HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008



Yüklə 2,95 Mb.
səhifə27/63
tarix12.01.2019
ölçüsü2,95 Mb.
#95536
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   63

Can. 1355 - & 1. Pot să ierte pedeapsa stabilită de lege, dacă a fost impusă sau declarată, numai să nu fie rezervată Scaunului Apostolic:

1. Ordinariul care a deschis acţiunea pentru a impune sau a declara pedeapsa, sau care a impus-o sau a declarat-o, personal sau prin alţii, prin decret;

2. Ordinariul locului în care se află delincventul, dar numai după ce s-a consultat cu Ordinariul despre care este vorba la nr. 1, dacă acest lucru nu este imposibil din cauza unor circumstanţe extraordinare.

& 2. Dacă nu a fost rezervată Scaunului Apostolic, Ordinariul poate să ierte pedeapsa latae sententiae stabilită de o lege, dar încă nedeclarată, a propriilor supuşi şi al acelora care se află în teritoriul său sau care au săvârşit aici delictul; aceeaşi putere o are şi orice Episcop, dar numai în cadrul mărturisirii sacramentale.

Can. 1356 - & 1. Pot să ierte pedeapsa ferendae sau latae sententiae stabilită de un precept ce nu a fost dat de Scaunul Apostolic:

1. Ordinariul locului în care se află delincventul;

2. dacă pedeapsa a fost impusă sau declarată, chiar şi Ordinariul care a deschis acţiunea legală pentru a impune sau a declara pedeapsa, sau care a impus-o sau a declarat-o, personal sau prin alţii, printr-un decret.

& 2. Înainte de a se acorda iertarea, trebuie consultat autorul preceptului, dacă acest lucru nu este imposibil din cauza unor circumstanţe extraordinare.

Can. 1357 - & 1. Rămânând valabile dispoziţiile cann. 508 şi 976, confesorul poate ierta în forul intern sacramental cenzura latae sententiae a excomunicării sau a interdictului, nedeclarată, dacă penitentului îi este greu să rămână în starea de păcat grav în perioada de timp necesară ca Superiorul competent să poată interveni.

& 2. Acordând iertarea, confesorul să impună penitentului obligaţia de a recurge în termen de o lună, sub pedeapsa de a cădea din nou în cenzură, la Superiorul competent sau la un preot care are facultatea necesară şi de a se conforma dispoziţiilor acestora; între timp, să impună penitentului o pocăinţă adecvată şi, dacă e cazul, obligaţia de a repara scandalul sau dauna cauzată; recursul poate fi făcut şi de către confesor, fără a se menţiona numele penitentului.

& 3. Au aceeaşi obligaţie de a recurge, după ce s-au vindecat, cei care, conform can. 976, au fost iertaţi de o cenzură impusă sau declarată, ori de una rezervată Scaunului Apostolic.

Can. 1358 - & 1. Iertarea de cenzură nu poate fi acordată decât dacă delincventul a renunţat la încăpăţânare în conformitate cu can. 1347, & 2; celui care a renunţat nu i se poate nega iertarea.

& 2. Cine iartă o cenzură poate să procedeze aşa cum e stabilit de can. 1348 sau poate să impună o pocăinţă.

Can. 1359 - Dacă cineva este sancţionat cu mai multe pedepse, iertarea este valabilă numai pentru pedepsele specificate în ea; iertarea generală face să înceteze toate pedepsele, cu excepţia acelora pe care delincventul, în cerere, le-a trecut sub tăcere cu rea credinţă.

Can. 1360 - Iertarea de o pedeapsă obţinută sub frică gravă este nulă.

Can. 1361 - & 1. Iertarea poate fi dată şi unei persoane absente, precum şi sub condiţie.

& 2. Iertarea în forul extern să fie dată în scris, dacă un motiv grav nu sugerează contrariul.

& 3. Să se aibă grijă ca atât cererea de iertare, cât şi iertarea însăşi să nu fie date în vileag, în afară de cazul când acest lucru este util pentru tutelarea bunei reputaţii a vinovatului sau este necesar pentru repararea scandalului.

Can. 1362 - & 1. Acţiunea criminală se stinge prin prescripţie în trei ani, dacă nu este vorba:

1. de delicte rezervate Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei;

2. de o acţiune datorată delictelor prevăzute în cann. 1394, 1395, 1397, 1398, care se prescrie în cinci ani;

3. de delicte care nu sunt pedepsite de dreptul comun, dacă legea particulară a stabilit un alt termen de prescripţie.

& 2. Prescripţia începe să se scurgă din ziua când a fost săvârşit delictul, ori, dacă delictul e permanent sau habitual, din ziua în care a încetat.

Can. 1363 - & 1. Dacă vinovatului nu i s-a notificat decretul executiv al judecătorului, despre care vorbeşte can. 1651, în termenele fixate, prevăzute de can. 1362, care trebuie calculate din ziua când sentinţa de condamnare a devenit definitivă, acţiunea pentru a executa pedeapsa se stinge prin prescripţie.

& 2. Acelaşi lucru este valabil, respectându-se ceea ce trebuie respectat, şi în cazul în care pedeapsa a fost impusă prin decret extrajudiciar.


PARTEA A II-A

Pedepsele pentru fiecare delict


TITLUL I

Delictele împotriva religiei şi unităţii Bisericii


Can. 1364 - & 1. Apostatul de la credinţă, ereticul sau schismaticul cad în excomunicare latae sententiae, rămânând valabil can. 194, & 1, nr. 2; clericul poate fi sancţionat în plus şi cu alte pedepse, prevăzute de can. 1336, & 1, nr. 1, 2 şi 3.

& 2. Dacă încăpăţânarea de lungă durată sau gravitatea scandalului cer aceasta, pot fi adăugate alte pedepse, inclusiv demiterea din starea clericală.

Can. 1365 - Vinovatul de participare interzisă la celebrările sacre să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.

Can. 1366 - Părinţii sau cei care ţin locul părinţilor, care prezintă copiii spre a fi botezaţi sau educaţi într-o religie necatolică, să fie sancţionaţi cu cenzură sau cu o altă pedeapsă justă.

Can. 1367 - Cine aruncă speciile consacrate ori le ia sau le păstrează cu scop sacrileg cade în excomunicare latae sententiae rezervată Scaunului Apostolic; clericul poate fi sancţionat în plus şi cu o altă pedeapsă, inclusiv demiterea din starea clericală.

Can. 1368 - Dacă cineva, afirmând sau făgăduind ceva în faţa autorităţii ecleziastice, săvârşeşte sperjur, să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.

Can. 1369 - Cine proferează blasfemie sau lezează în mod grav bunele moravuri, exprimă injurii sau provoacă ură sau dispreţ faţă de religie sau faţă de Biserică în cadrul unui spectacol public sau într-o adunare, sau într-o scriere difuzată public, sau folosind alte instrumente de comunicare socială, să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.
TITLUL II

Delicte împotriva autorităţii ecleziastice şi libertăţii Bisericii


Can. 1370 - & 1. Cine foloseşte violenţa fizică împotriva Pontifului Roman cade în excomunicare latae sententiae rezervată Scaunului Apostolic, căreia, dacă este vorba de un cleric, i se poate adăuga, în funcţie de gravitatea delictului, şi o altă pedeapsă, inclusiv demiterea din starea clericală.

& 2. Cine face acest lucru împotriva celui care are caracterul episcopal cade în interdict latae sententiae, iar dacă este vorba de un cleric, şi în suspendare latae sententiae.

& 3. Cine foloseşte forţa fizică împotriva unui cleric sau a unui călugăr din dispreţ faţă de credinţă, faţă de Biserică, faţă de puterea ecleziastică sau faţă de o slujire, să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.

Can. 1371 - Să fie sancţionat cu o pedeapsă justă:

1. cel care, pe lângă cazul prevăzut de can. 1364, & 1, învaţă o învăţătură condamnată de Pontiful Roman sau de Conciliul Ecumenic, sau respinge cu încăpăţânare învăţătura prevăzută de can. 750 & 2 sau de can. 752, şi, după ce a fost avertizat de Scaunul Apostolic sau de Ordinariu, nu retractează;

2. cel care, într-o altă manieră decât cea prevăzută la nr. 1, nu se supune Scaunului Apostolic, Ordinariului sau Superiorului, când ei poruncesc sau interzic ceva în mod legitim, şi, după ce a fost avertizat, persistă în nesupunere.

Can. 1372 - Cine recurge la Conciliul Ecumenic sau la Colegiul Episcopilor împotriva unui act al Pontifului Roman să fie pedepsit cu o cenzură.

Can. 1373 - Cine provoacă în mod public aversiunea şi ura subalternilor împotriva Scaunului Apostolic sau a Ordinariului pentru un act al puterii sau al slujirii ecleziastice, sau incită subalternii la nesupunere, să fie sancţionat cu interdict sau cu alte pedepse juste.

Can. 1374 - Cine se înscrie într-o asociaţie ce unelteşte împotriva Bisericii să fie sancţionat cu o pedeapsă justă; cine promovează sau conduce o asemenea asociaţie să fie pedepsit cu interdict.

Can. 1375 - Cei care împiedică libertatea de slujire, de alegere, de putere ecleziastică, sau folosirea legitimă a bunurilor sacre sau a altor bunuri ecleziastice, sau înspăimântă un alegător sau un ales sau pe unul care a exercitat o putere sau o slujire ecleziastică, pot fi sancţionaţi cu o pedeapsă justă.

Can. 1376 - Cine profanează un lucru sacru, mobil sau imobil, să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.

Can. 1377 - Cine înstrăinează bunuri ecleziastice fără permisiunea necesară să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.


TITLUL III

Uzurparea de funcţii ecleziastice şi delictele în exercitarea lor


Can. 1378 - & 1. Preotul care acţionează împotriva dispoziţiei can. 977 cade în excomunicarea latae sententiae rezervată Scaunului Apostolic.

& 2. Cade în interdict latae sententiae sau, dacă e vorba de un cleric, în suspendare latae sententiae:

1. cel care, nefiind promovat la treapta preoţească, atentează acţiunea liturgică a Jertfei euharistice;

2. cel care, în afară de cazul prevăzut de & 1, neputând da în mod valid dezlegarea sacramentală, încearcă să o dea sau ascultă o mărturisire sacramentală.

& 3. În cazurile despre care vorbeşte & 2, pot fi adăugate, în funcţie de gravitatea delictului, şi alte pedepse, nefiind exclusă excomunicarea.

Can. 1379 - Cine, în afară de cazurile prevăzute de can. 1378, simulează administrarea unui sacrament, să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.

Can. 1380 - Cine celebrează sau primeşte un sacrament în mod simoniac să fie pedepsit cu interdict sau cu suspendare.

Can. 1381 - & 1. Oricine uzurpează un oficiu ecleziastic să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.

& 2. Este echivalată uzurpării reţinerea nelegitimă a funcţiei după privarea de această funcţie sau după încetarea ei.

Can. 1382 - Episcopul care consacră pe cineva întru Episcop fără mandat papal, de asemenea, şi cel care primeşte de la el consacrarea, cad în excomunicarea latae sententiae rezervată Scaunului Apostolic.

Can. 1383 - Episcopul care, contrar prevederii can. 1015, a hirotonit fără scrisori dimisoriale un supus aparţinând altcuiva este oprit timp de un an de a conferi sacramentul Preoţiei. Cine a primit hirotonirea este suspendat ipso facto de la exercitarea ei.

Can. 1384 - Cine, în afară de cazurile prevăzute în cann. 1378 - 1383, îndeplineşte în mod ilegal o funcţie preoţească sau o slujire sacră poate fi sancţionat cu pedeapsă justă.

Can. 1385 - Cine trage un câştig nelegitim din ofertele de Liturghie să fie pedepsit cu o cenzură sau cu altă pedeapsă justă.

Can. 1386 - Cine dă sau promite ceva, pentru ca cineva, exercitând o funcţie în Biserică, să facă sau să omită în mod nelegitim ceva, să fie pedepsit cu o pedeapsă justă; tot astfel, cine acceptă aceste daruri sau promisiuni.

Can. 1387 - Preotul care, în timpul, sau cu ocazia, sau sub pretextul mărturisirii, solicită penitentul la păcat împotriva poruncii a şasea a Decalogului să fie pedepsit, în funcţie de gravitatea delictului, cu suspendare, cu interziceri şi privări, iar în cazuri mai grele, să fie destituit din starea clericală.

Can. 1388 - & 1. Confesorul care violează direct sigiliul sacramental cade în excomunicare latae sententiae, rezervată Scaunului Apostolic; în schimb, cine îl violează numai indirect să fie pedepsit în funcţie de gravitatea delictului.

& 2. Traducătorul şi ceilalţi despre care este vorba în can. 983, & 2, care violează secretul, să fie sancţionaţi cu o pedeapsă justă, nefiind exclusă excomunicarea.

Can. 1389 - & 1. Cine abuzează de puterea ecleziastică sau de o funcţie să fie pedepsit conform cu gravitatea actului sau a omisiunii, nefiind exclusă privarea de oficiu, dacă împotriva acestui abuz nu a fost deja stabilită o pedeapsă printr-o lege sau printr-un precept.

& 2. Cine din neglijenţă culpabilă îndeplineşte sau omite în mod nelegitim, provocând daună cuiva, un act de putere ecleziastică, de slujire sau de funcţie, să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.
TITLUL IV

Delictul de fals


Can. 1390 - & 1. Cine denunţă în mod fals la Superiorul ecleziastic un confesor pentru delictul despre care vorbeşte can. 1387 cade în interdict latae sententiae, iar dacă este cleric, şi în suspendare.

& 2. Cine prezintă Superiorului ecleziastic vreo altă denunţare calomnioasă de delict, sau lezează în alt mod buna reputaţie a cuiva, poate fi sancţionat cu o pedeapsă justă, nefiind exclusă cenzura.

& 3. Calomniatorul poate fi chiar constrâns să dea o despăgubire adecvată.

Can. 1391 - În funcţie de gravitatea delictului, poate fi sancţionat cu o pedeapsă justă:

1. cine întocmeşte un înscris public ecleziastic fals, schimbă, distruge sau ascunde un înscris adevărat, ori se foloseşte de un înscris fals sau schimbat;

2. cine afirmă un lucru fals într-un înscris ecleziastic public;

3. cine a afirmat ceva neadevărat într-un document ecleziastic public.
TITLUL V

Delicte împotriva unor obligaţii speciale


Can. 1392 - Clericii sau călugării care, contrar prevederilor canoanelor, practică negustoria sau se dedică afacerilor să fie pedepsiţi în funcţie de gravitatea delictului.

Can. 1393 - Cine violează obligaţiile ce i-au fost impuse ca urmare a unei pedepse poate fi sancţionat cu o pedeapsă justă.

Can. 1394 - & 1. Rămânând valabilă dispoziţia can. 194, & 1, nr. 3, clericul care atentează căsătoria, chiar numai civilă, cade în suspendare latae sententiae; dacă, după ce a fost avertizat, nu a revenit şi a continuat să dea scandal, poate fi pedepsit în mod treptat cu diferite privaţiuni, mergându-se chiar până la demiterea din starea clericală.

& 2. Călugărul cu voturi perpetue, care nu este cleric, dar care atentează căsătoria, chiar numai civilă, cade în interdict latae sententiae, rămânând neschimbată dispoziţia can. 694.

Can. 1395 - & 1. Clericul concubinar, în afară de cazul despre care vorbeşte can. 1394, şi clericul care rămâne, dând scandal, într-un păcat extern împotriva poruncii a şasea a Decalogului, să fie pedepsit cu suspendare, căreia îi pot fi adăugate în mod treptat alte pedepse, mergându-se până la demiterea din starea clericală, dacă delictul persistă şi după avertismentul dat.

& 2. Clericul care a comis în alt mod un delict împotriva poruncii a şasea a Decalogului, dacă delictul a fost într-adevăr săvârşit prin violenţă, sub ameninţări, în mod public sau cu un minor sub şaisprezece ani, să fie sancţionat cu pedepse juste, nefiind exclusă, dacă e cazul, demiterea din starea clericală.

Can. 1396 - Cine violează în mod grav obligaţia privind reşedinţa, la care e ţinut în virtutea unui oficiu ecleziastic, să fie sancţionat cu o pedeapsă justă, nefiind exclusă, după avertisment, privarea de oficiu.
TITLUL VI

Delicte împotriva vieţii şi libertăţii omului


Can. 1397 - Cine săvârşeşte omucidere, ori răpeşte sau reţine cu forţa sau cu înşelăciune o persoană, o mutilează sau o răneşte grav, să fie pedepsit, în funcţie de gravitatea actului, cu privaţiunile şi opreliştile prevăzute în can. 1336; uciderea persoanelor, despre care vorbeşte can. 1370, este sancţionată cu pedepsele prevăzute acolo.

Can. 1398 - Cine procură avort, urmat de efect, cade în excomunicare latae sententiae.


TITLUL VII

Normă generală


Can. 1399 - În afară de cazurile stabilite în această lege sau în alte legi, încălcarea externă a unei legi divine sau a uneia canonice numai atunci poate fi sancţionată cu o pedeapsă justă când gravitatea deosebită a încălcării cere o pedeapsă şi există o necesitate urgentă de a preveni sau de a repara scandalurile.
CARTEA A VII-A

Procesele


PARTEA I

Judecăţile în general


Can. 1400 - & 1. Sunt obiectul judecăţii:

1. drepturile de dobândit sau de revendicat ale persoanelor fizice sau juridice, sau faptele juridice de declarat;

2. delictele, pentru care trebuie impusă sau declarată o pedeapsă.

& 2. Controversele provenite dintr-un act al puterii administrative pot fi totuşi deferite numai Superiorului sau numai tribunalului administrativ.

Can. 1401 - Biserica judecă din drept propriu şi exclusiv:

1. cauzele care privesc lucrurile spirituale şi lucrurile legate de cele spirituale;

2. violarea legilor ecleziastice şi tot ceea ce include noţiunea de păcat, cât priveşte determinarea culpei şi impunerea pedepselor ecleziastice.

Can. 1402 - Toate tribunalele Bisericii sunt reglementate de canoanele care urmează, rămânând neschimbate normele tribunalelor Scaunului Apostolic.

Can. 1403 - & 1. Cauzele privind canonizarea Slujitorilor lui Dumnezeu sunt reglementate de o lege pontificală specială.

& 2. În plus, acestor cauze li se aplică dispoziţiile prezentului Cod ori de câte ori în acea lege se face trimitere la dreptul universal, sau este vorba de norme care, din însăşi natura lucrului, se referă şi la aceste cauze.


TITLUL I

Forul competent


Can. 1404 - Primul Scaun nu e judecat de nimeni.

Can. 1405 - & 1. Numai Pontiful Roman are dreptul să-i judece, în cauzele despre care vorbeşte can. 1401:

1. pe conducătorii de state;

2. pe Părinţii Cardinali;

3. pe Legaţii Scaunului Apostolic şi, în cauzele penale, pe Episcopi

4. în alte cauze pe care el însuşi le-a chemat la judecata sa.

& 2. Un judecător nu are nici o competenţă asupra unui act sau document confirmat formal de Pontiful Roman, dacă în prealabil nu a primit mandat de la dânsul.

& 3. Rotei Romane îi este rezervat să judece:

1. Episcopii în cauzele contencioase, rămânând valabilă dispoziţia can. 1419, & 2;

2. pe Abatele primat sau Abatele superior al unei congregaţii monahale şi pe Superiorul general al institutelor călugăreşti de drept pontifical;

3. diecezele şi alte persoane ecleziastice, fie fizice, fie juridice, care nu au un Superior sub Pontiful Roman.

Can. 1406 - & 1. Dacă este încălcată dispoziţia can. 1404, actele şi deciziile sunt considerate ca neavenite.

& 2. În cauzele despre care vorbeşte can. 1405, incompetenţa altor judecători este absolută.

Can. 1407 - & 1. Nimeni nu poate fi chemat la judecată în prima instanţă decât în faţa judecătorului ecleziastic ce este competent în virtutea unuia dintre motivele specificate în cann. 1408 - 1414.

& 2. Incompetenţa judecătorului care nu se poate sprijini pe nici unul dintre aceste motive este numită relativă.

& 3. Reclamantul urmează forul părţii pârâte; dacă partea pârâtă are mai multe foruri, reclamantul poate alege unul dintre ele.

Can. 1408 - Oricine poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului domiciliului sau cvasidomiciliului.

Can. 1409 - & 1. Pribeagul (vagus) are forul în locul unde se află de fapt.

& 2. Persoana căreia nu i se cunoaşte nici domiciliul sau cvasidomiciliul, nici locul de şedere, poate fi chemată la judecată în tribunalul reclamantului, numai să nu aibă un alt for legitim.

Can. 1410 - În cauzele privind lucrurile, partea poate fi chemată la judecată în faţa tribunalului locului unde lucrul se află în litigiu, când acţiunea este îndreptată împotriva lucrului sau este vorba de o acţiune de repunere în posesie.

Can. 1411 - & 1. În cauzele privind contractele, partea poate fi chemată la judecată în tribunalul locului unde contractul a fost încheiat sau trebuie să fie îndeplinit, în afară de cazul când părţile au ales de comun acord un alt tribunal.

& 2. Dacă o cauză se referă la obligaţii care provin dintr-un alt titlu, partea poate fi chemată la judecată în faţa tribunalului locului în care obligaţia a fost asumată sau trebuie îndeplinită.

Can. 1412 - În cauzele penale, inculpatul, chiar dacă e absent, poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului locului în care delictul a fost săvârşit.

Can. 1413 - Partea poate fi chemată la judecată:

1. în cauzele care au ca obiect administrarea bunurilor, în faţa tribunalului unde a avut loc administrarea;

2. în cauzele care privesc moştenirile sau legatele pioase, în faţa tribunalului ultimului domiciliu sau cvasidomiciliu sau al locului de şedere, conform cann. 1408 - 1409, al persoanei despre a cărei moştenire sau despre al cărui legat pios este vorba, în afară de cazul când este vorba de o simplă executare a legatului, care trebuie examinată în conformitate cu normele obişnuite ale competenţei.

Can. 1414 - Când este vorba de conexiune, cauzele legate între ele trebuie instruite de unul şi acelaşi tribunal şi în cadrul aceluiaşi proces, dacă nu se opune o dispoziţie de lege.

Can. 1415 - În caz de prevenţie, când două sau mai multe tribunale sunt la fel de competente, are dreptul de a instrui cauza tribunalul care a citat cel dintâi în mod legitim partea pârâtă.

Can. 1416 - Conflictele de competenţă între tribunalele supuse aceluiaşi tribunal de apel sunt rezolvate de acest tribunal; dacă tribunalele nu depind de acelaşi tribunal de apel, conflictele sunt rezolvate de Signatura Apostolică.
TITLUL II

Diferite grade şi specii de tribunale


Can. 1417 - & 1. În virtutea primatului Pontifului Roman, fiecare credincios are dreptul inviolabil de a deferi sau de a introduce la Sfântul Scaun cauza proprie, atât contencioasă, cât şi penală, în orice grad de judecată şi în orice stadiu al procesului.

& 2. Totuşi, cu excepţia cazului de apel, recurgerea la Scaunul Apostolic nu suspendă exercitarea jurisdicţiei judecătorului care a început deja instruirea cauzei; de aceea, el va putea să continue judecata până la sentinţa definitivă, dacă Scaunul Apostolic nu i-a comunicat că a luat asupra sa cauza spre a o judeca.

Can. 1418 - Orice tribunal are dreptul de a apela la ajutorul unui alt tribunal pentru a instrui cauza sau pentru a intima acte juridice.
CAPITOLUL I

Tribunalul primei instanţe


ART. 1

Judecătorul

Can. 1419 - & 1. În fiecare dieceză şi pentru toate cauzele care nu sunt excluse în mod expres de către drept, judecătorul primei instanţe este Episcopul diecezan, care îşi poate exercita puterea judiciară personal sau prin alţii, în conformitate cu canoanele care urmează.

& 2. Dacă însă este vorba de drepturi sau de bunuri materiale care aparţin unei persoane juridice reprezentate de Episcop, judecă în primul grad tribunalul de apel.

Can. 1420 - & 1. Fiecare Episcop diecezan este ţinut să numească un Vicar judecătoresc sau Oficial care să judece cu putere ordinară, altul decât Vicarul general, în afară de cazul când dimensiunile mici ale diecezei sau numărul mic de cauze sugerează altfel.

& 2. Vicarul judecătoresc constituie un singur tribunal cu Episcopul, dar nu poate să judece cauzele pe care Episcopul şi le rezervă personal.

& 3. Vicarului judecătoresc îi pot fi daţi ajutători, numiţi Vicari judecătoreşti adjuncţi sau Viceoficiali.

& 4. Atât Vicarul judecătoresc, cât şi Vicarii judecătoreşti adjuncţi trebuie să fie preoţi, de reputaţie bună, doctori sau cel puţin licenţiaţi în dreptul canonic şi să fi împlinit vârsta de treizeci de ani.

& 5. Când scaunul episcopal devine vacant, ei nu-şi încetează funcţia şi nici nu pot fi înlăturaţi de Administratorul diecezan; venind însă noul Episcop, au nevoie de confirmare.

Can. 1421 - & 1. Episcopul să numească în dieceză judecători diecezani care să fie clerici.

& 2. Conferinţa Episcopilor poate permite ca şi laicii să fie numiţi judecători; în caz de necesitate, unul dintre ei poate fi ales pentru a forma colegiul.

& 3. Judecătorii să fie de reputaţie bună şi doctori sau cel puţin licenţiaţi în dreptul canonic.

Can. 1422 - Vicarul judecătoresc, Vicarii judecătoreşti adjuncţi şi ceilalţi judecători să fie numiţi pentru un timp determinat, rămânând valabilă dispoziţia can. 1420, & 5, şi nici nu pot fi înlăturaţi decât dintr-un motiv legitim şi grav.

Can. 1423 - & 1. Mai mulţi Episcopi diecezani pot, de comun acord, cu aprobarea Scaunului Apostolic, să înfiinţeze în diecezele lor, în loc de tribunale diecezane prevăzute de cann. 1419 - 1421, un singur tribunal de instanţa întâi; în acest caz, grupul de Episcopi sau Episcopul desemnat de ei are toate puterile pe care Episcopul diecezan le are asupra propriului tribunal.


Yüklə 2,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   63




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin