HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008



Yüklə 2,95 Mb.
səhifə24/63
tarix12.01.2019
ölçüsü2,95 Mb.
#95536
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   ...   63

Can. 1180 - & 1. Dacă parohia are cimitir propriu, credincioşii decedaţi să fie înmormântaţi în acesta, în afară de cazul când însuşi defunctul sau cei care au datoria de a se îngriji de înmormântarea lui au ales în mod legitim un alt cimitir.

& 2. Dacă nu sunt opriţi de către drept, tuturor li se permite să-şi aleagă cimitirul unde să fie înmormântaţi.

Can. 1181 - Referitor la ofertele făcute cu ocazia funeraliilor, să se respecte dispoziţiile can. 1264, avându-se totuşi grijă ca la înmormântări să nu se facă nici o preferinţă de persoane, iar cei nevoiaşi să nu fie lipsiţi de funeraliile ce li se cuvin.

Can. 1182 - După ce a avut loc înmormântarea, să se facă înregistrarea în registrul decedaţilor, conform normelor dreptului particular.
CAPITOLUL II

Persoanele cărora trebuie să li se aprobe sau să li se refuze funeraliile ecleziastice


Can. 1183 - & 1. În privinţa funeraliilor, catecumenii sunt echivalaţi credincioşilor creştini.

& 2. Ordinariul locului poate permite să se acorde funeralii ecleziastice copiilor, pe care părinţii intenţionau să-i boteze, dar care au decedat înainte de Botez.

& 3. După aprecierea prudentă a Ordinariului locului, pot fi acordate funeralii ecleziastice botezaţilor înscrişi la o Biserică sau la o comunitate eclezială necatolică, dacă nu se constată că voinţa lor este contrară şi numai dacă nu e posibil să se aibă un slujitor propriu.

Can. 1184 - & 1. Dacă înainte de moarte nu au dat nici un semn de pocăinţă, trebuie să fie lipsiţi de funeralii ecleziastice:

1. apostaţii, ereticii şi schismaticii notorii;

2. cei care au ales incinerarea propriului trup din motive contrare credinţei creştine;

3. ceilalţi păcătoşi învederaţi, cărora nu este posibil să li se acorde funeralii ecleziastice fără scandal public pentru credincioşi.

& 2. Dacă există vreun dubiu, să fie consultat Ordinariul locului şi să se rămână la decizia lui.

Can. 1185 - Celui exclus de la înmormântarea ecleziastică trebuie să i se refuze şi orice Liturghie de înmormântare.
TITLUL IV

Cultul sfinţilor, al imaginilor sacre şi al relicvelor


Can. 1186 - Pentru a favoriza sfinţenia poporului lui Dumnezeu, Biserica încredinţează credincioşilor creştini o specială şi filială cinstire a Sfintei Maria, pururea Fecioară, Maica lui Dumnezeu, pe care Cristos a stabilit-o Mamă a tuturor oamenilor şi promovează cultul adevărat şi autentic al altor Sfinţi, care îi edifică cu exemplul lor pe credincioşii creştini şi îi ocrotesc cu mijlocirea lor.

Can. 1187 - Este permis ca numai acei slujitori ai lui Dumnezeu să fie cinstiţi prin cult public, care au fost înscrişi, prin autoritatea Bisericii, în rândul Sfinţilor sau al Fericiţilor.

Can. 1188 - Să se păstreze practica de a se expune în biserici imagini sacre spre a fi cinstite de credincioşi; totuşi, să fie expuse în număr moderat şi într-o ordine adecvată, ca să nu trezească admiraţia exagerată din partea poporului creştin şi să nu se dea ocazia unei devoţiuni mai puţin corecte.

Can. 1189 - Imaginile preţioase, adică acelea care se remarcă prin vechime, prin valoare artistică sau prin cult, expuse în biserici sau oratorii spre a fi cinstite de credincioşi, când necesită reparaţii, să nu fie niciodată restaurate fără permisiunea, dată în scris, a Ordinariului care, înainte de a o acorda, trebuie să consulte specialişti.

Can. 1190 - & 1. Este absolut interzisă vânzarea relicvelor sacre.

& 2. Relicvele importante, ca şi cele ce sunt foarte cinstite de popor, nu pot fi în nici un fel înstrăinate în mod valid şi nici nu pot fi transferate definitiv fără permisiunea Scaunului Apostolic.

& 3. Dispoziţia & 2 este valabilă şi pentru imaginile care, într-o biserică, sunt foarte venerate de popor.
TITLUL V

Votul şi jurământul


CAPITOLUL I

Votul
Can. 1191 - & 1. Votul, adică făgăduinţa deliberată şi liberă făcută lui Dumnezeu cu privire la un bun posibil şi superior, trebuie împlinit pe temeiul virtuţii religiei.

& 2. Dacă nu sunt opriţi de către drept, pot face vot toţi cei care au uzul suficient al raţiunii.

& 3. Votul făcut sub frica gravă şi injustă sau prin dol este nul ipso iure.

Can. 1192 - & 1. Votul este public, dacă este acceptat de Superiorul legitim în numele Bisericii, altminteri este privat.

& 2. Este solemn dacă este recunoscut ca atare de Biserică; altminteri, este simplu.

& 3. Este personal, dacă cel care îl face făgăduieşte o faptă; este real, dacă cel care îl face făgăduieşte un lucru; este mixt votul personal şi real în acelaşi timp.

Can. 1193 - Prin natura sa, votul nu-l obligă decât pe acela care îl face.

Can. 1194 - Votul încetează: prin expirarea timpului fixat pentru îndeplinirea obligaţiei, prin schimbarea substanţială a materiei promise, prin lipsa condiţiei de care votul depinde sau prin încetarea cauzei lui finale, prin dispensă şi prin comutare.

Can. 1195 - Cine are putere asupra materiei votului poate suspenda obligativitatea votului atât timp cât împlinirea lui îi aduce un prejudiciu.

Can. 1196 - În afară de Pontiful Roman, mai pot dispensa de voturile private, dintr-un motiv just şi cu condiţia ca dispensa să nu lezeze un drept câştigat de terţe persoane:

1. Ordinariul locului şi parohul, în cazul tuturor supuşilor lor şi al străinilor;

2. Superiorul unui institut călugăresc sau al unei societăţi de viaţă apostolică, dacă sunt clericale şi de drept pontifical, în cazul membrilor, al novicilor şi al persoanelor care trăiesc zi şi noapte în casa institutului sau a societăţii;

3. cei cărora le-a fost delegată puterea de a dispensa de către Scaunul Apostolic sau de către Ordinariul locului.

Can. 1197 - Ceea ce a fost făgăduit printr-un vot privat poate fi schimbat într-un bun superior sau în unul egal de către persoana care a făcut votul; într-un bun mai mic, numai de către cel care are facultatea de a dispensa în conformitate cu can. 1196.

Can. 1198 - Voturile făcute înainte de profesiunea călugărească sunt suspendate câtă vreme cel care le-a făcut rămâne în institut.


CAPITOLUL II

Jurământul


Can. 1199 - & 1. Jurământul, adică invocarea Numelui divin ca martor al adevărului, nu poate fi făcut decât în adevăr, cu discernământ şi după dreptate.

& 2. Jurământul pe care îl cer sau îl admit canoanele nu poate fi făcut în mod valid prin procurator.

Can. 1200 - & 1. Cine jură în mod liber că va face ceva are o obligaţie specială de religiune de a îndeplini ceea ce a întărit prin jurământ.

& 2. Jurământul obţinut prin dol, violenţă sau frică gravă este nul ipso iure.

Can. 1200 - & 1. Cine jură în mod liber că va face ceva are o obligaţie specială de religiune de a îndeplini ceea ce a întărit prin jurământ.

& 2. Jurământul obţinut prin dol, violenţă sau frică gravă este nul ipso iure.

Can. 1201 - & 1. Jurământul promisoriu urmează natura şi condiţiile actului de care este legat.

& 2. Dacă jurământul este legat de un act care aduce direct o pagubă altora sau prejudiciază binele public sau mântuirea veşnică, prin aceasta un astfel de act nu dobândeşte nici o putere.

Can. 1202 - Obligaţia ce rezultă dintr-un jurământ promisoriu încetează:

1. dacă este iertată de către cel în interesul căruia fusese făcut jurământul;

2. dacă materia jurământului se schimbă în mod substanţial, sau dacă, schimbându-se circumstanţele, devine sau rea sau complet indiferentă, sau, în sfârşit, împiedică un bine superior;

3. dacă încetează motivul final sau condiţia sub care, eventual, a fost făcut jurământul;

4. prin dispensă, prin comutare, în conformitate cu can. 1203.

Can. 1203 - Cei care pot să suspende, să dispenseze şi să schimbe votul au aceeaşi putere şi sub aceleaşi condiţii şi cu privire la jurământul promisoriu; dacă însă dispensa de un jurământ constituie o daună pentru alţii care refuză să ierte obligaţia, numai Scaunul Apostolic poate dispensa de acest jurământ.

Can. 1204 - Jurământul trebuie interpretat în mod strict după drept şi după intenţia celui care jură sau, dacă acesta acţionează din dol, după intenţia aceluia căruia îi este făcut jurământul.
PARTEA A III-A

Locurile şi timpurile sacre


TITLUL I

Locurile sacre


Can. 1205 - Locurile sacre sunt locurile destinate cultului divin sau înmormântării credincioşilor, prin dedicarea sau binecuvântarea prescrisă pentru aceasta de cărţile liturgice.

Can. 1206 - Dedicarea unui loc revine de drept Episcopului diecezan şi celor pe care dreptul îi echivalează Episcopului diecezan; aceiaşi pot încredinţa oricărui Episcop sau, în cazuri excepţionale, unui preot misiunea de a săvârşi o dedicare în teritoriul lor.

Can. 1207 - Locurile sacre sunt binecuvântate de Ordinariu; totuşi, binecuvântarea bisericilor este rezervată Episcopului diecezan; amândoi însă pot delega pentru aceasta un alt preot.

Can. 1208 - Despre efectuarea dedicării sau binecuvântării unei biserici, de asemenea, despre efectuarea binecuvântării unui cimitir, să se întocmească un document în dublu exemplar, dintre care unul să fie păstrat în curia diecezană, iar celălalt în arhiva bisericii.

Can. 1209 - Dedicarea sau binecuvântarea unui loc este dovedită suficient chiar de un singur martor în afara oricărei bănuieli, numai să nu fie pentru nimeni o daună.

Can. 1210 - În locul sacru să fie admise numai acele acţiuni care slujesc exercitării şi promovării cultului, evlaviei, religiei, şi să fie interzis ceea ce nu concordă cu sfinţenia locului. Totuşi, Ordinariul poate permite în mod ocazional alte întrebuinţări, care să nu fie contrare sfinţeniei locului.

Can. 1211 - Locurile sacre sunt violate prin îndeplinirea în ele, cu scandalizarea credincioşilor, a unor acţiuni grav injurioase care, după aprecierea Ordinariului locului, sunt aşa grave şi de contrare sfinţeniei locului, încât să nu se mai permită în ele săvârşirea cultului, până când nu se repară fărădelegea prin ritualul penitenţial conform cărţilor liturgice.

Can. 1212 - Locurile sacre îşi pierd dedicarea sau binecuvântarea dacă au fost distruse în mare parte sau au fost reduse pentru totdeauna la întrebuinţări profane printr-un decret al Ordinariului competent, sau de fapt.

Can. 1213 - Autoritatea ecleziastică îşi exercită în mod liber puterile şi funcţiile în locurile sacre.
CAPITOLUL I

Bisericile


Can. 1214 - Prin termenul de biserică se înţelege edificiul sacru destinat cultului divin, în care credincioşii au dreptul să intre pentru a exercita, mai ales în mod public, cultul divin.

Can. 1215 - & 1. Să nu se construiască nici o biserică fără consimţământul expres al Episcopului diecezan, dat în scris.

& 2. Episcopul diecezan să nu-şi dea consimţământul dacă, ascultând părerea consiliului prezbiteral şi a responsabililor bisericilor învecinate, consideră că noua biserică nu poate să slujească binelui sufletelor şi că nu vor exista mijloacele necesare pentru construcţie şi pentru cultul divin.

& 3. Chiar şi institutele călugăreşti, deşi au obţinut consimţământul Episcopului diecezan de a înfiinţa o nouă casă în dieceză sau într-o localitate, trebuie totuşi să dobândească de la acelaşi Episcop permisiunea înainte să construiască o biserică într-un loc precis şi determinat.

Can. 1216 - În construirea şi repararea bisericilor, cerându-se părerea specialiştilor, să se respecte principiile şi normele liturgiei şi ale artei sacre.

Can. 1217 - & 1. După ce construcţia a fost terminată cum trebuie, noua biserică să fie cât mai curând dedicată sau cel puţin binecuvântată, respectându-se normele liturgiei sacre.

& 2. Bisericile, mai ales cele catedrale şi parohiale, să fie dedicate printr-un ritual solemn.

Can. 1218 - Fiecare biserică să aibă un titlu propriu care, după ce a avut loc dedicarea, nu poate fi schimbat.

Can. 1219 - În biserica dedicată sau binecuvântată în mod legitim pot fi săvârşite toate actele cultului divin, rămânând inviolabile drepturile parohiale.

Can. 1220 - & 1. Toţi care răspund de biserici să aibă grijă ca în ele să fie păstrată acea curăţenie şi frumuseţe ce se cuvine casei lui Dumnezeu şi să înlăture tot ceea ce contravine sfinţeniei locului.

& 2. Pentru a proteja bunurile sacre şi preţioase, să se recurgă la grija obişnuită de întreţinere şi la mijloacele de siguranţă adecvate.

Can. 1221 - Intrarea în biserică în timpul celebrărilor sacre să fie liberă şi gratuită.

Can. 1222 - & 1. Dacă o biserică nu mai poate fi folosită în nici un fel pentru cultul divin şi nu există posibilitatea de a o repara, Episcopul diecezan o poate reduce la o întrebuinţare profană demnă.

& 2. Când alte motive grave fac ca o biserică să nu mai fie folosită pentru cultul divin, Episcopul diecezan, ascultând părerea consiliului prezbiteral, o poate reduce la o întrebuinţare profană demnă, cu consimţământul acelora care îşi revendică în mod legitim drepturile asupra ei şi cu condiţia ca binele sufletelor să nu sufere vreo daună.


CAPITOLUL II

Oratoriile şi capelele private


Can. 1223 - Prin termenul de oratoriu se înţelege un lăcaş destinat cultului divin, în folosul unei comunităţi sau al unui grup de credincioşi ce se reunesc acolo cu permisiunea Ordinariului, şi unde pot veni şi alţi credincioşi, cu consimţământul Superiorului competent.

Can. 1224 - & 1. Ordinariul să nu acorde permisiunea de înfiinţare a unui oratoriu dacă nu a vizitat în prealabil, personal sau prin altcineva, locul destinat oratoriului şi nu s-a convins de înzestrarea lui demnă.

& 2. După ce a fost acordată permisiunea, oratoriul nu poate fi redat unei întrebuinţări profane, fără autorizarea aceluiaşi Ordinariu.

Can. 1225 - În oratoriile înfiinţate în mod legitim pot fi săvârşite toate celebrările sacre, cu excepţia celor excluse de către drept sau printr-o decizie a Ordinariului locului, sau care sunt contrare normelor liturgice.

Can. 1226 - Prin termenul de capelă privată se înţelege un lăcaş destinat cultului divin, cu permisiunea Ordinariului locului, în folosul uneia sau mai multor persoane fizice.

Can. 1227 - Episcopii pot avea o capelă privată proprie, care se bucură de aceleaşi drepturi ca şi oratoriul.

Can. 1228 - Rămânând valabilă dispoziţia can. 1227, pentru a celebra Sfânta Liturghie sau pentru a îndeplini alte funcţiuni sacre într-o capelă privată, este necesară permisiunea Ordinariului locului.

Can. 1229 - Se cuvine ca oratoriile şi capelele private să fie binecuvântate conform ritualului prescris de cărţile liturgice; trebuie însă să fie rezervate exclusiv cultului divin şi libere de orice întrebuinţare casnică.


CAPITOLUL III

Sanctuarele


Can. 1230 - Prin termenul de sanctuar se înţelege o biserică sau un alt loc sacru unde credincioşii se duc în număr mare în pelerinaj, dintr-un motiv special de evlavie, cu aprobarea Ordinariului locului.

Can. 1231 - Ca un sanctuar să poată fi numit naţional, este necesară aprobarea Conferinţei Episcopilor; ca să poată fi numit internaţional este necesară aprobarea Sfântului Scaun.

Can. 1232 - & 1. Pentru aprobarea statutelor unui sanctuar diecezan este competent Ordinariului locului; pentru statutele unui sanctuar naţional, Conferinţa Episcopilor; pentru statutele unui sanctuar internaţional, numai Sfântul Scaun.

& 2. În statute trebuie să se specifice mai ales scopul, autoritatea rectorului, proprietatea şi administrarea bunurilor.

Can. 1233 - Se va putea acorda sanctuarelor unele privilegii, când se consideră că acest lucru îl recomandă circumstanţele locurilor, afluxul de pelerini şi, mai cu seamă, binele credincioşilor.

Can. 1234 - & 1. În sanctuare să se ofere mai din belşug credincioşilor mijloacele de mântuire, vestindu-se cu zel cuvântul lui Dumnezeu, favorizându-se în mod adecvat viaţa liturgică, mai ales prin celebrarea Euharistiei şi a Pocăinţei şi cultivându-se practicile de pietate populară aprobate.

& 2. Mărturiile exvoto ale artei populare şi ale evlaviei să fie expuse în mod vizibil şi păzite în siguranţă în sanctuare sau în locuri alăturate.
CAPITOLUL IV

Altarele
Can. 1235 - & 1. Altarul, adică masa pe care se celebrează Jertfa euharistică, este numit fix, dacă este construit astfel încât să facă aderenţă cu pardoseala şi, de aceea, să nu poată fi deplasat; în schimb, este numit mobil, dacă poate fi mutat.

& 2. Este bine ca în orice biserică să existe un altar fix; în celelalte locuri destinate celebrării sacre, altarul poate să fie fix ori mobil.

Can. 1236 - & 1. După obiceiul tradiţional al Bisericii, masa altarului fix să fie din piatră, şi anume, dintr-o singură piatră naturală; cu toate acestea, după aprecierea Conferinţei Episcopilor, poate fi folosit şi un alt material frumos şi solid. Corpul şi baza pot fi făcute din orice fel de material.

& 2. Altarul mobil poate fi făcut din orice fel de material solid, corespunzător uzului liturgic.

Can. 1237 - & 1. Altarele fixe trebuie să fie dedicate, iar cele mobile, dedicate sau binecuvântate, conform ritualurilor prescrise de cărţile liturgice.

& 2. Să se păstreze vechea tradiţie de a se aşeza sub altarul fix relicvele Martirilor sau ale altor Sfinţi, conform normelor transmise în cărţile liturgice.

Can. 1238 - & 1. Altarul îşi pierde dedicarea sau binecuvântarea în conformitate cu dispoziţiile can. 1212.

& 2. Prin reducerea unei biserici sau a altui loc sacru la întrebuinţări profane, altarele, fie fixe, fie mobile, nu-şi pierd dedicarea sau binecuvântarea.

Can. 1239 - & 1. Altarul, atât cel fix, cât şi cel mobil, trebuie rezervat numai cultului divin, fiind exclusă orice fel de întrebuinţare profană.

& 2. Nici un mort să nu fie înmormântat sub altar; în caz contrar, nu este permis a se celebra Sfânta Liturghie pe acel altar.
CAPITOLUL V

Cimitirele


Can. 1240 - & 1. Unde este posibil, să existe cimitire proprii ale Bisericii sau, cel puţin, în cimitirele civile, spaţii rezervate credincioşilor decedaţi, care trebuie binecuvântate conform ritualului.

& 2. Dacă acest lucru nu poate fi dobândit, să se binecuvânteze de fiecare dată fiecare mormânt, conform ritualului.

Can. 1241 - & 1. Parohiile şi institutele călugăreşti pot avea un cimitir propriu.

& 2. Chiar şi alte persoane juridice sau familiile pot avea un cimitir propriu sau un cavou, care trebuie binecuvântat, dacă Ordinariului locului crede de cuviinţă.

Can. 1242 - Să nu se înmormânteze cadavre în biserici, în afară de cazul când e vorba de înmormântarea Pontifului Roman ori, în propria lor biserică, de Cardinali sau Episcopi diecezani, chiar emeriţi.

Can. 1243 - Dreptul particular să stabilească norme adecvate referitoare la disciplina ce trebuie respectată în cimitire, mai cu seamă cu privire la apărarea şi menţinerea caracterului lor sacru.


TITLUL II

Timpurile sacre


Can. 1244 - & 1. Rămânând neschimbată dispoziţia can. 1246, & 2, numai autoritatea ecleziastică supremă are dreptul de a stabili, de a transfera şi de a desfiinţa zilele de sărbătoare şi zilele de pocăinţă, comune întregii Biserici.

& 2. Episcopii diecezani pot fixa, dar numai în mod ocazional, zile speciale de sărbătoare sau de pocăinţă în diecezele lor sau în anumite locuri din diecezele lor.

Can. 1245 - Rămânând neatins dreptul Episcopilor diecezani prevăzut de can. 87, parohul poate să acorde, dintr-un motiv just şi în conformitate cu dispoziţiile Episcopului diecezan, în cazuri particulare, dispensă de la obligaţia de a se respecta ziua de sărbătoare sau ziua de pocăinţă, ori înlocuirea acesteia cu alte fapte de pietate; acelaşi lucru îl poate face şi Superiorul unui institut călugăresc sau al unei societăţi de viaţă apostolică, clericale de drept pontifical, cu privire la supuşii proprii şi la celelalte persoane care locuiesc zi şi noapte în casă.
CAPITOLUL I

Zilele de sărbătoare


Can. 1246 - & 1. Duminica, zi în care, în numele tradiţiei apostolice, este celebrat misterul pascal, trebuie respectată în Biserica întreagă ca principala zi de sărbătoare de poruncă. Tot astfel trebuie respectată ziua Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, ziua Epifaniei, a Înălţării şi a Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos; ziua Sfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, a Neprihănitei sale Zămisliri şi a Adormirii ei, a Sfântului Iosif, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul şi a tuturor Sfinţilor.

& 2. Totuşi, Conferinţa Episcopilor poate, cu aprobarea prealabilă a Scaunului Apostolic, să desfiinţeze anumite sărbători de poruncă sau să le transfere într-o zi de duminică.

Can. 1247 - Duminica şi în celelalte zile de sărbătoare de poruncă, credincioşii sunt obligaţi să participe la sfânta Liturghie; în plus, trebuie să se abţină de la acele munci şi activităţi care împiedică cultul datorat lui Dumnezeu, bucuria proprie zilei Domnului şi destinderea necesară a minţii şi a trupului.

Can. 1248 - & 1. Porunca de a participa la sfânta Liturghie o îndeplineşte cel care asistă la o Liturghie, oriunde este ea celebrată după ritul catolic, în ziua sărbătorii sau în seara zilei precedente.

& 2. Dacă, lipsind slujitorul sacru sau din alt motiv grav, participarea la celebrarea euharistică este imposibilă, se recomandă foarte mult credincioşilor să participe la Liturgia Cuvântului, dacă aceasta se celebrează în biserica parohială sau într-un alt loc sacru, în conformitate cu dispoziţiile Episcopului diecezan, sau să consacre un timp adecvat rugăciunii, singuri sau în familie, sau, dacă e posibil, în grupuri de familii.
CAPITOLUL II

Zilele de pocăinţă


Can. 1249 - Toţi credincioşii creştini sunt ţinuţi, prin lege divină, să facă pocăinţă, fiecare după felul său; dar pentru ca toţi să se unească într-o anumită respectare a pocăinţei, sunt stabilite zile de pocăinţă în care credincioşii să se dedice în chip deosebit rugăciunii, să îndeplinească fapte de pietate şi de caritate, să se mortifice pe ei înşişi, îndeplinindu-şi cu mai mare fidelitate obligaţiile proprii şi, mai ales, respectând postul şi abstinenţa, conform canoanelor care urmează.

Can. 1250 - Zilele şi timpurile de pocăinţă în Biserica întreagă sunt toate vinerile din an şi timpul Postului Mare.

Can. 1251 - Abstinenţa de la consumul de carne sau de la alt aliment în conformitate cu dispoziţiile Conferinţei Episcopilor, să fie respectată în toate vinerile din an, dacă ele nu coincid cu o zi cuprinsă în rândul solemnităţilor; în schimb, abstinenţa şi postul să fie respectate în Miercurea Cenuşii şi în Vinerea Pătimirii şi Morţii Domnului nostru Isus Cristos.

Can. 1252 - La legea abstinenţei sunt ţinuţi toţi cei care au împlinit vârsta de paisprezece ani; în schimb, la legea postului sunt obligaţi toţi cei majori până la vârsta de şaizeci de ani împliniţi. Totuşi, păstorii sufleteşti şi părinţii să aibă grijă ca şi cei care nu sunt obligaţi la legea postului şi a abstinenţei, datorită vârstei lor mai mici, să fie educaţi cu privire la sensul adevărat al pocăinţei.

Can. 1253 - Conferinţa Episcopilor poate să stabilească cu mai mare precizie modul de respectare a postului şi abstinenţei şi să înlocuiască total sau parţial postul şi abstinenţa cu alte forme de pocăinţă, mai cu seamă cu fapte de caritate şi cu practici de pietate.
CARTEA A V-A

Bunurile materiale ale bisericii


Can. 1254 - & 1. Prin drept înnăscut, în mod independent de puterea civilă, Biserica Catolică poate să dobândească, să posede, să administreze şi să înstrăineze bunuri materiale, pentru a-şi atinge scopurile proprii.

& 2. Principalele scopuri proprii sunt: necesitatea de a organiza cultul divin, de a asigura întreţinerea demnă a clerului şi a altor slujitori, de a exercita opere de apostolat sacru şi de caritate, mai ales faţă de săraci.

Can. 1255 - Biserica întreagă şi Scaunul apostolic, Bisericile particulare şi orice altă persoană juridică, fie publică, fie privată, sunt subiecte capabile de a dobândi, de a poseda, de a administra şi de a înstrăina bunuri materiale, conform dreptului.

Can. 1256 - Proprietatea bunurilor aparţine, sub autoritatea supremă a Pontifului Roman, acelei persoane juridice care a dobândit bunurile în mod legitim.


Yüklə 2,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   ...   63




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin