HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008



Yüklə 2,95 Mb.
səhifə31/63
tarix12.01.2019
ölçüsü2,95 Mb.
#95536
1   ...   27   28   29   30   31   32   33   34   ...   63

& 2. Apoi trebuie să expună pe scurt prezentarea cazului, împreună cu concluziile părţilor şi formularea dubiilor.

& 3. Să urmeze apoi partea dispozitivă a sentinţei, precedată de motivaţiile pe care se bazează.

& 4. Să se încheie cu indicarea zilei şi a locului în care a fost pronunţată şi cu semnătura judecătorului sau, dacă tribunalul este colegial, a tuturor judecătorilor şi a notarilor.

Can. 1613 - Normele de mai sus, referitoare la sentinţa definitivă, trebuie aplicate şi în cazul sentinţei interlocutorii.

Can. 1614 - Sentinţa să fie publicată cât mai curând posibil, indicându-se modalităţile în care poate fi atacată; înainte de publicare, nu are nici o valoare, chiar dacă partea dispozitivă a fost notificată părţilor, cu permisiunea judecătorului.

Can. 1615 - Publicarea sau intimarea sentinţei poate fi făcută fie înmânând părţilor sau procuratorilor lor o copie a ei, fie trimiţându-le aceeaşi copie în conformitate cu can. 1509.

Can. 1616 - & 1. Dacă în textul sentinţei s-a strecurat fie o eroare de calcul, fie o eroare materială în transcrierea părţii dispozitive sau în expunerea faptelor şi în cererile părţilor, fie au fost omise cele ce sunt stabilite de can. 1612, sentinţa trebuie corectată sau completată, la intervenţia părţii sau din oficiu, de acelaşi tribunal care a pronunţat-o, ascultând, însă, întotdeauna părţile şi adăugând un decret la sfârşitul sentinţei.

& 2. Dacă una dintre părţi se opune, chestiunea incidentală să fie soluţionată printr-un decret.

Can. 1617 - Cu excepţia sentinţei, toate celelalte pronunţări ale judecătorului sunt decrete care, dacă nu sunt adevărate ordonanţe, nu au eficacitate, în afară de cazul când expun cel puţin în mod sumar motivaţiile sau fac trimitere la motivaţiile expuse într-un alt act.

Can. 1618 - O sentinţă interlocutorie sau un decret au valoare de sentinţă definitivă dacă împiedică judecata sau pun capăt judecăţii însăşi sau unuia dintre gradele ei, referitor la cel puţin una dintre părţile în cauză.
TITLUL VIII

Atacarea sentinţei

CAPITOLUL I

Contestaţia în anulare a sentinţei


Can. 1619 - Rămânând neschimbate dispoziţiile cann. 1622 şi 1623, nulităţile actelor stabilite de dreptul pozitiv, care, deşi au fost cunoscute de partea care prezintă contestaţia, nu au fost denunţate judecătorului înainte de sentinţă, sunt remediate de sentinţa însăşi, când este vorba de o cauză care priveşte binele persoanelor private.

Can. 1620 - O sentinţă este atinsă de viciul nulităţii iremediabile dacă:

1. a fost pronunţată de un judecător a cărui incompetenţă este absolută;

2. a fost pronunţată de o persoană lipsită de puterea de a judeca în tribunalul în care cauza a fost decisă;

3. judecătorul a dat sentinţa constrâns prin violenţă sau teamă gravă;

4. procesul a fost făcut fără cererea judiciară prevăzută de can. 1501, sau nu a fost întreprins împotriva unui pârât;

5. a fost pronunţată între părţi dintre care cel puţin una nu avea capacitatea de a acţiona în judecată;

6. o persoană a acţionat în numele altei persoane fără mandat legitim;

7. i s-a negat uneia dintre părţi dreptul de a se apăra;

8. controversa nu a fost soluţionată nici măcar parţial.

Can. 1621 - Contestaţia în anulare, prevăzută de can. 1620, poate fi prezentată ca excepţie fără limite de timp, iar ca acţiune, în termen de zece ani de la data publicării sentinţei, în faţa judecătorului care a dat sentinţa.

Can. 1622 - O sentinţă este atinsă de viciul nulităţii remediabile dacă:

1. a fost pronunţată de un număr ilegal de judecători, contrar prevederilor can. 1425, & 1;

2. nu conţine motivaţiile deciziei;

3. nu are semnăturile stabilite de drept;

4. nu indică anul, luna, ziua şi locul unde a fost pronunţată;

5. se bazează pe un act judiciar nul, a cărui nulitate nu a fost remediată în conformitate cu can. 1619;

6. a fost pronunţată împotriva unei părţi absente în mod legitim în conformitate cu can. 1593, & 2.

Can. 1623 - Contestaţia în anulare, în cazurile despre care vorbeşte can. 1622, poate fi prezentată în timp de trei luni de la data cunoaşterii publicării sentinţei.

Can. 1624 - Contestaţia în anulare este examinată de însuşi judecătorul care a pronunţat sentinţa; dar dacă partea se teme că judecătorul care a pronunţat sentinţa atacată de contestaţia în anulare este părtinitor, şi de aceea îl consideră suspect, poate cere să fie înlocuit cu un alt judecător, conform can. 1450.

Can. 1625 - Contestaţia în anulare poate fi prezentată împreună cu apelul, în termenul stabilit pentru apel.

Can. 1626 - & 1. Nu numai părţile care se simt lezate pot face contestaţia în anulare, ci şi promotorul de justiţie sau apărătorul legământului, ori de câte ori au dreptul de a interveni.

& 2. Însuşi judecătorul poate să retracteze sentinţa nulă dată de el sau să o corecteze în termenul stabilit de can. 1623, dacă între timp nu s-a înaintat apelul împreună cu contestaţia în anulare, ori dacă nulitatea nu a fost remediată prin expirarea termenului prevăzut de can. 1623.

Can. 1627 - Cauzele privind contestaţia în anulare pot fi tratate după normele procesului contencios oral.


CAPITOLUL II

Apelul
Can. 1628 - Partea care se consideră nedreptăţită de o sentinţă, de asemenea, promotorul de justiţie şi apărătorul legământului, în cauzele în care este necesară prezenţa lor, au dreptul să facă apel împotriva sentinţei la judecătorul superior, rămânând neatinsă dispoziţia can. 1625.

Can. 1629 - Nu se face apel:

1. împotriva unei sentinţe pronunţate de Suveranul Pontif sau de Signatura Apostolică;

2. împotriva unei sentinţe atinse de viciul nulităţii, în afară de cazul când apelul este făcut împreună cu contestaţia în anulare, conform can. 1625;

3. împotriva unei sentinţe care a devenit lucru judecat definitiv;

4. împotriva decretului judecătorului sau a unei sentinţe interlocutorii, care nu au valoare de sentinţă definitivă, în afară de cazul când apelul este făcut împreună cu apelul împotriva unei sentinţe definitive;

5. împotriva unei sentinţe sau a unui decret într-o cauză pentru care dreptul stabileşte ca respectiva chestiune să fie soluţionată cât mai repede posibil.

Can. 1630 - & 1. Apelul trebuie prezentat în faţa judecătorului care a pronunţat sentinţa, în termen peremptoriu de cincisprezece zile utile de la data cunoaşterii publicării sentinţei.

& 2. Dacă apelul este făcut verbal, notarul să-l formuleze în scris în faţa apelantului.

Can. 1631 - Dacă apare vreo problemă cu privire la dreptul de a face apel, ea să fie rezolvată cât mai repede posibil de tribunalul de apel, în conformitate cu normele procesului contencios oral.

Can. 1632 - & 1. Dacă în apel nu se indică tribunalul la care este înaintat, se presupune că este făcut la tribunalul prevăzut de cann. 1438 şi 1439.

& 2. Dacă cealaltă parte recurge la un alt tribunal de apel, cauza va fi rezolvată de tribunalul de grad superior, rămânând neatins can. 1415.

Can. 1633 - Apelul trebuie continuat în faţa judecătorului căruia (ad quem) îi este prezentat în timp de o lună de la data înaintării lui, în afară de cazul când judecătorul care a pronunţat sentinţa (a quo) a acordat părţii un termen mai lung pentru a-l continua.

Can. 1634 - & 1. Pentru a continua apelul este necesar, şi e suficient, ca partea să ceară intervenţia judecătorului superior pentru îndreptarea sentinţei atacate, anexând o copie a acestei sentinţe şi arătând motivele apelului.

& 2. Dacă însă partea care face apel nu poate obţine în timp util copia sentinţei atacate de la tribunalul care a pronunţat-o (a quo), între timp termenele nu se scurg, iar impedimentul trebuie adus la cunoştinţa judecătorului de apel, care judecător îl va obliga printr-un precept pe judecătorul care a pronunţat sentinţa (a quo) să-şi îndeplinească datoria cât mai curând.

& 3. Între timp, judecătorul care a dat sentinţa (a quo) trebuie să trimită judecătorului de apel actele, conform can. 1474.

Can. 1635 - Trecând în mod inutil termenele peremptorii pentru apel, fie în faţa judecătorului care a pronunţat sentinţa, fie în faţa judecătorului de apel, apelul este considerat abandonat.

Can. 1636 - & 1. Apelantul poate să renunţe la apel, cu efectele prevăzute de can. 1525.

& 2. Dacă apelul a fost făcut de apărătorul legământului sau de promotorul de justiţie, renunţarea poate fi făcută, dacă legea nu stabileşte altfel, de apărătorul legământului sau de promotorul de justiţie al tribunalului de apel.

Can. 1637 - & 1. Apelul făcut de reclamant valorează şi pentru pârât, şi invers.

& 2. Dacă sunt mai mulţi pârâţi sau reclamanţi, iar sentinţa este atacată de unul dintre ei, sau numai împotriva unuia dintre ei, atacarea sentinţei se consideră a fi făcută de către toţi şi împotriva tuturor, când lucrul cerut este indivizibil sau obligaţia este solidară.

& 3. Dacă apelul este făcut de una dintre părţi împotriva unui punct al sentinţei, partea adversă, chiar dacă termenele peremptorii pentru apel au trecut, poate prezenta în mod incidental apel împotriva altor puncte în termen peremptoriu de cincisprezece zile de la data când i-a fost notificat apelul principal.

& 4. Dacă nu rezultă altfel, apelul se presupune a fi făcut împotriva tuturor punctelor din sentinţă.

Can. 1638 - Apelul suspendă executarea sentinţei.

Can. 1639 - & 1. Rămânând valabilă dispoziţia can. 1683, în gradul de apel nu poate fi admis un nou motiv de a cere, nici măcar sub forma unui cumul util; de aceea, întâmpinarea poate viza exclusiv confirmarea sau modificarea, în întregime sau parţial, a primei sentinţe.

& 2. În schimb, sunt admise noi dovezi numai în conformitate cu can. 1600.

Can. 1640 - În gradul de apel trebuie să se procedeze, cu adaptările adecvate, ca şi în prima instanţă; totuşi, dacă eventual dovezile nu trebuie completate, să se treacă la discutarea cauzei şi la sentinţă imediat după ce a avut loc întâmpinarea în conformitate cu can. 1513, & 1 şi can. 1639, & 1.


TITLUL IX

Lucrul judecat definitiv şi repunerea în situaţia anterioară


CAPITOLUL I

Lucrul judecat definitiv


Can. 1641 - Rămânând neschimbată dispoziţia can. 1643, lucrul este judecat definitiv:

1. dacă între aceleaşi părţi există două sentinţe identice cu privire la acelaşi obiect şi pentru acelaşi motiv al cererii;

2. dacă apelul împotriva sentinţei nu a fost prezentat în timp util;

3. dacă, în gradul de apel, instanţa a încetat sau a renunţat la ea;

4. dacă a fost dată o sentinţă definitivă împotriva căreia nu există posibilitate de apel conform can. 1629.

Can. 1642 - & 1. Lucrul judecat definitiv beneficiază de forţa dreptului şi nu poate fi direct atacat decât în conformitate cu can. 1645, & 1.

& 2. Are, de asemenea, forţă de lege între părţi şi permite acţiunea şi excepţia de lucru judecat, pe care judecătorul poate să le declare şi din oficiu, pentru a împiedica o nouă introducere a aceleiaşi cauze.

Can. 1643 - Cauzele privind starea persoanelor, inclusiv cauzele de separare a soţilor, nu devin niciodată lucru judecat definitiv.

Can. 1644 - & 1. Dacă într-o cauză privind starea persoanelor au fost pronunţate două sentinţe identice, se poate recurge în orice moment la tribunalul de apel, aducând dovezi sau argumente noi şi grave în termenul peremptoriu de treizeci de zile de la data propunerii atacării. Tribunalul de apel trebuie ca, în termen de o lună de la data prezentării noilor dovezi şi argumente, să decidă printr-un decret dacă trebuie să admită sau nu noua prezentare a cauzei.

& 2. Recurgerea la tribunalul superior pentru a obţine o nouă prezentare a cauzei nu suspendă executarea sentinţei, în afară de cazul când legea stabileşte altfel sau când tribunalul de apel ordonă suspendarea în conformitate cu can. 1650, & 3.


CAPITOLUL II

Repunerea în situaţia anterioară


Can. 1645 - & 1. Împotriva unei sentinţe devenite lucru judecat definitiv, cu condiţia să rezulte în mod evident injusteţea ei, se admite repunerea în situaţia anterioară.

& 2. Se consideră însă că injusteţea rezultă în mod evident numai dacă:

1. sentinţa se bazează pe dovezi, recunoscute ulterior ca fiind false, fără de care partea ei dispozitivă ar fi de nesusţinut;

2. ulterior au fost descoperite înscrisuri care demonstrează cu certitudine fapte noi care cer o decizie contrară;

3. sentinţa a fost pronunţată prin dolul unei părţi în dauna celeilalte părţi;

4. în mod evident a fost neglijată dispoziţia unei legi care nu e pur şi simplu procedurală;

5. sentinţa contrastează cu o decizie anterioară care a devenit lucru judecat definitiv.

Can. 1646 - & 1. Repunerea în situaţia anterioară în baza motivelor prevăzute în can. 1645, & 2, nr. 1 - 3, trebuie cerută judecătorului care a emis sentinţa, în termen de trei luni ce trebuie socotite din ziua în care s-a ajuns la cunoaşterea acelor motive.

& 2. Repunerea în situaţia anterioară pentru motivele prevăzute de can. 1645, & 2, nr. 4 şi 5, trebuie cerută de la tribunalul de apel, în termen de trei luni de la data cunoaşterii publicării sentinţei; dacă în cazul prevăzut de can. 1645, & 2, nr. 5 se ajunge mai târziu la cunoaşterea deciziei precedente, termenul decurge de la data acestei cunoaşteri.

& 3. Termenele prevăzute mai sus nu decurg atât timp cât persoana lezată este de vârstă minoră.

Can. 1647 - & 1. Cererea de repunere în situaţia anterioară suspendă executarea, încă neîncepută, a sentinţei.

& 2. Totuşi, dacă, din indicii probabile, există bănuiala că cererea a fost făcută pentru a întârzia executarea, judecătorul poate hotărî ca sentinţa să fie executată, după ce s-a acordat însă o garanţie suficientă persoanei care cere repunerea, astfel încât să nu suporte daune dacă îi este acordată repunerea în situaţia anterioară.

Can. 1648 - După ce s-a acordat repunerea în situaţia anterioară, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra esenţei cauzei.
TITLUL X

Cheltuielile de judecată şi asistenţa gratuită


Can. 1649 - & 1. Episcopul, căruia îi revine de drept conducerea tribunalului să stabilească norme:

1. referitoare la condamnarea părţilor de a plăti sau de a compensa cheltuielile de judecată;

2. referitoare la onorariile procuratorilor, avocaţilor, experţilor şi traducătorilor, precum şi la despăgubirea martorilor;

3. referitoare la asistenţa gratuită şi la reducerea cheltuielilor;

4. referitoare la repararea daunelor la care este obligat cel care nu numai că a pierdut procesul, dar l-a şi tratat cu uşurătate;

5. referitoare la depunerea de bani sau la cauţiunea ce trebuie dată pentru plătirea cheltuielilor şi repararea daunelor.

& 2. Împotriva deciziei privind cheltuielile, onorariile şi repararea daunelor, nu se poate face apel separat, dar partea poate recurge în termen de cincisprezece zile la acelaşi judecător, care va putea modifica taxa.
TITLUL XI

Executarea sentinţei


Can. 1650 - & 1. Sentinţa devenită lucru judecat definitiv poate fi dată spre executare, rămânând neatinsă dispoziţia can. 1647.

& 2. Judecătorul care a pronunţat sentinţa şi, în cazul când a fost prezentat apel, chiar judecătorul de apel poate porunci, din oficiu sau la intervenţia părţii, executarea provizorie a unei sentinţe care nu a devenit lucru judecat definitiv, stabilind, dacă e necesar, cauţiuni adecvate, dacă e vorba de sumele provizorii în contul daunelor provocate sau de prestările privind întreţinerea sau dacă e vorba de un alt motiv just şi urgent.

& 3. Dacă însă sentinţa, despre care vorbeşte & 2, este atacată, iar judecătorul care trebuie să examineze atacarea consideră că aceasta este în mod probabil întemeiată şi că executarea poate să producă o daună ireparabilă, poate să suspende executarea sau să o supună cauţiunii.

Can. 1651 - Executarea nu poate avea loc înainte de a se avea decretul de executare din partea judecătorului, prin care se stabileşte că sentinţa trebuie executată; acest decret, în funcţie de natura diferită a cauzelor, să fie introdus în textul sentinţei sau să fie publicat aparte.

Can. 1652 - Dacă executarea sentinţei cere în prealabil o dare de seamă, ia naştere o chestiune incidentală, ce trebuie decisă de acelaşi judecător care a poruncit executarea sentinţei.

Can. 1653 - & 1. Dacă legea particulară nu stabileşte altfel, trebuie să pună în aplicare sentinţa Episcopul diecezei în care sentinţa a fost pronunţată în primul grad, personal sau prin alţii.

& 2. Dacă refuză sau neglijează, executarea îi aparţine, la intervenţia părţii interesate sau chiar din oficiu, autorităţii de care depinde tribunalul de apel, conform can. 1439, & 3.

& 3. În cazul călugărilor, executarea sentinţei îi revine de drept Superiorului care a emis-o sau judecătorului pe care el l-a delegat.

Can. 1654 - & 1. Executorul să o pună în aplicare după sensul clar al cuvintelor, dacă în însuşi conţinutul sentinţei nu a fost lăsat ceva la aprecierea sa.

& 2. Îi este permis executorului să analizeze excepţiile privind modul şi eficacitatea sentinţei, dar nu esenţa cauzei; dacă însă descoperă că sentinţa e nulă sau în mod clar injustă, conform cann. 1620, 1622 şi 1645, să se abţină de la punerea ei în aplicare şi, după ce a informat părţile, să înainteze cazul tribunalului care a formulat sentinţa.

Can. 1655 - & 1. În cazul acţiunilor reale, când reclamantului i s-a atribuit un lucru oarecare, trebuie să i se înmâneze acest lucru îndată ce sentinţa devine lucru judecat definitiv.

& 2. În cazul acţiunilor personale, când pârâtul a fost condamnat să dea un lucru mobil, sau să plătească o sumă de bani, sau să dea sau să facă altceva, judecătorul, în însuşi conţinutul sentinţei, sau executorul, după aprecierea sa prudentă, să stabilească un termen pentru îndeplinirea obligaţiei, care totuşi nu trebuie să fie mai mic de cincisprezece zile şi nici să nu depăşească şase luni.


SECŢIUNEA A II-A

Procesul contencios oral


Can. 1656 - & 1. Prin proces contencios oral, despre care este vorba în această secţiune, pot fi tratate toate cauzele care nu sunt excluse de drept, în afară de cazul când una dintre părţi cere un proces contencios obişnuit.

& 2. Dacă se recurge la procesul contencios oral în cazurile interzise de drept, toate actele judiciare sunt nule.

Can. 1657 - În primul grad, procesul contencios oral se desfăşoară în faţa unui singur judecător, conform can. 1424.

Can. 1658 - & 1. Cererea judiciară prin care se introduce procesul, pe lângă cele indicate de can. 1504, trebuie:

1. să expună pe scurt, în întregime şi clar, faptele pe care se bazează petiţiile reclamantului;

2. să indice dovezile prin care reclamantul intenţionează să demonstreze faptele, şi pe care el nu le poate aduce împreună cu cererea, aşa încât judecătorul să le poată aduna îndată.

& 2. La cererea în judecată trebuie să se anexeze, cel puţin în copie autentificată, documentele pe care se bazează ceea ce se cere.

Can. 1659 - & 1. Dacă încercarea de reconciliere, prevăzută de can. 1446, & 2, s-a dovedit inutilă, judecătorul, dacă estimează că cererea are un fundament oarecare, să ordone, în termen de trei zile, printr-un decret anexat la sfârşitul cererii, ca un exemplar al cererii să fie notificat părţii adverse, dându-i acesteia posibilitatea de a trimite la cancelaria tribunalului, în termen de cincisprezece zile, un răspuns scris.

& 2. Această notificare are aceleaşi efecte ca şi citaţia prevăzută de can. 1512.

Can. 1660 - Dacă excepţiile pârâtului cer acest lucru, judecătorul să-i fixeze reclamantului un termen pentru a răspunde, astfel încât să poată examina cu atenţie obiectul controversei pe baza elementelor oferite de ambele părţi.

Can. 1661 - & 1. La expirarea termenelor prevăzute de can. 1659 şi 1660, judecătorul, analizând actele, să determine formularea dubiului; apoi să-i citeze pe toţi cei care trebuie să fie prezenţi la audienţa ce trebuie să aibă loc în termen de cel mult o lună de zile, adăugându-se pentru părţi formularea dubiului.

& 2. Părţile să fie informate în citaţie că pot prezenta la tribunal, cu cel puţin trei zile înainte de audienţă, un scurt material scris, pentru a-şi dovedi propriile afirmaţii.

Can. 1662 - În cadrul audienţei sunt tratate mai întâi chestiunile prevăzute de cann. 1459 - 1464.

Can. 1663 - & 1. Dovezile sunt adunate în timpul audienţei, rămânând valabilă dispoziţia can. 1418.

& 2. Partea şi avocatul ei pot să asiste la interogatoriul celeilalte părţi, al martorilor şi al experţilor.

Can. 1664 - Răspunsurile părţilor, ale martorilor şi ale experţilor, cererile şi excepţiile avocaţilor trebuie formulate în scris de către notar, însă în mod sumar şi numai cu privire la substanţa lucrului controversat, şi trebuie semnate de cei care le depun.

Can. 1665 - Dovezile care nu sunt aduse ori cerute în petiţie sau în răspuns pot fi admise de judecător numai în conformitate cu can. 1452; totuşi, după ce a fost audiat chiar şi un singur martor, judecătorul poate stabili prezentarea de noi dovezi numai în conformitate cu can. 1600.

Can. 1666 - Dacă în cadrul audienţei nu au putut fi adunate toate dovezile, să se stabilească o altă audienţă.

Can. 1667 - După ce au fost adunate dovezile, în cadrul aceleiaşi audienţe are loc dezbaterea orală.

Can. 1668 - & 1. Dacă din dezbatere nu reiese că e necesar un supliment de instrumentare a cauzei sau că nu există ceva care să împiedice ca sentinţa să fie corectă, judecătorul să decidă deoparte cauza îndată după terminarea şedinţei; partea dispozitivă a sentinţei să fie citită imediat părţilor prezente.

& 2. Totuşi, din cauza dificultăţilor chestiunii sau dintr-un alt motiv just, judecătorul poate amâna decizia până la a cincea zi utilă.

& 3. Textul integral al sentinţei, cu motivaţiile de rigoare, să fie notificat părţilor cât mai curând posibil, în mod normal nu mai târziu de cincisprezece zile.

Can. 1669 - Dacă tribunalul de apel constată că în gradul inferior al judecăţii a fost folosit procesul contencios oral în cauzele excluse de drept, să declare nulitatea sentinţei şi să trimită cauza la tribunalul care a pronunţat sentinţa.

Can. 1670 - În toate celelalte chestiuni referitoare la procedură, să se respecte dispoziţiile canoanelor despre procesul contencios obişnuit. Pentru grăbirea mersului procesului, tribunalul, printr-un decret propriu, motivat, poate deroga de la normele procedurale care nu sunt stabilite pentru validitate, salvgardând totuşi justiţia.


PARTEA A III-A

Câteva procese speciale


TITLUL I

Procesele matrimoniale


CAPITOLUL I

Cauzele de declarare a nulităţii căsătoriei


ART. 1

Forul competent

Can. 1671 - Cauzele matrimoniale ale botezaţilor aparţin prin drept propriu judecătorului ecleziastic.

Can. 1672 - Cauzele privind efectele exclusiv civile ale căsătoriei aparţin magistratului civil, dacă dreptul particular nu stabileşte că şi aceste cauze, când sunt tratate în mod incidental şi accesoriu, pot fi instruite şi decise de judecătorul ecleziastic.

Can. 1673 - În cauzele de nulitate a căsătoriei, care nu sunt rezervate Scaunului Apostolic, sunt competente:

1. tribunalul locului în care căsătoria a fost celebrată;

2. tribunalul locului în care pârâtul îşi are domiciliul sau cvasidomiciliul;

3. tribunalul locului în care reclamantul îşi are domiciliul, cu condiţia ca ambele părţi să locuiască pe teritoriul aceleiaşi Conferinţe Episcopale, iar Vicarul judecătoresc al domiciliului pârâtului, acesta fiind şi el ascultat, să fie de acord;

4. tribunalul locului în care, de fapt, trebuie adunată majoritatea dovezilor, cu condiţia să fie de acord Vicarul judecătoresc al locului unde pârâtul îşi are domiciliul, iar Vicarul să-l întrebe pe pârât dacă nu are ceva de obiectat.
ART. 2

Dreptul de a ataca o căsătorie

Can. 1674 - Sunt capabili să atace căsătoria:


Yüklə 2,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   27   28   29   30   31   32   33   34   ...   63




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin