Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

'j I.ivil lib. I. c. 7: boves mira spec ie. — Hesiodl Theog. v. 290-291. '; Apollodori Dibl. lib. II. 5. 10. *) Herodotl lib. IV. c. 8.

ograiîce p_OSjtîve despre locul, unde se aflau Columnele lui Hercule, despre •nsula numită Erythia, situată în afară de Pontul euxin, lângă aceleaşi Columne.

Numele de «Erythia» sub care ne apare în vechia literatură geografică insula lui Geryon, ni se presintă numaï ca o simplă traducere grecescă a uneî numirî indigene. Acesta constatare o face însuşi Herodot prin cuvintele: «Grecii o numesc Erythia».

Un alt autor al vechimii, celebrul H e c a t e u din Milet, care trăise în timpurile lui Darie Hystaspe, si navigase pe lângă ţermuril Spaniei şi aï Italiei, declară de asemenea pe basa cunoscinţelor sale, că insula numită Erythia nu se afla la strimtórea iberică. «Geryon acela», scrie densul, «asupra căruia regele Eurystheu a fost trimis pe Hercule, ca se-I iee ciredile si se le #ducă la Mycena, nu are de a face nimic cu regiunea Iberilor, nici nu a fost, trimis Hercule la vre o insulă óre-care, Erythia, în afară de marea cea mare (Mediterană), ci la Geryon de pe continent, care era rege peste regiunea de lângă Ambracia si Amphiloch» ^J).

în fine poema orphică despre Argonauţi ne spune, că insula Erythia se afla la strimtórea munţilor Caucas ^s). Ér sub numele de «Caucâs», figureză, după cum seim, Carpaţiî Daciei, nu huma! în legendele lui Typhon, ale lui Prometheu şi ale Argonauţilor, dar şi pe o inscripţiune latină din timpul împăratului Traian, în istoria Geţilor a lui Jornande si în fine chiar si la cronicariul rusesc Nestor.

Insula Erythia aşa dar, care era numai o simplă ficţiune geografică Ia strimtórea de apus a Mediteranel, despre care aveau însă cunoscinţe positive Grecii comercianţi stabiliţi lângă Pontul euxin, si care era situată la strimtorile munţilor Caucas, în rîul cel mare de la nordul Thraciel (Oceanos potamos), nu putea se fie alta, de cât insula de asupra cataractelor Istrulul, de lângă oraşul, numit în limba română poporală R uşa v a, ér în formă oficială Orşova.

') Hccataci Fragm. 349 in Fragm. Hist, grace. (Ed. Didót) I. p. 27 : oî>?èv t: icpoo4jxs:v

^T"S TŰ ^T(Í1V 'IpTjpiuv, 'Exataíoc ó Xo'foîcowç Xé-fei, o55è int v-rjaóv tiva 'Epoftetav ££iu ír,;

[liŢaX-rj; $a).áa3Y)<; otaXtjvai 'HpaxXéa' àXXà ţvjţ Yjite'.poo TYjţ «pl 'Afifípaxíav ts xai 'A|i'f.-

•°X^OU' psía'.Xsa YSvEoS-al r-rjpuoyfjv, xctl ex rîjţ -íjTtítpou TaÚTTit axE\ásctt 'IlpaxXc'a làç poô{. —

Artemidor încă denégà esistenţa insulueî Erythia la strimtórea Mediterarftí. Strabo

^{de asem}enea nu o cunósce (Geogr. III. 2. 11; 5. 4). — în fine aceeaşi constatare au fâcut'o

oncii şi geografiT timpurilor maï noue: Les annotateurs de Mêla ont été fort ernbar-

^ass s pour trouver l'emplacement de cette île (d'Erythic): aussi Mariana, dans son

°'re d Espagne, s'est-il cru autorisé à avancer, sans preuves suffisantes, qu'elle avait

ⁿgloutie par la mer, et qu'il n'en reste plus aucun vestige (Pomponius Mêla,

*^uvres complètes. Ed. Didot, p. 652).

P&el Argonautica, v. 1048: Kauxaoiov rcaoà tcoüv*. 8tà otscvyic 'Epuíhíat.

O indicaţiune forte preţiosă despre numele, sub care figura insula Erythia la indigenii de lângă Istru, o aflăm în genealogia luî Geryon.

în legendele grecescî, tatăl luî Geryon este numit Xpoaawp, adecă cel cu sabia de aur'). Lăsând afară aspiraţiunea aspră X, acest cuvent ni se presintă sub forma de R u s a o r. Avem aşa dar aicî un nume personal topografic după localitatea numită şi astă-dî R u ş a v a.

încă din cele maî depărtate titnpurî ale istoriei pelasge părţile de jos ale Istruluï eraű renumite pentru turmele, ciredile şi ergheliele cele estra-ordinar de frumóse ale locuitorilor şei.

Miî de turme şi tot atâtea miï de ciredî, spuneau vechile legende, că retăciau prin păşunile cele întinse ale titanului Atlas, rege din ţera Hyper-boreilor ²).

De asemenea scrie Theopomp, că în regiunea Peonilor, ce constituiau un popor estins prin Macedonia şi Tracia, se aflau boiï ceï admiraţi de Grecï⁸), ale căror corne de o mărime estra-ordinară se -ferecau cu aur şi cu argint spre a se întrebuinţa la banchetele solemne şi spre a servi ca ornamente preţiose.

în fine Daciî de pe ţermurii Dunării erau renumiţî în secuiul al IV-lea d. Chr., până în Italia, pentru avuţiile lor cele imense de boî ⁴).

în timpurile cele vechï (séü în epoca pelasgă), scrie Pausania, ambiţiunea principală a ómenilor, în ce privesce averea, era, ca se aibă ciredï magnifice de boî şi herghelii de caî, şi faima mersese departe despre rasa cea nobilă de boî, a luî Geryon ^s).

') Hesiodi Theog. v. 281-283.

') Orldil Metam. lib. IV. v. 633-634.

') Theopompi Fragm. 43 in Frag. Hist, grace. I. 285.

⁴) Pau 1 in u s episcopul din Nola (a. 353-431 d. Chr.) în poema către Ni ce t a episcopul

Dacieî:

Et G e t h a e currunt, et uterque Dacus

^; Qui coíit terrae medio vel iile

Divitis multo bove pilleatus

Accola ripa e.

Avuţiele de turme, de ciredï şi erghelil, se maî celebreze, şi astă-

Şi ciobanii amêndoï, Ci red a cu vacî cu boî Şi văcarii amêndoï, Herghelia cea de caî Şi cu densa doi local . . .

Sbiera, Colinde, p. ii.

MI cer turma cea de oî Ce am vet}ut la Oprişanul,

N'am vëcjut nicï la Sultanul, Mii şi sute de mióre Es în vară fetătore . . . Doue, trei, cinci mii de epe Tot alese şi sirepe . . .

Alecsandri, Pocsil pop., p. 201*202,

⁵) Pansanlae lib. IV. 3$. 3. V

ii ^

Legenda despre espediţiunea luï Hercule asupra luî Geryon avea un fun­dament istoric.

în cântecele eroice române maî resună şt astă-dî amintirea despre Grcciï, ce trecuse dincóce de Dunăre şi răpise ciredï de boï magnifici (surî, gi-ganticï) din munţii, ce despart România de Transilvania ^]).

în fine un alt cântec tradiţional român amintesce despre un vechiü erou, luptătorii cu busduganul (Hercule), care luase din ţinuturile de lângă Dunăre cincï miï de boï şi-î dusese la un rege (cadiu, khediv) din părţile meridionale ²).

188. — Strimt órea Dunării de la Porţile-de-fer. Fretum Herculeum. Cu insulele Ruşava (Erythia) şi Ogradena (Gadeira). Scara l : 200.000.

Legenda luï Geryon avuse în anticitatea greco-romană o estensiune mult maî mare, de cum ne-o presintă episodul din acţiunile luï Hercule.

Geryon este unul din eroiï ceï marï aï epopeeï pelasge de la Dunăre.

In cântecele epice romane el figureză sub numele de Gruia, Gruian şi lorguţă⁸). El maî este numit Pană Rus ia n a, Român Grue Grozo-vanul⁴) şi R o s c o v a n ^B), epitete topografice după numele insulei si al oraşului «Ruşava>.

') Daul, Colindi, p. 59:

Că, dio, veste le-o venit Maî din jos din resărit, Din crăcii Argişului

Şi din ţ ér a Oltului, C'o intrat Grecii la munţi Şi-o strîns boi de cei maî surî . • • ^!; Tocilescu, Revista pentru istorie. Voi. VII. p. 419: Acela-î rudă cu noi Ne-a adus cincî mii de boi. . . . ercule şi Eurystheu încă erau înrudiţi, ambii strănepoţi aï lui Perseu.

) La Teodorescu (Poesiï Pop. 615): Gruia Pazavan Gruian; i\if>uovY); la Apol-^or (II. 5. 10. l); r-fjpuoveui la Hesiod (Theog. v. 287. 982); Geryon, Geryoneus, ^Geryones la Varro (L. L. IX. 90). ') Alccsandri, Poesiï pop. p. 77. ') Cole_cţi_unea noştri— Şezâtoarea (Fălticeni) An. II. p. 34.

Gruia este «fecior de Domn», un t voinic ardelenesc» *), orï «din munţiî «de Ardei» ²). El vine adese-orî la Dunăre, unde se plimbă pe luciul apeî în caic mândru gătit cu postav verde înflorit» *).

în ce privesce figura erouluî, el este de o frumuseţă epică, «de treî palme lat în frunte, lat în spate, nice nalt şi nice gros, cum e omul maî frumos, şi lumea de el se teme» ⁴).

Insă autorii grecesc! au esagerat într'un mod fantastic calităţile sale fisice, înfaţişându-1 ca un tip monstruos, cu treî capete ⁵), cu treî pepturî ⁶), ort cu treî corpurî ⁷).

Ast-fel din o frumosă poemă eroică a timpurilor pelasge, denşiî aü creat numaî o confusiune din cele maî bizare imaginaţiunî, după cum tot în mod nenatural eï au représentât pe Giganţî, pe Cyclopî, pe Centimanî, pe Typhon şi pe alţî eroî nordicî.

După tradiţiunile române, eroul Gruia maî avea şi o soră cu numele de R u s a n d a ⁸). Originea acesteî numirî se reduce incontestabil la insula Erythia séü Ruşava.

Rusanda este de asemenea o vechia figură epică. Ea era cunoscută şi legendelor grecescî sub numirea corespondentă de Erythia⁹). Deosebirea este numai, că în tradiţiunile grecescî Erythia (séü Rusanda) este fica, ér nu sora, lui Geryon.

') Frâncu, Românii din Munţiî apuseni, p. 207.

«) Tocilescu, Materialurî folkl. I. 106. — După poetul grecesc Stesichor din Sicilial (a. 630-550 a. Chr.), care compusese o poemă epică sub titlul de «G e r y o ni s», erou. Geryon a fost născut pe continentul din partea opusă a insulei Erythia (Strabo, III. 2. 11).

') Corcea, Balade, p. 86-87. — Tocilescu, Materialurî folkl. I. 106.

«) Cătanâ, Balade poporale, p. 129-130. — Marienescu, Balade, I. 80. — în Theogonia luî Hesiod epitetul de «lat în frunte» este aplicat la boiî luî Geryon. încă o probă, cât de alterată este compilaţiunea Theogonieî faţă de rapsodiele vechî poporale.

') Hesiodi Theog. v. 287.

^e) Lucretii R. N., V. v. 28i tripectora tergemini vis Geryonai.

') Apollodori Bibi. II. 5. 10. 1. — Pausanine lib. V. 19. 1. — Cu privire la fabula despre Geryon cel cu treî corpuri, scrie Trog Pompeiu (Justini lib. XLIV. 4): Porro Gery-onem ipsum non triplicis na.turae ut fabulis proditur, fuisse fertur; sed très fratres tantae concordiae extitisse, ut uno animo omnes regi viderentur. — Tot ast-fel ne spune şi tradiţiunea română, că Gruia maî avea doi fraţî (Negoescu, Balade, p. 208).

⁸) Biblcescn, Poesiî pop. din Transilvania, p. 290. 310. — Marienescu, Balade, I. p. 69.

⁸) Pansauiae lib. X. 17. 5. — Stoplianus Byznntiuus, v. 'Epú&s-.a. — De la insula Ery­thia (Ruşava) derivă şi numele boarului Eurytion. în o formă alterată ne apare şi nu­mele cânelui Orthros, care pădia ciredile lui Geryon, spre a i se da ast-fel o semni-ficaţiune grecescă (opd-foc, ortul dileï, revërsatul diorilor). Cânii cei mari ai păstorilor români portă adese ort numele de «Ursu>.

t e^cndelc grcccscï despre lupta luï Hercule eu Geryon maï făceau încă

mintire despre doï eroï distinşi aï vechimii, unul cu numele de Ale b io n

• altul Dercunos, din ţinuturile Ligyenilor, ambiï fiiï luï Neptun.

n na genealogia, Alebion şi Dercunos erau ast-fel de lângă apele mari, peste

rl domnia Neptun, ce avea epitetele particulare de •ftaXdwr.os şi 7rovto|iîSb)v.

EÏ întîmpinase cu resboiu pe Hercule, ca së-ï iee ciredilc, probabil ca aliaţî

naturali aï luï Geryon ').

Despre eroul Dercunos ni s'aü păstrat până astă-dî în tradiţiunile române mai multe reminiscenţe, în vechilele cântece poporale el figureză sub numele de Drăgan, séü Drăgan din Bărăgan¹), nepotul luï moş Stan ³).

i\ Ligyeniî (AÎYuîî) din legenda lui Geryon nu sunt de a se confunda cu Liguriî, numiţi de autorii grecesc! tot aî-tuîç, pe cari i aflăm mal târdju stabiliţi lângă ţermurele meridional al Galiel şi în ţinuturile vecine ale Italiei. Fără îndoielă, că din punct de vedere etnografic aceste grupe formau una şi aceeaşi seminţia. Aristotele în una din scrierile sale (Theologumena) vorbia despre Ligyrei din Thracia (Macrobiu, Sat. I. 18). Ér Hesiod în Fragm. 132 amintcscc de Ligyi (Aîfusţ) ca un popor stabilit lângă Scy-thii ippomolgî. Teritoriul Ligyenilor (la Apollodor A-.yú-r]) din legendele despre Hercule şi Dercunos se pare a fi fost în partea de jos a Istrulul. După tradiţiunile, ce le aveau Grecii de lângă Pontul euxin (Herodot, IV. 8), Hercule întorcându-se cu ci-redile lui Geryon la Mycena a trecut prin Scythia, adecă prin părţile de apus ale mării negre, în fine după cum ne spune Eschyl (fragm. 76), locul, unde a avut Hercule se se lupte cu oştea «cea întrepidă» a Ligyenilor, era plin de smârcuri şi lipsit de petre. Un episod analog ni se presintă în cântecele tradiţionale române despre Drăgan, şi aicî locul cel mlăştinos ne apare lângă Dâmboviţă (Tocilescu, Materialurî folkl. I. 65-66).

*) Teodorescu, Poesil pop., p. 688. — Tocilcsca, Materialurî folkl. I. 65. — Ncgocscu, Balade, p. 176. Un cântec vechio despre eroul «Drăgan din Bărăgan» a fost aplicat la postelnicul Drăgan, ce gonesce şi face se pribegescă din ţeră pe Radu-Vodă de la Afumaţi (Mari en eseu, Balade II. 98; Tocile s cu, Materialurî I. 1234; Alexicî, Texte I. 23).

*) Acest «moş Stan» este unul din eroii cel mai vechî al cântecelor poporale române. El ne apare identic cu Stanislav, «cel mare la statură şi grozav la căutătură, pe care Dunărea l'a crescut, pe care Dunărea-1 cunósce, ea pe el şi el pe ea» (p. 384-385). în fine el mai este celebrat şi ca un mare măiestru în prinderea şi domesticirea cailor (Teo­dorescu Poesiî pop. 688; Negoescu, Balade 176; Tocilescu, Materialurî folckl. I. ¹²5). Tipul epic al luî «moş Stan» ne presintă întru tóté caracterele speciale ale luï

°seidon (Neplun), deul meridional al apelor, care mai avea şi epitetul de tăpoa&tv}];

;^{de la o8i}sve>i, putere fisică) şi de utir.oc, fiind-că era considerat ca cel de ântâiu, care

o usese usul cailor. Despre Poseidon maî spuneau tradiţiunile grecesc! intogma ca

ecele române despre Stanislav, «dass er fesste Masscn aus dcm Schoossc des

eeres hervorsteigen liess (Preller, G. M. I. 1854. 364). în reminiscenţele poporale ro-¹ el este numaî un simplu «moş-erou», o personalitate cu un caracter pur

,

ter' ^C> -^P<î °^ând '^{n Ie}2^endele Eladel el este o figură mitologică (împrumutată ast-fel din _m ' ^deP^^rtate), o divinitate, ce domineză Pontul (KovtojisSiuv) şi fluviele, căile cele

COmerrillIn" c! Ho mVr r/»cr\/>i-f,,1 ci nnnrJln Ho rarî c/, liiirnra în ţinuturile

Maï avem chiar un fragment, în care sunt amintifï la un loc Iorgovan (Hercule), Drăgan şi lorguţă Roşcovan (Geryon), acestï ilustriï re­présentant! aï vechilor resbóie, ale căror nume resunase o-dată departe în lumea pelasgă *).

189. —Insula Rusa va (vechia Erythiă) din albia Dunării din sus de Porţile-de-fer. După o gravură din sec. XVIII. Uree h i ă, 1st. Rom. Tom. III.

Despre Dercunos séü Drăgan esistaü tradiţiunî istorice şi la Pelasgiî din părţile de apus ale Europeî.

grecescî acest puternic regent al apelor mari. în Italia Poseidon era onorat sub numele de Neptunus. Care era însă originea acestei numiri, deşi forma este vechia latină, autorii romani nu ne pot spune. Varro (L. L. V. 12) cercă se derive acesta numire la nuptus, învelire, de unde n u p t i a e (nuntă). O etimologia greşită, fiind-că literaţii romani negligiase în general studiul tradiţiunilor poporale, în ce privesce însă originea numelui de Neptunus, şi istoria vechia a acestei divinităţi a apelor, aşa de mult a-dorată în Grecia şi în insulele ionice, ne presintă o deosebită importanţă împrejurarea, că in cântecele tradiţionale române despre «Dragan> si «mos-Stan» ne apare mtr'un mod constant epitetul de «Nepotul», ce constitue ast-fel o parte a nu­melor. Acum «Drágán din Bărăgan» este «nepotul lui moş Stan», acum «nea Stan din Bărăgan» este «nepotul Iui moş Drăgan». Avem aşa dar înaintea nostră elementele unei vechi tradiţiunî istorice, anteriore migraţiuniî triburilor latine spre Italia.

') Cântecul luî Iorgovan, ce ni s'a comunicat de înv. N. Corciova, corn. Docani, jiul. Tutova:

Frundă verde odolean Ici în vale, colo 'n dél, La rateşul de sub mal

Bea Iorgovan cu Drăgan Şi lorguţă Roşcovan . , ,

--v-.

^

N -Xj

ià^J- ~n«lí

190.—Baso-relief descoperit Ia Athienau în Cypru represcntând a decea lucrare a luï Hercule, séü răpirea ciredüor lut Geryon din insuja Erythia, astă-di Ruşava (După Cec cal d i, Monuments antiques de Cypre, pl. V.) în stânga e înfăţişat Hercule în mo­mentul descinderii sale la capëtul din jos al insulei, purtând pe spate pielea leului nemeic, a cărui codă i depinde între picióre. Partea superioră a corpului şi capul sunt şterse. Braţul drept, care în parte se maî vede, este îndoit. Eroul trage cu arcul asupra cânelui vigilant Orthros, cu treî capete, ce-1 ameninţă. Eurytion, boariul lui Geryon, se grăbesce se mâne circdile de boi, vacî şi viţel către capëtul de sus al insulei, ca se trecă cu ele în not pe partea din apropiere a continentului. Cu mâna stângă el stringe lângă piept o l east r ui (xóttvot), arborele cel sfânt al insulei, pe care-1 smulsese şi luase cu sine, ca se nu-1 răpescă Hercule, ér cu mâna dreptă el face un semn de ameninţare către Hercule, părend a-î esprima, că rësplata pentru acesta fără-de-lege are së-ï urmeze. Dincolo şi dincóce de făşia acestei insule, artistul ne înfăţişeză doue secţiuni aprópe lucii, ce represintă apele cele calme ale Dunării, în fund la marginea albiei se ved figuraţi în contururi munţii din apropiere, ce ne presintă aceleaşi forme, ca şi înălţimile de pe ţermurele meridional al Dunării din dreptul insulrî Ruşava (A se vedé Fig. 191).

Vederea actuală a insulei Ruşava. Vechia Erythia. în fund aceeaşÎ grupă de munţi, ÇÇ o vedem representată şi pe b^so-relieful din Cypru (Fig. 190).

La Virgiliu, Dercennus este unul din regiï cel vechï aï Latiuluï, an­terior luï Latinus. Movila sub care era inmormêntat densul forma o colină enormă acoperită cu stejarî umbroşî ^J).

La autoriî grecescî numele eroului Drăgan (Dercunos) se alterase. O formă mal corectă însă o aflăm la poetul A vi e n. Densul amintesce de Ligi e n Î şi de urmaşiî Drăganilor (Draganes pi.), ale căror locuinţe se aflau în regiunea cea abundentă de neuă, séü în părţile Scythieï *). Aceste remi­niscenţe, ce le aflăm în poemele luï Virgiliu şi Avien despre un vechiű rege seu erou cu numele de Dercennus seu Draganes, ne atestă, că evenimentele legendare, ce forméza cyclul lui Hercule-Geryon-Dercunos, se reduc la o epocă, când migraţiunea triburilor pelasge de la Carpaţî spre ţinuturile de apus încă nu se încheiase.

Am espus aici legendele şi tradiţiunile geografice ale celor vechï eu privire la insula Erythia de lângă Columnele luï Hercule.

Despre identitatea acestei insule, Erythia, cu insula Ruşava de la strimtorile Dunării, dincolo de Porţile-de-fer, maî avem încă un preţios document ar­chéologie.

Pe un baso-relief, descoperit în insula Cypru, şi care decorase o-dată piedestalul unei statue colosale a lui Hercule, se vede representată scena răpirii ciredilor lui Geryon din insula Erythia.

Acest monument, pe care-1 reproducem mal sus (Fig. 190), presintà o importanţă escepţională pentru identitatea insulei Erythia cu insula de astă-dî a Ruşaveî.

Artistul din Cypru ne înfâfişeză în acesta sculptură nu numaï forma cea lungăreţă a insulei, după cum o descriau cel vechi '), dar el mal pune tot-o-dată sub ochii spectatorului şi imaginea terenului din partea opusă a insuleî.

In fund se vede representată prin contururi întregă grupa de munţî ce completeză aspectul natural al insuleî Erythia. Esistă o asemenare surprin-detoriă cu perspectiva reală, ce ne-o presintă şi astă-dî colinele şi munţii din apropierea acestei insule (Fig. 191).

') Virgilii Aen. XI. 849-851.

^J) Avieni Ora maritraa, v. 196-198:

pernix Ligus

Draganumquc proles sub nivoso maxime

Soptentrione colocaverant larem.

Aici «nivosus Septentrio» corespunde Ia «Scythia nivosa» (Ovid. Her. XII. 29).

") Plinü H. N. IV. s. 36: altera insula est longa . . . Vocatur ab Ephoro (fr. 40) et

Philistide Erythia, a Tiraaeo et Sileno Aphrodisias. — Aici Aphrodisias se pare a fi

Ast-fel problema geografică a faimoseî insule Erythia, o problemă atât de dificilă pentru ceï vechï, ni se presintă astă-dî în o deplină lumină.

Insula Erythia, situată în vechiul Oceanos potamos de la nordul Thracieî, ne apare, după tradiţiunî, după descrierile geografice cele maî demne de credinţă, cum şi după imaginea chorografică, ce ne-o presintă baso-relieful din Cypru, ca una şi aceeasî cu insula Rusa v a seu a Rusaveï de la strimtorilc cele fáimóse ale Dunării, din sus de Porţile-de-fer.

5. Insula Erythia séü Ruşava de lângă Columnele Iul Hercule numita kkqv'ii ţi Cerne.

Insula Erythia séü Ruşava de lângă Columnele luï Hercule ne maî apare în anticitatc şi sub numele de Kapu] si Cerne.

Mult timp geografii grecesc! aü fost de părere, că acesta insulă, Kepvirj séü KépVTjç, situată în vechiul Ocean, ev t« (oxsayS '), se ar afla la strimtorile de apus ale Mediteraneî, acolo unde denşiî credeau, că aü trebuit se esiste o-dată şi Columnele luï Hercule ^l).

însă după cum în părţile de apus ale Mediteraneî, la strimtórea numită astă-dî Gibraltar, nu s'aü aflat nicï Columnele lui Hercule, nici insula Erythia, tot ast-fel se constatase, că n'a esistat acolo nicï o insulă cu numele de Cerne. In acesta privinţă Strabo scrie următorele: insula Cerne, pe care Era-thosthene o amintesce lângă Columnele Iul Hercule, nu esistă nicăirî³).

Er Pliniu cel bëtrân credea ce e drept în esistenţa acestei insule, însă posiţiunea ei i era enigmatică. Densul cercă maî ântaiu se o localiseze în faţa sînuluî perşi c, dar se vëdu silit se declare, că nu se cunósce nici mărimea, nici depărtarea ei de continent. Apoi întemeiându-sc pe

numai o transformaţiune grecescă a numirii indigene de «Grădisce». Este forte probabil, ca insula Ruşaveî, care domineză strimtórea Dunării a avut şi în timpurile vechi un fel de «grădisce» seu fortificaţiune primitivă. Ca simple forme grecisate ne apar şi numele localităţilor Ambracia şi Amphilochos, ce sunt amintite la Hecateu, ca supuse do-minaţiuniî lui Geryon. Amphilochos pare a corespunde la numirea de Câmpul-ltfng, astă-dî numai un simplu loc în munţii în partea de nord-ost al Ruşaveî.

') Eustnthll Commentarii in Dionysium, ad. v. 218: Taui-^v îi tyjv Kspvfjv oi jj.èv vvjaov


^s) Hanuonis Carthagiiiicnsis Periplus, c. 8. — Scj-lacis Periplus, 5. 112. — Diouysil Orbis Descriptio, v. 219. — Palaephatl încred, c. 33. — Cf. Geographi graeci minores, ^V°l- L Ed. Didót, pag. 6-7.

') Straltoilis Geogr. lib. I. 3. 2.

mărturia luï Ephor, densul amintesce de nisce columne, ce se aflau lângă acesta insulă ¹). Erau Columnele cele legendare ale luï Hercule.