Introducere a. Eficiență, transparență, cooperare 3



Yüklə 203,38 Kb.
səhifə12/13
tarix13.12.2017
ölçüsü203,38 Kb.
#34716
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

g.Executarea juridică


Soluționarea litigiilor în cadrul ALS nu a fost utilizată, însă UE a solicitat stabilirea unui comitet OMC care să revizuiască regimul discriminatoriu pentru băuturi spirtoase care persistă în Columbia. În urma acestei solicitări, Columbia a adoptat o lege care a intrat în vigoare în ianuarie 2017 și care pare să fi abordat aspectele în cauză. UE monitorizează în prezent punerea în aplicare a legii.

Aceasta ilustrează modul în care intentarea unei acțiuni în justiție poate uneori să dea rezultate rapide fără a trece prin întreg procesul. Comisia va lua în considerare executarea juridică, în special în cazurile de importanță economică sau sistemică majoră.



Anexa 1 - Domeniul de aplicare a raportului și datele utilizate



Domeniul de aplicare

Raportul vizează ALS cuprinzătoare negociate după 2006 (ALS de nouă generație) și ALS mai vechi încheiate înainte de această dată și care sunt în general mai limitate în ceea ce privește domeniul de aplicare (ALS de „primă generație”).

Acordurile de parteneriat economic (APE) și zonele de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (ZLSAC) sunt analizate separat din cauza accentului special al acestor acorduri asupra armonizării legislative în cazul ZLSAC și asupra dezvoltării în cazul APE.

Lista completă este furnizată în anexa 2.

Punerea în aplicare a capitolelor privind comerțul și dezvoltarea durabilă este abordată, de asemenea, într-un capitol separat cuprinzând toate ALS care includ aceste prevederi.

Datele utilizate

Raportul se referă la situația din anul 2016 și la ALS care au fost aplicate timp de cel puțin un an până la finalul anului 2016. Acesta utilizează date EUROSTAT:



  • din 2016 privind comerțul cu mărfuri,

  • din 2015 privind servicii și investiții,

  • începând cu 2002 pentru ALS de „primă generație”, întrucât datele armonizate la nivelul UE28 sunt disponibile începând cu această dată.

În ceea ce privește ALS cu America Centrală, sunt utilizate diverse date din cauza diferențelor semnificative dintre statisticile EUROSTAT și cele din America Centrală. Raportul cuprinde anii 2015-2016 și utilizează:

  • date EUROSTAT extrase în octombrie 2016 pentru importuri UE,

  • statistici din America Centrală disponibile pentru această perioadă pentru exporturi UE.



Anexa 2 - Prezentare generală a ALS cuprinse în prezentul raport


ALS de „nouă generație”

  • UE-Coreea de Sud: aplicat începând cu iulie 2011.

  • UE-Columbia-Peru: aplicat începând cu martie 2013 pentru Peru și cu august 2013 pentru Columbia.

  • Acordul de asociere UE-America Centrală: aplicat începând cu 201324.

Zone de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare

  • UE-Georgia: aplicat începând cu vineri, 1 septembrie 2014 și intrat în vigoare pe deplin vineri, 1 iulie 2016.

  • UE-Moldova: aplicat începând cu vineri, 1 septembrie 2014 și intrat în vigoare pe deplin vineri, 1 iulie 2016.

  • UE – Ucraina: aplicat începând cu vineri, 1 ianuarie 2016 și intrat în vigoare pe deplin vineri, 1 septembrie 2017.

Acorduri de parteneriat economic

  • UE-Cariforum (Antigua și Barbuda; Belize; Bahamas; Barbados; Dominica; Republica Dominicană; Grenada; Guyana; Jamaica; Saint Kitts și Nevis; Saint Lucia; Saint Vincent și Grenadine; Suriname; și Trinidad și Tobago): aplicat începând cu 29 decembrie 2008.

  • UE-Pacific (Fiji, Papua-Noua Guinee): aplicat începând cu 28 iulie 2014 pentru Fiji și începând cu 20 decembrie 2009 pentru Papua-Noua Guinee.

  • UE- Subregiunea Africa de Est și de Sud (ESA) (Madagascar, Mauritius, Seychelles și Zimbabwe): aplicat începând cu 14 mai 2012.

  • UE- Camerun (Africa Centrală): aplicat începând cu 4 august 2014.

ALS de „primă generație”

  • Uniunea vamală UE-Turcia: Acord de asociere semnat în 1963; etapa finală a uniunii vamale a fost finalizată la 1 ianuarie 1996.

  • UE-Elveția: aplicat începând cu 1972.

  • UE-Norvegia: aplicat începând cu 1 iulie 1973.

  • UE-Algeria: aplicat începând cu 1 septembrie 2005.

  • UE-Egipt: aplicat începând cu 21 decembrie 2003.

  • UE-Israel: aplicat începând cu 1996.

  • UE-Iordania: aplicat începând cu 1 mai 2002.

  • UE-Liban: aplicat începând cu 1 martie 2003.

  • UE-Maroc: aplicat începând cu 1 martie 2000.

  • UE-Palestina: aplicat începând cu 1 iulie 1997.

  • UE-Tunisia: aplicat începând cu 1 martie 1998.

  • Acordul pentru comerț, dezvoltare și cooperare UE-Africa de Sud: aplicat începând cu 1 ianuarie 2000.

  • Acordul global UE-Mexic: aplicat începând cu octombrie 2000.

  • Acordul de asociere UE-Chile: aplicat începând cu 1 februarie 2003.

  • Acordul de stabilizare și asociere UE-Serbia: aplicat începând cu 1 iulie 2008.

Anexa 3 - Statistici de utilizare preferențială


Statisticile din prezentul raport privind utilizarea de către importatori a preferințelor furnizate de acordurile de liber schimb UE se bazează pe date administrative pe care le-a colectat țara importatoare.

Acestea reflectă importurile în regim preferențial care au beneficiat de preferințele disponibile („preferințe utilizate”) ca parte din importurile totale care ar fi fost eligibile pentru preferințe („preferințe eligibile”). Importurile sunt luate în considerare doar acolo unde există o preferință potențială, și anume unde tariful preferențial aplicat este mai scăzut decât taxa vamală în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate aplicată în mod normal.



  1. Preferințe în ceea ce privește utilizarea importurilor în UE de la partenerii ALS

Regimul tarifar utilizat rezultă din documentul administrativ (vamal) unic. În documentul respectiv, importatorul indică în baza cărui regim se efectuează importul. Acesta este comparat cu eligibilitatea, astfel cum rezultă din datele tarifare TARIC. Dacă este necesar și posibil, se fac corecturi pentru a înlătura erorile.

Setul de date obținut este coerent și permite compararea între țările partenere, între ani și, în majoritatea cazurilor, între liniile tarifare. Cu toate acestea, unele erori rămân nedetectate (de exemplu, condițiile privind „destinația finală”), astfel încât rezultatele obținute în detaliu la nivel de produs trebuie interpretate cu precauție.

A se vedea anexa 4.


  1. Preferințe în ceea ce privește utilizarea exporturilor din UE către partenerii ALS

Statisticile referitoare la preferințele în ceea ce privește utilizarea exporturilor din UE către țări terțe se bazează pe date administrative colectate individual în fiecare țară terță importatoare. Prin definiție, aceste statistici nu sunt armonizate și comparația între țările partenere sau cu importurile UE este riscantă din cauza calității variabile și adesea îndoielnice a datelor.

Au fost identificate discrepanțe, cum ar fi importuri preferențiale raportate în linii tarifare care nu intră sub incidența niciunei preferințe, sau diferențe mari între importurile și exporturile totale raportate, astfel cum au fost furnizate de Eurostat. Este realizată o armonizare ex-post prin eliminarea schimburilor comerciale în liniile tarifare pentru care nu există nicio preferință conform bazei de date privind accesul la piețe a DG TRADE (de exemplu, acolo unde taxa vamală în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate =0).

Setul de date obținut privind exporturile UE este, prin urmare, coerent doar atunci când este utilizat pentru a compara utilizarea într-o anumită țară în decursul timpului și, într-o anumită măsură, între categorii de produse. Setul de date nu ar trebui utilizat pentru a compara utilizarea între diferite țări (inclusiv în ceea ce privește importurile UE).

A se vedea anexa 5.




Yüklə 203,38 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin