este nu numai ţară cu 105 milioane de locuitori dar şi printre primele 10 economii din lume.
Exporturile anuale depăşesc 200 miliarde de $ şi anul trecut în octombrie a devenit cel mai important furnizor extern de petrol pentru SUA, depăşind Arabia Saudită şi Canada.
Volumul comerţului între membrii NAFTA au crescut de la 297 miliarde de dolari în 1993 la 622 miliarde în 2001.
Industria maquiladora cuprindea 3684 de fabrici cu 1,2 milioane de lucrători în 2001, doar în Ciudad Juarez, 350 de maquiladoras dau de lucru la 200 000.
Specificitatea sistemului politic mexican:
Sistemul politic mexican se bucură de o mare excepţionalitate între cele latino-americane din mai multe perspective:
a stabilităţii politice: aici ciclurile politice se măsoară în 6 ani (sexenio) durata mandatului prezidenţial începând cu 1934.
a dominaţiei unui singur partid: peste 90% din această perioadă a fost dominată de PRI. (Partido Revolucionario Institucional).
a propriei dimensiuni spaţiale:
a. nordul este dominat de prezenţa SUA (singura ţară din AL care are în totalitate frontiera nordică cu SUA, această frontieră este rezultatul mai multor războaie, intervenţia SUA în Revoluţia Mexicană, NAFTA din 1 ianuarie 1994);
b. în timp ce sudul face parte d.p.d.v. geografic, cultural, istoric etc din America Centrală, sunt 4 – 5 state care au de a face cu această realitate. Apare astfel o diferenţiere clară Nord - Sud ( este aplicabil modelul lui Putnam): o zonă dinamică, în creştere, industrializată (maquilladora) etc, şi una caracterizată de clientelism, de sărăcie, de un comportament politic diferit, agrară, bastion al PRI, tema indigenismului.
c. diversitatea statelor mexicane (31 şi Districtul Federal) face ca tema federalismului să fie foarte importantă pentru că presupune împărţirea puterii (tranziţia mexicană a început la nivel state); rol major are DF (abia în 1997 primarul a fost ales direct, înainte era numit de preşedinte) care împreună cu câteva oraşe din statul Mexico conţine 24 – 25 de milioane de locuitori. Pot apărea şi alte centre de putere, cum ar fi Guadalajara (al doilea oraş).
Evoluţia sistemului politic mexican:
este unul dintre cele două vice-regate mari (Viceregado de Nueva España).
Anterior avusese un trecut pre-hispanic foarte puternic în termeni culturali, erau societăţi puternice, însă înfruntările dintre ele au făcut ca cucerirea să fie foarte rapidă, spaniolii reuşind să cucerească un sector cu ajutorul altui sector. Astfel nu au avut loc conflicte interne ulterior cuceririi şi s-a dezvoltat foarte mult metisajul.
Independenţa a fost obţinută începând cu 1810, prin intermediul unui război civil care a dus la găsirea unei soluţii monarhice care nu a durat însă.
Moment important va fi revoluţia liberală din 1855 a lui Benito Juarez, care va rupe cu sistemul anterior care fusese un regim conservator în care predominau vechile valori spaniole, importanţa Bisericii Catolice, dominaţia unei aristocraţii funciare bazate pe haciendas.
În 1857 va fi dată prima Constituţie liberală, realizându-se totodată o reformă agrară, în special prin secularizarea pământurilor Bisericii Catolice.
Se va produce o contra-revoluţie care va avea urmări importante în viaţa politică următoare. Conservatorii vor cere ajutorul puterilor europene, spaniolii şi Napoleon al III-lea vor interveni sprijinindu-l pe Maximilian de Hasburg ca împărat. Cu ajutorul SUA Juarez înfrânge pe conservatori, francezii retrăgându-se în 1866, împuşcându-l pe Maximilian în 1867.
Conservatorii vor fi etichetaţi în continuare ca trădători, astfel că ei vor dispărea din viaţa politică mexicană.
Juarez va muri în 1873, iar în 1876 va fi ales Porfirio Diaz, care va conduce până în 1910, epocă cunoscută drept „porfiriato”. Caracteristicile acesteia au fost: anularea principiilor liberale, absoluta predominanţă a burgheziei şi proprietarilor de terenuri, guvernarea de către „científicos” (un fel de tehnocraţi), dezvoltare economică etc.
Revoluţia Mexicană din 1910 va izbucni datorită convergenţei între 2 procese: dezvoltarea unei contestaţii în interiorul partidului liberal din partea claselor urbane, moderne, beneficiare ale dezvoltării ec., care cereau vot efectiv şi respectarea principiului nerealegerii (figură principală Francisco Madero); şi nerezolvarea problemelor agrare care afectau clasele sărace, în special indigeni, şi care vor constitui axa socială şi populară (Zapata şi Villa).
Aceste două axe fundamentale vor coincide în 1917 când se va elabora Constituţia de la Querétaro, model pentru majoritatea viitoarelor constituţii latino-americane, aflată şi astăzi în vigoare.
Această Constituţie recunoştea presidenţialismul, structura federală a statului, bicameralismul, separarea riguroasă a Bisericii de Stat (anti-clericalism extrem, interzicerea purtării în public a hainelor preoţeşti, va da naştere unui război civil). Totodată ea va constituţionaliza drepturile sociale, dezvoltând un rol major al statului ca garant al dreptului, dar şi ca instrument pentru realizarea dezvoltării (formula era aceea a unui stat al bunăstării); va cuprinde şi o componentă naţionalistă, aceea a naţionalizării solului şi susbsolului. Se va realiza o reformă agricolă pe baza ideii că pământul aparţinea naţiunii care poate să îl încredinţeze particularilor.
Rezultatele Revoluţiei:
Constituţia.
apariţia unei noi elite care făcuse avere în timpul Revoluţiei, în special militari, caudillos care se auto-numiseră colonei, generali etc, generalizându-se astfel o castă de revoluţionari de profesie care trebuia demilitarizaţi. Apare astfel un organism, un spaţiu în care aceşti revoluţionari puteau participa: Partido Nacional Revolucionario (1938 - Partido de la Revolucion Mexicana, 1946 – Partido Revolucionario Institucional), scopul său fiind aglutinarea tuturor revoluţionarilor, şi care se va identifica total cu statul în următorii 70 de ani.
axa populară va da naştere unei revendicări a valorilor populare, o perspectivă simbolică, revenirea la valorile indigenismului, arta mexicană va proiecta indigenul ca pe un nou erou, instituţie emblematică va fi Muzeul Naţional de Antropologie.
pe plan extern imaginea aceasta a unui Mexic revoluţionar va fi reluată ca urmare a mai multor acţiuni: acceptarea ca exilat a lui Trotki, prima ţară din AL care naţionalizează petrol, va recunoaşte guvernul republican spaniol în exil etc (toate în timpul lui Lázar0 Cárdenas).
Perioada de dominaţie a PRI:
începând cu 1934 la fiecare 6 ani va fi ales un preşedinte, toţi fiind membri ai PRI care va deveni tot mai legat de stat.
Modelul federal este corupt pentru că PRI este partid – hegemonic şi îşi impune guvernatorii şi membrii în administraţia locală (principiul nerealegerii acţiona şi la legislativ, deci cariera politică era bază pentru carieră în administraţie) se va schimba acum este invers.
Apare şi Partido Accion Nacional (1939) pe baza ideilor catolice, care se opunea fluxului revoluţionar şi măsurilor lui Cardenas, avea un caracter tipic fascist iniţial.
Un element important al vieţii politice era instituţia succesiunii prezidenţiale, pentru că statul se confunda cu partidul, alegerile erau o formalitate care ratifica candidatul PRI. Problema era cine desemna acest candidat, apar astfel două practici informale:
El tapadismo: se considera că există un candidat dar el rămânea ascuns, apăreau astfel lupte în partid pentru a se stabili cine va fi candidatul. De obicei era secretarul afacerilor interne sau cel al finanţelor, dar nu obligatoriu, trebuia să fie omul forte al partidului.
El dedazo: preşedintele desemna pe cel car îi va fi succesor dintre posibilii candidaţi.
moment important va fi anul 1968 când o manifestaţie studenţească care avea loc în Piaţa celor Trei Culturi ( Tlateloco) când mai multe sute de manifestanţi au fost omorâţi. Această reprimare va duce la dezlegitimarea guvernului şi la apariţia unei contestaţii interne.
Un alt moment de cotitură este criza din 1982 când Mexic intră în incapacitate de plată, dovedindu-se astfel lipsa de eficienţă a statului. Momentul 1968 reprezintă pierderea legitimităţii politice, iar 1982 este momentul pierderii eficienţei economice.
Tranziţia mexicană:
în perioada 1982 – 1988 se începe un proces de reformă politică care rupea definitiv cu idealul revoluţionar şi în care reforma municipală capătă un loc fundamental.
În 1988 odată cu pierderea unor state din nord de către PRI (pentru prima oară) în interiorul partidului se iniţiază o discuţie privind desemnarea candidatului la preşedinţie. Ca urmare a acestor dezbateri liderii reformişti Cuauhtémoc Cárdenas şi Porfirio Muñoz Ledo vor fi excluşi.
În jurul celor care sprijineau candidatura lui Cuauhtémoc Cárdenas se va forma Partido de la Revolucion Democratica care va grupa forţele de stânga.
Alegerile din 1988 stau sub suspiciunea unor fraude masive. Pentru prima oară PRI pierde hegemonia absolută în mai multe state şi în 18 capitale, câştigând abia 51%. Electoratul său este concentrat în statele sudice sărace, în zonele rurale, în timp ce opoziţia domină oraşele.
Alegerile din 1994 dau PRI ca victorios cu o majoritate confortabilă, candidatul său Ernesto Zedillo fiind ales preşedinte (el va fi ultimul candidat numit, cel desemnat înaintea sa fiind asasinat).
Zedillo va începe democratizarea partidului său, iniţiind o reformă politică care viza transparentizarea procesului electoral şi realizarea unei democraţii interne. Se înfiinţează Institutul Federal Electoral care va avea un rol fundamental în asigurarea corectitudinii organizării alegerilor şi în controlul finanţării partidelor. Principala reformă electorală va avea loc în 1996.
La alegerile din 1997 pentru prima oară PRI pierde majoritatea în Congres şi Senat, preşedinte al Camerei fiind ales Porfirio Muñoz Ledo. În acelaşi an pentru prima oară au loc alegeri pentru primarul Ciudad de Mexico, alegeri câştigate de Cardenas. Acesta va renunţa la funcţie în 1999 pentru a candida la Preşedinţie, iar în 2000 va fi ales Andres Manuel Lopez Obrador, actualul candidat al PRD.
În vederea stabilirii candidatului la Preşedinţie pentru 2000, PRI va organiza alegeri interne, dispărând practica desemnării candidatului.
Preşedinţia lui Vicente Fox:
Coaliţia PAN cu PV (Partidul Verzilor) intitulată „Alianza por el Cambio” va fi cea mai votată. În interiorul acestei formaţiuni apar 3 grupări principale: cea a lui Fox aşa numiţii „Amicii lui Fox” (care provine din PAN şi a fost guvernator al statului Guanajuto); „Cercul San Angel” condus de Castañeda şi Aguillar (care l-au sprijinit pe Fox şi au intrat în guvern); şi propriul PAN. Triumful său a fost personal nu cel al PAN. El abia ţia luat bacalaureatul cu un an înainte, dar era un om de succes.
Fox a promis mai puţină corupţie şi mai multă atenţie pentru educaţie, mai multă atenţie pentru drepturile omului şi pentru mediul înconjurător, mai puţină sărăcie şi mai multă demnitate pentru viaţa indienilor. A militat pentru dezvoltarea relaţiilor cu SUA şi UE.
Sprijinul pe care se poate baza este destul de redus (doar 3 miniştri sunt din PAN: Interne, Muncă şi Educaţie)
Fox nu a reuşit să ducă la capăt lupta cu corupţia şi cu sărăcia, de aceea alegerile din 2003 pentru Camera Deputaţilor au dat o scădere a PAN şi creşterea PRI, coabitarea devenind tot mai dificilă. Au reapărut violenţele.
În 2004 PRI a recâştigat teren, luând 7 din 10 guvernatori. Nu a reuşit încă o reformă Robert Mandrazo preşedintele PRI şi candidatul său face parte din vechii lideri.
Este o creştere a PRD care a câştigat mai multe state (Guerrero, Baja California Sur – 6 februarie) iar candidatul său Andres Manuel Lopez Obrador a fost principalul favorit pentru 2006 (80% din populaţia Mexico City îl susţinea) dar a pierdut la câteva sutimi de procent în faţa lui Felipe Calderon din partea PAN.
Chiapas:
stat sărac din sud, cu majoritate indigenă, problema agrară acută.
Prima gherilă de tip modern (Internet, mail, utilizează mas-media).
Împotriva NAFTA, a izbucnit în aceeaşi zi cu intrarea în vigoare a acestuia prin cucerirea a 4 municipii de câteva mii de persoane.
Idei guevariste şi socialiste.
Ejercito Zapatista de Liberación Nacional, în 1996 au fondat Frente Zapatista de Liberación Nacional ca braţul politic al mişcării.
Considerată prima mişcare simbolică contra globalizării de Ignacio Ramonet.
