Ion Budai Deleanu



Yüklə 1,94 Mb.
səhifə36/50
tarix12.01.2019
ölçüsü1,94 Mb.
#96109
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   50

Secţiunea a 2-a MANDATUL PREŞEDINŢIAL

229. Dobândirea mandatului preşedinţial. Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (art. 81, alin. 1). Alegerea Preşedintelui se face prin scrutin uninominal majoritar, în două tururi16.

Opţiunea Adunării Constituante a deschis – şi încă întreţine -controverse bipolare: alegerea Preşedintelui de Parlament sau alegerea lui prin sufragiu universal? Atât prima modalitate, cât şi cea de-a doua prezintă avantaje şi dezavantaje. Reducând totul la ultima expresie, alegerea Preşedintelui de către Parlament îl poate îndemna sau constrânge la un „exces de reţinere”; alegerea Preşedintelui prin sufragiu direct poate fi un îndemn sau un pretext pentru „exces de zel”17. Depăşind acest plan al unor prezumptive şi totale subiectivităţi, ne ataşăm opţiunii Adunării Constituante din motive ce ţin, ca să zicem aşa, de „lumea faptelor”, nu de „lumea ideilor”, fiindcă, cum spuneau doi prestigioşi constituţionalişti, la urma urmelor contează „stilul şi tonul, mai mult decât fondul”18. Alegerea Preşedintelui de către Parlament, volens-nolens are ca rezultat aşezarea lui în câmpul magnetic al confruntărilor dintre partidele politice şi, bineînţeles, punerea lui la discreţia acestora. El ar fi, poate, un factor de supleţe în mecanismul instituţional, dar cu siguranţă ar fi unul de incertitudine, mai ales atunci când Preşedintele s-ar sprijini pe o coaliţie parlamentară, totdeauna firavă, conjuncturală şi deci incertă, precum un contract pickwickian. Mai grav ar fi însă faptul că Preşedintele ar fi simplamente produsul pactelor politice parlamentare, când, în realitate, ponderea covârşitoare a forţelor sociale se află în afara Parlamentului şi, cel mai adesea, fără nici o reprezentare parlamentară. Ar fi un Preşedinte al Naţiunii, fără ca Naţiunea să-1 fi dorit. Alegerea Preşedintelui prin sufragiu universal nu numai că este de natură să-1 elibereze de toate servituţile arătate, dar îi şi conferă legitimare originar democratică, temeiuri de autoritate şi de imparţialitate. Iar dacă desemnarea Preşedintelui prin sufragiu universal este conjugată şi cu mijloace eficiente de control parlamentar asupra activităţii lui – astfel cum s-a procedat şi prin

16 A se vedea: M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Vida, Alegerile parlamentare şi prezidenţiale, Regia autonomă „Monitorul Oficial”, 1992, p. 125. „ G. Burdeau, op. Cit, p. 487.

18 M. Prelot, J. Boulouis, op. Cit., nr. 420, p. 692. Cu privire la avantajele Ş> dezavantajele celor două sisteme de alegere a preşedintelui, a se vedea de asemenea: L Vida, op. Cit., p. 40.

Constituţia României – foloasele sunt îndoite, iar neajunsurile înjumătăţite.

Alegerea Preşedintelui se face – cum s-a precizat – prin scrutin uninominal majoritar în două tururi. In primul tur este declarat ales candidatul care a întrunit majoritatea absolută, adică cel puţin jumătate plus unu din voturile alegătorilor înscrişi în listele electorale. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează cel de-al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur, şi va fi declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, aşadar o majoritate relativă.

Acest sistem conduce ineluctabil la o desemnare, iar dacă desemnarea se produce în primul tur, caracterul reprezentativ al preşedinţiei este peremptoriu, impunând respectul fără de care sufragiul devine un exerciţiu dezolant sau, cine ştie, pentru unii o algomanie. Deschiderea celui de-al doilea tur, necesar desigur după eşecul primului, atrage cel puţin două consecinţe, deloc neglijabile: postularea unui preşedinte în calitate de reprezentant al Naţiunii prin majoritatea relativă a membrilor ei cu drept de a decide, ceea ce va diminua considerabil autoritatea morală a preşedintelui şi va fi o sursă continuă de ambiguităţi şi reticenţe; constrângerea corpului electoral la bipolarizare, în profida diversităţii aspiraţiilor şi voliţiunilor membrilor lui.

Controlul legalităţii procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului aparţin Curţii Constituţionale (art. 144, litera „d” şi art. 82, alin. L)19. Controlul cuprinde toate operaţiunile electorale, inclusiv contenciosul electoral. (Este adevărat însă că astfel este afectat principiul indivizibilităţii alegerilor.) „în cele două texte se folosesc expresii diferite: „confirmarea rezultatelor„ (art. 144, litera „d„) şi „validarea rezultatului„ (art. 82, alin. 1). În esenţă, expresiile au semnificaţii identice. Totuşi, în „circumstanţe juridice”, o nuanţare poate fi făcută: Curtea Constituţională, confirmând rezultatele alegerilor, ea atestă oficial şi definitiv situaţia generală a acestora (numărul alegătorilor înscrişi în liste, numărul alegătorilor Prezenţi la vot, voturile valabil exprimate, ordinea candidaţilor în funcţie de numărul voturilor obţinute, contestaţiile sau întâmpinările soluţionate etc); Curtea Constituţională, validând rezultatul alegerilor, ea recunoaşte oficial, public şi definitiv valabilitatea mandatului preşedinţial.

Mandatul preşedinţial se exercită de la data depunerii jurământului, prevăzut de Constituţie, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

230. Vocaţia la mandatul preşedinţial. Teoretic, fiecare cetăţean al ţării „poartă în raniţă bastonul preşedinţial”. Practic însă, pentru a candida la funcţia de Preşedinte, trebuie îndeplinite câteva condiţii minime, de fond şi de formă. Condiţiile de fond sunt cele prevăzute de art. 34 şi 35 din Constituţie: a) Candidatul să nu se afle într-una dintre situaţiile care îl împiedică să beneficieze de dreptul de vot; b) Persoana care candidează să aibă cetăţenia română20; c) Să aibă domiciliul în ţară; d) Să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 35 de ani; e) Să nu fi îndeplinit deja, de două ori, funcţia de Preşedinte. Constituţia limitează posibilitatea unei persoane de a îndeplini funcţia de Preşedinte al României la cel mult două mandate, indiferent dacă acestea sunt sau nu succesive21 (ar. 81, alin.

20 întrucât, potrivit Legii nr. 21/1991, orice persoană mai poate avea şi o altă cetăţenie decât cea română, ne putem întreba dacă acela care are mai multe cetăţenii este îndreptăţit să candideze la funcţia de Preşedinte. Textul art. 16, alin. 3 din Constituţie nu lasă nici o îndoială asupra răspunsului negativ, întrucât, în terrninis, funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au „numai cetăţenia română” (s.n.).

21 Potrivit art. 10 din Legea nr. 69/1992, nu pot candida persoanele care au fost alese anterior, de două ori, ca Preşedinte al României. S-a făcut observaţia – şi credem că ea este întemeiată – că textul se îndepărtează de la prevederile constituţionale, prin faptul că interdicţia constituţională vizează îndepliniea a cel mult două mandate. Or, textul legii vizează alegerea, care nu poate fi decât anterioară exercitării mandatului. Există astfel posibilitatea ca o persoană să fi fost aleasă de două ori, dar să nu fi îndeplinit două mandate. (I. Vida, op. Cit., p. 41 – 42.) Art. 81, alin. 4 din Constituţie nu precizează el însuşi dacă interdicţia pe care o stabileşte urmează să se aplice doar din momentul punerii în aplicare a Constituţiei din 1991 sau dacă în cele două mandate se cuprinde şi mandatul exercitat anterior acestui moment. În conformitate cu principiul neretroactivităţii legilor, Constituţia însăşi este aplicabilă numai pentru viitor şi, prin urmare, interdicţia stabilită de art. 81, alin. 4 operează numai din momentul intrării în vigoare a Constituţiei (art. 149 şi art. 15, alin. 2 din Constituţie.) în acest sens s-a pronunţat de altfel Curtea Constituţională prin Hotărârea nr. 18 din 17 septembrie 1992, în „Culegere de decizii”, 1992 -1993, p. 400, pct. 3 – 6. T. Drăganu (op. Cit, p 37) spunea că „adversarii acestui mod de interpretare vor putea invoca scopul avut în vedere de Constituţie”. Ei ar putea considera anume că, „prin interdicţia menţionată, Constituţia a urmărit să împiedice ca instituţia preşedenţiei Republicii să devină monopolul unei persoane şi astfel forma de guvernământ a ţării noastre să dobândească trăsături apropiate de cele ale unei monarhii”. Aşa este, neîndoielnic-Dar „scopul” avut în vedere de Constituţie nu poate fi anterior intrării ei în vigoare

4). Este o măsură binevenită, nu doar pentru a preveni „idiosincrasia”, dar mai cu seamă pentru a spulbera – atât cât este posibil – dubiile asupra instituţiei şi apetitul pentru prezidenţialism; f) Să nu-i fie interzisă asocierea în partide politice„. Această ultimă condiţie nu trebuie interpretată ca fiind un „cens„, ci în sensul că, dacă persoana care candidează face parte dintr-o categorie arătată de art. 37, alin. 3 din Constituţie, ea trebuie să renunţe la calitatea constituită ca impediment la candidatură”. Condiţiile de formă pot fi considerate următoarele24: a) Depunerea candidaturii de către un partid sau de o altă formaţiune politică înscrisă în alegeri23; b) Declaraţia de acceptare a candidaturii; c) In cazul candidaţilor independenţi, depunerea listei susţinătorilor, având numărul minim prevăzut de lege, listă autentificată de către notariatul de stat, atestându-se astfel realitatea semnăturilor susţinătorilor. Unele dintre aceste condiţii formale pot fi taxate ca fiind criterii de preselecţie a eventualilor candidaţi, contrare principiului democratic al vocaţiei generale la acesta funcţie. Totuşi, ele sunt necesare. Numai astfel se conservă sensul real al alegerilor, care nu sunt un pretext de comunicare a opiniilor, ci un mijloc de desemnare în funcţii elective. Numai astfel pot fi prevenite „candidaturile numeroase, improvizate şi fanteziste”, Scopul aşezământului fundamental poate fi dedus numai din economia reglementărilor acestuia intrate în vigoare şi aplicabile ex „c. Altminteri, „scopul„ astfel postulat, înainte de intrarea în vigoare a legii care îl prezumă, rămâne un sofism, mai grav prin consecinţe decât butada „scopul scuză mijloacele”.

22 Art. 37, alin. 3 din Constituţie arată că nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

23 De altfel, candidatul la preşedinţie, dacă nu-şi depune candidatura ca independent, se înscrie, de regulă, în campania electorală în numele unui partid politic. (Candidatul „independent” înscris pe lista unui partid politic este o bizarerie sau „doi electoral”).

24 în afara celor ce urmează, legislaţia electorală a unor ţări (de exemplu, Legea organică din Franţa din 11 martie 1988) mai adaugă cerinţa unei „declaraţii de patrimoniu”, care nu este dată publicităţii decât pentru candidatul care a fost ales. (O lege a transparenţei financiare este de mult scadentă şi la noi, în privinţa tuturor demnitarilor).

25 Deşi, după alegeri, Preşedintele – ca o garanţie a imparţialităţii sale – trebuie să abandoneze partidul în numele căruia a candidat şi de membrii sau aderenţii căruia el a fost susţinut, „divorţul” nu poate fi decât fictiv, căci el rămâne afectiv alături de acelaşi partid care, la rândul său, are un ascendent moral asupra Preşedintelui. Depinde de abilitatea şi responsabilitatea Preşedintelui să nu facă să prevaleze sentimentele faţă de exigenţele constituţionale ale funcţiei.

Precum şi pericolul denaturării şi devalorizării campaniei preşedinţiale26.

231. Durata mandatului preşedinţial. Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului (art. 83, alin. 1).

În stabilirea mandatului preşedinţial ar fi existat două posibilităţi: un mandat mai lung decât cel al Parlamentului – şi astfel s-a preconizat iniţial, stabilind durata mandatului la 5 ani – sau un mandat a cărui durată să fie identică cu cea a mandatului parlamentar. Optând pentru prima soluţie, s-ar fi asigurat continuitatea exercitării27 prerogativelor între două legislaturi. Această cerinţă şi-a găsit însă o altă rezolvare: Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşdintele nou ales (art. 33, alin. 2). Apoi, dezavantajele acelei soluţii ar fi fost mult mai mari decât avantajele ei: a) Soluţia unui mandat cu o durată mai lungă decât cel al Camerelor este practicată acolo unde prerogativele preşedinţiale fie sunt insignifiante, fie, paradoxal, ele sunt atât de importante încât Preşedintele devine „piesa centrală” în sistemul instituţional); b) Soluţia implică posibilitatea ca, prin schimbarea structurii politice a Parlamentului, Preşedintele să se afle în faţa unei majorităţi parlamentare ostile. Or, „coabitarea” nu este totdeauna lipsită de tensiuni, cu posibile repercusiuni în ambianţa politică a întregii societăţi. Juxtapunerea celor două mandate, identice ca durată, facilitează conjugarea eforturilor legislativului şi executivului pentru realizarea aceluiaşi program de guvernare, validat de corpul electoral prin rezultatele pozitive ale sufragiului şi, în cele din urmă, de Parlament prin votul de învestitură acordat Guvernului.

Din cele două alineate ale art. 83, deja evocate, rezultă că jurământul depus în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului nu semnifică numai un moment solemn. El este constitutiv de efecte juridice, conferind mandatului efectivitate. Jurământul marchează momentul începerii noului mandat şi al încetării mandatului

26 Ph. Parini, op. Cit., p. 146.

27 în general, mandatul preşedintelui este cuprins între 4 şi 7 ani: în S. U. A., Islanda, Columbia, Ungaria etc, el este de 4 ani; în Germania, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Israel, Venezuela, Uruguay etc, mandatul are o durată de 5 ani; în Austria, Finlanda, Egipt, Argentina, Brazilia, 'Mexic etc, durata mandatului este de 6 ani; în Franţa” Italia, Irlanda, Turcia, preşedintele este ales pentru un mandat de 7 ani.

Precedent28. Pentru a preveni posibila manifestare abuzivă a prerogativelor Preşedintelui, în ultima perioadă a mandatului său, s-a prevăzut – ca şi pentru Preşedintele interimar – o importantă interdicţie: Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui (art. 89, alin. 3).

Prorogarea mandatului preşedinţial poate interveni însă şi în cazuri excepţionale: în caz de război29 sau în caz de catastrofa30. Sub condiţia ca Parlamentul să adopte o lege organică în acest sens31.

Sfârşitul mandatului preşedinţial se produce, de regulă şi firesc, prin expirarea duratei acestuia. Pot însă interveni şi alte cauze care să pună capăt mandatului, creând astfel ceea ce, obişnuit, numim „vacanţa funcţiei”. Şi anume: demisia, demiterea din funcţie, imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor, decesul.

232. Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României şi interimatul funcţiei. Art. 96, alin. 1 din Constituţie indică împrejurările – arătate deja – care determină încetarea mandatului preşedinţial şi declararea „vacanţei funcţiei”. Sunt împrejurări „naturale” (imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor şi decesul) şi împrejurări „voluntare”, la iniţiativa instanţelor îndreptăţite să decidă (demiterea din funcţie) sau la iniţiativa Preşedintelui (demisia).

28 înseamnă deci, că pe o anume perioadă – de la validarea mandatului preşedinţial şi până la depunerea jurământului – există doi preşedinţi: unul ales, dar al cărui mandat încă nu este exercitat; celălalt, cu un mandat expirat, dar care încă este exercitat. Este o falsă problemă teoretică, pentru că, de regulă, momentul validării mandatului şi cel al depunerii jurământului coincid.

29 „Starea de război” este situaţia care rezultă, pe plan intern şi în domeniul relaţiilor internaţionale, din faptul că două sau mai multe state sunt în conflict armat. Pe plan intern, persoanele fizice şi juridice sunt supuse în timpul stării de război unui regim juridic special, derogatoriu de la regulile dreptului comun. Pe plan extern, efectele declarării stării de război constau în crearea unor drepturi şi obligaţii specifice, atât în raporturile dintre părţile aflate în conflict, cât şi între acestea şi statele neutre şi nebeligerante.

Termenul „catastrofă” este întrebuinţat în sens generic, desemnând orice eveniment ţŢagic, cu urmări dezastruoase.

Conjugarea unor factori obiectivi – război sau catastrofă – cu unul subiectiv -adoptarea unei legi organice – ridică probleme extrem de complexe, dacă nu chiar ^solubile, mai ales în condiţiile în care forţele politice reprezentate în Parlament sunt °stile Preşedintelui. (I. Vida, op. Cit., p. 47).

Constatarea existenţei împrejurărilor de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor32 de Preşedinte al României o face Curtea Constituţională, iar cele constatate sunt comunicate Parlamentului şi Guvernului (art. 44, litera e).

Demiterea din funcţie a Preşedintelui nu se poate săvârşi decât în condiţiile prevăzute de art. 95 din Constituţie, adică: a) Mai întâi, suspendarea din funcţie a Preşedintelui, de către Camera Deputaţilor şi de către Senat, în şedinţa lor comună; b) Apoi, după aprobarea propunerii de suspendare din funcţie, organizarea, în cel mult 30 de zile de la data aprobării, a unui referendum pentru demitere.

Demisia reprezintă manifestarea unilaterală şi voluntară33 de voinţă a Preşedintelui României prin care acesta decide să renunţe la funcţie şi astfel să pună capăt, înainte de termen, mandatului preşedinţial34. Demisia nu este supusă condiţiei acceptării din partea vreunui organ sau a corpului electoral.

Dacă a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte, până la organizarea şi definitivarea alegerilor, se instituie, în condiţiile art… 97 din Constituţie, interimatul funcţiei. Interimatul se instituie de asemenea: a) Când Preşedintele este suspendat din funcţie; b) Când el se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile. Imposibilitatea temporară poate deveni o imposibilitate definitivă şi atunci se declară vacanţa funcţiei; sau imposibilitatea încetând33, Preşedintele redobândşte exerciţiul atribuţiilor36.

32 Bineînţeles că de cele mai multe ori asemenea împrejurări pot fi de factură medicală.

33 Aceasta înseamnă că manifestarea de voinţă făcută în scopul renunţării la mandat trebuie să nu fie viciată. (Apreciem însă că nu s-ar putea invoca eroarea de fapt şi eroarea de drept).

34 în sistemul nostru nu este consacrată „demisia din oficiu”, adică demisia impusă prin apariţia unor cauze definite de lege şi având un asemenea efect.

35 în Constituţie nu s-a precizat care este durata maximă a „imposibilităţii temporare”. S-a făcut însă o astfel de precizare la art. 106, alin. 3, cât priveşte durata maximă a interimatului unui membru al Guvernului, aceasta fiind fixată – cu totul arbitrar – la cel mult 45 ţie zile. (Ni s-a părut nostimă încercarea – şi „argumentarea” – de a stabili durata rezonabilă a unei convalescenţe). În fapt, cei îndreptăţiţi să instituie interimatul vor aprecia, concret, natura motivelor şi persistenţa lor.

36 Nu s-a reglementat însă modul de exercitare a unora dintre atribuţiile Preşedintelui pe timpul absenţei lui din ţară. Singura soluţie rămâne delegarea expresă şi parţială) dacă, bineînţeles, acest lucru s-ar impune.

I

Constituţia precizează ea însăşi cine asigură interimatul funcţiei de Preşedinte şi care este statutul Preşedintelui interimar. În ordine, interimatul se asigură de preşedintele Senatului sau, dacă şi el ar fi în imposibilitate, de preşedintele Camerei Deputaţilor37. Preşedintele Senatului sau, după caz, cel al Camerei Deputaţilor, exercitând prerogativele care decurg din interimatul funcţiei de Preşedinte al României, nu-şi pierde locul său în respectiva Cameră: el nu devine definitiv Preşedinte al României, ci îndeplineşte doar, pro tempore, unele dintre atribuţiile specifice funcţiei preşedinţiale.



Cu privire la preşedintele interimar, două precizări făcute în Constituţie au deplină relevanţă: a) Pe durata interimatului funcţiei preşedinţiale, nu pot fi exercitate atribuţiile prevăzute la art. 88 – 90: adresarea de mesaje către Parlament38; dizolvarea Parlamentului; referendumul. Ultimele două interdicţii îşi găsesc justificarea: pe de o parte, în faptul că preşedintele interimar nu îndeplineşte funcţia pe baza unei învestituri populare; pe de alta, în intenţia de a preveni riscurile unei instabilităţi politice suplimentare; b) Preşedintelui interimar îi sunt aplicabile prevederile art. 95 şi 97 din Constituţie. El răspunde deci politiceşte în faţa electoratului, putând fi demis din funcţie printr-un referendum39, după ce a fost suspendat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comună a acestora, pentru încălcarea prevederilor Constituţiei. În caz de demitere, se organizează din nou interimatul funcţiei.

37 Poate că, logic, ordinea ar fi trebuir să fie inversă, Camera Deputaţilor având un caracter mai larg reprezentativ. S-a optat însă pentru soluţia actuală, întrucât condiţiile de eligibilitate ale senatorilor şi Preşedintelui, prevăzute la art. 35, alin. 2, sunt identice.

38 Acesta interdicţie nu are deplină motivare, întrucât, practic, în multe situaţii, mesajul nu produce eo ipso efecte juridice imediate. (Cererea de reexaminare a legii, înainte de promulgare, a îmbrăcat forma unui mesaj, conform art. 103 din Regulamentul Adunării Deputaţilor şi art. 94 din Regulamentul de atunci al Senatului. Acest procedeu trebuie abandonat, altminteri înţelegând că preşedintele interimar este necondiţionat obligat să promulge legile).

39 Această măsură, faţă de preşedintele interimar, rămâne discutabilă, întrucât el nu a fost învestit de corpul electoral. Aşa fiind, formal şi potrivit principiului ex contrario actus, el n-ar putea fi demis prin referendum. Totuşi, exercitând o parte dintre prerogativele Preşedintelui titular şi fiind imposibil de admis că preşedintele interimar nu răspunde politiceşte – căci astfel el ar avea un statut privilegiat şi virtual periculos – demiterea lui din funcţie se realizează în aceleaşi condiţii ca şi preşedintele titular.

I

Secţiunea a 3-a



STATUTUL MANDATULUI PREŞEDINŢIAL ŞI AL FUNCŢIEI DE PREŞEDINTE

233. Protecţia mandatului preşedinţial. În timpul mandatului – arată art. 84, alin. 1 din Constituţie – Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Fireşte că incompatibilităţile sunt, prin definiţie, interdicţii la cumulul unor funcţii. Le considerăm însă, mai înainte de toate mijloace de protecţie a mandatului preşedinţial, căci scopul lor nu este pur şi simplu acela de a releva situaţia contradictorie a unor funcţii, ci de a garanta independenţa şi probitatea Preşedintelui în exercitarea funcţiei. Numai astfel el îşi poate îndeplini funcţiile cu care este înzestrat şi mai ales cea de garant al Constituţiei şi de mediator între „puterile statului”, precum şi între stat şi societate.

În acelaşi scop, Constituţia reclamă ca indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României să fie stabilite prin lege şi, bineînţeles, sub semnul transparenţei.

Cealaltă componentă a protecţiei mandatului Preşedintelui o constituie imunităţile. Preşedintele României se bucură de imunitate, în sensul că, în principiu, el nu răspunde juridic pentru opiniile, actele sau faptele săvârşite în exerciţiul mandatului, nici pe durata acestuia, nici ulterior. Prin acte sau fapte săvârşite în exerciţiul mandatului înţelegem formele de manifestare compatibile cu funcţia sa sau, altfel zicând, făcând parte din prerogativele pe care i le conferă funcţia40. Dacă, dimpotrivă, ele sunt exterioare funcţiei, Preşedintele răspunde juridic, potrivit regulilor dreptului comun.

Ca persoană fizică situată în afara funcţiei preşedinţiale, Preşedintele se bucură de protecţia pe care legea o datorează şi o garantează faţă de toţi cetăţenii41.

40 în unele sisteme de drept constituţional şi de drept penal a fost stabilită, ca măsură specială de protecţie a preşedintelui, o infracţiune distinctă, „ofensa”, ea privind în exclusivitate demnitatea şefului statului.

41 De exemplu, „dreptul la propria imagine”, despre care se vorbeşte în contextul libertăţii de exprimare. Am ales acest exemplu nu numai pentru că natura şi conţinutul acestui drept sunt încă teme polemice, dar mai ales pentru că trebuie să se facă


Yüklə 1,94 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   50




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin