James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Sufflaminandus sum. ²⁴⁶

— Era made in Germany, replică Stephen, ca cel mai bun lac franţuzesc să dai luciu scandalurilor italieneşti.

— A fost un om cu mintea miriadă, aminti domnul Best. Coleridge spunea că a fost o minte miriadică.

- Amplius. în societate hwtnana hoc est maxime necessa-rium ut sit amiciţia inter multos. ²⁴⁷

— Sfîntul Toma, începu Stephen..."

— Ora pro nobis, gemu Călugărul Mulligan lăsîn-du-se să cadă într-un jilţ.

Şi acolo începu o rună jeluitoare.

— Pogue mahone ! Acushla mackree !^2iS E că sîntem distruşi din ziua aceea înainte ! E că distruşi sîntem cu siguranţă !

Toţi îşi suriseră surîsurile.

— Sfîntul Toma, spuse, surîzînd, Stephen, ale cărui opere pîntecoase îmi place să le gust în original, scriind despre incest dintr-un punct de vedere diferit de cel al noii şcoli vieneze despre care vorbea domnul Magee, îl asemuia, în felul său înţelept şi curios de a se exprima, cu o avariţie a emoţiilor. Vrea să spună că dragostea astfel dăruită cuiva apropiat întru sînge este pofticios refuzată vreunui străin care, s-ar prea putea, jinduieşte după ea. Evreii, pe care creştinii îi învinuiesc de avariţie, sînt dintre toate stirpele cei mai dedaţi Ia căsătorii consan-guine. Acuzaţiile sînt aduse la mînie. Legile creştineşti, care au strîns laolaltă avuţiile strînse de evrei (pentru care, ca şi pentru puritani, furtunile erau vremi de belşug) le legau laolaltă afecţiunile cu doage de oţel. Şi dacă ele or fi păcate sau virtuţi, doar bătrînul Papanimeni are să ne spună la adunarea judeţului de apoi. Dar un om care-şi ţine socoteala atît de strîns în ceea ce îşi numeşte

246

el drepturile lui faţă de ceea ce recunoaşte că ar fi dato­riile lui, are să ţină socoteala la fel de strîns şi la ceea ce numeşte el drepturile lui asupra celei pe care o numeşte el soaţa lui. Nici un jupîn rînitor, vecin de-al lui, nu are voie să poftească la boul lui sau la soţia lui sau la sluji­torul lui sau la servitoarea lui sau la catîrul lui din spate.

— Sau la catîrca lui din dos, cîntă antifonic Buck Mulligan.

— Blîndul Will este tratat cu asprime, spuse blîndul domn Best.

— Care Will ? improviza dulce Buck Mulligan. Mi se pare că-l confundăm.

— Will, voinţa de a trăi, filosofă John Eglinton, căci Ann sărmana, văduva lui Will, este voinţa de a muri.

.. — Requiescat! se rugă Stephen.

Ce-i cu voinţa de a face ? ²ⁱ⁹ S-a risipit de mult, şi tace...

— Ea zace întinsă în ţeapănă înţepenire în patul acela al doilea nu cel mai bun, ea, regina înecată în suspine, şi asta chiar dacă aţi dovedi că patul pe vremea aceea era la fel de rar cît este un automobil astăzi, şi că incrustaţiile lui erau o minunăţie în şapte parohii. La bătrîneţe a început să se dea cu predicatorii evangheliei (unul din ei a şi stat în casa din Piatra Nouă şi a băut o oală de vin pe care i-a plătit₇o oraşul, dar în care pat a dormit nu se cuvine să întrebăm) şi a aflat că are şi ea un suflet. A citit, sau a pus să i se citească ceasloavele lui, preferîndu-le Nevestelor vesele şi, uşurîndu-se de apele ei noptatece în oala iordanului, medita la Capsele de ţinut bine nădragii credinciosului şi la Tabachera cea mai cucernică pentru a face să strănute sufletele cele mai credincioase. Venus, ajunsă să-şi strîmbe buzele în rugăciune. Remuşcătura duhului lăuntric ; remuşcările conştiinţei. E-o epocă a curviei istovite care mai orbecăie după zeul ei.

— Istoria arată că acestea adevărate sînt, inqidt Eglintonus Chronolologos. Epocile se succed una alteia. Dar deţinem clin cele mai de încredere surse că duşmanii cei mai răi ai omului vor fi cei din propria lui casă şi

247

familie. Am impresia că Russell are dreptate. Ce ne pasă nouă de soţia şi de tatăl lui ? Aş zice că numai poeţii de familie au vieţi de familie. Falstaff nu era un casnic. Ea cred că cavalerul cel grăsun e creaţia lui supremă.

Uscăţiv, se lăsă pe spate în jilţul său. Sfiosule, renea-gă-ţi rubedeniile, pe cei buni şi sfielnici. Sfios, la cină cu cei necucernici, îşi trage pe furiş spre el ceşcuţa. Părintele lui din Antrimul ultonian ²⁵° l-a îndemnat întru aceasta, îl vizitează acolo în zilele de pătrar ale anului, Domnule Magee, conaşule, e-un domn'ce că vrea să vă vadă. Pe mine ? Zice că e tatăl dumneavoastră, domnule. Dă-ncoace cărţoiul acela de Wordsworth. Intră Magee Mor Matthew, un vajnic pedestraş irlandez, zdrenţuit, zdrelit, cu părul zburlit, cu izmene cu punguliţă şi prohab cu bumbi, iară ciorapii lui în peticuţe bălţaţi de mîzga a zece păduri, şi cu ciomagul de măr pădureţ în mînă.

Şi al tău. îl cunoaşte pe bătrînul tău. Văduvul.

Grăbindu-mă către sordidul ei culcuş de moarte dinspre veselul Paris la debarcare i-am atins mîna. Vocea lui, o căldură neştiută, vorbindu-mi. Doctorul Bob Kenny o îngrijeşte. Ochii care-mi doresc numai bine. Dar care nu mâ cunosc. ^2ăl

— Un tată, spuse Stephen luptîndu-se cu deznădăj-duirea, este un rău necesar. Piesa a scris-o în lunile care-au urmat morţii tatălui său. Dacă susţineţi că el, un bărbat cărunt, cu două fete de măritat, cu treizecişicinci de ani de viaţă, nel raezzo del cămin di nostra vita, cu cincizeci dfe experienţă, este studentul acela imberb de la Witt'em-berg, atunci trebuie să susţineţi şi că bătrîna lui mamă, o doamnă de şaptezeci de ani, este lasciva regină. Nu. Nu stîrvul lui Jnhn Shakespeare bîntuie prin noapte. De la un ceas la altul, acela stă şi putrezeşte. El se-odihneşte, lăsîndu-şi armele paternităţii, căci a trecut această stare mistică asupra fiului său. Calandrino al lui Boccaccio este primul şi ultimul bărbat care s-a simţit greu cu copil. Paternitatea, în sensul zămislirii conştiente, îi este necu­noscută bărbatului. E o fundaţie mistică, o succesiune apostolică, de la singurul zămislitor la singurul zămislii. Pe această taină, şi nu pe madonna, pe care vicleanul intelect italienesc a aruncat-o plebei europeneşti, s-a

248

întemeiat biserica şi s-a întemeiat întru nezdruncinare, pentru că întemeiată, ca şi lumea, macro-şi microcosmului, pe vid. Pe incertitudine, pe improbabilitate. Amor matris, genitiv subiectiv şi obiectiv, poate singurul lucru adevărat în viaţă. Paternitatea poate fi o ficţiune legală. Cine e tatăl oricăruia din fii pentru ca oricare din fii să trebuiască să-l iubească sau să-i iubească pe oricare dintre fii ?

Unde dracu' baţi ?

Ştiu. Taci din gură. -Ce dracu' faci ! Am eu motivele, mele.