Moldovan Vilhelm



Yüklə 1,26 Mb.
səhifə52/63
tarix01.11.2017
ölçüsü1,26 Mb.
#26398
1   ...   48   49   50   51   52   53   54   55   ...   63

R e p e t i ţ i e

1. Ce înseamnă pentru creştin faptul că trupul său este un templu?


Răspuns: Faptul că suntem vii înseamnă că nu ne aparţinem nouă înşine şi că suntem proprietatea lui Dumnezeu prin creaţiune şi prin răscumpărare.

2. Ce datorie elementară avem faţă de acest templu viu?


Răspuns: Avem datoria să ne păstrăm sănătatea şi vigoarea fizică prin ascultare de legile sănătăţii.

3. Ce obiceiuri dăunătoare sunt condamnate de Sfintele Scripturi?


Răspuns: Cuvântul lui Dumnezeu condamnă toate obiceiurile care subminează sănătatea fizică şi spirituală a omului. Opreşte folosirea mâncărurilor necurate, folosirea băuturilor alcoolice şi toate patimile dăunătoare cum ar fi de pildă fumatul, drogurile, etc.

4. Ce lumină a primit biserica rămăşiţei privind vieţuirea sănătoasă?


Răspuns: Ultima biserică a primit lumina reformei sanitare.

Concluzii dogmatice


Deoarece corpul nostru este templul Spiritului Sfânt, noi trebuie să-l îngrijim în mod inteligent. Legat de mişcare şi de odihnă adecvată trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă dietă posibilă apţinându-ne de la mâncărurile necurate specificate în Scripturi. Deoarece băuturile alcoolice, tutunul şi folosirea iresponsabilă a drogurilor şi a narcoticelor sunt dăunătoare corpului nostru, trebuie să ne abţinem totalmente de la folosirea lor. În schimb, trebuie să ne supunem mintea şi corpul nostru în orice fel îndrumării lui Hristos, Cel care doreşte sănătatea, bucuria şi binele nostru.

Concluzii etice


În privinţa datoriei faţă de noi înşine, Dumnezeu ne-a trasat o sarcină bilaterală: să avem grijă de sufletul (mântuirea) nostru, fără a neglija corpul (sănătatea) nostru, care este un templu viu. Biblia nu tratează corpul şi sufletul într-un antagonism dualist. Da, firea şi duhul sunt potrivnici, dar corpul şi sufletul trebuie să se întregească, să se ajute reciproc. Dar în atitudinea faţă de noi înşine stăm în faţa unui paradox: trebuie să învingem egoismul nostru, ce îşi are rădăcina în corpul de care, totuşi, trebuie să ne îngrijim să-l păstrăm în stare sănătoasă.

Şi în acest domeniu avem de-a face cu două extreme. Prima este desconsiderarea corpului şi a sănătăţii, ajungând până la iresponsabilitate faţă de el însuşi. A doua este facerea unui idol din corp şi din sănătate, ca prin prea multa ocrotire a sănătăţii să ajungem să trăim în mod egoist, numai pentru noi înşine. Această deviere ne-ar târî către religiile păgâne cu orientări sanitare, în care ocrotirea sănătăţii are o importanţă automântuitoare.



A fi ucenicul lui Hristos înseamnă a ne lua crucea şi a o purta cu credincioşie. Crucea înseamnă răstignire. Răstignirea este imobilizare. Este vorba despre răstignirea firii, imobilizarea dorinţelor josnice, a pasiunilor păcătoase, a obiceiurilor nesănătoase. Această răstignire se răsfrânge ca binecuvântare asupra noastră, contribuind la păstrarea sănătăţii şi a vigorii fizice, a gândirii sănătoase şi a unui spirit vioi, optimist şi binevoitor.

Note suplimentare teologice

Vinurile în Biblie:


Deoarece traducătorii Bibliei nu au fost prea atenţi în redarea înţelesului lexic precis al băuturilor întâlnite în textele sacre, vom schiţa înţelesul cât mai corect posibil al termenilor originali din Vechiul şi Noul Testament:
a)Oinos (greacă)

este termenul folosit în versiunea LXX pentru redarea atât a termenului “yayin” cât şi “tiroş” din Biblia Hebraica. În Noul Testament “oinos” este folosit pentru redarea vinului fermentat şi nefermentat, deopotrivă.
b)Şecari (ebraică),

cuvânt format din verbul şacar = a se îmbăta, a fi băut. Davidson traduce cu “vin, băutură tare, băutură îmbătătoare”.10) Gesenius afirmă că acest fel de băutură se făcea din struguri, cereale, fructe, miere şi curmale. În Is. 5,22 - după părerea lui Gesenius - ar putea fi vorba despre o băutură tare, condimentată, numită de asirieni “şikarn”.11) Câteva texte din Vechiul Testament în care se află scris “şecar”: Lev. 10,9; Num. 6,3; 28,7; Prov. 20,1; 31,6; Is. 5,11; 24,9; 28,7; 29,9; Mica 2,11, etc.
c)Yayin (ebraică)

are înţelesul obişnuit de vin fermentat făcut din struguri. Iată câteva texte în care apare această expresie în Vechiul Testament: Gen. 9,21; 14,18; Lev. 10,9; 23,12; Num. 6,3; Is. 5,22; Ez. 44,21; Osea 4,11, etc.
d) Tiroş (ebraică)

despre a cărui origine spune Davidson că trebuie căutată în verbul “yaraş”, dar substantivul trebuie tradus prin “vin nou, must”.12) Reinecker precizează că în antichitate “sucul de struguri a fost băut nefermentat ca must (tiroş) şi a fost adus ca jertfă de prim rod în Sanctuar”.13) Gesenius conclude că “tiroş” este must, vin nefermentat, un produs principal al Canaanului.14) Dar, istoric, vinul nefermentat este cunoscut ca băutură? Aristotel vorbeşte despre un vin dulce care nu îmbată (Meteorologikon, 14/9). Această băutură care nu îmbată este vinul binecuvântat de Dumnezeu (Is. 65,8 - tiroş). Israeliţii au fost îndemnaţi să bea astfel de băuturi sănătoase cu ocazia sărbătorilor lor (Neemia 8,10). Vom indica câteva texte din Vechiul Testament în care întâlnim expresia “tiroş”: Jud. 9,13; Prov. 3,10; Is. 24,7; 65,8; Osea 2,8.22; 4,11; 9,2; Mica 6,15, etc.
e) Asis (ebraică)

întâlnim în Amos 9,13. Se traduce prin “zeamă, esenţă de fructe”.15) Pentru concretizarea expresiilor, Hergoz-Haugh vine cu precizarea că “tiroş înseamnă în primul rând sucul de struguri proaspăt presat… Asis este sinonim poetic al ‘tiroş-ului’”.16)
Debaş (ebraică),

întâlnit în Ez. 27,17, spune Gesenius, are un dublu ânţeles: “1) Miere de albine; 2) Miere de struguri, sirop de struguri, adică must care se fierbe până primeşte densitatea siropului”.17)

Temperanţa în Biblie şi la părinţii bisericii:

a)Nazireii: (Num. 6,1-8)

“Au fost persoane consacrate în mod deosebit lui Dumnezeu, care probabil că existau din timpurile străvechi în Israel, dar statutul lor a fost legiferat de către Moise la muntele Sinai. Nazireii au făcut vot că pentru un timp se vor pune deoparte pentru Domnul. Dar nu s-au retras în singurătate şi nu duceau o viaţă ascetică. Cel puţin 30 de zile trebuia să se abţină de la orice băutură alcoolică, de atingere a cadavrelor şi trebuia să-şi taie părul.”18)
b)Recabiţii:

Poate cea mai veche mişcare de temperanţă a fost cea a recabiţilor din timpul împăratului Iosia (Ier. 35,1-11.18.19). Această comunitate s-a menţinut mai bine de 250 de ani, păstrând cu stricteţe porunca lui Ionabad, fiul lui Recab, de a nu bea vin sau băuturi îmbătătoare.
c)Comunitatea Qumraniană:

Am văzut într-un alt capitol că această comunitate era abstinentă şi statutul lor dovedeşte că foloseau tiroş (must), şi nicidecum yayin (vin), sau şecar (băutură tare).
d) Problema temperanţei în Biblie:
Basiliu sau Vasile cel Mare (330-379)

spunea că: “…ân Paradis nu era vin, nu se tăiau animale, nu se mânca carne. După potop a venit vinul. După potop s-a zis: ‘Mâncaţi de toate, parcă ar fi iarba de pe câmp’”.19) Poporul băuse vin fermentat, suportând toate consecinţele acestei deprinderi. Şi Dumnezeu le-a îngăduit acest lucru. Explicaţia este că Revelaţia divină a fost progresivă. Viaţa omului, care trăia în întunericul necunoştinţei, a fost cu totul altfel judecată de Dumnezeu. Un timp Dumnezeu a ţinut cont de dezvoltarea priceperii spirituale a oamenilor. Cel care este neştiutor, cel orb în cele spirituale are o responsabilitate limitată (Ioan 9,41). Isus a venit să descopere tot adevărul (Ioan 18,37). Astfel s-a pus capăt vremilor de neştiinţă (Ioan 15,22). De aceea, cheamă pe păcătos prin Evanghelie să se întoarcă conform Revelaţiei divine (Fapte 17,30).

Dumnezeu a tolerat sclavagismul, dar i-a apărat pe sclavi de nedreptăţi (Ex. 21,16.20). El niciodată nu a încuviinţat poligamia sau divorţul, doar le-a tolerat din cauza împietririi inimii lor (Matei 19,8). Isus a reinstituit starea originală a căsătoriei (Matei19,9), care era monogamă. Apostolul Pavel a apărat acest principiu (1 Tim. 3,1-2; Tit 1,6). Amintind acest criteriu în cazul slujbaşilor nu vrea să spună că morala creştină li se oferă doar lor.



Tot astfel stă şi problema temperanţei. În trecutul îndepărtat nu s-a dat o interdicţie hotărâtă privind folosirea băuturilor alcoolice, dar folosirea lor, chiar în cazul urmaşilor lui Dumnezeu, este raportată ca fiind greşeli cu urmări negative (Gen. 9,21; 13,31-36). Dar şi în vechea dispensaţiune, cum am văzut cei consacraţi în mod special trebuia să se abţină total de la folosirea băuturilor alcoolice. Mai târziu în Vechiul Testament găsim din ce în ce mai multe solii privind condamnarea folosirii băuturilor îmbătătoare (Prov. 20,1; 23,29-32). Mai mult, Dumnezeu îl condamnă pe acela care îi dă astfel de băuturi aproapelui său (Hab. 2,15). Pentru plăcerea nevinovată a copiilor Săi, Dumnezeu le îngăduie “băuturile dulci” (Neemia 8,10).
Apostolul Pavel

încorporează şi băutura în slăvirea sau dezonorarea lui Dumnezeu (1 Cor. 10,31), deoarece corpul creştinului este templul Spiritului Sfânt (1 Cor. 6,19), care nu trebuie întinat, căci în astfel de cazuri Dumnezeu îl condamnă pe om (1 Cor. 3,16-17). De aceea, folosesc apostolii în Noul Testament atât de consecvent nevoia ca un creştin să fie “treaz”. Vom vedea că termenul are o legătură directă cu temperanţa creştină.
Nepho-nephalia:

“…ânseamnă a fi treaz, a sta departe de orice exagerare fizică, psihică sau spirituală, a fi vigilent, ponderat, prevăzător”.20) Dar marele dicţionar grecesc Liddel-Scott ne face atenţi că înţelesul primar al cuvântului este “a fi treaz, a nu bea vin”.21) În studiul său despre beţie, Philo de Alexandria vorbeşte astfel de termenul “nephalia”: “Omul cu adevărat înţelept se străduieşte să aducă o jertfă abstinentă şi se hotărăşte cu toată puterea să se împotrivească folosirii vinului, generatorul tuturor relelor”.22) A. Souter este de părere că “nephalios” trebuie tradus prin “treaz, neinfluenţat de vin”.23) Despre traducerea corectă a termenilor “nepho” şi “nephalia”, Gustav Tobler are următoarea argumentaţie: “Nepho înseamnă: fără vin, dispensat de vin, liber de acţiunea vinului. Acesta este înţelesul fundamental primar al cuvântului. În cazul că expresia se foloseşte figurat va avea înţeles potrivit numai dacă sensul primar va constitui baza celui secundar”.24) Termenul grec a devenit astăzi un termen tehnic în sociologie, etnografie şi în istoria religiilor, aşteptând să fie “descoperit” şi în teologie. Iată câteva exemple: În Dictionnaire Ecyclopédique Quillet, Paris, 1935, la cuvântul “nephalism” găsim următorul sens: “abstinenţă totală de la alcool”. Sau Webster “Approved Dictionary” (1949) citim comentariul: “Nephalist este cel care se abţine total de la folosirea băuturilor îmbătătoare; în Statele Unite i se spune prohibiţionist. Nephalism = cu totală abstinenţă”.25) Sau în Grant Larousse citim o informaţie semnificativă: “Nephalion = libaţie (jertfă de băutură) din apă curată sau din apă cu miere”.26) Când vorbim despre “nefalii” (fonetic!), sau jertfe nefalice, înţelegem acele jertfe care în religiile păgâne se aduceau din băuturi nealcoolice, de exemplu: apă dulce, lapte, etc. Aceste jertfe se aduceau mai ales zeiţelor artelor. Problema judecată astfel va fi o delectare pentru cititorul receptiv să facă el singur exegeza următoarelor texte, în care apar expresiile “nepho” şi “nephalia”: 1 Tes. 5,6 (Néphomen); 1 Tim. 3,2 (Néphalion); 1Tim. 3,11 (Néphalius); Tit 2,2 (Néphalius); 1 Petru 1,13 (Néphontes); 1 Petru 4,7 (Népsate, la aorist imperativ); 1 Petru 5,8 (Népsate). Concluzia unei exegeze noi va fi edificatoare atât pentru folosirea acestor texte în predicile noastre, cât şi pentru formarea principiilor proprii.
f) Părinţii bisericii despre temperanţă:

Vom cita câteva opinii autorizate numai pentru ilustrarea faptului că temperanţa creştină a fost, este şi va fi un pilon de susţinere al unui adevărat caracter creştin.
Basiliu, sau Vasile Cel Mare (330-379):

“Vinul arde raţiunea şi priceperea; şi, în contrast, excită ca un roi de albine pasiuni şi pofte”.
Augustin (354-430):

“Băutorul de vin este înaintea lui Dumnezeu o scârbă, pentru îngeri este respingător, pentru oameni este o batjocură, pentru virtuţi o pustietate, iar pentru diavol este o jucărie.”
Chrisostom, sau Ioan Gură de Aur,

mândria teologiei greceşti: “Beţivul este un cadavru însufleţit, un diavol prin alegerea sa liberă, un bolnav care nu poate fi iertat, un decăzut care nu merită menajare, el este o ruşine pentru neamul nostru.”27)

*

1) D.V., 193.
2) S.S., 586.
3) P.R., 488-489.
4) S.I. McMillen, None of these Diseases, 1968, 29-30.
5) Idem, 30.
6) Idem, 32.
7) Idem, 27.
8) S.S., 41.
9) D.H., 21.
10) Davidson, op. cit., 716.
11) Gesenius, op. cit., 855.
12) Davidson, op. cit., 350.
13) Lexicon zur Biebel, 1518.
14) Op. cit., 877.
15) R. Balbur-A. Amir, Dicţionar de bază ebraic - rom|n, 93.
16) Realienencyc, für prot. Theol., XXI, cit., Heinz, op. cit., 232.
17) Gesenius, op. cit., 774.
18) Czeglédi - Hamar, op. cit., 774.
19) H. Heinz, op. cit., 232.
20) J. Kiss, op. cit., 115.
21) Op. cit., 1175.
22) Gustav Tobler, Leben ohne Alkool, Zürich, 1974.
23) A. Souter, op. cit., 166.
24) Tobler, op.cit., 160.
25) Idem, 160.
26) Idem, 160.
27) Toate cele trei citate au fost luate din H. Heinz op. cit., 232.233.

Cuprins


Yüklə 1,26 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   48   49   50   51   52   53   54   55   ...   63




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin