Tema: Actualul Guvern indiferent la realităţile din agricultură
Lucrările agricole de primavară se vor declanşa imediat ce timpul va permite ieşirea în câmp. Volumul lucrărilor ce trebuie executat în această perioadă este foarte mare, având în vedere suprafeţele ce trebuie arate pregătite, fertilizate şi semănate.
După cum se cunoaşte, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a modificat radical modul de sprijinire a sectorului vegetal în anul 2006. Practic, doar 6-8% din suprafaţa arabilă ce se însământează în această primavară va beneficia de un ajutor din partea statului.
Cu toate insistenţele justificate ale grupului P.S.D şi ale producătorilor agricoli din întreaga ţară ca, în acest an 2006, un an foarte important în vederea integrării în Uniunea Europeană, producătorii agricoli să primească un sprijin de 3.000.000 lei pentru fiecare hectar de teren cultivat şi motorina ce se foloseşte la lucrările agricole să fie subventionată cu 10.000 lei/litru.
Actualul guvern este total indiferent, chiar dacă peste 30% din suprafaţa arabilă a ţării va rămâne nelucrată, iar producţiile medii pe hectar ce urmează a se obţine vor fi mici datorită imposibilitaţii producătorilor agricoli de a cumpăra seminţele certificate, îngraşamintele chimice, pesticidele şi motorina necesară executării lucrărilor agricole la timp şi în perioada optimă pentru fiecare cultură. Astfel, pentru a cumpara un litru de motorină, care la aceasta dată este de 32.200 lei, un producator agricol trebuie să vândă 8-10 kg de grâu, 15 kg de porumb sau 5-6 litri lapte. Iar pentru a cumpăra un kg de îngrăşăminte complexe, care la această dată este de aproximativ 11.000 lei/kg, un producător trebuie să vânda 3-4 kg grâu, 5-6 kg porumb sau 2 litri de lapte.
Cunoaşte actualul guvern aceste realităţi cu care se confruntă agricultorul român ? Cred ca nu.
Dacă ar cunoaşte şi ar dori o viaţă mai bună pentru ţăranul român şi prosperitatea acestei ţări, ar trebui cu adevărat să ajute agricultura.
Faptul că nu cunoaşte greutăţile şi realităţile din agricultură este şi apariţia Ordonanţei de urgenţă nr.12 din 22 februarie 2006 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi produselor procesate de cereale. Prin apariţia acestui act normativ, producătorii agricoli de cereale trebuie ca, începând cu data de 1 iunie 2006 să păstreze producţia destinată comercializării numai în spaţii de depozitare autorizate.
Cunoaşte Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale câte depozite sunt autorizate sau pot fi autorizate până la data de 31 mai 2006 într-un judet?
Este posibil ca în timp de 3 luni de zile (până la 31 mai 2006) depozitele existente să fie dotate cu staţii de condiţionare, uscătoare, laboratoare, mijloace de manipulare? Cred ca nu.
Cunoaşte actualul guvern ce posibilităţi de transport au producătorii agricoli pentru a transporta producţia de cereale la 2-3 unităţi ce vor obţine această autorizaţie de depozitare? Cred ca nu.
Trebuie intr-adevar să fim conştienţi de modul de păstrare a cerearelor, pentru siguranţa sănătaţii publice şi cerinţele impuse de Uniunea Europeană. Dar consider că trebuie să avem în vedere situaţia reală existentă în agricultura românească la aceasta dată şi posibilităţile de care dispun societăţile şi asociaţiile cu profil agricol, arendaşii şi, nu în ultimul rând, producătorii individuali.
Până la capitalizarea producătorului agricol, cer public ca actele normative ce apar în domeniul agricol şi emise de actualul guvern să ţină cont de situaţia reală existentă, de problemele deosebit de grave şi foarte complexe cu care se confruntă producătorul agricol din mediul rural, de stabilirea unor perioade rezonabile de realizare a unor obiective în acest domeniu.
Programul "Fermierul", lansat cu promisiuni nemaipomenite de către ministrul agriculturii, extrem de mediatizat, era aşteptat, fără îndoială, de către ţăranii români care sperau de multă vreme într-o schimbare.
Domnul ministru a insistat în numeroasele sale intervenţii asupra faptului că agricultura din România va deveni - în scurt timp - una performantă, la nivelul exigenţelor impuse de către Uniunea Europeană.
Ce-i drept, acest program este în fond, foarte bun, dar greu de aplicat în actualele condiţii, de aceea el devine nerealist şi profitabil doar pentru un număr extrem de redus de cetăţeni. Ca om care cunoaşte foarte bine realitatea satelor, voi demonstra cu argumente destul de convingătoare de ce acest proiect ambiţios nu-i decât demagogie şi înşelătorie. Dacă am fost sceptic încă de la lansarea lui, apariţia normelor metodologice de aplicare m-au convins că am avut dreptate.
Considerând că programul "Fermierul" va rezolva problemele din agricultură, ministerul de resort a eliminat pentru anul 2006 sprijinul financiar, primele şi subvenţiile pentru produsele agricole tradiţionale: grâu, porumb, floarea-soarelui, soia, ovăz, plante furajere, lapte. Drept urmare, toţi producătorii vor avea de suferit, iar consecinţele vor fi destul de grave: terenurile vor rămâne nelucrate, numărul vacilor de lapte va scădea, iar România va deveni nu doar un mare importator, ci şi un consumator al produselor de pe piaţa europeană. Şi, asta, în condiţiile în care ţara noastră ar fi putut asigura, fără probleme, atât producţia pentru propriile nevoi, cât şi pentru export.
Aplicarea programului a debutat cu o altă prevedere greşită: suma de 7000 miliarde lei de la bugetul de stat nu este acordată direct agricultorilor, ci băncilor, mai precis unei singure bănci, BCR, care a primit, fără licitaţie, exclusivitatea privind implementarea acestui proiect. Deci, Legea nr,231/2005 prevede că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale acordă aceşti bani cu titlu gratuit băncii, iar agricultorul solicită credit de la BCR, urmând să depună garanţii, să demonstreze că deţine bunuri imobile de valoare, să achite dobânzile şi comisionul.
Obţinerea creditului este extrem de anevoioasă, ţinând seama de faptul că dosarul pentru contractarea lui prevede nu mai puţin de 26 de documente (!) care mai de care mai greu de obţinut. Dacă totuşi reuşeşte să obţină creditul, beneficiarul trebuie să returneze suma în 10 ani, iar la un împrumut de 10 miliarde lei trebuie să achite la BCR 14 miliarde lei. Până când nu-şi achită creditul, agricultorul nu este proprietarul investiţiilor realizate.
Ca garanţie la creditele solicitate nu se acceptă construcţiile viitoare; de asemenea, nu se acceptă construirea de imobile în regie proprie. Chiar şi la investiţii mici, de 10.000 - 20.000 euro este obligatorie existenţa autorizaţiilor de funcţionare (mediu, sanitar-veterinare etc.) care sunt destul de costisitoare şi greu de procurat.
Pentru că Legea nr.231/2005 nu prevede, în mod expres, exceptarea de la achitarea dobânzilor pentru perioada de graţie - aşa cum susţine cu seninătate ministrul Flutur - împrumutaţii vor achita în această perioadă atât dobânzile, cât şi comisioanele şi taxele aferente.
Că acest program este o simplă promisiune fantezistă, mincinoasă şi nerealistă, o dovedeşte şi faptul că nu poţi realiza ferma-model cu ceea ce-ţi oferă banca după ce-ţi achiţi aceste datorii. Din cele 10 miliarde iniţiale poţi să-ţi cumperi un tractor de 210 - 240 CP, prevăzut cu plug, disc şi semănătoare sau, o altă variantă, poţi înfiinţa o plantaţie de 10 ha de viţă de vie nobilă. Cu ce-ţi susţii afacerea după ce banii s-au terminat într-o primă etapă a investiţiei? Până la obţinerea profitului sunt atâtea alte cheltuieli de făcut, imposibile chiar şi pentru cel mai destoinic întreprinzător.
O altă mare păcăleală fluturistă ţine de promisiunea că un credit prin Programul "Fermierul" se acoperă prin Agenţia SAPARD în proporţie de 50%, iar diferenţa de 50% prin BCR. Dar, conform normelor metodologice, BCR asigură doar 85% din valoarea totală, ceea ce înseamnă că aportul propriu trebuie să fie de 15% din valoarea proiectului.
În altă ordine de idei: nici până astăzi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu a stabilit care este formatul - standard al avizului ce trebuie emis de către direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, iar BCR nu cunoaşte încă detaliile referitoare la modalitatea de utilizare a fondului care va fi alocat de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2006.
În aceste condiţii, numărul posibililor beneficiari ai acestui program va fi cu mult mai mic decât cel pe care-l anunţa lăudărosul ministru, adică peste 6000 de fermieri din bugetul lui 2006. Dacă nu sunt luaţi în calcul agricultorii de peste 60 de ani şi nici cei care n-au împlinit 18 ani (adică cei care nu se pot obliga faţă de bancă), dacă se ţine seama că documentaţia necesară contractării unui credit de investiţii este extrem de greu de întocmit, dacă cei care deţin bunuri imobiliare cu care să garanteze împrumutul sunt extrem de puţini în lumea sărăcită a satelor, se ajunge la concluzia că "Fermierul" are şanse extrem de scăzute de implementare.
Astfel, acest program atât de mediatizat se dovedeşte aproape inaccesibil pentru cei mai mulţi dintre românii care şi-ar fi dorit cu adevărat o astfel de afacere, atât din lipsa fondurilor, cât şi din cauza birocraţiei excesive. Mai adaug faptul că obligativitatea subvenţiei pe unitatea de suprafaţă şi pe cap de animal intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007, în condiţiile în care pentru agricultorii români acordarea ei în 2006 ar fi contat foarte mult.
În acest context, mă gândesc dacă n-ar fi fost mai bine ca cele 7000 miliarde lei vechi cu care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale subvenţionează BCR să fi fost utilizate pentru sprijinirea producătorilor şi susţinerea eficientă a agriculturii, începând chiar din 2006. Cred că acesta ar fi fost adevăratul ajutor de care au nevoie ţăranii în acest moment.
P.S. Documente care dovedesc extrema dificultate de întocmire a dosarului de obţinere a unui credit:
lista garanţiilor aferente creditelor contractate la alţi creditori;
fluxul de lichidităţi (cash - flow);
studiul de fezabilitate;
avize, acorduri pentru ocuparea terenurilor agricole, asigurarea cu combustibil, energie electrică, energie termică, protecţia apelor, pădurilor şi mediului înconjurător, urbanism şi sistematizare, etc;
situaţia contractelor încheiate (copii după contracte cu furnizori şi clienţi);
situaţia surselor de finanţare (proprii);
intabularea ipotecii;
asigurări;
memorii justificative privind necesitatea acestor investiţii;
liste de utilaje şi alte dotări care se vor ataşa planului de afaceri (etc. etc.)
Destul de simplu pentru ţăranul de rând care vrea să devină fermier european, nu-i aşa?
Doamna Monalisa Găleteanu:
«"Costurile" vieţii sub guvernarea Alianţei D.A.»
A trecut mai bine de un an de zile de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din România şi constatăm cu stupoare că nu sărăcia, stagnarea economică sau întârzierile în adoptarea legilor privind integrarea ţării în Uniunea Europeană sunt de actualitate, ci disputele interminabile între cele două jumătăţi mai mari sau mai mici ale Alianţei D.A.
Ce s-a întâmplat din 2005 în domeniul protecţiei sociale, a subvenţionării agriculturii şi nu în ultimul rând în domeniul sănătăţii, se înscrie, stimaţi colegi, pe linia generală a politicii promovate de actualul Guvern, aceea a demolării cu orice preţ a tot ceea ce s-a realizat bine de către vechea putere şi a promovării schimbării cu orice preţ, doar de dragul schimbării.
În cele ce urmează am să enumăr doar câteva din problemele care îi frământă pe colegii noştri liberali: serviciile secrete controlate de primul-ministru?; fuziunea cu Partidul Democrat?; lichidarea CSAT-ului pe motiv că este structură de nuanţă sovietică şi nu în ultimul rând schimbarea preşedinţilor celor două camere ale parlamentului?, dar şi pe colegii de alianţă ce se văd deja populari europeni: presiunile, ameninţările şi atacurile furibunde declanşate în teritoriu împotriva primarilor şi consilierilor PSD, prin folosirea unor "trupe de şoc" de control, dirijate abuziv de prefecţi, soldate în multe cazuri cu victime, de cele mai multe ori nevinovate, prin iniţierea unor măsuri administrative ori penale fără temei legal, sau la limita legii. De exemplu, cum poate fi sancţionat un primar dintr-o comună modestă din judeţul Dolj pentru întârzieri în punerea în aplicare a Legii 247, din motive "obiective", cu suma de 300 000 000 lei (limita maximă)?
Domnilor colegi, pentru românii simpli şi nevoile lor, toate acestea nu sunt decât "bagatele". Ceea ce îi interesează pe ei este creşterea substanţială a preţurilor şi tarifelor, cu deosebire la utilităţi, care au creat şi creează mari probleme mai ales categoriilor defavorizate (şomeri, pensionari, tineri cu salarii indecente). La această situaţie se adaugă creşterile de preţuri la alimentele de bază, care au ajuns ca în luna decembrie 2005 să fie cu mult mai mari decât rata inflaţiei (estimată la 8,6%), la unele dintre acestea ajungând să fie comparabile cu cele practicate în U.E.
În contrast cu majorările substanţiale de preţuri şi tarife, sporurile de venituri sunt situate cu mult sub creşterile preconizate pentru perioada următoare, ceea ce, în mod evident, va conduce la reducerea drastică a puterii de cumpărare.
Este inutil să mai abordez problemele grave ale agricultorilor români, care, lipsiţi de subvenţii guvernamentale la care se adaugă şi impozitul, aşa redus cum este, îşi vor abandona proprietăţile funciare ori le vor vinde pe sume derizorii constrânşi de starea gravă financiară în care se află şi vor deveni cu siguranţă, în scurt timp, viitori solicitanţi de ajutoare sociale. Acestea nu sunt aprecierile mele gratuite, ci reflectă strigătul de deznădejde a sute de mii de agricultori care se văd înşelaţi şi părăsiţi de proprii guvernanţi, fiind lăsaţi pe mâna unor speculanţi şi a unor grupuri de interese obscure care s-au aciuit pe lângă unele primării păstorite de reprezentanţii Alianţei D.A. şi cumpără la preţuri insignifiante terenuri agricole.
Aceasta este starea sumbră, dar adevărată, ce va genera cu siguranţă riscuri majore pe termen lung, greu sau imposibil de surmontat de guvernele ce se vor succeda la conducerea României, iar existenţa poporului român în marea familie europeană va avea de suferit în termeni incalculabili.
Nu cred că mai este cazul să amintesc consecinţele deosebit de grave care vor fi generate de aplicarea pachetului de legi menite să asigure "nesănătatea" populaţiei, adoptate de actuatul guvern prin votul la "mustaţă" acordat de Parlamentul României.
Dacă şi aceste legi vor avea "succesul" similar ordinelor emise de ministrul Nicolăescu cu privire la schimbarea unor directori de unităţi spitaliceşti, putem să fim liniştiţi că Alianţa D.A. veghează la sănătatea românilor.
Domnul Gheorghe Dragomir:
"1 şi 8 Martie!"
Două date care ne sunt întipărite în minte încă din copilărie. Două date, la care în fiecare an ne aducem aminte încă o dată de importanţa doamnelor care ne înconjoară existenţa, mamă, soţie, fiică.
Din păcate, acest lucru se petrece doar în luna martie, deşi ar trebui să ne gândim în fiecare zi la ele.
În acest an am reuşit să ajung în mai multe instituţii şi unităţi de producţie din circumscripţia de care aparţin, în care lucreză cu preponderenţă femei, pentru a le oferi un simplu omagiu printr-o floare şi un mărţişor.
Am făcut acest lucru, nu dintr-un calcul electoral, ci pentru că am considerat normal şi uman să ofer o floare şi o vorbă bună şi nu promisiuni deşarte. Pot să spun că zîmbetul şi gîndurile de bine cu care am fost primit m-au făcut să uit chiar şi pentru câteva ore de problemele şi calculele specifice lumii politice şi să mă detaşez de opacitatea acesteia.
Am înţeles acum de ce sosirea primăverii este asociată cu Femeia: am avut sentimentul de curăţenie, lumină şi bucurie.
Ne îndreptăm cu paşi rapizi către Uniunea Europeană, un mediu în care rolul femeii în societate va creşte şi sper ca în anii următori să am ocazia să pot oferi flori şi mărţişoare şi câtor mai multe femei de succes.
De asemenea sper că numărul femeilor implicate în viaţa politică va creşte şi acest domeniu nu va mai fi considerat, pe nedrept spun eu, un apanaj al lumii bărbaţilor.
Am de asemenea prilejul să urez tuturor colegelor din Camera Deputaţilor, nu neapărat alese, o primăvară frumoasă şi plină de bucurii şi să vă mulţumesc pentru că aduceţi un aer proaspăt şi curat de care viaţa politică românească avea multă nevoie.
Domnul Marius Iriza:
Într-o emisiune televizată, la o oră de maximă audienţă, pe un post patronat de fraţii Micula, György Frunda, senator român şi şeful delegaţiei României la Strasbourg, afirma că în calitatea pe care o are în Parlamentul european, el nu reprezintă poporul român şi susţine autonomia teritorială sub o iredentistă denumire de "autonomie culturală".
Acest lucru nu poate fi luat decât ca o sfidare a poporului român, din banii căruia acest senator ticălos îşi ia leafa. Partidul România Mare trage de multă vreme semnale de alarmă referitoare la manifestările antiromâneşti ale UDMR-lui. Mereu am fost declaraţi extremişti şi xenofobi, dar acum se dovedeşte că am avut dreptate. Această organizaţie extremistă maghiară începe să-şi dea arama pe faţă profitând de bunătatea poporului român.
În orice colţ al lumii, acest senator neruşinat ar fi fost exclus din parlament. Închipuiţi-vă un senator american care ar fi declarat că el nu reprezintă America: în ziua imediat următoare ar fi linşat de presă, devenind persona non grata.
Sfidarea Naţiunii Române de către această organizaţie iredentistă maghiară nu se află la început. Numeroasele acţiuni udemeriste au demonstrat că doresc sfârtecarea teritoriilor româneşti. Impunerea limbii maghiare ca a doua limbă oficială, autonomia culturală pe criterii etnice şi steagurile maghiare arborate pe instituţiile primăriilor ardelene sunt doar începutul luptei lor pentru proclamarea autonomiei economice şi administrative.
Dacă nu se vor lua măsurile necesare pentru a scoate în afara legii această organizaţie antiromânească, să nu ne mirăm că în perioada imediat următoare vor mai avea loc şi alte asemenea acţiuni, iar lupta lor pentru idealurile doctrinare maghiare se vor înteţi.
Doamne, ocroteşte-i pe români!
Domnul Miron Ignat:
În perioada 14 - 16 februarie a. c., am participat împreună cu colegul meu deputat, domnul Andea Petru, la lucrările Conferinţei Internaţionale "Statul şi Biserica într-o lume în schimbare: căutarea modalităţilor de parteneriat în rezolvarea provocărilor lumii moderne", desfăşurată la Cetinje, în Muntenegru.
Organizată de Fundaţia Internaţională pentru Unitatea Naţiunilor Creştine Ortodoxe, împreună cu Biserica Ortodoxă a Serbiei şi cu sprijinul autorităţilor Republicii Serbia şi Muntenegru, evenimentul a reunit peste 100 de participanţi din 14 ţări din Europa Centrală şi de Răsărit, precum şi din SUA, în special deputaţi ai parlamentelor din Rusia, Belarus, Moldova, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Armenia.
Cu ocazia acestei conferinţe au fost dezbătute o serie de probleme actuale privitoare la relaţia stat-biserică, puternic influenţată de procesul global al schimbărilor politice, economice, sociale şi culturale. Ideea de bază reieşită s-a referit la faptul că statul şi biserica trebuie să asigure şi să protejeze libera alegere de către cetăţeni a opţiunilor spirituale şi religioase.
Stimate colege, stimaţi colegi, România este unul din puţinele state unde Biserica este instituţia în care românii au cea mai mare încredere. Suntem un popor cu credinţă şi frică de Dumnezeu, credinţă care ne-a însoţit şi ne însoţeşte în momentele grele şi de cumpănă din viaţă. Putem afirma că libertatea religioasă este respectată în România, că fiecare cetăţean se bucură de dreptul şi libertatea de a-şi alege propria orientare religioasă. De asemenea, toleranţa românilor faţă de credinţa celor de lângă ei ne-a ferit de conflicte religioase, de manifestări generale discriminatorii religioase.
Totuşi, în ciuda libertăţii religioase de care se bucură românii, e nevoie să elaborăm un act normativ distinct care să reglementeze libertatea religioasă a cetăţenilor, în conformitate cu Constituţia României. Este necesar ca, în perspectiva integrării europene, să adoptăm o lege care să reglementeze regimul cultelor şi al comunităţilor religioase, care să se adapteze normelor similare din statele Uniunii Europene.
Beneficiile acestei legi sunt multiple. În primul rând vom consfinţi printr-o lege aparte libertatea religioasă în România, se vor pune bazele noilor raporturi între statul român şi organizaţiile religioase. În al doilea rând, se va asigura neutralitatea, echidistanţa şi nediscriminarea statului faţă de ele.
Cu o lege care să reglementeze aspectele libertăţii religioase, vom pune bazele unei păci sociale, la care Biserica şi credinţa sunt factori importanţi de stabilitate şi unitate.
Prin participarea noastră activă la elaborarea unei legi care să garanteze respectarea libertăţii religioase, protecţia cultelor şi asigurarea unui climat de pace confesională şi siguranţă socială, vom aduce un aport semnificativ la dezvoltarea paşnică, stabilă şi coerentă a României.
Vă mulţumesc.
Domnul Ionel Palăr:
Declaraţie politică: "Muzee fără ghizi".
La sfârşitul săptămânii trecute am fost martori cu toţii la cel mai spectaculos exerciţiu de imagine de după decembrie '89, executat cu brutalitate de cel care se vrea a fi reprezentarea umană a ideii de fineţe diplomatică - Adrian Năstase. Opinia publică a fost transformată într-un grup de vizitatori ai unui muzeu, care parcurgea cu neştiinţă saloanele înţesate de opere de artă, privind haotic şi fără înţelegere spectacolul vizual grandios ce se desfăşura în toată splendoarea, lipsind însă din maiestuosul peisaj un ghid.
Întreaga expoziţie, deschisă publicului prin generozitatea familiei Năstase, nu a făcut decât să răspundă la cea mai simplă întrebare: CE? Ce anume ascundea apartamentul din Zambaccian? Ce avere a putut strânge un fost prim-ministru în doar câţiva ani de slujbă publică? Esenţa, însă, a fost omisă. De fapt, ar fi fost mult mai important să aflăm răspunsul la o altă întrebare: CUM? Cum a ajuns Adrian Năstase în posesia unei bogăţii la care mulţi demnitari europeni, după o viaţă întreagă de muncă, nu pot decât să viseze?
În urma episodului de imagine forţat, atenţia s-a concentrat asupra naturii lucrurilor, experţi şi critici de artă opinând asupra valorilor expuse, a provenienţei obiectelor de artă, asupra stilului decorativ şi a rezolvării dilemei: în casa lui Năstase e kitsch sau, dimpotrivă, tronează spiritul de fin colecţionar?
Iată de ce ghidul ar fi fost de un real folos pentru mai buna înţelegere a problemei. Ghidul ar fi trebuit să fie însuşi Adrian Năstase, care să explice nu ce se află pe pereţi, ci cum au ajuns acele opere acolo. Să ia fiecare piesă în parte, pe care ar fi trebuit să o cunoască şi cu ochii închişi, ca un fin colecţionar ce se numeşte, şi să explice opiniei publice de unde o are, când a cumpărat-o, cu ce preţ sau de unde a primit-o şi în ce context.
Astfel, exerciţiul vrut a fi de transparenţă şi-ar fi atins scopul. În schimb, prin încercarea de banalizare a poveştii, prin refuzul de a-şi deschide porţile celor cu adevărat îndreptăţiţi să-i calce pragul şi prin discursul autovictimizant, fluturat însă cu aroganţă caracteristică, Adrian Năstase nu a făcut decât să deturneze, pentru o clipă, atenţia opiniei publice de la întrebările cu greutate ce planează deasupra sa. A fost un sfâşietor cântec de lebădă, un vaiet în al douăsprezecelea ceas, către un public care a încetat de mult să-l mai aplaude.
