Republica Moldova încă se mai confruntă cu provocările politice și ale tranziţiilor de piață şi trebuie să se pregătească pentru tranzițiile noi aferente unei populaţii în declin şi cu o tendință de îmbătrânire şi un climat mai cald. Republica Moldova a creat un regim parlamentar cu un ciclu neîntrerupt de transfer democratic al puterii de la independența sa. Cu toate acestea, divizările înrădăcinate, factorii geopolitici şi lipsa identității civice fac concurenţa politică feroce şi rezultă în reforme lipsite de entuziasm şi incrementale. Republica Moldova și-a creat, de asemenea, instituţiile formale ale unei economii de piaţă, şi după ce a ajuns la nivelul cel mai scăzut la sfârşitul anilor 1990, a avansat până la categoria țărilor cu venituri medii joase şi a redus brusc sărăcia. Cu toate acestea, pentru susținerea progresului şi atingerea nivelului de bunăstare comparabilă cu cea a vecinilor săi din UE, Republica Moldova ar trebui să-și îmbunătăţească guvernarea şi mediul de afaceri. Pentru ca Republica Moldova să maximizeze potenţialul populației sale, va trebui oprit şi inversat decalajul crescând aferent capitalului uman. Trebuie să fie abordate efectele istovitoare ale evenimentelor climaterice asupra agriculturii şi mijloacele de subzistenţă din regiunile rurale. Abordarea acestor provocări va oferi asistență Republicii Moldova, cu sprijinul partenerilor săi, întru realizarea ambiţiilor sale de prosperitate partajată pentru populația sa.
A.Contextul politic
Integrarea Europeană ancorează agenda reformelor de politică a Guvernului. Negocierile dintre Republica Moldova şi UE privind Acordul de Asociere au început în 2010. Negocierile privind ACLAC (DCFTA) şi liberalizarea regimului de vize, de asemenea, înregistrează progres. Vizitele recente în ţară ale cancelarului German şi Preşedintelui Comisiei Europene confirmă nivelul eforturilor de integrare UE ale Guvernului. Critice pentru realizarea priorităţilor de dezvoltare ale Republicii Moldovei, şi pentru aprofundarea asocierii politice şi integrării economice cu UE, sunt guvernarea perfecționată, administraţia publică mai puternică, sistemul judiciar independent şi consolidarea statului de drept.
Tensiunile recente din cadrul alianţei de guvernare au reînviat perspectivele alegerilor parlamentare anticipate. După ce au câştigat o majoritate parlamentară în alegerile din iulie 2009 și noiembrie 2010, cele trei partide din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) au format un guvern, dar nu au obținut majoritatea necesară în Parlament pentru a alege preşedintele. În martie 2012, cu sprijinul Membrilor Parlamentului (MP) care au părăsit partidul comunist, AIE a cules voturile necesare pentru alegerea unui preşedinte, evitându-se astfel alegerile parlamentare anticipate. Cu toate acestea, aspirațiile comune ale AIE privind integrarea europeană nu a suprimat niciodată divizările puternice privind valorile, precum și rivalitățile personale și controlul asupra instituţiilor de stat. Acestea au culminat in februarie într-un apel din partea partenerului principal al coaliţiei (şi partidul Primului Ministru (PM)) la negocierea noilor termeni ai acordului de partajare a puterii. Alegerile parlamentare următoare sunt planificate pentru anul 2015, însă la data de 5 martie 2013, guvernul a căzut după votul de ne-încredere (moțiunea de cenzură) în Parlament. Ulterior, Parlamentul a ales un nou președinte al Parlamentului şi PM, astfel restabilind Guvernul AIE. Rămâne de văzut daca tensiunile au fost rezolvate în totalitate, şi perspectiva alegerilor anticipate nu poate fi complet exclusă.
Statutul nesoluționat al Transnistriei împiedică progresul de dezvoltare, însă în timp ce rămân incertitudini semnificative, au existat și evoluţii pozitive recente. Autorităţile din Transnistria, teritoriul Republicii Moldova, situat pe partea de est a râului Nistru, a proclamat o Republică autonomă în 1991, ca urmare a independenţei Republicii Moldova. În martie 1992, violenţa a erupt şi a escaladat într-un război civil de cinci luni. Transnistria funcţionează ca un stat de facto, însă nu este recunoscut de nici-o parte internaţională. Această situaţie a continuat să îngreuneze calea de dezvoltare a Republicii Moldova, inclusiv negocierile Acordului de Asociere UE-RM şi ALSAC. Reluarea dialogului – aşa-numitul proces de reglementare în formatul 5 + 2 – în februarie 2012, după ce a fost blocat timp de şase ani, oferă o oportunitate pentru progresul în contuare în procesul de reglementare1, deşi adoptarea recentă a aşa-numitei ”Legi privind frontiera de stat” de către reprezentanţii Transnistriei reprezintă o sursă de riscuri. Cadrul de sprijin internaţional pentru procesul de reglementare este unul de ”promovare a încrederii”, perceput drept o cale de consolidare a evoluţiilor pozitive din procesul de negociere. Măsurile de promovare a încrederii şi negocierile intermediate de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au o funcţie importantă de dezvoltare în păstrarea infrastructurii şi reţelelor de aprovizionare deschise între regiuni şi spre est. Abordând acum necesitățile Transnistriei şi relaţia acesteia cu Republica Moldova vor facilita prosperitatea sa în viitor şi integrarea economică în regiune, indiferent de statutul său din viitor.
Economia a fost volatilă în perioada precedentă SPT, reflectând expunerea la condiţiile economice şi climatice globale. Economia Republicii Moldova și-a revenit din criza financiară globală din 2008-09, însă creşterea s-a oprit în 2012 din cauza datoriilor suverane din zona euro şi criza bancară şi secetă. Recuperarea remitenţelor şi creșterea investiţiilor au alimentat cererea internă din 2010-11, în timp ce exporturile au fost de asemenea puternice. Către sfârşitul anului 2011, Produsul Intern Brut (PIB) a revenit peste nivelurile de până la criză. Cu toate acestea, PIB-ul real a scăzut cu 0,8 la sută în 2012 din cauza că scăderea exporturilor spre UE a coincis cu seceta care a lovit grav agricultura. În primul trimestru din 2013, economia și-a revenit din nou înregistrând o creștere de 3,5 la sută anual.
Gestionarea macroeconomică s-a îmbunătăţit. La începutul anului 2010, Guvernul a început implementarea unui program de abordare a vulnerabilităților macroeconomice şi de rezistență la criza economică. Programul s-a bazat pe patru piloni: (i) politicile fiscale de restabilire a sustenabilității, protejând în același timp investiţiile publice şi priorităţile de cheltuieli sociale; (ii) politicile monetare flexibile şi de schimb valutar pentru a ține inflaţia sub control, facilitarea adaptării la şocuri, şi reconstruirea rezervelor în valută străină; (iii) politicile de asigurare a stabilității financiare prin depistarea precoce a dificultăţilor băncilor, şi consolidarea cadrului legal pentru reabilitarea băncilor și soluționarea problemelor bancare; şi (iv) reformele structurale pentru majorarea potențialului economic. Aceasta a fost susţinută de Fondul Monetar International (FMI), şi cinci revizuiri au fost finalizate cu succes până la sfârşitul anului 2012. Astfel, deficitul fiscal general al Guvernului a scăzut de la 6,3 la sută din PIB în 2009 până la 2,1 la sută în 2012. Inflația prețurilor de consum a fost de 4,6 la sută în 2012.
Deficitul contului curent s-a redus până la 7 la sută din PIB în 2012, şi continuă să fie finanțat prin împrumuturi ale sectorului privat şi intrările de fonduri publice. În timp ce deficitul comercial rămâne a fi mare, creșterea exporturilor a depăşit creșterea importurilor în 2011-12. Remitenţele și-au revenit în 2010-12, însă încă nu au ajuns la nivelurile de până la criză. Afluxurile nete de Investiții Străine Directe (ISD) au scăzut până la doar 2,2 la sută din PIB în 2012, subliniind importanţa reformelor de atragere a investiţiilor pentru obţinerea recuperării sustenabile şi stimularea modernizării. Prin urmare, deficitul Contului Curent a fost în cea mai mare parte finanţat de către datoriile publice şi private. Rezervele valutare au atins suma de 2,5 miliarde dolari SUA la mijlocul anului 2013, depășind nivelurile de până la criză şi care acoperă mai mult de patru luni de importuri.
