N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

29 martie 1989. Inima ostenită a scriitomlui-călugăr îşi opreşte bătăile la spitalul din Baia Mare. Nu i-a fost dat să se stingă acasă - acasă se simţea cu adevărat numai la Rohia - ci în drum spre Bucureşti. Nici nu închisese bine ochii, şi la mînăstire şi-au făcut apariţia nişte „tovarăşi" scotocindu-i prin puţinele lucruri după niscai manuscrise. Le-o luase însă (cu puţin) înainte Ioan Pintea. în schimb,

422

la înmormîntare şi-au luat revanşa: au filmat, au filmat... Şi, desigur, din înalt ordin, înmormântarea trebuia redusă la strictul necesar, „tară discursuri în plus". Care, vezi Doamne, s-ar fi putut referi şi la dîrzenia de-o viaţă a dispărutului, la peregrinarea prin temniţele comuniste. Deci, n-a putut vorbi nici măcar „Conu Alecu" (Paleologu), cel mai bun prieten al său. Restricţiile au fost totuşi compensate de strălucirea solemnei slujbe religioase oficiate de un impunător sobor de preoţi, stareţi, călugări în fninte cu P. S. Iustinian Chira Maramureşanul. Şi de cuvîntul rostit din partea Uniunii Scriitorilor de poetul (greco-catolic! Cum le mai orinduieşte soarta pe toate!) Adrian Popescu. Netemător, cu demnitate, acesta a dat glas adevărului şi, recurgînd la dubla paralelă Păltiniş -Rohia, Noica - Steinhardt, a subliniat că ea se impune de la sine, fiind vorba de

„ ...doi intelectuali deprimă magnitudine ai literelor române, care au ştiut să ardă generos pînă la capăt, pentru o idee care e mai presus de individ şi priveşte o tară întreagă... "

Apariţii postume

• JURNALUL FERICIRII (Editura Dacia, 1991; ediţie îngrijită şi Postfaţă de Virgil Ciomoş) constituie, conform menţiunii înscrise pe pachetul sigilat de autor, autenticul Testament literar al lui N. Steinhardt.

Este lucrarea capitală a autorului, şi insistenţa cu care revine asupra ei, pe parcursul a mai bine de 12 ani, dovedeşte din plin acest lucru. Iată un scurt istoric al variantelor şi avatariilor cunoscute de acestea:

— Textul originar (îl vom nota Text I) conţinînd cea. 570 pagini dactilo a fost finalizat la începutul anilor '70. La puţină vreme, în urma unei percheziţii, este confiscat de securitate. Socotindu-1 definitiv pierdut, după vreo doi ani N. Steinhardt încearcă reconstituirea lui. Rezultă

- Textul 2, mai amplu, de cea 760 pagini dactilo, care desigur nu putea reconstitui cu fidelitate structura şi detaliile primului. Face demersuri pe lîngă Uniunea scriitorilor şi, după cîţiva ani, la insistenţele preşedintelui Uniunii, Dumitru Radu Popescu. securitatea restituie Textul I.

423

- Reintrat în posesia acestuia (şi probabil la sugestia prietenilor din străinătate) N. Steinhardt pune la punct o variantă prescurtată, de cea 480 pagini dactilo (Text 3) care ajunge în Occident. Acest text, cum arată Virgi] Ierunca în revista „Dialog" (1990) a fost transmis, cale de aproape 2 ani (1988-1989), de postul de radio „Europa liberă" în emisiunea Cartea pe unde.

- între timp (după 1980), autorul revizuieşte şi corectează atît Textul 1, cît şi Textul 2. Pe la jumătatea deceniului, aflîndu-se la Bucureşti, autorul este chemat la securitate „pentru a da o declaraţie". Fusese, nu cu multă vreme în urmă, vizitat la Rohia „de patru scriitori bucureşteni". Unul dintre aceştia vorbise despre cărţile cu autograf primite de N. Steinhardt de la prietenii săi din străinătate. Evident, urma să aibă loc o percheziţie la Rohia. Textele 1 şi 2, aflate acolo, erau în pericol. N. Steinliardt apelează la prietenul său, Virgil Ciomoş, care-1 va aştepta la aeroportul din Cluj pentru a-1 duce în grabă, cu maşina sa, la Rohia. Aşa au fost puse la adăpost (ascunse) manuscrisele, Virgil Ciomoş devenind astfel executor testamentar pentru Jurnalul Fericirii.

Textul 1, în îngrijirea lui Virgil Ciomoş, este publicat de „Dacia"' în 1991. La primul Salon Naţional al Cărţii, Marele premiu, „Cea mai bună carte a anului", este decernat „Daciei" pentru Jurnalul Fericirii (în 1992).

La ora actuală (noiembrie 1993) cartea se află în curs de traducere (în franceză, germană) pentru a apare în cîteva ţări europene.