Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

(Luca 1.15, 16)

Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. (Psalmi 138.13)

Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut şi pe robul meu? Nu este, oare, El singur

Care ne-a alcătuit în pântece? (Iov 31.15)

Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lu-

mina ei. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda,

că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.

(Psalmi 138.12-14)

Dintre dracii care care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică la luptă, sunt cei încredinţaţi

cu poftele lăcomiei pântecelui. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în primire pe cei răniţi de ei. Căci este

cu neputinţă să cadă cineva în mâinile duhului curviei, dacă n-a fost doborât întâi de lăcomia pântecelui.

(Evagrie Ponticul)

Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz,

aşa sunt copiii părinţilor tineri. (Psalmi 26.3, 4)

În gura celui fără de ruşine, dulce va fi cerşirea; iar în pântecele lui, ca focul va arde.

(Ecclesiasticul 40.34)

În pântecele maicii sale, Iacov a ţinut de călcâi pe fratele său, şi ca un viteaz s-a luptat el cu Dumnezeu.

(Osea 12.4)

Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor che-

ma numele lui Emanuel. (Isaia 7.14)

Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a

purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă

cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. (Luca 11.27, 28)

Glasul Domnului, cel ce varsă para focului. Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul şi va cutremura

Domnul pustiul Cadeşului. Glasul Domnului dezleagă pântecele cerboaicelor, glasul Domnului

despoaie cedrii şi în locaşul Lui, fiecare va spune: Slavă! (Psalmi 28.7-9)

Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează

cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie

vor curge din pântecele lui. (Ioan 7.37, 38)

Maica iubirii de plăcere este lăcomia pântecelui, căci aceasta naşte iubirea de plăceri, dar şi multe din

celelalte patimi. (Sfântul Nil Ascetul)

Pentru robii stomacului, pântecele este Dumnezeu sensibil. Prin lăcomie, omul aduce jertfă pântecelui şi

gurii sale, în loc să aducă jertfă curată lui Dumnezeu. (Sfântul Grigorie Palama)

Robul pântecelui socoteşte cu ce mâncăruri va sărbători praznicul, pe când robul Domnului, cu ce daruri

se va îmbogăţi. (Sfântul Ioan Casian)

Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu! Dacă în pântecele Fecioarei Maria ar fi

fost numai un om, iar nu Fiul lui Dumnezeu, atunci cum ar fi putut fi vindecate, începând de pe

vremea lui Hristos şi până în zilele noastre, atâtea feluri de boli trupeşti şi duhovniceşti? (Origen)

Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a

purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei

ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. (Luca 11.27, 28)

Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos într-o cetate a seminţiei lui Iuda. Şi

a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutul Mariei, pruncul

a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Bine-

cuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca

să vină la mine Maica Domnului meu? (Luca 1.39-43)

Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plânge-

ţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care

n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi;

şi dealurilor: Acoperiţi-ne. (Luca 23.28-30)

Şi m-am dus la înger şi i-am zis să-mi dea cartea. Şi mi-a răspuns: Ia-o şi mănânc-o şi va amărî pântece-

le tău, dar în gura ta va fi dulce ca mierea. Atunci am luat cartea din mâna îngerului şi am mâncat-o; şi

era în gura mea dulce ca mierea, dar, după ce-am mâncat-o pântecele meu s-a amărât. Şi apoi mi-a

zis: Tu trebuie să prooroceşti, încă o dată, la popoare şi la neamuri şi la limbi şi la mulţi împăraţi.

(Apocalipsa 10.9-12)

Trebuie să punem şi diagnoza gândurilor pătimaşe, prin care se săvârşeşte păcatul. Gândurile în care se

cuprind toate păcatele, sunt opt: al lăcomie pântecelui, al desfrânării, a iubirii de argint, al mâniei,

al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Ca aceste opt gânduri să ne tulbure, sau

ca să nu ne tulbure, nu atârnă de noi. Dar ca să stăruiască, sau ca să nu stăruiască, sau ca să stâr-

nească patimile, sau ca să nu le stârnească, atârnă de noi. (Sfântul Ioan Damaschin)

Pârâşul/ Conştiinţa este “pârâşul nostru”, care, “ne pârăşte” de pe acum şi, dacă ne împăcăm cu el, este bine. Iar

împăcându-ne cu pârâşul acesta, ne împăcăm cu Dumnezeu. (Părintele Ilie Cleopa)

Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului,

şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. (Matei 5.25)

În acelaşi timp s-au apropiat câţiva bărbaţi caldei, care au pârât pe iudei. Ei au început să spună regelui

Nabucodonosor: "O, rege, să trăieşti în veac! Tu poruncă ai dat, ca oricine va auzi glasul trâmbiţei, al fla-

utului, al chitarei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului şi al altor instrumente muzicale, să cadă la pă-

mânt şi să se închine chipului de aur. Iar cine nu va cădea la pământ, nici se va închina, să fie aruncat în

mijlocul unui cuptor cu foc arzător. Dar sunt nişte iudei, pe care i-ai pus cârmuitori peste ţinutul Babilonu-

lui: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Aceşti bărbaţi, nici că au luat în seamă porunca ta, o, rege; dumneze-

ului tău nu-i slujesc şi chipului de aur pe care tu l-ai înălţat nu-i aduc închinare!" (Daniel 3.8-12)

Înţelepciunea n-a părăsit pe dreptul cel vândut, ci l-a ferit de păcat. Ea s-a coborât cu el în groapă şi în lan-

ţurile lui nu l-a părăsit, până ce i-a dat sceptrul domniei şi puterea peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit

de minciună pe pârâşii lui şi i-a dat o veşnică mărire. Înţelepciunea a izbăvit pe poporul cel cuvios şi

seminţia cea nevinovată de neamurile care o împilau. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 10.13-15)

Pârâtul pare că are dreptate în pricina sa, iar când vine pârâşul, atunci se ia la cercetare.

(Solomon 18.17)

Şi a doua zi, voind să cunoască adevărul, pentru care era pârât de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se

adune arhiereii şi tot sinedriul şi, aducând pe Pavel, l-a pus înaintea lor. (Faptele Apostolilor 22.30)

Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu

te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu.

Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. (Ioan 8.10, 11)

Şi vrând să ştiu pricina pentru care îl pârau, l-am coborât la sinedriul lor. Şi am aflat că este pârât pentru

întrebări din legea lor, dar fără să aibă vreo vină vrednică de moarte sau de lanţuri. Şi vestindu-mi-se că

va să fie o cursă împotriva acestui bărbat din partea iudeilor, îndată l-am trimis la tine, poruncind şi

pârâşilor să spună înaintea ta cele ce au asupra lui. Fii sănătos! (Faptele Apostolilor 23.28-30)

Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte

avuţiile. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta,

căci nu mai poţi să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de

la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor,

când voi fi scos din iconomie. (Luca 16.1-4)

Pe monahul cel din afară îl realizează mulţi, dar pe monahul cel dinlăuntru îl realizează puţini. 1.8

Pecetea/ Adevărata cunoaştere poartă în ea pecetea dragostei. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu

şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare: Cine este vrednic să deschidă car-

tea şi să desfacă toate peceţile ei? Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să des-

chidă cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă car-

tea, nici să se uite în ea. (Apocalipsa 5.1-4)

Atunci regele a dat poruncă să aducă pe Daniel şi 1-a aruncat în groapa cu lei. După acestea regele a

prins a grăi şi a zis lui Daniel: "Dumnezeul tău pe Care tu Îl cinsteşti fără încetare, Acela te va scăpa!"

Apoi s-a adus o piatră care a fost pusă peste gura gropii, iar regele a pecetluit-o cu inelul său şi cu

inelul dregătorilor săi, aşa ca nimic să nu se schimbe cu privire la Daniel. (Daniel 6.17, 18)

Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră şi sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit şi nimeni nu

mai vine înapoi. (Solomon 2.5)

Milostenia omului preţuieşte la Domnul ca un inel cu pecete şi binefacerile omului el le păstrează ca lumina

ochiului. (Ecclesiasticul 17.17)

Sfânta Cruce pecetluieşte întregul univers. La sfârşitul veacurilor această pecetluire se va arăta în

deplinătatea ei. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas.

(Apocalipsa 8.1)

Şi m-am uitat când a deschis pecetea a şasea şi s-a făcut cutremur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac

de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele, şi stelele cerului au căzut pe pământ, precum smochinul

îşi leapădă smochinele sale verzi, când este zguduit de vijelie. Iar cerul s-a dat în lături, ca o carte de

piele pe care o faci sul şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor. (Apocalipsa 6.12-14)

Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să

deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. (Apocalipsa 5.5)

Pedeapsa care face ca iadul să fie iad este durerea că sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu. (Sfântul Alfons de Liguori)

Pedeapsa celui mândru este căderea. (Avva Daniil)

Pedeapsa/ Adevărata dreptate este cereasca înţelepciune. Mai degrabă să ne lăsăm nedreptăţiţi decât să nedrep-

tăţim noi pe alţii, iar la vreme de restrişte să fim gata de suferinţă. În niciun caz să răspândim

suferinţa. Nu cel nedreptăţit, ci dimpotrivă, cel ce nedreptăţeşte va avea parte de pedeapsa

cea mai cruntă. (Eusebiu de Cezareea)

Când cel batjocoritor e pedepsit, cel fără minte se înţelepţeşte şi când cel înţelept este dojenit, el câştigă

în ştiinţă. (Solomon 21.11)

Ce fiinţă laşă şi jalnică făcuse din mine în acele zile frica, născută din pedepsa nedreaptă. (Charlotte

Brontë)

Dumnezeu este cel mai aspru pedepsitor al relelor. (Ovidius)

Dumnezeu ne pedepseşte, dorindu-ne tot binele. 5.18

Dumnezeu nu pedepseşte bogăţia, ci neomenia. (Sfântul Vasile cel Mare)

Fazele unui proiect: 1 – entuziasm; 2 – deziluzie; 3 – panică; 4 – găsirea vinovatului; 5 – pedepsirea

nevinovaţilor; 6 – glorie şi onoare celor care nu au participat. (Arthur Bloch)

Fericirea nu e o răsplată, este o consecinţă. Suferinţa nu e o pedeapsă, e un rezultat.

(Robert G. Ingersoll)

Iată, Eu sunt împotriva ta, "trufaşule", zice Domnul Savaot, căci a venit ziua ta şi timpul pedepsirii tale.

(Ieremia 50.31)

Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii nu are leac, dar

are pedeapsă. (Părintele Arsenie Boca)

Ispitele sunt adevăratele examene pentru cei credincioşi şi pedepse pentru cei necredincioşi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce

se teme nu este desăvârşit în iubire. (I Ioan 4.18)

Moartea este sfârşitul firesc al vieţii şi nu o pedeapsă. (Cicero)

Lepădarea ta de credinţă te va pedepsi şi răutatea ta te va mustra. Înţelege şi vezi cât e de rău şi de a-

mar de a părăsi pe Domnul Dumnezeul tău şi de a nu mai avea nici o teamă de Mine,

zice Domnul Dumnezeul puterilor. (Ieremia 2.19)

Nedreptatea zguduie conştiinţa în fiecare zi, chiar când tace cel nedreptăţit. Cei care fac nedreptate,

aşteptându-se la pedeapsă, trăiesc în fiecare zi cu frică. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Neglijarea faptelor bune se pedepseşte deopotrivă ca şi săvârşirea celor rele. (Sfântul Vasile cel Mare)

Nimeni din cei care nu şi-au şters aici pe pământ păcatele, nu poate scăpa dincolo de pedeapsă; ci după

cum cei din închisori sunt duşi cu lanţurile lor la tribunal, tot aşa toate sufletele, când pleacă de aici,

sunt duse la înfricoşătorul scaun de judecată, având în jurul lor fel de fel de lanţuri de păcate.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu toiagul, dar

scapi sufletul lui din împărăţia morţii. (Solomon 23.13, 14)

Omul aprig la mânie trebuie să fie pedepsit; dacă îl cruţi o dată, trebuie să începi din nou.

(Solomon 19.19)

Păziţi-vă deci de vorbele cârtitoare şi deşarte şi feriţi limba voastră de clevetire, fiindcă vorba cea mai

tainică nu va trece fără pedeapsă şi gura mincinoasă aduce sufletului moarte. (Cartea înţelep-

ciunii lui Solomon 1.11)

Plictiseala este sancţiunea pentru delictul de inutilitate. (Paul Louis Lampert)

Prăbuşirea Imperiului Roman este o meritată pedeapsă a Cerului şi o dovadă elocventă a guvernării

lui Dumnezeu în lume. (Salvianus, scriitor bisericesc din veacul al cincilea)

Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său

nu-l pedepseşte? (Evrei 12.7)

Ruşinea este cea mai aspră dintre pedepse; ea va rămâne în picioare şi la dreapta judecată, pentru că u-

nii vor învia pentru o viaţă veşnică, alţii pentru o ruşine şi batjocură veşnice. (Sfântul Vasile cel Mare)

Să biruim prin blândeţe pe cei care ne-au ofensat, să-i câştigăm prin evlavia noastră, să lăsăm să-i

pedepsească cugetul lor şi nu mânia noastră. (Sfântul Grigorie de Nazianz)

Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vred-

nici de El. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 3.5)

Şi toate insulele pieriră şi munţii nu se mai aflară. Şi grindină mare, cât talantul, se prăvăli din cer peste oa-

meni. Şi oamenii huliră pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era foarte mare

(Apocalipsa 16.20, 21)

Te-a smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit cu mana pe care nu o cunoşteai şi pe care nu o cu-

noşteau nici părinţii tăi, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine trăieşte omul, ci că omul trăieşte şi

cu tot Cuvântul ce iese din gura Domnului. (Deutoronomul 8.3)

Un alt criteriu al spiritualităţii autentice este înţeleapta raportare a omului la cruce. E vorba desigur de

crucea ca atitudine existenţială în faţa necazului şi a suferinţei. Viaţa spirituală include înţelegerea spi-

rituală a crucii, care inevitabil e întâlnită în viaţă. Să ai un raport echilibrat cu crucea e într-adevăr o

artă spirituală. Înseamnă să nu o cauţi, să nu te lauzi cu ea, să nu te pedepseşti prin cruce, să nu faci

pe eroul ajutâdu-i cu orice preţ pe ceilalţi să şi-o poarte pe a lor. ….

(Teologul catolic Marko Rupnik, vezi Crucea/)

Perfect/ A te apropia neîncetat de perfecţiunea absolută este o nevoie înnăscută, o necesitate impusă omului, este

o datorie. (Marie d’Agoult)

Adevărata operă de artă este umbra perfecţiunii divine. (Michelangelo)

Ambiţia este aliatul perfect al învingătorului. (Marcio Barrios)

Creştinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poţi să-l imiţi,

imperfect, dar una e imitarea şi alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod

total. (Petre Ţuţea)

Cultura înseamnă dezvoltarea perfectă şi egală a omului în toate privinţele. (John Burroughs)

Cuvântul e un mijloc imperfect de comunicare. (Camil Petrescu)

Dumnezeu este poetul perfect. (Robert Browning)

Fericirea reprezintă trecerea spiritului la o stare mai perfectă. Durerea, dimpotrivă, este trecerea la o

stare inferioară. (Baruch Spinoza)

Idealul perfecţiunii religioase este un ideal al tuturor creştinilor. 1.8

Legea nu înseamnă dreptate. Legea este un mecanism cu multe imperfecţiuni. Dacă apeşi butoanele co-

recte şi mai ai şi noroc s-ar putea să apară dreptatea. Legea s-a dorit a fi un doar un mecanism.

(Raymond Chandler)

Mai întâi este căutarea perfecţiunii, apoi, căutarea tandreţii şi a luminii. (Matthew Arnold)

Nu te teme de perfecţiune, nu o vei atinge niciodată. (Salvador Dali)

Numerele perfecte, ca şi oamenii perfecţi – sunt foarte rare. (Descartes)

Pe povârnişul viciului aluneci uşor şi fără să bagi de seamă; pentru a atinge însă culmile perfecţiunii, urci

încet şi întâmpini multe şi mari greutăţi. (Feuchtersleben)

Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate fapte, iar faptele tale – adevărate rugă-

ciuni. (Vladimir Ghika)

Perfecţiunea nu atrage atenţia. (Nichita Stănescu)

Perfecţiunea vine din lucrurile mici, iar perfecţiunea nu e un mărunţiş. (Michelangelo)

Pocăinţa e îndreptată mai mult spre bucurie decât spre întristare. Pocăinţa nu este un accent de remuşcări

şi autocompătimiri, ci o convertire, o recentrare a întregii noastre vieţi pe Sfânta Treime. Căinţa nu în-

seamnă privirea în jos la imperfecţiunile proprii, ci în sus spre iubirea lui Dumnezeu. Să priveşti nu

ceea ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni cu harul lui Hristos. (Mitropolitul Kallistos Ware)

Profesorul mediocru spune. Profesorul bun explică şi demonstrează. Profesorul perfect inspiră.

(William George Ward)

Timpul este un reparator infailibil, care tămăduieşte fără niciun leac rănile sufletului. (Guy de Maupassant)

Universul nu trebuie să fie în armonie perfectă cu ambiţia umană. (Carl Sagan)

Virtutea este perfecţiunea stării umane, iar nu absenţa defectelor. (Antoine de Saint-Exupéry )

Pelerinul rus 1.6, 1.7, 1.9, 2.6

Pericolul primordial în viaţă este să-ţi iei prea multe măsuri de precauţie. (Alfred Adler)

Pericolul/ A persevera în făţărnicie devine un pericol mortal. 7.2

A studia şi a nu gândi e o risipă. A gândi şi a nu studia e periculos. (Confucius)

Bolile sufletului sunt mult mai periculoase şi mai numeroase decât cele ale trupului. (Cicero)

Cel mai periculos duşman al adevărului este majoritatea compactă. (Henrik Ibsen)

Convingerile sunt inamicii adevărului, mai periculoase decât minciunile. (Thomas Mann)

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să

rămână nepăsătoare la orice pagubă până pe patul de moarte, această forţă este iubirea.

(Poetul bengalez Rabindranath Tagore)

Duşmanul începe să devină periculos atunci când începe să aibă dreptate. (Jacinto Benavente)

În republica mediocrităţii, geniul e periculos. (Robert G. Ingersol)

Înţeleptul prins de furtună pe drum se roagă lui Dumnezeu nu pentru a fi ferit de pericol, ci a fi izbăvit de

frică. (Ralph Waldo Emerson)

Luxul este lupul de la uşă şi colţii săi sunt vanităţile şi orgoliile germinate de succes. Atunci când un artist

îşi dă seama de asta, el ştie unde este pericolul. (Tennesse Williams)

Mândriile rănite sunt mai periculoase decât interesele lovite. (Louis Jacques Maurice Cardinal de

Bonald)

Sunt două excese la fel de periculoase: a exclude raţiunea, a nu admite decât raţiunea. (Blaise Pascal)

Un orator bun dar cu viaţă imorală este un pericol social. (Cicero)

Zăbava aduce pierdere, amânare, pericol. (Desiederius Erasmus)

Permanent/ Credinţa dă stabilitate şi sens vieţii lăuntrice. Omul credincios stă în preajma valorilor permanente, este

bun şi bogat. Când trece peste el o încercare a vieţii, nu se năruie, ci creşte. Omul credincios se a-

seamănă copiilor, râde cu lacrimi pe obraz. Încercările, necazurile, greutăţile prin care trece omul,

în momentul în care Îl află pe Hristos, sunt depăşite. (Ernest Bernea)

Dezvoltă-ţi obiceiul de a fi în permanenţă focalizat asupra unui scop. (Herbert Harris)

Fericirea e un urcuş continuu, o dinamică ce se adaptează permanent nevoilor noastre. (Părintele Pan-

telimon de la Mănăstirea Oaşa)

Frumosul este superior sublimului pentru că este permanent şi nu satură; în timp ce sublimul este rela-

tiv, trecător şi violent. (Henri-Frédéric Amiel)

În trândăvie zace o deznădejde permanentă. (Thomas Carlyle)

Nimic nu este permanent cu excepţia schimbărilor. (Heraclit)