Dosarul imigranților. Cine sunt, de unde vin, cum gestionăm această temă

DOSARUL IMIGRANȚILOR. CINE SUNT, DE UNDE VIN, CUM GESTIONĂM ACEASTĂ TEMĂ
Iulian Chifu
Tema imigranților a devenit problema de top în ultima lună, după ce a fost una constantă în timp. Amploarea temei a venit de la suplimentarea trendurilor “normale”, “obișnuite” ale migranților proveniți din zonele de conflict, cu o suprasarcină de circa 30-40.000, alții vorbesc chiar despre 100.000 de migranți în exodul ce pare a fi provocat artificial, după un plan care a proiectat acești imigranți peste fluxul obișnuit, exod care a mai antrenat și alte categorii.
Despre aceste grupuri, datele sunt relative convergente: sunt organizate, majoritar alcătuite din bărbați tineri, bine îmbrăcați, cu resurse, coordonați prin GPS-uri, toate aceste grupuri având alături și familii și copii și nefiind niciodată isolate sau identificabile. Scopul nu ar fi în nici un caz fuga din fața războiului: o asemenea întreprindere ar fi făcut ca exodul să se oprească în Turcia, Liban sau în statele proxime. Fuga din fața războiului ar fi oprit lucrurile în statele din vecinătate care sunt stabile și unde nu există război. Vorbim aici de un exod în faza a doua ce s-a organizat cu scopul de a duce acești oameni din statele unde erau refugiați în inima Europei.
Cauzele ar fi multiple. Vorbim aici despre acest exod propriu zis, nu despre mișcări mai vechi și motive adânci. Cauzele primordiale ar fi “chemarea Germaniei”, respectiv anunțul informal inițial, ulterior verbalizat cam la începutul valului de supra-sarcină a imigranților, cum că Germania nu ar mai returna imigranții statelor europene pe unde au intrat, potrivit regulilor Schengen și regulamentului Dublin. Apoi a venit greșeala anunțării numărului de imigranți așteptat de Germania, 800.000, apoi chiar un milion, și declarația nefericită că Germania are nevoie de forță de muncă pentru a se dezvolta mai departe și a compensa scăderea demografică.
Peste toate mai adăugăm perspectiva vehiculată a creării unei zone tampon în nordul Siriei, dorită de Turcia și negociată contra utilizarea de către SUA a bazei de la Incirlic, în combaterea Statului Islamic, acolo unde să nu intervină controlul kurd și perspectiva autonomiei kurde siriene la frontiera cu Turcia, ci să fie amplasare taberele de refugiați și să fie relocați imigranții sirieni aflați în Turcia. Și acesta a fost un imbold pentru ca refugiații stabiliți și care-și permit să părăsească Turcia să devină imigranți în Europa, odată ce în partea cealaltă, în Germania, sunt așteptați la muncă. Și probabil că aceaste fapte ar putea explica, parțial, și singularitățile produse pe tot acest coridor prin Grecia, Macedonia, Serbia către Ungaria, când niciunul dintre aceste state nu și-a respectat angajamentele de apărare a frontierei Schengen și de aplicare a acordurilor ce au dus la libera circulație a cetățenilor lor în statele UE.
Iar dacă este să ne uităm mai în profunzime, vedem și marile probleme ale imigrației umane moderne. Unii au vorbit și argumentat despre incapacitatea lumii arabe de a gestiona modernitatea, de a se adapta la noile tehnologii, la globalizare și evoluția lumii, în ciocnirea dintre o societate conservatoare, autarhică și închisă și bombardamentul de informații și bogăția cunoașterii pe care o oferă tehnologia modernă despre lume, la prețuri care sunt accesibile unei mase mari de oameni.
Alții au mers până într-acolo încât să reitereze teoriile lui John Esposito despre momentul care a venit pentru declanșarea unei Reforme în Islam, a apariției unui Protestantism islamic care să ducă la renașterea și adaptarea religiei islmice după modelul renașterii și iluminismului creștin, care au dat naștere Revoluției Franceze și drepturilor omului. Aici discuția se poartă și în legătură cu statul turc și cel iranian care ele au reușit o relativă adaptare, cel puțin pe domeniul economic. Căci aici e marea problemă pe care nimeni nu o poate nega: generații succesive de autarhii, regimuri militare și jamahirii-societăți fără stat, ca și suite de ideologii islamice, islamiste, radicale sau moderate, Frății musulmane sau monargii absolute autarhice nu au reușit să producă un model economic și de dezvoltare sustenabil pentru lumea arabă, împărțirea echitabilă a resurselor și satisfacerea unui nivel decent de viață pentru populație. Iar unii, după cum am văzut, prevăd și problemele interne ale lumii musulmane în întregul său, Turcia și Iranul fiind la rând în criza de creștere și lipsa de soluții de dezvoltare.
O altă teorie ce merită menționată aici este cea a migrației umane moderne. Studii substanțiate pe date majore arată că migrația este un fenomen natural către zonele bogate și dezvoltate, odată ce statele au depășit o masă critică de oameni care au ajuns la un nivel de pregătire și resurse ce le permit să migreze. Fenomenul continuă până când statul de proveniență ajunge, cu creșterea bunăstării, la un nivel de dezvoltare care nu mai justifică alienarea și pierderea rădăcinilor pentru a merge spre alte regiuni, moduri de viață și culturi străine. Astfel, după Europa de Est, Balcanii de Vest, a venit rândul Orientului Mijlociu, urmând de aproape Africa de Nord și subsahariană, să se reverse în valuri către Europa.
Aceste fenomene sunt naturale, dar ele nu justifică și cealaltă componentă, reacția Europei. Căci și Europa își are propriile probleme, la fel de profunde și structurale. Mai întâi este vorba despre ceea ce am putea numi “răzbunarea colonizării”. Statele Europei care au avut colonii s-au trezit în incapacitatea de a absorbi și înțelege proprii cetățeni proveniți din imigații și din fostele colonii, la generația a doua și a treia, vizați în primul rând de șomaj, izolați și enclavizați, autori ai resursei de personal pentru infracțiuni și crimă organizată și ținta rețelelor de recrutare de jihadiști.
Fenomenul e atât de periculos încât trei lideri ai celor mai importante state din Europa – doamna cancelar Angela Merkel, președintele Nicolas Sarkozy și premierul David Cameron – au anunțat eșecul multiculturalismului în Europa! Un model conform valorilor europene, dar care a generat efecte secundare, nu lesne recunoscute de către liderii europeni. Dacă mai adăugăm la aceasta și problematica integrării cetățenilor europeni, problema romilor unguri, slovaci, români, sârbi-în fond europeni – care au generat reacții de tipul “luați-vă romii acasă”, vedem o altă ipocrizie europeană ce trădează un eșec, acela de a integra UE așa cum este ea, cu toate aceste fenomene, într-o casă comună.
Peste toate, peste resortisanți proveniți din a doua-a treia generație din colonii și peste Est Europeni nedoriți în Europa de Vest, a mai apărut și flagelul imigranților veniți în exod din zonele de conflict din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Îndeajuns pentru a consemna eșecul gestiunii crizei curente, a crizelor în general, atât la nivel european cât și în statele membre. Lipsa inventivității și a capacității de a produce politici publice substanțiate și convingătoare.
Într-adevăr, UE a ratat startul în aprilie, și a inventat cotele, soluționând numeric, contabilicește, prin împărțire proporționale, valurile de imigranți. Totul bazându-se pe o presupunere greșită: că scopul e de a primi imigranții, oricâți ar fi ei și oricâți ar veni, într-o gândire greșită chiar și numai pentru că ea încurajează și valurile ulterioare, și implică suprapunerea în Estul Europei a acestei teme peste problemele dezvoltării curente, o problemă pentru care statele nu sunt pregătite. Până la crearea capacității de absorbție a imigranților, UE trebuie să convingă statele membre că are o strategie comprehensivă, sustenabilă, care oprește valul de imigranți și rezolvă problema pe termen lung, garantând stoparea exodului și creșterea rezilienței europene la acest fenomen.
O asemenea temă necesită soluții și politici publice pe trei direcții: lucrul cu statele de proveniență sau statele vecine traversate de imigranți înainte de a păși în Europa, întărirea regulilor europene și sprijinul statelor pe unde pătrund imigranții, ca primă direcție; combaterea rețelelor de traficanți – din contra, politica abordată crează câmp și sursă de clienți rețelelor de traficanți internaționale, cu precădere cele europene; în fine, construirea formulei celei mai potrivite de absorbție cu success a imigranților și integrarea lor în Europa, categoriile primite, modul de selecție și capacitatea de transformare a lor în cetățeni europeni. UE și Comisia a propus doar numere, nu cazuri și situații ale unor oameni, nu un studiu, bune practici și o abordare calitativă, ci doar una cantitativă.
Și tot aici este locul să vorbim despre efectele secundare și despre ce dezvăluie criza imigranților: lipsa de solidaritate europeană și în Europa, calitatea redusă a leadershipului european - mai degrabă funcționăresc și birocratic decât vizionar și cu vocație politică - , și chiar calitatea slabă a liderilor naționali, incapabili să gestioneze criza și să propună la nivel european soluții, pe care să le susțină cu argumente credibile. Criza pune presiune și provoacă divizări în Europa, singularizează țări și abordări ne-europene - cum e cazul Ungariei - pune sub semnul întrebării spațiul Schengen și crează dificultăți principiului liberei circulații a cetățenilor europeni. Ridică garduri, controale, bariere, diviziuni noi în inima Europei.
Cât despre România, bine ar fi ca actuala dezbatere să producă câteva schimbări: negocierea clară a solidarității în Europa – altfel decât pe principiul “egalității, dar nu pentru căței”, potrivit fabulei lui Grigore Alexandrescu-, dispariția fenomenului pasării responsabilității către parenerii europeni noi intrați – infracționalitatea în Italia, romii, infecția estetică și infracționalitatea de vitrină în Franța, imigrația la muncă în Marea Britanie - , primirea în spațiul Schengen al unui stat care are instrumentele de a proteja frontierele europene și căruia i se cere solidaritate în criza imigranților, care să vină și să fie absorbiți când proprii săi resortisanți sunt respinși și constituie subiect de dezbatere, propagandă și campanii electorale xenofobe, la nivel european. În fine, cred că România trebuie să-și dezvolte - învățând, dar și utilizând lecțiile și experiența trecutului prezenței studenților străini în țara noastră - o capacitate de absorbție a imigranților care ar putea deveni argument forță care să ne crească greutatea strategică la nivel european¹.

Exodul de imigranți. O problemă europeană
Numai bine ce se apropia de sfârșit vacanța europeană din luna august și o nouă-veche problemă a explodat: exodul de imigranți! O temă discutată ultima oară în aprilie, cu rezoluții clare, cu metode acceptabile, introducând solidaritatea europeană asumată în împărțirea poverii celor îndrituiți să vină în Europa, a sărit în aer la 5 luni după Consiliul ce a tratat această temă. Și a umplut agenda internațională, trimițând în derizoriu temele mai vechi ale anexării Crimeii, agresiunii militare din Estul Ucrainei, controlului proliferării nucleare în scoputi militare în Iran sau recrudescența terorismului în Europa. De ce oare? De ce acum?²
E o întrebare legitimă și merită să ne aplecăm asupra acestei problematici, pentru că substanța problemei imigrației are multe aspecte ce permit acumulare de capital politic, agende xenofobe, amestecarea terorismului potențial cu tematica imigranților, dar mai ales amestecarea imigrației legitime, cu cea economică sau speculativă, care îmbogățește rețelele specializate și dezvoltate în formule de masă care iau cu asalt Occidentul European pentru a se înfrupta din resursele și prosperitatea cunoscută.
Unii s-au grăbit să dea vina pe Primăvara arabă și destabilizarea statelor Orientului Mijlociu și Africii de Nord ca fiind păcatul original. Fără a respinge pe deplin existența unui asemenea efect secundar, al prăbușirii disctaturilor de dezvoltare, care țineau cu mână forte populațiile sub control deplin, trebuie să ne întrebăm de ce valul de imigranți s-a pornit la 5 ani și mai bine de la declanșarea Primăverii Arabe? Abia acum?
În ianuarie 2010 a fost celebrul discurs privind stoparea finanțărilor pentru înarmare și politici de dezvoltare în MENA a doamnei Hilary Clinton,în timpul unui turneu în statele Golfului, în fața miniștrilor de externe ai statelor membre. Și pe bună dreptate: Occidentul/SUA plătea înarmarea regimurilor pentru a controla populațiile și războaiele din regiune, plătea pentru asistență umanitară și de dezvoltare care să ajungă la cetățenii acestor state, banii erau dijmuiți corespunzător de potentații regimurilor și tot Occidentul/SUA era vinovat de susținerea dictatorilor și devenea ținta atacurilor teroriste. Atunci statele MENA au fost invitate să-și asume gestionarea situației din statele respective. Să devină cu adevărat suverane și responsabile. Iar retragerea SUA a determinat instantaneu prăbușirea regimurilor menținute artificial, cu exceția cazului statelor serioase, care aveau o coloană vertebrală instituțională constituită, așa cum a fost Armata în Egipt. Vecina Libia, cu a sa Jamahirie, societatea fără stat, a făcut implozie după dispariția lui Gaddafi.
Democrația a însemnat și faza anarhică, și cea de haos, și preluarea puterii de către comunitățile coagulate, inclusiv cele oprimate, bine structurate printre care cele islamiste tip Frăția Musulmană sau structurile radicale. Însă ce a declanșat valul actual de imigranți? Ce eveniment crucial s—a consumat acum, în ultima lună, pentru a rupe zăgazurile imigrației pe direcția Turcia-Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria-Occident?
Precedenta criză din primăvară era rezultatul exodului din Libia, aflată în afara oricărui control, sub două parlamente, două guverne și numeroase miliții autonome, toate categoriile de islamiști, miliții tribale locale și mișcări teroriste francize ale Al Qaeda și Statul Islamic. Plus o simbioză între Statul Islamic și traficanții de carne vie, primii protejând traficanții și afacerea lor și primind în schimb finanțări de la aceștia, după modelul Somaliei, unde pirații și Al Shabab făceau același tip de sinergie. Acolo presiunea era(și este în continuare) asupra Italiei și Maltei. Acum ținta e diferită.
Ce a descătușat valul de imigranți din Afganistan, Irak și Siria spre Occident? Cum protejează Grecia, stat european membru al spațiului Schengen, frontierele UE? Cum sprijină UE și Frontex apărarea acestei frontiere? Probleme grele și vechi, care și ele pun presiune pe solidaritatea și principiile europene. Că mai departe sunt state ce au libera circulație cu UE și acorduri de readmisie – Macedonia, Serbia – iar gardul Ungariei(alt stat Schengen) și implicarea forțelor armate nu ajută, devine o certitudine în toleranța față de acest val sau tendința de a-l exporta către statele bogate de destinație, care nu contribuie la efortul statelor de frontieră pentru oprirea imigrației.
Aici trebuie să ne uităm, la acordurile europene, la solidaritatea(sau egoismul) europeană manifestată și la fluxurile înregistrate de imigranți pentru a determina cine a planificat și declanșat acum valul. Firește că sursa conflictelor e la fel de importantă. Însă nu un fenomen petrecut acum 5 ani în Africa de Nord, sau acum 3 ani în Siria a determinat valul din jumătatea lunii august. Cui prodest?
Exodul de imigranți, refugiați, azilanți și solidaritatea europeană: scapă cine poate!
Dacă ne uităm cu atenție, valul enorm de imigranți care vine spre Europa, cu precizie spre Germania, este un fenomen apărut în ultima decadă din luna august și care dublează un anumit trend natural al refugiaților de război din diferite zone, în special din Orientul Mijlociu, cu precădere din Siria și Irak, care veneau spre Europa. Însă valul enorm și creșterea masivă a exodului din regiune a răsturnat toate criteriile. El dublează fenomenul din aprilie, al traficului de persoane din zona Libia, cu problematica aferentă a simbiozei intre rețelele de traficanți și rețelele islamiste. Și dublează, mai nou, un alt fenomen, cel al descărcării de imigranți a statelor primele vizate de imigranți, cu precădere Italia și Franța în al doilea rând, către Germania Olanda, Danemarca, Marea Britanie și statele scandinave³.
Suntem în fapt la un al doilea val de imigrație din spațiul MENA către Europa, cu componenta sa de emigrație secundară între statele UE de frontieră și cele mai bogate și nordice, și primul val pe ruta Turcia-Grecia-Macedonia-Ungaria-Germania. Fiecare asemenea fenomen își are cauze interne, păcatul originar fiind nu neaparat războiul, cât incapacitatea de a gestiona și investi în soluțiile cordonului de instabilitate european din zona MENA-Orientul Mijlociu-Africa de Nord, dar și incapacitatea de a manifesta solidaritate și menținerea problemelor cetățeniei europene, a migrației și azilului în spațiul temelor naționale și nu europene, cu tentația de a impună că „scapă cine și cum poate”.
Nu era normal ca întreaga greutate pentru apărarea frontierelor Europei și ale spațiului Schengen să revină statelor de frontieră. Singularitatea Greciei, răvășită de problemele economice, a creat veriga slabă care se pretează iute la aranjamente pentru a exporta problema în Europa centrală, odată ce a fost lăsată singură în fața valului de imigranți. Și Turcia aflată în prag de alegeri și cu o agendă extrem de complexă de gestionat, a optat pentru a închide ochii la rețelele de traficanți și exportul de refugiați de război. Macedonia a capotat deja, deși încearcă cu greu să facă față valului și să-și mențină privilegiile privind libera circulație cu statele UE, la fel și Serbia, în pragul începerii negocierilor pentru aderarea la UE, state lăsate singure să facă față acestui flux.
Macedonia a adoptat legea celor 72 de zile în care imigranții pot traversa liberi țara, dar nu pot rămâne mai mult ăe teritoriul macedonean. Cât despre Serbia, știind că nu e stat de destinație, a lăsat imigranții veniți puhoi din Macedonia vecină să se scurgă spre Ungaria. Iar Ungaria își are propria singularitate, cu rolul nefast al gardului construit și agenda internă de factură electoral populistă și euro-sceptică ce se dezvoltă aici. Pe de altă parte, ce să faci cu miile de oameni care se chinuiesc să se urce în trenuri spre Vest, când nici acordurile europene nu prea le poți aplica. Principiul dominoului a funcționat, iar coridorul de tranzit s-a creat până-n inima Germaniei. Pentru că solidaritatea a fost eliminată tacit dintre principiile europene.
Pe de altă parte, trebuie să facem distincție deplină între concepte. Imigranții sunt cei ce vin spre Europa pentru a se stabili aici definitiv. Rațiunea e multiplă, majoritară fiind atracția unui trai mai bun și civilizat, prosperitatea europeană și bogăția. Deci rațiuni profund economice. Apoi există refugiații, cu statut clar, care vin din motive stricte, de natură umanitară sau politică: disidenți politici, refugiați de război, oameni care se confruntă cu pedeapsa capitală dacă revin acasă. Și cam atât. Dar și aici trebuie probată activitatea politică și statura de disident, trebuie probată prezența în zona de conflict și distrugerea posibilității de trai care a determinat exodul. Deci regiuni, momente, contexte belicoase concrete, lupte care dus la refugierea umanitară din calea războiului. Și regula europeană de a nu extrăda un infractor care se confruntă cu pedeapsa cu moartea în țara de origine. Și atât.
În fapt valurile sunt mult mai numeroase pentru că regulile nu sunt respectate. Vin sirieni și irakieni doar pentru că au acte de identitate emise de acel stat, nu pentru că sunt în zonă de război, rămași fără mijloace de trai și confruntând zilnic moartea. Nu mai spunem de ultimele date care arată adevărate rețele de falsificare a identităților și actelor statelor aflate în război. O adevărată industrie criminală a traficanților de carne vie, care determină imigranții economici să își asume statutul de refugiat de război promițându-i să devină azilant legal în Tărâmul Făgăduinței european.

Migrație și Terorism
Astăzi tematica migrației, refugiaților eventual combinată cu cea a terorismului a ocupat agenda brusc. Unii vorbesc despre efectele secundare ale Primăverii arabe. Însă acest fenomen a avut loc acum 5 ani. Alții vorbesc despre războiul din Siria. Din nou, o realitate veche de 4 ani. În fine, degetul acuzator se îndreaptă spre Statul Islamic. Și aici apariția acestei creații teroriste cu pretenții statale și promovare prin teroare are deja ani buni, și cu greu se mai poate menține în atenția publică. Ce a determinat atunci acest val de imigranți majoritar bărbați, bine îmbrăcați, parte instruiți, cu resurse, care au luat calea Europei de Vest prin Turcia, Grecia, Macedonia, Ungaria?⁴
Și alte singularități se prezintă astăzi în prim plan: migrația a ajuns la frontiera Ungariei când tocmai terminase gardul despărțitor de Serbia. Apoi valul nu are și o componentă prin Bulgaria. În al treilea rând, atât Turcia, cât și Grecia stat european membru al Schengen, Macedonia și Serbia ce beneficiază de liberă circulație, dar și de capacități de control ale frontierei și acord de readmisie cu statele UE vecine, toate permit această traversare a teritoriului de către refugiați/imigranți – căci toți vor în UE, eventual în Germania. Când în realitate toți au proceduri de identificare și cazare a refugiaților și de expulzare a imigranților ilegali care nu se înscriu în regulile ONU-UNHCR sau nu sunt refugiați politic, refugiați din zone de război sau infractori care s-ar confrunta cu pedeapsa capitală în țara de origine – unicele temeiuri de solicitare a rezidenței în statele UE. Am văzut refugiații civili împingând forțele de ordine și intrând într-o țară. Și dacă aveau arme? Erau lăsați la fel de lesne să treacă de autoritățile de frontieră?
Toate aceste singularități, sau „lucruri ciudate” cum le-ar califica orice om rațional, ascund în subtext realitatea pornirii valului curent și al trimiterii programatice a refugiaților spre Europa de vest. Mai mult, valul imigraționist e un bun catalizator ce polarizează opțiunile politice în Europa, pentru că populiștii, xenofobi, islamofobii, partidele anti-imigraționiste(în sânul Europei, pe reguli de liberă circulație, de data aceasta) au argumente și presiune publică vizibilă pentru a lucra la aruncarea în aer a regulilor și principiilor europene, distrugerea spațiului Schengen, de liberă circulație, pot duce chiar la scindarea Europei. Și ne întrebăm evident, Cui prodest? Cine profită din acest feoment?
Încă o temă ce merită tratată aici este cea a teroriștilor care s-ar amesteca printre migranți și refugiați să vină în Europa. De ce ar sta și parcurge acest drum al Golgotei pe jos pentru atât de puțin lucru? Rețelele de trafic funcționează pentru jihadiști, apoi importul din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord a unor executanți, traineri sau recrutori e aproape inutil când avem mii de jihadiști în Europa, cetățeni europeni care circulă liberi între zonele de conflict jihadist din Irak, Siria, Yemen și statele lor de reședință, așa cum s-a dezvoltat și noul tip de jihadist, omul obișnuit autoradicalizat fără contacte cu moschei, grupuri radicale, făcători de bombe, stând doar pe internet. E prea convenabilă asocierea pentru cei ce valorifică politic imigrația pentru a nu o îmbina și alătura terorismului, și prea puțin eficientă practic o asemenea asociere pentru cei care ar planifica vreodată acțiuni relevante teroriste, la scară largă, în Occident. Ceea ce nu înseamnă că fenomenul nu există, ci doar că el e cu adevărat marginal.
Cotele, soluția contabilă a UE la criza imigranților
UE a răsuflat ușurată, din toți plămânii Comisiei sale și instituțiilor aferente, când a găsit soluția, panaceul, rezolvarea durerilor de cap privind imigranții. Acționând pe baza unei metodologii fixe implicând bugetele statelor, populația și șomajul național a creat COTELE. Cotele de imigranți pe care fiecare stat trebuie să le preia. Acum mai lipsește un detaliu, cel privind convingerea tuturor să-și accepte cota, cu rezervele numite Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, state care au propriile lor opt-out-uri, singuralități și excepții în politicile legate de capitolul Justiție și Afaceri Interne.⁵
De fapt anunțul cotelor este recunoașterea clară a eșecului total al Uniunii Europene în a gestiona problema imigranților. Practic UE, cu toată masa sa de funcționari și puzderia de instituții nu a reușit să avanseze nici un milimetru în înțelegerea și soluționarea problemei imigranților și nici în găsirea soluțiilor. Formalismul extrem al birocrației europene dovedește din nou lipsa de idei și inovație la nivelul politicilor pubblice care să respecte regulile europene, principiile de bază și să soluționeze o criză curentă. Establishmentul european, dar chiar și leadershipul național, pare lipsit de capacitate și inventivitate politică, de soluții tehnice comprehensive.
Astfel, Bruxelesul reacționează din nou pompieristic. Arde, așa că trebuie rezolvată criza. Ce contează lucrurile temeinice, sustenabilitatea deciziilor, capacitatea de absorbție și gestiune a imigranților în statele europene, deja afectate de lipsa capacității de integrare a propriilor resortisanți la a doua și a treia generație, proveniți din fostele colonii și izolați sau autoizolați în mijlocul Parisului, Londrei, Bruxelesului sau Berlinului. Dacă cerșetorii romi din Ungaria, România, Serbia sau Slovacia sunt vizibili prin infracționalitatea de vitrină și constituiau probleme vitale pentru guvernele populiste europene acum câțiva ani, proprii resortisanți neintegrați nu se văd și nu sunt o problemă. Iar acum această orbire selectivă se îndreaptă spre pledoarii umaniste în abordarea problemei primirii noului val de refugiați.
Formalismul merge și la nivelul abordării pur contabile, fără viziune, a temei. Totul e doar număr. Doar formulă de calcul. Ca-n aprilie. Împărțim numărul pe care vrem să-l absorbim prin formula stabilită și rezultă numărul de imigranți per țară. Atât. Nici o viziune, nici o problemă de capacitate de absorbție, cunoaștere, experiență în această problematică sau studiu de impact, nici o abordare calitativă. Totul la nivel de cifre. Exodul se împarte la 28 după o formulă meșteșugită, cât mai aproape de argumentele tuturor, și problema poate fi dată la spate. În aprilie împărțeam “cu solidaritate” 40.000. Acum domnul Junker ne anunță 160.000. Dar datele vorbesc de 400.000 de imigranți ce vor intra în Europa până la sfărșitul anului. Și câți or mai veni anul viitor. Nu-i nimic, împărțim, ne spune Comisia.
În fapt, problema imigranților are trei componente: cea imediată, de criză, a absorbției interimare a imigranților ce intră în categoriile legale de refugiați de război sau refugiați politic care ajung în Europa și solicita dreptul de azil, pe baza statutului de refugiat, în timp ce ceilalți, restul migranților economici, tot pe baza regulilor Shengen și a acordurilor de readmisie, se returnează din țara de unde provin. Apoi e problema rețelelor de trafic de ființe umane, care trebuie combătute prin programe solide la nivel european, cu responsabilitatea miniștrilor de Interne și a serviciilor de informații. În fine, pentru a liniști valurile de imigranți, trebuie abordată colaborarea cu statele de origine și soluționate sursele care conduc la nașterea valului de imigranți.
În plus, după cum am văzut, problema refugiaților - singurii ce sunt admisibili umanitar în Europa – este una calitativă, individuală, nu una cantitativă, numerică, un rezultat contabil. Nu împărțim merele și numărăm recoltele, ci tratăm cazuri individuale de oameni care necesită asistență, protecție, integrare. Caz cu caz. Om cu om. Problemă cu problemă. Dacă rămânem la număr și contabilitate, deschizând cutia Pandorei, nu facem decât matematică. Matematica numerelor mari. Din ce în ce mai mari.
Rețelele de imigranți ale Estului
Majoritatea imigranților ce au invadat Europa provin din rețelele ce aduc imigranți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord și se îndreaptă către Europa fie din Maroc către Spania, fie din Libia către Italia – val care a provocat primele dezbateri în aprilie - fie, mai nou, din Siria și Irak prin Turcia și Grecia via Macedonia si Serbia către Ungaria, Austria și Germania. Scenele de un tragism extrem au împovărat până și conștiințele liderilor conservatori britanici care au capotat de la poziția inflexibilă împotriva primirii oricărui tip de refugiați, premierul David Cameron anunțând că va trata soluția crizei “cu mintea și cu inima”⁶.
Ceea ce nu a luat nimeni în calcul încă au fost imigranții veniți pe rute secundare astăzi, dar nu mai puțin periculoase, din zona Afganistan-Pakistan. Aceste rute folosesc în mod extensiv zone de trecere precum cele din Asia Centrală, cu precădere Tadjikistan, Uzbekistan și Turkmenistan, via Nordul Caucazului rus sau Kazahstan, Ucraina, Republica Moldova, România. O rută care aduce imigranți din spațiul periculos al talibanilor și fiefurile Al Qaeda, mai nou a Statului Islamic Afgan și Jundalahului sunit Iranian, către Europa.
Știri precum cea referitoare la captura de către poliția de frontieră română la Rădăuți a 9 cetăţeni afgani, călăuziţi de un cetăţean ucrainean, care intenţionau să intre ilegal în România pe la frontiera verde pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen, se înmulțesc. Rețelele de trafic de imigranți și călăuzele sunt capturate iar tema reprezintă o problemă de maximă importanță atât la Kiev cât și la Chișinău și București. Mai ales că libera circulație a cetățenilor la nivel European vine la pachet cu acorduri de readmisie și angajamente ale Republicii Moldova și Ucrainei de reprimire a acestor cetățeni care ajung de pe teritoriul lor în statele membre ale UE, acorduri semnate și în vigoare în ambele state. Situația cea mai ingrată rămâne în Republica Moldova, acolo unde lipsa controlului regiunii nistrene poate crea dificultăți suplimentare.
Lucrătorii Poliţiei de frontieră române i-au observant, de această data, pe migranţi la aproximativ 500 metri de frontieră, pe direcţia localităţii Muşeniţa, jud. Suceava, un grup format din 10 persoane, 5 copii şi 5 adulţi, care se deplasa, pe jos, dinspre frontiera cu Ucraina spre interior. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că grupul era format din 9 cetăţeni afgani, 5 copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, şi 4 adulţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani. De asemenea, s-a constatat că aceştia erau călăuziţi de un cetăţean ucrainean, Heorhii H. care a declarat poliţiştilor de frontieră că în schimbul unor sume de bani promise intenţiona să-i conducă până într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Asemenea știri se repetă iar capturile amenință să transforme aceste cazuri disparate într-un adevărat fenomen, cu impact major asupra securității statelor din regiune, introducând presiuni suplimentare, reclamând forțe și alocări de resurse importante dincolo de preocupările existente deja, cele legate de agresiune armată, amenințări separatiste sau posibile acțiuni teroriste – cu impact redus, dar totuși nu imposibile chiar și în regiunea noastră.
E motivul pentru care subiectul trebuie adus pe masă în cadrul discuțiilor privind rutele de tranzit ale refugiaților și impactul preluării imigranților la nivel European. E un subiect important și pentru viitoarea formula trilaterală România-Republica Moldova-Ucraina pentru punerea de acord și adoptarea unei poziții comune în regiune și discutarea acestui tip de problemă la nivel european.
Absorbția de imigranți ca argument strategic de forță la nivel UE
Unul dintre cele mai importante argumente pentru intrarea României în NATO a fost faptul că ani de zile înainte de acest pas, țara noastră a acționat și s-a comportat ca și cum ar fi deja membru al Alianței. După consensul strategic de la Snagov, acolo unde toată lumea a fost de acord, la nivelul clasei politice românești, cu integrarea în NATO și UE ca obiectiv strategic al României – conform doleanțelor populației, e de la sine înțeles – participarea României în teatrele de operațiuni a fost lozul câștigător pentru a proba interoperabilitatea, rezultatele reformei Armatei și a sectorului de securitate și voința națională coezivă pentru susținerea acestor operațiuni⁷.
Nici atunci, când abia pășeam(primii) în Parteneriatul pentru pace nu a fost ușor ca, pe o populație înclinată spre populism și pacifism de paradă a epocii comuniste, spre nealiniere prin referendumul de reducere a cheltuielilor militare cu 5%(1986) să obții un sprijin direct pentru participarea în operațiuni de luptă, și nu numai sub egidă ONU și cu mandat al Consiliului de Securitate, ci și în Bosnia Herzegovina, Kosovo, Irak și Afganistan, în alte categorii de operațiuni. Dar pasul a fost enorm, și înțelegerile personalului militar și de securitate ca și operațiunile de prim plan au fost relevante. România a avut pentru prima oară coordonarea operațiunilor psyops, deși, formal, armata română nu avea o unitate specializată la acea oră.
Astăzi bătălia majoră pare a fi gestionarea crizei refugiaților. Și statele s-au poziționat strategic și și-au pregătit pozițiile principiale. Și România are propria abordare: poziționarea strategică pe argumente puternice, acceptarea imigranților dar limitarea numărului lor și mai ales respingerea abordării la nivele inferioare, folosind proceduri de vot noi cu dublă majoritate pe afaceri interne, și scoaterea din responsabilitatea Consiliului European a subiectului. Principial, România apără faptul că o decizie luată de Consiliul European în iunie – fără cote obligatorii – nu poate fi schimbată prin decizia Consiliului JAI, eventual prin decizie nu unanimă, ci cu dublă majoritate.
În plus, scoaterea temei din dezbaterea Consiliului European poate determina un nivel de reprezentare și negociere mai jos decât cel în care România ar putea chiar să-și atingă țintele programate într-un mandat realist. Care ar putea să-i și permită ulterior să promoveze soluțiile finale rezultate din deciziile europene.
De asemenea, sunt un inamic al cotelor, respectiv al utilizării numerelor în locul oamenilor. Îmi pare bine că părerea a fost preluată la cel mai înalt nivel de către Președintele Johanis. Refugiații sunt oameni ce fug din fața războiului sau sunt oprimați politic, fiecare având propria poziție și fiind un caz individual, mai mult, probându-și legitimitatea solicitării ca refugiat sau, ulterior azilant. Sunt povești individuale, sunt oameni, iar tratarea lor merită cel puțin respectul ascultării și înțelegerii fiecărui caz în parte, nu abordarea tehnică, birocratică, matematică, contabilicească a cotelor, un mecanism al cantității ce exclude o gândire a politicilor calitative europene pentru această problemă.
Totuși problema imigranților este aici, și va rămâne în prim plan pentru o perioadă medie spre lungă de timp. E o realitate, iar România trebuie să-și dezvolte capacitățile de primire, găzduire, pregătire și integrare a imigranților, un atu ce poate deveni viitorul argument strategic de greutate în viitoarea Europă, jucând rolul pe care participarea în teatre de operațiuni militare l-a reprezentat pentru NATO. Deci România trebuie, cred eu, să-și dezvolte propria capacitate de absorbție a imigranților, și asta pe termen scurt, cât mai repede.
Nu de alta, dar era o temă care deja plutea în aer de câțiva ani, cea a nevoii de forță de muncă în special în domeniile unde pregătirea e lungă și grea iar salariile și beneficiile sunt reduse. În sănătate, la nivelul personalului mediu, în învățământul mediu, în zona muncitorilor calificați, există deficite majore care, în 3-4 ani, necesită o completare de nișă, care poate veni din zone externe nu neaparat proxime, pe o piață în care toate statele occidentale există deja și au mecanisme exersate. Iar imigranții veniți în contingente la muncă vin cu toate problemele statelor de proveniență, și reclamă o pregătire specială, similară celei de primire a refugiaților. Cred că ar trebui să începem planificarea strategică, de la infrastructură la comunicare și gestiunea problemelor de securitate, ca să nu ne ia valul, ca de obicei, nepregătiți.
E adevărat că ideea lansată de mine privind nevoia de a ne dezvolta capacitatea de absorbție mi-a adus multe înjurături, dar cred că ar trebui privită cu mai multă atenție. E un argument foarte puternic ce poate crește capacitatea și greutatea strategică de a negocia a României. Mai mult, există și o istorie care ne avantajează în trecut, cea a studenților străini și imigranților din statele foste comuniste primiți aici. Aveam o istorie a capacității de dezvoltare a anului pregătitor pentru a învăța limba română, aveam capacitatea de a pregăti tineri din terțe țări – arabe cu precădere, dar și Israel, Grecia, Iran, Coreea de Nord, etc – și, mai ales, aveam capacitatea de a superviza componenta de securitate aferentă unei asemenea prezențe.
Firește ne lipsește astăzi experiența de a integra în viața de zi cu zi asemenea imigranți. Dar și aici trebuie să ne lămurim: e vorba de refugiați care vor să se reîntoarcă acasă în 2 ani sau cum se termină conflictul, fug ei de război sau e vorba despre imigranți care caută doar un trai mai bun? Sau or fi printre ei și imigranți trimiși “cu treabă”, fie pentru Bashar al Assad, fie pentru grupările islamiste, fie de anumite grupuri teroriste, pentru a se infiltra și a se stabili în Europa?
Turcia, aflată între alegeri, terorism și refugiați
Turcia se află în centrul unei furtuni perfecte. Alegerile generale nu au dus la o majoritate și un guvern legitim, presiunea refugiaților sirieni crește și exodul către Europa nu poate fi stăvilit, terorismul kurd și anarhic de stânga răbufnește zilnic cu morți și răniți, iar mai nou, Turcia se află în postura de a fi înconjurată strategic de către Rusia, după amplasarea noilor capabilități militare terestre și a viitoarei baze aeriene lângă Latakia și consolidarea prezenței și exercițiilor militare ruse în Estul Mediteranei⁸.
Este foarte posibil ca în scurt timp, NATO să se confrunte cu posibilitatea apelării de către Ankara la articolul 4 și să apară consultări pe această temă și o nouă discuție despre ofensiva agresivă a Rusiei în partea sudică a flancului Estic al Alianței pentru a satisface opțiunea strategică a Rusiei de a ieși la mările calde. E aici și o altă înclinație a Moscovei aceea de a limita predictibilitatea și a valorifica surpriza strategică, motiv pentru care a calmat, doar momentan, situația în Ucraina pentru a deschide acest nou front cu Occidentul în Siria și Estul mediteranei, situație cce amenință Turcia, dar și libera circulație la strâmtori și securitatea maritimă în Marea Neagră, punct nodal în securitatea Alianței.
Revenind la problema imigranților, Turcia a fost unul dintre statele făcute responsabile de exodul actual, de suprasarcina petrecută în ultima lună pe fluxurile de imigranți, dincolo de o anumită curgere naturală. I s-a reproșat că a lăsat să plece imigranții, așa cum Germaniei i s-a reproșat că a chemat aceeași imigranți, refuzând tacit să-i mai repatrieze în statele de intrare în UE, apoi anunțând public acest lucru, în fine anunțând primirea a 800.000 dintre ei și, în fine, susținând nevoia de forță de muncă a sa. La fel cum vinovate au fost pe rând Grecia pentru că a lăsat să tranziteze imigranții, Macedonia care și-a periclitat libera circulație pentru cetățenii săi adoptând legea ce permite traversarea teritoriului în 72 de ore de către imigranți, Serbia și ulterior Ungaria, cu toate excesele sale.
Dar să vedem cam care e situația imigranților sirieni în Turcia aflată în perioadă preelectorală din nou, așa cum comunică datele oficiale de la Ankara:

• 
  În Turcia sunt peste 2 milioane de refugiați sirieni, mai mult de jumătate din sirienii refugiați în întreaga lume. Turcia e și țara cu cel mai mare număr de refugiați găzduiți din lume.
  
• 
  260.000 de sirieni sunt în 25 de locații temporare unde primesc haine, cele necesare și asistență medicală, alți 1,8 milioane fiind în orașe, pe cont propriu, dar cu asigurări medicale gratuite în Turcia.
  
• 
  În Turcia au fost găzduiți imigranți indiferent de origine, etnie și religie. În timpul bătăliei din Kobane, din Siria, au fost lăsați luptători kurzi să treacă în Siria pentru a-și ajuta frații și au fost găzduiți peste 200.000 de rezidenți kurzi în mai puțin de o săptămână. Asta ar proba că Turcia nu luptă cu kurzii, ci cu PKK și terorismul de stânga din Turcia, respective cu separatismul.
  
• 
  Populația siriană în Turcia crește rapid. Peste 100.000 de copii s-au născut în Turcia de la începerea războiului, peste 1,2 milioane e sirieni sunt sub vârsta majoratului și peste 600.000 de vârstă școlară. Asta introduce presiuni noi pe sistemul social și de învățământ.
  
• 
  Până acum Turcia a prins peste 60.000 de migranți ilegal în 2014 de către forțele de securitate și deja peste 50.000 anul acesta. Turcia dezvoltă două operațiuni și în Marea Mediterană - “Operation Safe Med”- și în Marea Egee “Operation Aegean Hope”.
  

În fața acestor obiective, să ne uităm și la contribuția comunității internaționale pentru a sprijini Turcia (în cazul Libanului , cu 25% din populația actuală alcătuită din migranți, a Iordaniei și a Egiptului, statele Golfului plătesc partial pentru tabere și întreținerea refugiaților, nu și Turciei). Am avut amplasate rachete Patriot pentru apărarea teritoriului turc, însă ele au fost retrase. În cee ace privește migranții, mai nimic – nu pun aici acțiunile organizațiilor neguvernamentale. O acțiune preventivă de susținere financiară a acestor tabere și a refugiaților în Turcia și în statele vecine Siriei, încă de acum 3-4 ani, ar fi evitat, poate, exodul masiv de refugiați spre Europa.

Rețelele de traficanți. Amploarea infracționalității
Una dintre ipotezele privind exodul recent de imigranți către Europa rezidă într-o afacere de mare amploare realizată de rețelele de traficanți, care profită pe deplin de dorința imigranților din zonele de război de a ajunge nu atât într-o țară sigură, cât într-o țară în care câștigurile să fie importante, să aibă locuri de muncă sau măcar asistența socială la un nivel care să le permită un trai mai bun. Iar cei ce iau drumul unor asemenea aventuri au diverse niveluri de cultură și pregătire profesională. De la cei ce trăiesc în sărăcie lucie și analfabetism, la cei care au acces la internet, știu să utilizeze GPS-ul pentru a se ghida pe drumurile europene și pot plăti câteva mii de euro călăuzelor⁹.
Și metoda de recrutare pe care o practică rețelele e diferită. Diferită în Africa neagră, diferită în Africa sub-sahariană și Libia și diferită în Orientul Mijlociu și în Turcia. Aici, în Orientul Mijlociu, cu precădere în Turcia, internetul și rețelele de socializare par să fi jucat un rol major în recrutarea imigranților care au creat exodul ultimelor luni. Iar o soluție comprehensivă la tema imigranților trece obligatoriu și prin identificarea și vânarea rețelelor de traficanți. Și nu mă refer aici la businessmani de ocazie, iresponsabili și întâmplători, care pleacă să facă cărăușie cu propria mașină e la Debrecen la Viena, nici la romii care ascund migranții arabi sub hainele tradiționale și-i infiltrează în Germania. Aceștia sunt oportuniști care vor face, cu certitudine, închisoare prin toată Europa, plătind pentru marile rețele.
Aici vorbim despre lucrurile cu adevărat grave, aranjate, despre cei capabili să organizeze un asemenea exod și să-l dirijeze spre Germania și țările nordice, să-l treacă peste granițe în statele europene, chiar membre ale spațiului Schengen. Autorităţile europene au evaluat nivelul flagelului ca fiind echivalent cu lupta împotriva unei armate de circa 30.000 de presupuşi traficanţi de persoane. Robert Crepinko, responsabil pentru combaterea reţelelor de crimă organizată în cadrul Oficiului European de Poliţie (Europol), cu sediul la Haga a declarat că lupta cu rețelele de traficanți “este prima prioritate pentru noi, fără nicio îndoială, nu doar pentru Europol, ci pentru toate statele membre ale Uniunii Europene”.
Rețelele de traficanți îi fac pe candidaţii la exil să îşi asume un risc enorm, și constituie o “imensă provocare pentru toate statele membre, atât pe plan umanitar, cât şi pe cel al securităţii”, a estimat Crepinko, pus în dificultate de nevoia de a produce o strategie comprehensivă pentru a lămuri statele membre de ce e nevoie să accepte cote de imigranți și să le dea garanții că poate opri exodul mai departe. Afacerea traficului cu imigranți generează venituri de ordinal a miliarde de dolari, și funcționează atât timp cât poate crea speranțe unui număr de persoane cu venituri relativ decente din zone de război, dar mai ales care fug din țări sărace și alimentează valul de migranți economici, provenind cu precădere din ţări precum Siria, Afganistan, Eritreea şi Somalia.
Potrivit datelor Europol, rețelele nu au religie și etnie, ci sunt o mare familie animată doar de gândul profitului din disperarea oamenilor și speranța lor de mai bine. Exemplul clasic este cel al unei reţele de 16 traficanţi, destructurată recent în Grecia prin arestarea a doi români, doi egipteni, doi pakistanezi, şapte sirieni, a unui indian, a unui filipinez şi a unui irakian. Ei au câştigat în câteva luni aproape 7,5 milioane de euro, făcând să vină în principal în Europa sirieni, trecându-i cu acte false din Turcia în Grecia, atât pe căi maritime şi aeriene, cât şi terestre.
Traficul de fiinţe umane este combinat nu rareori cu sclavia sexuală şi exploatarea în locuri de muncă prost plătite și a devenit businessul cel mai profitabil dintre toate activităţile criminale, devansând chiar traficul de arme şi cel de droguri, potrivit Agenţiei europene de supraveghere a frontierelor Frontex, Izabella Cooper. Din ce în ce mai mult, traficanţii utilizează reţelele de socializare, Facebook sau altele, pentru a-şi oferi serviciile, a-şi negocia preţurile şi a organiza traseele migranţilor, potrivit Europol şi Frontex. Frontex a descoperit o reţea condusă de eritreeni, care trimiteau migranţi din această ţară spre Libia, trecând prin Sudan şi având ca destinaţie finală Italia. În Africa Occidentală şi Subsahariană, traficanţii utilizează o serie de camioane şi adăposturi pentru a-i aduce pe migranţi în Libia. Una din rutele utilizate trece prin Ghana, Burkina Faso şi Niger. Odată migranţii ajunşi în Libia, reţelele specializate îi trimit să traverseze Mediterana în ambarcaţiuni pescăreşti sau mici bărci pneumatice supraîncărcate.
Și românii sunt implicați, după cum am văzut, în asemenea rețele. E greu însă să ceri ca statul român să controleze activitățile resortisanților săi în Europa, Asia sau Africa. Unde nu mai e scuzabil, este atunci când aceste rețele se formează și acționează în România, sau atunci când cetățeni români pleacă în Europa cu scopul direct de a participa la asemenea rețele de traficanți. Aici responsabilitatea instituțiilor specializate rămâne importantă, ca și identificarea, sub controlul DIICOT, a autorităților române implicate în facilitarea sau eventuala colectare a uzufructuui din asemenea rețele, că vizează ruta sudică spre Germania, sau că se referă la ruta Estică, din Afganistan și Pakistan prin Asia Centrală, Rusia și Ucraina spre Europa. Dacă nu, o asemenea rută secundară ar putea deveni coridor pentru exodul de imigranți, iar România statul de frontieră al UE în prim plan, sub presiunea imigraționistă.
Responsabilii supra-valului de imigranți care a aruncat în aer Europa
Este clar că am trăit în ultima lună un fenomen care e deloc natural. Creșterea bruscă a valului de imigranți, generați de războaiele din Orientul Mijlociu, s-a dovedit a fi o suprasarcină proiectată asupra Europei. Iar liniștea ce se așterne asupra drumului din urma acestora arată și capacitatea limitată a celor ce au planificat exodul de a menține ritmul susținut al migranților sau de a genera un efect de antrenare care să mențină ritmul milioanelor care să inunde Europa, transformând-o în EurArabia, așa cum anterior alții, în martie aprilie, se plângeau că văd o EurAfrica în evoluție¹⁰.
Am avut multiple ipoteze despre cei capabili să genereze un asemenea exod și să proiecteze emigrația ca instrument. Anterior doar China avea capacitatea de a proiecta mici comunități care să se inoculeze în diverse țări ale lumii, însă sub radarul unui fenomen de masă, limitat, pentru ca acolo să creeze Chinatown-uri cu reguli proprii și acces limitat chiar pentru organele de ordine. Mai mult, și în acest caz era vorba despre o combinație de infracționalitate organizată și ceva permisivitate sau corupție a statului chinez implicate, pentru a susține valul ulterior.
Unii au vorbit despre mâna Rusiei. Gen. Constantin Degeratu, fostul șef al Statului Major General și fost consilier de stat al Președintelui României a formulat direct această ipoteză, bazându-se în special pe cine profită dintr-o asemenea întreprindere, de deturnare a agendei și de divizare a Europei, confruntată cu o problemă de mică amplitudine dar de mare impact, care testează solidaritatea europeană. Fără probe directe, e greu de acceptat că orice se întâmplă e vina Rusiei, așa cum aș înclina să nu acord Moscovei o asemenea capacitate de a genera proiecția a 30-40.000 de imigranți din regiunea Irak-Siria către Europa chiar și utilizând infracționalitatea organizată care-i stă la dispoziție sau relațiile cu serviciile secrete irakiene și siriene.
Există însă date care vorbesc despre o anumită infiltrare a serviciilor siriene în acestă mișcare. Potrivit academicianului saudit Muhammad Al-Hudhaif, numeroşi membri ai Miliţiilor şiite de Mobilizare Populară şi ai trupelor paramilitare Shabiha, loiale preşedintelui Al-Assad, s-au infiltrat printre refugiaţii sirieni şi imigranţii irakieni din Europa. Muhammad Al-Hudhaif a postat, pe contul său de Twitter, că “printre valurile de refugiaţi din Europa s-au infiltrat numeroşi criminali de război”, aparţinând celor două formaţiuni care susţin regimul de la Damasc. “Aceasta în cazul în care organizaţiile internaţionale interesate ar dori să îi urmărească”. Zeci de membri ai miliţiilor şiite/alawite, acuzate de comiterea unor masacre în rândul sunniţilor, au ajuns în Europa sub identităţi false, pentru a evita acuzarea lor, în justiţie.
Nu știu cât de credibilă e această susținere, dar pot să cred că există oameni care vor să scape din regiune, așa cum pot să cred că serviciile speciale siriene pot utiliza acest vehicul dacă-l consideră util, sub terțe identități. Cum am văzut și rețele de falsificare și vânzare de identități siriene, și aici ar putea fi o explicație. Nu cred însă să regimul sirian poate genera o asemenea mișcare, de o asemenea amploare. Admițând că acum i-a venit ideea să destabilizeze Europe, și că am avea și motivația de ce s-o facă direct cu Germania.
Nu cred nici că Turcia brusc a rupt zăgazurile și a trimis imigranții sirieni în Europa. E necredibil pentru că Ankara are atâtea probleme încât numai de operațiuni de proiectare a imigranților în Germania nu avea timp să se ocupe. Oricum exodul a generat declararea ca state sigure a țărilor din Balcanii de Vest și a Turciei însăși. Și, din nou, de ce nu a făcut-o Turcia în ultimii 3-4 ani, fiind depășită de numărul enorm de imigranți pe care-i găzduiește de atâția ani, ajungând la 2 milioane azi.
Nu pot să spun că am un răspuns exact. Dar am identificat două fenomene care coincid în timp cu acest început de exod, această suprasarcină de refugiați proiectați spre Germania. Primul ar fi acțiunile și declarațiile Germaniei însăși, care a anunțat că primește până la 800.000 de refugiați, ulterior chiar un milion, și că are deficit de forță de muncă. (Îndeajuns pentru ca țările Golfului să replice la observația privind lipsa de solidaritate, pe lângă probarea contribuțiilor financiare către țările din jurul Siriei care găzduiesc refugiați, că ele nu au nevoie de sclavi). Apoi în discuție mai intră zvonul că Turcia și SUA au căzut de acord cu crearea zonei tampon în nordul Siriei, la granița cu Turcia, unde să fie mutate toate taberele de refugiați sirieni și imigranții din Turcia. La o asemenea știre, parte din cei 1,8 milioane de sirieni care trăiesc în orașele turce în afara taberelor de refugiați, pe cont propriu, au avut bani să plătească rețelele de traficanți și să plece unde auziseră că erau așteptați, în Germania. Asta ar explica de ce sunt 80% bărbați și cu resurse și capacități tehnice cei ce alcătuiesc această supra-imigrație modernă.
În loc de final. Un cancelar devenit țintă
Impactul valului de refugiați, a deschiderii suedeze, daneze, germane, austriece în fața valului de refugiați/imigranți nu a putut fi prevăzut inițial. Modificări fundamentale afectează toate statele europene “corecte politic”, dar poate impactul cel mai mare se repercutează asupra cancelarului german Angela Merkel, adevărată țintă a războiului imagologic, informațional și de propagandă masiv pe această temă.
E greu de redus totul la teoria conspirației sau la celebrul ziarist rus care a generat reacțiile dure, soldate cu spargerea unor vitrine, a germanilor de origine rusă. Sunt 6 milioane și au fost incitați de falsa poveste a unei fete de 13 ani, de origine rusă, care ar fi fost ținta violurilor din Koln. Motiv pentru care povestea și incitarea minorității ruse din Germania a devenit subiect de chemare a ambasadorului rus și notă de protest la adresa Pervâi Canal. Însă acest episod nu elimină greșelile de evaluare existente.
Asta pentru că doamna Merkel a invitat, parcă imigrația. Au apărut imediat studiile care vorbesc despre nevoia de forță de muncă și prăbușirea demografică, fără ca cineva să se fi întrebat ce pregătire au imigranții și cu ce probleme vin ei, ce efecte va avea acest val. Mai mult, nimeni nu s-a întrebat ce efect are ignorarea prevederilor de la Dublin și a ignorării înregistrării imigranților și a rătăcirii lor prin Europa. Dacă adăugăm la asta datele referitoare la participarea unor imigranți înregistrați cu pașapoarte siriene false la atacurile de la Bataclan și Saint Denis, avem imaginea completă a unei prăbușiri politice în care cancelarul german este ținta.
Deja alegerile de land care se anunță în curând arată nemulțumirea totală a partenerilor bavarezi ai CDU, CSU, față de politica doamnei Merkel în materie. Proprii săi colegi au intervenit pentru a stopa avântul imigranților, iar efectele sunt majore. Mai întâi că s-a pornit de la o limită maximă a acceptării imigranților, apoi la trierea migranților economici, întărirea frontierelor, cooperarea cu Turcia, apelul germano-turc la sprijinul NATO pentru întărirea frontierelor și perspectiva prăbușirii spațiului Schengen și a Europei așa cum o știm noi.
Nu știu dacă doamna Merkel are șansa să refacă diferența până anul viitor în decembrie. Nu știu dacă nu va alege, dumneaei sau partidul său, să aleagă un cancelar mai devreme, pentru a evita dezastrul și prăbușirea totală în sondaje. Cert este că avem de a face cu un atac direct în care Angela Merkel, cancelarul german, liderul celui mai important stat din Europa, este subminat direct de fapte făcute și de conjuncturi existente dar și de multă forțare a situației curente, într-un efort la feld e puțin transparent de scindare a Europei și îngenunchere a ei, în fața crizelor suprapuse, pe care cineva parcă le repede asupra UE spre a-și crea avantaje proprii. A fost prea mult, și am văzut în premieră cum un ton mult mai puternic și agresiv spune deja, din emanație germană, că intervenția rusă în Siria aduce imigranți, creză probleme occidentului și că sancțiunile nu vor fi ridicate atât timp cât Rusia nu va retroceda Crimeea Ucrainei. O schimbare profundă a Europei, datorată valurilor de imigranți, ce ne arată cutremurul pe care-l traversăm. Și care nu e, nici pe departe, încheiat.

1^ Adevărul, 20 septembrie 2015, „ANALIZĂ Dosarul imigranţilor. Cine sunt, de unde vin, cum gestionăm această temă”, Blog Personal Iulian Chifu la http://adevarul.ro/international/europa/analizA-dosarul-imigrantilor-sunt-vin-gestionam-tema-1_55fe9a06f5eaafab2ccdc192/index.html

2^ Evenimentul Zilei, 29 august 2015, PULSUL PLANETEI. Vin hoardele de imigranți peste Europa!, la http://www.evz.ro/pulsul-planetei-vin-hoardele-de-imigranti-peste-europa.html

3^ Evenimentul Zilei, 3 septembrie 2015, PULSUL PLANETEI. Exodul de imigranți, refugiați, azilanți și solidaritatea europeană: scapă cine și cum poate!, la http://www.evz.ro/pulsul-planetei-exodul-de-imigranti-refugiati-azilanti-si-solidaritatea-europeana-scapa-cine-si-cum-poate.html

4^ Evenimentul Zilei, 4 septembrie 2015, PULSUL PLANETEI. Migrație și Terorism: o agendă care ocultează agresiunea rusă în Estul Ucrainei, la http://www.evz.ro/pulsul-planetei-migratie-si-terorism-o-agenda-care-oculteaza-agresiunea-rusa-in-estul-ucrainei.html

5^ Evenimentul Zilei, 10 septembrie, PULSUL PLANETEI. Pompieristic, contabilicește, fără viziune: Cotele, soluția UE la criza imigranților la http://www.evz.ro/pulsul-planetei-pompieristic-contabiliceste-fara-viziune-cotele-solutia-ue-la-criza-imigrantilor.html

6^ Evenimentul Zilei, 11 septembrie 2015, PULSUL PLANETEI. Rețelele de imigranți ale Estului la http://www.evz.ro/pulsul-planetei-retelele-de-imigranti-ale-estului.html

7^ Evenimentul Zilei, 14 septembrie 2015, PULSUL PLANETEI. Absorbția de imigranți ca argument strategic de forță la nivel UE la http://www.evz.ro/absorbtia-de-imigranti-ca-argument-strategic-de-forta-la-nivel-ue.html

8^ Evenimentul Zilei, 17 septembrie 2015, PULSUL PLANETEI. Cu baza din Siria, Rusia înconjoară strategic Turcia, aflată între alegeri, terorism și refugiați, la http://www.evz.ro/pulsul-planetei-cu-baza-din-siria-rusia-inconjoara-strategic-turcia-aflata-intre-alegeri-terorism-si-refugiati.html

9^ Evenimentul Zilei, 22 septembrie, PULSUL PLANETEI. Rețelele de traficanți: 30.000 de oameni, miliarde de dolari - cea mai profitabilă industrie infracțională la http://www.evz.ro/pulsul-planetei-retelele-de-traficanti-30000-de-oameni-miliarde-de-dolari-cea-mai-profitabila-industrie-infractionala.html

10^ Evenimentul Zilei, 21 septembrie 2015, PULSUL PLANETEI. Responsabilii supra-valului de imigranți care a aruncat în aer UE și solidaritatea europeană la http://www.evz.ro/pulsul-planetei-responsabilii-supra-valului-de-imigranti-care-a-aruncat-in-aer-ue-si-solidaritatea-europeana.html