Poezii alese de bloggerii zum, Alexandru, bughi


P.D.S. 18 – Jeanne în vis (poem bunic)



Yüklə 393,92 Kb.
səhifə20/23
tarix28.10.2017
ölçüsü393,92 Kb.
#17984
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   23

P.D.S. 18 – Jeanne în vis (poem bunic)


Poemul de sîmbăta asta l-am ales pentru Radu Vancu, cu gîndul la “Sebastian în vis“, poemele-bebeluşe pe care le scrie sub ochii noştri.

E un poem din cartea Arta de a fi bunic, scrisă chiar de un Poet Bunic pentru nepoţii lui, Jeanne şi George. La începutul cărţii Jeanne are zece luni, iar George doi ani, la sfîrşit s-au făcut mari, îi vezi cum merg la şcoală. Jeanne e marea lui slăbiciune – îi dedică mai multe poeme intitulate ”Jeanne endormie” (un fel de ”Jeanne în vis)” -, pe George îl vede băiat în toată firea. Poetul Bunic nu prea ştie cum să scrie despre copii, toată opera lui de pînă atunci fiind scrisă pe teme măreţe, pentru oamenii mari. Dar încearcă să înveţe, iar uneori chiar reuşeşte să-şi copilărească poezia.

Greu, foarte greu pentru un poet obişnuit cu măreţia să coboare în infinitul mic şi foarte mic – “l’infiniment charmant”. Cînd povesteşte cum îi duce pe nepoţi la menajeria din Jardin des Plantes, nu se poate abţină să nu facă o alegorie de maximă anvergură, cu toate animalele pămîntului întruchipînd bunele şi relele Creaţiei. Pe de altă parte, grifonează şi un poem-scenetă – “Ce que dit le public” :

”CINQ ANS, regardant l’éléphant : Il a des cornes dans la bouche.


SIX ANS : Moi, j’aime l’éléphant, c’est gros.
SEPT ANS, survenant et les arrachant à la contemplation de l’éléphant : Allons! Venez! Vous voyez bien qu’il va nous battre avec son nez.”

Le compune cîntece naive, cum e ”Chanson pour faire danser en rond les petits enfants”:

”Grand bal sous le tamarin.
On danse et on tambourine.
Tout bas parlent, sans chagrin,
Mathurin à Mathurine,
Mathurine à Mathurin.

Dans le bois rôde Isengrin.


Le magister endoctrine
Un moineau pillant le grain.
Mathurin a Mathurine,
Mathurine a Mathurin.”

Sau cîntece de bunic, vesele şi săltăreţe – ”Chanson de grand-père”:

“Dansez, les petites filles,
Toutes en rond.
En vous voyant si gentilles,
Les bois riront.

Dansez, les petites femmes,


Toutes en rond,
Les messieurs diront aux dames
Ce qu’ils voudront.”

Ba chiar şi nişte ”năzbîtii” care seamănă cu rimelările lui Şerban Foarţă – ”Les Fredaines du grand-père enfant” :

“Comme elle avait la résille,
D’abord la rime hésita.
Ce devait être Inésille…
Mais non, c’était Pepita.

Seinze ans. Belle et grande fille…-


Ici la rime insista :
Rimeur, c’était Inésille.
Rime, c’était Pepita.”

Poetul Bunic povesteşte în amănunt cum sare Jeanne coarda în Tuileries cu celelalte fetiţe, cum – tragedie! – îşi rupe coaja de la o bubă (”La cicatrice”), cum – tragedie şi mai mare! – un băiat îi dă cu o piatră (”Jeanne lapidée”). Dar cînd vrea să spună cît de frumoasă e Jeanne în vis şi cînd se trezeşte, îi e mai greu. Convoacă, pentru comparaţii, obişnuitele legiuni de îngeraşi, heruvimi, arieli, titanii şi alte fee, împreună cu toate stelele de pe firmament, aurore şi norişori. Doar rar, cîte-o mică surpriză – cum e imaginea cu sufletul-albină care adună mierea din vise : ”Et l’âme de l’enfant travaille, humble et vermeille, / Dans les songes ainsi que dans les fleurs l’abeille.”



***

Poetul Bunic este Victor Hugo. Iar poemul pe care l-am ales pentru azi cred că l-a scris în grabă, cînd Jeanne dormea. Îl văd precipitîndu-se spre masa de scris şi grifonînd nişte versuri tonitruante, repede-repede, să-şi regleze conturile cu contemporanii ingraţi, pînă se trezeşte aia mică :



Jeanne endormie (II)

Elle dort ; ses beaux yeux se rouvriront demain ;


Et mon doigt qu’elle tient dans l’ombre emplit sa main ;
Moi, je lis, ayant soin que rien ne la réveille,
Des journaux pieux ; tous m’insultent ; l’un conseille
De mettre à Charenton quiconque lit mes vers ;
L’autre voue au bûcher mes ouvrages pervers ;
L’autre, dont une larme humecte les paupières,
Invite les passants à me jeter des pierres ;
Mes écrits sont un tas lugubre et vénéneux
Où tous les noirs dragons du mal tordent leurs nœuds ;
L’autre croit à l’enfer et m’en déclare apôtre ;
L’un m’appelle Antéchrist, l’autre Satan, et l’autre
Craindrait de me trouver le soir au coin d’un bois ;
L’un me tend la ciguë et l’autre me dit : Bois !
J’ai démoli le Louvre et tué les otages ;
Je fais rêver au peuple on ne sait quels partages ;
Paris en flamme envoie à mon front sa rougeur ;
Je suis incendiaire, assassin, égorgeur,
Avare, et j’eusse été moins sombre et moins sinistre
Si l’empereur m’avait voulu faire ministre ;
Je suis l’empoisonneur public, le meurtrier ;
Ainsi viennent en foule autour de moi crier
Toutes ces voix jetant l’affront, sans fin, sans trêve ;
Cependant l’enfant dort, et, comme si son rêve
Me disait : – Sois tranquille, ô père, et sois clément ! -
Je sens sa main presser la mienne doucement.

(Dacă vreţi unul un picuţ mai virulent, vă recomand ”Victor, sed Victus”).



***

Jeanne şi George au petrecut vara anului 1970 1870 cu bunicul lor, la Guernesey. Bunicul îşi adusese cu el mai multe manuscrise importante, printre care Paris assiégé şi Le poème du grand-père, publicat apoi sub titlul L’art d’être grand-père (1877).


P.D.S. 19 – Cîntec de leagăn total


Pentru sîmbăta asta am ales un poem de Dan Coman – tocmai a recitat la Sibiu din Dicţionarul Mara, la o întîlnire unde au mai fost şi alţi doi “poeţi de cartier”, Radu Vancu şi Claudiu Komartin.

Nopţile mici

în ultimul timp n-am mai prins decît nopţile mici


alea care nu acoperă mai mult decît doi-trei oameni şi
care nu au răcoare nici întuneric
mai degrabă un soi de sfîrşeală

în astfel de nopţi somnul e o mare, o foarte mare măgărie


căci într-un astfel de somn apare oboseala şi
dintr-o musculiţă albastră se transformă într-un cîine mort
pe care oricît l-ai împinge nu se mai clinteşte din mijlocul frunţii

şi noi mai bine de un an n-am mai prins decît astfel de nopţi


nopţi mici care abia-abia ne mai acoperă
de n-ar fi strigătele marei cred că am înnebuni

strigătele marei sunt douăsprezece la număr într-o noapte ca asta


strigăte care nu fac zgomot nu zornăie nu ţiuie-n gol

căci strigătele marei nu vin din spaimă nici din nesomn


mai degrabă dintr-un respect înnăscut pentru cafea

şi noi, noi mai bine de un an de douăsprezece ori pe noapte


sărim în picioare şi atît cît ţine strigătul acesta fără zgomot
fără zgomot tragem un fox nebun în jurul pătuţului.

Dan Coman, Dicţionarul Mara (ghidul tatălui : 0-2 ani), Cartier, 2009.

***


Trebuie să spun – şi sper să nu se supere pe mine Dicţionarul Mara – că eu am l-am citit (şi) ca pe un dicţionar practic. Chiar ca pe un “ghid al tatălui”, ad litteram. Adică voiam să aflu, din poeme, pînă cînd a avut Mara colici şi cu ce i-au trecut, cu Kolik sau cu Ovol? adormea singură în pătuţul ei sau trebuia să o legene şi să-i cînte? ce-i cînta Dan Coman “luptătoarei de summo”, cînd îi cînta? Cam astea sînt întrebările de care mai sînt în stare după nopţile mici.

Mărturisesc, uitînd de modestie, că eu am mers foarte departe în materie de cîntece de leagăn. Chiar mai departe decît Victor Hugo. Am început ca toată lumea, cu Nani, nani, în perioada cînd Niculaie avea colici. N-a fost de ajuns : nu-i alinam durerile, se plictisea, mă plictiseam şi eu. Am adăugat în repertoriu Melc, melc, codobelc, Trei iezi cucuieţi, Gărgăriţă-Riţă şi alte cîntece pentru copii. Cel mai mare succes l-am avut cu un cîntec învăţat la Muzică printr-a treia : ”Porumbiţă, o drăguţă / Unde-ţi speli tu oare / Fulgişorii, ochişorii / Dalbele-aripioare… ” Succes poate nu e termenul cel mai potrivit, că tot nu reuşeam să-l adorm, la primele audiţii se uita la mine cu ochii mari, apoi iar se plictisea. Cînd au început durerile de dinţi, a trebuit să-mi lărgesc repertoriul – am făcut un mega-mix cu toate cîntecele de care-am zis, am adăugat Lhasa (Sur la marée haute), Vincent Delerm (Cosmopolitan), Jennifer Lopez (mai ales Que hiciste), precum şi altele pe care mi-e ruşine să le menţionez. Degeaba, tot adormea greu.

Nu-i mai cînta, poate de-asta nu doarme copilu’, mi-au sugerat prietenii. Aşa că mi-am schimbat strategia : nu-i mai cînt, îl ţin lipit de mine, scot un zumzet-mormăit difuz, ca să produc un fel de rezonanţă care i se transmite şi lui. Îl linişteşte. Singura problemă e că, de la o vreme, mă apucă mormăitul-zumzăitul şi cînd nu-l adorm pe Niculaie. Eram odată cu pisica la tuns (coupe lion, ca de obicei) şi o ţineam, că nu-i place. Mai erau o gramadă de pisici si de cîini acolo, care la tuns, care la spălat, care la uscat, toţi miorlăiau, tremurau, scînceau. Nu mi-am dat seama ca începusem să şşşşşşşşşşşşşş şi să le zumzăi-mormăi decît cînd a întrebat cineva de-acolo : ce-i cu zgomotu’-ăsta?, iar doamna care tundea pisica a răspuns : domnu’ de-aici face aşa, nu ştiu de ce. Dacă se ceartă doi oameni pe stradă, mai încolo – fac imediat: şşşşşşşşşşş şi încep să le cînt, ca să-i potolesc şi să-i împac. Dacă autobuzul 7 scrîşneşte din frîne cînd opreşte în staţie, şşşşşşşşşşş şi încep automat să-i zumzăi-mormăi şi lui. Dacă începe să viscolească tare peste Québec – la fel. Aşa am inventat eu cîntecul de leagăn total.


Yüklə 393,92 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin