Poezii alese de bloggerii zum, Alexandru, bughi

P.D.S. 20 – Poem triplu distilat

Tema pds-ului de azi, primită de la Teodora, ne cerea să găsim poeme în care poeţii vorbesc despre alţi poeţi. “Dar nu la modul abstract, ca entităţi textuale, ci concret-biografic.” Acuma, poemul pe care l-am ales eu e despre poeţi, mai precis despre prietenie între poeţi, numai că nu e “concret biografic” decît în aparenţă. În esenţă, am putea spune chiar că e un poem triplu distilat şi triplu rafinat, fiindcă e scris după un poem de Radu Vancu, la rîndul lui scris după un poem de Ion Mureşan (care poem şi el ar fi un remake – am aflat azi, citind “Summa ethilica“, o cronică a lui Paul Cernat despre Monstrul fericit, volumul lui Radu Vancu).

Poemul de sîmbăta asta e scris de Constantin Acosmei, se numeşte “Poem” şi a apărut în volumul Nasturi în lanul de porumb (Editura Brumar, 2008).

Poem

Lui V. Leac, Radu Vancu & Co.

Vai săracii, vai, săracii prieteni ai celui care nu ştie să bea!

Nici lor nu le zice nimeni o vorbă bună, ci au parte numai
de jigniri şi de insulte, mai ales către dimineaţă, cînd pe păcătos,
din senin, îl cuprinde amocul. Îşi aţinteşte în gol ochii sticloşi
şi în inima lui creşte abrupt un munte de ură (face pe prostul,
face pe deşteptul, face pe nebunul, se dă de ceasul morţii…),
iar ei încearcă să-l potolească şi de nimic nu le mai tihneşte.

El sare la bătaie clătindîndu-se şi ei îl reţin cu o mînă discretă,

dar fermă. El răstoarnă sticle, sparge pahare şi scrumiere,
prăbuşindu-se de pe scaun, şi ei plătesc stricăciunile pe ascuns,
ca să nu-l ia barmanul furios de-o aripă şi să-l azvîrle în stradă,
după ce îi altoieşte vreo cîteva, să-şi aducă aminte a doua zi.

Cînd se năpusteşte la closet, cineva îl însoţeşte şi are grijă

să nu calce în gol pe trepte, să nu cadă cumva în cap şi să-şi spargă
ochelarii. Îi ţine fruntea în palme cît vomită, apoi îl spală pe
ochi la chiuvetă. Îl sprijină să meargă înapoi la masă, deşi,
la cum sughite, l-ar putea împroşca din cap pînă-n picioare.

Cînd se crapă de ziuă îl cară mai mult în spate pînă acasă,

după ce un taximetrist a refuzat să-l lase să se urce în maşină.
Încearcă să-l oprească să se lege de trecătorii somnoroşi care
au început să meargă la muncă şi cărora uşor le sare ţandăra.
Pînă la urmă îi îmbunează şi pe gardienii flegmatici care vor
să-i dea o amendă usturătoare pentru tulburarea liniştii publice.

Ajunşi în faţa uşii, îşi dau seama că fraierul şi-a pierdut cheile

şi atunci unul care stă mai aproape îl ia la el acasă, îl descalţă
şi îl întinde în patul lui, îi aduce un lighean la căpătîi şi îl lasă
să doarmă. Cînd se trezeşte, într-un tîrziu, îi face o cafea amară
şi fumează împreună în bucatărie, în tăcerea cea mai apăsătoare.

Iar cînd se întîlnesc din nou cu toţii, se uită încurcaţi la mutra lui

aproape inocentă (fiindcă, bineînţeles, nu-şi mai aminteşte nimic)
şi se feresc să-i povestească toate măscările făcute în noaptea cu
pricina. În zadar, în zadar îi este lui atunci foarte, foarte ruşine.

***

Nasturi în lanul de porumb l-am primit în dar de la Zum, prin PDS AIR. Mulţumesc mult de tot! Printre poeţii care au mai călătorit cu PDS AIR (The Wings of Poetry) pe ruta Berlin-Québec şi retur îi putem pomeni pe Simona Popescu, Radu Vancu, Ştefan Manasia, Vasile Leac, Sorin Gherguţ şi mulţi alţii, şi toţi, dar absolut toţi, au declarat că au trăit o plăcută experienţă de zbor la bordul aeronavelor noastre.

P.D.S. 21 – a) de frică b) ca să am ce arăta la o fiică

“Cu nimic nu seamănă mai mult Sorin Gherguţ decît cu un leu bărbierit, un leu roşcovan din seria celor care pot fi găsiţi în ouăle Kinder. Cînd îşi aşează pe nas nişte ochelari bătrîneşti, el aduce un pic şi cu Eric Clapton, cel de pe coperta albumului ‘unplugged’. Mezinul culegerii este, ca orice mezin, şi răsfăţatul cenaclului, unde poemele sale ţicnite, dadaiste, uneori strălucitoare asemenea celor mai evoluate experienţe surrealiste, alteori frizînd stupiditatea absolută (şi absolut deliberată) a unor ‘poeme’ de avangardă, stîrnesc întotdeauna mari hohote de rîs. Cred că de la lecturile din Cenaclul de Luni n-am mai ascultat un poet cu atît umor şi atîta cruzime în acelaşi timp. Textele lui îmi aduc aminte de paralogismul numărătoarelor infantile şi de ‘poeţii’ nebuni descoperiţi de suprarealişti.”

(Mircea Cărtărescu – “Şase pre-texte pentru un volum colectiv”, Tablou de familie, Editura Leka-Brîncuş, 1995).

pică & pleacă

semăn cu toţi poeţii acestei lumi

dar eu nu sînt – vai, nu sînt – poet.

scriu ca să am ce-i arăta unui fiu

scriu de frică
scriu ca să am ce arăta la o fiică

şi mai tîrziu

cînd lampa se strică
şi locul se face sălciu
şi inima mică

şi vai, cum mă fac eu că ştiu.

şi nu ştiu nimică!

doresc să scriu poemul în care la sfîrşit

să vină cineva cu un cuţit
visez să scriu poemele din care
să iasă cineva şi să omoare

într-o lume-n care greu mi-e să rezist

să rămîn ce-am fost: intertextualist
greu, cum este sa fii geniu
la sfîrşit de mileniu

şi mai tîrziu

cînd lampa se face mai mică
şi corpul zglobiu
şi gîndul mai viu

scriu numai un poem din care pică

sălbatică, dar dulce, o gagică
scriu numai un poem din care vine
păşind uşor, dar sigur, către mine

mai scriu apoi un vers. Din care pleacă

mai tristă, mai urîtă, mai săracă.

(Poemul a fost citit la Berlin în Lunga noapte a liricii româneşti şi a apărut în broşura de prezentare a evenimentului, broşură pe care am primit-o tot prin PDS AIR - mulţumesc încă o dată, Zum)

P.D.S. 22 – Sîntem nori

Pentru azi, temă de la Luiza: poeme cu nori. Am ales ”Norii” lui Borges, un poem-tratat în care sînt expuse principiile nefologiei:  norii (şi nu aerul, nici apa, nici focul) sînt esenţa şi aparenţa tuturor lucrurilor. Nu există nici un lucru care să nu fie un nor.

No habrá una sola cosa que no sea una nube. Lo son las catedrales de vasta piedra y bíblicos cristales que el tiempo allanará. Lo es la Odisea. que cambia como el mar. Algo hay distinto cada vez que la abrimos. El reflejo de tu cara ya es otro en el espejo y el día es un dudoso laberinto. Somos los que se van. La numerosa nube que se deshace en el poniente es nuestra imagen. Incesantemente la rosa se convierte en otra rosa. Eres nube. Eres mar, eres olvido. Eres también aquello que has perdido.

Nu există nici un lucru care să nu fie un nor. Nori sînt catedralele cu-arcade şi vitralii Pe care timpul o să le allanar… Nor e şi Odiseea, Schimbătoare ca marea. Niciodată aceeaşi, cînd o deschidem. Chipul tău în oglindă e altul se schimbă, iar ziua e un labirint înşelător. Sîntem cei ce se duc trecători. Norii care se risipesc la asfinţit Sînt chipul nostru. Fără-ncetare, La rosa se convierte en otra rosa. Eşti nor, eşti mare, eşti uitare. Eşti cel pe care tocmai l-ai pierdut.

N-am găsit nici o traducere în română. Aşa că am început să traduc eu sonetul lui Borges, mai exact să-l masacrez mot-à-mot, vă rog să mă iertaţi. Şi să mă ajutaţi, că e păcat să-l stric.