Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

Perioada vechiului shintoism, care a durat de la începuturile istoriei japoneze, până la în secolul al VI-lea d.Hr. când a început să se infiltreze buddhismul în această ţară. Această perioadă este una nestructurată religios, shintoismul la acea vreme fiind o religie mai mult animistă, care avea un caracter individual. Fiecare putea să îşi adore spiritele sale (kami) la altarul familial, fără o instituţionalizare specială a aceste credinţe. De fapt, la acea dată shintoismul era un amestec de tradiţii, care nu oferea semnele unei religii propriu-zise. Centrul cultului îl reprezenta cinstirea strămoşilor, deveniţi kami, a casei imperiale, mai ales a împăratului, care era considerat „fiul soarelui”. Cultul era destul de rudimentar, implicind o conotaţie animistă.

Apariţia buddhismului (538 d.Hr. – 1700 dHr.) influenţează mult shintoismul. În această perioadă, alături de influenţa buddhis-mului mai apare şi influenţa confucianismului, a taoismului, fiecare cu elementele sale caracteristice.

Perioada purificării shintoismului, (sec. XVIII - XIX dHr.) este cea care aduce în toată lumea sentimentul naţionalismului extremist, care şi în Japonia se manifestă prin eliminarea credinţelor „de împrumut” şi afirmarea religiei naţionale, a shintoismului. Creştinismul, adus de misionarii catolici portughezi, buddhismul sunt eliminate din sfera preocupărilor japonezilor fiind cel mult tolerate, deşi se făceau presiuni pentru desfiinţarea lor din spaţiul şi sufletul japonezului. S-a instituit aşa-numitul „ritual efumi”, care cerea celor care vin în Japonia să calce pe cruce sau icoană pentru a demonstra că nu sunt creştini, lucru destul de uşor pentru credincioşii protestanţi, nu însă şi pentru cei catolici. Biserica Romano-Catolică a dat în această perioadă mii de martirii, care au fost ucişi pentru credinţa lor.

Până în anul 1954 shintoismul a fost considerat religie oficială, bucurându-se de toate privilegiile unei astfel de religii, care a devenit în această perioadă şi ideologia care a asigurat fanatismul japonez, concretizat în acel sentiment al sinuciderii pentru patrie, numit kamikadze. Ideea de reincarnare, coroborată cu noţiunea de iubire fără limite a patriei şi a strămoşilor, a dus la formarea celei mai fanatice şi mai disciplinate armate ale lumii şi probabil şi a istoriei, care a fost oprită în expansiunea sa doar cu ajutorul celei mai odioase arme, care a existat vreodată: bomba atomică. Din acel moment a dispărut acea ordine divină din concepţia japonezului, care considera realmente mikado-ul (împăratul) ca fiul lui Amaterasu (soarele).

Numele de „shintoism” se traduce prin „calea zeilor” şi este dat în opoziţie cu denumirea de „buţudo” (calea lui Buddha). Izvoarele literare, care dau referiri la această religie sunt foarte puţine, deoarece japonezii au cunoscut scrierea destul de târziu, prin influenţa chinezilor, iar acest lucru s-a realizat cam pe la anii 400 d.Hr., când alte popoare aveau deja biblioteci istorice ale neamurilor respective.

Dintre lucrările cele mai importante pentru istoria şi religia japonezilor, amintim în primul rând lucrarea Ko-ji-ki („Istoria întâmplărilor din vechime”), apărută pe la anul 712 dHr., cuprinsă în trei cărţi, care prezintă o serie de mituri şi legende privind istoria şi mitologia japoneză. O altă lucrarea este Nihon-gi (Analele Japoniei), scrisă în limba chineză pe la anul 720 dHr. în 30 de cărţi. De asemenea, avem pentru studierea istorie japoneze lucrările de o valoare secundară: Engi-shiki (Reguli ale perioadei Engi) în 50 de cărţi, apărută prin 927 dHr., care cuprinde ritualuri şi rugăciuni foarte vechi; Shöku-nnihon-gi, din secolul al VIII-lea, care este o culegere de edicte imperiale; Manyö-shiu tot din secolul al VIII-lea, care cuprinde peste 4.000 de poezii religioase.

TEOGNOSIA JAPONEZĂ

Divinităţile japoneze poartă numele de kami („cei de sus”), care pot fi personificări ale naturii, strămoşi sau eroi. Aceşti kami nu au atribute divine şi deci nu sunt eterni, ci ei sunt puşi în legătură cu oamenii, care îi cinstesc şi pe care ei îi ajută.