Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Erik Erikson (n.1902) 
Perspectiva lui Erikson asupra personalităţii , expusă iniţial în 
1963, este o extindere şi o modelare a teoriei lui Freud. Erikson 
acceptă multe dintre conceptele freudiene, dar există şi numeroase 
diferenţe între cele două teorii. 
O comparaţie Freud-Erikson 
1. în timp ce Freud vede personalitatea adultului ca fiind fixată 
asupra unor evenimente din copilărie, Erikson are o viziune mai puţin 
deterministă, considerând individual ca un subiect supus schimbărilor 
de-a lungul întregii vieţi. 
2. Erikson acceptă, în general, stadiile freudiene de dezvoltare 
psihosexuală, dar critică exagerarea importanţei impulsurilor sexuale, 
în defavoarea influenţelor sociale şi cultruale (precum relaţiile 
intrafamiliale sau standardele comportamentale ale unei culturi 
particulare). 
3. Erikson descrie opt stadii de dezvoltare psihosocială (şi nu 
psihosexuală, ca la Freud), care se întind de la naştere până la vârsta a 
ffl-a. 
4. Erikson a acordat o mai mare atenţie dezvoltării ego-ului 
decât a făcut-o Freud. El consideră că ego-ul este capabil să 
reacţioneze independent de impulsurile instinctuale şi de conflictele 
interne cu id-ul şi superego-ul. In cazul unui mediu adecvat ego-ul 

---

124 Diferenţe interindividuale 
poate realiza un echilibru satisfăcător între forţele interne şi 
influenţele sociale. 
Stadiile de dezvoltare psihosocială 
Figura 3.2. oferă un rezumat al stadiilor psihosociale elaborate 
de Erikson, indicând şi posibilele rezultate favorabile şi nefavorabile 
asociate confruntării cu fiecare dintre stadii. In legătură cu aceste 
aspecte, remarcăm următoarele: 
1. Erikson consideră că fiecare stadiu este marcat de o criză sau 
conflict, cu care individul trebuie să se confrunte şi să încerce să-1 
rezolve. In orice moment al dezvoltării, personalitatea este un produs 
al modului în care au fost rezolvate aceste crize. Stadiile sunt 
denumite în funcţie de extremele care intră în conflict; de exemplu, 
primul stadiu este caracterizat de criza „încredere versus neîncredere", 
indicând nevoia individului de a-şi dezvolta încrederea în mediu. 
2. Nivelul de succes la care este rezolvată fiecare dintre crize va 
determina starea de bine psihologic a individului pentru un moment 
dat. Persoana incapabilă să-i facă faţă crizei într-o manieră 
satisfăcătoare va avea probleme în stadiile următoare, iar dezvoltarea 
sa ulterioară va avea de suferit. Totuşi, Erikson este de părere că 
experienţele nesatisfăcătoare petrecute într-un anumit stadiu pot fi 
compensate ulterior. In mod similar, efectele rezolvării satisfăcătoare 
a crizei într-un stadiu timpuriu pot fi diminuate în cazul unor 
deficienţe ulterioare care intervin în dezvoltarea individului. 
3. Primele trei stadii psihosociale sunt asemănătoare stadiilor 
freudiene oral, anal şi falie. Ca şi Freud, Erikson consideră că factorul 
major care determină progresul în stadiile timpurii este reprezentat de 
tipul de îngrijire acordat de părinţi. După Erikson criza „identitate 
versus confuzie de rol", care caracterizează adolescenţa, reprezintă un 
stadiu cheie al dezvoltării, fiind considerat de majoritatea psihologilor 
ca fiind criza centrală a întregii dezvoltări. 
Erikson consideră că stadiile psihosociale sunt pan-culturale, 
fiind universal aplicabile tuturor indivizilor, indiferent de cultură; 

---

Teoriile psihanalitice ale personalităţi 125 
conflictele, aşa cum le-a evidenţiat Erikson, sunt aceleaşi, dar fiecare 
cultură pune la dispoziţia individului căi şi alternative particulare de 
dezvoltare. 
Criza 
Primul an 
Încredere - neîncredere 
Copilul are nevoie de o 
îngrijire atentă şi adecvată 
pentru a putea dezvolta 
sentimente de securitate 
Al doilea şi al treilea 
an 
Autonomie - ruşine şi 
îndoială 
Copilul caută să câştige 
independenţa faţă de 
părinţi. Atitudinea 
părinţilor trebuie să fie 
flexibilă, dar nu 
indulgentă 
Al patrulea şi a cincilea 
an / 
Iniţiativă - culpabilitate 
Copilul explorează 
mediul şi 
experimentează 
noi activităţi. Părinţii 
trebuie să aibă o 
atitudine simpatetică faţă 
de curiozitatea sexuală a 
copilului 
6-11 ani 
Competenţă 
-inferioritate 
Copilul achiziţionează 
cunoştinţe şi deprinderi 
specifice culturii din care 
face parte