Raportul politic al Comitetului Central al pcrm la Congresul al vii-lea al Partidului Comuniștilor din rm



Yüklə 183,86 Kb.
səhifə2/4
tarix12.08.2018
ölçüsü183,86 Kb.
#69578
1   2   3   4

În același timp, în multe cazuri, aceste personaje își consolidau influența lor personală, inclusiv asupra procesului politic, asupra activului partidului. Amintiți-vă în ce poziție ciudată nimereau comuniștii, secretarii comitetelor raionale, activiștii de partid atunci cînd, în timpul activităților de formare politică, esența proceselor ce aveau loc le era explicată de către reprezentanții fără apartenența de partid de-alde Tarlev, Țurcan și Stratan. Totul a fost cu susul în jos. A început să se contureze o moralitate politică dualistă. Anume ea este sursa autoaprecierii politice inadecvate a unor viitoare “staruri politice” și a tuturor trădărilor care au urmat. Chiar și aderarea unor personaje — de tip Lupu, Dodon — la PCRM, erau însoțite de declarațiile lor pripite despre dorința de a scăpa de “brandul depășit” și de indiferența absolută față de conținutul actualizat al bagajului ideologic și teoretic al PCRM. Nici unul dintre ei n-a încercat să pătrundă în esența viziunii noastre, să înțeleagă sensul politicilor noastre în biografia noastră politică dramatică.

Anume noi sîntem acei care am contribuit aproape în mod intenționat la formarea cultului noțiunii de “guvern tehnocratic”. Adică, acesta cumva ne-ar “masca” în fața ochiului țintit spre noi al occidentului anticomunist, ne-ar permite să ne angajăm mai ușor într-un dialog cu societatea, să unim oamenii cu viziuni diferite.

Însă, în cazul dat, care a fost, totuși, rolul partidului? În ce a constat puterea lui? Să frămînte noroiul în campaniile electorale și să aducă la putere, în viitorul Guvern, “persoane neutre și echidistante din punct de vedere politic”? Să fie pur și simplu o mașină de vot în Parlament? Și să privească pasiv asupra formării unei noi aristocrații?

Spre regret, această tendință nu a fost depășită nici după anul 2008, cînd a fost demis Guvernul anterior și format un alt Guvern pentru realizarea obiectivelor politice ale noului program al partidului. Deși, deja atunci, PCRM dispunea de rezervă de specialiști, membri ai Partidului Comuniștilor, testați de timp și cu experiență în toate ramurile activității puterii executive. Acești specialiști astăzi formează nucleul fracțiunii noastre parlamentare. În urma căderii ipsosului tehnocratic, s-a dovedit că nu acesta a fost generatorul de idei, proiecte și mișcări inovatoare în cadrul partidul nostru. Atenționez că toți acești condrumeți și funcționari cu carnete de partid nu au fost în stare nici măcar cu o miime de grad să se manifeste acolo unde au lucrat.

A doua cauză. După cel de-al VI-lea Congres, partidul nu și-a adus principiile dezvoltării sale organizaționale în conformitate cu noile obiective de program. PCRM a rămas un activ electoral pasiv al puterii, nu a reușit să devină un partid al susținerii publice deschise, activul partidului în centru și în raioane transformîndu-se într-o organizație de “alegători” și furnizori de literatură de agitație, organizatori de întîlniri cu candidații la funcția de deputați și statiști convenabili pentru a umple săli. Acest activ, în pofida potențialului său uman, moral și profesional, nu a devenit parte a dialogului cu societatea civilă. Atunci cînd apărea un asemenea dialog, comunistul ordinar arăta în sus cu degetul, referindu-se la guvernare, și cam rar s-a implicat în realizarea politicilor partidului.

Pe de altă parte, la fel se simțea și acea parte a societății care a votat pentru comuniști, devenind purtători ai alegerii politice pasive, care avea loc o dată la patru ani. Activul apatic al partidului, pe de o parte, și alegătorul pasiv, pe de altă parte, legați doar de faptul că sînt consumatorii literaturii noastre propagandiste și a altor materiale — acesta este tabloul tipic al ultimilor ani de guvernare a noastră. Teza noului program al PCRM privind controlul public asupra puterii așa și a rămas la acel moment la nivel de cuvinte abstracte, lipsite de conținut practic. Și trebuie să admitem faptul că, în ciuda tuturor realizărilor incontestabile la mobilizarea noastră, noi am sterilizat și birocratizat cel mai important canal de dialog cu oamenii și, prin urmare, așa și nu am reușit să-l punem în aplicare.

Chiar dacă sună dur, dar este adevărat — noi am demotivat partidul, pe comuniștii ordinari prin faptul că nu am auzit critica lor, vocea lor, nu-i implicam în procesul politic activ. La fel am lipsit partidul și de sprijinul sincer și emotiv al alegătorilor. Deci, alegătorii au votat pentru noi, și chiar își făceau griji ca rezultatele PCRM să fie cît mai mari. Dar această participare și coparticipare a fost asemănătoare sentimentelor unui fan de sport care vizionează meciul în fața televizorului, și deloc a compasiunii celor care sînt dispuși să ne ofere asistență imediată.

Mai mult ca atît, am creat o situație în care, la nivel de raioane, promovam tot mai des la funcțiile semnificative de răspundere, pe listele noastre electorale, nu pe tovarășii noștri fideli, ci pe mici manageri locali, convenabili și tăcuți, care aveau o autoritate falsă. Ca rezultat, are loc o fuziune a aristocrației raionale de partid cu elita administrativ-economică. Și acest lucru constituie un fenomen serios, care ar putea duce la discreditarea partidului. Se umflă listele membrilor organizațiilor raionale de partid. An de an, Comitetului Central i se transmit rapoarte privind noi aderări la partid, deși nimeni din secretarii comitetelor raionali nu duce controlul real al rîndurilor de partid, nimeni nu face încercări de a afla situația reală. În PCRM, la nivel mediu, în mai multe raioane s-a format o atmosferă de automulțumire, cînd nu se admite în nici un chip gîndul că ar putea veni alte timpuri.

Anume această categorie de “manageri puternici” ne trădează, mai ales după trecerea PCRM-ului în opoziție.

Detașarea părții active a societății de implicarea permanentă în procesul decizional generează nu numai “hărțuirea politică”, ci și infantilism politic. Acest infantilism a și adus la putere În Moldova dictatura de dreapta.

Totuși, mai este încă o pricină a înfrîngerii noastre politice. Cea de-a treia cauză, și anume cea externă. Este vorba de o schimbare dramatică în contextul internațional.

Pe de o parte, anume către anii 2008-2009 s-a deschis o nouă pagină de parteneriat strategic cu Federația Rusă. Fundamentul acestui parteneriat a fost nu numai intensificarea relațiilor bilaterale, ci și cristalizarea unei viziuni comune cum anume trebuie să fie Republica Moldova reintegrată — demilitarizată, neutră, cu garanții serioase și fundamentale pentru regiunea transnistreană. Amintiți-vă ce tam-tam a sîrnit presa de dreapta despre așa-zisele negocieri secrete între comuniștii din Moldova și Moscova, cum că, în curînd, spre deosebire de versiunea Kosovo, Moscova și Chișinăul vor prezenta un exemplu opus — nu destrămarea, ci reintegrarea. Posibilitatea unei reintegrări a Moldovei a fost percepută ca o amenințare pentru viitorul democratic al Republicii Moldova, ca o retragere definitivă a țării sub patronajul partenerului rus.

Totodată, creștea numărul de probleme pe dimensiunea occidentală nu atît din punct de vedere al modernizării europene a Republici Moldova, ci mai degrabă prin prisma escaladării unui conflict diplomatic de sistem cu România. Poziția revanșistă a Bucureștiului, refuzul acestuia de a recunoaște frontiera și semnarea acordului politic cu Republica Moldova, accentuînd în declarațiile conducerii de vîrf a României ideea unirii inevitabile a “celor două state române”, au început să apară într-o formă deosebit de acută după anul 2007, cînd România a devenit membru al UE. Dar problema constă nu doar în România. În multe state membre ale Uniunii Europene, în acel moment, la putere au venit reprezentanții partidelor de dreapta, iar pe alocuri de extremă dreaptă. Începutul crizei economice globale, precum a fost și în anii ’30, a coincis cu o intensificare bruscă a retoricii anticomuniste și rusofobe, însoțită de o adevărată renaștere a ideologiilor de dreapta. Alegerile în Parlamentul European, care au avut loc la începutul verii lui 2009, au format o majoritate conservativă de dreapta, avînd o influență copleșitoare asupra politicii externe a UE. Din cei 736 de deputați europeni, doar 194 sînt reprezentanți ai partidelor de stînga.

După cinci-șase săptămîni de la alegerile din aprilie și evoluțiile din Moldova, Parlamentul European a devenit un stat major pentru un atac coordonat împotriva Moldovei pentru a discredita guvernarea comuniștilor, care au cîștigat atunci alegerile parlamentare și erau în căutarea unui compromis politic intern. Țin să vă reamintesc că anume atunci România, care a obținut 33 de mandate în Parlamentul European, a devenit expertul principal al UE pentru Moldova și rămîne a fi pînă în prezent. Anume atunci s-a început izolarea politică externă și discreditarea internațională fără precedent a Partidului Comuniștilor și un șir de aplauze și acordare de sprijin la adresa “devastatorilor” din 7 aprilie. Liderii partidelor din Republica Moldova de aripă dreaptă, aflîndu-se anterior într-o stare de confuz și de teamă, brusc și-au găsit patroni puternici și o platformă morală și instituțională serioasă pentru contraofensivă. Ceea ce a fost, în cele din urmă, un factor important în schimbarea situației politice interne din Moldova.

În curînd, în Occident s-a format un anumit stat major unic și ireconciliabil de “comunistofobie”, care percepea Partidul Comuniștilor din Republica Moldova de pe pozițiile comunismului de caricatură. Anume în această perioadă Statele Unite și partenerii europeni conservatori de dreapta și-au propus drept scop să facă tot posibilul ca reglementarea transnistriană să nu aibă nici o șansă, ca în Moldova să nu apară o guvernare puternică, neutră și de stîngă. De aici reiese și indicația politică strictă din exterior privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova fără comuniști, de aici provine mandatul la orice acțiune și metode, inclusiv falsificarea alegerilor, incendieri, provocări, pentru a preveni revenirea la putere a comuniștilor. De aici reiese ignorarea și susținerea deschisă și binecuvîntătoare din partea trimișilor europeni a cazurilor nenumărate de încălcare flagrantă a principiilor și standardelor democratice de către Alianță, neimplicarea lor în procesul de constituire în Moldova a dictaturii național-oligarhice.

Întru realizarea acestei sarcini au fost aplicate resurse enorme. Nu este vorba doar despre nenumăratele granturi și credite, cu care Europa alimentează actuala guvernare din Moldova. Este vorba despre un sprijin politic direct. Uitați-vă, majoritatea mijloacelor de informare în masă, care actualmente sînt servile Alianței de guvernare, sînt finanțate în mod deschis de guvernul român, începînd cu canalul Jurnal.tv, postul de radio “Chișinău” și terminînd cu o jumătate de duzină de ziare și portaluri de Internet. Toate acestea fără a lua în considerare acele mass-media “moldovenești” finanțate de așa-numiții investitori români privați. Ei toți nu numai că fac o propagandă activă în favoarea Alianței de guvernare, ci și cheamă la lichidarea Republicii Moldova, promovează o politică informațională xenofobă, nazistă deschisă, glorifică criminalii naziști și marchează data de 22 iunie 1941 ca o mare sărbătoare.

Cu alte cuvinte, trebuie foarte bine să conștientizăm un lucru simplu. PCRM nu luptă cu cele trei partide de guvernămînt, care, de fapt, n-au nici lideri adevărați, nici idei clare, nici capacitatea de a guverna, nici unitate morală. Știm cu toții că, dacă ar fi fost vorba doar de o asemenea luptă, ne-ar fi fost mult mai ușor să facem față acestei grupări de “luzeri politici”.

Nu! Partidul nostru, de unul singur, avînd la dispoziție resurse materiale și informaționale limitate, mizînd pe patriotism și entuziasm, pe parcursul acestor ani luptă cu intervenția bine organizată împotriva Republicii Moldova. Și acest lucru deja, se pare, îl înțeleg tot mai mulți și mai mulți cetățeni, care pe bună dreptate nu mai văd în această Europa un apărător veritabil al statului de drept și al democrației. Doar sarcasm și ironie se aude de la concetățenii noștri atunci cînd oficialii europeni mai pronunță încă un compliment fals în adresa așa-numitor politici de succes promovate de Alianța de guvernare. Scăderea bruscă a popularității ideii de integrare europeană și este verdictul cetățenilor noștri, dat nu numai acestor politici, ci și patronilor lor europeni, care au contribuit la discreditarea și profanarea opțiunii europene a Republicii Moldova.

Deja Europa însăși le face surprize oponenților noștri strategici — în cazul Greciei, coloratura politică a căreia se mișcă tot mai mult spre stînga, în renașterea de stînga în Franța, Danemarca, Finlanda. Europa este nevoită să accepte formarea unui nou proiect integraționist al popoarelor și țărilor — Uniunea Eurasiatică. Acest lucru înseamnă că se termină nu numai perioada neagră de dominație absolută a șoimilor europeni pe cerul european, ci și fîșia neagră de izolare internațională a partidului nostru. Acesta este un semnal clar că am rezistat acestui atac enorm asupra partidului nostru. Acest lucru înseamnă că, la cea mai extremă etapă a superiorității oponenților noștri, noi am rezistat și nu am cedat. Aceasta înseamnă că noi, fără panică și tam-tam-uri, am menținut suveranitatea politică a partidului nostru, nu am cedat sub o grindină de acuzații nefondate, critici nejustificate, diferite insinuări făcute la adresa noastră.

Faptul că în această opunere de rezistență temporară și de conjunctură, comuniștii au rămas neînvinși, fiind cea mai mare organizație politică care se bucură de cea mai mare popularitate și autoritate în societatea moldovenească, denotă explicit puterea Partidului comuniștilor. Și această putere se bazează nu numai pe moralitatea și capacitatea noastră de a fi uniți, organizați, ci și pe abilitatea noastră de a scoate cu adevărat și deschis la iveală propriile greșeli, de a le depăși, de a trage învățăminte din toate situațiile dificile ale destinului nostru politic.

Sînt profund convins, și de aceea cred că doar un asemenea partid ar putea nu numai să opună rezistență actualului uragan, ca oricărui dezastru natural, de instincte internaționale anticomuniste, dar și să învingă acest regim de caricatură și, totodată, criminal, ce s-a instituit în țara noastră în ultimii trei ani.

Compartimentul III.

Natura politicĂ Și evoluția regimului instituit — aȘa se numeȘte urmĂtorul compartiment al prezentului raport politic al CC

Stimați tovarăși!

În primul rînd, permiteți-mi să vă reamintesc că, în perioada de raportare a luptei politice, am încercat să ne convingem pe noi înșine de oportunitatea unui compromis cu unul sau alt partid, pentru a forma o altă majoritate politică. Am căutat un compromis cu Partidul Democrat (în decembrie 2009 — decembrie 2010), am încercat să găsim puncte de tangență între pozițiile politice cu Partidul Liberal Democrat (în octombrie 2011). În decembrie 2011, am ieșit cu propunerea de reformatare a puterii de stat, de schimbare a strategiei de guvernare a țării în contextul identificării unei persoane potrivite pentru funcția de șef al statului. Însă de fiecare dată — în zadar. Acest lucru nu este o consecință a incapacității cronice a comuniștilor de a găsi un consens. Desigur, nu. El este un rezultat al imposibilității de principiu de a ajunge la un compromis cu cei care și-au propus ca scop lichidarea Republicii Moldova. Atrageți atenția: în ultimii trei ani, nici una din componentele Alianței, nici unul dintre liderii acesteia nu s-au arătat disponibili sau n-au demonstrat nici un interes vis-a-vis de schimbarea cursului dezastruos, pe care-l urmează actualmente țara noastră. Nici unul dintre partidele Alianței nu a încercat să se distanțeze cît de puțin de practicile criminale, pe care le observăm zilnic în toate sferele vieții economice și politice. Nici un semn de autocritică, nici o îndoială în privința corectitudinii căii de dezvoltare, pe care ei au ales-o pentru Republica Moldova.

Acest lucru nu este pur și simplu foarte rău. Acest lucru face mult mai dificilă și realizarea principalului nostru obiectiv politic — venirea la putere. În astfel de situație, mi se pare că mai bine să nu ne lăsăm prada iluziilor și să nu dedicăm prea mult timp meditațiilor teoretice la posibilele combinații interfracționiste, la alianțe și aranjamente neformale. Ar fi mult mai corect, dacă am explica cetățenilor ce reprezintă regimul actual de guvernare pentru Moldova, care este adevărata sa natură. Și atunci, sînt convins, va fi mult mai ușor de a identifica o modalitate pentru a scăpa definitiv de această năucie, deși temporară, dar extrem de periculoasă pentru istoria modernă a țării.

Cred că un portret colectiv al regimului poate fi descris prin trei caracteristici distinctive.

Prima. Acesta este un regim de genocid social-economic al Moldovei. Caracteristica respectivă nu este deloc exagerată. Drept exemplu, poate servi nedorința demonstrativă a guvernării să prezinte un oarecare program de acțiuni anticriză și cele de răspuns la criză care se apropie.

Noi nu vom găsi în nici un program al Guvernului nici o frază în acest sens. Doar o singură dorință — să urmărească cu servilism indicațiile FMI și o isterie lacomă privind privatizarea ultimelor bunuri din proprietatea publică — de la Telecom și Calea Ferată la garajul parlamentar. Tot ceea ce face guvernarea în domeniul economic, unul la unul ne amintește de schemele criminale ale anilor ’90. Aici e și falimentarea întreprinderilor înainte de vînzare, împovărarea lor cu datorii și vînzarea acestora la un preț derizoriu. Apoi îndepărtarea de la modelul investițional de dezvoltare socială și de stimulare a cererii eficiente, prăbușirea sistemului de ocrotire a sănătății, de educație și protecție socială. Au fost închise peste 300 de școli, spitale; majorarea salariilor a fost înghețată. Dezintegrarea socială, creșterea bruscă a sărăciei și depopularea țării. Din cauza concedierilor în masă, inclusiv din motive politice, în termen de doi ani, 104 mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă. Se înregistrează exodul în masă al populației. Din nou rata mortalității depășește rata natalității. Regimul în mod cinic a sortit pensionarii și persoanele cu handicap dispariției totale, introducînd criterii absurde de acordare de asistență socială persoanelor inapte de muncă.

Demonstrînd o incapacitate profesională absolută, guvernarea din nou revine la presiuni fiscale demult date uitării. În mod voluntar, au fost lichidate toate avantajele regionale ale Republicii Moldova în sectorul fiscal, în sfera controlului economic a fost restaurat rachetul nemilos din partea organelor de control.

S-a creat o situație dramatică în sectorul agricol. Anul trecut, pentru prima dată în istoria Moldovei s-a întîmplat un lucru tragic: importurile de produse alimentare au depășit exporturile. Prin 2009, fiind la guvernare, noi am majorat exporturile de produse alimentare cu 31,5%, menținînd importul de aceste produse numai la nivelul de 18,5%. Sub conducerea Alianței, Moldova își pierde capacitatea sa de autonomie alimentară. O asemenea rușine pămîntul moldovenesc roditor și oamenii săi harnici n-au cunoscut nici în secolului 19!

Parazitarea conștientă a Alianței și a Guvernului său numai pe împrumuturi și granturi externe a condus la creșterea rapidă a datoriei externe și diminuarea catastrofală a suveranității economice a țării. În 2012, în Republica Moldova definitiv au cîștigat întîietatea principiile criminale de clan ale monitorizării proceselor economice și controlului asupra obiectivelor activității de afaceri. În țară s-a creat un regim clasic de guvernare oligarhică — a unui grup mic de persoane, care sînt unicii guvernanți în țară, în adevăratul sens al cuvîntului.

A doua. Acest regim conduce în mod intenționat Republica Moldova la faliment politic. Aici acțiunile regimului pe parcursul celor trei ani sînt la fel de ferme și inflexibile.

Fiind inspirat de mesajul de încurajare din partea Președintelui român Băsescu, adresat “revoluționarilor” din 7 aprilie, și patru milioane de “români”, așa i-a numit pe toți cetățenii țării, Alianța, chiar din primele zile de guvernare, a pășit pe calea de renunțare la identitatea politică a statului moldovenesc și identitatea națională a moldovenilor. Farsa cu semnarea repetată a “Declarației de independență”, care se presupune a fi arsă pe rugul pogromurilor din aprilie 2009, a devenit una crucială și, în același timp, un punct de cotitură în deetatizarea progresivă a Republicii Moldova. Anume textul declarației, în care se declară independența Republicii Moldova de Uniunea Sovietică și, de fapt, se presupune unirea ei cu România, actualii arhitecți politici ai Alianței intenționează să-l transforme în preambulul noii Constituții a țării.

Decretul de tristă faimă privind data de 28 iunie, declarînd-o ziua “ocupației sovietice”, publicat de Alianță în 2010, constituie încă un pas al regimului pentru a condamna faptul apariției statalității moldovenești. Deși acest decret trădător a fost contestat cu succes de către deputații comuniști la Curtea Constituțională, spiritul lui a devenit un adevărat program politic al partidelor componente ale Alianței de guvernare. Acesta a devenit un fundal pe care a avut loc revenirea la predarea cursului de istorie a românilor în toate instituțiile de învățămînt și, ulterior, s-a început o campanie, al cărei scop este discreditarea sistematică a simbolurilor istorice ale Moldovei. Pe același fundal, Chișinăul și străzile municipiului au devenit un poligon pentru marșurile și procesiunile regulate ale neofasciștilor, unioniștilor, organizațiilor naziste, susținute și încurajate în mod activ de către actuala guvernare.

Deja nu ne surprinde faptul că toate organele de drept din Republica Moldova, începînd cu Ministerul Apărării, Procuratura, Ministerul Afacerilor Interne și terminînd cu Serviciul de Informații și Securitate, se află sub controlul direct și evident al serviciilor secrete române. La indicația și cu participarea ei nemijlocită, guvernarea luptă cu opoziția parlamentară, pregătește operațiuni speciale în vederea discreditării liderilor acesteia. În această ordine de idei se încadrează și semnarea bine cunoscutului Acord de asistență reciprocă între jandarmeria română și carabinierii moldoveni în cazul organizării unor proteste în masă. După toate acestea — organizarea unei ședințe comune a guvernelor României și Republicii Moldova pe 3 martie 2012 a fost doar o continuare firească a logicii unioniste a actualei guvernări din Moldova. Integrarea în România a substituit plenar integrarea europeană, devenind, practic, un program explicit al guvernării lor. Un șir de mass-media proguvernamentale deja au anunțat numărătoarea inversă pînă în anul 2018, atunci cînd trebuie să aibă loc cea de-a două unire a Basarabiei cu România.

În topul acestei politici se află renunțarea scandaloasă a șefului statului ales nelegitim la diasporele moldovenești și la sprijinul cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare, precum și recunoașterea publică de către el a identității naționale române a tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

Astăzi, putem spune cu certitudine că, în 2012, în Republica Moldova s-a instaurat un regim politic de guvernare din exterior, cu capitala la București. Doar trebuie să remarcăm repetat faptul că o asemenea evoluție deschisă nu a provocat nici o disonanță în Alianța de guvernămînt, nu a devenit un motiv pentru contradicții sistemice în cadrul acestuia. Deloc surprinși sînt și emisarii europeni de acest fascism nazist flagrant. Este din ce în ce mai clar că demnitarii moldoveni, sub acoperirea de lozinci pseudoeuropene și de altă nuanță, încearcă să-și ascundă, să-și deghizeze misiunea de distrugere a țării, pe care o îndeplinesc sîrguincios și consecvent.

În al treilea rînd, acesta este un regim de profanare deliberată a democrației în Moldova. Cu alte cuvinte, aceasta este o adevărată dictatură.

Vă amintiți, dragi prieteni, că întreaga perioada, fără excepție, din septembrie 2009, după plecarea noastră de la guvernare, și pînă în prezent, se caracterizează printr-un proces de uzurpare pas cu pas a puterii de stat și refularea libertăților și instituțiilor democratice.


Yüklə 183,86 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin