Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

REVELAŢIA – SUPORT AL SPIRITOLOGIEI

FUNDAMENTUL SPIRITISMULUI

În general, psihologii propun o teorie ca urmare a acumulărilor de date, din experimente sau din practica terapeutică, care cer o explicaţie. Teoria spiritistă are o cu totul altă sursă: revelaţia. Este unul din motivele pentru care nu a fost privită cu seriozitate de către psihologi. Cel puţin până acum, când psihologia transpersonală studiază tocmai experienţele spirituale. Această nouă orientare a psihologiei, care a integrat tehnicile spirituale orientale, nu ar trebui să lase necercetată doctrina şi practica spiritistă – specifică arealului occidental. Iar dacă nu a făcut-o până acum, s-ar putea să fie doar din cauză că se teme că spiritologia îi poate „compromite” prestigiul academic.

Defectul religiei este că nu permite libertate totală de gândire. Defectul ştiinţei este că nu vede finalitatea lucrurilor, rătăceşte în necunoscut. Defectul filosofiei este că nu are aplicabilitate practică. Spiritologia oferă platforma ideologică comună tuturor, satisfăcând toate nevoile amintite. Valoarea cunoştinţelor spiritiste este nepreţuită şi utilă în multe domenii de cercetare.

Istoria de peste 150 de ani a doctrinei spiritiste arată că ea a probat experimental afirmaţiile sale. Mai mult, ea constituie un suport teoretic, raţional-cognitiv al tuturor religiilor. Dacă acceptăm opinia lui Carl G. Jung, conform căreia „religia este cea mai înaltă formă de psihoterapie”, înseamnă că spiritismul oferă şi o perspectivă terapeutică. Prin urmare, reticenţele psihologilor sunt provocate doar de prejudecăţi şi comoditate.

Istoria ştiinţei ne arată că marile descoperiri şi invenţii s-au bazat pe revelaţii primite de savanţi sub diverse forme: flash-uri intuitive, vise etc. Revelaţia nu lipseşte din cunoaşterea omenească, ba este chiar fundamentală pentru progresul omenirii. Desigur că revelaţiile amintite au fost foarte discrete, lăsându-ne să credem că noi, oamenii suntem capabili de orice minunăţie... În discreţia Sa, Divinitatea ne încurajează să avem iniţiativă, să muncim, să invocăm muza inspiraţiei, dar să nu renunţăm la propria gândire cu atribute demiurgice. Revelaţia nu este incompatibilă cu ştiinţa.

Revelaţiile sunt atât naturale (despre legităţile naturii), cât şi mistice (despre lumile invizibile). Doctrina spiritistă este complexă, cuprinzându-le pe amândouă, în egală măsură, pentru că de fapt lumile invizibile sunt de o natură mai subtilă, dar tot materială.

Revelaţiile pot fi primite pasiv sau, dimpotrivă, pot fi solicitate de către mediumul capabil de un dialog constructiv şi ştiinţific cu entităţile cu care colaborează. Apreciem şi încurajăm în mod deosebit a doua cale, cea activă.

Doctrina spiritistă are un nucleu stabilit de savantul Allan Kardec în jurul anului 1860 pe baza a mii de revelaţii primite de mediumi din întreaga lume, fiindcă el personal nu era medium. Trebuie făcută distincţia între doctrina şi practica spiritistă. Astăzi nu mai aflăm de ţinerea unor şedinţe spiritiste în care se demonstrează efecte fizice extraordinare (materializări de corpuri umane aparent vii sau părţi ale corpului uman în acţiuni naturale, materializări de obiecte, levitaţii etc.). Aceste practici au fost de folos răspândirii doctrinei spiritiste în vremurile de început. (Similar, „vorbirea în limbi” a fost un fenomen prezent doar printre primii creştini, în scopul răspândirii acestei credinţe tuturor neamurilor. Bisericile care o încurajează astăzi nu fac decât să maimuţărească primirea „Duhului Sfânt”.) Pentru că unii profitori au încercat să fraudeze astfel de experimente, credibilitatea spiritiştilor scăzuse.

De aceea, această ideologie spirituală beneficiază astăzi de alte metode de răspândire, potrivite cu rafinarea gândirii omenirii. Au apărut asociaţii serioase de parapsihologie, psihologia transpersonală, curentul new-age, se popularizează practicile şi doctrinele spirituale orientale, literatura de profil aduce cunoaşterea în casele tuturor, iar mass-media, în ciuda defectelor sale, reuşeşte câteodată să transmită şi să provoace dezbateri despre fenomene stranii (de natura spiritologică, ozenistică, paranormală), petrecute în casele şi curţile concetăţenilor noştri.

NOTĂ: Am detaliat în cartea „Modelul unificator al psihicului uman normal şi paranormal” necesitatea dezambiguizării termenului de „parapsiholog”. Astfel, alături de parapsihologii de laborator (savanţi proveniţi din fizică, biologie, medicină etc.), plasăm categoria parapsihologilor practicieni (persoanele cu abilităţi paranormale care şi le pun în slujba semenilor) şi cea a parapsihologilor erudiţi (care nu sunt nici experimentatori, nici practicieni, dar au o imensă dorinţă de a descoperi misterele lumii).

O cazuistică de ultimă oră o reprezintă fotografiile de spirite, surprinse de aparatele de fotografiat ale diverşilor oameni din întreaga lume. Faptul că nu sunt trucuri nu este greu de demonstrat tehnic. Iar faptul că sunt atât de multe dovezi, din întreaga lume, de la numeroşi amatori, dintre care mulţi se miră şi ei ce descoperă în fotografii, este o demonstraţie, greu de combătut, că spiritele îşi fac astăzi simţită prezenţa nu doar pe lângă acei câţiva mediumi legendari, ci pe tot mapamondul, acolo unde există un aparat de fotografiat.

Spre deosebire de dogmele religioase, care refuză schimbarea, teoria spiritologică a fost completată de-a lungul deceniilor de noi revelaţii. Poate că reticenţa savanţilor de a studia spiritismul e cauzată şi de lipsa de timp şi interes în a studia tot materialul bibliografic şi mai ales în a separa informaţiile autentice de impostură. Falsurile şi afirmaţiile paranoice nu lipsesc nici din acest domeniu, controversat mai ales din acest motiv. Este datoria parapsihologilor „erudiţi” să facă lumină şi să pună ordine printre colecţiile de poveşti sau revelaţii, mistificări sau realităţi, halucinaţii sau adevărate clarviziuni.

 

TERMINOLOGIE

Diferenţa dintre termenul de spiritualist şi spiritist a fost provocată în contextul istoric al secolului XIX în care spiritiştii încercau să se apropie de pozitivismul ştiinţei prin metode practice, spre deosebire de filosofia spiritualistă pre-existentă, ce utiliza exclusiv un limbaj religios şi o abordare filosofică. Astăzi însă nu există diferenţe fundamentale de terminologie ştiinţifică, ci mai mult de percepţie populară. „Spiritismul” sugerează, în mod fals, fenomene înfricoşătoare precum strigoii, zgomotele nefireşti provocate de fantome şi altele de acest fel, iar „spiritualismul” este adoptat ca denominaţiune de anumite culte care folosesc mediumi în loc de preoţi, practicând terapii inspirate de comunicări telepatice cu îngerii.

NOTĂ: Parapsihologul Waldo Vieira a preconizat apariţia unei ştiinţe numite „conştientologie”, ştiinţă de sinteză bazată pe descoperirile spiritismului, teosofiei, disciplinelor esoterice tip yoga şi, mai ales, pe numeroasele studii şi observaţii asupra realităţii invizibile ale diverşilor parapsihologi, descoperiri care se succed rapid de 150 de ani încoace. El a propus o clasificare complexă¹⁵ a mai multor ramuri ştiinţifice ale viitorului.

Pentru a depăşi ambiguităţile actuale, preferăm să denumim doctrina spiritualistă prin termenul spiritologie. În viziunea noastră, noţiunea de spirit poate fi sinonimă cu cea de conştiinţă, în sens larg. Prin urmare, spiritologia face apel la teorii, legităţi, principii ale „conştiinţei universale”. Restrângând aria de interes la psihologie, putem vorbi de legităţile „conştiinţei psiho-spirituale”, iar disciplina se va numi, bineînţeles,  psiho-spiritologie.  

Atâta timp cât psihologia transpersonală constată fenomenul reîncarnării, este logic necesar şi obligatoriu să accepte şi existenţa conştiinţei necorporale, ca spirit independent de materie. Lumea spiritelor este lumea strămoşilor noştri cei „vii”, în care vom merge şi noi după moarte. A nu recunoaşte existenţa entităţilor umane necorporale nu este doar un act de laşitate morală, ci chiar o abatere de la rigoarea ştiinţifică.

Fenomenul reîncarnării este demonstrat de datele culese prin hipnoză regresivă, în transa obţinută prin ingerarea de substanţe psihedelice, de mărturiile copiilor care îşi amintesc spontan existenţa anterioară (cu date detaliate şi verificabile) şi este întărit de concepţiile religioase a mai mult de jumătate din populaţia globului...

Enunţarea unei teorii spiritologice clare şi unitare, corelate cu ultimele descoperiri ştiinţifice şi cu paradigma transpersonalistă, ne convinge că ea:

• 
  nu contravine teoriilor validate deja de ştiinţă. Cel mult, ar putea oferi o reevaluare a teoriilor existente.
  
• 
  se bazează pe determinismul cauzal, nu pe cel finalist. Se vrea o ştiinţă a naturii.
  
• 
  poate fi testată practic, atât fizic, cât şi psihologic. De fapt, este testată în continuu de mii de ani, şi mai ales în ultimii 150 de ani.
  
• 
  confirmă teza transpersonalistă a spiritualităţii intrinseci din orice fiinţă umană, indiferent de contextul socio-istorico-cultural.