Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

FILOSOFIA CONŞTIINŢEI MATERIEI

PROBLEMA FUNDAMENTALĂ A FILOSOFIEI:
PRIMEAZĂ CONŞTIINŢA SAU MATERIA?

Mileniile care au trecut peste această problemă, viu dezbătută de gânditori, nu au reuşit să o arunce în desuetudine. Chestiunea a fost ridicată de filosofi pentru a găsi răspunsuri la întrebări cosmogonice, de genul: Cum a apărut lumea? A creat-o cineva? Dacă da, în ce relaţie se află lumea cu Conştiinţa creatoare? Dacă nu, până la ce nivel a ajuns universul să se auto-dezvolte? În acest ultim caz, conştiinţa de sine a omului este cea mai înaltă treaptă de evoluţie? Unii sau alţii dintre gânditori s-au oprit cu predilecţie la anumite etape de analiză, nedefinind foarte clar care sunt cele două categorii care formează dihotomia. În literatură găsim „rezolvări” ce păcătuiesc tocmai prin faptul că tratează paliere diferite ale existenţei, punându-le în relaţie antagonică, ele fiind de fapt în relaţie complementară.

În prima categorie sunt cuprinse fie substanţa, fie materia (în general), fie corpul biologic, fie creierul. În categoria opusă sunt amintite fie psihicul (în general), fie conştiinţa, fie ideile, fie spiritul. În acest context, evident că nici concluziile nu pot fi identice. Am putea spune că problema fundamentală a unora a devenit dacă primează realitatea concretă sau primează realitatea abstractă... Relaţia conştiinţă-materie s-a transformat în relaţia abstract-concret, ceea ce considerăm că este o coborâre nedorită a nivelului spiritual al dezbaterii teoretice, cu un răspuns incorect deja dat.

Unii se întreabă: „pentru ce atâta zbatere filosofică sterilă, dacă tot nu putem afla adevărul, de care nu suntem mai aproape astăzi decât acum 2000 sau 5000 de ani?”. Este evident că omul nu are puterea de a-şi răspunde singur la întrebările fundamentale de mai sus. Dacă universul a fost creat, atunci avem nevoie de revelaţia primită de la Inteligenţa Supremă. Dacă universul a apărut din neant şi evoluează la întâmplare, suntem mult prea neînsemnaţi pentru a-l înţelege şi a-i coordona noi cursul.

Totuşi, orice savant care studiază natura înţelege câtă inteligenţă a fost încorporată pentru a o face posibilă. Cu greu, foarte greu reuşeşte omul să afle câte ceva din Marea Inteligenţă cu care a fost creată şi este menţinută viaţa. Un savant onest va recunoaşte că este logic ca atâta inteligenţă risipită pentru crearea Naturii să aparţină unei Conştiinţe.

Un răspuns adecvat la întrebarea fundamentală a filosofiei nu poate veni decât prin Revelaţie. Nicidecum prin elaborarea unei minţi omeneşti, mult prea limitate. Nu ne putem compara ca inteligenţă nici măcar cu cea care susţine o celulă vie. Deci, dacă tot vrem răspuns la chestiuni care ne depăşesc gândirea, să ascultăm glasul raţiunii. Glasul raţiunii mai înalte.

 

RĂSPUNSUL SPIRITOLOGIEI

LA PROBLEMA FUNDAMENTALĂ A FILOSOFIEI

Spiritologia, ca ştiinţă revelată, acceptă toate variantele de răspuns:

- Studiind originea universului, putem spune că Conştiinţa Supremă transcendentă a creat lumea manifestată. Ea a preexistat şi va dăinui şi după prezumtiva dispariţie a universului. Materia, ca produs al Conştiinţei Unice, este de fapt aceeaşi Conştiinţă sub o altă formă – aceasta este poziţia filosofică non-dualistă, monist-spiritualistă.

- Existenţa curentă a lumii se datorează colaborării dintre Conştiinţă şi lumea manifestată, între care sunt interferenţe şi intercondiţionări – aceasta este poziţia filosofică dualistă.

- Postulând multi-dimensionalitatea materiei, de la cea grosieră (concretă), la cea subtilă (abstractă), ne plasăm aparent pe poziţia filosofică monist-materialistă.

Iată deci că viziunea spiritologică conţine şi îmbină toate variantele filosofice, în funcţie de nivelul analizei teoretice şi practice.

După cum vedem, spiritologia acordă câte un loc în spectrul materiei atât concretului, cât şi abstractului. Nu există nimic creat de Conştiinţă care să nu fie văzut altfel decât „concret” dintr-o perspectivă transcendentă. Structurile psihice, conştiinţa egotică, ideile – toate sunt realităţi concrete pe nivelele mai înalt vibratorii ale materiei. În acelaşi timp, ele sunt abstracţiuni faţă de ceea ce desemnăm noi, oamenii, prin „realitatea concretă, fizică”.

MATERIALISMUL VULGAR – DEPĂŞIT ŞI NIHILIST

Afirmăm că viziunea monist-materialistă vulgară este cu totul depăşită şi nihilistă.

Pentru a face saltul de la concepţia materialistă (care domină gândirea europeană de câteva secole), oamenii de ştiinţă trebuie să facă un efort, nu de gândire (cu care sunt obişnuiţi), ci de a scăpa de credinţă. Trebuie să renunţe la credinţa-prejudecată privind primordialitatea materiei şi non-existenţa a ceea ce nu poate fi perceput cu cele 5 simţuri şi prelungirile sale tehnologice (microscopul, radarul etc.)! Să renunţe la credinţa iraţională în exclusivitatea materiei. Saltul e pe cale să se producă, pe măsură ce tot mai mulţi savanţi împărtăşesc noul model de gândire, plecat de la fizicienii contemporani.

Fără a renunţa la calităţile cercetării ştiinţifice (obiectivitate, rigoare), considerăm că explicaţiile materialiste (coerente în sine, până la un anumit punct) trebuie continuate cu principiul teleologic al existenţei unor Conştiinţe ordonatoare ale haosului. Teleonomia postulează urmărirea unei finalităţi conştiente a oricărui sistem, bazându-se pe observaţia de bun-simţ că din haos nu poate apare ordine. Această aserţiune este şi mai evidentă dacă vorbim despre sistemele autoreglative (viaţa biologică). Savanţii au constatat că „viaţa este o insulă de ordine într-un ocean de entropie”. Un sistem viu are la bază un proiect, iar orice proiect are la bază Conştiinţa. Păstrarea integrităţii, adaptarea sistemului viu la mediu nu sunt exclusiv instinctuale, automate, ci mai ales rezultatul intervenţiei unei Conştiinţe care îl păstrează în parametrii proiectaţi – sau reproiectaţi – optimi.

Întregul Univers nu este rodul întâmplării, ci al teleonomiei. Totul are la bază un proiect şi este rodul activităţii intense, la toate nivelele, al Conştiinţei de a-l duce la bun sfârşit.

Unii gânditori încearcă să îmbine cele două poziţii antagonice, printr-un compromis neproductiv. Ei spun că legile fiinţării şi ale devenirii lumii sunt proprii materiei, dar iniţial au fost produsul unei inteligenţe cosmice. Această Conştiinţă Creatoare (Deus Otiosus – care a delegat ulterior întreaga sa putere unor zei mai tineri – sau Deus Absconditus – zeu care s-a retras voluntar din contactul cu creaţia sa) nu ar mai avea nici o putere şi nici un contact cu lumea, care funcţionează doar pe baza mecanismelor automate declanşate la începutul ei. Aparent înţeleaptă prin compromis, această viziune este la fel de păguboasă din punctul de vedere al dezvoltării cunoaşterii (numită, în mod clasic, „scientia”). Conştiinţa spirituală ar fi astfel aruncată undeva, în abisurile cosmice, lumea ar fi lăsată pradă unor legi oarbe şi necruţătoare, iar gândirea ar fi „o secreţie a creierului”.

Miza cercetărilor actuale din inteligenţa artificială şi neuroştiinţe este să demonstreze că conştiinţa este perfect reductibilă la informaţii fizice, fiind integrabilă în ştiinţele naturii. Totuşi, diferenţierea între ceea ce este pur psihic şi ceea ce este pur fizic, chimic sau fiziologic este extrem de dificilă. Concepţia materialistă pare mult mai comodă intelectual şi chiar moral. Noua paradigmă a conştiinţei universale aduce însă morala din domeniul religiei şi filosofiei în cel al ştiinţei, al legilor obiective ale naturii (în acest sens, unii au propus termenul de cosmoetică).

 

CONŞTIINŢA ANIMĂ MATERIA

S-a adunat o cazuistică imposibil de explicat prin vechile concepte, dar şi de ignorat. Cei care cer explicaţii sunt astăzi mai mulţi decât cei care le amână. Noua paradigmă le oferă cadrul ideatic în care misterele lumii se vor devoala rând pe rând.

Punând la baza lumii conştiinţa, nu desfiinţăm legile autonome ale materiei (ceea ce justifică şi abordările exclusiv materialiste). Numai că recunoaştem conştiinţelor spirituale rolul de reglare şi control al formelor de viaţă supuse regulilor imanente ale materiei. Nu numai că Dumnezeu, Conştiinţa Supremă nu a pierdut nici o clipă controlul şi interesul faţă de Creaţia Sa, ci mai mult, a creat şi creează din Sine nenumărate „mici” conştiinţe, care să se ocupe de fiecare palier al creaţiei, de fiecare fiinţă, de fiecare lege, de fiecare fenomen. Nimic nu rămâne în afara influenţei Conştiinţei.

NOTĂ: În filosofie, curentul care postulează că întreaga materie ar fi vie, însufleţită, având capacitatea de a simţi si de a gândi, se numeşte hilozoism sau animism. Teoria care consideră că psihicul este propriu oricărui organism viu, fie el animal sau plantă, poartă denumirea de biopsihism.

Putem chiar spune că nu există materie „moartă”, ci doar aproape inconştientă. Orice structură elementară materială are un sâmbure de Conştiinţă, oricât de firav, care animă materia. (În tradiţia orientală se spune că „o piatră respiră odată la 1000 de ani”.) Spre această concluzie se îndreaptă cercetările şi observaţiile din fizica cuantică. La baza materiei stă conştiinţa!

Conştiinţa animă materia. Dinamismul este proprietatea conştiinţei, nu a materiei. Mişcarea, transformarea, devenirea nu este intrinsecă materiei. Materia fără conştiinţă este inertă. Conştiinţa se înconjoară de materie. Definiţia viului, în sens larg, este „materia animată de conştiinţă”; în acest sens, totul este viu. Diferenţa dintre viaţa anorganică şi cea biologică o dă reactivitatea neadaptativă sau adaptativă la stimulii din mediu. Veriga lipsă, încă negăsită de ştiinţă, ce face trecerea de la materia organică simplă la o formă de viaţă este chiar Conştiinţa biologică. Este elementul cheie, fără de care organicul nu poate deveni vital.

NOTĂ: Din unele scrieri şi relatări esoterice, se pare că în „alte lumi” spirituale, materia anorganică are proprietăţi adaptative (coordonată de Conştiinţa minerală), iar cea biologică are calităţi psihice, deci putem trage concluzia că, acolo, gradul de conştienţă general este mai ridicat, iar reactivitatea materiei la influenţa Conştiinţelor este mult sporită…

Conştiinţa nu este ceva concret, palpabil. Are proprietăţi similare informaţiei, dezvăluindu-şi prezenţa numai prin transformarea materiei sau energiei. Totuşi, ea este cogniscibilă, şi aceasta probează că nu este o speculaţie filosofică. Conştiinţa, ca realitate diferită şi superioară gândirii poate fi raţionalizată (ceea ce facem chiar acum, în acest text), dar, mai ales şi din fericire, poate fi recunoscută direct, în stările meditative transcendentale. Postularea cogniscibilităţii conştiinţei umane se bazează pe ideea că în fiecare om există o conştiinţă guvernatoare – spiritul. De fapt, în meditaţie, nu mintea cunoaşte conştiinţa, ci aceasta din urmă „dresează” mintea să stea tăcută şi să lase conştiinţa să se manifeste direct. Revelarea conştiinţei spirituale este deci o întoarcere către Sine, o oglindire în minte a principiului conştient din om.