Răzvan-alexandru petre


Îndrumători de „non-dualism”



Yüklə 0,9 Mb.
səhifə17/55
tarix02.03.2018
ölçüsü0,9 Mb.
#43644
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   55

Îndrumători de „non-dualism”


Iată mai jos o listă foarte scurtă de autori care v-ar putea trezi interesul şi convinge că merită să gustaţi din această felie de adevăr. Sunt doar câteva repere, suficiente însă pentru iniţiere. Mă simt reconfortat că putem alege astăzi dintr-o ofertă spirituală atât de diversă, competentă şi accesibilă, spre deosebire de vremurile trecute. Profitaţi!

Sugestie de practică spirituală pentru oamenii foarte ocupaţi sau obosiţi: Urmăriţi atent, în fiecare zi, un fragment de 10-15 minute dintr-un videoclip de mai jos!



ADYASHANTI   Site oficial19   Video tradus20 

MOOJI   Site oficial21   Video traduse22

PETER FENNER   Site oficial23 Video traduse24

ECKHART TOLLE    Site oficial25 Video netradus: Enjoying Every Moment26 (1h 40min) compilaţie-sinteză

MARIUS MIHAI LUNGU   Site oficial27 Canal video28

ATMAJI MAHARAJ (Ionuţ Spiridon) Site oficial29 Canal video30

DINU TEODORESCU Portal despre non-dualism31

GANGAJI     Site oficial32 Video traduse33

RUPERT SPIRA Video tradus34

DAVID R. HAWKINS Carte pdf „Ochiul Sinelui35

GAYLON FERGUSON

DOUGLAS HARDING

RAMANA MAHARISHI

TAISEN DESHIMARU

NISARGADATTA MAHARAJ

NIRMALA (Daniel Erway) 

Link: Experienţe mistice şi stări de iluminare (insight)36

Lecturi suplimentare


KEN WILBER:

„Citeşte-mi exerciţiul Martorului din Fără graniţe, vrei?”, a întrebat ea pe la şase după-amiaza. Vorbea despre o carte pe care o scrisesem cu câţiva ani înainte; exerciţiul Martorului era un rezumat al câtorva căi pe care cei mai mari mistici ai lumii le-au folosit pentru a trece dincolo de corpul şi mintea lor şi a-l descoperi pe Martor. Această versiune specială o adaptasem din Roberto Assagioli, fondatorul psihosintezei, dar ea este, de fapt, o tehnică standard de autointerogare - întrebarea primordială „Cine sînt eu?” - devenită celebră datorită lui Sri Ramana Maharshi.

„Iubito, în timp ce citesc, încearcă să-ţi dai seama cât mai clar de sensul fiecărei propoziţii.”

„Am un corp, dar nu sunt corpul meu. Pot să-mi văd şi să-mi simt corpul, iar ceea ce poate fi văzut şi simţit nu este adevărata Entitate care Vede. Corpul meu poate fi obosit sau activ, bolnav sau sănătos, greu sau uşor, neliniştit sau calm, dar nu are nimic de-a face cu sinele interior, Martorul. Am un corp, dar nu sunt corpul meu.

Am dorinţe, dar nu sunt dorinţele mele. Pot să-mi cunosc dorinţele, iar ceea ce poate fi cunoscut nu este adevărata Entitate care Cunoaşte. Dorinţele vin şi pleacă, trec prin conştiinţa mea, dar ele nu îmi afectează sinele interior, Martorul. Am dorinţe, dar nu sunt dorinţele mele.

Am emoţii, dar nu sunt emoţiile mele. Pot să-mi simt şi să-mi înţeleg emoţiile, iar ceea ce poate fi simţit şi înţeles nu este adevărata Entitate care Simte. Emoţiile trec prin mine, dar ele nu-mi afectează sinele interior, Martorul. Am emoţii, dar eu nu sunt emoţiile mele.

Am gânduri, dar nu sunt gândurile mele. Pot să-mi văd şi să-mi cunosc gândurile, iar ceea ce poate fi cunoscut nu este adevărata Entitate care Cunoaşte. Gândurile vin şi pleacă, dar ele nu-mi afectează sinele interior, Martorul. Am gânduri, dar nu sunt gândurile mele.”

Apoi declară cât de convingător poţi: sunt ceea ce rămâne, un centru pur al conştiinţei, un Martor nemişcat al tuturor acestor gânduri, emoţii, sentimente, senzaţii.”

(„Graţie şi forţă. Treya Killan Wilber: o vindecare spirituală dincolo de moarte”, de Ken Wilber, pag. 145)

ADYASHANTI:

Nu numai Sinele este perceput eronat, ci există o pleiadă de erori despre lume, despre ceilalţi. Tot ce credem este o percepţie greşită.

Realitatea nu are nevoie de nicio credinţă. De crezut, trebuie crezut numai cum NU sunt lucrurile, ca să nu le percepi în acel fel. Unele credinţe sunt mai puţin distructive decât altele, dar niciuna nu e adevărată. Când te trezeşti cu adevărat, nu poţi rata această înţelegere: nu există nicio credinţă adevărată. Realitatea e simplă, clară, unitară. Nu e nimic misterios. Misterul are de a face cu percepţia eronată, cu multe nuanţe de gri şi ceaţă.

Orice suferinţă e cauzată de percepţia greşită, care e cauzată de o credinţă, o idee captată. Viaţa e simplă, libertatea e simplă, iluminarea e simplă. E cea mai simplă percepţie. Interogaţia spirituală să fie: „Ce e adevărat?”

Când mă simt rău, nu caut să mă simt mai confortabil, ci mă întreb cum să percep lucrurile mai clar, care e adevărul acolo. E o transformare radicală. Nu vrei să schimbi nimic în exterior, ci doar percepţia eronată.

(traducere din videoclip37)

* * *

Nu crede că Iluminarea te va face special, nu te va face! Dacă te simţi special în vreun fel, atunci trezirea n-a apărut. Am întâlnit o mulţime de oameni care cred că sunt iluminaţi şi treziţi doar pentru că au avut o experienţă foarte deosebită mistico-spirituală. Poartă Iluminarea ca o insignă de onoare în piept. Ei stau cu prietenii la o cafeluţă şi vorbesc despre cât de treziţi sunt.

Ce-i amuzant despre Iluminare este că, atunci când este autentică, nu este nimeni s-o pretindă. Iluminarea este foarte obişnuită; nu este nimic special. În loc să te facă mai special, te face mai puţin special. Te plantează în centrul unei minunate umilinţe şi inocenţe. Oricine te poate numi iluminat, sau nu, dar atunci când eşti iluminat, ideea că cineva ar fi „iluminat” devine o glumă. Eu folosesc cuvântul iluminat tot timpul; dar nu să te îndrept spre el, ci dincolo de el. Nu te bloca în „Iluminare”!

* * *

Iluminarea este un proces distructiv. Nu are nimic de a face cu a deveni mai bun sau a fi mai fericit. Este depărtarea de neadevăr. Este completa eradicare a tot ceea ce ne-am imaginat a fi adevărat.



* * *

Adevărata meditaţie nu înseamnă a stăpâni vreo tehnică, ci a renunţa la control. Adevărata meditaţie este renunţarea la manipularea experienţei.



* * *

Inerentă în impulsul de libertate este insecuritatea. Impulsul de libertate vine din afara minţii şi, din cauza acestui lucru, face mintea să se simtă foarte nesigură. Majoritatea căutătorilor spirituali se depărtează de această nesiguranţă căutând şi luptând pentru un măreţ obiectiv spiritual. Asta fac ei pentru a evita să se simtă nesiguri.



* * *

Oameni „spirituali” pot fi unii dintre cei mai violenţi oameni pe care-i vei întâlni vreodată. De obicei, ei sunt violenţi cu ei înşişi. În mod agresiv încearcă să-şi controleze mintea, emoţiile lor şi trupurile lor. Se supără pe ei înşişi şi se consumă pentru că nu s-au ridicat până la ideea minţii lor condiţionate despre ce ar fi „Iluminarea”. Nici unul nu a devenit liber vreodată prin această violenţă. Cum se face că atât de puţini oameni sunt cu adevărat liberi? Ei încearcă să se conformeze ideilor, conceptelor şi credinţelor din capetele lor. Vor să ajungă în Rai concentrându-se.

Dar libertatea este starea naturală, expresia spontană. Observă că însăşi ideea de „cineva care controlează lucrurile” este un concept creat de minte! Fă un pas înapoi în necunoscut!

* * *

Suferinţa are nevoie de ajutorul tău. Fără rezistenţa ta, suferinţa nu poate supravieţui.



* * *

Mulţi căutători spirituali rămân „blocaţi” în vid, în absolut, în transcendenţă. Ei se agaţă de fericire, pace sau detaşare. Când dispare motivaţia ego-centrată pentru viaţă, mulţi căutători devin indiferenţi. Ei văd perfecţiunea a tot ce există şi nu văd nici un motiv pentru a mai face ceva, nici măcar propria îngrijire. Eu numesc acest lucru „a găsi un fals refugiu”. Este o foarte subtilă capcană egotică: o fixare în absolut şi în toate formele inconştiente de ataşament care se pretind a fi „eliberarea”. Poate fi foarte dificil să trezeşti pe cineva din această fixaţie iluzorie, deoarece, literalmente, nu are nicio motivaţie pentru a ieşi din ea. Blocaţi într-o formă de indiferenţă divină, astfel de oameni cred că au ajuns pe piscul muntelui când, de fapt, ei se ascund la jumătatea drumului, pe pantă.



* * *

Iluminarea nu înseamnă că fiinţa ar trebui să dispară pe tărâmul transcendenţei. A fi fixat în absolut nu e decât polul opus fixării în relativ. Cu iluminarea adevărată se naşte o extraordinară Iubire impersonală şi înţelepciune, care niciodată nu se fixează în vreun tărâm de experienţă. A te trezi la percepţia absolută este profund şi transformator, dar a te trezi din toate punctele fixe de percepţie naşte adevărata non-dualitate.

Dacă Golul nu poate dansa, nu este Gol adevărat. Dacă lumina Lunii nu inundă pustiul cer de noapte şi nu se reflectă în fiecare picătură de apă, pe fiecare fir de iarbă, atunci tu eşti singurul care priveşte la propriul vis gol. Îţi spun, trezeşte-te! Apoi, inima ta va fi inundată de o Iubire pe care nu poţi s-o cuprinzi. Labirintul de filosofie spirituală şi teologiile sunt doar un gând în Vid.

* * *

Ţi-ai dat vreodată seama ca Îl cauţi pe Dumnezeu cu ochii Lui?



* * *

Îţi poţi imagina că nu eşti deloc o problemă de rezolvat? Că ea este doar o mişcare a gândului care spune „Orice există, nu este aşa cum ar trebui să fie”. Deci cel mai mare act de compasiune începe dinăuntru. Când nu-ţi mai priveşti fiinţa ca pe o problemă, aceasta se numeşte „pacea ce trece de orice înţelegere”.


Răzvan Alexandru Petre
17 aprilie 2016


Yüklə 0,9 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   55




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin