Răzvan-alexandru petre

EȘTI CREDINCIOS ?

Motto:  Credințele sunt atât de răspândite în lume, fiindcă oamenii
se tem mai mult de necunoscut decât se tem de neadevăr.
Capitole:

1. CREDINȚA MORALĂ

2. CREDINȚA DOGMATICĂ ȘI RITUALISTĂ

DOGMELE VETUSTE SE CER REFORMATE

3. CREDINȚA ÎN MIRACOLE

DUHUL SFÂNT ACȚIONEAZĂ AZI ȘI MEREU

NOUA RENAȘTERE APOSTOLICĂ
Ești credincios?

Întrebarea, aparent banală, necesită un răspuns nuanțat. Există trei forme de credință religioasă. Poți fi credincios într-un fel și necredincios în celelalte două feluri. Sau poți fi credincios în două feluri și necredincios în al treilea fel.

Cele trei forme de credință religioasă sunt: 1) Credința morală; 2) Credința dogmatică și ritualistă; 3) Credința în miracole.

Mai adăugăm și credința în propriile forțe, dar ea nu intră în zona religiei, ci a psihologiei. Unii ar putea spune că omul este o manifestare divină, așa că încrederea în sine ar avea și ea un conținut spiritual. Pentru analiza de față, o lăsăm de-o parte, deși este cea mai importantă pentru supraviețuire și progres. Nu poți fi un om spiritual dacă nu ai credință în tine. Factorii exteriori te pot dezamăgi.

Estimăm că majoritatea românilor au următorul profil religios:

- Credință morală 99% (cu toții aderăm teoretic, prin educație, la regulile morale, chiar și ateii);

- Credință doctrinară 50% (astăzi nu mai credem toate poveștile biblice);

- Credință în miracole 25% (prezentă mai ales atunci când identificăm minunile cu speranța).

 

1. CREDINȚA MORALĂ

Toate religiile pun la bază reguli morale, inspirate de Zeii sau Zeul Suprem. Cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creștinismul și islamul) au un fond comun de reguli morale: să fii cinstit, să nu minți, să îți ajuți aproapele etc. Creștinismul a amendat una din regulile vechi și anume obligația morală de a te răzbuna. Creștinul, spre deosebire de ceilalți, știe să ierte. Prin asta, creștinismul se poate considera superior moral celorlalte religii intolerante și trebuie susținut ferm, dar și cu iubire.

Credința morală este pilonul central care definește cultura și civilizația din care facem parte. Este dificil să se amestece culturi diferite. Uitați-vă cum nu reușesc și nici nu vor să se integreze musulmanii în societatea occidentală! Știați că aceștia, când sunt nemulțumiți de ceva, sunt educați să se comporte agresiv, să caute un țap ispășitor în afară, nu să se autoanalizeze? Paradoxal, există și un revers pozitiv: în societățile islamice depresia este rar întâlnită. Totuși, Europa a fost construită pe temelia valorilor creștine, evident superioare mentalităților tribale.

Întrebarea „Ești credincios?” nu se referă la moralitate, fiindcă ar suna ca o jignire. Cu toții ne considerăm morali, cel puțin declarativ.

 

2. CREDINȚA DOGMATICĂ ȘI RITUALISTĂ

Creștinismul are multe culte și denominațiuni. Toate au aceeași credință morală. Diferă prin unele puncte doctrinare. De-a lungul timpului, după fiecare trezire spirituală și invenție dogmatică sau ritualică, s-a înființat un nou cult. Astăzi protestantismul și evanghelismul numără zeci de denominațiuni.

Orice credință pleacă de la un adevăr. Dar cum adevărul are multe fațete, la un moment dat este contestat, apar facțiuni și așa-zise erezii, reforme, fronde. Parcă „cineva” ar dori să umple o bancă de date cu tot felul de experimente socio-spirituale, până la epuizarea tuturor posibilităților.

Prin urmare, dogma și ritualul sunt aspecte care separă cultele și sectele din cadrul aceleiași religii. Mișcarea ecumenică se sprijină pe ceea ce ne unește ca creștini, în primul rând credința morală. Diferențele doctrinare sunt parfum pentru clerici, dar poporul credincios nu e interesat de chițibușurile teologice.

De exemplu, disputa care a separat acum 1000 de ani biserica ortodoxă de cea catolică se numește „Filioque”. Teologii apuseni spuneau că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și Fiul, iar cei răsăriteni că purcede numai de la Tatăl. Este un exemplu de falsă dilemă și cum nu vedem pădurea din cauza copacilor.

DOGMELE VETUSTE SE CER REFORMATE

Nu toți oamenii pot crede dogmele religioase, unii sunt mai sceptici. Își pot găsi totuși alte căi de apropiere de Spirit, prin cercetare, prin artă, prin altruism etc.
„Asociațiile bisericești liber-gânditoare din Olanda lasă loc întrebărilor critice și fiecare tradiție sau dogmă religioasă poate fi pusă la îndoială. Libera gândire este opusul ortodoxiei religioase, în care se respectă cu strictețe tradiții și dogme vechi.” (sursa⁴³)
Oare, dacă Biserica și-ar reformula tradiția, predicând, de exemplu, că nașterea pruncului Isus din fecioară este doar un simbol al neprihănirii sufletești, credincioșii nu o vor mai adora pe Maica Domnului?! Nu s-ar schimba nimic pentru aceștia. În schimb, se vor apropia de Biserică mai mulți intelectuali. Mitul „imaculatei concepții” a lui Isus nu a fost decât o strădanie a primilor teologi de a ocoli misoginismul oficial, care nu putea accepta că o femeie poate fi sfințită.

Sunt de acord că religiile au nevoie de miracole. Dar unele reale, cu doi sau mai mulți martori, nu minuni închipuite. Deunăzi, o clarvăzătoare abera la o televiziune că ea „a văzut” cum pruncul Isus „a ieșit instantaneu din burta Fecioarei, nu pe cale naturală”. Desigur că această afirmație a trezit imediat o reacție furibundă a unui teolog, numind-o „sminteală”. Dar oare nu este același tip de credință oarbă din care se hrănește atât dogma, cât și evlavia populară?! Fără să vrea, femeia i-a pus oglinda în față teologului, arătându-i unde se poate ajunge prin credulitatea religioasă, întreținută chiar de Biserică.

Lumea are probleme tot mai grave, iar oamenii au nevoie să spere în existența și sprijinul Inteligențelor invizibile binevoitoare. Biserica trebuie să-și facă un examen de conștiință, căci se pierd tot mai mulți credincioși din cauza lehamitei de abuzurile și corupția unor clerici, dar și pentru că însăși doctrina nu este deloc „seducătoare” pentru mințile sănătoase. Minciunile și absurditățile „tradiției” nu mai pot susține moralul poporului la greu, e nevoie de o adaptare și modernizare înțeleaptă.