Secţia I civilă Suportarea cheltuielilor procesuale avansate de către stat pentru partea care a beneficiat de ajutor public judiciar



Yüklə 0,76 Mb.
səhifə5/14
tarix08.01.2019
ölçüsü0,76 Mb.
#92488
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   14

2. Refuzul primarului unei localităţi de a efectua înscrierile în registrul agricol privind un teren atunci când referitor la acesta există litigii care pun în discuţie titularul dreptului de proprietate.

Art.1 din O.G. nr.28/2008

Art.6 alin.6 lit. a din O.G. nr.28/2008

Art.1 din Legea nr.554/2004
Ţinerea registrului agricol se face, aşa cum rezultă şi dispoziţiile art.1 din OG nr.28/2008 şi „în scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, (…)”, dar şi pentru a constitui o „sursă de date pentru înfăptuirea pe plan local a unor politici în domeniile: fiscal, agrar, al protecţiei sociale, edilitar-urbanistic, sanitar, şcolar şi altele asemenea;” (art.6 alin.6 lit.a).

În aceste condiţii se apreciază că refuzul primarului unei localităţi de a efectua înscrierile în registrul agricol privind un teren atunci când referitor la acesta există litigii, litigii care pun în discuţie titularul dreptului de proprietate, nu poate fi apreciat ca nejustificat.

În cauză, reclamantul a cumpărat, la 30 decembrie 1999, terenul de 1050 mp. din suprafaţa totală de 2100 mp., situat în intravilanul comunei Merişani, pct.”Vatra satului”, de la M. V., aceasta dovedindu-şi dreptul de proprietate dobândit în condiţiile Legii nr.18/1991 prin procesul-verbal de punere în posesie nr. ***/17.06.1999.

Este adevărat că prin sentinţa nr.3169/2010 acţiunea formulată de Primarul Comunei Merişani prin care acesta solicita să se constate nulitatea procesului verbal de punere în posesie nr. ***/1999 şi în care actualul intimat a avut calitatea de pârât a fost respinsă, soluţie menţinută prin decizia nr. ***/2011. Respingerea însă a fost determinată de aprecierea că în cauză este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat prin aceea că, într-o judecată anterioară, acelaşi proces verbal de punere în posesie s-a constatat a fi nul printr-o hotărâre irevocabilă.

În aceste condiţii se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art.1 din Legea nr.554/2004, întrucât refuzul Primarului Comunei Merişani de a efectua înscrierea în registrul agricol este justificat de necesitatea ca acest document să conţină menţiuni despre care nu există, cel puţin la momentul realizării lor, elemente care să pună în discuţie dreptul. Or, cum în cauză există o hotărâre judecătorească în care s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al vânzătoarei, se impune să se observe care sunt efectele pe care aceasta le produce asupra transmisiunilor de drepturi făcute de ea.

(Decizia nr. 2907/R-cont/02 Octombrie 2013)
Prin acţiunea înregistrată la 12 ianuarie 2012, reclamantul I. F. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Comunei Merişani şi Comuna Merişani solicitând obligarea acestora la deschiderea rolului agricol şi înscrierea dreptului de proprietate în evidenţele fiscale, cu consecinţa eliberării dovezilor necesare referitoare la terenul proprietatea sa.

A mai solicitat reclamantul şi obligarea pârâtelor la daune egale cu majorările de întârziere, penalităţi şi dobânzi aferente perioadei de la data când a pretins înscrierea dreptului de proprietate şi până la cel al pronunţării hotărârii, daune estimate provizoriu la 1.000 lei.

În motivare reclamantul a arătat că, la 30 decembrie 1999 a dobândit proprietatea unui teren de 1.050 mp., iar în septembrie 2011 a solicitat Primarului Comunei Merişani o dovadă din care să rezulte că figurează înscris în rolul agricol cu acest imobil. La 25 octombrie 2011 i-a fost comunicat refuzul, motivat de nerespectarea termenului de 30 de zile, nerespectare ce are alte consecinţe decât neînscrierea bunului în registrul agricol.

Poziţia pârâţilor este cu atât mai greşită cu cât vânzătoarea către reclamant a avut înscris terenul în evidenţele fiscale, iar procesul-verbal de punere în posesie eliberat acesteia (nr. ***/17.06.2009) a fost menţinut în urma contestării în justiţie de către primar.

Prin sentinţa civilă nr.3566/2012, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâţi să înscrie reclamantului dreptul de proprietate în evidenţele fiscale ale autorităţii administrativ teritoriale. A fost respins capătul de cerere privind despăgubirile.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin vânzare-cumpărare, înscris autentic în temeiul căruia este îndreptăţit să fie înscris în registrul agricol al localităţii.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Comuna Merişani şi Primarul Comunei Merişani invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora au susţinut următoarele:

- în mod greşit instanţa a respins cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. 23379/280/2012, pricină în care se pune în discuţie existenţa dreptului de proprietate al reclamantului;

- reclamantul avea obligaţia să solicite înscrierea dreptului său până la 31 ianuarie 2000, iar în absenţa unei astfel de solicitări a avut loc eliberarea unui alt proces verbal de punere în posesie în favoarea unei alte persoane, care, de altfel, s-a şi înregistrat în registrul agricol;

- prin sentinţa nr.7672/16.11.2009 s-a constatat nulitatea procesului verbal de punere în posesie nr. ***/1999, act ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare invocat drept titlu de către reclamant.

Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

În condiţiile art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă, în discuţia părţilor a fost pusă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comunei Merişani, excepţie invocată din oficiu de către instanţă şi care se apreciază că se impune a fi soluţionată cu prioritate.

Astfel, potrivit art. 9 din OG nr.28/2008 „(1) Înscrierea datelor în registrul agricol se face la comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti de către persoanele cărora le revin, prin dispoziţie a primarului respectiv, sarcina completării, ţinerii la zi a registrului agricol atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, precum şi a centralizării datelor”.

Legea recunoaşte în sarcina primarului dreptul şi obligaţia de a dispune înscrierea datelor în registrul agricol, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art.6 ale aceluiaşi act normativ. Faptul că această menţionare se face de către secretarul localităţii nu este de natură să infirme aprecierea potrivit căreia titularul dreptului şi obligaţiei, inclusiv sub aspect procesual, în pricinile de natura celei de faţă, este primarul.

Se apreciază, aşadar, că unitatea administrativ teritorială - cea în favoarea căreia se recunoaşte personalitatea juridică, aspect care, însă, în cauzele de contencios administrativ, are o altă relevanţă prin raportare la capacitatea de drept public - nu are legitimare procesual pasivă, aşa încât acţiunea formulată împotriva Comunei Merişani se impunea a fi respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.

În ceea ce priveşte susţinerile Primarului Comunei Merişani – persoană care a semnat calea de atac în dubla sa calitate, de primar şi de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale – acestea se impun a fi reţinute sub aspectul ultimelor două critici.

Ţinerea registrului agricol se face, aşa cum rezultă şi dispoziţiile art.1 din OG nr.28/2008 şi „În scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, (…)”, dar şi pentru a constitui o „sursă de date pentru înfăptuirea pe plan local a unor politici în domeniile: fiscal, agrar, al protecţiei sociale, edilitar-urbanistic, sanitar, şcolar şi altele asemenea;” (art.6 alin.6 lit.a).

În aceste condiţii se apreciază că refuzul primarului unei localităţi de a efectua înscrierile în registrul agricol privind un teren atunci când referitor la acesta există litigii, litigii care pun în discuţie titularul dreptului de proprietate, nu poate fi apreciat ca nejustificat.

În cauză, reclamantul a cumpărat, la 30 decembrie 1999, terenul de 1050 mp. din suprafaţa totală de 2100 mp., situat în intravilanul comunei Merişani, pct.”Vatra satului”, de la M. V., aceasta dovedindu-şi dreptul de proprietate dobândit în condiţiile Legii nr.18/1991 prin procesul-verbal de punere în posesie nr. ***/17.06.1999.

Este adevărat că prin sentinţa nr.3169/2010 acţiunea formulată de Primarul Comunei Merişani prin care acesta solicita să se constate nulitatea procesului verbal de punere în posesie nr. ***/1999 şi în care actualul intimat a avut calitatea de pârât a fost respinsă, soluţie menţinută prin decizia nr. ***/2011. Respingerea însă a fost determinată de aprecierea că în cauză este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat prin aceea că, într-o judecată anterioară, acelaşi proces verbal de punere în posesie s-a constatat a fi nul printr-o hotărâre irevocabilă.

În aceste condiţii se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art.1 din Legea nr.554/2004, întrucât refuzul Primarului Comunei Merişani de a efectua înscrierea în registrul agricol este justificat de necesitatea ca acest document să conţină menţiuni despre care nu există, cel puţin la momentul realizării lor, elemente care să pună în discuţie dreptul. Or, cum în cauză există o hotărâre judecătorească în care s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al vânzătoarei, se impune să se observe care sunt efectele pe care aceasta le produce asupra transmisiunilor de drepturi făcute de ea.

În ceea ce priveşte critica privind greşita respingere a cererii de suspendare se apreciază că ea nu este fondată şi chiar dacă efectuarea menţiunilor depinde de modul de rezolvare a drepturilor invocate de părţi, parte din ele făcând obiectul unui litigiu, nu sunt de natură să justifice o astfel de măsură. Aceasta pentru că, aşa cum s-a arătat mai sus, la acest moment refuzul de înscriere în registrul agricol este un refuz justificat şi el nu poate fi sancţionat în condiţiile art.1 din Legea contenciosului administrativ.



Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că recursul este fondat şi, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, a admis recursul, cu consecinţa modificării sentinţei şi respingerii acţiunii faţă de Comuna Merişani, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar faţă de Primarul Comunei Merişani, ca nefondată.
3. Aplicarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii în cazul dispoziţiilor sancţionatorii cuprinse în Codul de procedură fiscală.
Art. 15 alin.2 din Constituţia României

Art.27 alin.2 din Codul de procedură fiscală
Potrivit art.27 alin.2 din Codul de procedură fiscală în forma sa în vigoare la data de emiterii actelor fiscale: „Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...);

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale

Aceste dispoziţii legale nu erau cuprinse în Codul de procedură fiscală în forma sa în vigoare la data la care reclamantul a cesionat părţile sociale către cesionar, persoană care de altfel a cesionat şi ea ulterior părţile sociale către altcineva.

În aceste condiţii, reclamantul nu poate să răspundă decât pentru faptele săvârşite în exerciţiul calităţii sale de asociat şi/sau administrator şi numai în măsura în care aceste fapte erau sancţionabile potrivit normelor legale în vigoare la data săvârşirii lor.

La data la care reclamantul a încheiat actul de cesiune, Codul de procedură fiscală nu conţinea dispoziţiile sancţionatorii la care se raportează organele fiscale, aşa încât ele nu pot fi aplicate retroactiv.

Apreciindu-se că nu se poate accepta decât cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii adoptarea punctului de vedere exprimat de organele fiscale, urmează a se reţine că cele două decizii sunt nelegale şi se impune ca ele să fie anulate.

Concluzionând în sensul că reclamantului i-au fost aplicate sancţiuni cu consecinţa antrenării răspunderii sale personale pentru fapte nesancţionabile la data exercitării calităţii de administrator şi/sau asociat a agentului economic, reţinând şi statuarea de mai sus, urmează să se dispună admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul anulării actelor fiscale.

(Decizia nr. 2955/02 Octombrie 2013)
Prin acţiunea înregistrată la 16.08.2012, reclamantul V. D.M. a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Piteşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş pentru a se dispune anularea deciziei nr. *** emisă de către prima pârâtă la 4 mai 2012 şi a deciziei nr.*** emisă de către cea de-a doua pârâtă la 19 iunie 2012.

În motivare, s-a arătat că prin actele administrative contestate s-a atras răspunderea solidară a reclamantului cu S.C. D.A.D. S.R.L., societate la administrarea căreia a participat împreună cu Z.V.C., persoană faţă de care s-a emis o altă decizie de antrenare a răspunderii.

Actele fiscale, însă, nu conţin elementele la care se referă dispoziţiile art.43 din O.G. nr.92/2003, iar constatarea nulităţii lor se impune şi pentru considerentul că la momentul la care reclamantul a cesionat părţile sociale şi a pierdut calitatea de administrator, art.27 din Codul de procedură fiscală nu prevedea posibilitatea antrenării răspunderii pentru elementele avute în vedere de către pârâte.

Astfel, răspunderea reclamantului s-a atras în temeiul dispoziţiilor art.27 alin.2 pct.c) şi d), aşa cum sunt ele reglementate în prezent, fără să se aibă în vedere că reclamantul a încetat calitatea de administrator la data de 21.05.2009, iar faptul că societatea înregistra o datorie la bugetul de stat, aşa cum se pretinde, fără să se detalieze, nu produce o consecinţă de natura celei avută în vedere.

Prin sentinţa civilă nr.2701/26.04.2012, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea, reţinând că la data la care reclamantul a cedat părţile sociale, societatea figura cu datorii restante la bugetul de stat în sumă de 211.665 lei, iar în prezent se află în stare de insolvabilitate.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă şi susţinând în esenţă următoarele:

- instanţa a avut în vedere forma pe care art.27 din O.G. nr.92/2003 o avea la data de 21 mai 2009, anterior adoptării O.U.G. nr.54/2010, aşa încât nu se poate reţine că în calitate de administrator sau asociat nu a achitat cu rea-credinţă obligaţiile bugetare;

- din decizia contestată nu rezultă natura creanţelor, aşa cum dispun prevederile art.43 şi art.28 din Codul de procedură fiscală;

- chiar dacă s-ar aprecia că legea civilă retroactivează se impunea să se observă că în cauză nu este îndeplinită condiţia relei-credinţe, cerinţă pe care textul o impune pentru atragerea răspunderii personale. De altfel, în actele fiscale nu este argumentat în niciun mod acest aspect.

Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr.115369/4 mai 2012, s-a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea faptelor prevăzute de art.27 alin.2 lit.c) şi d) din O.G. nr.92/2003, alături de S.C. D.A.D. S.R.L.

Contestaţia formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia nr.184154/19 iunie 2012.

În ambele acte fiscale s-a reţinut că în perioada 25.01.2009-25.04.2009 cât administrator al societăţii a fost reclamantul, societatea nu şi-a achitat obligaţiile fiscale şi de altfel, începând cu 25.04.2009 nu a mai depus declaraţii.

La data cesiunii părţilor sociale de către reclamant agentul economic înregistra obligaţii fiscale restante în sumă de 211.665 lei, în condiţiile în care reclamantul participant la Adunarea Generală a Asociaţiilor avea cunoştinţă de situaţiile financiare anuale.

Potrivit art.27 alin.2 din Codul de procedură fiscală în forma sa în vigoare la data de emiterii actelor fiscale: „Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...);

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale”.

Aceste dispoziţii legale nu erau cuprinse în Codul de procedură fiscală în forma sa în vigoare la data la care reclamantul a cesionat părţile sociale la S.C.B. A. S.R.L. (viitor S.C.D.A.D. S.R.L.) către Z.V.C. , persoană care de altfel a cesionat şi ea ulterior părţile sociale către A.D.

Aceste cesiuni au determinat şi încheierea procesului verbal de predare-primire din 18.05.2009, prin care Z.V.C. şi V.D.M. în calitate de foşti administratori ai agentului economic predau noului asociat evidenţa contabilă, activul şi pasivul societăţii.

În aceste condiţii, reclamantul nu poate să răspundă decât pentru faptele săvârşite în exerciţiul calităţii sale de asociat şi/sau administrator şi numai în măsura în care aceste fapte erau sancţionabile potrivit normelor legale în vigoare la data săvârşirii lor.

La data la care reclamantul a încheiat actul de cesiune, Codul de procedură fiscală nu conţinea dispoziţiile sancţionatorii la care se raportează organele fiscale, aşa încât ele nu pot fi aplicate retroactiv.

Apreciindu-se că nu se poate accepta decât cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii adoptarea punctului de vedere exprimat de organele fiscale, urmează a se reţine că cele două decizii sunt nelegale şi se impune ca ele să fie anulate.

Concluzionând în sensul că reclamantului i-au fost aplicate sancţiuni cu consecinţa antrenării răspunderii sale personale pentru fapte nesancţionabile la data exercitării calităţii de administrator şi/sau asociat a agentului economic, reţinând şi statuarea de mai sus, urmează să se dispună admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul anulării actelor fiscale.

Faţă de această apreciere, devine inutilă verificarea celorlalte critici din calea de atac.



Pentru aceste motive, Curtea a admis recursul formulat de reclamantul V.D.M. şi a modificat sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. *** emisă la 19 iunie 2012 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş. A fost admisă contestaţia formulată împotriva deciziei nr.*** emisă la data de 4 mai 2012 de Administraţia Finanţelor Publice Piteşti, iar pe fond s-a dispus anularea şi a acestei decizii de angajare a răspunderii solidare a reclamantului.
4. Determinarea stării de incompatibilitate stabilită contractual. Înţelesul sintagmei „funcţii salarizate” pentru a determina elementul care atrage incompatibilitatea pentru managerul unui serviciu de ambulanţă ce deţine mai multe funcţii pentru care legea prezumă existenţa unui conflict de interese.
Art.111 alin.15 lit. a) din Legea nr.95/2006
Curtea, din interpretarea dispoziţiilor contractuale şi a celor legale sus citate, constată că DSP Argeş era îndrituită să procedeze la încetarea Contractului de management atât din punctul de vedere al momentului la care a aplicat măsura, cât şi din punct de vedere al faptelor pentru care a aplicat măsura.

În contract, cu privire la starea de incompatibilitate, nu se face trimitere la constatarea acesteia de către ANI sau de către altă instituţie statală pentru a se dispune încetarea contractului.

Este adevărat că art.111 alin.15 lit. a) din Legea nr.95/2006, foloseşte sintagma „funcţii salarizate” pentru a determina elementul care atrage incompatibilitatea pentru managerul unui serviciu de ambulanţă ce deţine mai multe funcţii, însă legea trebuie interpretată nu doar în „litera” ei, care uneori poate fi insuficient de expresivă pentru intenţia legiuitorului. Ca atare, în aplicarea ei, legea trebuie interpretată şi în „spiritul” ei, anume cu luare în consideraţie a scopului pentru care a fost adoptată o anume normă.

Astfel, Curtea constată că intenţia legii este aceea de a interzice managerului unui Serviciu de Urgenţă să deţină alte funcţii remunerate decât cele permise expres, care sunt „funcţiile sau activităţile în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”.

Arătarea cuprinzătoare a excepţiilor permise duce la concluzia că nu doar salariul este elementul definitoriu în incompatibilitate, ci orice remuneraţie primită de manager în alte funcţii decât cele permise. Astfel, este mai degrabă firesc faptul ca o persoană cu activitate de creaţie literar-artistică să fie remunerată pentru creaţiile sale primind venituri sub altă forma decât ce a unui salariu – care presupune un raport de muncă/de serviciu şi are o periodicitate de plată. Or această formă de activitate producătoare de venituri, permisă managerului, este o excepţie de la „funcţiile salarizate” interzise ca regulă.

Prin urmare, exprimarea „funcţii salarizate” vizează funcţiile remunerate în orice alt fel decât cele permise explicit.
(Decizia nr. 3551/R-CONT/13 Noiembrie 2013)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 08.02.2013, reclamantul P. D. G. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia de Sănătate Publică Argeş, solicitând instanţei să dispună anularea Dispoziţiei nr. ***/10.01.2012 prin care s-a dispus încetarea contractului său de management, cu plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale convenite potrivit capitolelor VII şi VIII pct.A.1 din Contract, calculate de la data emiterii dispoziţiei şi indexate până la plata efectivă, precum şi cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta Contractul de management nr. ***/26.10.2011 pentru ocuparea postului de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş pentru o durată de 3 ani.

Prin Dispoziţia nr. ***/10.01.2012, directorul executiv al pârâtei a dispus încetarea contractului respectiv sub motivul „apariţiei” unei stări de incompatibilitate.

Reclamantul a arătat că măsura este nelegală, întrucât constatarea existenţei unei eventuale stări de incompatibilitate revine exclusiv Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), lucru care încă nu s-a realizat în speţă, întrucât procedura în faţa ANI este în derulare. Ca atare, emiterea Dispoziţiei nr. ***/10.01.2012 este prematură.

Reclamantul a mai susţinut că emitentul dispoziţiei respective, ca şi emitenţi adreselor nr. ***/10.01.2013 şi nr. ***/02.11.2012, invocate în preambulul dispoziţiei, sunt în eroare în privinţa asimilării calităţii de medic titular al unui cabinet de medicină cu o funcţie salarizată. Ca atare, nu puteau fi reţinute în mod legal dispoziţiile art.111 alin.15 lit.a) din Legea nr.95/2006.

Prin sentinţa nr.3013/24.05.2013 Tribunalul Argeş – Secţia civilă – Complet specializat contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Dispoziţia nr. ***/10.01.2012, obligând-o pe pârâtă la plata despăgubirilor reprezentând salariile cuvenite reclamantului, conform contractului de management nr. ***/2011 şi nr. ***/2011, începând cu data emiterii dispoziţiei respective şi indexate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În motivare s-a reţinut că Dispoziţia nr. ***/10.01.2012 este prematur emisă, întrucât în privinţa reclamantului procedura de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor este încă în derulare în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta Direcţia de Sănătate Publică Argeş, invocând dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 şi art.3041 Cod procedură civilă şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:



  • tribunalul a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura juridică a acestuia. Astfel, potrivit capitolului XIII lit.d din Contractul de management, unul dintre motivele încetării respectivului contract este şi „apariţia stării de incompatibilitate”.

Nu este corectă interpretarea tribunalului în sensul că recurenta-pârâtă nu putea constata apariţia unei stări de incompatibilitate pentru considerentul că singura instituţie abilitată în acest sens ar fi Agenţia Naţională de Integritate. La dosar se află adresa nr.50377/11.10.2012 emisă de Ministerul Sănătăţii, care este şi emitentul Ordinului nr.1626/2007 în baza căruia a fost încheiat Contractul de management în discuţie în speţă. De asemenea, avizarea actului normativ care stabileşte existenţa incompatibilităţii în situaţia reclamantului a fost realizată de aceeaşi persoană care este şi semnatara adresei menţionate anterior.

Art.111 alin.15 lit.a) din Legea nr.95/2006 foloseşte expresia „incompatibilitate” şi permite managerului general să desfăşoare funcţii sau activităţi în domeniul medical doar în aceeaşi unitate sanitară în care este manager. Or reclamantul a desfăşurat activitate şi în cadrul cabinetului medical şi s-a aflat în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, potrivit adresei CAS Argeş nr.10842/10.09.2012 şi altor înscrisuri depuse la dosar.

Tribunalul Argeş a respins cererea de suspendare a Dispoziţiei nr. ***/10.01.2012 formulată în dosarul nr. 819/109/2013, statuând că în cauză nu este relevant dacă intimata are dreptul sau nu să constate starea de incompatibilitate a petentului, câtă vreme acel lucru se stabilise deja prin adresa ministerului nr. ***/2012, cu atât mai mult cu cât se dispusese şi numirea unui manager interimar de către aceeaşi instituţie „Ministerul Sănătăţii Publice – Direcţia Juridică şi de Contencios – Subsecretar de stat”.


  • soluţia privind prematuritate emiterii dispoziţiei este nelegală întrucât dispoziţia a fost emisă pentru a preîntâmpina efectuarea de acte juridice nule de către managerul pasibil de incompatibilitate, aspect cu un impact negativ asupra bugetului SJA Argeş. Tribunalul nu face discuţii asupra legalităţii actului administrativ, spre deosebire de completul care a soluţionat cererea de suspendare şi care a arătat că actul cuprinde toate motivele de fapt şi de drept în baza căruia a fost emis, măsura ce a fost dispusă, termenul de contestaţie şi instanţa competentă să o soluţioneze.

  • nu se justifică obligarea pârâtei la plata despăgubirilor câtă vreme reclamantul nu a dovedit că în perioada de la eliberarea sa din funcţie nu a practicat profesia liberală de medic, în ambele situaţii sumele folosite fiind din bugetul statului.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru faptul că nu există un raport de evaluare definitiv al ANI care să constate starea sa de incompatibilitate, caz în care sunt fără relevanţă adresele Ministerului Sănătăţii ori statuările instanţei învestite cu suspendarea executării Dispoziţiei nr. ***/10.01.2012. De asemenea, pârâta cunoştea încă de la încheierea contractului de management faptul că reclamantul desfăşura activitate în CMI dr. P.D.G., al cărui titular este. Cât priveşte „preîntâmpinarea” efectuării unor acte juridice nule cu impact negativ asupra bugetului instituţiei, contractul de management nu reţine o astfel de situaţie ca motiv de încetare a raportului juridic.

În privinţa despăgubirilor, intimatul-reclamant a arătat că prin încetarea contractului mai înainte de împlinirea termenului de 3 ani la data de 26.10.2014 i s-a cauzat o pagubă constând în lipsa drepturilor sale salariale, fiind fără relevanţă că reclamantul beneficiază şi de o altă sursă legală de venit ca prestator de servicii în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Sănătate Argeş.

Instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.

Prin contractul de management al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Argeş încheiat între recurenta - pârâtă DSP Argeş şi intimatul - reclamant P. D. G. şi înregistrat sub nr.***/26.10.2011 la DSP Argeş, precum şi în baza Dispoziţiei nr. ***/20.10.2011 a DSP Argeş, reclamantul a dobândit funcţia de manager general al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Argeş pe o durată de 3 ani.

Potrivit art.XIII lit.d) din Contract „Prezentul contract de management încetează … la apariţia unei situaţii de incompatibilitate … prevăzute de lege”.

Prin Dispoziţia nr. ***/10.01.2013, pârâta DSP Argeş, prin directorul executiv, a dispus încetarea contractului de management susmenţionat, începând cu data de 11.01.2013, ca urmare a apariţiei unei situaţii de incompatibilitate conform capitolului XIII pct.d) din Contract.

În preambulul dispoziţiei s-a precizat că aceasta a fost emisă având în vedere petiţia Sindicatului Ambulanţa Argeş, înregistrată la DSP Argeş sub nr. ***/08.01.2013, adresa nr. ***/10.01.2013 întocmită de comisia numită prin dispoziţia DSP Argeş nr. ***/2013, prevederile O. MS nr. 1626/2007 şi ale Contractului de management - capitolul VIII pct.A.3 pct.5 şi capitolul XIII pct.d).

Prin urmare, în fapt, reclamantului i s-a imputat că, în paralel cu funcţia de manager la SJU Argeş, a exercitat profesia de medic în cadrul Cabinetului Medical Individual (CMI) Dr. P. D.G., al cărui titular este, existând dovezi că s-a aflat în raporturi contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeş şi că a avut un program de lucru la CMI ce se suprapunea peste cel de manager la SJU Argeş, fapt interzis de lege şi care constituie motiv de încetare a contractului de manager.

Potrivit art.111 alin.15 lit. a) din Legea nr.95/2006 privind reforma sănătăţii, cu referire la conducerea serviciilor de ambulanţă judeţene, „Funcţia de manager general este incompatibilă cu: a) (…) deţinerea de orice alte funcţii salarizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”.

Curtea, din interpretarea dispoziţiilor contractuale şi a celor legale sus citate, constată că DSP Argeş era îndrituită să procedeze la încetarea Contractului de management atât din punctul de vedere al momentului la care a aplicat măsura, cât şi din punct de vedere al faptelor pentru care a aplicat măsura.

Nu trebuie pierdut din vedere că răspunderea incidentă în speţă este una contractuală, iar nu una disciplinară. Astfel, chiar dacă actul juridic încheiat de părţi este un contract administrativ, acesta este totuşi un contract, adică un act consensual. Prin urmare, însuşindu-şi actul, managerul s-a obligat faţă de cocontractant să îl respecte întocmai.

În contract, cu privire la starea de incompatibilitate, nu se face trimitere la constatarea acesteia de către ANI sau de către altă instituţie statală pentru a se dispune încetarea contractului.

Părţile au stipulat, având în vedere faptul că funcţia de manager al unei unităţi sanitare publice ca SJU Argeş impune anumite restricţii legale, că apariţia unei stări de incompatibilitate în sensul legii duce la încetarea contractului.

Sintagma „apariţia stării de incompatibilitate” nu poate fi similară cu sintagma „aparenţa stării de incompatibilitate”, în sensul că încetarea contractului intervine când existenţa situaţiei de incompatibilitatea este vădită, iar nu doar aparentă. Ca atare, DSP Argeş şi-a asumat la încheierea contractului de management întreaga răspundere a determinării stării de incompatibilitate, fără a fi necesară o „confirmare” ulterioară a constatărilor sale de către ANI.

„Apariţia” stării de incompatibilitate înseamnă din perspectiva DSP Argeş „existenţa” cunoscută a acestei stări, iar nu doar apariţia unor indicii despre existenţa incompatibilităţii, sub rezerva ulterioară a stabilirii incompatibilităţii de către ANI.

Pentru aceste argumente este irelevantă poziţia ulterioară a ANI, în sensul că nu derobează de răspundere DSP Argeş o eventuală constatare (şi) de către ANI a incompatibilităţii.

În rezumat, răspunderea pentru încetarea contractului revine DSP Argeş prin raportare la faptele din momentul respectiv, iar nu prin raportare la deciziile ANI relativ la incompatibilitatea reclamantului.

Asumându-şi răspunderea pentru încetarea contractului de management, indiferent că în viitor ANI (şi eventual instanţele judecătoreşti) confirmă starea de incompatibilitate, DSP Argeş a procedat la încetarea contractului atunci când existenţa stării de incompatibilitate în care se afla reclamantul i s-a relevat cu certitudine, iar nu în aparenţă. Ca atare, sub aspectul momentului încetării contractului de management, DSP Argeş a procedat potrivit contractului însuşi, astfel că nu se susţin criticile reclamantului referitoare la necesitatea confirmării stării sale prin raportul ANI rămas definitiv după contestarea în justiţie. Faptul că, după susţinerile reclamantului, reprezentanţii DSP Argeş cunoşteau starea de incompatibilitate încă de la încheierea contractului, nu este de natură să inactiveze clauza contractuală prev. de art.XIII lit.d), ci eventual să pună în discuţie răspunderea factorilor de decizie la nivelul instituţiei recurente, aspect fără relevanţă asupra încetării contractului.

În concluzie, sub aspectul momentului la care trebuia să intervină încetarea contractului de management, Curtea constată că Dispoziţia nr. ***/10.01.2012 nu a fost prematur emisă.

Cât priveşte legalitatea şi temeinicia acesteia, adică evaluarea corectă a situaţiei în care s-a aflat reclamantul şi legalitatea considerării acestei situaţii ca atrăgând starea de incompatibilitate, Curtea a constatat, de asemenea, că dispoziţia recurentei pârâte este corectă.

Este adevărat că art.111 alin.15 lit. a) din Legea nr.95/2006, sus citat, foloseşte sintagma „funcţii salarizate” pentru a determina elementul care atrage incompatibilitatea pentru managerul unui serviciu de ambulanţă ce deţine mai multe funcţii, însă legea trebuie interpretată nu doar în „litera” ei, care uneori poate fi insuficient de expresivă pentru intenţia legiuitorului. Ca atare, în aplicarea ei, legea trebuie interpretată şi în „spiritul” ei, anume cu luare în consideraţie a scopului pentru care a fost adoptată o anume normă.

Astfel, Curtea constată că intenţia legii este aceea de a interzice managerului unui Serviciu de Urgenţă să deţină alte funcţii remunerate decât cele permise expres, care sunt „funcţiile sau activităţile în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”.

Arătarea cuprinzătoare a excepţiilor permise duce la concluzia că nu doar salariul este elementul definitoriu în incompatibilitate, ci orice remuneraţie primită de manager în alte funcţii decât cele permise. Astfel, este mai degrabă firesc faptul ca o persoană cu activitate de creaţie literar-artistică să fie remunerată pentru creaţiile sale primind venituri sub altă forma decât ce a unui salariu – care presupune un raport de muncă/de serviciu şi are o periodicitate de plată. Or această formă de activitate producătoare de venituri, permisă managerului, este o excepţie de la „funcţiile salarizate” interzise ca regulă.

Prin urmare, exprimarea „funcţii salarizate” vizează funcţiile remunerate în orice alt fel decât cele permise explicit.

Având în vedere aserţiunile de mai sus, exercitarea profesiei de medic în cadrul CIM în care este titular este o activitate remunerată, în sensul de producătoare de venituri în altă manieră decât ca funcţie sau activitate în domeniul medical desfăşurată în aceeaşi unitate sanitară, activitate didactică, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică.

Cum maniera respectivă nu este permisă de lege, rezultă că desfăşurarea activităţii de medic în cadrul CMI şi obţinerea de venituri din aceasta, concomitent cu exercitarea funcţiei de manager la SJU, atrage incompatibilitatea medicului indiferent că acesta este titular al CMI şi primeşte veniturile drept contraprestaţie pentru serviciile sale ori că este medic salarizat şi primeşte salariu pentru activitatea sa în cadrul CMI.

Concluzionând sub aspectul legalităţii şi temeiniciei motivului pentru care a încetat contractul de management al reclamantului, Curtea constată că Dispoziţia nr. ***/10.01.2012 este legală şi temeinică.



Pentru cele expuse, în baza art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., Curtea a admis recursul declarat de pârâta Direcţia de Sănătate Publică Argeş împotriva sentinţei civile nr. 3013 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia civilă - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.1678/109/2013, intimat fiind reclamantul P. D. G., şi a modificat sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Yüklə 0,76 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin