PERIPEŢIILE
PRIN CARE A TRECUT FRANCMASONERIA,
DE LA REVOLUŢIA FRANCEZĂ
PÂNĂ ASTĂZI
După 1793, Francmasoneria fu oprită de propriile-i excese, adepţii ei întorcând turbarea sângeroasă, contra lor înşişi - şi puţin după aceea, un general victorios, Bonaparte, putu să-i smulgă din gheare Franţa, care era aproape sugrumată.
Francmasoneria, - adică jidănimea, - mai întâi susţinu pe acest general. Dar îl răsturnă îndată ce, fiind împărat, el deveni jenant pentru Israel.
Iată de altfel, ce zice în această privinţă, ovreiul Bernard Lazare:
Încă din timpul Revoluţiei, Jidovul şi burghezul merseră împreună; împreună ei susţinură pe Napoleon, în momentul când dictatura deveni necesară pentru a apăra privilegiile (adică hoţiile) cucerite de către Al-treilea-Stat.
Când tirania imperială deveni prea grea şi prea opresivă pentru capitalism, burghezul şi jidanul, uniţi împreună, pregătiră căderea Imperiului, prin acapararea mijloacelor de viaţă, în momentul campaniei din Rusia şi contribuiră la dezastrul final, provocând scăderea rentei şi cumpărând trădarea mareşalilor”503.
Apoi, Francmasoneria trebui să se prosterne din nou, prin îngenuncheri ipocrite, în faţa monarhiei regale înviate şi să afirme, cu jurământ, „respectul său pentru orice credinţă religioasă”504.
În acelaşi timp, - adaugă Bernard Lazare, - „ovreii se arătară cei mai siguri aliaţi ai burgheziei, - cu atât mai mult că, lucrând pentru ea, lucrau pentru ei înşişi, - şi în toată Europa, ei fură în primul rând în mişcarea liberală, care, de la 1815 la 1848, se forţă să stabilească dominaţia capitalismului burghez”505, adică jidovesc.
Dostları ilə paylaş: |
