Spitalul, coranul, talmudul, kahalul şi francmasoneria de Dr. Nicolae Paulescu În loc de introducere

2. Suprimarea creştinismului
Vom insista acum asupra unui al doilea scop, pe care l-a avut Francma­soneria în timpul Marii Revolu­ţii - scop capital pentru neamul talmudic, adică; nimicirea creştinismului, - scop pe care a început să-l pună în prac­tică, chiar înaintea izbucnirii acestei teribile furtuni.

Într-adevăr, francmasonii avură dibăcia diavo­lească să se scape mai în­tâi de singurul duşman de care aveau serios teamă, - adică de iezuiţi!

„Fără” desfiinţarea prealabilă a iezuiţilor, Revolu­ţia franceză ar fi fort imposibilă”, - zice Rabaud Saint-Etienne, protestant şi revoluţionar⁴⁸³.

Suprimarea iezuiţilor a fost, într-adevăr, un capo d'opera de perfidie din partea Francmasoneriei.

Aceşti călugări se găseau în drumul său şi o împie­dicau să înainteze. Ei erau nişte creştini, - nu numai buni şi caritabili, - dar inteligenţi, instruiţi, crescuţi într-o disciplină rigidă, capabili să opună o rezistenţă invincibilă francmasonilor şi chiar să demaşte manoperele oculte ale acestora, ceea ce, în momentul acela, ar fi avut ca rezultat înlăturarea definitiv a scopului, la care jidanii ţineau atât de mult să ajungă.

Masonii începură deci să răspândească, cu profun­zime, minciuni şi calomnii atât de in­fame, asupra acestor bravi soldaţi ai lui Hristos, că şi astăzi, - în toată Europa şi chiar la noi, în România, - numele de iezuit este odios şi echivalează cu acela de viclean mârşav.

„Concertul de acuzări şi de calomnii azvârlite în contra iezuiţilor, în această epocă, are ceva înspăi­mântător”, - scrie chiar un istoric protestant⁴⁸⁴.

Apoi, când ceasul păru sosit pentru a-şi executa planul conceput în în­tuneric, francmasonii recurseră la violenţă, unită cu ipocrizia.

Prima lovitură fu dată în Portugalia. În aceeaşi zi, mănăstirile iezuiţilor fură înconjurate de trupe şi aceşti părinţi fură aruncaţi în închisoare, sub inculpaţia de conspiraţie.

Puţin timp după aceea, veni şi rândul Franţei, - care fu succesiv urmată de Spania şi de Austria.

În Spania şi în imensele colonii ce ea poseda pe atunci, Compania lui Iisus fu nimicită printr-un mijloc şi mai infam. Francmasoneria fabrică o scri­soare falsă, - pe care o prezentă ca venită din partea iezuiţilor, în această scrisoare se vorbeşte de nişte documente, din care ar rezulta că naşterea regelui nu fusese legitimă şi că, prin urmare, acesta n-avusese nici un drept asupra tronului, pe care-l uzurpase. O asemenea invenţie absurdă, făcu o aşa de mare impresie asupra prea credulului monarh, că imediat el ordonă expulzarea a 6.000 de iezuiţi.

În urmă, francmasonii atacară direct catolicismul, cu toată ardoarea ce poate da un monstruos fanatism.

Vom urma, şi aici, pe marele istoric Taine, care descrie persecuţia reli­gioasă a Revoluţiei, vorbind de Constituţia civilă a clerului.
Una din trăsăturile caracteristice, cele mai mar­cante, ale Revoluţiei, a fost o groaznică persecuţie religioasă.

Această persecuţie, - expresia unei uri implaca­bile în contra creştinismului, - a lovit nu numai în clerul înalt, care altădată se bucura de privilegii, dar a izbit şi în toţi preoţii şi în toţi credincioşii, adică în imensa majoritate a poporului francez.

Jacobinii începură prin a închide, a dărâma, a in­cendia bisericile, - a le jefui tezaurele, - a profana vasele şi alte obiecte sacre⁴⁸⁵.

Dar, toate astea nu le-au fost de-ajuns.

După ce au confiscat bunurile ecleziastice şi, prin aceasta, au suprimat „cultul, - cercetările ştiinţifice, - învăţământul superior şi primar, - asistenţa săraci­lor, - în­grijirea bolnavilor⁴⁸⁶,... a infirmilor, a femeilor lăuze, - educaţia orfanilor şi a copiilor găsiţi,... Aduna­rea stabili Constituţia civilă a Clerului⁴⁸⁷.

Or, această Constituţie tinde, nici mai mult nici mai puţin, să facă „Biserica Fran­ţei schismatică”⁴⁸⁸.

Papa nu va mai avea, de acum înainte, să con­firme episcopii sau preoţii.

„Poporul alege miniştrii Bisericii. Episcopul e nu­mit de către alegătorii depar­tamentului, - preotul, de către alegătorii districtului, - şi, prin o agravare extraor­dinară, aceşti alegători nu sunt nici măcar ţinuţi să aparţină comuniunii sale.

Puţin importă ca adunarea electorală să conţină o proporţie notabilă de calvinişti, de luterani şi de ovrei, sau că majoritatea sa, furnizată de club, sa fie pe faţă ostil catolicismului şi chiar creştinismului. Ea va alege pe episcop sau pe preot”⁴⁸⁹.

„La toate aste noutăţi, clerul trebuie să subscrie, nu numai prin o supunere pasivă, dar chiar printr-un jurământ solemn”⁴⁹⁰

Ca sancţiune, „toţi ecleziasticii care refuză jură­mântul cerut, sunt destituiţi şi declaraţi «refrac­tari»... suspecţi de revoltă în contra legii şi de rele intenţii în contra patriei”⁴⁹¹.

Dar, „împreună cu clerul, legea atinge şi pe laici toţi cetăţenii care refuză jură­mântul impus pierd dreptul de vot, sunt revocaţi din funcţii şi sunt decla­raţi inca­pabili de orice oficiu public. Prin urmare, prin această drăcească dispoziţie, catolicii sunt excluşi de la alegeri şi mai ales de la alegerile eclezias­tice; de unde rezultă că, cu cât eşti mai credincios, cu atât mai puţin iei parte la alegerea preotului”⁴⁹².

„O sută treizeci şi patru de arhiepiscopi şi de episcopi refuză jurământul în jurul acestui stat-major, se adună marea majoritate a preoţilor”⁴⁹³.

În consecinţă, „din 70.000 de preoţi, 46.000 sunt destituiţi”⁴⁹⁴, apoi goniţi, închişi, exilaţi, împuşcaţi, înecaţi, ghilotinaţi, masacraţi.

„Continuarea slujbei de preoţie a devenit o ruşine şi chiar o crimă”⁴⁹⁵ , - zic jacobinii la tribuna Conven­ţiei.

Dar, furia acestor revoluţionari blestemaţi se răs­frânge şi asupra tuturor orto­docşilor zeloşi şi mai ales a tuturor femeilor din clasa de mijloc şi din cea de jos”. „Li se dă o poreclă, ca şi nobililor, - adică li se zice fanatici, - ceea ce echivalează cu aristocraţi, - căci aceste două nume indică duşmani publici ce sunt puşi în afară de lege”⁴⁹⁶.

„Porunca este de a împiedica cultul, public sau privat”⁴⁹⁷, cu orice preţ.

„Se omoară femei pentru că au asistat la litur­ghie”.

Pedeapsă cu moartea contra celui ce primeşte un preot”⁴⁹⁸.

„Război Duminicii şi vechiului calendar..., prăznui­rea obligatorie a celei de a zecea zi, sub pedeapsă de amendă şi de închisoare”⁴⁹⁹.

Persecuţia meschină şi ridiculă, - dacă n-ar fi fost odioasă, - „se continuă chiar până la masă”. Un decret al Directoriului „schimbă zilele de târg pentru ca credincioşii să nu mai poată cumpăra peşte în zilele de post⁵⁰⁰.

„Nimic nu ţine jacobinilor pe suflet ca acest răz­boi în contra catolicismului; nici un articol din programul lor nu va fi executat cu atâta insistenţă şi încăpăţânare”⁵⁰¹.

Într-adevăr, ei urmăresc până la capăt planul tal­mudic de „a extirpa creştinis­mul”⁵⁰².