TabăRĂ itinerantă Discutaţi cu instructorul vostru despre înţelesul motto-ului: „Păstraţi doar imagini şi lăsaţi în urmă doar urme de paşi”

Îmbrăcăminte

• 
  Haine, aşa cum s-a amintit la cerinţa nr. 2;
  
• 
  Echipament pentru protecţie împotriva ploii, aşa cum s-a amintit la cerinţa nr. 2.
  

Trusă personală

• 
  Trusă de prim ajutor;
  
• 
  Cremă de protecţie solară (factor de protecţie - minim 30; într-o sticluţă de plastic de 100 ml)
  
• 
  Cremă pentru buze (preferabil cu factor de protecţie solară cât mai mare);
  
• 
  Pastă şi periuţă de dinţi (ia cu tine un tub de pastă de dinţi mai mic sau unul care este aproape terminat; nu are rost să porţi un tub întreg!);
  
• 
  Hârtie igienică (de obicei, un sul este suficient pentru 5 zile, dacă îl foloseşti cu atenţie şi porţi şi şerveţele umede la tine);
  
• 
  Ochelari de soare (când îi alegi, asigură-te că stau lipiţi de faţă, dar nu atât de mult încât să se aburească la cel mai mic efort pe care îl depui);
  
• 
  Săpun (preferabil lichid, într-o sticluţă de plastic de 30-100 ml pe care însă nu este nevoie să o umpli);
  
• 
  Şerveţele umede (sunt foarte utile pentru ocaziile în care nu ai nici o sursă de apă în apropierea locului de campare);
  
• 
  Prosop (multe persoane renunţă la acesta; poţi alege totuşi lavete subţiri pentru bucătărie, care se usucă foarte rapid).
  

Echipament personal

• 
  Fluier – uneori, rucsacul sau busola sunt prevăzute cu un fluier. În caz contrar, trebuie să ai la tine un fluier bun pentru semnalizare;
  
• 
  Lanternă cu baterii (dacă lanterna are becuri LED, durata de viaţă a bateriilor este foarte mare şi este suficient să verifici, înainte să pleci, dacă lumina este încă suficient de puternică; dacă becurile nu sunt LED, va trebui să iei baterii de rezervă);
  
• 
  Hartă şi busolă (ambele se pot obţine de la magazine cu obiecte de munte; de asemenea, poţi obţine hărţi de bună calitate ale munţilor din România pe www.alpinet.org; foloseşte o imprimantă color de calitate);
  
• 
  Caieţel şi creion (un creion va scrie în orice situaţii, pe când pixurile adesea încetează să scrie pe vreme rea);
  
• 
  Biblie – indicat este să iei fotocopii ale câtorva capitole sau să îţi descarci şi imprimi de pe Internet capitolele care te interesează; de asemenea, o variantă şi mai comodă este să-ţi pui Biblia (şi chiar imnurile creştine) pe telefonul mobil, cu dezavantajul că devin inaccesibile atunci când ţi se descarcă bateria;
  
• 
  Telefon mobil – dacă alegi să-l iei cu tine, protejează-l bine de apă. Nu te baza că vei putea suna după ajutor dacă ai nevoie, pentru că sunt multe zone în care nu este acoperire. Este totuşi bine să îţi notezi numărul de telefon al serviciului Salvamont din zona în care vei merge. Pentru a afla care este centrul Salvamont cel mai apropiat de locul unde se va desfăşura tabăra, poţi suna la Dispeceratul Naţional Salvamont, nr. de tel.: [phone]. Acest număr reprezintă 0 (zero) SALVAMONT.
  

Dacă reuşeşti să-ţi procuri toate aceste obiecte, iar ele sunt de bună calitate şi împachetate cu atenţie, astfel încât să nu se ude sau să se desprindă de rucsac, poţi supravieţui pentru o perioadă destul de lungă, în cazul în care s-ar întâmpla să te pierzi. De aceea, mulţi drumeţi preferă să nu se despartă niciodată de rucsacul lor.

Dacă totuşi decideţi, la nivel de grup, să vă lăsaţi corturile şi să faceţi drumeţii de o zi, desemnaţi o persoană care să rămână de pază la corturi. În acest caz, fiecare persoană va trebui să ia cu sine următoarele: hrană pentru o zi, haine pentru cele mai proaste condiţii pe care le-ai putea întâlni (mai ales pentru ploaie), fluier, trusa de prim ajutor, busolă şi hartă, lanternă, briceag, chibrituri (protejate de apă). Aceste obiecte le poţi purta în sacul de compresie de la sacul de dormit sau – de obicei – în rucsac.

5. 
   Să ştii care sunt criteriile după care îţi alegi sacul de dormit şi cum se întreţine acesta.
   

TIPURI DE SACI DE DORMIT
Pentru a face alegerea potrivită, ai nevoie să cunoşti care sunt criteriile de care se ţine seamă la fabricarea sacilor de dormit:
Materialul

Sacii de dormit pot fi din puf sau din material sintetic. Puful este extrem de uşor şi de călduros, se comprimă foarte mult, are durată de viaţă mare, dar este foarte scump şi, dacă se udă, este foarte greu de uscat şi nu mai izolează deloc. Mai mult decât atât, unele persoane au alergie la puf.

Există foarte multe tipuri de materiale sintetice – şi continuă să apară materiale noi – care încearcă să imite calităţile pufului, păstrând avantajele sinteticului, şi anume: preţ redus, menţinerea unei părţi din calităţile de izolare chiar dacă este ud şi uscare mai rapidă. În schimb, sinteticul nu este atât de călduros şi este mai greu şi mai voluminos.

Pentru exterior şi interior, cel mai bun material, uşor şi rezistent la apă, este nailonul sau poliesterul. Unii saci au bumbac în interior, dar acesta este mai greu, se umezeşte, se usucă greu şi se murdăreşte.

Forma

Forma cea mai eficientă este cea care ţine aerul cald cât mai aproape de corp. Cea mai bună este forma de mumie, cu glugă. Caută un model la care gluga se poate strânge bine în jurul feţei - aceasta te va ajuta să-ţi fie mult mai cald. De asemenea, un sac bun trebuie să aibă un „tiv” de izolare care să acopere fermoarul pe dinăuntru, ca să nu se piardă căldură pe acolo (acest lucru este foarte important, dar prezintă şi inconvenientul că se prinde fermoarul în el; dacă se întâmplă aşa, nu trage tare, ca să nu rupi sacul!). Unii saci, mai ales cei de iarnă, au un guler care se strânge în jurul gâtului ca să prevină pierderea de căldură. Există şi saci dreptunghiulari, dar sunt mult mai ineficienţi, mai grei, şi nu ţin de cald în zona picioarelor.

Temperatura de confort

Nu uita că sacul de dormit nu face altceva decât să menţină căldura pe care o produce corpul tău. Unor persoane le este foarte frig în timp ce dorm, altora le este cald. Sacii de dormit sunt caracterizaţi de o temperatură la care se consideră că poţi dormi confortabil şi de o temperatură de risc, la care vei fi protejat de îngheţ dacă porţi haine călduroase. Singurul indicator care contează este temperatura de confort. Însă, întrucât aceste caracteristici nu sunt reglementate, fiecare producător adoptă un standard propriu, ceea ce înseamnă că nu te poţi baza pe cifrele acestea pentru a compara sacii de dormit de la diverse firme.

În general, sacii de dormit sunt:

• 
  de vară (cu temperatura de confort până la + 5-10° C);
  
• 
  de trei anotimpuri (temperatura de confort până la –5-10° C);
  
• 
  de iarnă (temperatura de confort la –20-25° C).
  

În cele din urmă, singurul element care determină cât de călduros este un sac de dormit este cât de gros (umflat) este după ce a stat desfăcut câteva zeci de minute.

Acelaşi sac, la aceeaşi temperatură exterioară, ţi se va părea extrem de călduros dacă ai mâncat bine după un traseu uşor, dar poţi tremura în el toată noaptea, dacă eşti istovit după un traseu lung, în care nu ai mâncat suficient, pe o vreme umedă.

Alegerea sacului depinde şi de tipul de drumeţie pe care îl faci. Pentru drumeţii de vară în zone de câmpie şi deal, poţi folosi un sac subţire, de vară, cu un nivel al temperaturii de confort la 10° C. Pentru drumeţii de vară în munţii din România, este suficient un sac de dormit din material sintetic, cu nivelul temperaturii de confort la -5° C. Pentru drumeţii de iarnă sau drumeţii în zone în care temperatura scade în fiecare noapte sub 0° C, singura şansă de a dormi confortabil este să ai un sac bun din puf.

Atenţie! E de preferat să-ţi alegi un sac de dormit de la un magazin specializat în echipament pentru munte! Chiar dacă preţul este mai mare, ai şansa de a alege dintr-o gamă mult mai variată şi să cumperi ceva de calitate superioară.

ÎNTREŢINEREA SACULUI DE DORMIT
Un sac de dormit poate fi folosit la capacităţile maxime atâta vreme cât este bine întreţinut. Iată câteva sfaturi utile în acest sens:

- În rucsac, ţine-l mereu într-o pungă sau sac de plastic, ca să nu se ude. Este mult mai bine să găseşti loc sacului de dormit în interiorul rucscului, decât să îl prinzi de exterior, unde este mult mai vulnerabil. Dacă ai un sac de dormit care se comprimă foarte mult, este mai bine totuşi ca în rucsac să nu îl ţii atât de comprimat, pentru că se degradează, iar un pachet compact este dificil de aşezat în rucsac;

- Aeriseşte-l cât mai des, ca să se evapore umezeala;

- Acasă, nu-l ţine niciodată comprimat în săculeţ. Dacă procedezi aşa, comprimi materialul cu care este umplut, iar în timp nu-şi va mai putea reveni complet şi nu va mai ţine de cald. Trebuie să-l ţii ori întins (de exemplu, pe dulap), ori atârnat, ori aşezat dezordonat într-un sac mare. Nu îl depozita într-un sac din plastic;

- Sacii din material sintetic pot fi spălaţi la maşină, fără probleme, dar dacă doar exteriorul este murdar, este mai bine să-l ştergi cu o cârpă umedă.

6. 
   Să ştii cum să aranjezi lucrurile în rucsac.
   

Iată câteva sugestii care îţi pot uşura sarcina de a aranja lucrurile în rucsac:

• 
  Aşază lucrurile grele cât mai aproape de corp (spate);
  
• 
  În general, bărbaţii preferă să aibă centrul de greutate al rucsacului mai sus, în zona umerilor, iar femeile preferă un centru de greutate mai jos. Acest fapt se datorează conformaţiei osoase diferite. Experimentează însă ambele variante, şi vei vedea care ţi se potriveşte;
  
• 
  Este foarte important să îţi protejezi conţinutul rucsacului de ploaie. Pentru aceasta, foloseşte în primul rând un sac de gunoi mare şi din plastic gros, în care vor intra după aceea toate lucrurile din rucsac. Atenţie! Sacii de gunoi de acest gen nu sunt impermeabili în partea de jos, aşa că poţi să foloseşti o bandă adezivă impermeabilă pentru a acoperi şi zona respectivă;
  
• 
  Sacul de dormit se pune de obicei în partea de jos a rucsacului. Foloseşte încă un sac de plastic pentru a-l proteja, întrucât, dacă ţi se udă sacul de dormit, îţi va fi foarte greu să-l usuci. O ploaie deasă de o zi întreagă reuşeşte să ude sacul de dormit chiar dacă ai impresia că este foarte bine protejat;
  
• 
  Toate obiectele care se pun în rucsac trebuie să fie în cantităţile care îţi sunt necesare pentru călătoria în care pleci, nimic mai mult. De aceea, aproape totul va fi scos din ambalajul original şi reîmpachetat. Este bine ca, în timp, să strângi câteva sticluţe de plastic rezistente, dar mici, de 50-100 ml, pe care să le speli foarte bine. În ele vei putea pune săpun lichid, cremă de protecţie solară, sare, miere sau ulei de măsline. De asemenea, păstrează o rezervă de pungi de plastic rezistente şi suficient de mari pentru a le închide etanş. În acestea vei aşeza mâncarea, ustensilele de bucătărie, cosmeticele şi hainele. Nu folosi saci de gunoi subţiri, care s-ar rupe din prima zi. Pentru mâncare, cel mai bine este să foloseşti pungi de plastic cu o capacitate de 500 şi 1.000 ml, care se închid cu un fermoar de plastic. Din păcate, astfel de pungi se găsesc deocamdată foarte greu în România. Poţi folosi în schimb pungi de plastic pentru sandvişuri, pe care să le legi la gură cu un nod care să-ţi permită să le deschizi uşor;
  
• 
  Aşază apoi lucrurile cele mai grele aproape de corp: mâncarea grea, aragazul şi butelia, eventual beţele şi cuiele de la cort, cosmeticele. Umple apoi restul spaţiului cu hainele şi celelalte obiecte – toate aşezate în pungi de plastic la rândul lor;
  
• 
  Dacă ai rucsac cu buzunare în capac, evită să aşezi acolo lucruri grele. Obiecte grele din capacul rucsacului ridică centrul de greutate şi îl fac foarte instabil. Rucsacul se va mişca dintr-o parte într-alta la fiecare pas, iar obiectele te vor lovi în cap. Poţi folosi acel spaţiu pentru o jachetă uşoară, căciulă, şi eventual o pelerină de ploaie;
  
• 
  Este mai bine să foloseşti mici săculeţi coloraţi în care să aşezi obiectele mai mici, decât să le aşezi în buzunarele rucsacului;
  
• 
  Apa este de obicei cel mai greu obiect din rucsac. Dacă porţi apa într-o pungă cu furtun (pe care o poţi procura de la magazine specializate cu obiecte pentru munte), aşaz-o în rucsac aproape de spatele tău. Dacă foloseşti sticle, alege mai degrabă 2 sticle de 1 l sau 4 de 0.5 l, astfel încât să le poţi aşeza simetric în buzunarele laterale;
  
• 
  Izoprenul se înveleşte într-un sac de plastic şi se prinde pe partea laterală a rucsacului. Sacul de plastic este necesar, deoarece, dacă plouă, izoprenul se va uda şi nu va mai putea fi utilizat. Asigură-te că izoprenul este foarte bine prins de rucsac. În caz contrar, s-ar putea ca în timpul unei ascensiuni între stânci, acesta să se frece până se desprinde şi cade câteva sute de metri. Evită să-l prinzi orizontal de rucsac, deoarece va fi mai dificil să treci prin locuri înguste (există şi riscul să se zgârie);
  
• 
  Cortul poate fi prins, întreg, de rucsac (în lateral sau orizontal), sau poţi pune beţele şi cuiele în rucsac, iar pânza de cort sub capac. În orice drumeţie în care vei avea de parcurs porţiuni de drum mai dificile şi înguste, este preferabil să ai întreg cortul în rucsac. Bineînţeles, dacă mai stau şi alte persoane în cortul tău, vei împărţi cu acestea elementele cortului. În acelaşi mod, dacă vei sta în cortul altcuiva, asigură-te că îţi păstrezi loc în rucsac pentru a purta o parte din cort, şi oferă-te de la bun început să preiei o parte din greutate;
  
• 
  Asigură-te că ai la îndemână obiectele pe care le foloseşti mai des: pelerina de ploaie, o jachetă uşoară pentru pauze, crema de protecţie solară, şapca, ochelarii de soare, căciula, apa, alimentele pentru ziua respectivă (fructe uscate, nuci, biscuiţi), hârtia igienică, şerveţelele umede antiseptic/săpunul.
  

7. Îndeplineşte următoarele cerinţe:

a. Să ştii ce fel de hrană este cea mai potrivită pentru o tabără itinerantă;

b. Să mergi la un magazin alimentar şi să faci o listă cu alimentele pe care le consideri potrivite pentru o astfel de expediţie;

c. Să pregăteşti un meniu pentru o tabără itinerantă/expediţie de minim trei zile;

d. Să ştii să măsori, etichetezi şi împachetezi hrana pentru drum.
În timpul mersului, se consumă destul de multă energie. Numărul de calorii consumate depinde de foarte mulţi factori, de la greutatea corpului tău la tipul de teren. O persoană adultă poate consuma 5.000-9.000 calorii pe zi dacă merge 8 ore pe zi pe trasee dificile, cu un rucsac greu.

Înainte, în astfel de tabere se obişnuia să se facă cumpărături pentru tot grupul, să se gătească la ceaun pentru toţi, la foc de lemne şi să se împartă cheltuielile în mod egal. Mai nou, tendinţa este de a se descurca fiecare pe cont propriu, păstrându-se comună doar ora mesei. Această variantă este mult mai avantajoasă, fiindcă se respectă astfel preferinţele personale în materie de meniu, mod de gătire, cantităţi, se evită problemele legate de cost şi transport al alimentelor (înainte, toţi plăteau şi cărau la fel, deşi puteau consuma diferit) şi dispare şi problema vetrelor de foc. Referindu-ne la această nouă metodă, iată care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească hrana pentru tabere itinerante:

• 
  Să aibă cea mai mică greutate posibilă. Alege alimentele cu cel mai ridicat aport caloric pe greutate (indicatorul kcal/100 g este scris pe ambalajele tuturor alimentelor comercializate în mod legal). Pentru a te orienta, este bine să ştii că grăsimile au aprox. 900 kcal/100 g, în timp ce proteinele şi carbohidraţii au aprox. 350 kcal/100 g). Alimentele cu cel mai mare aport caloric sunt:
  

• 
  Uleiul – este bine să ai o sticluţă mică de plastic cu 100 g ulei de măsline, pe care îl poţi adăuga peste mâncarea gătită. Uleiul are 900 kcal/100 g;
  
• 
  Nucile seminţele şi alunele – având conţinut mare de proteine şi grăsimi, au 500-600 kcal/100 g;
  
• 
  Ciocolata – are un conţinut mare atât de grăsimi, cât şi carbohidraţi, şi are în jur de 500 kcal/100 g;
  
• 
  Dulciurile şi biscuiţii – în funcţie de conţinutul de grăsimi, au 300-450 kcal/100 g;
  
• 
  Biscuiţi din făină integrală – dacă sunt foarte uscaţi, au aprox. 300 kcal/100 g, dar sunt mult mai sănătoşi decât celelalte opţiuni.
  

Pentru a simplifica şi uşura transportul, e indicat să renunţi la ambalaje şi să goleşti totul în punguţe separate;

• 
  Să fie cât mai deshidratată. De obicei, locurile de campare au o sursă de apă în apropiere, aşa că vei putea adăuga apă după ce ajungi la camping. Alege, aşadar, supe la plic, paste instant, orez prefiert, piure de cartofi la plic, fasole bătută la plic, lapte praf şi alte astfel de alimente pe care le vei rehidrata la locul de campare;
  
• 
  Să ofere suficiente calorii pentru a permite activitatea desfăşurată. Rareori reuşeşti să acoperi tot consumul caloric în timpul unei excursii foarte dificile, însă alimentele pe care le aduci trebuie să asigure un minim de 2.000–5.000 calorii pe zi, în funcţie de înălţime, vârstă, masă musculară şi metabolism;
  
• 
  Să nu fie perisabilă. Mâncarea va petrece toată ziua încălzită de soare, în rucsac. Prin urmare, orice se poate strica se va strica încă din prima zi. NU aduce iaurt, ouă, brânză telemea, fructe, legume proaspete sau orice alte alimente perisabile;
  
• 
  Să ocupe cât mai puţin loc şi să îşi păstreze forma. Mâncarea va fi strivită printre alte lucruri în rucsac. Excursioniştii cu experienţă învaţă să înlocuiască pâinea cu lipii;
  
• 
  Să nu se topească sau să curgă. Ai mare grijă dacă vrei să aduci margarină sau brânză. Telemeaua, de exemplu, îţi va uda toată mâncarea şi toate hainele cu zer. Caşcavalul se comportă ceva mai bine, mai ales dacă este afumat, însă tot trebuie ţinut în două sau trei pungi de plastic bine legate. În condiţiile date, cel mai bine se comportă brânza parmezan, care este foarte deshidratată şi nu este deloc perisabilă. Mierea sau gemul se pot aduce într-un flacon de plastic;
  
• 
  Să includă atât alimente care se pot consuma ca atare (pentru timpul traseului şi serile în care eşti prea obosit sau vremea este prea rea pentru a găti), cât şi alimente care necesită gătit (de obicei, doar apă fiartă). Dacă nu ai aragaz, poţi folosi un aragaz artizanal (vezi http://thru-hiker.com/projects/v8_stove.php) sau poţi alege doar alimente care se pot consuma ca atare.
  

Având în vedere că mâncarea pe care o alegi trebuie să respecte atât de multe caracteristici, s-ar putea să fie dificil să ai o dietă foarte sănătoasă. Chiar dacă este vorba de o perioadă de doar câteva zile, pentru unii excepţiile de la regulă ar putea reprezenta o problemă. De aceea, o soluţie mult mai sănătoasă o reprezintă deshidratarea propriilor alimente proaspete sau gătite.

Deshidratarea alimentelor

Pentru a deshidrata alimente poţi folosi cuptorul de acasă, la temperatura minimă posibilă, cu condiţia să laşi uşa cuptorului întredeschisă (5-10 cm), pentru a asigura ventilarea corespunzătoare a alimentelor. Dacă uşa nu stă deschisă singură în această poziţie, foloseşte o lingură de lemn pentru a o ţine deschisă astfel.

Alimentele pe care le poţi deshidrata destul de uşor sunt, în general, alimente păstoase şi suficient de vâscoase de la bun început – precum sosuri de roşii, iaurt, fructe, supă cremă groasă, chiar un amestec de fructe pasate etc. Şi mâncărurile gătite se deshidratează bine, cu condiţia ca bucăţile să fie cât mai mici. Pentru aceasta, foloseşte hârtie de copt, cerată, pe care să o aşezi în tavă şi apoi să torni compoziţia.

De asemenea poţi deshidrata fructe şi legume ca atare, tăiate felii cât mai subţiri. Şi pe acestea e bine să le aşezi pe hârtie cerată, pentru că altfel este posibil să se prindă de tavă. Alimente care se deshidratează bine sunt bananele, morcovii, merele, şi chiar măslinele tăiate felii.

În general, cu cât un aliment are un conţinut mai mic de apă înainte de a fi deshidratat, cu atât va da rezultate mai bune la deshidratare. Astfel, măslinele care sunt deja uscate se deshidratează mai bine, iar sosurile groase de roşii dau rezultate mai bune decât roşiile proaspete. Poţi elimina o parte din lichidul din alimentele pasate înainte de deshidratare folosind un tifon în care aşezi alimentele şi apoi îl storci sau îl laşi să se scurgă timp de o oră.

Deshidratarea durează între 8 şi 20 de ore, în funcţie de aliment şi de procentul de apă conţinut. Este preferabil să aşezi mai multe tăvi unele peste altele, având grijă ca fiecare să fie doar parţial acoperită de următoarea, pentru a se putea ventila. O dată la câteva ore, va fi necesar să întorci tava sau să amesteci bucăţile de alimente. Nu te lăsa tentat să dai focul mai mare, vei arde imediat toate alimentele puse la deshidratat. Ai grijă, de asemenea, să nu aşezi tăvile prea jos, aproape de flacără, unde s-ar putea arde.

Având în vedere aceste caracteristici, dar şi propriile principii cu privire la hrană, poţi alege următoarele alimente:

• 
  Fructe uscate (încearcă să le eviţi pe cele cu zahăr adăugat; unele fructe sunt mai deshidratate decât altele, alege-le pe cele mai uşoare):
  
  • 
    Smochine;
    
  • 
    Curmale;
    
  • 
    Banane;
    
  • 
    Mere;
    
  • 
    Cireşe;
    
  • 
    Vişine;
    
  • 
    Coarne;
    
  • 
    Ananas, caise, căpşuni – se găsesc, dar sunt de obicei insuficient deshidratate;
    
• 
  Nuci, seminţe, alune (poţi alege mai multe tipuri sau un amestec pregătit dinainte; preţurile variază foarte mult în funcţie de varietate, însă singurul beneficiu pe care îl obţii la cele mai scumpe este gustul mai interesant). Alege mereu variantele decojite;
  
  • 
    Arahide;
    
  • 
    Seminţe de floarea soarelui;
    
  • 
    Seminţe de dovleac (gustă-le înainte, pentru că nu întotdeauna sunt gustoase);
    
  • 
    Cocos (unele magazine comercializează bucăţele de cocos);
    
  • 
    Nuci;
    
  • 
    Migdale;
    
  • 
    Alte varietăţi mai exotice.
    
• 
  Supe – alege supe la plic în funcţie de gust. Acestea nu sunt foarte sănătoase, însă oferă o senzaţie de confort foarte necesară la sfârşitul unei zile de mers;
  
• 
  Supele cu paste orientale – (comercializate la acest moment de Vifon şi Rollton) sunt o variantă foarte bună, uşoară şi ieftină. Sunt gata la 5 minute după ce ai turnat apă fiartă peste ele, sau după ce au stat 30 de minute în apă rece. Se pot mânca şi ca atare, nefierte, din pachet. Întrucât condimentele din pachet sunt foarte sărate, verifică gustul înainte, pentru a nu avea surprize. O idee mult mai bună este să combini un pachet de astfel de paste cu un plic de supă de roşii;
  
• 
  Cartofi piure la plic – dacă îi incluzi în meniu, nu uita să iei şi sare la tine!
  
• 
  Fasole bătută la plic – încearc-o mai întâi acasă, pentru că nu este pe gustul tuturor;
  
• 
  Fulgi de mazăre – se găsesc destul de rar, dar pot fi folosiţi pentru a obţine o supă de mazăre sau mazăre bătută;
  
• 
  Granule din soia – în mod surprinzător, reprezintă unul dintre cele mai bune alimente pentru excursii, deoarece fierb foarte repede. Ai grijă să aduci şi condimentele potrivite, pentru că altfel nu are nici un gust;
  
• 
  Brânză – preferabil parmezan, dacă suporţi gustul; în orice caz, depoziteaz-o în mai multe pungi din plastic;
  
• 
  Orez prefiert – alege varietăţi de orez comercializate în punguţe de plastic care se fierb ca atare pentru cel mult 10 minute. Nu lua prea multe dintre acestea, pentru că îţi vei consuma repede capacitatea buteliei;
  
• 
  Couscous – se poate pregăti atât dulce, cât şi sărat. Este gata la 5 minute după ce ai turnat apă fiartă peste el;
  
• 
  Lapte praf – este mai bine să alegi o variantă neîndulcită, cu care poţi suplimenta şi supele sau piureul de cartofi;
  
• 
  Müsli sau Granola – alege varianta ta preferată pentru masa de dimineaţă;
  
• 
  Biscuiţi – alege varietăţile care rezistă cel mai bine la drum. Ai grijă, biscuiţii cu cremă de ciocolată la mijloc se vor topi;
  
• 
  Pâine – alege biscuiţi subţiri din pâine integrală, lipii sau Bake Rolls;
  
• 
  Ciocolată – preferabil este să cumperi varietăţi de dulciuri împachetate individual. Dacă este foarte cald în timpul zilei, nu le desface. Aşteaptă mai bine să se lase răcoarea serii sau mănâncă ciocolata dimineaţa. În general, bomboanele rotunde de ciocolată colorată nu se topesc atât de uşor;
  
• 
  Ceai la pliculeţe;
  
• 
  Condimente
  
  • 
    Sare;
    
  • 
    Zahăr;
    
  • 
    Scorţişoară;
    
  • 
    Ulei;
    
  • 
    Condimente pentru granule de soia (alege amestecuri de condimente pentru pui, de exemplu).
    

Pentru că „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, e mai bine să faci lista la faţa locului, adică în magazin. Astfel, poţi să vezi concret ce alimente se găsesc şi cu ce le poţi înlocui pe cele care lipsesc.

Multe persoane respectă următorul tipar pentru mesele din expediţii:

• 
  Masa de dimineaţă – müsli cu lapte, nuci/alune/seminţe şi fructe uscate (poţi alege couscous în loc de musli);
  
• 
  Gustări în timpul zilei – fructe uscate, nuci, biscuiţi, ciocolată, lipii, brânză; uneori, dacă timpul şi vremea permit, o pauză de prânz mai lungă în care se găteşte supă şi/sau piure de cartofi;
  
• 
  Masa de seară – supă, mâncare gătită (piure cu granule de soia, orez etc.) şi ceai.
  

Măsurarea, împachetarea şi etichetarea alimentelor

Măsurarea – pentru a măsura cantitatea de alimente pentru drum, ai două posibilităţi:

• 
  Calculezi atent gramajul din fiecare aliment (folosind informaţiile de pe pachet sau un cântar de bucătărie) şi valoarea energetică, pentru a afla numărul total de calorii pe care îl ai la tine. Pentru o călătorie mai lungă, este bine să alegi acest model;
  
• 
  Alegi alimente cu valoarea energetică medie de 300-400 kcal /100 g. (Dacă alegi numai alimente din lista de mai sus, în mod sigur media va fi între acele limite). Vei avea nevoie de 500-750 g de alimente pentru fiecare zi.
  

Împachetarea – ai două posibilităţi de împachetare a alimentelor:

• 
  Pe ingrediente. Astfel, vei avea o pungă cu laptele praf, alta cu müsli şi a treia cu fructe uscate. Dimineaţa, le amesteci după gust. Avantajul este că poţi mânca în fiecare zi ce simţi că îţi doreşti. Dezavantajul este că trebuie să te gândeşti înainte de a mânca şi că nu ştii exact pentru câte mese mai ai mâncare. Ai grijă să scrii pe punguţe ce conţin. Altfel, s-ar putea să încurci laptele praf cu fasolea bătută;
  
• 
  Pe mese. După acest model, măsori şi îţi amesteci de acasă toate ingredientele necesare şi le aşezi în punguţe pe care scrii ziua, masa şi conţinutul pungii. Ai la îndemână mai multe variante. Pentru micul dejun, de exemplu, poţi să amesteci müsli, stafide, lapte praf şi zahăr într-o punguliţă şi să le fierbi pe toate într-un vas în acelaşi timp. Sau poţi să împachetezi laptele şi zahărul separat şi să le torni peste cerealele fierte. În fiecare punguliţă cu micul dejun poţi să pui dulciurile şi vitaminele pentru ziua respectivă. Îţi va lua mai mult timp pregătirea acasă, însă îţi vei scurta şi uşura timpul de pregătire în teren.
  

Etichetarea – te ajută să economiseşti timp şi te scuteşte de enervări sau confuzii. Există mai

multe variante de etichetare:

• 
  În funcţie de modul de împachetare, dacă alegi să le amesteci pe toate pentru o masă (ex. zahăr, lapte praf, müsli pentru micul dejun sau fulgi cartofi cu sare şi cu lapte praf neîndulcit pentru cină), important este să ştii despre ce masă e vorba (mic dejun, prânz sau cină);
  
• 
  În funcţie de preferinţele personale, e suficient să scrii pe punga respectivă „mic dejun” sau „cină”.
  

Altă variantă constă în stabilirea propriilor „coduri” de culori. De exemplu, pungile cu mic dejun pot să fie roz, cele pentru cină, transparente ş.a.m.d. Dacă vrei să ştii exact unde ai cartofii, poţi să scrii.

Notă:

Dacă vrei să purifici apa prin fierbere, este nevoie să o laşi să fiarbă cu bule mari, care fac vasul să se mişte; dacă s-au format doar câteva bule mici pe pereţii sau pe fundul vasului, apa nu fierbe. Dacă te afli la altitudini mai mici de 1.500 m, este suficient ca apa să fiarbă astfel timp de un minut; dacă te afli la o altitudine mai mare, apa trebuie să fiarbă trei minute (sau câte un minut în plus pentru fiecare 300 de metri în plus de altitudine. Astfel, la 2.500 m, va trebui să fierbi apa timp de 4-5 minute).

8. Să ştii cum poţi campa într-un loc fără apă.
În alegerea locului de campare pentru mai multe zile, este obligatoriu să alegi un loc în apropierea unei surse de apă curată. Dacă participi, însă, la tabere itinerante, vei observa destul de repede că este foarte plăcut să planifici trasee în care cel puţin un loc de campare este deasupra limiti pădurii, în zona crestei. Pe creastă, însă este dificil să găseşti locuri de campare în apropierea unei surse de apă. Uneori, vei fi tentat să alegi un loc în apropierea unui izvor care este marcat pe hartă. Aceste izvoare sunt destul de nesigure ca sursă de apă: uneori s-ar putea ca pur şi simplu să nu le găseşti, alteori s-ar putea să curgă numai într-o anumită perioadă a anului.

Din aceste motive, unele persoane adoptă soluţia campării fără apă. Iată câtva indicaţii pentru cazul în care doreşti să încerci această variantă:

• 
  Ia cu tine o rezervă bogată de şerveţele umede. Astfel, vei putea evita folosirea apei pentru spălare.
  
• 
  Spală-te pe dinţi fără apă. Este suficient să foloseşti periuţa şi pastă de dinţi.
  
• 
  Nu spăla vasele. Poţi fie să mănânci hrană care nu trebuie gătită, fie să ştergi vasele cu iarbă şi şerveţele, să le împachetezi în pungi de plastic, şi să le speli de îndată ce ajungi din nou la o sursă de apă. Nu uita că în acest caz, vei putea găti numai o dată cu vasele pe care le ai.
  
• 
  Planifică dinainte ce vei mânca. Dacă hrana ta trebuie rehidratată, vei avea nevoie să aduci mai multă apă.
  
• 
  Alege traseul astfel încât să iei apă de la locul cel mai apropiat de locul de campare. Învaţă să citeşti hărţile pentru a înţelege care este ultimul loc de unde vei putea lua apă.
  
• 
  Adu cu tine o cantitate suficientă de apă, chiar dacă vremea este răcoroasă. În nici un caz nu accepta să vină persoane cu mai puţin de 2,5 litri de apă.
  
• 
  Alege traseul pentru a adoua zi astfel încât să ajungi cât mai repede la apă.
  
• 
  Alege locul de campare cel mai spectaculos pe care-l poţi găsi (câtă vreme nu te afli într-o zonă în care campatul este interzis). Dacă faci efortul de a campa fără apă, măcar să te bucuri de un loc memorabil.
  

9. Să ştii cum să previi, să recunoşti simptomele şi să acorzi primul ajutor pentru:

1. 
   arsuri provocate de soare;
   
2. 
   băşici;
   
3. 
   degerături;
   
4. 
   hipotermie;
   
5. 
   deshidratare;
   
6. 
   crampe musculare.
   

ARSURI PROVOCATE DE SOARE
Obiectivele prioritare ale primului ajutor în caz de arsuri sunt: îndepărtarea durerii, prevenirea infecţiei şi prevenirea şi tratarea şocului.

Tratamentul iniţial pe care îl poţi acorda ca prim ajutor în arsuri constă în scăderea temperaturii din zona expusă temperaturii înalte. La rândul său, aceasta ajută la prevenirea altor leziuni, mai profunde, ale pielii şi ţesuturilor subiacente.

Arsura solară este de obicei o arsură de gradul I (în arsura de gradul I este lezat stratul superficial al pielii) aparută ca rezultat al supraexpunerii la soare. Expunerea prelungită poate duce la arsuri de gradul II (în care se produc leziuni la nivelul straturilor de piele de sub stratul superficial de piele).

SIMPTOME:

Pot fi prezente unul sau toate simptomele următoare:

• 
  roşeaţă;
  
• 
  durere;
  
• 
  uşoară umflare;
  
• 
  vezicule şi edem masiv (umflare) în cazurile severe.
  

CE ESTE DE FĂCUT:

- Pune apă rece pe zona arsă de soare;

- Dacă arsura este gravă, introdu zona arsă sub apă rece până cedează durerea. De asemenea, se pot pune pe zona arsă bucăţi de pânză umezită în apă rece. Nu freca pielea;

- Dacă este posibil, bandajează cu comprese sterile zonele cu arsuri mai grave;

- Solicită asistenţă medicală pentru arsurile mai severe. Nu sparge veziculele şi nu aplica unguente, spray-uri, medicaţie antiseptică sau remedii casnice pe arsurile severe.

PREVENIRE:

- Cel mai bun mod de a preveni arsurile solare este să limitezi timpul de expunere la soare;

- Poartă îmbracăminte lejeră şi de culoare deschisă, care să te protejeze de razele soarelui;

- Atât ochii cât şi pielea trebuie protejate, purtând pălărie, şapcă, ochelari de soare;

- Foloseşte o cremă care să te protejeze de razele UV.

BĂŞICI
Pentru a preveni rănile şi băşicile, poartă încălţăminte şi şosete adecvate. Majoritatea persoanelor nu mai au probleme cu băşicile dacă poartă încălţăminte modernă (nu din piele) şi sistem de două şosete din material care se usucă rapid. Dacă ştii că ai tendinţa de a face băşici sau simţi că se formează o porţiune dureroasă, descalţă-te la fiecare popas, scoate-ţi şi şosetele, şi lasă picioarele să se aerisească. În locul unde a apărut porţiunea dureroasă, acoperă cu un un bandaj adeziv. Nu aştepta să se formeze o băşică pentru a acţiona.

Dacă s-a format deja o bătătură, spală zona cu apă şi săpun. Ideal este să nu spargi băşicile, dar, în timpul drumeţiilor, pentru a evita ca ele să se spargă în condiţii nepotrivite, e mai bine să le spargi intenţionat, însă respectând anumite reguli. Sparge băşica cu un ac steril, înspre margine (nu în centru), apoi acoper-o cu un bandaj (pansament).

DEGERĂTURI
Degerătura este îngheţarea părţilor de corp expuse la temperaturi foarte scăzute, manifestată prin apariţia leziunilor la nivel local. Degerătura se produce atunci când în interiorul celulelor pielii se formează cristale de gheaţă din lichidele celulare. Cel mai adesea sunt afectate degetele de la picioare, de la mâini, nasul şi urechile.
CLASIFICAREA DEGERĂTURILOR:

- Gradul I – eritem, uşor edem, prurit local foarte supărător;

- Gradul II şi III – flictene (vezicule) cu conţinut clar sau sanguinolent, care, atunci când se sparg, pun în evidenţă un tegument necrozat, care cuprinde şi hipodermul;

- Gradul IV – gangrena uscată (ischemică).

SIMPTOME:

- În primele stadii, pielea este colorată în roşu. Durerea este adesea prezentă;

- Pe măsură ce degerătura avansează, pielea devine palidă sau galben-cenuşie şi are un aspect ceruit atât la simpla observare, cât şi la pipăit;

- Pielea este foarte rece şi amorţită;

- Durerea dispare;

- Se pot forma flictene (vezicule);

- De multe ori victima nu remarcă degerătura până nu o observă cei din jur.
TRATAMENTUL DE URGENŢĂ:

- Dacă te afli în exterior, acoperă partea îngheţată cu îmbrăcăminte suplimentară sau mai călduroasă. Dacă partea îngheţată este mâna sau degetele de la mâini, pune mâinile la subsuori pentru a suplimenta căldura;

- NU freca partea îngheţată cu zăpădă sau altceva (agravează prin hemoragii, hematoame sau leziuni viscerale, starea îngheţatului);

- Adu imediat victima în interior;

- Înlătură toţi factorii care împiedică circulaţia sângelui, în special îmbrăcămintea şi încălţămintea de la locul zonelor înghetaţe;

- Măsurile de încălzire a părţii afectate vor fi luate imediat, dar zona se va încălzi treptat. Pune partea îngheţată a victimei în apă calduţă (nu fierbinte), la o temperatură între 34ºC şi 37ºC. Aprecierea temperaturii apei se face cu un termometru de baie sau prin testare cu antebraţul tău;

- Dacă nu ai apă caldă la îndemână, împachetează cu multă blândeţe partea îngheţată în pături sau alte materiale încălzite.

- Nu folosi căldura de lampă, sticle cu apă caldă sau paturi electrice pentru a realiza o încălzire bruscă;

- Nu permite victimei să se aşeze cu partea îngheţată lângă o sobă sau lângă un radiator. Părţile degerate pot suferi arsuri înainte chiar ca victima să-şi recapete sensibilitatea.

- Nu sparge veziculele.

CONTINUAREA ÎNGRIJIRII:

- Dă victimei băuturi calde precum ceai, supă.

- Nu-i da băuturi alcoolice;

- Victima trebuie să facă mişcări cu degetele imediat ce începe să le simtă;

- Nu permite victimelor cu degerături la picioare sau la degetele picioarelor să umble. Aceasta poate dăuna în continuare părţilor înghetaţe;

- Pune comprese sterile între degetele de la mâini sau de la picioare, în aşa fel încât acestea să stea despărţite;

- Ţine părţile îngheţate ridicate, dacă este posibil;

- Ai mare grijă ca părtile dezgheţate să nu îngheţe din nou.

SEMNE DE PERICOL

Atunci când degerătura este foarte avansată, victima nu-şi mai simte partea îngheţată, iar zonele respective sunt negre-vineţii, ceea ce înseamnă că ţesuturile în cauză sunt necrozate (au murit).

HIPOTERMIE
Hipotermia (scăderea temperaturii întregului corp) este cauzată de expunerea la temperaturi scăzute şi poate fi agravată de umezeală, vânt şi epuizare.
SIMPTOME:

În cazul hipotermiei pot fi prezente unul sau toate simptomele următoare:

- tremurături;

- amorţeală;

- toropeală, somnolenţă;

- slăbiciune musculară;

- temperatură scăzută a corpului.

- incapacitatea victimei de a sesiza că temperatura întregului său corp este scăzută.

Dacă nu se intervine la timp, hipotermia poate duce la moarte. Sunt două etape în care se poate ajunge la deces, din cauza frigului:

• 
  Expunerea şi epuizarea
  

Când corpul începe să piardă mai multă căldură decât produce, eşti expus la frig şi atunci faci mişcare voluntară pentru a te încălzi. Dar organismul face şi involuntar efortul de a păstra, în organele vitale, temperatura normală. Aceste două reacţii consumă rezerva de energie. Pentru a opri acest consum de energie trebuie să opreşti expunerea la frig. Poţi preveni hipotermia în perioada de expunere şi epuizare treptată.

• 
  Hipotermia
  

Dacă expunerea la temperaturi scăzute continuă, rezervele de energie se termină. Atunci se poate pierde capacitatea de a raţiona, precum şi controlul membrelor.

Aceasta este hipotermia. Temperatura interioară a organismului scade şi, netratată, duce la letargie, colaps, moarte.

ETAPE DE APĂRARE

1. 
   Evită expunerea.
   

- Rămâi uscat. Când hainele se udă, pierd cam 90% din capacitatea de izolare. Lâna pierde mai puţin, dar bumbacul şi sinteticele pierd mai mult;

- Ţine seama de vânt. Acesta răceşte hainele umede şi scade astfel temperatura organismului;

- Fii atent la frig. Cele mai multe cazuri de hipotermie apar când temperatura aerului este între –1ºC şi 10ºC. Cei mai mulţi nu pot să creadă că asemenea temperaturi pot fi periculoase. Ei nu-şi dau seama că poate fi fatal să fii ud la asemenea temperaturi;

- Foloseşte-ţi hainele şi echipamentul impermeabil înainte să te uzi. Îmbracă-te cu haine de lână înainte să începi să tremuri.

2. 
   Încetează expunerea.
   

Dacă nu poţi să rămâi uscat şi să-ti păstrezi temperatura corpului în limitele normale, chiar şi în condiţii de vreme nefavorabilă, folosind hainele pe care le ai, încetează expunerea.

• 
  Abandonează ideea de a continua traseul, indiferent cât de tentantă este aceasta.
  
• 
  Apără-te de ploaie şi vânt. Fă un foc şi asigură-te că locul în care te-ai oprit este sigur şi confortabil.
  
• 
  Nu ignora tremuratul. Tremuratul continuu sau violent este un semnal clar că eşti în pragul hipotermiei.
  
• 
  Ia-o înaintea epuizării. Pune-ţi cortul cât timp mai ai încă rezerve de energie. Ţine cont că epuizarea îţi reduce mult din rezistenţa obişnuită.
  
• 
  Alege un conducător de vreme rea. Pune-l răspunzător pe cel mai bine protejat membru al grupului să spună “Stop” înainte ca cel mai puţin protejat membru să ajungă epuizat sau să înceapă să tremure violent.
  

C. Detectează hipotermia

Dacă grupul este expus la frig, vânt şi umezeală, gândeşte-te la hipotermie. Urmăreşte-te pe tine şi pe alţii, ca să observi din timp simptomele:

- perioade de tremurat incontrolabil;

- vorbire vagă, înceată, deformată;

- incoerenţă, deficienţe ale memoriei;

- mâini nemişcate sau care se mişcă necontrolat;

- mers inegal, împiedicare frecventă;

- somnolenţă (Atenţie! A adormi înseamnă a muri);

- epuizare aparentă, incapacitatea de a te ridica după o perioadă de odihnă.

4. 
   Tratamentul.
   

Victima poate să nege faptul că situaţia este gravă. În cazul acesta, trebuie să dai crezare simptomelor, nu pacientului. Chiar şi simptomele uşoare cer tratament imediat:

• 
  Adăposteşte victima de vânt şi ploaie;
  
• 
  Dezbrăcă-l de toate hainele ude;
  
• 
  Dacă este un caz uşor:
  

- dă-i să bea lichide calde;

- îmbracă-l cu haine uscate şi bagă-l într-un sac de dormit cald. Pietre sau bidonaşe încălzite (dar nu fierbinţi) şi învelite vor grăbi revenirea la normal.

• 
  Dacă pacientul este semiconştient sau mai rău:
  

- caută să-l ţii treaz;

- dezbracă-l. Pune-l în pături încălzite sau sac de dormit alături de o altă persoană dezbrăcată;

• 
  fă un foc pentru a încălzi locul în care v-aţi adăpostit.
  

Important:

Învaţă semnalele de pericol ale hipotermiei: umezeală, frig, vânt, oboseală şi tremurat prelungit.

Învaţă şi antidotul: opreşte-te, adăposteşte-te de vânt, fă un foc, încălzeşte-te, usucă-te, bea ceva cald, mănâncă.


DESHIDRATARE
Deshidratarea poate apărea în cazurile de expunere prelungită la temperaturi înalte şi umiditate mare.

SIMPTOME – pot fi prezente unul sau toate simptomele următoare:

- temperatura corpului poate fi normală sau uşor crescută;

- pielea este palidă şi lipicioasă;

- transpiraţii abundente;

- oboseală, slăbiciune;

- vertij (ameţeală);

- cefalee (durere de cap);

- greaţă;

- posibile crampe musculare;

- posibile vărsături;

- posibil leşin.

CE ESTE DE FĂCUT:

- Mută victima la umbră sau într-o zonă mai răcoroasă;

- Întinde victima pe jos;.

- Ridică picioarele victimei cu 20-30 cm deasupra nivelului corpului;

- Lărgeşte hainele victimei;

- Dacă victima nu varsă, dă-i suc de fructe sau mici înghiţituri de apă sărată (o linguriţă de sare la un pahar cu apă). Dăi-i victimei ½ pahar de lichid la fiecare 15 minute, timp de o oră. Opreşte administrarea dacă încep vărsăturile;

- Pune comprese umede reci pe fruntea bolnavului şi pe suprafaţa corpului;

- Dacă simptomele sunt grave, starea bolnavului se înrăutăţeste sau durează mai mult de o oră, solicită de urgenţă asistenţă medicală.

CRAMPE MUSCULARE
Crampele musculare provocate de căldură, sunt dureri şi spasme ale musculaturii ce apar ca urmare a pierderilor de săruri minerale ce se produc odată cu transpiraţia abundentă. Activitatea fizică extenuantă efectuată la temperaturi excesive poate provoca aceste crampe musculare. Primii afectaţi sunt de obicei muşchii abdomenului şi ai picioarelor. De asemenea, crampele musculare pot fi semne ale deshidratării.
SIMPTOME - pot fi prezente unul sau toate simptomele următoare:

- crampe şi spasme musculare dureroase;

- transpiraţii intense;

- posibile convulsii.

CE ESTE DE FĂCUT:

- Aşază victima într-un loc răcoros şi liniştit;

- Efectuează cu mâna o presiune blândă sau un masaj deasupra zonei muşchiului cu crampe;

- Dacă victima nu varsă, dă-i sucuri de fructe sau apă rece sărată (o linguriţă de sare la un pahar cu apă), în înghiţituri mici. Dă victimei cam ½ pahar de lichid la fiecare 15 minute, timp de o oră. Opreşte administrarea lichidelor dacă apare vărsătura;

- Supravegherea medicală este necesară, dacă există posibilitatea, deoarece pot să apară complicaţii.

10. Să ai o trusă de prim ajutor în rucsac şi să ştii cum s-o foloseşti.
Deşi condiţiile unei drumeţii pe munte nu-ţi permit să cari în spate o farmacie ambulantă, este totuşi util şi uneori chiar vital să te asiguri cu o mini-trusă medicală care să conţină strictul necesar, şi anume:

• 
  feşi elastice (lăţime 10 cm) – pentru imobilizare provizorie entorsă, luxaţie, fractură;
  
• 
  pentru dezinfecţie şi pansare plagă: comprese sterile (2 pliculeţe), betadină (unguent – dezinfectează interiorul şi marginea plăgii), perhidrol pulbere (se prepară cu apă fiartă şi răcită şi rezultă apă oxigenată), 2 feşi de 10 cm;
  
• 
  claritine 10 tablete – se administrează o tabletă în alergii uşoare şi două tablete odată în alergii mai grave. Alergiile însoţite de sufocare care nu cedează la tratamentul de mai sus necesită ajungerea de urgenţă la un punct de prim ajutor;
  
• 
  5 pliculeţe smecta şi 10 tablete furazolidon – se administrează în caz de diaree;
  
• 
  analgezice – algocalmin – pentru durere;
  
• 
  antigripale (paracetamol, aspirină, nurofen);
  
• 
  dureri musculare – nurofen;
  
• 
  insolaţie – aspirină.
  

11. Ce poţi face pentru a reduce greutatea rucsacului?
Greutatea rucsacului nu trebuie să depăşească o treime din greutatea celui care îl poartă, dar, din fericire, există mijloace prin care greutatea rucsacului poate fi redusă mult sub această limită, cu avantaje indiscutabile pentru sănătatea şi confortul excursionistului. Iată câteva principii care te ajută să ai un rucsac mai uşor:

• 
  Alege echipament de bază cât mai uşor. Cortul, sacul de dormit şi rucsacul, împreună, reprezintă cea mai mare parte a greutăţii rucsacului. Alege cel mai simplu rucsac, dar care să îndeplinească totuşi criteriile enumerate mai sus. Alege cel mai uşor cort pe care îl poţi găsi şi, dacă nu dormi singur, împarte cu cineva sarcină transportării lui. Urmăreşte cu atenţie greutatea când cumperi sacul de dormit;
  
• 
  Ia un minim de haine care îţi va asigura confortul şi siguranţa în anotimpul în care mergi la munte;
  
• 
  Alege alimente deshidratate şi cât mai concentrate;
  
• 
  Acordă atenţie fiecărui amănunt. Gramele se adună şi formează kilograme în rucsacul tău;
  
• 
  Un bagaj mai uşor îţi permite să alegi cu rucsac cu un sistem de suspensie mai simplu, care va fi mult mai uşor. Acestea îţi vor permite să alegi încălţăminte mai uşoară.
  

12. Să ştii trei moduri de a afla direcţia fără busolă. Demonstrează cel puţin două din acestea.
Atunci când eşti în situaţia de a te orienta fără a avea o busolă, este necesar să ştii să determini punctele cardinale, în special nordul (după ce ştii nordul sau oricare alt punct cardinal, celelalte trei se determină cu uşurinţă). Acest lucru se poate face în mai multe feluri:
După poziţia Soarelui

În zilele senine, poziţia Soarelui la anumite ore indică punctele cardinale, astfel: la ora 6 indică estul, la ora 12 sudul şi la ora 18 indică vestul. Aceste ore sunt aproximative, deoarece Soarele nu are aceeaşi poziţie pe cer în toate lunile anului la o oră anumită, ci diferă în funcţie de anotimpuri.

După Steaua Polară

Steaua Polară indică în orice perioadă a anului direcţia nord. Pentru a o identifica, procedează astfel:

• 
  Caută constelaţia Carul Mare, formată dintr-un grup de şapte stele;
  
• 
  Prelungeşte imaginar linia care uneşte ultimele două stele (roţi) ale Carului Mare de cinci ori şi vei ajunge la Steaua Polară (care face parte din constelaţia Carul Mic).
  

După Lună

Atunci când Luna este în primul pătrar (se vede jumătatea dreaptă – forma literei D), la ora 18 indică sudul, iar la ora 24 – vestul.

Când este lună plină, la ora 18 indică estul, la ora 24 – sudul iar la ora 6 – vestul.

Când se află în ultimul pătrar (se vede jumătatea stângă – forma literei C), la ora 24 indică estul, iar la ora 6 – sudul.

După diferite indicii din natură

• 
  Vegetaţia ierboasă a poienilor este mai deasă în partea de nord;
  
• 
  În poieni, fructele dinspre partea de sud se colorează mai repede decât celelalte;
  
• 
  Arborii izolaţi au coroana şi frunzişul mai dese în partea de sud;
  
• 
  Coaja de pe trunchiul arborilor izolaţi este mai groasă şi mai aspră, uneori acoperită cu muşchi, pe partea dinspre nord;
  
• 
  Pe scoarţa coniferelor curge mai multă răşină pe partea dinspre sud;
  
• 
  Inelele de creştere ce se pot observa la trunchiurile de arbori tăiaţi sunt mai apropiate în partea dinspre nord;
  
• 
  Pietrele izolate au de obicei partea dinspre nord acoperită cu muşchi ca urmare a umbrei şi a umezelii;
  
• 
  Pământul de sub pietre este mai uscat în partea de sud decât în partea de nord;
  
• 
  Zăpada se topeşte mai repede pe pantele sudice decât pe cele nordice;
  
• 
  Muşuroaiele de cârtiţă sunt mai umede în partea de nord;
  
• 
  Muşuroaiele de furnici sunt aşezate în general în partea de sud a arborilor, iar partea dinspre nord a muşuroiului este mai înclinată decât cea dinspre sud.
  

După alte indicii

• 
  Bisericile ortodoxe au intrarea spre vest şi altarul spre est;
  
• 
  Crucea de pe vârful cupolelor bisericilor ortodoxe indică direcţia N-S;
  
• 
  Crucile de pe morminte sunt aşezate în partea de vest a acestora.
  

13. Arată modul corect de a pune un rucsac în spate şi de a-l da jos singur şi cu un partener.
Evită mişcările bruşte atunci când ridici sau cobori un rucsac, deoarece îţi poţi forţa muşchii spatelui sau poţi rupe bretelele rucsacului. În funcţie de situaţie, ai de ales între trei variante: 

Singur

Urmăreşte paşii de mai jos:

- apucă rucsacul de mâner (evită să îl ridici de capac, bretele, chingi, sau prinzând de echipamentul ataşat exterior – ex. izopren, cort). Dacă rucsacul nu are mâner, apucă de partea de sus a bretelelor;

- îndoie piciorul drept;

- ridică-l pe piciorul îndoit;

- răsuceşte-l astfel încât să poţi introduce braţul drept pe sub breteaua aferentă;

- introdu şi braţul stâng pe sub bretea şi fixează rucsacul pe spate.

Singur, cu suport

Dacă ai o buturugă sau alt suport, ridică rucsacul şi sprijineşte-l acolo cu un braţ, în timp ce te răsuceşti şi îţi treci braţele pe sub bretele. Când îl dai jos, sprijină-l de acel suport, trage-ţi braţele şi sprijină-l cu corpul şi coapsa în timp ce te răsuceşti şi îl laşi jos.

Cu partener/ajutat

Roagă-l să ridice rucsacul cu bretelele spre tine. Trece-ţi braţele pe sub bretele şi potriveşte-l. Când îl dai jos, roagă-l să ţi-l ia din spate.

Pentru cel care ţine rucsacul, e mai bine să nu-şi îndoaie mijlocul, ci să flecteze (îndoaie) genunchii, deoarece astfel îşi protejează coloana.

14. Să ştii cum se ajustează rucsacul.
După ce ai cumpărat un rucsac nou (pe care este bine să-l alegi potrivit conformaţiei corpului şi înălţimii tale), este indicat să-ţi iei timp pentru a încerca diverse modalităţi de ajustare cu rucsacul încărcat. Ajustarea îţi poate oferi un plus de confort indiferent de înălţime sau încărcătură şi, în anumite situaţii, chiar te poate feri de accidente. În plus, atunci când rucsacul este foarte greu, ajustarea devine extrem de utilă.

Greutatea rucsacului nu trebuie să se sprijine pe umeri, ci pe oasele şoldurilor. Indiferent de modelul ales, rucsacul trebuie să transfere 80-90 % din greutatea cărată în zona corpului care o poate prelua în cel mai eficient mod posibil (zona şoldurilor), fără să se frece de şolduri şi să producă durere. Pentru a face acest lucru, cele mai multe rucsacuri sunt dotate cu sistem de suspensie (preluarea greutăţii prin cadru, bretele, centura lombară, chinga de stern, sau alte chingi de ajustare).

Ajustarea rucsacului

• 
  La unele rucsacuri (de obicei cele de volum mare) se poate regla distanţa dintre centura lombară şi bretele (adică lungimea spatelui), în funcţie de înălţimea utilizatorului. Această ajustare se face, desigur, înainte de a pune rucsacul în spate şi de a porni la drum.
  

• 
  Poziţionează centura lombară peste cele două oase proeminente ale şoldului (creasta osului iliac), închide tridentul şi strânge chingile acesteia atât cât să te simţi confortabil şi cea mai mare parte a greutăţii rucsacului să fie sprijinită pe bazin. Vei ştii că centura este prinsă corect (nu este prea largă) dacă, atunci când deschizi tridentul, nu îl vei putea prinde la loc fără să îi dai puţin drumul.
  
• 
  Ajustează simetric lungimea bretelelor până când acestea se „sprijină” pe umeri, astfel încât, în timp ce menţii greutatea pe şolduri, să ţii rucsacul aproape de spatele tău şi pernele suplimentare să acopere omoplaţii. Pentru a testa poziţia corectă, stai astfel încât rucsacul să nu se mai sprijine deloc de umeri. Dacă l-ai ajustat corect, ar trebui să simţi că întreaga greutate stă pe şolduri. Bretelele trebuie să fie suficient de largi pentru a-ţi permite să te mişti cu uşurinţă. Acestea trebuie să se prindă de rucsac la aprox. 5 cm sub umeri.
  
• 
  Unele rucsacuri sunt prevăzute cu chingi de stabilizare ale centurii lombare – acestea stabilizează rucsacul şi îl strâng mai aproape de centura lombară. Tensionează-le astfel încât să apropii rucsacul de corp pe toată porţiunea de contact a acestuia cu zona lombară.
  
• 
  Unele rucsacuri sunt prevăzute cu chingi de stabilizare ale bretelelor care apropie partea de sus a rucsacului de bretele. Când urci, este bine ca acestea să fie mai strânse, iar când cobori, mai lejere.
  
• 
  Chinga de stern (bucla de piept) are rolul de a prinde bretelele între ele, de a distribui greutatea rucsacului în mod egal şi de a stabiliza rucsacul. Ajusteaz-o în poziţia cea mai confortabilă: închide tridentul, ajustează înălţimea buclei cu ajutorul cataramelor glisoare de pe bretele şi tensionează chinga suficient pentru a evita alunecarea laterală a bretelelor. ATENŢIE! O tensionare prea mare a buclei de piept poate produce disconfort la nivelul toracelui şi poate stânjeni respiraţia.
  

În acest moment, rucsacul este în poziţia normală de utilizare.

15. Participă la o tabără itinerantă de minim trei zile, în care să realizezi următoarele:

1. 
   Să parcurgi, în total, minim 7 km (cu rucsacul în spate);
   
2. 
   Să-ţi găteşti singur hrana;
   
3. 
   Să ţii un jurnal zilnic.