Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

:îv_S1(j

cerea trei ruble împrumut. în acelaşi plic se afla şi ₀ h~^ prin care debitorul îşi lua obligaţia de a restitui bani' -' ^ men de trei luni; chitanţa purta de asemenea gi_rui ? ^ter" Wrublewski. Gruşenka primise sumedenie de misive m ^ ăsta de la „fostul" ei. Asaltul începuse cu două sânt ^ înainte, chiar în ziua cînd se dăduse pentru prima oară i pat. Ştia că tot timpul cît zăcuse bolnavă, cei doi veniseră zilnic să se intereseze de starea ei. Debutul îl fj_c o lungă epistolă teribil de emfatică şi de încîlcită, scrisa coală ministerială şi pecetluită cu sigiliul de famji Gruşenka n-o citise decît pe jumătate şi o aruncase, fâra să f înţeles mare lucru din ea. De altfel, numai de aşa ceva nu-i ardea în momentul acela. A doua zi însă primise alta scrisoare prin care pan Mussjalowicz o ruga să-i împrumute două mii de ruble pe termen scurt. Gruşenka nu se învredni­cise nici de astă dată să-i răspundă. Mesajele însă se ţinuseră lanţ, zi de zi, toate la fel de solemne şi de pompoase, cu sin­gura deosebire că suma cerută cu împrumut se micşorase treptat, ca să ajungă pînă la urmă la douăzeci şi cinci de ruble, apoi la zece, pînă ce, în sfîrşit, Gruşenka primise un răvaş prin care i se solicita numai o singură rublă, cererea fiind ca de obicei însoţită de o chitanţă semnată de amîndoi poleacii. înduioşată, Gruşenka se dusese pe înserat să vadă ce-i cu ei. îi găsise într-un hal fără de hal, într-o mizerie aproape sordidă, lihniţi de foame, fără foc în cameră şi fart ţigări, datori vînduţi gazdei. Cele două sute de ruble pe care le cîştigaserâ de la Mitea se topiseră de mult. Cu atît m mirată fusese Gruşenka văzînd aerul lor ţanţoş şi detaşat, c şi primirea ceremonioasă, cu fraze bombastice, pe care 1 făcuseră. Amuzată, le dăduse zece ruble, iar a doua a povestise rîzînd întîmplarea lui Mitea, care nu se ara cîtuşi de puţin gelos. De atunci, panii se ţinuseră scai bombârdînd-o zilnic cu scrisori şi cereri de bani pe care satisfăcea întotdeauna. Şi tocmai în ziua aceea pe Mi apucase din senin gelozia.

369

trecut pe la el ca o proastă, în drum spre închisoare, stat decît o clipa. Ştii că-i bolnav şi el - fostul meu A&ⁿ _{aU s}j zic, începu ea volubilă şi agitată. Nu ştiu ce P³"' j_{t sa}-i povestesc lui Mitea: „Inchipuieşte-ţi, i-am ^{01 a} _eU rîzînd, poleacul meu a luat chitara să-mi cînte ^SP .gj_e de odinioară, credea pesemne c-o să-mi înmoaie ¹⁰■ si o să mă înduplece să mă mărit cu el". Atunci, lui j._{a s}ărit deodată ţîfna şi a început să mă insulte... Ei, ■ tu dacă-i vorba pe asa, am să le trimit şi lor nişte lăcinte! Fenia, cine a venit cu scrisoarea, tot fetişcana aceea? Dă-i trei ruble şi pune într-o hîrtie vreo zece bucăţi de plăcintă, să le ducă din partea mea. Auzi, Alioşa, să-i spui lui Mitea că le-am trimis plăcinte, neapărat să-i spui!

- Nici nu-mi trece prin gînd, răspunse Alioşa zîmbind.

- Da' ce, crezi că o să sufere din pricina asta? Habar n-are, se preface numai, puţin îi pasă de mine în fond! rosti cu amărăciune Gruşenka.

- Cum se preface?

- Eşti un prost, Alioşenka, nu pricepi nimic, păcat de tine câ minte ai, slavă Domnului, destulă. Pe mine nu mă doare că e gelos, chiar dacă n-are de ce; m-ar durea dacă n-ar fi gelos. Aşa sînt eu, niciodată n-o să mă supere gelozia cuiva, fiindcă Şi eu am o fire aprigă şi sînt gata să devin bănuitoare din te "un ce. Pe mine mă doare faptul că nu mă iubeşte şi că se preface numai că-i gelos. Ce, crezi că n-am ochi să văd? Tot "w ^v°rt>eşte mereu de cealaltă: Katka a făcut aşa, Katka pe

încolo! A chemat un medic de la Moscova special pentru Proces, să-l scape! Katka l-a adus pe cel mai mare şi mai i ^{Slt av}°cat! înseamnă că nu mai poate după ea dacă o

^atîta faţă de mine, mizerabilul! Şi fiindcă se simte cu

lauda

_SJ ^{SCa pe} căciulă, mereu îmi caută pricină, vrînd, chipurile,

zice ^{nCe tOatâ Vina asu}P^{ra mea!} "^{Tu n}~^{ai trait cu} poleacul, acu' ^{nU m}~^a*^cunoscut P^e mine? De ce să nu-mi fac şi eu ^ _s .^8ustul cu Katka!" Asta e! Vrea să-mi arunce totul mie ^asculr ⁶ ^^^nac^^ms caută mereu ceartă cu luminarea, ^ma P^e mine, dinadins, atîta numai ca eu...

370

I

Gruşenka nu mai apucă să termine, şi ducînri k ochi, începu să plingă amarnic.

- N-o iubeşte pe Katerina Ivanovna, spuse Alioşa.

- Am sâ vad eu curînd dacă o iubeşte sau nu Gruşenka ameninţătoare, luînd batista de la ochi. ^Stl

Avea figura crispată. Alioşa simţi o strîngere de ' • văzînd că din blajin, paşnic şi zîmbitor cum era, chipul' * întunecase de la o clipă la alta, înăsprit de ură.

- Să lăsăm prostiile! se răsti ea deodată. Să nu-ţi în_chi_D că pentru asta te-am chemat, dragă Alioşa! Şi numai eu sin gură mă frămînt aşa! Mă uit la ceilalţi, şi văd că nimeni nu se sinchiseşte, nimeni n-are habar. Cel puţin, tu te gîndeşti la el? Mîine e procesul! Spune-mi şi mie cum au să-l judece? Lacheul acela e criminalul, el l-a ucis, numai el! Doamne! Se poate să-l condamne aşa, nevinovat, în locul lui? Lacheul n-a păţit nimic, nici măcar nu s-au legat de el!

- Ba nu, a fost anchetat şi el şi chiar foarte sever, zise Alioşa furat de gînduri. Au ajuns însă la concluzia că nu-i vinovat. Acum e bolnav. De cînd a avut criza aceea de epilepsie zace la pat. Şi într-adevăr e ceva serios.

- Doamne, de ce nu te duci la avocat să vorbeşti cu el între patru ochi? Se zice că i-ar fi dat trei mii de ruble ca sa vină de la Petersburg.

- Am pus mînă de la mînă, Ivan, Katerina Ivanovna şi cu mine, ca să-i plătim onorariul, în schimb medicul l-a adus ea pe socoteala ei de la Moscova, i-a dat două mii de ruble. Fetiukovici, avocatul, ar fi cerut poate mai mult, dar cum s-făcut vîlvă în toată Rusia în jurul acestui caz - toate ziarele-toate revistele vorbesc despre el - Fetiukovici a acceptat s pledeze mai mult pentru glorie, gîndindu-se sâ nu scape proces atît de celebru. L-am văzut chiar aseară.

- Şi? i-ai vorbit? stărui Gruşenka nerăbdătoare.

- M-a ascultat pînă la capăt, dar nu mi-a răspuns

i

Zicea că părerea lui e definitiv formată. Dar mi totuşi c-o să ia în consideraţie ce i-am spus eu.

tu i-a P^r

ca ia în consideraţie!... Pungaşii! Or sâ-l nenorocească!

torul) doctorul... pentru ce l-o mai fi adus aia? ^³ fa expert. Vor sâ-l scoată nebun pe Mitea, să arate c-a

•t crima fără sâ-şi dea seama ce face, într-un acces de ^ numai că Mitea nici nu vrea să audă de aşa ceva.

Si sâ ştii că asta poate fi adevărat, totuşi, dacă l-ar fi _orît el! exclamă Gruşenka. Fiindcă era nebun, da, da, bun de legat, păcatele mele, că numai eu sînt de vină! Dar , _ucis nu l-a ucis el, nu! Şi cînd te gîndeşti că toţi, toţi, toată lumea din oraş susţine că el este criminalul! Pînâ şi Fenia a dat asemenea declaraţii, încît îţi vine să crezi că într-adevăr l-a omorit. Şi cei de la băcănie tot aşa, şi funcţionarul acela... Şi pe urmă chiar el a spus în gura mare la local! O lume întreagă l-a auzit! Toţi, toţi au declarat ca martori împotriva lai, toţi se ridică să-i dea la cap!

- Da, sînt din ce în ce mai multe declaraţii, spuse Alioşa posomorit.

- Şi Grigori, ai văzut? Grigori Vasilievici susţine morţiş că uşa era deschisă, de cîteva ori ă spus la anchetă c-a văzut-o cu ochii lui aşa, vraişte, nu-i chip să-l scoţi din asta, am fost la el, i-am vorbit - degeaba! Nu zici că m-a şi înjurat!

- Da, e poate cea mai gravă declaraţie din toate cîte există împotriva fratelui meu.

- Cît despre nebunie, să ştii că Mitea nici acum nu e în

nţile, îi destăinui Gruşenka îngrijorată şi cu un aer "usterios. De mult voiam să-ţi spun, Alioşa, zilnic mă duc la ' ^e Secare dată îl ascult şi mă minunez. Despre ce crezi ^vorbeşte mereu în ultima vreme? îi merge gura întruna tot ^S^ ^a'^e^ ⁿ*^c* d°^{ua vorDe} din ce trăncăneşte acolo, mă p_r ^{esc c}-o fi spunînd cine ştie ce lucru mare, şi eu, (m ^{cum sm}U nu înţeleg nimic. îmi tot pomeneşte despre Plod ^§"' ^mereu îi dă zor cu el, dracu' ştie al cui o fi

^ela-' „De ce sa fie aşa sărac bietul copchilaş?", sau:

^oate

372

„Pentru copchilaşul acela am sa mă duc la ocna în N-am ucis, dar trebuie să mă duc la ocna!" Ce vrea sa cu asta, ce-i cu copilul acela, zău dacă am priceput Vorbea atît de frumos despre el, încît am început sa pifo ştii ce frumos vorbea! — şi atunci a plîns şi el. Cînd a " că-mi dau lacrimile, m-a sărutat şi a făcut cruce asupra Oare ce să fie asta, Alioşa, ce-i cu „copchilaşul" acela? Alioşa zîmbi din nou.

- Nu ştiu ce tot caută la el Rakitin, în orice caz însă... asta nu-i de la Rakitin. Ieri n-am fost să-l văd, mă duc azi.

- Nu, nu e Rakitka; frate-său, Ivan Fiodorovici, nu ştm ce-l tot descîntă, se duce mereu pe la el... începu Gruşenkaşi se opri brusc.

Alioşa se uită la ea înmărmurit.

- Se duce la el? Cum, Ivan a fost la el? Mitea mi-a spus că nici n-a dat ochii cu dînsul.

- Ei vezi! Ăsta-i păcatul meu! M-a luat gura pe dinainte! se zăpăci Gruşenka, îmbujorîndu-se toata. Stai, Alioşa, taci puţin, acum, dacă tot am început, barem să-ţi spun adevărul întreg: a fost de două ori la închisoare. Prima oară, chiar în ziua cînd a sosit - ştii, atunci cînd a venit valvîrtej de la Moscova, eram încă pe picioare, nu mă răzbise boala - şi pe urmă, a doua oară, acum o săptămînă. I-a atras atenţia lui Mitea ca nu cumva să scape vreo vorbă faţă de tine, §!■ îndeobşte, nimeni nu trebuie să afle că se duce la el, ţinea sa râmînă totul secret.

Alioşa căzu pe gînduri, căznindu-se să înţeleagă cev Ştirea îl uluise peste măsură.

- Ivan nu mi-a pomenit niciodată nimic despre pr°'

■cesul

fost

lui Mitea, rosti el agale. De altfel, în astea doua luni a destul de scump la vorbă cu mine, de cîte ori mă duceam el, părea supărat c-am venit, aşa că de vreo trei sap ^ încoace nici n-am mai trecut pe la dînsul... Hm... Daca

săptâmîna la Mitea... E adevărat că de atunci Mitea bat mult...

^s c__a schimbat, sa ştii ca s-a schimbat! se grăbi să con-

Gruşenkă. Trebuie să fie ceva la mijloc, un lucru pe

_vOr sâ-l ţină neapărat ascuns! Chiar Mitea mi-a spus ca-i

, de un secret, un mare secret. îmi face impresia că e

a atît de grav, încît din pricina asta nu-şi mai poate găsi

, liniştea. înainte era vesel, plin de viaţă, de altfel şi

_um (j_e obicei e tot aşa, dar tocmai cînd e mai bine dispus

incepe să dea din cap, să umble încolo şi încoace prin celulă

şi să-şi răsucească părul de la tîmplă — asta înseamnă că are

ceva pe suflet. Ştiu eu ce ştiu! încolo e vesel, şi azi a fost tot

aşa vesel!

-Parcă ziceai adineauri că era furios...

- Păi chiar a şi fost; şi vesel, şi furios. Din te miri ce îi sare ţîfna, acum e foc şi pară, acum îl vezi zîmbitor, ca după un moment să tune şi să fulgere iar. Zău, Alioşa, mă uit cîteo-dată la el şi parcă nu-mi vine să cred: cînd ştie ce grozăvie îl aşteaptă, cum mai poate să rîdă aşa ca un copil pentru orice fleac?

- Este adevărat că ţi-a interzis să-mi vorbeşti despre Ivan? Ţi-_{a atras} atenţia să nu-mi spui nimic?

- Chiar aşa: „Să nu-i spui nimic". Mai ales de tine se &• Cică ar fi un secret, aşa ştiu de la el... Alioşa, dragul

^eu> ^u-te la Mitea şi vezi, poate că reuşeşti să afli ce-i cu

^retul acela. Vino pe urmă să-mi spui şi mie, se rugă

Şenka, cutremurîndu-se înfiorată. Nu mă cruţa, vreau să

^{e z}ile amărîte ma aşteaptă, că parc-a fost un blestem pe

^CaPul meu! De aceea te-am chemat.

că e ceva în legătură cu tine? Pai, dac-ar fi fost

_a

^{Var a}§^a> nu te gîndeşti ca n-ar fi pomenit nimic despre

374

- Ce ştiu eu? Poate că vrea totuşi să mi-l _Sp_Un îndrăzneşte. Mi-a dat numai să înţeleg. Zice ca-i

dar ce fel de secret nu-mi spune. - Şi tu ce crezi?

secret

- Ce să cred? Că mi-a ajuns funia la par, asta cred V se descotorosească de mine pentru că-i dumneaei la miji i

or sa

Nu poate fi vorba decît de Katka, numai de la

eav_m

toate. Tot îmi dă zor „ba câ-i aşa, ba că-i pe dincolo" ad' eu nu sînt „aşa" ca dumneaei! Asta ce înseamnă? Mi-a dat înţeleg. Vrea să mă părăsească, ăsta-i secretul. Ei trei, Mitea Katka şi Ivan Fiodorovici, au pus totul la cale. De mult ţineam să te întreb, Alioşa: acum o săptămînâ Mitea mi-a spus că Ivan e mort după Katka, de aceea se duce mereu pe la ea. E adevărat sau nu? Spune deschis, nu mă cruţa.

— Nu vreau să te mint, dar nu cred că Ivan o iubeşte pe Katerina Ivanovna.

- Aşa m-am gîndit şi eu! Ca să vezi cum mă minte, ca un neruşinat! înadins a făcut pe gelosul azi, ca să mă scoată vinovată pe mine mai tîrziu. E prost, nu ştie să se prefacă, spune şi el ce-l taie capul... Dar lasă, că-i arăt eu lui, îi arăt eu! „Tu - zice — crezi că eu l-am ucis..." Auzi ce a fost în stare să-mi spună, să-mi reproşeze mie aşa ceva! Să-l ierte Dumnezeu! Să vezi însă ce-o să păţească dumneaei, Katka, la proces, are s-o păţească urît de tot! Am să-i spun acolo o vor-buliţă să mă ţină minte... Am să-i trîntesc totul în faţa, tot, tot! Şi Gruşenka izbucni din nou într-un hohot de pl^îns amarnic.

- Gruşenka, rosti Alioşa, ridicîndu-se să plece, eu

atîta

pot să-ţi spun: în primul rînd că Mitea te iubeşte, Q^a<

iubeşte mai mult decît orice pe lume şi numai pe tine, ic

te rog

să mă crezi. Ştiu ce vorbesc; da, sînt convins ca-i aşa doilea rînd că n-am să încerc în nici un fel să-i smulg tul, iar dacă s-ar întîmpla cumva să deschidă el vorba, atrag atenţia de la început că ţi-am promis sâ nu-P

In*

iS3->

375

şi atunci am sa trec pe la tine să-ţi spun. Dar... am că... totuşi, Katerina Ivanovna nu are nici un c aici şi că trebuie să fie vorba de cu totul altceva. Sînt ⁸⁰¹ _sjgur că-i aşa. Nu pare să fie ceva în legătură cu

^sa! Şi^{acum te las cu bine!}

Alioşa îi strânse mîna. Gruşenka tot nu se potolea. Tînărul

• ■ dădea seama că nu punea nici un temei pe cuvintele lui, cel puţin îi mai uşurase obida, împărtăşindu-i tot ce avea inimă. îi părea râu s-o lase atît de amărîtă, dar nu putea

altfel trebuia să se grăbească. Mai avea încă atîtea de făcut.

II PICIORUŞUL BOLNAV

în primul rind trebuia să treacă neapărat pe la doamna Hohlakova şi voia să se achite cît mai grabnic de această obligaţie, ca să nu ajungă prea tîrziu la închisoare. De vreo trei săptămîni doamna Hohlakova era cam suferindă: nu se ştie de ce i se umflase piciorul şi, deşi nu era nevoită să zacă în pat, toată ziulica stătea întinsă pe divan la dînsa în budoar, într-un ispititor neglijeu, altminteri destul de decent. Alioşa observase într-o zi, surizînd în sinea lui cu toată nevinovăţia, ^câ> aşa bolnavă cum era, doamna Hohlakova începuse să aibă o grijă deosebită de toaleta ei: era mereu gătită cu fel de

de bonetele, matineuri şi funduliţe şi Alioşa cam simţea încotro bate vîntul, deşi căuta să alunge din minte asemenea

^un deşarte. în afară de oaspeţii obişnuiţi ai casei, în

^ ^a lună doamna Hohlakova primea din ce în ce mai des

^e tinarului Perhotin. Alioşa n-o mai văzuse de patru

loc ^acum' i^ntl"înd în vestibul, se gîndi să meargă din capul

(jjjj . ^a ^^lza, de vreme ce venise special pentru dînsa; încă

u_ea ^ata îi trimisese vorbă prin cameristă să treacă

P^e la ea, fiindcă avea ceva „foarte important" de dis-

376

—-—.

cutat cu dînsul, ceea ce, din anumite motive, îl facu_s în timp ce camerista se ducea sâ-l anunţe h Hohlakova, care nu ştiu cum prinsese de veste ca so grăbi să-i dea de ştire că-l roagă sâ intre „numai o ci" •' * budoarul ei. Alioşa se hotărî să răspundă mai întîi la ^ mamei, altminteri din minut în minut ar fi trimis pe cine camera fetei să-l cheme. Stăpîna casei stătea culcată pe dichisită ca de zile mari, şi părea mai agitată ca niciod Alioşa fu întîmpinat de la uşă cu strigăte de bucurie.

- Vai, nu te-am văzut de secole, de secole, de secol întregi! O săptămînă întreagă! îţi dai seama? Ah, ba nu, mi se pare c-ai mai fost pe la noi acum patru zile, da, da, miercuri Sînt sigură c-ai venit pentru Lise, voiai să te strecori iarăşi tiptil, ca să nu te aud. Dragă, dragă Aleksei Fiodorovici, de-ai şti cită bătaie de cap îmi dă! Dar despre asta lasă c-o sâ vor­bim mai tîrziu. Deşi e un lucru foarte important, poate cel mai important în momentul de faţă, dar să rămînă pentru mai tîrziu. Dragă Aleksei Fiodorovici, să ştii că ţi-o încredinţez cu totul dumitale. De cînd a murit părintele Zosima - fie-i ţărîna uşoară! (şi se închină) - mă uit la dumneata ca la un schimnic adevărat, cel puţin aşa te consider eu, deşi îţi sta foarte bine îmbrăcat în civil. Spune-mi, unde ai găsit un croitor atît de bun? Dar asta nu interesează acum, lasă c-o să te întreb altă dată. Iartă-mă că-ţi spun uneori pe nume, Alioşa, sînt destul de bătrînă, cred, ca să mi se permită (şi zîmbi cu cochetărie), dar şi despre asta o să vorbim mai încolo. Să nu pierd din vedere tocmai ce este mai importan Te rog să-mi atragi atenţia dacă observi c-o iau razna; sa-spui numai atît: „Dar principalul?" Vai, Doamne, măcar de-şti ce este important acum şi ce nu? De cînd Lise şi-^a cuvîntul înapoi - fiindcă, într-adevăr, ce putea fi "^sCl copilărie promisiunea pe care ţi-a făcut-o ca să se mân dumneata, Aleksei Fiodorovici! — ţi-ai dat seama $.' neata, probabil, că n-a fost decît o fantezie capricioa^s

KARAMAZOV

377

""^iTlnavă, care a stat prea mult înţepenită în fotoliu, dar,

fc _ nojnnului, acum a început sâ meargă! Medicul cel nou,

de Katerina Ivanovna de la Moscova pentru fratele

³ tale bietul om, ce rău îmi pare de el, mîine o să fie... dar

• mai vorbim! Doamne, ce o sa fie mîine! Mor numai

^c , j gîndesc! Şi mai ales mor de curiozitate... într-un

înt aseară, doctorul acela a fost la noi şi a văzut-o pe

■ _e l-am plătit cincizeci de ruble vizita. Dar nu-i vorba de

ta, nu... Uite, că iar m-am încurcat, dar acum m-am încurcat

de tot Nu ştiu ce-o fi cu mine de mă pripesc aşa! Poţi să-mi

spui de ce? Că eu habar n-am. Of, zău dacă mai ştiu unde mi-e

capul! Toate mi s-au încîlcit în minte, uite-aşa, ca un ghemo-

toc. Mă tem că iar o să te plictisesc şi o să-ţi iei cîmpii, şi pe

urmă nu te mai văd iarăşi cu săptămînile. Vai, Doamne, dar

de ce stăm aşa? Un moment, să-ţi aducă mai întîi o cafea...

Iulia, Glafira! Cafeaua!

Alioşa se grăbi să-i mulţumească, spunîndu-i că tocmai băuse una.

- La cine?

- La Agrafena Aleksandrovna.

-La... La monstrul acela cu chip de om? Cînd te gîndeşti

că din pricina ei s-au nenorocit toţi! La drept vorbind, nu ştiu

"ici eu, dar am auzit că e ca o sfîntă acum, păcat numai că s-a

trezit cam tîrziu. Mai bine ar fi fost mai înainte, cînd trebuia.

^Acum ce rost mai are? Taci, taci, Aleksei Fiodorovici, sînt

^a tea lucruri despre care vreau să-ţi vorbesc, încît mi-e teamă

Pmă la urmă n-o să mai apuc să-ţi spun nimic. Ce zici de

°zavia asta cu procesul... trebuie să merg neapărat, am şi

. Put să mă pregătesc, au să mă ducă de acasă cu fotoliul,

^colo pot să stau şi pe scaun, am să vin cu servitorii. Ştii

k ^eu figurez printre martori? Cum am să vorbesc, ce am să

in * ^u ^^aca §^{tm ce sa} l^{e s}P^un-' Trebuie să depun şi

^JUrâlnînt, nu-i aşa?

^{u cre}d că nu-i neapărată nevoie să vă duceţi.

- Dar dacă pot să stau pe scaun! Ah, uite cum m^; mereu! Cînd te gîndeşti, procesul, crima aceea oribila • ' ,, nici un sens, ca pînă la urmă să plece cu toţii în Siberia!

au să se însoare... şi toate astea repede, repede, toţi ^ schimbă de la o zi la alta, nu mai rămîne nimic din _CP , c *

. . . ^c«rost

toţi îmbătrînesc şi toţi iau calea cimitirului. Fie şi aşa - '

obosită. Katia, cette charmante personne¹ mi-a spulb toate speranţele. Acum ce crezi c-o să facă? O să-l urmeze unul dintre fraţii dumitale în Siberia, iar celălalt o să se du şi el după dînsa şi o să se stabilească în oraşul vecin şi au _sa se chinuiască aşa unii pe alţii! Ei, uite, toate astea mâ înn_e. bunesc, şi în primul rînd publicitatea: ziarele din Moscova şi din Petersburg numai despre asta vorbesc, cred că s-a scris de un milion de ori pînă acum. Ah, da, închipuieşte-ţi că au scris şi despre mine c-am fost, ca să zic aşa, „prietena" fratelui dumitale - acolo e un alt cuvînt, pe care nu-mi vine sâ-l repet! Ei, spune dacă-i posibil aşa ceva!

- Nu se poate! Unde şi cînd s-a scris?

— Stai că-ţi arăt îndată. Ieri am primit gazeta şi am avut răbdare să citesc tot pînă la capăt. E vorba de un ziar din Petersburg, „Sluhi" („Zvonuri")², aşa se numeşte, care apare de un an încoace şi, cum sînt mare amatoare de ecouri, am ţinut să mă abonez şi eu, şi acum, poftim, mi s-a împlinit dorinţa cu vîrf şi îndesat! Citeşte, te rog. Şi-i întinse ziarul pe care-l păstra sub pernă.

Era atît de necăjită, atît de consternată, încît avea dreptate să spună că i se încîlceau toate în cap. Ştirea era într-adev ar abracadabrantă şi avusese probabil un efect zguduitor asupr doamnei Hohlakova, deşi, spre norocul ei, în mod obişn^Ui nu era în stare să se concentreze asupra unui singur luc sărind mereu de la una la alta, aşa încît o clipă mai tîrzi

1 Aceasta persoana fermecătoare (fr.).

2 Dostoievski se refera, probabil, Ia ziarul petersburghez Glasu de orientare liberala.

_să fi uitat şi de ziar, şi de articolul cu pricina. P^rea _£|_{a C}â procesul făcuse mare vîlvă în toată ţara şi, _cîte corespondenţe şi informaţii stupide nu-i fusese P° . _cj_tească, în ultimele două luni, în ziare, strecurate altele autentice, despre fratele lui, despre Karamazovi f _raj şi chiar despre el însuşi! Bunăoară, o gazetă venise tirea că îngrozit de fapta criminală a fratelui său, Aiioşa f îmbrăcat rasa monahală, intrînd pe veci la mînăstire; nu ai ştiu ce fiţuică dezminţea această aserţiune, anunţînd că, dimpotrivă, în complicitate cu stareţul Zosima, ar fi spart casa de bani a mînăstirii şi „ar fi spălat putina". Articolul, proaspăt apărut în ziarul „Sluhi", era intitulat Corespondenţă din Scotoprigonievsk¹ (din păcate, vai! aşa se cheamă tîrguşorul nostru, deşi m-am ferit cît am putut pînă acum să-i dau în vileag numele) în legătură cu procesul Karamazov. Era o informaţie destul de laconică. Doamna Hohlakova nu era pomenită decît prin aluzii mai mult sau mai puţin voalate; de altfel, numele tuturor persoanelor citate în acest articol erau fictive. Se spunea numai că ucigaşul al cărui proces stîmise atîta senzaţie, fost căpitan de infanterie, era un indi­vid insolent şi despotic, un retrograd, un pierde-vară preocu­pat numai de aventurile amoroase, care se bucura de favorurile „cuconiţelor răsfăţate de soartă". Una dintre aceste "^văduvioare solitare", o femeie care mai făcea încă pe tine-^nca' ^de$i avea o fată de măritat, fusese atît de pătimaş ""frâgostită de el, încît numai cu două ore înainte de crimă îi ense trei mii de ruble ca să plece împreună cu ea la o mină v. p_{e C}ît _se p_{arC) totuş}j criminalul preferase să-şi ucidă 5i sâ-l jefuiască, bizuindu-se că fărădelegea lui nu va fi of i- '^3entâ> ^^{ecît să} plece în Siberia în compania farmecelor ^ ^a'e adoratoarei sale trecute de patruzeci de ani.

^__^Picantă corespondenţă se încheia, aşa cum era de