Muntele vrăjit expunere premergătoare

1 râ

religioase şi filozofice care se înăspriră tot mai mult, iar cinstitul >*

t

MUNTELE VRĂJIT 487

îngrozitor de suferit din pricina revoltei spirituale, a înclinaţiei ^f ritica şi spre scepticism, din pricina spiritului de contradicţie şi a ticii tăioase a tînarului Leo. La toate acestea se mai adaugă şi fap-ingeniozitatea şi spiritul răzvrătitor al lui Leo sfîrşira prin a lua un revoluţionar: cunoştinţa pe care o făcuse cu fiul unui membru 'alist al Reichstagului, şi chiar cu însăşi persoana acestui erou al tri-ei dădu spiritului sau o orientare politica şi îi canaliza pasiunea de 'cian într-un sens critic la adresa societăţii. Rostea nişte cuvinte care-i f eau parul măciuca onestului talmudist, căci acesta aşeza mai presus , _or;_ce cinstea sufleteasca, adică profera vorbe care sfîrşira prin a pune capăt înţelegerii dintre învăţător şi învăţăcel. Pe scurt, lucrurile ajunseseră la punctul în care Naphta fusese blestemat si gonit pentru tot­deauna de către cărturar din camera lui de lucru, şi asta tocmai în vre­mea cînd mamă-sa, Rahel Naphta, era pe moarte.

Cam tot pe atunci, imediat după moartea mamei lui, Leo îl cunoscuse pe părintele Unterpertinger. într-o zi, tînarul, în vîrsta de şai­sprezece ani, şedea însingurat pe o banca în parcul din Margaretenkapf, aşezat pe o înălţime în vestul oraşului, pe ţărmul Illului, de unde te bucurai de o privelişte întinsa şi limpede asupra văii Rinului — şedea acolo, pierdut în gînduri amare şi triste asupra destinului şi viitorului sau, cînd un profesor de la internatul iezuit „Morgenstern", care tocmai se plimba prin parc, se aşeza lînga el, îşi puse pălăria alături, îşi încru­cişa picioarele sub sutana de preot şi, după ce răsfoi cîtava vreme bre­viarul, angaja o conversaţie care continua cu multa însufleţire şi care avea să hotărască soarta lui Leo. Iezuitul, om cu experienţa şi cu o exce­lenta educaţie, pedagog din pasiune, cunoscător de oameni şi ademeni-or de oameni, asculta cu atenţie primele fraze sarcastice, limpede ros-l^{e, prin care tînarul evreu sărăcăcios îi răspundea la întrebări. O spiri-tate ascuţita şi framîntata se desprindea din tînarul Naphta şi, ^rur|zînd mai adînc, iezuitul se izbi de o cultura şi de o eleganţa de ire pe care înfăţişarea neîngrijita a tînarului le făcea sa apară cu atît ^^{ai sur}P^rinzatoare. Vorbiră despre Karl Marx şi despre Capitalul pe ^eo Naphta îl studiase într-o ediţie populara şi, de acolo, trecură la ^ > pe care-l citise destul sau despre care citise destule ca sa poată

crteva observaţii izbitoare. Fie dintr-o înclinaţie generala spre t^aciox fi H ' ^{e In} mtenţia de a fi politicos - declara ca-l considera pe

°are - • ^!°^lnc*'^tor ^catolic"; iar cînd preotul, surîzînd, îl întreba pe ce aza aceasta afirmaţie - deoarece Hegel, în calitatea lui de

488

THOMAS MANN

filozof al statului prusac, trebuia considerat protestant în mod ese • şi specific — el răspunse: tocmai aceasta expresie de „filozof al _st lui", confirma ca, în sensul religios, daca nu, fireşte, şi în sensul d matic-ecleziastic, era îndreptăţit sa vorbească despre catolicismul 1 Hegel. Căci (lui Naphta îi era draga în mod cu totul deosebit aceast conjuncţie, ea capata oarecum ceva triumfător şi nemilos în gura lui j ochii îi scînteiau îndărătul sticlelor de la ochelari de fiecare data cînd putea s-o introducă într-o frază), căci conceptul politicii era în mod p_s-hologic legat de conceptul catolicismului, alcătuia o categorie care îmbrăţişa tot ce exista ca manifestare obiectivă, dinamica, realizabila activa şi eficace. Acestei categorii i se opunea sfera pietista, protestanta izvorîta din misticism. Dar numai în iezuitism, adaugă el, se manifesta cu toata evidenţa natura pedagogica şi politica a catolicismului; în adevăr, acest ordin considerase întotdeauna arta politicii şi a educaţiei ca pe nişte domenii proprii. Apoi îl mai cita pe Goethe care, deşi era incontestabil protestant şi-şi înfipsese rădăcinile în pietism, totuşi avus­ese o latura hotarît catolica, tocmai prin realismul lui şi doctrina acţiunii. Apărase practicarea confesiunii, iar ca educator aproape ca se vădise a fi iezuit.

Ca Naphta spusese aceste lucruri pentru ca le credea, pentru ca le găsea spirituale sau fiindcă voia sa-i placa interlocutorului sau, în cali­tatea lui de om sărman care trebuia sa măgulească şi sa calculeze cu pre­cizie ceea ce putea sa-i servească sau să-i dăuneze, oricum, pe preot îl interesa mai puţin sinceritatea acestor cuvinte decît inteligenţa pe care o dovedeau; şi astfel conversaţia continua, iezuitul afla destul de repede condiţiile de viaţa ale lui Leo, iar întîlnirea se sfîrşi cu invitaţia făcuta de Unterpertinger ca Leo sa vina sa-l vadă la internatul pedagogic.

Astfel se făcu ca Naphta ajunse în situaţia sa pună piciorul în „Stelia matutina", a cărei atmosferă ştiinţifică şi nivel social ridicat îi aţîţ^aser de multa vreme închipuirea şi nostalgia; ba mai mult: datorita acestei întorsături a lucrurilor, îşi făcuse rost şi de un nou profesor şi protec» • mult mai dispus decît celalalt sa-i încurajeze şi sa-i aprecieze temp^e mentul, un profesor a cărui bunătate era în mod firesc rece, fiind experienţei lui de viaţă, şi-n preajma căruia el simţea cea mai

dorinţa sa pătrundă. Asemenea multor evrei de înalta

■dul _mare litate-

ia'^l- '

Naphta era din instinct totodată şi revoluţionar şi aristocrat, socia'¹ în acelaşi timp stâpînit de visul de ă atinge forme de existenţa no distinse, exclusive şi ordonate. Cele dintîi cuvinte pe care i le-^{a s}

MUNTELE VRĂJIT

489

_enţa unui teolog catolic, deşi le rostise oarecum ca pe o pură

ciere comparativă, fuseseră o declaraţie de dragoste pentru biserica

mana pe care o preţuia ca pe o putere totodată nobila şi spirituala,

,. _antimateriala, antireala, antilumeasca şi, în consecinţa, revolu-

• nara. Iar acest omagiu era sincer şi pornea din străfundul fiinţei lui

• _cum o explica el însuşi, iudaismul, datorita socialismului şi spiri-lui său politic, era mult mai aproape de sfera catolica, îi era mult mai ■nrudit decît protestantismul cu subiectivitatea lui mistica şi individua­listă - aşa încît convertirea unui evreu la religia catolica constituia o evoluţie spirituala mult mai uşoara decît aceea a unui protestant.

Certat cu păstorul comunităţii religioase în care se născuse, orfan şi părăsit şi, pe deasupra, nerăbdător sa respire un aer mai curat, sa cu­noască nişte forme de existenţa la care însuşirile lui îi dădeau dreptul, Naphta, după ce atinsese de multa vreme vîrsta la care putea lua aseme­nea decizii, era gata cu atîta nerăbdare sa treacă pragul noii confesiuni, încît „descoperitorul" lui se văzu scutit de truda de a cîştiga la religia sa acest creier excepţional. Chiar mai înainte de-a fi primit taina botezului, în urma iniţiativei preotului, Leo găsise la „Stella" un azil vremelnic, hrana sa materiala dar şi pe cea spirituala. Se mutase acolo, parasindu-şi fraţii mai mici, cu cea mai mare linişte sufleteasca şi cu indiferenţa unui aristocrat al spiritului, şi-i lasă la bunul plac al asistenţei publice şi la voia întîmplarii, sortindu-i vieţii ce o meritau avînd în vedere însuşirile lor mediocre.

Terenul instituţiei pedagogice era vast, la fel ca şi spaţiul clădirilor care puteau adăposti patru sute de interni. în plus, aşezamîntul mai avea paaun şi păşuni, o jumătate de duzina de terenuri de joc, acareturi şi grajduri pentru sute de capete de vite. Instituţia era totodată un pension,

oala model, o academie sportivă, o pepiniera de savanţi şi un templu

zelor; căci se jucau mereu piese de teatru şi se făcea muzica. Viaţa

acelaşi timp seniorala şi monahala. Cu disciplina şi cu eleganţa

omneau, cu veselia ei discreta, cu spiritualitatea şi organizarea ei

,_n . ^Ioasa> ^cu precizia împărţirii timpului, ea măgulea cele mai adînci

_v ^{e ae} '^ui Leo. Era nespus de fericit. Lua mesele excelente într-un

_stî _ ^ect0I"iu în care domnea tăcerea, unde un tînar supraveghetor,

^dainuia s