Muntele vrăjit expunere premergătoare

tio ^lm^ ^^a' ^ma' ^mu'¹' 'Şi îndeplineau îndatorirea ex supereroga-^carn'' ^ ^C^^nco*° ^^e datoria lor, deci nu numai rezistînd răzvrătirii decît f ^{C n}* ^a

camis), ceea ce la urma urmei nu era nimic mai mult

spre ^oncaru* ^om sănătos şi cu bun-simţ, ci combatînd înclinările

aiitate, amor-propriu şi dragoste de viaţă, chiar în chestiunile

494

THOMAS MANN

înd

care erau îngăduite oamenilor obişnuiţi. Căci a lucra duşmanul, agere contra, prin urmare „atacînd", era mult mai onorah' decît a te margini sa te aperi (resistare). Sa-l vlăguieşti şi sa-l distrugi duşman! spunea regulamentul de serviciu în campanie; şi autorul 1_U' spaniolul Loyola era, o dată mai muVt, complet de acord cu acel căpitan general al lui Joachim, cu Friedrich al Prusiei, căci regula de război acestuia suna astfel: „Atacă! Ataca!" „Nu-l slabi pe inamic!" ,Attaquez donc toujours!".

Dar ceea ce mai ales se dovedea a fi comun atît universului lui Naphta cît şi celui al lui Joachim era atitudinea lor în privinţa vărsării de sînge şi axioma ca nu trebuia s-o eviţi: lumile, Ordinele şi castele lor se potriveau riguros, şi pentru un copil al păcii era foarte interesant sa-l audă pe Naphta vorbindu-i despre tipurile de călugări războinici din evul mediu, care, asceţi pîna la istovire şi totuşi lacomi de cuceriri spi­rituale, nu cruţaseră sîngele pentru a întrona cît mai grabnic statul lui Dumnezeu, acela al domniei supranaturalului pe pamînt; despre acei templieri-ostaşi care credeau că moartea în lupta împotriva necredin­cioşilor este mult mai vrednică de laudă decît moartea în patul lor, şi care socotiseră ca a fi ucis sau a ucide pentru iubirea întru Isus Christos nu era o crimă, ci suprema glorie. Era bine câ Settembrini nu auzise aceste vorbe! Flaşnetarul n-ar fi scăpat ocazia să le pună capăt sunînd în trompeta păcii - deşi chiar în propriul lui program politic exista sfîntul război naţional şi civilizator, dar numai împotriva Vienei, un război pe care, bineînţeles, îl accepta — iar Naphta combătea cu sarcasm şi dispreţ, în mod sincer fara îndoială, aceasta pasiune şi slăbiciune a adversarului său. Cel puţin ori de cîte ori italianul se înflăcăra, manifestînd astfel de sentimente, Naphta afişa imediat un cosmopolitism creştin, mărturisind fie că toate ţările erau patria lui, fie câ nici una dintre ele nu-i era patrie, şi repeta pe un ton tăios cuvîntul unui general al Ordinului, num¹ Nickel, după care dragostea de ţară era „o ciumă, şi moartea sigura a i birii creştine".

Bineînţeles câ, în numele ascezei, Naphta privea patriotismul ca P o ciuma — dar cîte nu înţelegea el prin acest cuvînt, cîte lucruri care nu contrazică, după părerea lui, asceza şi împărăţia lui Dumnezeu! numai dragostea de familie şi de patrie, ci chiar şi de sănătate S viaţa: tocmai această dragoste i-o reproşa umanistul, atunci cînd e> bea despre pace şi despre fericire; îl acuza, mustrîndu-l câ iubeşte amor camalis, că iubeşte comoditaţile personale, commodoruin