Muntele vrăjit expunere premergătoare
Yüklə 6,39 Mb.
|
| ~Des allusions?
Tăcu. încruntă sprîncenele cu un aer întunecat deasupra privirii lui de Proroc. După o clipă, întrebă: ~ Şi tu, unde-ai fost? Q mină lovi spătarul scaunului. -Mais c'est un sauvage! Unde-am fost? Pretutindeni. La Moscova ea spuse „Muoscova" cu un accent tărăgănat la fel cu cel pe care-l ese Pronunţînd cuvîntul „uman"), la Baku, la nişte staţiuni termale Arm în Spania... 622
THOMAS MANN — O! în Spania. Cum a fost? — Aşa şi aşa. Se călătoreşte prost. Oamenii sînt pe jumătate neg ■ Castilia este stearpa şi aspra. Kremlinul este mult mai frumos dec" castelul ala sau decît mînastirea aia de-acolo, de la poalele muntelui — Eseuri aiul. — Da, castelul lui Filip. Un castel inuman. Mi-a plăcut mult rna' mult dansul popular din Catalonia. Sardana acompaniata de cimpoi. Am dansat şi eu. Lumea se prindea de mîna şi dansa roata. întreaga piaţa era plina de lume. Cest charmant. Este omenesc. Mi-am cumpărat şi o bone-ţică albastra, aşa cum poarta toţi bărbaţii şi băieţii din popor, e aproape ca un fes, se numeşte boina. O pun cînd îmi fac cura de odihna, dar şi în alte împrejurări. Monsieur îşi va da părerea daca-mi sta bine. — Care monsieur? — Cel care sta pe scaunul asta. — Credeam: mynheer Peeperkorn. — El şi-a dat părerea. Spune că-mi sta admirabil. — A spus asta? Şi a rostit fraza pîna la sfîrşit? A terminat fraza în aşa fel îneît a putut fi înţeles? — A, mi se pare ca sînteţi prost dispus. Am vrea sa fim răutăcios, muşcător, încercam sa ne batem joc de oamenii care sînt mai mari şi mai buni şi mai umani decît noi înşine, împreuna cu... avec son ami bavard de la Mediterranee, son maître grand parleur.... însă nu voi îngădui ca în legătura cu prietenii mei... — Mai păstrezi încă portretul meu interior? o întrerupse el cu un accent melancolic. Ea rîse. — Trebuie sa-l caut; o voi face într-una din zilele astea. — Pe al tau îl port la mine. Am şi o rama mica pe comodă, unde, m timpul nopţii... Dar nu mai avu vreme sa isprăvească fraza. Peeperkorn era m picioare în faţa lui. Olandezul îşi căutase tovarăşa de călătorie; intras pe uşa şi se înfipsese în faţa scaunului aceluia cu care o văzuse sporovâind — şi stătea aşa, înalt şi rigid ca un turn, atît de aproape vîrful picioarelor lui Hans Castorp îneît acesta înţelese că, în ciuda so nolenţei sale, sosise vremea sa se ridice şi sa fie politicos. I-a fost des de greu să se scoale, atît de îngust rămăsese spaţiul între ei amîndo1 îneît, ca să se ridice, se văzu nevoit sa facă un pas lateral, astfel ca p sonajele în cauza formară un triunghi, avînd scaunul aşezat la mijl°c' MUNTELE VRĂJIT 623 Doamna Chauchat îşi îndeplini datoria conform convenienţelor Occidentului civilizat, prezentîndu-i pe „cei doi domni" unul altuia. O jinoştinţă de odinioară, spuse ea referindu-se la Hans Castorp — din ■mpul unei şederi precedente aici, sus. Făptura domnului Peeperkorn avea nevoie de nici un comentariu. Ea îi pronunţa doar numele, iar olandezul îşi îndrepta spre tînar ochii spălăciţi, de sub arabescul cutelor gînditoare ale frunţii şi tîmplelor, şi-i întinse mîna mare al cărei dos era nlin de pistrui — o mîna de căpitan, gîndi Hans Castorp, daca nu ţii socoteală de suliţele unghiilor. Simţea pentru prima data efectul imediat al puternicei personalităţi a lui Peeperkorn („Personalitate" — căci acest cuvînt îţi venea automat în minte în prezenţa lui; era suficient sa-l vezi ca să ştii dintr-o data ce însemna o personalitate, da, ba încă şi mai mult, te încredinţai ca o personalitate nu putea sa aibă alta înfăţişare), iar acest sexagenar cu spatele lat, faţa roşie şi şuviţele de par albe, cu gura îndurerată şi parcă sfîşiată şi cu barba care-i atîrna lunga şi subţire pe vesta de pastor închisa pîna sus, zdrobea sub talpă pe tînarul firav. însă, fâcînd abstracţie de asta, Peeperkorn era gentileţea întruchipată. -Domnule, spuse el... negreşit. Nu, îngaduiţi-mi... negreşit! în seara aceasta fac cunoştinţa cu dumneavoastră — cunoştinţa unui tînar care inspiră încredere — o fac perfect conştient, domnul meu, cu toate puterile mele, la drept vorbind. îmi plăceţi, domnul meu; eu... va rog mult! Am lichidat. Sînteţi pe gustul meu. Nu se mai putea obiecta nimic. Gesturile lui studiate erau din cale-afara de evidente. Hans Castorp îi plăcea. Iar Peeperkorn trase din toate acestea nişte concluzii pe care le exprimă prin cîteva aluzii confirmate cu bunătate de tovarăşa lui de călătorie. - Copilul meu, spuse el... totul e bine. Dar sa nu credeţi... va rog mult
§l- Neînduplecate. Pe scurt, copilul meu, pe scurt şi bine. — Făcu un s expresiv, care te invita sa iei o hotarîre lasînd sa se înţeleagă ca nu- mă nici o răspundere în cazul în care, cu toata propunerea lui, s-ar 1 luat o hotarîre greşită. s ^ după cît se părea, doamna Chauchat era deprinsa sa-i înţeleagă eilSul dorinţelor. Spuse: jUc_ e ce nu? Poate că mai putem ramîne încă puţin împreuna, sa j} Ceva Şi să bem o sticla de vin. Ce aşteptaţi? se întoarse ea spre astorp. Urniţi-vă! Doar n-o sa ramînem numai noi trei, trebuie sa 624 THOMAS MANN ne înjghebam un mic cerc. Cine mai este în salon? Invitaţi pe regăsiţi! Căutaţi cîţiva prieteni de pe balcoane. Noi o sa-l invitam pe cj torul Ting-Fu de la masa noastră. Peeperkorn îşi freca satisfăcut mîinile. - Absolut, spuse el. Perfect. Minunat. Grăbiţi-va, tînarul meu prie ten! Ascultaţi! O sa formam un mic cerc. Vom juca, vom mînca şi vom bea. O sa simţim, vom fi... Absolut, tinere! Hans Castorp sui cu ascensorul la etajul doi. Bătu la uşa lui A.K. Ferge care pleca, la rîndul lui, sa-l caute pe Ferdinand Wehsal şi sa-l ia pe domnul Albin de pe şezlongul din sala de odihnă de jos. în hol mai găsiră pe procurorul Paravant şi pe soţii Magnus, iar în salon, pe doamna Stohr şi pe Hermine Kleefeld. Astfel înjghebară o masă mare de joc sub lustra din mijloc, punînd de jur-împrejur scaune şi măsuţe. Cu o privire spălăcita şi politicoasa, de sub arabescul frunţii concentrate şi încreţite, mynheer îi saluta pe fiecare dintre invitaţii care se prezentau. Erau doisprezece şi se instalară confortabil, Hans Castorp între gazda maiestuoasa şi Clavdia Chauchat; apoi cautarâ nişte cărţi de joc şi nişte fise, căci căzuseră cu toţii de acord sa facă o partidă de Vingt et un, şi cu felul lui impunător Peeperkorn comandă piticei, pe care o chemaseră imediat, sa le aducă vin alb, un Chablis din '906, trei sticle pentru început, precum şi nişte dulciuri, adică tot ce se mai putea găsi la ora aceea ca fructe uscate şi fursecuri. Felul în care-şi freca mîinile, vazînd aceste lucruri delicioase servite imediat, dovedi marea lui satisfacţie, iar prin incoerenţa impozanta a cuvintelor încerca sâ-şi exprime stările sufleteşti, izbutind foarte bine, în sensul câ-i făcu pe toţi sa simtă ascendenţa personalităţii lui. Punea iarăşi amîndoua mîinile pe antebraţele vecinilor, ridica arătătorul cu unghia ca o suliţa, solicita şi obţinea cu un succes desavîrşit atenţia necesara pentru a se admira splendida culoare aurie a vinului din pahare, pentru strugurii de Malaga ce păreau câ transpira de atîta zahăr, cît şi pentru un soi de covrigi mici, săraţi şi presarăţi cu mac, pe care-i declara divini, sugrumînd din faşă, printr-un ge peremptoriu şi calculat, orice obiecţie pe care cineva ar Fi cutezat s-ridice împotriva vorbelor lui energice. A fost primul care a luat asup sa banca; însă curînd o ceda domnului Albin, deoarece, la urma urm aceasta chestiune îi strica bucuria de a gusta în voie plăcerea petrece Era evident câ hazardul avea pentru el o importanţa secundară. după părerea sa se juca pe nimic, deşi chiar la propunerea lui se ti miza minima la cincizeci de Rappen, sumă care pentru cei mai m MUNTELE VRĂJIT 625 . as jucători era prea mare; atît procurorul Paravant cit şi doamna ct'hr se congestionau şi se îngălbeneau rînd pe rînd, şi în special aceas- Hjn urma era pradă unor teribile lupte lăuntrice atunci cînd se punea - trebarea daca la optsprezece mai trebuie sau nu sa cumpere. Şi scotea 'ste ţipete asurzitoare cînd domnul Albin, cu o linişte de om rutinat, îi arunca o carte care, dintr-o dată, făcea sa i se năruie toate socotelile îndrăzneţe, în vreme ce Peeperkorn rîdea din toata inima. „Ţipaţi, ţipaţi, madame! îi spunea el. Ţipatul este un sunet ascuţit, plin de viaţa, care vine din străfundul... Beţi, mai desfataţi-vă inima." — Şi îi turna vin, mai turna vecinului, îşi mai turna şi lui, comanda alte trei sticle şi bea în sănătatea lui Wehsal şi a nenorocitei doamne Magnus, deoarece amîndoi păreau să aibă o deosebită nevoie sa fie învioraţi. Vinul, în adevăr, era excelent şi colora la iuţeala chipurile tuturora, cu excepţia doctorului Ting-Fu al cărui obraz ramînea de un galben neschimbat, cu pupilele lui de şobolan de un negru de cărbune, şi care, cu un noroc orb, risca mize foarte mari. Dar nici ceilalţi nu voira sa ramîna mai prejos. Astfel, procurorul Paravant, cu privirea tulbure, provoca destinul, punînd zece franci pe o carte de deschidere care nu promitea decît foarte puţin, supralicita pălind, şi cîştiga de doua ori miza, întrucît domnul Albin, indus în eroare de un as pe care-l trăsese, ceru dublarea mizelor. Dar asemenea emoţii nu erau dintre acelea destinate sa se mărginească numai la persoana celui care şi le pricinuise. întregul cerc lua parte la ele, şi chiar şi domnul Albin — care rivaliza, în privinţa impasibilităţii circumspecte, cu crupierii cazinoului de la Monte Carlo unde, cum pretindea el, ar fi un client obişnuit - nu-şi putea stapîni decît cu foarte mare greutate înfrigurarea. Hans Castorp de asemenea juca tare; ca şi doamna Kleefeld şi doamna Chauchat. Apoi trecură la tururi, jucară
Yüklə 6,39 Mb. Dostları ilə paylaş:
|