Muntele vrăjit expunere premergătoare

nemin de Fer, pe urma Meine Tante, deine Tante - şi ajunseră la

Primejdioasa Difference. Izbucniră strigate mari de veselie, explozii de

perare, răbufniri de furie şi hohote se succedară în valuri, provocate

^xcitarea pe care norocul capricios îl exercita asupra nervilor, dar şi

⁰ Şi celelalte erau deopotrivă de autentice, serioase - şi nu s-ar fi

¹ estat altfel daca ar fi fost vorba de întîmplari reale ale vieţii.

. roate acestea, nu era numai jocul, adică nu jocul era în primul dil ^a °^are determina la toţi încordarea nervoasa, înflăcărarea feţelor, ^car ^{ea Ocn}''^or strălucitori sau ceea ce s-ar fi putut numi efortul pe ^ cea micul cerc, cu alte cuvinte starea lui de tensiune dureroasa şi centrare extrema. în realitate, toate acestea se datorau influenţei

626

THOMAS MANN

unui temperament de şef, care se afla printre ei, „personalităţii" prez_e în mijlocul asistenţei, lui mynheer Peeperkorn, care cu măreţe gestu ■ ţinea frîiele în mîna şi-i făcea pe toţi să se supună vrajei de o oră, urzit de pantomima marelui joc al mimicii şi privirii spălăcite de sub cutei monumentale ale frunţii, dar şi de vorba şi stăruinţa firii sale. Ce spunea? Lucruri foarte confuze, care deveneau şi mai tulburi pe mâsura ce bea mai mult. Totuşi, ramîneai agăţat de buzele lui, surîdeai şi _Cu sprîncenele ridicate a mirare, priveai cercul pe care-l făcea cu policarul şi arătătorul şi deasupra căruia celelalte degete se înălţau ca nişte suliţe în vreme ce chipul regesc făcea un efort similar cu vorbirea şi, astfel fără sa mai opui nici o rezistenţă, te lăsai de bunăvoie în prada unui sen­timent de supunere ce depăşea cu mult mâsura unei pasiuni de care, în mod obişnuit, aceşti oameni nu s-ar fi crezut capabili. Această supunere depăşea cu mult puterile unora dintre ei. Oricum, doamnei Magnus i se făcu rau. Era cît pe ce să leşine, dar refuză cu încăpâţînare sa se retragă în cameră, mulţumindu-se să se întindă numai pe un şezlong, şi după ce se odihni puţin, ţinînd un şervet ud pe frunte, se întoarse iarăşi în mij­locul veselei societăţi.

Peeperkorn susţinu că slăbiciunea ei ar avea drept cauza o alimen­taţie neîndestulătoare. Şi îşi sprijini această părere prin mijlocirea unor cuvinte de o incoerenţa plina de înţeles, subliniate cu arătătorul ridicat. Iar în concluzie dădu de înţeles că trebuie să mănînci, să mânînci în mod regulat, ca sa te poţi apară, aşa că el comandă ceva cu care sa-şi reconforteze invitaţii, adică o mică gustare, ceva carne, sandvişuri, limba afumată, piept de gîsca, friptură, cîrnăţi şi şuncă — cu alte cuvinte tăvi încărcate cu trufandale garnisite cu melcişori de unt, cu ridichi şi cu pătrunjel, şi care semănau cu nişte straturi de flori. însă cu toate că şi ^de data aceasta se mînca zdravăn - în ciuda mesei pe care abia o luaseră şi a cărei bogăţie fusese în afara oricărei discuţii — mynheer Peeperkorn declara după cîteva înghiţituri ca toate noile gustări nu erau decît niŞ „mofturi" şi spuse acest lucru cu o furie care dovedea cît de neprevâz şi de îngrijorătoare puteau fi salturile temperamentului său de stapin-se înfurie şi mai tare cînd cuiva îi trecu prin minte să ia apărarea ap tivului şi, în timp ce capu-i viguros se umfla, izbi cu pumnul în ni declarînd că toate acestea nu erau decît „fleacuri", la care toţi am stingheriţi, deoarece, în definitiv, cel care oferea, adică amfitrionul, dreptul să aprecieze ceea ce dădea.

iei

MUNTELE VRĂJIT 627

Totuşi, oricît de ciudat ar putea să para, aceasta furie se potrivea foarte

_cu fizionomia lui, după cum Hans Castorp trebui s-o recunoască.

vr -l desfigura deloc şi nu-l micşora, ba chiar producea un deosebit

fect prin bizareria pe care nimeni n-ar fi îndrăznit, nici în forul lui inte-

. _s._o pună pe seama cantităţilor de vin consumate; păru atît de mare

■ _atj_t (jg regesc, încît toţi plecară capul şi fiecare se feri să mai ia măcar

o singura înghiţitura din trufandalele de pe farfurii. Doamna Chauchat

fu aceea care-şi linişti tovarăşul de călătorie. îi mîngîie mîna mare de

căpitan, care, după lovitura de pumn, se odihnea întinsă pe masă, şi-i

spuse cu un glas mîngîietor că se putea foarte bine comanda altceva, o

mîncare caldă, de pildă, dacă dorea şi dacă, bineînţeles, mai era posibil

să se obţină un asemenea lucru de la bucătarul-şef. „Copila mea, zise

el... bine." Şi fără nici un efort, pastrîndu-şi întreaga demnitate, găsi

mijlocul să treacă de la furia oarba la o comportare mai potolita, adică

sărută mîna Clavdiei. Nu dorea decît nişte omletă pentru el şi invitaţii

săi - adică pentru fiecare în parte o omletă bună, cu verdeţuri, astfel încît

să poată răspunde celor mai legitime exigenţe. Dar o data cu comanda

trimise Ia bucătărie şi o bancnota de o sută de franci francezi pentru a

determina personalul să se apuce de treaba în ciuda orei întîrziate.

De altfel îşi recăpătase complet buna-dispoziţie cînd, purtata pe far­furii mari, apăru omleta învăluita de aburi de un galben ca guşa de canar Şi presărată cu verdeţuri, răspîndind în camera o mireasmă calda şi dul­ceagă de ouă şi unt. Toţi mîncara zdravăn, împreună cu Peeperkorn şi sub supravegherea sa, căci cu vorbe întortocheate şi gesturi autoritare îl silea pe fiecare să se bucure foarte atent, ba chiar cu fervoare, de acest ³¹ al lui Dumnezeu. Turnă un rînd complet de gin olandez şi îi obligă P^e toţi să bea într-o profunda reculegere aceasta licoare limpede, care praştia o aroma sănătoasa de cereale îmbinată cu o uşoara adiere de ienupăr.

^ans Castorp fuma. Fuma şi doamna Chauchat nişte ţigarete cu car-

> Pe care le scotea dintr-o cutie de lac, rusească, împodobita cu o troică, pe rara

' Pentru a-i fi la îndemîna, o pusese pe masa, iar Peeperkorn nu-şi

^ecma să guste din această plăcere, deşi el însuşi nu fuma nici-

p ş ş

in punctul lui de vedere, daca reuşea sa se facă înţeles, con-p . ^tutunului dezvăluia nişte voluptăţi prea rafinate, pe care nu le ■ ^a ^^{ecît m} pofida măreţiei darurilor simple ale vieţii, a acestor ¹ exigenţe la care sensibilitatea noastră abia dacă poate ajunge.