În hăţişul politicii

În hăţişul politicii

ÎN HĂŢIŞUL POLITICII
Motto: "Adevăratul înţeles al naţionalismului - naţionalismul cum trebuie să se înţeleagă - are ca premisă majoră adevărul enunţat de Eminescu: la civilizaţie nu se ajunge decât prin muncă! Cum îţi este munca aşa îţi este şi civilizaţia! După cum este munca pozitivă pe care un popor o produce, aşa va fi şi civilizaţia lui! Orice altă credinţă, vorba tot a lui Eminescu, nu este decât o fantasmagorie".
C. Rădulescu - Motru
Odată stinse ecourile alegerilor din 1992, pentru Mircea Druc, singura ieşire era implicarea în viaţa politică din tot spaţiul locuit de români, fără a accepta alinierea la o anume direcţie existentă, cum au procedat alţi basarabeni. Sincronismul şi transplantul reprezintă, de altfel, principii de bază ale doctrinei sale politice. Tot făcând naveta Bucureşti-Chişinău, se retrage din funcţia de lider al Frontului Popular Creştin Democrat, fiind înlocuit de către Iurie Roşca, unul dintre cei mai apropiaţi frontişti "care au rămas să facă focul, să nu moară ideea, în timp ce alţii făceau politică parlamentară şi se plimbau prin lume".

În decembrie 1992, câţiva membri ai Asociaţiei "Pro Basarabia şi Bucovina" fondează la Bucureşti Partidul Naţional al Reîntregirii - "Pro Basarabia şi Bucovina". La primul congres, este ales preşedinte Mircea Druc şi, pentru a elimina redundanţele, denumirea se prescurtează: Partidul Naţional al Reîntregirii. Cu prilejul alegerilor generale din 1996, partidul va fi înregistrat conform exigenţelor noii legislaţii. Într-un timp scurt, s-au creat filiale în toată ţara. Printre cei aproape 30.000 de membri se află numeroşi români care nu provin din Basarabia sau din Bucovina. S-au constituit filiale în Statele Unite, Canada şi Germania.

După cum era previzibil de altfel, venirea lui Mircea Druc la Bucureşti a fost percepută foarte diferit. Există oameni care îi reproşează că "a abandonat" frontul de la Chişinău.

Către: Domnul Mircea DRUC, Preşedintele

Consiliului Naţional al Reîntregirii

Am studiat cu atenţie materialele primite în ziua de 12 mai 1995 în cadrul AGER de la Dv. şi, drept să vă spun, consider că eforturile şi cheltuielile ce le faceţi, sunt demne de o cauză mai nobilă, de o faptă mai bună, realistă şi pragmatică.

Din materialele primite, nu am constatat un lucru esenţial, acela care ar ajuta mult mai bine, mai sigur şi mai eficient reîntregirea, la momentul când împrejurările internaţionale ne vor fi favorabile. Adică, de a vă decide, să vă întoarceţi la locurile de obârşie, pentru a vă lupta să vă recăpătaţi proprietăţile funciare şi imobiliare proprii, ori a părinţilor şi bunicilor Dv. care aşa cum bine cunoaşteţi, în lipsa Dv. vor trece în proprietatea statului, care deţine în stăpânire, recunoscută internaţional, teritoriile la care vă referiţi.

Întoarcerea foştilor refugiaţi şi a descendenţilor lor ar contribui şi la creşterea ponderii populaţiei române, în totalul populaţiei din zonele şi provinciile româneşti de sub ocupaţie, pentru că aşa cum bine cunoaşteţi, în condiţiile unei depline democraţii, autodeterminarea şi opţiunile de aderare, prealabile reîntregirii, se realizează pe bază de referendum şi unde deciziile/hotărârile se recunosc de forurile internaţionale dacă sunt majoritare.

Întoarcerea refugiaţilor la locurile de obârşie, pe lângă traducerea în practică a devizei Dv. Ne cheamă pământul strămoşesc, ar mai conduce şi la creşterea contribuţiei lor la propagarea şi reînviorarea din interior, şi nu din exterior, a spiritului românesc în rândul populaţiei din zonele ocupate.

Vă invit a observa, din istoria noastră, că opţiunile populaţiei româneşti de a se uni cu ţara, indiferent de provincie (Ardeal, Basarabia, Bucovina, Dobrogea) s-au realizat numai atunci şi în prezenţa oştirii României, pe acele teritorii şi nu altfel. Astăzi şi nici în viitorul apropiat, nu se întrezăreşte ca fiind posibilă o astfel de împrejurare favorabilă.

În actuala conjunctură internaţională, deconspirată de recenta declaraţie a Preşedintelui American Clinton la Kiev, prin care s-a angajat să sprijine Ucraina în limita graniţelor recunoscute internaţional, şi recunoaşterea internaţională a Basarabiei ca stat independent şi suveran sub denumirea de Republica Moldova (ca şi înainte de 1940), este necesar să meditaţi mai atent şi mai profund, la ceea ce întreprindeţi, în special la ce şanse practice imediate aveţi. Dacă nu aveţi, şi este clar acest lucru, nu are rost să tulburaţi apele, care şi aşa sunt destul de învolburate la graniţele României, şi prin care în mod cert înrăutăţiţi situaţia românilor din teritoriile ocupate.

Ne place ori nu, trebuie să ţinem cont de realităţile internaţionale, unde pentru că România nu poate accepta autonomia minorităţii maghiare, din cauza Dv. deja se invocă falsa pretenţie de autodeterminare a minorităţii române din Bucovina ocupată de Ucraina.

Credem că vă daţi seama că în actuala etapă România nu poate face mare lucru. Poate însă, interveni pe cale diplomatică direct la guvernele celor în cauză (Ucraina, R. Moldova), ori la organismele internaţionale în situaţia în care refugiaţilor de origine română, ce vor să se întoarcă la locurile de obârşie, autorităţile statelor ocupante le fac greutăţi.

Aşa cum marele Eminescu spunea: "Viitorul şi trecutul sunt a filei două feţe. Vede-n capăt începutul, cine ştie să le înveţe". Astfel că în perspectiva următoarelor decenii, singura soluţie este să milităm pentru o Unitate Europeană de la Atlantic la Pacific, în care rolul ţării noastre să fie de mediator/catalizator între cele două popoare cu pondere, ce pot dispune de destinele Europei, respectiv Rusia şi Germania. Deci calea prieteniei şi a diplomaţiei subtile şi inteligente, nu calea hărţăgoasă şi zgomotoasă adoptată de Dv.

Pe calea prieteniei şi diplomaţiei, moldovenii: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Alexandru Bârlădeanu, au reuşit să convingă Imperiul Sovietic să-şi retragă trupele din România, cu 3 decenii mai devreme decât celelalte state fost comuniste. Dar ce folos, că, ce au câştigat moldovenii conduşi de Gheorghiu-Dej, a fost distrus de demenţa paranoică a lui Ceauşescu, care sub influenţa perfidă a vestului, inoculată prin javrele din anturajul său, înlocuind prietenia cu pârţagul în relaţiile cu Imperiul Sovietic, a condamnat poporul român la şi mai mari privaţiuni şi suferinţe, suspiciunile şi neîncrederea trezite prin acele pârţaguri, admirate de basarabenii neloiali naţiunii române, au condus la creşterea exigenţelor în relaţiile comerciale cu ţara noastră, ce a costat poporul nostru în plus, peste 1-2 miliarde dolari anual şi la care mai trebuiesc adăugate cheltuielile militare suplimentare şi depozitele valutare din străinătate, făcute de clanul Ceauşescu, sub presiunea ameninţătoare a Imperiului Sovietic, care aşa cum cunoaşteţi, în cele din urmă, s-a soldat cu suprimarea cuplului Ceauşescu.

Având în vedere însă, învăţămintele istorice şi mai ales observaţiile Părintelui ştiinţei politice Nicolo Machiaveli, cităm: "Vremurile/istoria se repetă pentru că răutatea oamenilor/lumii rămâne aceeaşi", este de dorit să evităm repetarea acestor greşeli şi să mai ţinem cont şi de dictonul românesc care zice că, cine va mai face ca ei, ca ei trebuie să păţească.

Eu personal şi partidul nostru, apreciem mult mai mult, curajul tinerilor basarabeni - elevi şi studenţi - care în frunte cu cadrele lor didactice s-au ridicat cu demnitate şi curaj, cerând răspicat puterii de la Chişinău să nu le mai nesocotească drepturile sacre, la istoria şi limba naţională.

Vă vom admira mai mult şi pe Dv. dacă în loc să faceţi zgomot despre reîntregire, la graniţele din România vă veţi întoarce la pământul strămoşesc, să reîntregiţi naţiunea română din teritoriile ocupate, aşa cum pretindeţi prin deviza ce v-aţi ales-o vă/ne cheamă pământul strămoşesc.

Curajul martirilor din Tiraspol, în frunte cu economistul Ilie Ilaşcu pe care noi îl apreciem ca pe cei mai mari eroi naţionali, de după Ion Vodă cel Cumplit şi ca cei mai demni urmaşi ai voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, pentru a căror sănătate ne închinăm lui Dumnezeu, trebuie să vă/ne fie exemplu pilduitor.

În speranţa că veţi recepţiona obiectiv şi rezonabil mesajul nostru, şi cu credinţa că veţi lupta cinstit şi inteligent pentru binele neamului românesc, vă urăm succes.

Ec. Dr. Constantin Ungureanu

Preşedintele Partidului Naţional al

Producătorilor Liberi din România

Bucureşti, 21 mai 1995

Nu e cazul să ne angajăm într-o polemică: "producătorii liberi", conduşi de domnul Constantin Ungureanu, vin cu o soluţie simplă. Cine are aspiraţii unioniste să stea cuminte acolo unde s-a născut. N-au ce căuta la Bucureşti liderii politici basarabeni şi bucovineni. Când vor fi gata, să ne întrebe pe noi şi vom decide dacă unirea s-a copt sau nu. L-am putea întreba doar atât pe domnul economist: nu-i vine uneori să se întoarcă în oraşul natal - Galaţi? Or, Moldova de "dincoace de Prut" are suficiente probleme. Mai ales economice. Şi duce lipsă de lideri autentici ...

Adevărul e că un luptător, chiar dacă e nevoit să migreze, nu renunţă la idealul său. El continuă lupta oriunde s-ar afla: la Chişinău, la Cernăuţi, la Bucureşti, la Paris etc. Ducând dorul Cernăuţiului, Mircea Druc se împarte acum tot mai mult între Bucureşti şi Chişinău, implicându-se în evenimentele din ambele părţi. Dacă ar fi rămas exclusiv în Basarabia, trebuia să solicite cetăţenia "Republicii Moldova", stat artificial, pe care nu-l recunoaşte. La Chişinău, poţi avea patru cetăţenii: rusă, ucraineană, moldovenească şi transnistreană, dar nu şi română. Este singurul om politic care cunoaşte situaţia concretă din tot spaţiul locuit de români, de la Craiova la Cernăuţi şi de la Ismail la Satu Mare, chiar dacă nu are la dispoziţie fondurile necesare pentru o activitate permanentă în acest sens, aşa cum ar dori. Peste tot este primit cu bucurie de oamenii obişnuiţi, ceea ce provoacă însă agresivitatea unor oameni politici. Aici este cauza izolării: Mircea Druc a refuzat să se facă frate cu dracul pentru a trece puntea spre Cotroceni, indiferent de locatarul de-acolo. La început, unii au crezut că este omul lui Ion Iliescu, dar s-a dovedit ulterior că basarabeanul refuză alinierea la false idealuri. Dacă ar fi fost aşa, sfârşea ca Ion Mânzatu la butoniera vreunui mahăr de Dâmboviţa. Nu a acceptat nici postura de cal troian, îmbrăţişată după 1989 de alţi fripturişti care au candidat din partea unui partid spre a sfârşi în trena altcuiva pentru un portofoliu sau pentru un post de ambasador. Respectă doctrinele politice ale altor partide, acolo unde există doctrine, şi colaborează cu alţi lideri politici pe problemele pe care le consideră apropiate propriei concepţii etnocentriste. De aceea, Mircea Druc nu are afinităţi cu internaţionaliştii de orice culoare.

Bucureşti,

23 decembrie 1996

Stimate Domnule Ioachimescu,

Revenit de la Chişinău, cam amărât, am găsit la birou scrisoarea D-voastră care m-a întristat şi mai mult.

Da, aveţi dreptate. Regret că s-a întâmplat aşa, dar nu mai putem repara nimic. Păcat că v-aţi legat cu "aiuritul" de Druc. Faptul că ne-aţi ajutat cum aţi putut, inclusiv în campania electorală, este bine.

Nu l-aţi ajutat pe Druc ci cauza noastră comună. Sper ca şi eu să vă pot recompensa toată susţinerea pe care aţi acordat-o partidului.

Le puteţi comunica camarazilor D-voastră să mă ocolească şi totodată să nu-şi facă probleme cu "prestigiul basarabenilor" pe care l-ar compromite acest Druc.

Cauza comportamentului meu irascibil? Prea mulţi vizitatori, unii suspecţi, care ostentativ îmi recomandă să fac ceea ce nu pot: să intru la ţărănişti, la liberali, la social-democraţi etc. În ziua aceea D-voastră eraţi al treilea cu problema: ce-ar fi trebuit să fac pentru a ajunge în senat? Dar eu nu puteam abandona cei circa treizeci de mii de aderenţi ai partidului, să intru la ţărănişti ca să devin senator. CDR nu a vrut ca partidul nostru să adere la acest bloc electoral. Regret că din cauza Convenţiei s-a mai supărat pe mine un basarabean - Nicolae Lupan. Dânsul m-a anatemizat şi înjurat că n-am vrut să mă declar monarhist şi să intru în Convenţie. În loc să fiu apreciat că nu mint, că nu sunt fariseu, că nu cer în schimb nimic, D-voastră mă acuzaţi că "nu mă fac frate şi cu Diavolul ca să trec puntea". N-am făcut-o niciodată şi nici nu pot s-o fac.

Vă promit că voi depune un efort dublu pentru a fi cât mai răbdător şi corect cu cei ce doresc să "stea de vorbă cu mine" fără să ştie exact ce vor. Dar cine mă pune la adăpost de mulţimea de provocatori, aventurieri, dereglaţi etc.?

Să nu ne facem probleme. A învins Convenţia. Am susţinut-o şi noi cum am putut. Acum, sperăm, lucrurile vor merge mai bine, inclusiv şi pentru noi, românii din teritoriile înstrăinate.

Cu ocazia sărbătorilor vă doresc "La mulţi ani" şi realizări în activitatea D-voastră.

Cu respect,

Mircea DRUC

În iulie 1995, Consiliul Naţional al Reîntregirii, condus de Mircea Druc, a organizat la Iaşi Congresul Mondial al Refugiaţilor din teritoriile înstrăinate şi al descendenţilor acestora. Peste două mii de delegaţi din spaţiul românesc, din Franţa, Germania, Spania, Canada, Statele Unite s-au adunat în capitala Moldovei. Au participat importante personalităţi, inclusiv mitropoliţii şi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Rezoluţia acestui congres arată că drepturile românilor asupra teritoriilor înstrăinate rămân inalienabile şi imprescriptibile, indiferent de deciziile politicienilor supuşi erorii timpului lor. "Cugetă şi acţionează ca şi cum Ţara ar fi reîntregită în Dacia lui Zamolxe", repetă Mircea Druc de câte ori are prilejul. Această consecvenţă a idealului naţional a făcut să fie admirat de mulţi ziarişti, dar a devenit incomod pentru unii politicieni. "...Cecenia rămâne o pildă de dârzenie şi de demnitate naţională. Pentru că a fi cecen începe să echivaleze astăzi cu a fi capabil de jertfă supremă în numele iubirii de neam şi de ţară. Iată de ce la o recentă convorbire televizată cu Mircea Druc, acesta, referindu-se la încăpăţânarea sa de a crede în posibilitatea şi necesitatea Reîntregirii, a putut să afirme: da, sunt cecen. Câţi dintre noi ar fi gata să rostească aceste simple şi ciudate cuvinte: da, sunt cecen?" (Ion Beldeanu).

Am rămas oarecum surprins că liderii FPCD au lipsit de la acest congres deşi invitaţiile au fost înmânate chiar de Mircea Druc. Au venit, printre sutele de participanţi din Basarabia, şi mulţi corespondenţi. De la "Ţara" s-au prezentat Veaceslav Plugaru şi Sergiu Cucuietu, de la "Flux" - Rodica Iuncu. Însă presa frontistă a fost unica din toată Basarabia care nici măcar n-a menţionat întâmplarea de la Iaşi. Ba mai mult, studiul "Destinul refugiaţilor basarabeni", trimis de la Paris de către domnul Eugen Holban, a apărut în revista "Ţara" cu anumite modificări din partea redacţiei: a dispărut orice referire a autorului la organizatorul Congresului de la Iaşi - Consiliul Naţional al Reîntregirii. E şi acesta un mod de a face politică ... Liderii FPCD, care, în culise, demaraseră deja tratativele cu Mircea Snegur în vederea apropiatelor alegeri prezidenţiale de la Chişinău, nu-i vor ierta niciodată lui Mircea Druc punctele 5 şi 6 ale Rezoluţiei privind Reîntregirea României, document aprobat în unanimitate de Congres:

"5. Sprijinim acţiunile patrioţilor români din toate teritoriile temporar ocupate şi susţinem lupta pentru libertate, dreptate şi reîntregire, desfăşurată de grupul de patrioţi în frunte cu Ilie Ilaşcu;

6. Propunem candidatura unuia dintre cei mai proeminenţi combatanţi ai luptei de eliberare naţională din teritoriile româneşti ocupate, Ilie Ilaşcu, la Preşedinţia Republicii Moldova";

Revista “22” din 18-24 septembrie 1966 a publicat programul electoral al lui Ilie Ilaşcu, deţinut politic, prizonier de război, deputat parlamentar condamnat la moarte. “Mesajele din celula 31”, comentariul ziaristului Victor Bârsan (bun cunoscător al “dosarului Ilaşcu” pe linia Comitetului Helsinki Român) precum şi numeroasele detalii apărute în presa de la Chişinău, scot la lumină, printre altele, şi anumite “proceduri” folosite de către conducerea şi presa FPCD (“Flux” şi “Ţara”), atunci când “ceva nu le convine”.
Domnule Adrian Păunescu,
În numerele 6-7 ale revistei "Totuşi iubirea" aţi publicat o convorbire de la Slănic Moldova cu preşedintele Mircea Snegur. Este regretabil că în acest interviu s-au introdus afirmaţii nefondate la adresa domnului Mircea Druc, preşedintele Partidului Naţional al Reîntregirii. "Mircea Druc a declarat acum o lună la Televiziunea Română că statul român s-a grăbit să recunoască statalitatea Moldovei şi că nu e bine. Şi eu am spus aşa: e adevărat, totul e adevărat numai că Druc a uitat să spună că el era prim-ministru al Guvernului pe care l-a recunoscut statul român", afirmaţi Dumneavoastră. Fals, maestre Păunescu! Domnul Mircea Druc fusese destituit din porunca lui Mircea Snegur încă din 21 mai 1991 şi deci, nu mai putea să fie premier la Chişinău pe data de 24 august, când parlamentarii de la Bucureşti au votat cu atâta uşurinţă.

Nu există o declaraţie din acea perioadă, prin care domnul Mircea Druc să considere oportun votul parlamentarilor de la Bucureşti. Dimpotrivă, dl. Mircea Druc a precizat de multe ori că este o eroare ca România să recunoască independenţa celor şase judeţe care-i aparţin, aşa cum i-a sfătuit şi pe domnii Adrian Năstase şi Petre Roman, să-i sugereze preşedintelui Ion Iliescu să nu semneze tratatul cu Uniunea Sovietică.

Dumneavoastră şi maestrul Vieru afirmaţi apoi că "Sovetskaia Moldavia" a publicat un document în care se arată că "Mircea Druc e colaborator al Securităţii". De fiecare dată dl. Alexandru Şoltoianu a dat o replică severă celor care falsifică istoria mişcării de rezistenţă din Basarabia. O asemenea replică i-a dat şi Mircea Radu Iacoban lui Lucian Postu, un ziarist obscur din Iaşi. (Anexăm aceste materiale). Ni se pare extrem de grav să atribuiţi o faptă atât de josnică unui om care a suferit aşa de mult ca dl. Şoltoianu: "Şoltoianu i-a dat (documentul), mi l-a adus şi mie", spuneţi Dumneavoastră în "Totuşi iubirea", un nume frumos pentru o publicaţie. Dacă nu ştiaţi, vă informăm că dl. Mircea Druc a fost exclus din partidul comunist sovietic încă din anul 1973.

Pentru o corectă informare a cititorilor, vă rugăm să publicaţi răspunsul nostru în virtutea unui civilizat drept la replică.

Centrul de presă al partidului

Viaţa politică de la Chişinău se apropie tot mai mult de cea din Bucureşti. Politicianismul în ascensiune este o dovadă în plus că basarabenii au rămas tot români. Încep divorţuri spectaculoase şi acolo. Scriitorii cu pretenţii înalte se detaşează de Frontul lui Iurie Roşca şi constituie mai întâi Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor (BŢI), apoi Congresul Intelectualităţii, apoi Partidul Forţelor Democratice, unde Alexandru Moşanu şi Valeriu Matei îşi împart puterea şi comunicatele.

Alexandru Moşanu este un personaj tipic al perioadei. În 1990, el era membru al comitetului central al partidului comunist din Basarabia, condus de primul secretar Petru Lucinschi şi a rămas acolo până la 4 septembrie 1990, când a fost ales preşedinte al parlamentului de la Chişinău. În 1991, Moşanu conduce şedinţa parlamentului, în care a fost destituit anticonstituţional Mircea Druc. Deputaţii Frontului au părăsit atunci sala de şedinţe, dar el a rămas pentru a realiza "compromisul": înlăturarea lui Druc "pentru a păstra parlamentul". Cei care doreau demiterea lui Druc au cerut insistent ca şedinţa să fie condusă de Moşanu. În 1991, Moşanu a susţinut candidatura lui Snegur la preşedinţie, deşi frontiştii au refuzat. În 1992, după ce Valeriu Muravschi şi-a prezentat demisia din funcţia de prim ministru, Snegur propune candidatura lui Andrei Sangheli care-l săpase pe Druc şi Moşanu îl susţine pe Sangheli. Pe 28 ianuarie 1993, după ce s-a întâlnit cu Iliescu la Iaşi, Moşanu, împreună cu alţi trei deputaţi, cu funcţii în parlament, îşi dau demisia, fără să-şi consulte colegii din grupul parlamentar, şi-i face loc astfel lui Petru Lucinschi, fostul lui şef la comitetul central, la postul de preşedinte al legislativului. Astfel, la alegerile din februarie 1994, comuniştii preiau comanda. Pe 7 septembrie 1993, Moşanu votează pentru reintrarea în legalitate a partidului comunist din Basarabia, deşi în august 1991, după puciul de la Moscova, tot el semnase hotărârea prezidiului parlamentului de la Chişinău privind scoaterea comuniştilor în afara legii.

Frontul Popular Creştin Democrat şi Partidul Forţelor Democrate au dus o luptă surdă de peste trei ani pentru a-şi disputa practic acelaşi electorat. Din această dispută fără sens între românii basarabeni, reuşim să depistăm momente de slăbiciune în organizarea luptei de eliberare naţională chiar în perioada ei romantică. Conducerea Frontului convoacă în vara lui 1996 un nou congres şi reuşeşte să obţină votul participanţilor pentru orientarea ulterioară în campania electorală. Se face politică subtilă. Astfel, noua conducere a Frontului anunţă că susţine candidatura lui Mircea Snegur încă din primul tur de scrutin. Unionismul este abandonat "pentru a obţine mai multe voturi", dar calculul a fost eronat. Nu s-a mai pomenit nimic de România şi Snegur a pierdut cu brio. Această orientare a provocat o reacţie vehementă din partea lui Ilie Ilaşcu. Aflat în puşcăria de la Hlinaia, martirul tuturor românilor de azi acuză conducerea Frontului de slugărnicie faţă de Snegur, cel care a decapitat practic mişcarea de eliberare naţională, responsabil în egală măsură de încarcerarea luptătorilor. Ilie Ilaşcu îşi anunţă demisia din Front şi intenţia de a candida la preşedinţie. Aflat la Bucureşti, Mircea Druc părăseşte oficial Frontul şi-l susţine pe Ilie Ilaşcu, solicitând sprijin din partea fruntaşilor basarabeni. Nici un lider de la Chişinău nu a înţeles înalta semnificaţie a candidaturii lui Ilie Ilaşcu. Este o perioadă penibilă pentru toţi românii, perioadă în care eroul este încet-încet abandonat şi uitat de cei care s-au folosit de numele lui. Romantismul luptei pentru emanciparea naţională din Basarabia face loc răfuielii pentru ciolan la Bucureşti. Dezvăluirile care s-au făcut în toată această perioadă pun într-o perspectivă jenantă activitatea multor basarabeni "aleşi". Rezultatul: refuzând să-şi depună o candidatură proprie, Frontul şi-a făcut prestigiul praf, plătindu-şi scump "deviaţia".

În revista "Flux" (magazin săptămânal) din 15 august 1997, de la Chişinău se publică un interviu cu domnul Tudor Botnaru, ministrul securităţii din Basarabia. Că un general KGB oferă declaraţii este un semn al democratizării, al deschiderii spre ... politică. El este român, s-a născut în 1935, în satul Lipceni, plasa Rezina, judeţul Orhei. A absolvit cursurile Facultăţii de litere şi istorie din Chişinău, apoi Şcoala de contraspionaj din Minsk şi Institutul de Informaţii (sic) din Moscova. În tinereţe, a fost bun prieten cu Mircea Druc şi părea însufleţit de aceleaşi idealuri, după cum arată scrisorile.

Chişinău, 19 iunie 1964

Dragă Mircea!

Sunt vinovat! Puteam să-ţi scriu la timp, dar serviciul meu, cu care încă nu m-am obişnuit, caracterul meu puţin lenos în ce priveşte scrisorile, m-a făcut de nerecunoscut într-o măsură oarecare.

Am auzit multe lucruri frumoase despre tine. Toţi suntem încântaţi de faptul că tu eşti primul în Leningrad, care ţi-ai susţinut teza în spaniolă. Bravissimo!

Doream ca să vii la Universitate, dar dacă ai posibilitate să urmezi aspirantura - zii mai departe.

Universitatea nu e botezată. Au fost propuneri, dar ... se discută. Orice izbândă se obţine prin luptă. Lupta continuă!

Familia mea o duce bine. Marcel creşte, a început să vorbească, merge, fiind susţinut de cineva. Se simte bine. Soţia se simte la fel bine, dar retrăieşte pentru orice fleac - ca toate mamele.

Eu plec mâine la Moscova. Dacă o să am posibilitate, o să-ţi scriu din Moscova. Rămân în aşteptarea întâlnirii.

Cu dor, Tudor.

P.S. Bătrânul Ştefan e salvat. Sperăm să-şi păstreze locul secole.

În 1962, a fost recrutat de KGB de la Chişinău, care se numea pe-atunci "Comitetul Neprimejduirii de Stat". A lucrat patru ani în Direcţia de Contrainformaţii. A primit misiuni din partea Uniunii Sovietice cu acoperirea de "diplomat". A activat deschis ca "ofiţer de legătură" în România, ceea ce însemna că făcuse dovada devotamentului total faţă de imperiu. După cum am amintit, Mircea Druc l-a propus în 1991 ca şef al KGB de la Chişinău (Ministerul Securităţii de Stat, mai târziu), deşi Kriucikov, comandantul suprem al agenţilor de la Moscova îl prefera pe Gheorghe Lavranciuk. Cu toate insistenţele lui Kriucikov, parlamentul de la Chişinău l-a preferat pe Tudor Botnaru (Feodor Botnari). În 1992-1993, a fost şef al Centrului de instruire al Ministerului Securităţii de Stat. În 1994, este numit adjunct al ministrului de externe de la Chişinău. În perioada 1995-1997, îl regăsim ca ambasador al Republicii Molotov în Belgia, Luxemburg, Olanda, în Marea Britanie, la Uniunea Europeană şi la NATO. Prin urmare, o carieră cuprinzătoare. Nu are rost să ne întrebăm de ce este atât de frumoasă cariera domnului general, nu-l cunosc, dar are o gândire tipică pentru o anume categorie de la Chişinău şi de aceea am insistat în această prezentare.

"Cu ce amintiri aţi rămas din timpurile când Guvernul era condus de Mircea Druc?" întreabă reporterul de la "Flux", publicaţia Frontului Popular (+ Mircea Snegur).

"Am rămas cu amintiri despre entuziasmul şi euforia care exista (sic) atunci în toată republica, spune domnul general. Se respira uşor, pentru că toţi aveam un ideal şi speranţa că vom reuşi. Şi Mircea Druc a fost turmentat (sic) de acea stare dominantă. La început parcă totul mergea bine, dar, odată cu greşelile comise una după alta, au venit decepţiile. Dacă Druc ar fi avut o mai bună experienţă de conducere şi dacă dumnealui ar fi ţinut cont de sfaturile care i se dădeau, poate că izbutea mai mult".

Ziaristul nu insistă fiindcă nu are interes s-o facă, dar domnul general a schiţat un profil destul de sugestiv pentru acel Mircea Druc "mâniosu şi degrabu vărsătoriu de sânge nevinovatu". În lipsa detaliilor, să încercăm să clarificăm schiţa. Care să fie "greşelile comise una după alta" de guvernul Druc? Ruperea de Moscova, chiar înaintarea balticilor, distrugerea birocraţiei sovietice, crearea propriilor instituţii de stat, formarea primei reţele de învăţământ în limba română, constituirea bazelor economiei de piaţă, apropierea de România? Există şi la Bucureşti indivizi care-l acuză şi acum pe Mircea Druc că are "gândirea comunistă", fiindcă în campania pentru alegerile prezidenţiale basarabeanul a fost singurul care a spus că nu trebuia distrus patrimoniul colhozurilor din România. El se ghida şi atunci după un principiu simplu, ţărănesc chiar: "transformă, dar nu distruge!" Ce ar fi însemnat pentru românii din tot spaţiul dacă patrimoniul colhozurilor s-ar fi oferit deschis, legal, spre licitaţie şi nu s-ar fi făcut stăpâni mafioţii pe munca de jumătate de secol a ţăranilor noştri? Nu cred că aceasta este gândire comunistă. L-am urmărit fără să-l cunosc, la început credea că aş fi omul ruşilor şi nu voia să stea de vorbă cu mine (!), dar nu am sesizat "greşelile comise una după alta". Dacă aş fi fost într-o situaţie similară, aş fi procedat la fel într-un an cât un secol. Regret că domnul general nu ne dezvăluie nimic. Evident, Mircea Druc nu avea "o mai bună experienţă de conducere", dar cine avea? Activiştii Petru Lucinschi, Andrei Sangheli, Mircea Snegur? Tocmai aici este meritul basarabenilor comparativ cu românii din România: au făcut presiuni ca la conducerea primului lor guvern să vină un om care nu avea nimic comun cu nomenclatura comunistă. Practica politică i-a verificat şi pe activiştii de la Chişinău şi rezultatele se văd. Totdeauna am avut certitudinea că numai un om din afara sistemului poate face "altceva", nu ştiu dacă bine sau rău invariabil. Un om care aparţine sistemului este captiv, înţelege mecanismul inerţial, dar nu poate schimba nimic. Andropov a intuit perfect dezastrul fiindcă era informat, la fel s-a întâmplat cu Gorbaciov care mai visează încă la Uniunea Sovietică, dar nici unul nu a găsit ieşirea din labirint. A fost nevoie de Vitautas Landsbergis, de Mircea Druc, de Zviad Gamsahurdia. Nu se poate concepe căderea comunismului fără contribuţia lor. Abia apoi a venit Elţin cu pofta lui de putere cu orice preţ, chiar dacă s-ar fi surpat templul sovietic peste el, cum a păţit Samson. Un captiv a fost şi Ion Iliescu. Având o temeinică pregătire generală, dar şi instinctul clipei, Mircea Druc venea dinspre viaţa concretă spre sistemul sovietic din Basarabia şi situaţia nu putea să devină decât conflictuală.

La fel de echivocă ("pe linie") este şi formula "dacă ar fi ţinut cont de sfaturile care i se dădeau". Timp de un an cât a fost şeful guvernului de la Chişinău, Mircea Druc nu a primit nici o notă informativă de la generalul Tudor Botnaru care, în mod firesc, i se subordona. Începuse criza din Transnistria, din Găgăuzia, dar nici un raport al securităţii nu a fost înmânat primului ministru despre această dramă. E greu de presupus că ofiţerii KGB şomau în acea perioadă. Unde ajungeau rapoartele: la Snegur sau (şi) la Kriucikov? Şi dacă domnul general nu l-a "consiliat" pe Mircea Druc, cum ar fi fost, profesional, normal, atunci de unde veneau acele "sfaturi" utile, pe care nu le-a urmat căposul premier: de la Râjkov, de la Gorbaciov?

Întâmplarea face că un asemenea "sfat", semnat de dl. Tudor Botnaru către Mircea Snegur, a ajuns în România şi a fost publicat de "Expres". Raportul este redactat în limba rusă şi datează din 29 iulie 1991 şi este semnat "F.L. Botnari, predsedateli KGB Respubliki Moldova".
Preşedintelui Republicii Moldova, M. Snegur

Despre situaţia studenţilor moldoveni care îşi fac studiile în România

La K.G.B. al Moldovei parvin materiale care vorbesc despre starea nesatisfăcătoare a studenţilor noştri care îşi fac studiile în România, în diverse aşezăminte de învăţământ superior, despre starea materială grea, cazare nesatisfăcătoare, îndeletnicirea studenţilor cu operaţii de speculă (bişniţă), prostituţia, despre exercitarea influenţei negative asupra lor din partea unor instituţii statale, partide politice, organizaţii obşteşti din România.

Sunt observate relaţii neamicale dintre studenţii moldoveni şi români pe de o parte, şi relaţii incorecte dintre studenţii moldoveni şi profesori, pe de altă parte. Se simte încordarea şi nemulţumirea, din cauză că studenţii moldoveni au ocupat locurile la facultate şi la căminele studenţeşti din România. Considerăm că experimentul de conlocuire a studenţilor moldoveni şi a celor români a eşuat. Adesea apar ciocniri, conflicte, bătăi. Spre exemplu la Universitatea din Iaşi a avut loc o încăierare dintre studenţii “basarabeni” şi cei români, studenţii “basarabeni” au fost insultaţi, fiind numiţi “porci de ruşi”, agramaţi, bădărani. Poliţia locală nu intervine cu măsuri de aplanare a conflictelor.

Nu le place studenţilor români nici faptul că moldovenii au relaţii amicale cu studenţii din ţările arabe. Mulţi profesori îşi permit înjurăturile, bătăile, ofensele. Despre evenimentele din Republică, ei le vorbesc studenţilor noştri, prin prisma tendenţioasă a Frontului Popular din Moldova.

Plângeri despre condiţiile grele de viaţă au parvenit şi de la studenţii noştri din Craiova, Timişoara, Tg. Jiu, Turnu-Severin. Căminele studenţeşti de multă vreme nu sunt reparate, lumina e nesatisfăcătoare. La fel, este de menţionat şi calitatea nesatisfăcătoare a alimentaţiei la cantine. Consecinţe: studenţi de-ai noştri au fost operaţi de apendicită.

În oraşul Turnu-Severin mai e şi altă problemă. În preajma liceului locuiesc numai ţigani. Situaţia se complică. Mersul pe stradă se face numai în grupuri mari, însoţiţi de profesori. Condiţiile dure sunt create şi pentru studenţii noştri din Iaşi. Mulţi dintre ei s-au dovedit a fi nepregătiţi pentru exigenţele dure ale profesorilor români. Mai cu seamă la facultăţile de fizică şi matematică ale Universităţii şi la Institutul Politehnic. Sunt slabi informaţi studenţii noştri asupra evenimentelor ce se petrec în Republica noastră. Toate aceste fapte i-au adus în stare de stres, nervozitate ce persistă permanent. Mulţi dintre ei (adică din considerente expuse mai sus) au luat calea bişniţei, prostituţiei. Cu aceste îndeletniciri sunt atraşi din ce în ce mai mulţi studenţi. Mulţi sunt implicaţi în afaceri valutare cu studenţii străini. Din această cauză, din partea studenţilor români se înregistrează o atitudine de suspectare, supraveghere indirectă. Multora dintre studenţii noştri le-au fost percheziţionate, clandestin, obiectele personale, cărţile etc. Situaţia adesea este discutată cu studenţii moldoveni. Aceste situaţii multora le amplifică dorul de casă. Este observat interesul accentuat faţă de studenţii moldoveni, din partea liderilor Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidului Naţional Liberal şi ai altor grupări politice ce se află în opoziţie faţă de actuala conducere a României. La fel şi din partea organizaţiilor obşteşti ”Pro Basarabia şi Bucovina”, “Vatra” etc. Toate aceste partide şi mişcări se străduiesc să “ia sub tutelă” studenţii şi liceenii moldoveni. Cu aportul direct al susnumitelor partide şi mişcări, la finele anului 1990 a fost fondată “Liga studenţilor basarabeni”. A fost deschis un cont pentru susţinerea materială a membrilor ligii. Şi nu numai atât. Se aşteaptă ajutor de peste hotare din partea organizaţiilor “pro-româneşti”. Din spusele activiştilor ligii, în oraşul Timişoara, membrii ligii au întrevedere cu dl. I. Raţiu şi G. Copil, care au afirmat că această ligă trebuie să fie piatra de temelie a viitoarei Moldove şi în caz de necesitate de a lua locul actualilor lideri ai Frontului Popular din Moldova, a acelora care, cu timpul, vor abandona arena politică a Moldovei. La fel, a fost menţionat şi faptul că ei sunt viitorii piloni în structurile de conducere ale Republicii. În acest sens le-a fost promisă susţinere şi ajutor. Membrii ligii au fost îndemnaţi să-şi formeze celule primare în fiecare aşezământ în localitatea unde îşi fac studiile. În aceeaşi direcţie, cu osârdie munceşte şi “Pro Basarabia şi Bucovina”. Unul din liderii ei, în oraşul Roman, a declarat că membrii asociaţiei muncesc cu asiduitate, altoind studenţilor noştri ura faţă de URSS. În Universitatea din Suceava sunt supuşi unor presiuni masive atât din partea corpului didactic, cât şi din partea anturajului. La lecţia de limbă rusă profesorul le-a propus, spre compunere tema: “Basarabia incendiată e oferită în dar ruşilor”. Liderii filialei “Pro Basarabia şi Bucovina”, “Ştefan cel Mare”, “Mihai Eminescu”, “Arboroasa”, "Bucovina", fac vizite studenţilor la domiciliu, poartă discuţii individuale. În consecinţă, toţi studenţii Universităţii din Suceava au devenit membri ai “Pro Basarabia şi Bucovina”.

În oraşul Iaşi, “Liga Studenţilor basarabeni” întruneşte şi studenţii basarabeni din Botoşani. Este condusă de Vlad Filat, un nepot al directorului general al Departamentului de stat pentru poligrafie şi comerţ de cărţi, Gh. Gh. Filat. Adjunct a devenit Tudor Ghimpu, al cărui bunic e deputat al poporului. Membri activi ai ligii au devenit fiii deputatului Constantin Tănase. Membrii organizaţiei indicate au luat câteva hotărâri cu caracter politic. De exemplu, au organizat o întâlnire cu liderii aripii extremiste a frontului Popular din Moldova, au participat la un miting de protest cu ocazia sosirii preşedintelui României la Iaşi. În afară de acestea, menţionăm că în Constanţa şi în alte oraşe, sub diferite pretexte, studenţii noştri sunt contactaţi de mulţi dintre cetăţenii români, acţiunile acestora ne dă tot temeiul să credem că ei sunt colaboratori ai organelor serviciilor speciale ale României. În discuţiile purtate au fost abordate problemele situaţiei social-politice din Republică şi în regiunea Cernăuţi, activitatea diferitelor organizaţii obşteşti, raportul de forţe politice, posibilele conflicte în problemele inter-etnice, nivelul conştiinţei naţionale a moldovenilor, posibilitatea eventualei reuniuni cu România etc. Cei străini afirmau că Bucovina şi Basarabia în viitorul apropiat se vor reuni cu România, însă pentru această cauză trebuie de luptat aşa cum luptă Frontul Popular din Moldova. Ţinând cont de faptul că studenţii, în mod liber au contact cu cei de peste hotare, nu este exclus faptul ca ei să fie antrenaţi în serviciile de recunoaştere străine - serviciile secrete. Situaţia alarmantă creată în jurul studenţilor moldoveni care învaţă în România, în mare măsură este condiţionată de faptul că reprezentanţii organelor corespunzătoare nu au luat sub supraveghere acest mediu.

Vă comunicăm ca pe o informaţie.

29 iulie 1991 F.L. Botnar.

Şeful KGB al Republicii Moldova.

(Săptămânalul "Expres", nr. 39 din 29 septembrie - 5 octombrie, 1992)

Documentul se vrea o analiză a mediului "nociv" din România unde veneau deja la studii mulţi tineri basarabeni. Nu are sens să mai insistăm pe funcţia de intoxicare pe care trebuia s-o exercite acest text. Mircea Druc fusese destituit, dar făcuse cel puţin un lucru "grav": ordonase trecerea Prutului pentru cucerirea Ţării şi mulţi copii de-acolo aveau deja acest vis. Se forma altă generaţie de români în Basarabia. Dar n-am înţeles de ce domnul general a semnat un document adresat preşedintelui Snegur în limba rusă şi de ce nu a dispus elaborarea lui în limba de stat. Dacă trecem şi peste acest amănunt, aflăm din text că bunicul studentului Tudor Ghimpu este "deputat al poporului". Bunicul lui Tudor Ghimpu este Alexandru Usatiuc care nu a fost niciodată deputat. Dacă acceptăm că şeful KGB de la Chişinău nu putea să semneze asemenea inepţii, atunci vom conchide că documentul a fost elaborat de agenţii din ambasada sovietică de la Bucureşti, care au folosit cozile de topor de aici. O dovadă că ministerul "neprimejduirii de stat" de la Chişinău face lucrare frăţească prin România şi că şeful agenţilor este paralel cu problema? Dacă nu s-ar fi produs lovitura de stat din august 1991? Desigur, Mircea Snegur ar fi urmat mesajul domnului general şi interzicea plecarea copiilor la studii în România.

Educaţi încă populist, alegătorii au renunţat pentru prima dată totuşi la comuniştii lui Ion Iliescu, mult prea corupţi, şi au votat Convenţia Democrată, care s-a prezentat în campanie cu un program politic de stânga. De altfel, populismul a devenit o tendinţă generală în politica lumii contemporane. Din acest motiv, diferenţele dintre doctrinele politice se estompează tot mai mult, gravitând implacabil şi stupid spre ideea unui partid unic cu mai multe clanuri. Fiindcă, atunci când deosebirile doctrinare nu mai există, în mod automat oamenii votează interese de grup restrâns, care ar coincide cu ale lor în campania electorală, şi nu o politică de perspectivă. Teama că pierd puterea determină partidele politice aflate la conducere să facă tot mai multe concesii, compromiţând practic orice idee de politică strategică în interes naţional, atât pe plan intern, cât şi extern. Viitoarea campanie electorală devine obsesie principală pentru cei aleşi.