N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

Iulie 1964

Pînă la urmă toate se încurcă: poziţiile se tulbură, anii de temniţă se adună în progresie geometrică, căluşeii şi scrinciobul pe fiecare îl ameţesc. Se desprind cu încetul două secrete: 1) toată lumea are niţică dreptate şi 2) tot omul e nebun deşi crede că numai ceilalţi sunt.

400

La început sioniştii şi legionarii, ţăranii şi intelectualii, liberali şi cuziştii, comuniştii şi social-democraţii, carliştii şi antonescienii se adul­mecau neîncrezători şi se priveau miraţi. Cum de poţi fi Persan? Pînă la urmă rodajul convieţuirii scoate din uz ochelarii ca dioptrie de în­gustare, începi să constaţi că o anumită doză de dreptate e în şi la fieştecine şi că se prea poate întîmpla să fii Persan.

Explicaţia teoretică a lui Pierre Lasserre: lumea este mult prea complexă spre a putea fi cuprinsă într-o singură sistematizare oricît ar fi ea de grandioasă. Nu există nici o doctrină capabilă să dea toate răspunsurile.

Nu înseamnă că n-ai dreptul să-ţi formezi convingeri şi să le susţii. Chesterton: de vreme ce este părerea mea, desigur că o socotesc dreaptă şi cred în ea, altfel aş fi necinstit.

Ştiu totuşi că prin însăşi condiţia umană nu poţi crede şi pretinde a fi găsit o formulă absolut completă. Lumină şi întuneric e pentru toţi şi ploaia cade şi peste buni şi peste răi.

Nebun, e nebun. Uite-1 cum mănînca arpacaşul, îl lasă să se răcească şi-1 mănîncă rece. - Nebun, e nebun de-a binelea. Uite cum înfulecă arpacaşul fierbinte, de parcă n-ar putea să-1 lase să se ră­cească niţel. Şi pe urmă se miră că-1 apucă burta. - E nebun, dom­nule, e nebun de legat, ţine căniţa în mîna stingă şi se spală cu dreapta. Anormal, să ştii că-i anormal. - Dement, dement cu adevărat, la ce te poţi aştepta din partea unui om - om, vorba vine - care se spală la fund ţinînd cănuţa în dreapta şi-şi dă cu apă cu stînga. -Nebun, cînd îl cauţi se spală, d'aia n-avem pic de apă. - Nebun şi puturos, nu se spală cu săptămînile, l-ai văzut vreodată apropiin-du-se de căldare? - Nu ţi-am spus că e nebun, uite-1 cum se culcă cu faţa în sus şi cu batista pe ochi. - Da ce sunt nebun şi smintit ca el sa dorm culcat pe o parte şi neacoperit pe ochi să-mi stric vederea? - Nebun, numai un nebun mai poate admira pe Sadoveanu şi pe Arghezi. - Trebuie să fii nebun, oricare ar fi fost netrebnicia atitudinii lor politice, să nu-ţi dai seama de nepieritoarea valoare literară a unui Sadoveanu sau Arghezi. - E omul nebun şi n-ai ce-i face, învaţă versuri de dimineaţă şi pînă seara. - Să ai prilejul de a învăţa poezii aşa frumoase şi să nu-1 foloseşti e nebunie curată. - Nu vezi că nici nu stă măcar pe tun, abia se aşează că s-a şi ridicat. -Nebun... stă de nu se mai termină pe tun, oameni ca ăştia, s-o ştii, îşi merită pedeapsa.

Nu e numai războiul tuturor împotriva tuturor ci şi o certificare generală şi reciprocă a stării de nebunie. Peste puţin timp înţelegi că nimeni nu e nebun ori, şi mai bine, că toată lumea e niţel nebună.

40'

Aparatul nostru de emisie-recepţie e acordat îndeobşte pe o singură lungime de undă şi ni se pare - iluzie audio-vizuală - că orice altă lungime e aberantă.

Din obiceiul, mania, capriciul sau preferinţa sa, face fiecare o regulă principială pe care o socoteşte universal valabilă, aidoma princi­piului moral al lui Kant. Spune Kant să ne purtăm în aşa fel încît să putem deveni pildă pentru toţi iar noi am tradus ca o maşină electronică neperfecţionată: oricine nu face întocmai ca mine, nu se spală, nu ţine căniţa, nu bea, nu doarme, nu-şi face nevoile ca mine e nebun şi vrednic de orice năpastă.

Niţică dreptate au toţi. Pînă şi sectanţii scot la iveală unele lipsuri ale marilor culte, nu spun numai copilării. Pînă şi social-democraţii rostesc uneori înţelepciuni. Pînă şi... Uite, bunăoară, Iorga. Asasinat mişeleşte, apostolul neamului, savantul, scriitorul, marele ziarist, muncitorul fenomenal, geniul. A fost filmată expune­rea leşurilor legionare pe caldarîmul Cotrocenilor după omorîrea lui Armând Călinescu. Pelicula îi arată pe Iorga şi Argetoianu veniţi la spectacol. Cu vîrful ghetei Iorga împinge un cadavru. Aşa cel puţin îmi povestesc legionarii. Mai sunt şi vindictele lui împotriva oricui îl criticase, darea afară din slujbă, scoaterea din pîine... Purtarea lui neiertătoare pînă la sfirşit faţa de E. Lovinescu şi Mircea Eliade, care formulaseră observaţii moderate, respectuoase.

Dar niciodată turpitudinea victimei nu scuză pe ucigaş. Nu încape deci scuză pentru cele petrecute în pădurea de la Stîlpnicul, ci numai - pentru noi, nu pentru ucigaş - încredinţarea că dreptul şi nedreptul, lumina şi întunericul, binele şi râul sunt distribuite în mod mai pestriţ decît bănuiam.

Lui Iorga, dealtfel, i se aplică întocmai vorbele lui Bossuet despre abatele de Rance: c'est un homme contre lequel on ne saurait ai'oir raison¹¹⁹. E atît de mare încît nu poţi avea dreptate împotriva lui.

Oricum, de cîte ori aud e nebun, surîd şi mă scutur, cu toate ca văd că nici o convingere nu-i mai bine ancorată decît aceasta: toţi ceilalţi sunt nebuni, numai eu sunt normal. Omul superior, zice doctorul Al-G., este cel care-şi consolidează lungimea de undă personală de emisie şi totodată îşi lărgeşte neîncetat gama de recepţie.

- Despre nebunie am mai învăţat ceva: că principalul - în închi­soare ori în situaţii-limită - este să nu înnebuneşti. George Orwell (1984): nu izbutind să te faci auzit, ci rămînînd zdravăn la minte duceai mai departe moştenirea omului.

De ce? Pentru că nebunia este contagioasă şi pentru că orice regim totalitar este şi nebun.

402

Este. Dar pe de altă parte, dialectica: mulţi s-au ţinut tari numai pentru că erau nebuni. Nebunia a fundamentat numeroase cazuri de păstrare a demnităţii. Poate fiindcă insul stăpînit de o monomanie dispreţuieşte mai uşor decît alţii ispita bunurilor.

Nebun. Am şi eu o reputaţie de nebun bine stabilită, mai ales printre amicii evrei. Ce bine mi-a prins nebunia aceasta în ultimii douăzeci şi cinci de ani. Ce mă făceam dacă nu eram nebun? înnebuneai! îmi răspunde raţiunea.

BUGHI MAMBO RAG

... Singurii coborîtori direcţi din Basarabi, Brădeşti... îi spune MarceHus lui Demetrios...

- Pînă la urmă ce rămîne? Rămîn versurile pe care ni le citează inginerul Radu Rosetti, bun povestitor de romane şi mai ales de nuvele de Kipling şi care ne dă şi interesante amănunte despre misiunea între­prinsă în martie 1918 din ordinul perechii regale şi al guvernului de la Iaşi, de către bunicu-său, colonelul Radu Rosetti, pentru a explica pute­rilor aliate - la Londra şi la Paris - semnarea păcii de la Bucureşti. Versurile sunt simple: