N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

10-15 Martie 1960

Lecţiile de catechizare merg foarte repede; părintele Mina e îngăduitor şi nepretenţios, şi e drept că şi eu mă dovedesc a cunoaşte destul de multe. Cei trei preoţi se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, ce vreau să fiu, catolic sau ortodox? Le răspund tară şovăială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. Dar cei doi greco-catolici vor asista la botez şi ca un omagiu pentru credinţa lor şi ca o dovadă că înţelegem cu toţii a da viaţă ecumenismului într-o vreme în care Ioan al XXIII-lea e pe tronul pontifical, voi rosti crezul în faţa preoţilor catolici. Toţi trei îmi cer să mă consider botezat în numele ecumenicitătii şi să tăgăduiesc a lupta - dacâ-mi va fi dat să ies din închisoare - pentru cauza ecumenismului, mereu. Ceea ce făgăduiesc din toată inima.

Nu se poate şti cînd vom fi scoşi din celula 18 (e de tranzit) şi răspîndiţi pe unde s-o nimeri: Este aşadar bine să nu mai amînăm. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin Urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă şi efectuarea botezului. N.N.P. a avut dreptate.

82

- Hărmălaie, harababură, aglomeraţie crescîndă (noi deţinuţi nu încetează să intre pe uşă), mai toată vremea nu e un strop de apă, cozi din ce în ce mai lungi la tinetă (suntem mai numeroşi zi de zi şi pe mai toţi ne doare burta), învălmăşeală, frig, răcnete ale gardienilor, vizite inopinate ale locotenentului Ştefan: înjură de mama focului, se holbează fioros şi ne ameninţă că „ne sare în cap"; se fac controale şi cei găsiţi cu şireturi la bocanci sunt trimişi la „neagra". Nu-s gamele, nu-s linguri, nu-s paturi... Lotul Noica-Pillat, cîţi sunt aici, nu ia aminte la tămbălău şi organizează cîteva cercuri de cultură: lecţii de sanscrită predate de dr.-ul Al-G., de istoria artelor (Remus Niculescu), de spaniolă (Theodor Enescu), de biologie generală (Dr.-ul C. Răileanu), de istoria culturii (Al. Pal.), de tehnică agricolă (Iacov Noica), de filosofia dreptului (Dinu Ranetti); „deschid" şi eu un curs de engleză. Sub imboldul doctorului Al-G. (care se dovedeşte a fi o personalitate cu totul excepţională: numai tărie, curaj, bună dispoziţie, adîncime în tot ce spune, serviabilitate, ţinută) au loc şi nişte şedinţe colective cu teme de problematică generală, la care iau parte în mod obligator toţi „cursanţii". Prima temă e teoria acrului. In paralel se povestesc marile cărţi ale veacului al XX-lea: Doktor Faustus de Thomas Mann (Remus Niculescu), Zauberberg de acelaşi (eu). Marii iniţiaţi de Schure (Em. V). Revolta maselor de Ortega y Gasset (T. Ea.)... Sunt şi subiecte mai lumeşti: un domn Radu Ant. - oltean şi legionar - ne vorbeşte amănunţit despre pregătirea bucatelor la ţest.

Stîmiţi de exemplul nostru, ceilalţi intelectuali din celulă - rămaşi pînă acum în morfolită rezervă - se pun şi ei pe treabă: un grup de ofiţeri superiori predă: istoria celui de-al doilea război mondial, campania din Rusia a lui Napoleon, principii generale de strategie. Mai e şi o ceată de băieţi tineri - de nuanţă social-democrată cu un adaos de naţionalism -plini de entuziasm, sete de cunoaştere şi maniere frumoase. Unul din ei este nepotul Sofiei Nădejde. Life 's little ironies. (Cartea asta a lui Tho­mas Hardy ar trebui povestită şi ea, se potriveşte, măcar ca titlu.) Gentili şi buni, tinerii social-democraţi ne luminează şi ne îndulcesc zilele. Mai sosesc şi cîţiva studenţi frontieristi, băieţi de familie bună. (E reprezentat şi Jean Bart printr-un descendent.) Sunt foarte curajoşi, dezinvolţi, dar cu toate că se poartă impecabil nu manifestă prea mult interes pentru susţinuta noastră activitate culturală. Remus Niculescu ne întrece pe toţi, vorbindu-ne pasionat şi pasionant despre pictorii impresionişti şi prietenul lor, baronul român Belliou (Bellu).

Ceva mai tîrziu, în celula din ce în ce mai ticsită, apar două siluete deşirate şi de-o slăbiciune cum n-am mai văzut: un funcţionar din Ploieşti