Natura juridică Şi puterea doveditoare a certificatului de moştenitor în noul cod civil şi legea de punere în aplicare a acestuia



Yüklə 42.17 Kb.
tarix01.11.2017
ölçüsü42.17 Kb.

BNP NR.6/2011

Certificatul de moştenitor – titlu de proprietate pentru moştenitori
Prin art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială1, prin care cauzele succesorale au fost trecute din competenţa instanţelor judecătoreşti în competenţa fostelor Notariate de Stat, s-a prevăzut că Până la anularea prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în ce priveşte calitatea de moştenitor şi cota sau bunurile ce revin fiecărui moştenitor. Aceste prevederi au fost preluate prin art. 85 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale2, în vigoare.

În art. 1133 alin. 1, cu denumirea EFECTE din Noul Cod civil (NCC) adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil3 s-au preluat prevederile art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 şi respectiv art. 85 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 36/1995.



Prevederile art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 şi art. 88 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 36/1995 au generat numeroase discuţii în literatura juridică şi o practică judiciară neunitară cu privire la natura juridică şi puterea doveditoare a certificatului de moştenitor, care în mod evident ar fi continuat şi în urma reglementării din art. 1133 alin. 1 din NCC.

Astfel, în literatura juridică, într-o opinie majoritară, s-a minimalizat natura juridică şi puterea doveditoare a certificatului de moştenitor, ca act juridic notarial, susţinându-se că face numai dovada cu privire la calitatea de moştenitor şi cota sau bunurile ce revin fiecărui moştenitor, neconstituind titlu de proprietate pentru moştenitori4.

Instanţele judecătoreşti au avut o practică neunitară, în sensul că prin unele hotărâri certificatului de moştenitor i s-a recunoscut valoarea de titlu de proprietate, în timp ce prin alte hotărâri nu i s-a recunoscut o asemenea valoare.

Într-o speţă, instanţa de fond a admis o acţiune în revendicare introdusă de un moştenitor împotriva unui terţ cu privire la un bun trecut în certificatul de moştenitor, considerând că certificatul de moştenitor este titlu de proprietate, însă instanţa de control judiciar a desfiinţat hotărârea cu motivarea că certificatul de moştenitor depus drept titlu de proprietate reprezintă un act administrativ cu putere limitată între succesori, el neavând efect erga omnes, nefiind opozabil terţilor, întrucât nu este constitutiv sau atributiv de drepturi reale5.

În altă speţă s-a reţinut că certificatul de moştenitor face dovadă deplină împotriva succesorilor, atât timp cât nu s-a dovedit în cadrul unei acţiuni în anulare că acordul de voinţă este rezultatul unul viciu de consimţământ6.

Cu privire la menţiunile din certificatul de moştenitor s-a reţinut că menţiunile din acesta nu au putere probantă împotriva terţilor, în ce priveşte drepturile moştenitorilor7.

În decursul timpului, în general, instanţa supremă8 şi alte instanţe9 s-au pronunţat în sensul că certificatul de moştenitor nu este titlu de proprietate, neputând fi opus terţilor, moştenitorului revenindu-i obligaţia să facă dovada dreptului de proprietate al defunctului.

În literatura juridică s-a exprimat şi opinia în sensul că certificatul de moştenitor, care se eliberează în cadrul procedurii succesorale notariale jurisdicţionale necontencioase, care nu diferă de procedura contencioasă îndeplinită de instanţele judecătoreşti, are valoarea juridică a unui înscris autentic, pe baza acestuia moştenitorii înscriindu-se la rolul fiscal, în registrul agricol, întocmesc acte de vânzare-cumpărare, donaţii, schimburi, etc10.

În sensul opiniei de mai sus s-a arătat, ulterior, că Afirmaţia potrivit căreia certificatul de moştenitor nu face dovada dreptului de proprietate este ... doar parţial adevărată ... întrucât modul de dobândire de către defunct al bunurilor transmise prin moştenire rezultă în mod explicit din certificatul de moştenitor, având în vedere şi faptul că actele doveditoare ale drepturilor transmise sunt verificate de notarul public sau instanţa de judecată, situaţie în care ... certificatele de moştenitor constată chiar transmiterea proprietăţii asupra unor bunuri, fiind şi o dovadă în acest sens11.

Tot în sensul opiniei de mai sus, recent s-a arătat, cu deplin temei, că Certificatul de moştenitor este instrument probatoriu, el având caracteristicile unui înscris autentic, astfel încât: face dovada datei până la înscrierea în fals, se bucură de prezumţia de validitate, proba contrarie fiind în sarcina celui care îl contestă şi face dovada până la înscrierea în fals cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator (notarul public) făcute în limitele atribuţiilor sale12.

După adoptarea Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare13 unele birouri de carte funciară din cadrul oficiilor de cadastru şi de publicitate imobiliară, au respins cererile de intabulare a dreptului de proprietate dobândite printr-un act notarial întocmit în baza unui certificat de moştenitor cu motivarea că „Certificatul de moştenitor atestă doar calitatea de moştenitor, nu dreptul de proprietate”14. Aceste soluţii au fost criticate în literatura juridică, arătându-se că În condiţiile în care certificatului de moştenitor nu i se recunoaşte valoarea de act notarial, neputând sta la baza actelor notariale de dispoziţie se pune întrebarea firească ce l-a determinat pe legiuitor să reglementeze procedura succesorală notarială, din moment ce nu are nici o finalitate practică şi cum justifică statul perceperea unor impozite asupra succesiunilor, iar notarii publici onorariile asupra cărora statul încasează impozit pe venit15.

Unele instanţe judecătoreşti şi birouri de carte funciară au considerat, dimpotrivă, că certificatul de moştenitor eliberat de notarul public în cadrul procedurii succesorale notariale, are deplină valoare juridică, astfel că dreptul dobândit printr-un act notarial întocmit pe baza lui va fi intabulat în cartea funciară la cererea noului dobânditor16.



Pentru a se evita opiniile divergente cu privire la natura juridică şi puterea doveditoare a certificatului de moştenitor şi practica judiciară neunitară, cu prilejul dezbaterilor proiectului de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil am propus modificarea art. 1133 alin. 1 din NCC în sensul că certificatul de moştenitor face şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor asupra bunurilor dobândite de la defunct17.

În urma modificării art. 1133 alin. 1 din NCC prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil18, acesta are conţinutul „Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”.

Prin noua reglementare din art. 1133 alin. 1 din NCC se dă eficienţă art. 46 din Constituţia României, care prevede că Dreptul la moştenire este garantat. Or, natura juridică şi puterea doveditoare limitată recunoscută certificatului de moştenitor în reglementarea anterioară făcea posibilă punerea în discuţie oricând a acestuia, ceea ce afecta garantarea dreptului de moştenire înscris în Constituţie.

Noua reglementare din art. 1133 alin. 1 din NCC se corelează şi cu prevederile art. 557 din NCC cu denumirea DOBÂNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE din NCC aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011 care enumeră printre modurile de dobândire a proprietăţii şi moştenirea legală sau testamentară care se concretizează prin certificatul de moştenitor, dacă moştenirea se dezbate la notarul public, în cadrul procedurii succesorale notariale jurisdicţionale necontencioase sau prin hotărâre judecătorească dacă se dezbate în procedura jurisdicţională contencioasă de către instanţa judecătorească.

Prin conţinutul art. 1133 alin. 1 din NCC, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, certificatul de moştenitor are natura juridică şi puterea doveditoare a unui titlu de proprietate pentru moştenitorii acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia, situaţie în care moştenitorul legal sau testamentar îşi va fonda dreptul de proprietate pe certificatul de moştenitor eliberat de notarul public în cadrul procedurii succesorale notariale necontencioase.



Faţă de natura juridică şi puterea doveditoare a certificatului de moştenitor în noua reglementare, în cazul unei acţiuni în revendicare introdusă de către un moştenitor împotriva unui terţ, acesta nu va mai fi obligat să facă dovada dreptului de proprietate al defunctului, după cum nu va mai fi obligat să facă o asemenea dovadă nici în cazul în care va fi chemat în judecată într-o acţiune în revendicare introdusă împotriva lui, opunând terţului certificatul de moştenitor. Ca urmare a prezentării certificatului de moştenitor de către moştenitor, pentru terţi devine aplicabilă cunoscuta regulă de principiu în materia probelor, potrivit căreia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească formulată în adagiile: onus probandi incumbit actori sau probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat.

Procedurile notariale, inclusiv procedura succesorală notarială, fac parte din procedurile necontencioase, situaţie în care, dacă va fi cazul, se vor întregi cu prevederile Codului de procedură civilă privitoare la procedurile necontencioase şi cu dispoziţiile de procedură contencioasă în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii19.

În literatura juridică s-a apreciat de către majoritatea autorilor că procedurile notariale au caracter necontencios sau graţios20.

Cu toate că în procedurile necontencioase sau graţioase, de regulă nu există un conflict de interese, totuşi, în aceste proceduri notarul public sau judecătorul care le îndeplineşte, după caz, are de rezolvat anumite probleme de drept, fapt pentru care Distincţiunea dintre contencios şi graţios este deseori dificilă şi nesigură21, ... în fiecare ipoteză are de examinat acte, fapte, raporturi de drept, circumstanţe particulare, probleme de drept şi de fapt pe care trebuie să le rezolve prin acte, care în natura lor proprie sunt adevărate hotărâri22, considerându-se în mod justificat că ... atribuţiunile graţioase fac parte din funcţiunea jurisdicţională cu acelaşi titlu ca şi atribuţiunile contencioase23.

În cadrul procedurii succesorale notariale jurisdicţionale necontencioasă sau graţioasă reglementată în mod riguros şi detaliat prin art. 69–85 din Legea nr. 36/1995 şi art. 72-87 din Regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 710/C/199524, notarul public administrează la cererea părţilor sau din oficiu, probele necesare pentru stabilirea corectă a stării de fapt şi drept, respectiv masa succesorală, persoanele care au calitatea de moştenitori şi cotele ce li se cuvin, în care sens va administra toate probele prevăzute de lege constând din înscrisuri (certificate de deces, acte de stare civilă ale pretinşilor moştenitori pentru a se stabili vocaţia lor succesorală, actele de proprietate ale defunctului, certificate de atestare fiscală, certificate de rol agricol, testamente, etc.) declaraţiile moştenitorilor care se consemnează în încheierile de dezbateri şi în încheierea finală, declaraţii ale martorilor, etc., iar după administrarea tuturor probelor întocmeşte încheierea finală pe baza căreia se eliberează certificatul de moştenitor25.

Procedura succesorală notarială jurisdicţională necontencioasă în cadrul căreia notarul public eliberează certificatul de moştenitor se îndeplineşte de către acesta cu respectarea formelor procedurale pe care le îndeplineşte şi judecătorul în cadrul procedurii jurisdicţionale necontencioase, situaţie în care, pentru identitate de raţiune, legiuitorul recunoaşte certificatului de moştenitor natura juridică şi puterea doveditoare a unui titlu de proprietate, aşa cum o recunoaşte şi hotărârii judecătoreşti.



În certificatul de moştenitor care se eliberează pe baza încheierii finale întocmită de notarul public, bunurile imobile şi mobile sunt incluse în masa succesorală numai dacă defunctul le-a dobândit în timpul vieţii în baza unui titlu de proprietate. Or, din moment ce pentru defunct, înscrisurile prin care a dobândit bunurile imobile sau mobile au făcut dovada dreptului de proprietate, aceeaşi dovadă o face şi actul subsecvent întocmit pe baza acestora, respectiv certificatul de moştenitor, care are aceeaşi natură juridică şi putere doveditoare.

Opinia majoritară din doctrină şi jurisprudenţă s-a abătut de la spiritul şi finalitatea Decretului nr. 40/1953 prin care legiuitorul a trecut cauzele succesorale din competenţa instanţelor judecătoreşti în competenţa fostelor Notariate de Stat, iar ulterior în competenţa notarilor publici, pentru a se rezolva o veche şi nouă problemă a justiţie, degrevarea instanţelor şi nicidecum minimalizarea actelor îndeplinite în cadrul acestei proceduri jurisdicţionale.

Cu deplin temei s-a arătat că în calitatea pe care o au notarii în îndeplinirea procedurilor notariale jurisdicţionale necontencioase aceştia, .. îndeplinesc actele notariale potrivit cu interesele tuturor părţilor, ţinând o cumpănă dreaptă între părţile care recurg la serviciile lor şi au deseori interese divergente, iar Pe de altă parte ei veghează, deopotrivă, la respectarea legilor şi intereselor statului şi ale terţilor26.

Faptul că notarul public desfăşoară o activitate jurisdicţională necontencioasă în cadrul procedurii succesorale notariale, pronunţând adevărate soluţii pe baza probelor prezentate de părţi sau dispuse din oficiu este demonstrată şi de împrejurarea că acesta ... are statutul unei funcţii autonome (art. 3 teza a II-a din Legea nr. 36/1995), ceea ce presupune independenţa notarului public faţă de orice autoritate sau persoană, fiind obligat să se supună numai legii în îndeplinirea sarcinilor profesionale. Această autoritate este asemănătoare cu independenţa judecătorilor consacrată de art. 124 alin. 3 din Constituţie27.

Mai nou este de observat că în practica legislativă, în cazul succesiunilor vacante, certificatul de vacanţă succesorală face dovada dreptului de proprietate pentru stat conform art. 5 alin. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului28, care prevede că Pentru bunurile provenind din succesiuni vacante, titlul de proprietate al statului asupra acestora este certificatul de vacanţă succesorală emis de notarul public, care se transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Faţă de cele enunţate de noi mai sus, este evident că soluţia legislativă adoptată de Legea nr. 71/2001 prin care certificatului de moştenitor i se recunoaşte natura juridică şi puterea doveditoare a unui titlu de proprietate pentru moştenitori este pe deplin justificată faţă de caracterul jurisdicţional al procedurii succesorale notariale necontencioase, în cadrul căreia se eliberează. În acest fel se va garanta în mod efectiv dreptul la moştenire consacrat de Constituţie.

Prin soluţia adoptată de legiuitor se vor înlătura şi opiniile divergente din literatura juridică şi practica judiciară neunitară cu privire la natura juridică şi puterea doveditoare a certificatului de moştenitor, ceea ce va constitui un mare câştig pentru ordinea socială şi de drept, precum şi pentru prestigiul şi încrederea deplină în actul notarial.

Pe viitor vor fi evitate procesele care au fost generate de reglementarea din art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 şi art. 85 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 36/1995 republicată, interpretată restrictiv în literatura juridică, în opinia majoritară, iar uneori şi de instanţele judecătoreşti.

Sub pretextul unor progrese legislative, în care se invocă necesitatea reformelor, procedura succesorală notarială jurisdicţională necontencioasă nu trebuie să fie birocratizată prin exagerarea formalismelor greoaie şi costisitoare pentru moştenitori, de natură să ridice şi dificultăţi notarilor publici, în îndeplinirea lor.

În interesul ordinii sociale şi de drept, precum şi pentru apărarea drepturilor moştenitorilor şi ale terţilor, precum şi pentru evitarea unor soluţii alternative de lege lata şi de lege ferenda, procedura succesorală notarială trebuie să rămână, în continuare, pentru moştenitori, accesibilă, clară, simplă, operativă, eficientă şi cu costuri mai reduse în raport de procedura contencioasă îndeplinită de instanţele judecătoreşti. De altfel aceasta a fost raţiunea pentru care legiuitorul a trecut, prin Decretul nr. 40/1953, cauzele succesorale din competenţa instanţelor judecătoreşti în competenţa fostelor notariate de stat, iar ulterior în competenţa notarilor publici.


prof.univ.dr. Gheorghe Dobrican, notar public

Camera Notarilor Publici Bucureşti


1 Republicat în Buletinul Oficial nr. 22 din 20 Octombrie 1960.

2 Republicată în Monitorul Oficial al României , partea I, nr. 179 din 18 octombrie 2011.

3 Publicată în Monitorul Oficial al României , partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009.

4 A. Hilsenrat, D. Rizeanu, C. Zira, Notariatul de Stat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1964, p. 238; M.Eliescu, Transmisiunea şi împărţeala moştenirii, Editura Academiei, 1966, p. 183 - Jurisprudenţa şi autorii acolo citaţi; R. Petrescu, Drept succesoral, Editurra Oscar Print, p. 237; I. Zinveliu, Dreptul la moştenire, Editura Dacia, Cluj-Naopca 1975, p. 149-150, autorii şi hotărârile judecătoreşti citate; C. Stătescu, Drept civil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, p. 228.; M. V. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, volumul II, Editura Naţională, Bucureşti 1997, p. 281-282 şi hotărârile judecătoreşti acolo citate; I. Leş, Manual de drept notarial, Edituta AllBeck, 2001, p. 63 şi autorii acolo citaţi; F. D. Deac, Tratat de drept succesoral, Ediţia a II-a, Universul Juridic, Bucureşti 2002, p. 482-483; N. Bălan, Procedura succesorală notarială, Editura Buna Vestire, Blaj 2002, p. 201; A. Ştirbu, Despre succesiuni pe înţelesul moştenitorilor, Editura CONTINENT XXI Bucureşti 2008, p. 172.

5 Trib. Reg. Bucureşti, Col. III civil, dec. 5260/1956, în Legalitatea populară nr. 5/1956, p. 725

6 Curtea Supremă de Justiţie, sec. civ., dec. nr. 232 din 13 februarie 1992, în Deciziile Curţii Supreme de Justiţie (1990 - 1992) , Editura Orizonturi, Bucureşti 1993, p.136-138.

7 Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 672 din 15 aprilie 1976, în Culegerea de Decizii pe anul 1976, p. 150.

8 Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 672/1976, în I. G. Mihuţă, Repertoriul de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1975-1980, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1982, p. 133; Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 709/1974, în Revista Română de Drept nr. 3/1975, p. 68; Trib. Suprem, dec. civ., dec. nr. 1119/1966, în Culegerea de decizii a Tribunalului Suprem pe anul 1966, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1967, p. 162; Curtea Supremă de Justiţie, sec. civ., dec. nr. 459/1993, în Buletinul Curţii Supreme de Justiţie, 1993, p.28;

9 Trib. Reg. Galaţi, dec. nr. 291/1957, în Legalitatea Populară nr. 5/1958, p. 113; Trib. Jud. Suceava, dec. civ., nr. 162/1982, în Revista Română de Drept nr. 1/1983, p. 6;

10 Gh. Dobrican, Notă la încheierea din 11 septembrie 1974 pronunţată în dosarul succesoral nr. 563/1974 a Notariatului de Stat Tecuci , în „Revista Română de Drept” din 6/1975, p. 54-55.

11 I. Popa, În legătură cu natura juridică şi puterea doveditoare a certificatului de moştenitor, precum şi cu acţiunea în anulare a acestuia I, în „Dreptul” nr. 11/1997, p. 39.

12 R. Puia, Termeni juridici în materie notarială. Dicţionar multiexplicativ, vol. I, Editura NOTAROM, 2010, p. 70

13 Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 201 din 3 martie 2006.

14 Biroul de carte funciară de pe lângă Judecătoria Buftea, Încheierile de respingere nr. 273/1999, nr. 470/1999, nr. 1712/2000, nr. 1920/2000, nr. 2788/2000, nepublicate, citate de Gh. Dobrican, în articolul Intabularea dreptului de proprietate dobândit printr-un act notarial întocmit în baza unui certificat de moştenitor , în „Dreptul” nr. 2/2001, p. 108.

15 Gh. Dobrican, Intabularea dreptului de proprietate dobândit printr-un act notarial întocmit în baza unui certificat de moştenitor, în Dreptul nr. 2/2001, p. 111.

16 Tribunalul Bucureşti, s.a. IV-a civilă , dec. nr. 2936/1999; Biroul de carte funciară de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Încheierea nr. 4767/1999, citate de Gh. Dobrican, p. 108

17 Gh. Dobrican, Proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Codului civil - observaţii şi propuneri, în Palatul de Justiţie nr. 4/2011, p. 3. Propunerile au fost susţinute de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi Uniunea Juriştilor din România, fiind trimise Comisie Juridice, de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor şi Ministerului de Justiţie. Deputaţii Bogdan Ciucă şi Ciprian Nica au formulat amendamentul la alin. 1 al art. 1133.

18 Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

19 Gh. Dobrican, Natura juridică a procedurilor notariale şi a instituţiei notarului public, în Dreptul nr. 4/2001, p. 99.

20 A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zira, op. cit., p. 12; A. Hilsenrad, I. Stoenescu, Procesul civil , Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1957, p. 395; Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1962, p. 124-129; I. Stoenescu, Gr. Porumb, Drept procesual civil român, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1966, p. 470; G. Boroi, Drept procesual civil, Note de curs, vol. II, Bucureşti 1993, p. 121; M. Ionescu, Din nou despre natura juridică a Notariatului de Stat, în Studii de drept românesc, nr. 3/1993, p. 246; I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Editura Europa Nova, Bucureşti 1995, p. 513; I Leş, Organizarea sistemului juridicat, a avocaturii şi a activităţii notariale, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1997, p.235 şi p.239; V. Zdrenghea, C. Păun, C. Boldeanu, Elemente de drept notarial, Editura Europolis, Constanţa 1998, p. 57; V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Teoria generală, Editura Naţională, Bucureşti 1999, p.32.

21 E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Bucureşti 1932, p. 329.

22 Ibidem.

23 Ibidem.

24 Publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 176 din 8 august 1995.

25 Gh. Dobrican, Drept procesual civil – principii şi instituţii generale, Editura CONTINENT, Bucureşti 2003, p. 147-148.

26 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesul civil, Căile de atac şi procedurile speciale, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1981, p. 164.

27 Pentru identitate de raţiune într-un studiu (Gh. Dobrican, Răspunderea penală a notarului public, în Dreptul nr. 8/2000, p. 108 şi următoarele) am fundamentat opinia că notarul public nu poate fi subiect activ al infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciu pentru soluţiile pe care le pronunţă în cadrul procedurilor jurisdicţionale notariale.

28 Publicată în Monitorul Oficial al României , partea I, nr. 254 din 16 aprilie 2009.





Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə