Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte



Yüklə 7,81 Mb.
səhifə48/162
tarix07.04.2018
ölçüsü7,81 Mb.
#47002
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   ...   162

Purtarea crucii 11.3

Purtând slăbiciunile unii altora, aşa vom merge spre mântuire. (Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Rugăciunea este singura în măsură să ne poarte în adâncul nostru. 1.1

Săvârşeşte tu mai întâi fapte bune şi aşa treci la purtarea de grijă a celorlalţi. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Secretul mântuirii este de fapt păstrarea minţii ocupate pentru a nu ne purta gândurile spre patimi; ori

munca ne concentrează gândurile spre ceea ce facem, iar rugăciunea ne înalţă mintea către

Dumnezeu. (Sfinţii Părinţi)

Şi au grăit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: "Va putea, oare, Dumnezeu să gătească masă în pustiu?"

- Pentru că a lovit piatra şi au curs ape şi pâraiele s-au umplut de apă. "Oare, va putea da şi pâine,



sau va putea întinde masă poporului Său?" (Psalmi 77.22-24)

Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a



purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă

cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. (Luca 11.27, 28)

Urmează pe Hristos nu numai la înviere, ci şi la purtarea crucii. (Patericul Egiptean)

Vai de aceia care portă crucea şi nu-I urmează lui Hristos. Cât de grea este crucea lor!

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

A putea/ A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia; cine ar putea să-I stea împotrivă şi să rămână teafăr? (Iov 9.4)

A merge cu un prieten prin întuneric, este mult mai bine decât a merge singur prin lumină, pentru că un prie-

ten ştie să te asculte, poate să te ierte şi să te înţeleagă mai bine decât un necunoscut, atunci

când îi greşeşti. (Scriitoarea americană Helen Keller, născută oarbă şi surdă)

A şti la scară umană poate fi folositor, dar în niciun caz mântuitor. (Petre Ţuţea)

A şti să suferi înseamnă a putea iubi totul. (Vladimir Ghika)

Abia atunci când omul are compasiune faţă de toate fiinţele vii se poate numi nobil. (Buddha)

Absolutul poate fi cunoscut? Poate! Când? Niciodată! (Henri Wald)

Această prigoană, mai grea şi mai cumplită, pornită din năuntrul omului, este necontenit împreună cu el, iar

cel prigonit nu poate scăpa de ea, poartă în el pretutindeni duşmani.

(Cuviosul Clement Alexandrinul, vezi Prigoana/)

Acţiunea este ultimul refugiu al celor care nu pot visa. (Oscar Wilde)

Adevărata nebunie nu poate fi atinsă fără inteligenţă. (Henrik Tikkanen)

Adevărata trăsătură după care îl puteţi recunoaşte pe înţeleptul autentic este răbdarea. (Henrik Ibsen)

Adevărul este aerul fără de care nu se poate respira. (Ivan Turgheniev)

Adevărul este în marş şi nimic nu-l poate opri. (Emile Zola)

Adevărul nu poate fi contrazis. (Giordano Bruno)

Adevărul poate fi denaturat prin minciună, dar şi prin tăcere. (Cicero)

Am stat lângă multe persoane care şi-au dat sfârşitul, am stat lângă mulţi muribunzi, i-am vegheat până la

capăt. Toţi, invariabil toţi, cereau o clipă în plus de viaţă, ca să-şi rezolve criza, problema lăuntrică. (Un

duhovnic în vârstă, pomenit de părintele Arsenie Papacioc. Din păcate nu-i ştim numele.) Este cutremu-

rător! Şi spunea: Care este clipa? Este clipa pe care tu acum o pierzi, care a trecut pe lângă tine. Cum

a definit Dostoievski infernul?: “Prea târziu, când nu mai poţi face nimic.” (Părintele Vasile Gavrilă)

Ambiţia este un viciu, dar un viciu care poate deveni părintele unei virtuţi. (Quintilian)

Arta medicinei nu poate fi moştenită şi nici nu poate fi copiată din cărţi. (Paracelsus, alchimist, medic,

astrolog şi filosof elveţian)

Atât de mare e înşelăciunea, că primesc cu plăcere în suflete momeala aceea şi nu se gândesc că plăcerea

aceasta, ce poate răni, este scurtă şi trecătoare, pe când durerea e continuă iar învinuirea conştiinţei,

cumplită. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?

Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele

va fi luat de la ei şi atunci vor posti. (Matei 9.14, 15

Aurul nu poate face zgomotul ce-l face arama. (Proverb indian)

Aurul şi argintul fals sunt pagube pe care le poţi îndura şi un bărbat priceput uşor descoperă falsul. Dar da-

că gândul mincinos al unui prieten stă ascuns în pieptul său şi dacă are viclenie în inima sa, acela e cel mai

fals dintre muritorii făcuţi de Dumnezeu, iar dintre toate falsurile, acesta este cel mai greu de cunoscut.

(Poetul Teognist, citat de Cuviosul Clement Alexandrinul)

Avem nevoie să Îl găsim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi găsit în zgomot şi agitaţie.(Maica Tereza)

Ba, ceea ce ar fi şi mai grav, însăşi crearea omului şi înzestrarea lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de nici

un rost. Însă, fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dumnezeu şi nici toate aceste daruri care provin de la

El nu pot fi socotite zadarnice şi fără rost, atunci în chip necesar trebuie legată de dăinuirea veşnică a su-

fletului şi prelungirea vieţii trupeşti, precum şi corolarul ei firesc, învierea.

(Atenagora Atenianul, filosof creştin din secolul al doilea)

Binele poate lua forma Răului, dar tot Bine rămâne şi face parte din planul creat de El pentru omenire.

(Paulo Coelho)

Binele poate rezista înfrângerilor. Răul nu. (Rabindranath Tagore)

Boala poate fi un prilej de asceză, de apropiere de Dumnezeu. Este o transformare, o transfigurare chiar a

urmării păcatului, care este boala, într-un instrument de curăţire de patimi şi de înţelegere a lui Dumne-

zeu. Răbdarea şi încrederea în Dumnezeu pot fi calea către unirea cu Acesta. (Amma Sincletica)

Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea. (Mark Twain)

Ca cei morti să fii, să nu socoteşti nici lauda şi nici ocara, şi poţi să te mântuieşti. 11.2

Caracterul este proprietatea ce nu se poate preţui. (Samuel Smiles)



Caracterul fără înţelepciune poate mult, dar înteligenţa fără caracter nu valorează nimic. (Cicero)

Caracterul unui om poate fi judecat după gusturile sale muzicale. (Platon)

Care faptă este mai mare decât toate celelalte? Şi a zis: socotesc că precum mândria este mai mare decât

toate patimile, încât a putut să surpe pe unii din cer, aşa şi smerita-cugetare este mai mare decât toate

faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din însăşi adâncuri, măcar de ar fi păcătos ca un drac.

Pentru aceea şi Domnul mai întâi de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul. (Avva Longhin)

Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie

împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne



nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8.6-8)

Căci însăşi existenţa lui Dumnezeu nu este câtuşi de puţin combătută prin faptul că nu poate fi demonstrată,

deoarece ea stă neclintită pe un teren mult mai sigur. Este vorba despre o chestiune de revelaţie.

(Arthur Schopenhauer)

Căldura din timpul rugăciunii poate declanşa şi patimi, dacă nu e bine controlată. 2.4

Când nu ai nimic de dat, poţi să dăruieşti însă ceva ce-i mai presus de toate: o rugăciune. (Vladimir Ghika)

Când nu poţi ocoli primejdia, nu-ţi rămâne decât s-o înfrunţi curajos. (Friedrich Rückert)

Când poţi să vezi atât de clar defectele altora, înseamnă că le ai. (Jules Renard)

Când voi renunţa la ceea ce sunt, voi deveni ceea ce aş putea fi. (Lao Tse)

Ce adevărate sunt cuvintele celor care nu pot minţi! (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Ce eşti te priveşte la urma urmei numai pe tine; ce vrei, priveşte şi pe ceilalţi; ce faci, aceea poate privi pe

toţi. (Nicolae Iorga)

Ce folos aduc banii în mâna celui nebun? Ar putea dobândi înţelepciune, dar nu are pricepere.

(Solomon 17.16)

Ce poate face Dumnezeu cu puterea, face Maica Domnului cu rugăciunea. (Sfinţii Părinţi)

Ce onoare pentru bani: pot cumpăra şi onoarea! (Stipe Golac)

Ceea ce eşti tu este şi lumea. Şi fără ca tu să te schimbi, nu poate exista nicio schimbare a lumii.

(Krishnamurti, filosof indian)

Ceea ce se caută poate fi găsit; dar ceea ce se neglijează, scapă. (Sofocle)

Cei care au ajuns la această treaptă a posului (a patra), pot stăpâni cu uşurinţă trupul şi gândurile, şi pot

spori mult pe calea rugăciunii. 11.11

Cei care nu primesc botezul, nu pot ieşi din necurăţia păcatului primar săvârşit de Adam si Eva. 9.6

Cei care sunt aproape de Dumnezeu, niciodată nu pot fi blestemaţi. 10.3

Cei pe care adevărul şi înţelepciunea îi conduc în viaţă, pot aduna miere şi de buruieni. (William Cowper)

Cei răi pot avea noroc. Numai cei buni pot fi fericiţi. Norocul? De când alergi după el, ţi-l făceai singur.

(Alexandru Vlahuţă)

Cei slabi nu pot niciodată să ierte. Iertarea este atributul celor puternici. (Mahatma Gandhi)

Cei vii nu-i pot învăţa nimic pe cei morţi; dimpotrivă, cei morţi îi învaţă pe cei vii. (Chateaubriand)

Cel ce se transformă în vierme nu se poate plânge după aceea că e călcat în picioare. (Immanuel Kant)

Cel ce vrea să facă ceva şi nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca şi când ar fi fă-

cut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire la cele bune, cât şi la cele rele. (Sf. Marcu Ascetul)

Cel leneş pune pricini şi zice: "Afară este un leu, aş putea să fiu sugrumat în mijlocul uliţelor".

(Solomon 22.13)

Cel mai bun prieten îţi poate ajunge cel mai mare duşman, şi invers. (Machiavelli)



Cel mai important lucru e să vrei ceea ce poţi. (André Maurois)

Cele mai bune şi mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, nici măcar atinse fizic. Ele trebuie simţite în

inimă, iar unul dintre ele este prietenia. (Scriitoarea americană Helen Keller, născută oarbă şi surdă)

Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot

să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar

celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!



(I Corinteni 7.8-10)

Cine cunoaşte numai teoretic adevărul Evangheliei, poate să fie un savant, dar nu un creştin.

(Nichifor Crainic)

Cine nu cade nu se poate înălţa. (Lucian Blaga)

Cine vrea să creadă, ajunge să poată să creadă. 7.15

Creativitatea este un drog fără de care nu se poate trăi. (Cecil B. DeMille)

Credinţa e incidenţa divină care poate revela adevărul. (Petre Ţuţea)

Credinţa în Dumnezeu, care face atât cât e cu putinţă pe om asemenea cu Dumnezeu, ia pe Dumnezeu

ca dascăl potrivit, singurul care poate face ca omul să semene cu Dumnezeu.

(Cuviosul Clement Alexandrinul)

Creştinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poţi să-l imiţi, im-

perfect, dar una e imitarea şi alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod total.

(Petre Ţuţea)

Crucea este făcută din slăbiciunile şi înfrângerile noastre, însă chemarea este clară: Să ne iubim crucea!

Poate acesta să fie actul cel mai dificil, să te accepţi aşa cum eşti. (Teologul Paul Evdochimov)

Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis.

(Părintele Dumintru Stăniloae)

Cu cât creşti şi devii mai mare şi mai important prin creaţiile tale, cu atât îi priveşti cu mai mult respect şi

cu mai mare smerenie pe creatorii dinaintea ta. La vârsta voastră (a studenţilor cărora le vorbea),

ziceam: Eu. Eu eram cel mai mare. Când am împlinit vârsta de 25 de ani, am început să zic:



Eu şi Mozart. Astăzi, pot să spun doar: Mozart. (Charles François Gounod)

Cu norocul de partea ta, te poţi descurca şi fáră minte. (Giordano Bruno)

Cu o memorie omenească se pot face lucruri uimitoare, dacă o îndrepţi către un singur domeniu de activi-

tate. (Mark Twain)

Cu prudenţă se pot comite tot felul de imprudenţe. (Jules Renard)

Cu puţină strategie, viaţa poate fi transfigurată. (Constantin Noica)

Cugetul curat e ca ochiul sănătos, nu poate suferi nicio murdărie. (Richard Wurmbrand)

Cum poţi să biruieşti un duşman decât făcându-ţi-l prieten! (Abraham Lincoln)

Cum să ne rugăm? Cum putem. (Sfântul Marcu Ascetul)

Cunoaşterea de sine este acea frânghie subţire de care ne putem agăţa pentru a nu cădea în prăpastia

păcatului.(Sfântul Vasile cel Mare)

Cunoaşterea noastră nu poate fi decât limitată, în timp ce ignoranţa trebuie să fie în mod necesar infinită.

(Karl Popper)

Curajul poate înfrânge nenorocul. (Proverb englezesc)

Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, ca şi tu să afli de la om, că omul poate ajunge Dumnezeu.

(Cuviosul Clement Alexandrinul)

Cuvântul tăcerii este foarte puternic şi nu putem să-i prindem frecvenţa. 7.5

Cuvântul tăcerii se sprijină pe harul lui Dumnezeu şi nu pe puterea omenească. El poate fi auzit ori-

unde în lume. Materia se transfigurează în duh, cuvântul se transformă în tăcere grăitoare. 7.5

Da, avem mulţi savanţi şi oameni de ştiinţă, dar atât de ignoranţi în realităţile divine; avem o mulţime de filo-

sofi, dar atât de puţini oameni ai lui Dumnezeu, pentru care Hristos este totul şi care pot să arate

semenilor drumul drept spre mântuire. (Sadhu Sundar Singh, un vestit hindus convertit la

creştinism în secolul trecut)

Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele. Unul care prigoneşte dreptatea ar putea

oare să domnească? Şi vei osândi tu pe Cel mare şi drept? (Iov 34.16, 17)
Dacă ai multe fapte bune, poţi uşor să-ţi acoperi cu ele păcatele; dar dacă eşti gol de fapte bune, fiecare

păcat îţi face o rană de moarte. Ca să nu se întâmple asta, să ne înarmăm cu fapte bune.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să ră-

mână nepăsătoare la orice pagubă până pe patul de moarte, această forţă este iubirea. (Poetul

bengalez Rabindranath Tagore)

Dacă Galileo ar fi spus în versuri că pământul se învârte, poate că inchiziţia l-ar fi lăsat în pace.

(Thomas Hardy)

Dacă Iisus nu este Dumnezeu, atunci eu nu mă pot îndumnezei. (Sfântul Atanasie cel Mare)

Dacă lipseşte vrăjmaşul, atunci lipseşte desigur şi cununa biruinţei, căci nu poate fi vorba de biruinţă dacă

nu este şi cineva învins. (Sfântul Grigorie de Nyssa)

Dacă nu îi laşi speranţe, inima se poate frânge. (Thomas Fuller)

Dacă nu poţi explica ceva unui copil de şase ani, atunci nici tu nu ai înţeles. (Albert Einstein)

Dacă nu poţi să-l ajuţi, cel puţin nu-l încurca. (Proverb arab)

Dacă nu poţi sta lângă un om când îi este greu, nu ai dreptul să stai lângă el când îi este bine.

(Paulo Coelho)

Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.(Părintele Arsenie Boca)

Dacă ştiinţa nu are patrie, omul de ştiinţă trebuie să se gândescă mereu la tot ceea ce poate face pentru

gloria patrie sale. (Louis Pasteur)

Dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa



poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la el, cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se

în Dumnezeu. (Părintele Arsenie Boca, 9.7)

Dacă toată bogăţia unui om se află în mintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure. (Benjamin Franklin)

Dacă un om nu este smintit, poate fi vindecat de orice nebunie în afară de vanitate.

(Jean Jacques Rousseau)

Dacă vrei succes, atunci nu te baza pe alte persoane să facă ceea ce tu poţi face! (Sasha Azevedo)



Dacă-ţi urmezi steaua, nu poţi greşi destinaţia divină. (Dante Alighieri)

Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele

rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit pră-

pastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.



(Luca 16.25, 26

De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost

peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult de-

cât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda. (I Corinteni 10.12, 13)

De ai inimă trează, poţi să te mântuieşti. (Avva Pambo)

De asemenea, Mântuitorul Hristos ne dăruieşte harul, mila şi iertarea păcatelor, ca medicamente con-

tra sentimentelui de vinovăţie şi izbăvirea de greutatea copleşitoare a conştiinţei vinovate, tuturor ce-

lor care cu pocăinţă se apropie de Dumnezeu şi de tainele Sale în Sfânta Biserică. Împotriva tristeţii

mai putem lupta prin pocăinţă, unul din cele mai puternice mijloace de vindecare a acestei boli

spirituale. (vezi Tristeţea/ )

De ce să compătimeşti în loc să ajuţi, dacă poţi? (Cicero)

De ce vorbiţi deşertăciuni şi nu împliniţi ceea ce vi s-a poruncit? (înecarea sfântului) Eu văd ceea ce

voi nu puteţi vedea. Iată, de faţă stau în slavă cei ce au venit să mă primească. Şi aşa a fost

încununat de îngeri în mucenicia sa Sfântul Sava de la Buzău la anul 372.



De conştiinţă nu putem fugi niciodată. (Fericitul Augustin)

De fapt, putem considera geometria cea mai veche ramură a fizicii … Fără ea n-aş fi putut formula teoria

relativităţii. (Albert Einstein)

De-a lungul istoriei, ceea ce a făcut ca răul să triumfe a fost inerţia celor care ar fi putut acţiona, indiferenţa

celor care aveau mai multă minte, tăcerea vocii justiţiei când conta cel mai mult. (Haile Selassie)

Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus,

ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta? (Ioan 6.60, 61)

Deci, de la însuşi lucrul care se deapănă în minte, poţi cunoaşte care drac s-a apropiat de tine.

(Evagrie Ponticul)

Deşi este cât se poate de scundă, frica are o umbră lungă. (Ruth Gendler)

Diavolul este asemenea unui câine în lanţ; latră, se agită, dar nu te poate muşca. Dar dacă te apropii de el,



îţi poate face mult rău. (Sfinţii Părinţi)

Diavolul poate înşela, poate pune piedici celor trândavi, dar nu poate opri, nu poate sili. (Sfântul Ioan

Gură de Aur)

Diogene a fost întrebat: Ce-ai să faci dacă ţi se sparge butoiul în care trăieşti? Nu mă frământă, răs-

punse filosoful. Locul pe care îl ocup eu nu se poate sparge. (Diogene din Sinope)

Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi

Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma. (Ioan 13.36)

Doamne, Iisuse Hristoase, magii Ţi-au adus aur, smirnă şi tămâie. Eu ce pot să-Ţi dau?


  • Păcatele tale! (Fericitul Ieronom)

Dragostea nu poate fi manifestată în exterior fără fapte, aşa cum focul nu poate fi întreţinut fără combustibil.

(Ellen G. White)

Dumnezeu este ocrotitorul cel bun al răbdării noastre. Dacă ai lăsat pe seama Lui nedreptatea altora, El

este răzbunător, pentru daune - despăgubitor, pentru durere – medic, pentru moarte - dătător

de viaţă. Cât de mult poate răbdarea să-L aibă pe Dumnezeu datornic. (Tertulian)

Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce. 9.14

Dumnezeu poate decide dacă şi când survine ispita. 12.17

Dumnezeu poate decide modul în care aceste circumstanţe ne afectează. 12.17

Duşmanii noştri se bucură, bat din palme şi se veselesc atunci când, din pricina mulţimii necazurilor, ne pier-

dem nădejdea, nu mai putem judeca şi renunţăm să ducem mai departe lupta. (Sfântul Vasile cel Mare)

Economia poate fi privită ca fiica prevederii, ca sora cumpătării şi mama libertăţii. (Samuel Smiles)

Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.

(Nelson Mandela)

Efectul pe care-l poate avea păcatul asupra minţii şi asupra sentimentelor umane este devastator. Aşa

este păcatul, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur; înainte de a fi săvârşit, ne întunecă judecata

şi ne înşeală mintea, dar după ce a fost săvârşit ne apare lămurit înaintea ochilor grozăvia lui.

Plăcerea aceea scurtă şi ruşinoasă ne chinuie mereu şi ne umple de ruşine.

(Din emisiunea “Cuvântul care zideşte”)

Efectele postului nu se pot simţi imediat. Uneori e nevoie de 40 de zile, alteori , ca în cazul proorocului Ilie,

trei ani şi şase luni, sau poate o viaţă întreagă. Cert este faptul că postul ne face mai înţelepţi, ne poate ară-

ta pregătiţi pentru toate ispitele şi valurile vieţii. Alte roade pe care le dobândim în urma postului sunt taini-

ce. În fiecare biserică îngerii înscriu pe cei care postesc. Ia aminte, dar, ca nu cumva din pricina unei mici

plăceri, ce ţi-o dau bucatele, să suferi paguba de a nu fi înscris de înger, fugind dinaintea celui care înrolea-

ză ostaşi Este mai mică primejdia când un soldat aruncă pavăza şi fuge, decât atunci când un creştin

aruncă postul, arma cea tare şi puternică. (Sfântul Vasile cel Mare)

Ei nu pot lua demnitatea nostră dacă nu le-o dăm noi. (Mahatma Gandhi)

Eu nu pot cinsti pe zeii voştri surzi şi muţi, închipuiţi prin metale, piatră sau marmură şi cinstesc pe Dom-

nul meu, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care este Adevăratul şi Atotputernicul

Dumnezeu. (Sfântul Mucenic Donat diaconul, torturat şi decapitat, anul 307)

Există două feluri în care poţi fi prostit. Primul este să crezi ceea ce nu este adevărat; cel de al doilea este

să refuzi să crezi ceea ce este adevărat. (Soren Kierkegaard, filosof şi teolog danez)

Existenţa lui Dumnezeu nu se poate dovedi şi e păcat să cauţi s-o explici cuiva. Crezi numai … şi afirmi.

(Camil Petrescu)

Experienţa este cel mai brutal dintre dascăli. Însă înveţi; Doamne, cât de mult poţi învăţa. (Clive Staples

Lewis)

Ezitând, nu poţi câştiga nicio bătălie. (Vaclav Havel)



Fă bine cât poţi de mult şi vorbeşte despre asta cât poţi de puţin. (Charles Dickens)

Fără ajutor haric, nu poţi birui nici măcar o patimă. 7.13

Fără de filosofie şi fără de raţiunea cea dreaptă, nimeni nu poate dobândi înţelepciunea.

(Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful)

Fără har nu se poate face nimic. (Sfântul Simeon Noul Teolog)

Fără milostenie nu poţi intra în împărăţia cerurulor. 6.7

Fereastra spre lume poate fi acoperită cu un ziar. (Stanislaw Jerzi Lec)

Fericirea este un bun pe care dacă-l dobândeşti, nu mai poţi dori nimic altceva.

(Berţius, scriitor bisericesc)

Fericirea nu depinde de ce eşti sau de ce ai, ci doar de ceea ce gândeşti. Mulţumirea aduce fericire chiar şi

săracului, iar nemulţumirea aduce sărăcie chiar şi bogatului. Viitorul vine către noi bucăţică după bucă-

ţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă, dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă, va fi

mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mulţumiţi. (Confucius)

Fericirea nu poate fi cumpărată cu bani şi dragostea nu poate fi dobândită cu forţa. (Emile Zola)

Fericirea poate fi întâlnită într-un simplu grăunte de nisip din deşert. (Paulo Coelho)

Fiecare dintre noi este înzestrat cu aceste puteri prin care poate să decidă asupra hotărârilor pe care le ia.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Fiecare om poate să fie un mic creion, prin care Dumnezeu să poată scrie lumii o scrisoare de dragoste.

(Maica Tereza de Calcuta)

Filosofia este lucrul cel mai mare şi mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalţe până la

Dumnezeu şi să ne apropie de El, iar sfinţi cu adevărat sunt numai aceia care-şi deprind mintea

cu fiolosofia. (Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful)

Frumuseţea cea adevărată se poate contempla numai de cel care are curăţită mintea.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Genialitatea poate avea limitele sale, dar prostia nu are acest handicap. (Elbert Hubbard)

Gloria nu-l poate desfăta pe cel ce o câştigă prin furt şi nu prin vrednicie. ((Nicolai V. Gogol)

Glumind, putem spune orice, chiar şi adevărul. (Sigmund Freud)

Grija şi spaima dispar atunci când omul crede din adâncul sufletului că Dumnezeu îl poate ajuta. 11.9

Grijile nu sunt altceva decât o deprindere mentală foarte dăunătoare, iar eu îmi pot schimba orice deprin-

dere cu ajutorul lui Dumnezeu. (Norman Vincent Peale)

Iadul este locul unde nu iubeşti şi nu poţi iubi. (Sfinţii Părinţi)

Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate

ierte păcatele decât unul Dumnezeu? (Luca 5.21, 22)

Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea

intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh

este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi gla-

sul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul. A

răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui

Israel şi nu cunoşti acestea? (Ioan 3.5-10)

Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii nu are leac, dar are

pedeapsă. (Părintele Arsenie Boca)

Imaginaţia poate să producă boli în om – şi poate să le şi vindece. (Paracelsus, alchimist, medic, astrolog

şi filosof elveţian)

Imoralitatea nu poate fi decât o consecinţă a lipsei de sensibilitate estetică. (Ionel Teodoreanu)

Inima are taine pe care nicio raţiune nu le poate pătrunde. (Guy de Maupassant)

Inteligenţa nu înseamnă să nu faci greşeli, ci să vezi repede cum poţi să le îndrepţi. (Bertolt Brecht)

Invidia, viciu neputicios, nu se poate ridica până la însuşirile înalte, ci se târăşte jos, pe pământ, ca vipe-

ra ce se ascunde. (Ovidius)

Iubirea nu se poate defini. (Părintele Serafim Joantă)

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru handicapurile mele, căci prin ele am ajuns la mine însămi, la El, şi am pu-


Yüklə 7,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   ...   162




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin