Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

(Ecclesiastul 7.13)

Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe ni-

meni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tine-

reţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă

săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie.(Marcu 10.19-21)

Strâmt/ Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale. Iar

ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de minunea mântuirii dreptului. Ei vor zice,

căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată

de batjocură şi ţinta ocărilor noastre. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 5.1-3)

Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de

nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.

Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. (Matei 24.21-23)

Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădă-

cină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt,

îndată se smintesc. (Marcu 4.16, 17)

Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în

strâmtorări, în bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; în curăţie, în cunoştin-

ţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică. (II Corinteni 6.4-6)

Dacă te arăţi slab în ziua strâmtorării, puterea ta nu este decât slăbiciune. (Solomon 24.10)

Dar Egiptenii s-au purtat rău cu noi şi ne-au strâmtorat şi ne-au silit la munci grele. (Deutoronomul 26.6)

Dreptul scapă din strâmtorare, şi cel fără de lege îi ia locul. (Solomon 11.8)

Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei ca-

re o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.

(Matei 7.13, 14)

Îngerul Domnului însă a trecut iar şi a stat la loc strâmt, unde nu era chip să te abaţi nici la dreapta, nici la

stânga. (Numerii 22.26)

Prin păcatul buzelor se prinde în laţ păcătosul, iar dreptul (prin dreptatea lui) scapă din strâmtorare.

(Solomon 12.13)

Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea. După ce se

va scula stăpânul casei şi va încuia uşa şi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: Doamne,

deschide-ne! - şi el, răspunzând, vă va zice: Nu vă ştiu de unde sunteţi. (Luca 13.24, 25)

Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis:

Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?

(Luca 8.45)

Stricăciunea/ A ajunge nestricăcios înseamnă a participa la dumnezeire. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Această prigoană porneşte în fiecare om din sufletul lui, când sufletul îi este stricat de pofte fără de

Dum nezeu, de tot felul de plăceri, de nădejdi deşarte, de visuri pline de stricăciune. …

(vezi Prigoana/)

Ca un izvor tulbure şi stricat, aşa este dreptul care şovăie în faţa celui nelegiuit. (Solomon 25.26)

Care e diferenţa dintre un filosof şi un creştin? Unul este discipol al Greciei, celălalt al cerului. Unul care

umblă după glorie, celălalt după mântuire. Unul mânuitor al vorbelor, celălalt al faptelor bune. Unul

care clădeşte şi altul care dărâmă. Unul iubitor de greşeală, celălalt duşman al ei. Unul care strică

adevărul şi altul care-l restabileşte, lămurindu-l. Unul care fură şi altul care păzeşte să nu se fure.

(Tertulian)

Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui: Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mă-

rire, cinste şi nestricăciune, iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun

nedreptăţii: mânie şi furie. (Romani 2.6-8)

Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îm-

brace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup)

muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de

biruinţă.Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?".

(I Corinteni 15.53-55)

Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va

vesti adevărul Tău? (Psalmi 29.9)

Cel care iubeşte aurul nu se va îndrepta şi cel care aleargă după stricăciune se va sătura de ea.

(Ecclesiasticul 31.5)

Cumplit lucru e beţia. E în stare să adoarmă simţurile, să întunece mintea. Face mort şi fără de putere

pe omul înzestrat cu raţiune, omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ legân-

du-l cu lanţuri de nedezlegat. … Poate fi oare om mai ticălos decât beţivul, care e mereu cu capul

ameţit de băutură, care toarnă vin în el în fiecare zi de-şi strică judecata gândurilor? …

(Sfântul Ioan Gură de Aur, vezi Beţia/)

Dacă mintea se va elibera de tot ceea ce este potrivnic ei, se va odihni şi va afla un alt veac nou şi va

cugeta la cele noi şi nestricăcoase. (Sfântul Isaia Pustnicul)

De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde.

Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune.

(Faptele Apostolilor 2.26, 27)

Dintre toate relele omeneşti, singur păcatul este adevăratul rău. Cu adevărat, infecţia sufletului este

păcatul, o stricăciune de nesuferit care duce la moarte veşnică. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale. Iar prin pizma diavo-

lului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.

(Cartea Înţelepciunii lui Solomon 2.23, 24)

Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi

la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom

schimba. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup)

muritor să se îmbrace în nemurire. (I Corinteni 15.51-53)

Însuşirea nestricăciunii 4.12

Lăcomia adesea slăbeşte simţământul omeniei şi strică dreapta judecată. (Sfântul Ambrozie al

Mediolanului)

Limba clevetitoare pe mulţi i-a clătinat şi i-a risipit dintr-un neam într-alt neam şi cetăţi tari a surpat şi

casele celor mari a stricat. Limba clevetitoare femei vrednice a izgonit şi le-a lipsit de ostenelile lor.

Cel care ascultă de ea, nu va afla odihnă, nici nu va locui cu linişte. (Ecclesiasticul 28.15-17)

Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l

luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă,

iar noi, nestricăcioasă. (I Corinteni 9.24, 25)

Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adu-

naţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.

(Matei 6.19, 20)

Păstrează trupul acesta curat şi nepătat, ca duhul care locuieşte în el să dea mărturie de el şi să fie în-

dreptăţit trupul tău. Vezi să nu se suie la inima ta gândul că trupul acesta este stricăcios si să-l su-

pui vreunei întinăciuni. Dacă-ţi întinezi trupul, întinezi şi Duhul cel Sfânt, iar dacă întinezi trupul nu

vei trăi. (Herma, autorul scrierii “Păstorul”)

Pentru ce te strici de râs când eşti vinovat de atâtea păcate? (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Plânsul este o durere a sufletului, iar râsul o stricare a învăţăturii. (Scriitorul bisericesc Salvianus)

Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor

scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit,

care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (I Petru 3.3, 4)

Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.

(Matei 5.17)

Trupul se află între stricăciune şi nestricăciune, dar el nu este nici stricăciune, nici nestricăciune.

Atunci când a fostdominat prin intermediul plăcerilor de stricăciune, el, care era făptura nestri-

căciunii, a înclinat către ţărâna pământului. Ca urmare, a fost dat morţii de către Dumnezeu pen-

tru a fi cuminţit, dar n-a fost părăsit, nici lăsat pradă stricăciunii. (Metodiu de Olimp,

scriitor bisericesc din secolul al treilea)

Unui om bogat i-a rodit din belsug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să a-

dun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi

strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele. …. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte

vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi a-

dună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu. (Luca 12.16-21)

Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă la întuneric! Vai de cei

care zic: "Cine ne vede? Cine ne ştie?" Ce stricăciune! Oare olarul poate fi socotit drept lut?

Lucrul poate oare zice despre lucrător: "Nu m-a făcut el!" Vasul zice oare despre olar: "El nu

pricepe?" (Isaia 28.15, 16)

Viaţa fără cuvânt foloseşte mai mult decât cuvântul fără viaţă. Prima tace şi zideşte, al doilea strică şi

tulbură, dar când şi cuvântul şi viaţa merg împreună, alcătuiesc imagiea întregii filosofii.

(Sfântul Isidor Pelusiotul)

Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât

să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. (Matei 5.13)

Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu ase-

mănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.

(Romani 1.22, 23)

Strigătul/ Apoi Domnul mi-a spus: "Tu să nu te rogi pentru poporul acesta spre binele lui. De vor posti, nu voi auzi

strigarea lor; de vor aduce arderi de tot şi prinoase, nu voi primi, ci cu sabie, cu foamete şi cu

cu molimă îi voi pierde". (Ieremia 14.11, 12)

Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n-a găsit-o. Şi alergând apoi în mulţime, a stri-

gat: "O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor.

Olofern zace la pământ, cu capul retezat!" (Iudita 14.17, 18)

Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat

către el din cer şi a zis: "Avraame, Avraame!" Răspuns-a acesta: "Iată-mă!" Iar îngerul a zis: "Să nu-

ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi

pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău". (Facerea 22.10-12)

Atunci a zis Domnul către Moise: "Ce strigi către Mine? Spune fiilor lui Israel să pornească, iar tu ridi-

că-ţi toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte şi vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării,

ca pe uscat. Iată, Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi a tuturor Egiptenilor, ca să meargă pe urmele

lor. Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui, asupra carelor lui şi a-

supra călăreţilor lui. Şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul, când Îmi voi arăta slava Mea

asupra lui Faraon, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui". (Ieşirea 14.15-18)

Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat. (Psalmi 21.5)

Când a ajuns la trepte, a trebuit, de furia mulţimii, să fie purtat de ostaşi. Căci mergea după el mulţime de

popor, strigând: Omoară-l! (Faptele Apostolilor 21.35, 36)

Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas

tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Iar

sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta

drept a fost. (Luca 23.45-47)

Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde.

(Solomon 21.13)

Credeţi-mă, rugăciunea este un strigăt de speranţă. (Alfred de Musset)

Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, şi strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotă-

rât să se împlinească cererea lor. (Luca 23.23, 24)

De aceea am strigat noi către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri; iar Domnul a auzit strigarea noastră,

a văzut nenorocirea noastră, muncile noastre şi împilarea noastră. (Deutoronomul 26.7)

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine. Să se

îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.

(Psalmi 140.1, 2)

El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Îndreptaţi calea Domnului", precum a zis Isaia proorocul.

(Ioan 1.23)

Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al

nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu,

Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27.45, 46)

Iar eu întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut. (Psalmi 68.15)

Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două

de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis şi multe

trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea

sfântă şi s-au arătat multora. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi

cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!

(Matei 27.50-54)

Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetea-

ză cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie

vor curge din pântecele lui. (Ioan 7.37, 38)

Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul

Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea. Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va au-

zi glasul Lui. Trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea

cu credincioşie; El nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi aşezat legea pe pământ; căci

învăţătura Lui toate ţinuturile o aşteaptă. (Isaia 42.1-4)

Îmbrăcatu-s-au păşunile cu oi şi văile vor înmulţi grâul; vor striga şi vor cânta. (Psalmi 64.14)

În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui um-

pleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele,

cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul, zicând: "Sfânt, sfânt, sfânt este Dom-

nul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!" Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din

ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. (Isaia 6.1-4)

Nu uita strigătul vrăjmaşilor Tăi! Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea spre Tine.

(Psalmi 73.24)

O mare piedică în calea progresului omenirii este faptul că oamenii nu ascultă pe aceia care vorbesc pru-

dent, ci pe aceia care strigă mai tare. (Arthur Schopenhauer)

S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Mun-

tele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul

norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor.

Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi

patruzeci de nopţi. (Ieşirea 24.15-18)

Strigaţi Domnului tot pământul, slujiţi Domnului cu veselie, intraţi înaintea Lui cu bucurie. (Psalmi 99.1)

Strigaţi, că aproape este ziua Domnului, ea vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic. (Isaia 13.6)

Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de

noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copi-

lului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. [(Marcu 9.22-24) Într-un comentariu

la această pildă, părintele Mihai Hau spunea că: “Tatăl copilului nu era sută la sută credincios, dar

era sută la sută sincer.”]

Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind

că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem

aici. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a

lui Sila; şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să

fac ca să mă mântuiesc? (Faptele Apostolilor 16.27-30)

Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!

Fiica mea este rău chinuită de demon. (Matei 15.22)

Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenun-

chind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.

(Faptele Apostolilor 7.59, 60)

Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos într-o cetate a seminţiei lui Iuda. Şi a

intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutul Mariei, pruncul a săl-

tat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată

eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine

Maica Domnului meu? (Luca 1.39-43)

Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând şi tânguindu-se şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea

mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!

(Apocalipsa 18.19)

Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă!(Marcu 10.48)

Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe

Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. Şi l-a întrebat: Care îţi

este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi. (Marcu 5.7-9)

Şi strigând ei şi aruncând hainele şi azvârlind pulbere în aer, comandantul a poruncit să-l ducă în fortărea-

ţă, spunând să-l ia la cercetare, cu biciul, ca să cunoască pentru care pricină strigau aşa împotriva lui. Şi

când l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel a zis către sutaşul care era de faţă: Oare vă este îngăduit să

biciuiţi un cetăţean roman şi nejudecat? (Faptele Apostolilor 22.23-25)

Şi văzând arhiereii şi cărturarii minunile pe care le făcuse şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: Osa-

na Fiului lui David, s-au mâniat, şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-

aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă? (Matei 21.15, 16)

Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi

la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l

să meargă. (Ioan 11.43-44)

Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El

le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, da-

că eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers

pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând:

Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce

te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând:

Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. (Matei 14.26-33)

Văzut-am desfrânarea ta şi strigătele tale de plăcere, netrebniciile tale şi urâciunile tale de pe dealuri şi

din câmp. Vai ţie, Ierusalime, tu eşti necurat! Dar până când...?" (Ieremia 13.27)

Vorbele celui înţelept spuse domol sunt mai ascultate decât strigătul unui stăpân între nebuni.