Învăţământul şi cercetarea ştiinţifică românească: în căutarea unui nou echilibru (XXV)
Yüklə 317,16 Kb.
|
|
Învăţământul şi cercetarea ştiinţifică românească: în căutarea unui nou echilibru (XXXIX) Politica învăţământului ştiinţific românesc în era globalizării (I) Lucrare publicată drept fascicula 39 a seriei “Învăţământul şi cercetarea ştiinţifică românească”, Evrika 22(261-262) 4-10, mai-iunie 2012 GAZETA MATEMATICĂ (1895): Entuziasm, Armonie, Sacrificii continue, Muncă dezinteresată EVRIKA: Scripta Manent! Omul sfinţeşte locul! → Au bine-meritat de la Patrie! La crise du capitalisme mondialisé a mis en lumière les erreurs et les impasses des démocraties depuis la chute de l’Union soviétique [1a] Prof. dr. Dan-Alexandru Iordache1, 2 1 Departamentul de Fizică, Universitatea “Politehnica” din Bucureşti 2 Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), secţia de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei
Deşi există unele predicţii [relativ vechi, dar deloc liniştitoare, prin romane science-fiction ca acelea ale lui H. G. Wells (1866-1946)] privind caracteristicile societăţii umane globalizate, în fapt nu ştim nimic precis în această privinţă. Pe moment, constatăm însă că – în prima etapă a tranziţiei spre globalizare – există nenumărate incertitudini majore, dintre care vom menţiona: a) ţara noastră a “alergat” (cu multe eforturi) spre o societate democratică, dar … ajungând în apropiere am constatat că trecând peste importantele sale avantaje [ale (relativ) liberei informaţii, mobilităţilor internaţionale ale persoanelor şi mărfurilor, etc, care au permis şi documentarea pentru acest material], au apărut – îndeosebi în actuala perioadă de criză a societăţilor democratice – numeroase semne de întrebare majore asupra competitivităţii acestor state în raport cu cele având tendinţe dictatoriale (China, într-o anumită măsură, chiar şi Rusia)1; b) posibilităţile Uniunii Europene de redresare în câţiva ani (cu păstrarea sistemului democratic) după criza actuală,2 c) raporturile de forţe economice (implicit şi) militare de peste câteva decenii; este de aşteptat ca alături de statele cu tradiţii industriale şi mari teritorii (cum sunt Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia, Canada, poate şi Australia) să se instaleze ca mari puteri o serie de state “emergente”, precum China, India, Brazilia (poate şi Indonezia)3.
După cum reiese din opiniile recente ale: (a) fostului preşedinte Bill Clinton, într-o perioadă economică fastă a USA: “Graduate 10,000 new American engineers annually by partnering with firms and universities to encourage students to pursue math- and science-related fields”4 [2], b) firmei Exxon: “The value of math and science education to Europe’s future cannot be overstated. The importance is, in fact, incalculable”5 [3], c) Ministrului francez Laurent Wauquiez al Învăţământului şi Cercetării): “Avoir un diplôme universitaire est la meilleure assurance antichômage”6 [4], precum şi din: d) consecinţele absenţei specialiştilor cu înaltă calificare tehnico-ştiinţifică: “En août et septembre, les exportations de l’industrie high-tech en Israel ont reculé de 10%. Et, pour les experts, la récession n’est pas seule responsable. … Actuellement, le fer de lance de l’économie israélienne est en manque, chaque année, de 2500 diplômés”7 [1b], e) rezultatele din decembrie 2010 ale testului standardizat organizat de OCDE şi reunind 65 ţări (Pisa), care au evidenţiat pregătirea net superioară a absolvenţilor liceelor din China “Les adolescentes de Shanghai sont arrivés très au-dessus de la moyenne internationale” [1c]8, f) domeniile Sănătăţii şi – respectiv – Educaţiei (învăţământului) – obiect al fundaţiilor unor personalităţi recunoscute, spre exemplu: (i) specialistul american în informatică Bill (William) Gates (III), care dintr-o avere evaluată la cca. 46,5 miliarde $, a rezervat nu mai puţin de 27 miliarde $ (cca. 60%) pentru fundaţia sa cu obiectul indicat [5], (ii) omul de afaceri maghiaro-britanic George Soros, cu activităţi bine-cunoscute de acest gen în Europa centrală şi de Est, … (iii) antreprenorul român (ing. chimist) George Malaxa, lansat în ţara noastră (1920-1950) prin recondiţionarea parcului feroviar, care a înfiinţat spitale, a sponsorizat oameni de ştiinţă [alegând pe unul dintre aceştia (George Emil Palade) drept ginere, şi sprijinindu-l financiar pentru finalizarea cercetărilor sale care au condus la obţinerea unicului premiu Nobel de către un savant român!], etc. Analiza informaţiilor de care dispunem cu privire la evoluţia diferitelor state spre globalizare, evidenţiază că principalele caracteristici certe ale acestui proces sunt: a) importanţa excepţională a studiului Matematicii şi Ştiinţelor de către elevi şi studenţi: după cum reiese din opiniile prezentate mai sus ale unor oameni politici sau specialişti în domenii tehnico-ştiinţifice din USA, Franţa, Israel, China, etc, studiul ştiinţelor nu reprezintă un “hobby” (o acţiune “gratuită” a unor profesori şi elevi, în lipsă de alte distracţii”), ci este un mijloc de neînlocuit pentru asigurarea progresului social şi … combaterea crizelor economice! b) date fiind posibilităţile materiale şi intelectuale limitate (faţă de necesităţile uriaşe ale unei omeniri globalizate), chiar şi ale celor mai puternice (prin tehnologii moderne, populaţii de sute de milioane oameni sau mai mult, şi suprafeţe de milioane km2) state, “simbioza”: (i) ţărilor creatoare de tehnologii cu totul noi9, cu: (ii) ţările care aplică şi perfecţionează aceste tehnologii, este strict obligatorie; din păcate, deocamdată “simbiozele” realizate nu funcţionează prea bine, statele din cea de a doua categorie recurgând frecvent la însuşirea fără plata drepturilor de autor a unor noi tehnologii sau elemente create în statele cu tradiţii îndelungate tehnico-ştiinţifice.
Sloganul “Lăsaţi-mă să învăţ!” nu este întâmplător. Aceşti copii vor cu disperare să înveţe şi mulţi dintre ei o fac în condiţii greu de suportat sau chiar de trăit chiar pentru un adult [6]. În romanul “Les carnets du majeur Thomson” (Pierre Daninos), după câţiva ani petrecuţi în Franţa, ofiţerul britanic Thomson este întrebat “Câte partide (politice) există în Franţa?”. Răspunsul a fost “Lăsaţi-mă o clipă să-mi amintesc ce populaţie are Franţa! … Ah, da: 40 milioane, deci … în Franţa există … 40 milioane de partide!”. În privinţa României, situaţia este oarecum asemănătoare: în loc de 2-3 partide (ca în Marea Britanie sau USA), avem foarte multe partide, care la rândul lor sunt divizate în multe curente (politice), etc. Cu privire la problema examinată de acest studiu, este importantă existenţa în ţara noastră a următoarelor grupuri de interese: a) grupul “oamenilor de afaceri”: (i) licite, sau mai puţin licite, (ii) cu avantaje importante sau neglijabile pentru populaţie (acest grup este principalul reprezentat de partidele politice), b) grupul specialiştilor în probleme tehnico-matematice (majoritatea specialiştilor în ştiinţe tehnice), c) grupul specialiştilor în probleme tehnico-ştiinţifice [cu reprezentanţi de “marcă”: Acad. Nicolae Vasilescu-Karpen (n. 1870) – primul Rector (1920) al Institutului Politehnic din Bucureşti, Acad. Ştefan Vencov (1899-1955) – Rector al I.P.B. în primii ani (1951-1955) după al doilea război, Acad. Ilie Murgulescu (1902-1981) – Ministru al Învăţământului (1953-1957, 1960-1963) şi Preşedinte al Academiei Române (1959-1966), Acad. Ioan Ursu], d) grupul specialiştilor în problemele ştiinţelor umaniste şi sociale, respectiv în domeniul învăţământului preuniversitar: e) grupul profesorilor şi elevilor celor mai bune licee ale noastre (de obicei, aşa-numitele Colegii naţionale), f) grupul profesorilor şi elevilor liceelor care doresc să se afirme. România şi-a început procesul de convergenţă spre globalizarea internaţională din primele zile ale lunii Ianuarie 1990. Desigur, acest proces are multe aspecte favorabile ţării noastre, dar … posedă şi unele caracteristici clar nefavorabile, îndeosebi dacă această evoluţie este tratată cu superficialitate. Din păcate, una dintre caracteristicile nefavorabile - destul de frecventă în ţările democratice - ale acestui proces (şi care s-a “instalat” rapid la noi) este cea a minimizării învăţământului ştiinţific. Această tendinţă s-a manifestat din păcate chiar din primele zile ale lunii ianuarie 1990, când în mai multe unităţi de învăţământ au început “procesele profesorilor exigenţi”. Într-un fel, a fost un semnal că “nu mai avem nevoie de învăţământ ştiinţific performant”. Semnalul a fost “înţeles”, şi nivelul învăţământului nostru ştiinţific a început să scadă vertiginos.
Yüklə 317,16 Kb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||