Opere XX fl kafka

T

FRAGMENTE ♦ 215

în fotoliul său, îl împinse cît putu de aproape de cel în care stătea directorul-adjunct, îşi luă de îndată de pe birou hîrtiile necesare şi-şi începu raportul. Iniţial, directorul-adjunct părea aproape că nu-l ascultă. Placa de pe biroul lui K. era înconjurată de o mică balustradă sculptată.

Biroul era în întregime o operă excepţională, iar balus­trada era bine fixată în lemn. Dar directorul-adjunct păru să observe acolo, tocmai atunci, un punct slab şi încercă să îndrepte defectul lovind cu arătătorul în balustradă. Atunci K. vru să-şi întrerupă raportul, dar directorul-adjunct nu-i permise întrucît, după cum mărturisi, auzea şi înţelegea totul exact. Dar în timp ce pe moment K. nu putea să-i smulgă vreo observaţie la obiect, balustrada părea să necesite măsuri speciale, căci directorul-adjunct îşi scoase acum briceagul, luă linia lui K., pe care o folosi ca pîrghie, şi încercă să ridice balustrada, probabil ca să poată apoi mai uşor s-o înfigă şi mai adînc.

în raportul său, K. indusese o propunere cu caracter de noutate absolută şi trăgea nădejde că aceasta va avea un efect deosebit asupra directorului-adjunct. Acum, cînd ajunse la această propunere, nu putu face măcar o pauză, într-atît îl captiva propria-i muncă sau, mai curînd, într-atît îi făcea plăcere să constate că mai avea de spus un cuvînt la

' bancă şi ideile lui mai aveau forţa să-i justifice existenţa, deşi în ultima vreme conştiinţa însemnătăţii lui era tot mai puţin prezentă. Poate că tocmai această metodă de apărare era cea mai nimerită nu numai la bancă, dar şi la proces; era, poate,

_i mult mai bună decît orice altă apărare pe care o plănuia sau chiar o încercase.

Grăbindu-se cu explicaţiile, K. nu avea timp să-l abată în mod expres pe directorul-adjunct de la îndeletnicirea aces­tuia cu balustrada. în timpul lecturii raportului trecu însă de două-trei ori cu mîna liberă peste balustradă. încerca astfel, aproape involuntar, să-l liniştească pe directorul-adjunct şi să-i arate că balustrada nu avea nici un defect; chiar dacă exista vreunul, pentru moment era mai important şi chiar mai cuviincios să-l asculte pe K. decît să se ocupe de restau-rărea balustradei. Dar, aşa cum se întîmplă adesea cu oame-

i nii vioi dar activi numai din punct de vedere intelectual, directorul-adjunct se abandonase plin de zel acestei îndelet­niciri meşteşugăreşti. O parte a balustradei era deja ridicată

216 ♦ Franz Kafka

şi acum se punea problema reintroducerii colonetelor în găurile corespunzătoare. Or acest lucru era mai dificil decît tot ce făcuse pînă atunci. Directorul-adjunct trebui să se ridice în picioare, căutînd să apese cu amîndouă mîinile balustrada în placă. în ciuda tuturor eforturilor nu reuşi. în timpul lecturii — pe care de altfel o întrerupea frecvent pentru a vorbi liber — K. observase doar vag că directorul-adjunct se sculase. Cu toate că nu slăbise niciodată complet din vedere ocupaţia secundară a directorului-adjunct, K. presu-pusese totuşi că mişcarea acestuia era pricinuită de expunerea sa; se ridică, aşadar, şi el şi, ţinîndu-si degetul sub o cifră, îi întinse directorului-adjunct o hîrtie. Intre timp acesta înţele­sese însă că nu era suficient să apese cu mîinile şi, hotărît, se propti în balustradă, cu toată greutatea corpului. Ce-i drept, acum reuşi: colonetele intrară scîrţîind în găuri, dar în grabă una se frînse şi fragila stinghie de deasupra se rupse în două. — Prost lemn! exclamă directorul-adjunct şi se depărta supărat de birou.

T

CASA

Fără a fi avut mai întîi o anumită intenţie, K. încercase cu diferite prilejuri să afle unde-şi avea sediul instanţa unde se produsese primul denunţ în cazul său. îl află fără greutate, căci atît Titorelli cît şi Wolfhart îi spuseră chiar de la prima întrebare numărul exact al casei. Afişînd un zîmbet pe care-l avea totdeauna pregătit pentru planurile secrete care nu fuseseră supuse avizului său, Titorelli îşi completă ulterior informaţia arătînd că această instanţă nu avea nici cea mai mică însemnătate; ea comunicase numai ceea ce fusese autorizată să transmită; în fine, nu era decît organul cel mai mărunt al marii autorităţi acuzatoare înseşi, iar aceasta era, oricum, inaccesibilă pîrî'ţilor. Deci, dacă dorea ceva de la autoritatea acuzatoare — fireşte, totdeauna există multe dorinţe, dar nu totdeauna este înţelept să le exprimi —, atunci trebuia să se adreseze instanţei inferioare amintite, deşi nici aşa nu va pătrunde pînă la autoritatea acuzatoare propriu-zisă şi nici dorinţa sa nu va ajunge vreodată să fie cunoscută de aceasta.

K. se familiarizase deja cu firea pictorului; de aceea nu i se împotrivi, dar nici nu mai ceru alte informaţii, ci dădu din cap şi luă la cunoştinţă cele spuse. Ca de mai multe ori în ul­tima vreme i se păru'că Titorelli ţinea atît de tare să-l aga­seze încît îl înlocuia cu succes pe avocat. Deosebirea era că pe Titorelli nu-l abandonase şi, cînd i-ar fi convenit, s-ar fi putut dezbăra de el fără multă vorbă; în plus Titorelli avea mima deschisă şi era vorbăreţ, chiar dacă o dată cu trecerea timpului se dovedea tot mai puţin comunicativ; în fine, şi K. putea la rîndul lui să-l agaseze foarte bine pe Titorelli.

Şi în privinţa aceasta chiar aşa făcea: de multe ori vorbea despre casa aceea ca şi cum i-ar fi ascuns ceva lui Titorelli, ca şi cum ar fi stabilit legături cu acea instanţă, dar n-ar fi ajuns încă în stadiul de a le putea face cunoscute fără a se expune unor riscuri. Dar cînd Titorelli încerca să-l determine să-i ofere amănunte, K. schimba brusc subiectul şi multă vreme nu mai vorbea despre casa aceea. îi făceau plăcere asemenea

218 ♦ Franz Kafka

T

mici succese şi credea că acum îi înţelegea deja mult mai bine pe oamenii din mediul justiţiei, că putea să se joace cu ei; aproape că intrase el însuşi în rîndul lor şi dobîndise cel puţin pe moment o imagine de ansamblu mai bună, aceeaşi imagine care întrucîtva le facilita acestora accesul pe prima treaptă a justiţiei şi le permitea să rămînă acolo. Ce s-ar întîmpla dacă pînă la urmă el şi-ar pierde poziţia aceasta in­ferioară ? Acolo mai era o posibilitate de salvare: trebuia doar să se strecoare printre aceşti oameni. Dacă nu-l putu­seră ajuta la proces din cauza neînsemnătăţii lor sau din alte motive, puteau măcar să-l accepte în rîndul lor şi să-l as­cundă, ba chiar, dacă el făcea totul suficient de chibzuit şi discret, nici nu se puteau opune să-l slujească în acest mod'; mai cu seamă Titorelli nu i se putea împotrivi, căci acum K. devenise totuşi apropiatul şi binefăcătorul pictorului.

Cu astfel de speranţe sau cu unele asemănătoare K. nu se nutrea zilnic. în general îşi păstra discernămîntul şi evita să ignore sau să omită o dificultate, dar cîteodată — mai ales seara, cînd era complet epuizat după orele petrecute la bancă — îşi găsea o consolare în cele mai mărunte şi, în plus, mai echivoce întîmplări ale zilei.

De obicei se întindea pe canapeaua din birou fiindcă nu mai putea părăsi biroul fără a-şi reveni o oră pe canapea. Atunci în gînd i se însăila constatare după constatare. El nu se limita strict la oamenii aflaţi în legătură cu justiţia; aici, pe jumătate treaz fiind, toţi se amestecau; atunci uita de uriaşa muncă a justiţiei, i se părea că este unicul acuzat şi toţi ceilalţi, funcţionari şi jurişti, mergeau de-a valma pe co­ridoarele unui tribunal; chiar şi cei mai tîmpi îşi puseseră bărbia în piept, cu buzele răsfrînte, şi aveau privirea fixă ca semn al unei meditaţii pline de răspundere.

Apoi intrau mereu, într-un grup compact, chiriaşii doamnei Grubach; şedeau laolaltă, alăturîndu-şi capetele şi deschizîndu-şi gurile ca un cor al acuzării. Printre ei erau mulţi necunoscuţi, deoarece de o bună perioadă pe K. nu-l mai interesa cîtuşi de puţin ceea ce se întîmpla la pensiune. Dar din cauza atî'tor necunoscuţi, K., indispus, pregeta să se apropie de grup. Uneori însă, cînd o căuta pe domnişoara Burstner, trebuia să facă ceva: arunca, de pildă, o privire grăbită grupului şi deodată îl întîmpinau sticlind doi ochi complet străini care-l opreau locului. Pe domnişoara Burstner

FRAGMENTE ♦ 219

n-o mai găsea; mai tîrziu însă, cînd, pentru a evita orice eroare, o căuta din nou, o găsea tocmai în mijlocul grupului, cuprinzîndu-i cu braţele pe doi domni care-i stăteau alături. Mai ales pentru că nu era ceva nou, o asemenea imagine îl tulbura extrem de puţin în raport cu amintirea de neuitat a unei fotografii făcute' pe plajă şi pe care o văzuse odată în camera domnişoarei Burstner. Oricum, această imagine îl îndepărta pe K. de grup; chiar dacă mai revenea de cîteva ori, străbătea în grabă, cu paşi mari, clădirea tribunalului în lung şi-n lat.

Permanent ştia foarte bine rostul tuturor încăperilor, iar coridoarele părăsite, pe care nu avusese cum să le vadă niciodată aievea, i se păreau familiare ca şi cînd ar fi aparţinut dintotdeauna propriei sale locuinţe. Amănuntele i se întipă­reau în creier mereu, cu cea mai dureroasă claritate: de pildă, un străin se plimba printr-o sală de aşteptare; era îmbrăcat ca un toreador, talia îi era parcă tăiată cu cuţitul, vesta foarte scurtă si dantelele gălbui, cu fire groase, îi dădeau un aer rigid. £ără a-şi întrerupe vreo clipă plimbarea, omul acesta se lăsa privit cu uimire, neîncetat, de către K. Acesta se furişa aplecat în jurul străinului şi-l privea cu ochii obosiţi şi holbaţi. K. ştia toate desenele dantelelor, toate imperfecţiunile franjurilor, toate curbele vestei şi totuşi nu se mai sătura să se uite. Sau mai degrabă se săturase demult să mai privească, sau, mai exact, nu vrusese niciodată să-l vadă, dar toreadorul nu-i dăduse pace.

„Ce mascaradă ne oferă străinătatea", gîndi K. şi-şi holbă şi mai tare ochii. Iar imaginea acestui om îl urmărea pînă cînd, răsucindu-se pe canapea, îşi îngropa faţa în pielea acesteia.

T

CĂLĂTORIA LA MAMA

Dintr-o dată, la masa de prînz, lui K. îi veni în minte să-şi viziteze mama. Primăvara era pe sfîrşite şi, o dată cu ea, se încheia al treilea an de cînd nu-şi mai văzuse mama. îl rugase atunci să-i facă o vizită de ziua lui de naştere; în ciuda unor impedimente el cedase acestei rugăminţi şi chiar îi promi­sese mamei că aveau să petreacă împreună fiecare aniver­sare. Deja de două ori nu-şi ţinuse promisiunea. Dar acum nu mai voia să-şi aştepte aniversarea, deşi pînă atunci nu mai erau decît paisprezece zile; voia să plece' imediat.

îşi spuse, ce-i drept, că nu exista nici un motiv special să plece tocmai acum; dimpotrivă, veştile care-i parveneau re­gulat, la fiecare două luni, de la vărul său care se ocupa cu negustoria în orăşelul acela şi administra banii pe care K. îi trimitea pentru mama sa, veştile deci erau mai liniştitoare ca oricînd. Ce-i drept, pe mama o lăsase lumina ochilor, dar după consultul medicilor, K. se aştepta de ani de zile la acest lucru. în schimb, starea ei generală se ameliorase, diversele neajunsuri ale bătrîneţii în loc să se amplifice se diminuaseră sau, oricum, ea le acuza mai puţin. După opinia vărului, acest fenomen era determinat, poate, de faptul că devenise peste măsură de evlavioasă în ultimii ani — încă de la ultima vizită K. remarcase, aproape cu dezgust, uşoare semne în acest sens. într-o scrisoare vărul înfăţişase foarte plastic cum bătrîna, care mai înainte de-abia se tîra, păşea acum fără probleme la braţul lui cînd o însoţea duminica'la biserică. în plus, asemenea veşti erau demne de crezare, căci în mod obişnuit vărul lui era fricos, iar în scrisorile sale avea tendinţa să exagereze mai curînd răul decît binele.

Dar oricum ar fi fost, K. se hotărîse acum să plece; prin­tre alte lucruri neplăcute constatase mai nou că avea o anu­mită sensibilitate, o înclinaţie aproape fără temei de a ceda propriilor dorinţe. Ei bine, în cazul de faţă, acest defect slu­jea măcar unui scop nobil!

Se duse la fereastră să-şi adune puţin gîndurile şi ceru ca masa să fie strînsă de îndată. Apoi îl trimise pe servitor la

FRAGMENTE ♦ 221

doamna Grubach s-o anunţe că domnul procurist pleacă şi să-i aducă apoi valijoara în care doamna Grubach pusese ce credea de cuviinţă.

Apoi îi dădu domnului Kuhne cîteva însărcinări de afaceri pentru perioada în care va fi absent, dar de data aceasta îl necăji doar vag faptul că domnul Kuhne primi însărcinările cu o impoliteţe care devenise deja obicei, întorcîndu-şi lateral faţa, ca şi cum ar şti foarte precis ce avea de făcut şi ar suporta această comunicare a sarcinilor numai ca pe o ceremonie.

în fine, K. se duse la director. Cînd îi solicită acestuia un concediu de două zile întrucît trebuia să meargă la mama sa, directorul îl întrebă fireşte dacă mama îi era cumva bolnavă.

— Nu, spuse K. fără altă explicaţie.

Stătea în picioare în mijlocul camerei, cu mîinile la spate. Se gîndi încruntîndu-se: Nu se grăbise oare cu pregătirile pentru călătorie ? Nu era mai bine să rămînă aici ? Ce căuta acolo ? Pleca oare din sentimentalism ? Poate din sentimentalism rata aici ceva important, ocazia unei inter­venţii care s-ar putea produce şi acum, în fiecare zi, în fie­care' ceas, după ce procesul stagnase aparent săptămîni de-a rîndul şi aproape că nici o înştiinţare certă nu ajunsese pînă laK.?'

în plus, n-ar mai speria-o nici pe bătrînă, lucru pe care fireşte că nu intenţiona să-l facă, dar care se putea întîmpla foarte uşor, împotriva voinţei lui, căci acum multe se întîmplau împotriva voinţei lui. Iar mama nici nu-şi expri­mase dorinţa să-l vadă. înainte vreme se repetaseră regulat în scrisorile'vărului chemările insistente ale mamei; acum, şi chiar de mai mult timp încoace, nici vorbă despre aşa ceva. Aşadar, nu din cauza mamei pleca; acest lucru era clar.

Dacă pleca însă cu vreo speranţă în ceea ce-l privea, era complet nebun, iar acolo, în disperarea finală îşi va primi răsplata nebuniei. Dar ca şi cum toate îndoielile acestea n-ar fi fost ale lui, ci ca şi cum alţii ar fi căutat să i le vîre în cap, rămase, dezmeticindu-se doar aparent, la decizia de a pleca.

în timpul acesta directorul se aplecase peste un ziar în mod întîmplător sau, ceea ce era mai probabil, dintr-o consi­deraţie deosebită faţă de K.; acum abia, directorul îşi ridică privirea şi, sculîndu-se în picioare, îi întinse mîna; la urmă, fără a mai pune vreo întrebare, îi ură drum bun.

222 ♦ Franz Kafka

Mergînd de colo-colo, K. îl mai aşteptă în birou pe servi­tor, îl respinse aproape mut pe direc'torul-adjunct care intră de mai multe ori să se intereseze de motivul călătoriei lui K., şi cînd primi în sfîrşit valijoara, se grăbi imediat să coboare la trăsura deja reţinută. Nu terminase de coborît cînd, în ul­timul moment, apăru în capătul de sus al scărilor funcţiona­rul Kullich ţinînd în mînă o scrisoare începută, pentru care voia evident'să obţină de la K. o indicaţie. K. îi făcu un semn de refuz cu mîna, dar tont cum era, acest om blond cu capul mare nu înţelese refuzul şi goni după K., fluturînd hîrtia şi executînd nişte sărituri care i-ar fi putut fi fatale. K. era atît de exasperatîncît, atunci cînd Kullich îl ajunse din urmă pe scara exterioară, îi luă scrisoarea din mînă şi o făcu bucăţi. Apoi, cînd K. se răsuci în trăsură, îl văzu pe Kullich, care probabil că nu-şi înţelegea deloc greşeala, stînd în acelaşi loc şi privind în urma trăsurii, în vreme ce lîngă el portarul îşi trase chipiul peste ochi.

Aşadar, K era totuşi unul dintre cei mai înalţi funcţionari ai băncii; dacă el ar tăgădui acest lucru, portarul l-ar contrazice. Iar mama, în ciuda tuturor evenimentelor, îl considera chiar directorul băncii şi îşi păstra convingerea aceasta de ani de zile. După părerea ei, K. nu se putea prăbuşi, oricîte prejudicii i se aduseseră prestigiului său. Poate era un semn bun în faptul că tocmai înaintea plecării se convinsese că mai era în stare să smulgă o scrisoare din mîna unui funcţionar care avea chiar legături cu tribunalul şi apoi să rupă scrisoarea fără nici o scuză. Numai ceea ce i-ar fi făcut cea mai mare plăcere nu putuse să facă: să-i dea lui Kullich doi pumni zdraveni în obrajii rotunzi şi palizi.

RAO INTERNATIONAL PUBLISHING ^ttM COMPANY S.A.

Seria „Opere XX"

Roger Martin du GARD Antoine de SAINT-EXUPERY Albert CAMUS

AlbertCAMUS

Andrf MALRAUX Andrf MALRAUX Andrf MALRAUX Andr6 MALRAUX Franz KAFKA

Familia Thibault (3 voi.) Citadela

Străinul, Ciuma, Căderea, Exilul şi împărăţia

Faţa si reversul, Nunta, Mitul lui Sisif, Omul revoltat, Vara

Condiţia umană

Speranţa

Antimemorii I— Oglinda limburilor

AntimemorU II— Frînghia şi şoarecii

Procesul

Succese Internationale de ultimă oră

P.D. JAMES RobertTINE Paul ERDMAN LouisBOZON Victor OSTROVSKY William DIEHL John SAUL Joseph AMIEL Colin FORBES Simon WIESENTHAL Colin FORBES John GRISHAM AlistairMACLEAN AlistairMACLEAN Gdrard MAJAX Marcia MULLER Mano PUZO Herman WEISS Jeffrey ARCHER

John SAUL RidleyPEARSON A.E. van VOGT Andrei AMALRIK John GRISHAM

Gustul morţii

Pururea ttnăr

Filiera elveţiană

Femeia vieţii mele—Mariene

Leul din Iudeea

Fiinţa răului

Umbră

Dovada

Operaţiunea „ Shockwave"

Calea speranţei

Crucea de foc

Firma

Operaţiunea Seawitch

Teroare la Amsterdam

Magicienii

Trofee şi lucruri moarte

Arena sumbră

Operaţiunea Jessica

Nici un ban în plus, nici un ban în minus

Protectorul

Prăbuşirea

Imperiul marelui judecător

Rasputin

Cazul Pelican

Robert GUILLAIN Lawrence SANDERS John GRISHAM Marcia MULLER A.E.vanVOGT TedALLBEURY P.D. JAMES Laura HASTINGS Lawrence SANDERS Jeffrey ARCHER Paul ERDMAN Colin FORBES P.D. JAMES AnthonyMANCINI A.E.vanVOGT James WHITAKER Joseph WAMBAUGH Joseph WAMBAUGH John GRISHAM John SAUL P.D. JAMES Jeffrey ARCHER Julie GARWOOD ' James BlairLOVELL Nelson DeMILLE

Sorge

Secretul lui McNalfy

...Şi vreme e ca să ucizi

Lupul din umbră

Destinaţia Univers

Arată-mi un erou

Planuri şi dorinţe

Secretul şoimului

Reversul medaliei

O chestiune de onoare

Ultimele zile ale Americii

Cacealmaua

Moartea unui expert

Naşa

Cartea lui van Vogt

Diana vs. Charles

Nopţile fugarului

Execuţia

Clientul

Creatura

O moarte ciudată

Primul între egali

Johanna

Anastasia

Coasta de aur

Cheryl BIGGS Jaymi CRISTOL Unda GUSS Susan KYLE Laura JORD AN

Colecţia „LoveStory"

Tradiţii de familie Trei dorinţe Anotimpuri Escapada Trandafiri In zori

O 1 APR 2004 * 2 APR 2004 ) APR 2004

15. Juni 200< 5CT

Juli 2004

*«.*****

a m

W'2
Pentru a obţine oricare din aceste cărţi trimiteţi comanda dumneavoastră pe adresa Bucureşti CP. 37-l98. Comandînd

— 1 carte beneficiaţi de gratuitatea transportului

— 2 cărţi beneficiaţi de 10 % reducere şi de gratuitatea transportului

— de la 3 cărţi în sus beneficiaţi de 15 % reducere şi de gratuita­tea transportului, devenind membru al Clubului Cărţii RAO, primul Club al Cărţii din Romania.