petele
leucomelanodermice, de exemplu în sifilisul secundar apar pe gât realizând colierul venerei. Pete
mixte leucomelanodermice apar şi în cicatrici.
Modificările pigmentare pot însoţi şi alte leziuni elementare ca de ex cele papuloase, de ex
papulele nigricante din sifilisul secundar.
Petele pigmentare artificiale iau naştere prin introducerea unor coloranţi străini pe cale
exogenă sau endogenă.
Pe cale exogenă vorbim de tatuaj care poate fi ornamental (memorial, erotic), poate fi
accidental (explozie sub un metru distanţă), sau profesional (la muncitorii din minele de cărbuni, la
fabricile de negru de fum, etc). În cazul coloranţilor endogeni pigmentaţiile sunt difuze şi apar mai
ales după preparatele de argint (argiroza), de aur (crisioza) când sunt cenuşii, sau după antipaludice
galbene sau xantodermia palmoplantară (după consum exagerat de morcovi sau dovleac). Icterul
este de asemenea o pigmentaţie endogenă indiferent de patogeneză.
b) Petele vasculare se caracterizează prin culoarea lor roşie. Ele pot fi produse prin mai
multe mecanisme fiziopatologice:
- prin hiperplazie capilară: petele vasculare propriu-zise. Ele pot apărea congenital ca în
hemangioame sau pot fi câştigate ca reţeaua de teleangiectazii localizată mai ales pe pomeţi şi nas,
revelatoare pentru o hepatită cronică sau pentru o hiperfoliculinemie.
- prin congestie vasculară în care caz se numesc pete congestive. Aceste pete dispar prin
presiune pentru ca să reapară imediat. Petele congestive pot fi realizate printr-o congestie activă,
când sunt roşii sau roze, prezintă o căldură locală (petele eritematoase sau eritemele) sau printr-o
congestie pasivă (petele cianotice), roşii-violacee şi fără căldură locală.
Petele congestive pot fi primare şi secundare. În marea lor majoritate sunt primare
realizând erupţii care după aspectul lor pot imita pe cele din bolile eruptive, fiind scarlatiforme,
rujeoliforme, rubeoliforme sau figurate (anulare, circinate, etc). Haloul eritematos este zona
hiperemdică reactivă din jurul altor leziuni (papule, pustule, etc), fiind deci secundară.
c) Petele purpurice reprezintă a 3-a variantă a petelor vasculo-sanghine, în care spre
deosebire de celelalte se produce extravazarea sângelui şi ca atare, ele nu dispar la presiune. După
mărimea lor şi a vaselor din care derivă se deosebesc peteşiile, care sunt punctiforme şi derivă din
capilare, echimozele extinse şi plane, produse de rupturi venoase, sufuziunile care bombează şi
provin din vasele mari. Primele sunt expresia unei fragilităţi capilare, echimozele şi hematoamele
se pot produce şi prin traumatisme accidentale. Coloraţia acestor pete se modifică cu timpul
datorită transformărilor metabolice suferite de hemoglobina extravazată: peteşiile devin brune-roşii
şi apoi se pigmentează (producându-se hemosideroza), cele mai profunde la început sunt albastre,
apoi brune-verzui şi la sfârşit galbene. În boala varicoasă şi complexul posttrombotic,
hemosideroza devine permanentă.
Apariţia spontană sau după traumatisme minore denotă fragilitatea vasculară, constituind
sindromul purpuric, în care se deosebeşte o purpură simplă (numai cutanată) şi una hemoragică cu
epistaxis, melenă, hematemeză, etc.
2. Leziunile elementare solide se produc printr-un mecanism complex în care participă în mod
regulat congestia, edemul, infiltratul celular, hipertrofia celulară şi uneori şi degenerescenţa. Ele nu
conţin lichid şi sunt proeminente. Dintre ele fac parte:
• Papula este o ridicătură emisferică de mărime variind între 1mm (papula miliară) până la
5 mm, este dură, nu conţine lichid şi este rezolutivă dar după o perioadă de persistenţă mai lungă.
Ia naştere prin mai multe mecanisme:
Papula epidermică se formează prin îngroşarea epidermului (hiperkeratoză, acantoză) şi e
tipică prin veruci;
4
Papula dermică ia naştere prin mai multe mecanisme şi cuprind 3 subtipuri. Papula
edematoasa, formată printr-un edem circumscris al corpului papilar, care apare în urticarie. Papula
prin infiltrat celular se întâlneşte în sifilisul secundar. Papula dismetabolică care apare în
amiloidozele cutanate.
Papula mixtă dermo-epidermică (prin ambele mecanisme) apare în lichenul plan.
Papulele erozive sunt tipice pentru sifilisul II, ele au suprafaţă erodată şi un diametru de
0,5-1 cm.
• Tuberculul are dimensiuni mai mari decât papulele, peste 5 mm, cu sediul în derm şi are
o evoluţie spre cicatrice datorită procesului de necrobioză din centrul ei. Poate fi mai proeminent
sau aproape plat. Există unele semne provocate pentru diferenţierea tuberculilor: presiunea cu o
lamă de sticlă, producând anemia teritoriului, modifică culoarea tuberculului din roşie-violacee în
brună-cafenie. Apăsarea cu un stilet butonat produce o depresiune persistentă, datorită lipsei de
elasticitate (cazeum în profunzime), iar dacă se apasă mai puternic, se poate pătrunde în masa
necrobiotică subiacentă. Toate aceste semne pun în evidenţă focarul necrobiotic central,
caracteristic pentru tubercul. Tuberculii apar mai ales în lupusul tuberculos (în care sunt violacei şi
moi), în sifilisul terţiar (de culoare arămie şi mai duri) şi în lepra lepromatoasă (mai mari, lucitori
şi cu anestezie disociată).
• Nodulul este o leziune localizată în dermul profund şi hipoderm, rotundă, fermă, care
proemină puţin la suprafaţa pielii, dar se simte la palpare în straturile profunde. Are dimensiuni
mai mari decât ale unui tubercul şi este rezultatul unui infiltrat celular dermo-hipodermic. Poate
avea o evoluţie acută, ca în eritemul nodos, sau cronică, ca în hipodermitele nodulare de gambă, se
poate necroza şi ulcera acut (ca în furuncul), sau poate persista cronic (sarcoidoză). Nodulul a cărei
mărime depăşeste 1,5 cm poartă numele de nodozitate.
• Goma este o nodozitate hipodermică, cu o evoluţie caracteristică în 4 stadii succesive: de
infiltrare, când creşte, de ramolire, când se percepe fluctuaţia, de ulcerare şi cicatrizare. Gomele se
observă în tuberculoza colicvativă (scrofuloderma), în sifilisul terţiar şi în unele micoze. În
scrofulodermie evoluţia este lentă, ulceraţiile au margini neregulate, de consistenţă moale, fundul
ulceraţiei este murdar, acoperit de secreţii cenuşiu-purulente, iar cicatricea e vicioasă. În sifilis
evoluţia este mai rapidă, ulceraţia are margini regulate, rotunde sau ovalare, infiltrate, roşii-arămii,
fundul ulceraţiei este curat, iar cicatricea suplă. În actinomicoză gomele sunt situate pe un teritoriu
infiltrat-lemnos, în sporotricoză sunt înşirate de-a lungul unui traiect limfatic.
Rareori gomele se pot rezorbi dând cicatrici atrofice.
• Keratoza se prezintă ca o îngroşare a stratului cornos, formată din mase hiperkeratozice-
aderente. Poate fi primară şi circumscrisă ca în hiperkeratoza palmo-plantară familială sau difuză
ca în ihtioză, dar poate fi şi secundară ca în eczemele keratozice palmare sau plantare.
• Lichenificarea constă dintr-o îngroşare a pielii, cu exagerarea şanţurilor, care prin
întretăierea lor determină un aspect haşurat. În ochiurile acestui cadrilaj se formează elemente
pseudopapuloase. Placa este reliefată din tegument, bine delimitată, de culoare cenuşie. La
formarea ei participă atât hiperplazia epidermului cât şi un infiltrat dermic. În apariţia ei, rolul
fundamental revine gratajului repetat. Poate apărea primar (în neurodermită), sau secundar
(eczema lichenificată).
• Vegetaţia este o hiperplazie de ţesut moale, realizând proeminenţe mici de mărimea unor
gămălii de ac pînă la câţiva cm, strâns alăturate, alcătuind excrescenţe conopidiforme (în ,,creastă
de cocoş’’). Pot fi primare ca în papiloamele genitale sau în vegetaţiile venerice sau secundare ca
în piodermita vegetantă.
• Verucozitatea este produsă prin asocierea unor proliferări vegetante acoperite la
suprafaţă de o keratoză, având ca expresie un teritoriu rugos, cornos, brăzdat de şanţuri adânci.
Apare primar în verucile vulgare conglomerate, iar secundar în tuberculoza verucoasă..
• Tumora este o proliferare neinflamatorie produsă de hiperplazia elementelor celulare
proprii, circumscrisă pe un teritoriu cutanat. Se deosebesc tumori epiteliale, în care e afectat
5
epidermul şi tumori conjunctive, în care epidermul este doar ridicat. În tumorile benigne nu se
percep fenomene inflamatorii, evoluţia e lentă, deseori ele devin staţionare, pot fi congenitale, nu
există semne subiective, nu invadează în profunzime, nu produc metastaze şi rareori ulcerează.
Cele maligne au caracter invadant şi se ulcerează, produc frecvent metastaze ganglionare.
Dostları ilə paylaş: |