Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

1.1. DEFINIŢII ŞI TEORII ALE INTELIGENŢEI 
Ce este inteligenţa? 
„Inteligenţa" sau „aptitudinea" sunt concepte întâlnite frecvent 
în viaţa de fiecare zi, utilizate pentru a descrie diferenţele dintre 
oameni şi pentru a explica comportamentul lor. Termeni precum 

---

10 Diferenţe interindividuale 
„deştept", „isteţ", „greu de cap" sunt folosiţi ca etichete pentru unele 
categorii de oameni. Dar, în ciuda frecvenţei acestor termeni în 
limbajul cotidian, stabilirea unei definiţii precise a inteligenţei, cu 
care să fie de acord toţi psihologii este un lucru foarte dificil. 
In 1921, editorul Revistei Americane de Psihologie Educaţională a 
invitat 17 psihologi de marcă să scrie despre ce consideră ei că este 
inteligenţa. Punctele lor de vedere au fost atât de variate, încât, 
ulterior, s-a încercat o grupare a acestora în câteva categorii principale. 
De exemplu, Vernon (1960) a clasificat definiţiile inteligenţei în 
biologice, psihologice şi operaţionale. Freeman (1962) a diferenţiat 
definiţiile inteligenţei în funcţie de concentrarea pe: (a) capacitatea de 
adaptare Ia mediu, (b) capacitatea de învăţare şi (c) aptitudinea pentru 
gândire abstractă. 
Unele dintre cele mai cunoscute definiţii ale inteligenţei sunt 
următoarele: 
„Aptitudine de gândire abstractă" (Terman, 1921); 
„Aptitudine cognitivă generală înnăscută" (Burt, 1955); 
„A aprecia corect, a înţelege corect, a raţiona corect" (Binet şi 
Simon, 1905); 
„Activitatea inteligentă constă în înţelegerea esenţialului unei 
situaţii şi formularea unui răspuns adecvat" (Heim, 1970a). 
Aceste definiţii demonstrează varietatea de sensuri date 
inteligenţei. Unele dintre primele definiţii considerau inteligenţa ca o 
entitate - ceva din care unii au mai mult, iar alţii mai puţin. Alţi 
specialişti au preferat să pună accentul pe activitatea cu scop şi pe 
adaptarea optimă la mediu. Estes (1982) sugera că inteligenţa este o 
proprietate a comportamentului, determinată atât de activitatea 
cognitivă, cât şi de structurile motivaţionale. 
Vernon (1969) şi Sternberg (1984) argumentau că orice 
definiţie a inteligenţei trebuie să ţină seama de contextul cultural în 
care este aplicată. Ceea ce într-o anumită cultură este considerat un 
comportament inteligent, în alta poate fi mai puţin sau deloc apreciat. 
De asemenea, posibilităţile de dezvoltare sau de achiziţionare a 
anumitor comportamente variază în funcţie de cultură. Acestui punct 

---

Inteligenţa şi măsurarea ei 11 
de vedere se opune cel al lui Burt, care, în definiţia pe care o dă 
inteligenţei, foloseşte termenul „înnăscut", ceea ce accentuează ideea 
de fix, neschimbat, în defavoarea celei de variaţie în funcţie de 
influenţele particulare ale mediului. în legătură cu aceste opinii 
diferite, s-a creat o adevărată controversă (vezi paragraful 1.3). 
în finalul acestei treceri în revistă, trebuie să remarcăm faptul 
că definirea inteligenţei este strâns legată de noţiunea de coeficient de 
inteligenţă (CI), care reprezintă scorul obţinut la un test de inteligenţă 
(vezi paragraful 1.2). Pornind de la definirea inteligenţei în relaţie cu 
aptitudinea de a rezolva teste de inteligenţă, unii psihologi au sugerat 
că inteligenţa este ceea ce evaluează testele.