Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Inteligenţă generală sau aptitudini specifice? 
Termenul „inteligenţă" implică existenţa unei singure aptitudini 
intelectuale. „Inteligenţa generală" sau „g", aşa cum este cunoscută, 
sugerează o capacitate de ansamblu care influenţează activitatea 
cotidiană, de la efectuarea mintală a unui calcul aritmetic, până la 
mânuirea unei unelte simple. Această idee pare să contrasteze cu 
posibiliatea individului de a dispune de o serie de capacităţi 
independente, precum aptitudinea verbală sau aptitudinea matematică. 
Teorii asupra inteligenţei 
Prezentăm, în continuare, câteva dintre abordările teoretice care 
intenţionează să clarifice natura inteligenţei, de la cele bazate pe 
analiza factorială, până la cele care descriu structura inteligenţei. 

---

14 Diferenţe interindividuale 
Abordarea analitică factorială 
Teoria bifactorială a lui Spearman 
Charles Spearman
(1863-1945) a fost unul dintre iniţiatorii 
testelor pentru aptitudini mintale şi ai analizei factoriale. Examinând 
scorurile obţinute de copii la o serie de teste, a evidenţiat o puternică 
corelaţie între toate testele aplicate. Acest rezultat a argumentat ideea 
că toate testele măsoară un factor comun, pe care el 1-a denumit „g" 
(inteligenţa generală). De asemenea, el a concluzionat că performanţa 
unui subiect la un anumit test, de exemplu cel de aptitudine numerică, 
nu se armonizează, neapărat, cu performanţa la un alt test, de exemplu 
cel de aptitudine verbală - aceasta înseamnă că factorul ,,g" nu poate 
fi considerat răspunzător pentru toate diferenţele dintre indivizi. Ca 
urmare, Spearman a propus un al doilea factor, specific fiecărui test 
codificat ca factor „s" (factor specific). Astfel, inteligenţa unei persoane, 
din punct de vedere al evaluării, este determinată, în principal, de „g", 
pe care Spearman îl consideră un echivalent grosier al capacităţii de a 
sesiza relaţiile dintre lucruri. 
Indivizii diferă între ei în funcţie de saturarea cu factorul „g" 
- persoanele „inteligente" au mai mult „g", iar cele „încete la minte", 
mai puţin. Dar, indivizii diferă şi în funcţie de aptitudinile lor specifice 
(„s"), astfel încât o anumită persoană poate obţine performanţe în sfera 
matematicii, în timp ce o alta excelează în sfera verbală.