Stadiul anal (2 ani)
Acest stadiu se concentrează asupra senzaţiei plăcute
experimentate la nivelul membranelor mucoase ale rectului. Copilul
găseşte satisfacţie în eliminarea şi reţinerea fecalelor, fiind capabil, la
această vârstă, să-şi exercite controlul asupra acestor funcţii
fiziologice. El le poate face plăcere părinţilor sau dimpotrivă, îi poate
nemulţumi, în funcţie de exercitarea acestui control. Astfel, senzaţiile
plăcute obţinute prin „eliminare" sau „ reţinere" se asociază cu un
comportament care are implicaţii sociale. Un eveniment semnificativ
în viaţa copilului îl reprezintă eforturile părinţilor de a-i forma
deprinderile de igienă. Fixarea la stadiul anal, care poate rezulta dintr-
un conflict părinţi-copil legat de igienă, dă naştere unei personalităţi
excesiv preocupate de curăţenie şi ordine („eliminare") sau unei
personalităţi obsesive („reţinere").
Teoriile psihanalitice alepersonaliţflţi, 115
Stadiul falie (3-6 ani)
Energia libiduală se concentrează, în acest stadiu, la nivelul
organelor genitale, iar trăirile devin, în mod clar, sexuale. Descriind
seria de evenimente prin care trece copilul de sex masculin, Freud a
definit complexul Oedip. Fanteziile băiatului cuprind dorinţe de
intimitate sexuală cu mama sa. El invidiază relaţia intimă pe care tatăl
o are cu mama şi se teme de pedeapsă, sub forma de castrare, pentru
dorinţele sale interzise. Complexul Oedip se rezolvă în momentul în
care copilul se identifică cu tatăl său, încercând să-1 mulţumească şi
să-1 imite în acţiuni şi atitudini.
Referirile lui Freud la progresul copilului de sex feminin, de-a
lungul stadiului falie, sunt mai puţin clare; el propune mai multe
explicaţii pentru procesul de identificarea fetiţei cu mama sa. Cele mai
numeroase referiri trimit la complexul Electra, fetiţa, crezându-se
castrată pentru că nu posedă penis, resimte invidie pentru acest organ.
Aceasta o conduce către un ataşament puternic faţă de tată, ca posesor
al penisului şi, în final, la identificarea cu mama, pentru a deveni
asemenea ei.
Rezolvarea satisfăcătoare a acestor complexe permite identificarea
copilului cu părintele de acelaşi sex. Această identificare are două
consecinţe majore:
1. Copilul adoptă rolul de gen pe care şi-1 va asuma în decursul
vieţii.
2. Copilul adoptă standardele morale ale părinţilor, atitudinile şi
restricţiile lor, odată cu normele morale ale societăţii, pe care acestea
le reflectă. Astfel, se formează superego-ul, iar valoarea şi credinţele
specifice unei culturi pot fi transmise de la generaţie la alta.
Dacă, în urma unei atitudini inadecvate a părinţilor, copilul nu
depăşeşte satisfăcător cele două complexe descrise, pot interveni o
serie de probleme; psihanaliştii consideră că fixarea la nivelul
stadiului falie este una dintre cele mai frecvente cauze ale nevrozelor
din perioada adultă.
116 Diferenţe interindrviduale
Dostları ilə paylaş: |