Teoriile psihanalitice ale personalităţi 117
reluat aceste investigaţii şi au găsit un suport solid pentru existenţa
personalităţii orale în studiile lui Goldman-Eisler (1948); trăsăturile
enumerate în studiu erau: pesimism, pasivitate, indiferenţă,
agresivitate oral-verbală şi autonomie, formând un singur set, ca şi
opusele lor. Dar, Goldman-Eisler a oferit date numai pentru
validitatea aparentă a scalelor utilizate. Lazare şi colab. (1966) a
furnizat rezultate similare, introducând problemele lui Goldman-Eisler
într-un chestionar. In studiul lor, Kline şi Storey (1977) au identificat
coexistenţa, într-un singur set, atât a caracteristicilor fazei „optimiste"
a stadiului oral (dependenţă, fluenţă, sociabilitate, relaxare), cât şi a
caracteristicilor fazei „pesimiste" a aceluiaşi stadiu (independenţă,
agresivitate verbală, răceală şi ostilitate, răutate, ambiţie, nestăpânire).
O a doua serie de investigaţii s-a concentrat asupra relaţiilor
dintre practicile de hrănire şi comportamentul ulterior. De exemplu,
Yarrow (1973) a identificat o corelaţie semnificativă între perioada în
care copilul a supt şi comportamentul ulterior de sugere a degetului;
copiii care au supt la sân o perioadă scurtă persistă în comportamentul
de sugere a degetului. Deşi există dovezi pentru efectele fixării la
stadiul oral, s-au dat şi explicaţii alternative pentru asemenea
comportament - copiii care au o nevoie mai mare de supt, din diferite
motive, au tendinţa de a se hrăni mai rapid, satisfăcându-şi ulterior
nevoia prin sugerea degetului.
Dostları ilə paylaş: