Partea a doua

I //' strică gardul, călări, pe urma lui, ilar Iepurele, ia-l de unde nu-i l

239

„Joc de boieri!" gwdeşte stăpinu-ncremenit, vâzînd că îhîî-uh ceas l-au păgubit

tnai rău decît, un veac întreg, ar fi putut întreaga iepurime din ţinut.

Dreptatea celor mari — vedeţi de-aici — mai rea-i ca nedreptatea celor mici.

Citirea fabulei fu urmată de o lungă tăcere. Princ peîe se plimba prin cameră, după ce se dusese să puţi el însuşi, la Ioc, volumul.

— Şi-acum, doamnă, te vei îndupleca să îi spuse principesa.

— Desigur că nu, doamnă. Atîta vreme cît alteţa-, nu mă va fi numit ministru ; dacă aş vorbi acum, risca să-mi pierd locul de mare maestră a curţii.

0 nouă tăcere, de o lungă jumătate de ceas. în ce din urmă, Clara-Paolina îşi aminti de rolul jucat vremuri de Măria Medicis^l, mama lui Ludov al XHI-Iea² : în ultimele zile, marea maestră toc

o pusese pe lectoră să-i citească principesei excele Istorie a lui Ludovic al XHl-lea de domnul Ba Deşi foarte înţepată, ea se gîndi că ducesa ar puţ părăsi ţara şi atunci Rassi, de care se temea cumpli

¹ Măria de Medicis (1573—1642), regină a Franfei, sofia Henric al IV-lea, mama regelui Ludovic al XHI-lea şi reg pînă la urcarea acestuia pe tron ; a căutat să guverne2e sp nindu-se pe favoritul ei, italianul Concini, şi înlăturîndu-! nobilii regatului. La urcarea sa pe tron, Ludovic al Xlfl-J exilat-o la castelul din Blois (1617). A murit în exil, în

de Jos.

² Rege al Francei între 1610—1643. Domnia sa se caratf zează prin întărirea absolutismului, mai ales în timpul prin său ministru Richelieu, conducătorul de fapt al Franţei din

a consolidat puterea regelui şi centralizarea ţării.

³ Ana'is de Raucou, zis Bazin (1797—1850), istoric fran scris Istoria Franţei sub Ludovic al XHI-lea şi cardinalul zarin.

240

or putea urma pilda lui Richelieu, punîndu-I pe fiul ei *-o surghiunească. în clipa aceasta, principesa ar fi dat (olul pe lume ca s-o umilească pe marea maestră a curţi'f sale, dar nu putea. Se ridică şi, cu un zîmbet exagerat, veni şi-i luă mîna, spunînd :

— Haide, doamnă, dovedeste-mi prietenia dumitaîe, vorbeşte.

— Ei bine, nu am de spus decît două cuvinte şi nimic mai mult: trebuie să ardeţi, chiar în căminul

, toate documentele strînse de năpîrca de Rassi ! nu-i spuneţi niciodată că le-aţi ars. Adăugă apoi încet, pe un ton familiar, la urechea ipesei:

Rassi poate face ca Richelieu .' - Drace .' Dar documentele astea mă costă peste •ci de mii de franci .' strigă principele supărat. Excelenţă, replică ducesa cu energie, iată cît vă să folosiţi sceleraţi porniţi de jos. Deie domnul teţi pierde chiar un milion, numai să nu daţi ere-osnicilor ticăloşi care l-au împiedicat pe tatăl ; să doarmă în ultimii şase ani de domnie. l:\presia porniţi de jos plăcuse în chip cu totul de-principesei, care socotea că Mosca şi prietena lui iu în mod prea exclusiv inteligenţa, mai întot-ma, un pic vară primară cu iacobinismul, fu scurta clipă de tăcere adîncă în care principesa ■ cufundată în gînduri, orologiul castelului bătu icisurile trei. Atunci Clara-Paolina se ridică, făcu o fii..aiune adîncă fiului ei şi îi spuse :

Sănătatea mea nu-mi îngăduie să mai prelungesc

i discuţie. Dar pentru nimic în lume, un ministru

pornit de jos. Şi n-o să-mi scoţi din cap că Rassi al

ile ţi-a furat jumătate din banii pe care te-a

ă-i cheltuieşti cu spionii. Luă două luminări din

uidelabre şi le puse în cămin, în aşa fel îneît să nu

ungă ; apoi, apropiindu-se de fiul ei, adăugă :

24f

■

— Fabula Iui La Fontaine a biruit, în cugetul meu, fireasca dorinţă de a-mi răzbuna soţul. Alteţa-voastrâ îmi dă voie să ard aceste rapoarte ?

Principele nu făcea nici o mişcare.

„Are, într-adevăr, o expresie de nătărău, îşi spuse ducesa. Contele are dreptate : răposatul nu ne'ar fi ţinut treze pînă la trei dimineaţa, ca să ia o hotarîre."

Principesa, care rămăsese în picioare, adăugă :

— Procuroraşul acesta ar fi tare rnîndru dacă ar şti că hîrţoagele lui, pline de minciuni şi ticluite în aşa fel încît să se căpătuiască de pe urma lor, au răpit somnul celor două mai însemnate persoane ale statului.

Cuprins de furie, principele se repezi la una din mape şi îi goli tot conţinutul în cămin. Grămada de hîrtii fu pe punctul să înăbuşe cele două lummări ; camera se umplu de fum. Principesa citi, în ochii fiului ei, ispita de a pune mîna pe o cană cu apă şi de a-şi salva hîrtiile care-1 costaseră optzeci de mii de franci.

— Deschide fereastra / îi strigă ea, mînioasă, duce­sei. Ducesa se grăbi să asculte ; pe loc, hîrtiile fură toate cuprinse de flăcări ; un duduit puternic se auzi pe coş ; era limpede că se aprinsese.

Principele era mic la suflet, cînd era vorba de cea mai neînsemnată pagubă. îşi şi văzu palatul în flăcări şi toate bogăţiile din el făcute scrum ; alerga la fe­reastră şi chemă garda cu glasul sugrumat. Soldaţii nă­văliră cu zgomot în curte. Suveranul, mînios, se reîn­toarse la cămin, care trăgea cu un duduit, într-adevăr înspăimântător, ocărî, se învîrti de două-trei ori prin cameră, ca un om ieşit din sărite, apoi fugi afară.

Principesa şi marea maestră rămaseră în picioare, i faţă în faţă, într-o tăcere adîncă.

„Iarăşi o să se dezlănţuie mînia ? îşi spuse ducesa. Oricum, am cîştigat partida. Se pregătea să fie foarte obraznică în răspunsul ei, cînd un gînd îi fulgeră prin

342

văzuse cea de-a doua mapă neatinsă. Nu, par-

mea nu-i cîştigată decît pe jumătate /" O întrebă

"incipesă, pe un ton destul de rece :

)oamna îmi porunceşte să ard şi restul hîrtiilor ?

Şi unde să Ie arzi ? răspunse Clara-Paolinâ supă-

în căminul din salon ; dacă le ard una cîte una, aici o primejdie.

Ducesa puse sub braţ mapa plină burduf cu hîrtit,

ln.i o luminare şi trecu în salonul vecin. Cu toată graba,

\.i -l( că mapa conţinea declaraţiile martorilor ; strecură,

| In şalul ei, cinci sau şase teancuri, arse cu grijă restul,

ii|v>i plecă, fără să mai ureze „noapte-bună" princi-

.

,1: o mare obrăznicie, îşi spuse ea rizînd ; dar, cu iniimuţărelile ei de văduvă nemîngîiată, era gata-gata mă facă să-mi pierd capul pe eşafod."

\i-Paolina auzi duruind trăsura ducesei şi se niînie tare pe marea sa maestră de ceremonii. In ciuda orei nepotrivite, ducesa trimise să-î cheme :; acesta dăduse fuga la incendiul de la palat, . arînd sosi cu vestea că focul fusese stins. Prinţişorul acesta a dat dovadă de mult curaj şi n felicitat cu toată căldura. Cercetează repede declaraţiile astea, ca să le putem lunnaidecît.

tele citi şi se îngălbeni, icbuie să recunosc că ajungeau, curînd. Ia două te de adevăr ; au procedat cu multă îndemînare iiit pe urmele Iui Ferrante Palia ; dacă acesta va i, ne vom afla într-o situaţie grea. Dar nu va vorbi, strigă ducesa ; Palia e un om mioare: repede, repede, să le ardem. Nu încă. Dă-mi voie să-mi însemn numele a vreo i"zece sau cincisprezece martori primejdioşi, pe

24*

care, dacă Rassi mai încearcă vreodată să reia toata povestea de la capăt, am să am grijă ca oamenii mei sâ-i răpească.

— Excelenţa-voastră să-mi dea voie să-i amintesc că principele şi-a dat cuvîntui ca nu va spune nimic minis­trului de Justiţie despre cele petrecute în noaptea aceasta.

— Dacă-i aşa, din slăbiciune şi de teama unei s şi-1 va ţine.

— Şi acum, prietene, iată o noapte care grăbeşte că* sătoria noastră. îmi pare rău : nu voiam să-ţi aduc <■ zeste un proces pentru crimă şi încă pentru un săvîrşit de mine din prea mare grijă faţă de un altul.

Contele era îndrăgostit ; îi luă mîna şi îi jur lacrimi în ochi, că nu avea dreptate.

— înainte de a pleca, sfătuieşte-mă cum trebu mă port acum cu principesa ; sînt peste măsură de sită, am jucat teatru un ceas pe scenă şi cinci în ca­mera de lucru.

— Obrăznicia cu care ai plecat te-a răzbunat în juns de tonul acru cu care ţi-a vorbit şi, care n decît o dovadă a slăbiciunii ei. Alîine dimineaţă tă-te cu ea, din nou, întocmai ca ieri-dimineaţă ; nu uita că Rassi nu e deocamdată nici în temniţă, nici in surghiun, şi că n-am izbutit încă să rupem sentinţa lui Fabricio.

I-ai cerut principesei să ia o hotărîre ; lucrul acesta îi indispune întotdeauna pe suverani şi chiar pe primii miniştri ; apoi, eşti marea ei maestră, cu alte cuvinte,, mica ei slujnică. Printr-o reacţie nelipsită la oameni; slabi, peste trei zile, Rassi se va bucura de favoare, principelui mai mult ca orieînd. Va căuta neapărat obţină spînzurarea cuiva : căci atîta timp cît nu-1 va compromis pe suveran, nu poate fi sigur de nimic.

în cursul focului din noaptea asta, a fost răi om ; un croitor care, trebuie să recunosc, a dat d

244

un spirit de iniţiativă şi de un curaj extraordinar. t am să-1 conving pe principe să mă ia de braţ şi vină cu mine, să-i facă acestuia o vizită ; voi fi it pînă-n dinţi şi voi fi cu ochii în patru ; de I, tînărul nostru suveran nu este încă urît de şu­ii. Vreau să-1 obişnuiesc să se plimbe pe străzi, i joc o festă lui Rassi, care îmi va urma cu sigu-îa postul de prim-ministru şi care nu va mai putea ^: ii asemenea nesocotinţe. întorcîndu-mă de Ia croi-voi trece cu principele prin faţa statuii tatălui său, vadă urmele pietrelor care au spart poalele togii ine, cu care nătărăul de sculptor 1-a împopoţonat posat; s-ar dovedi prea lipsit de inteligenţă dacă

ti face, singur, această reflexie : „lată ce cîştigi urîndu-i pe iacobini". La care eu voi replica : u spînzuri zece mii, sau nu spînzuri nici unul : a Sfîntului Bartolomeu^x i-a nimicit pe pro-nţii din Franţa."

■ Mîine, scumpă prietenă, înaintea plimbării mele

I, cere să-1 vezi.pe suveran şi spune-i : „Az-noapte

îndeplinit, pe lîngă alteţa-voastră, funcţia de mi-

i-am dat sfaturi şi, din pricina poruncilor sale,

ara atras dizgraţia principesei : trebuie să-mi plătiţi."

ncipeîe se va aştepta la o cerere de bani şi se va

unta ; îl laşi să se frămînte cît mai mult cu putinţă,

• i îi spui : „Rog pe alteţa-voastră să ordone ca Fa-

ci să fie judecat în contradictoriu (adică în prezenţa

lui), de doisprezece dintre cei mai respectaţi magistraţi

principate". Şi, fără a mai pierde timp, îi vei supune

■ mătură o scurtă ordonanţă scrisă de frumoasa

nitale mînă, pe care am să ţi-o dictez numaidecît;

na clauză va fi, bineînţeles, anularea primei sentinţe.

¹ Măcelărirea hughenoţiîor de către catolici la Paris în noaptea

• i spre 24 august 1572 (în această zi e sărbătorit „sfîntul

i ti"). Masacrul s-a extins şi în provincie, ceea ce a i un război între catolici şi hughenoţi.

245

La toate acestea, n-ar fi decît o singură obiecţie ; dar. ] dacă ştii să-1 iei repede, principele nu se va gîndi la ea. I S-ar putea, totuşi, să-ţi spună : „Pentru asta, trebuie! ca Fabricio să se constituie prizonier la fortăreaţă". Atunci îi răspunzi : ,,Se va constitui prizonier la închi­soarea oraşului". (După cum ştii, închisoarea depin^B de mine şi, în fiecare seară, nepotul dumitale va pi veni să te vadă.) Dacă principele răspunde : „Nu, evs darea Iui a ştirbit prestigiul fortăreţei şi vreau, formă, să se reîntoarcă în celula în care se afla", duifl neata îi răspunzi : „Nu, fiindcă acolo ar fi la cheremul duşmanului meu, Rassi". Şi, printr-una din frazeii acelea meşteşugite de femeie, pe care ştii atît de bir să le ticîuieşi, îi dai a înţelege că, pentru a-1 îndupleci pe Rassi, ai fi nevoită să-i povesteşti totul desprj autodafi'ul^l de az-noapte ; dacă stăruie, vei anunţa c." pleci, peste două săptămîni, la castelul de la Saccaj Cheamă'l de îndată pe Fabricio şi cere-i părerea asu*J pra acestui demers, care l-ar aduce înapoi, în puşcăriea Pentru a prevedea totul, adaug că, dacă arzînd de nel răbdare de a-mi lua locul, Rassi pune să fiu otrăvit în timp ce Fabricio e în închisoare, nepotul dumitale s-ar putea afla în primejdie. Dar lucrul acesta e puţin pro babil ; ştii că mi-am adus un bucătar francez, care est omul cel mai vesel din lume. Toată ziua face jocuri cuvinte. Şi jocurile de cuvinte nu se împacă cu asasi­natul. I-am şi spus prietenului nostru Fabricio că an dat de urma tuturor martorilor frumosului şi curajosului său gest; este limpede că Giletti a încercat sa-l ucic Nu ţi-arn vorbit încă despre aceşti martori, fiîndc voiam să-ţi fac o surpriza, dar planul nu mi-a izbut Principele n-a vrut să semneze. I-am spus Iui Fabrici| că îi voi face neapărat rost de o înaltă demnitate bise ricească ; dar îmi va veni foarte greu, dacă duşm

* Ardere pe rug din ordinul Inchiziţiei. Folosit aci în sens mai larg.

246

fac, la Vatican, o întîmpinare prin care îl acuză de ■ cidere.

Iţi dai seama, doamnă, că dacă nu este judecat în 'iii cel mai solemn, toată viaţa numele lui Giletti II va urmări ca o ocară ? E o mare laşitate să nu te l.iji judecat, cînd eşti sigur de nevinovăţia ta ! Şi chiar il.uâ ar fi vinovat, tot aş obţine achitarea lui. De altfel, ii ud i-am vorbit, plin de clocot cum e, nici nu m-a l.u.it să isprăvesc ; a deschis almanahul oficial şi am nlis împreună doisprezece magistraţi din cei mai integri ti mai pricepuţi; lista o dată făcută, am şters, tot împreună, şase nume pe care le-am înlocuit cu şase imisconsulţi, duşmani personali ai mei, şi cum nu am putut găsi decît doi dintre aceşti duşmani, am comple-i.u lista cu patru ticăloşi devotaţi lui Rassi.

Această propunere a contelui o nelinişti de moarte pt ducesă şi nu fără temei ; în cele din urmă, recunoscu )i ca că nu se putea altfel şi scrise ordonanţa dictată

>nte, prin care erau numiţi judecătorii. Contele nu plecă decît pe Ia sase dimineaţa ; ducesa încercă să doarmă, dar zadarnic. La nouă, luă micul ni cu Fabricio, pe care-1 găsi arzînd de nerăbdare ic judecat; la zece era Ia principesă, dar Clara-Pao-lln.i nu primea pe nimeni ; la unsprezece se duse la su­ni, care respecta ceremonialul sculării din pat şi care »' mnă ordonanţa fără nici o împotrivire. Apoi ducesa Iflmise ordonanţa contelui şi se culcă. Ar avea poate haz să descriem furia Iui Rassi, cînd i le îl sili să contrasemneze, în prezenţa principelui, nanfa semnată de dimineaţă de suveran ; dar îm-rările nu ne dau răgaz.

( ou (de se prefăcu a cîntări meritele fiecărui jude-

i.Kur şi se arătă gata să schimbe cîteva nume. Dar citi-

i s a plictisit, poate, de toate aceste amănunte de

i.....edură, ca şi de intrigile de la curte. Din toate

»> •••.(va, se poate trage învăţătura că omul care trăieşte

247.

în preajma unei curţi îşi primejduieşte fericirea — dacă este fericit — şi, orice ar face, ajunge să-şi vadă depin-zîndu-i viitorul de intrigile unei cameriste.

Pe de altă parte, în America, în republică, trebuie să-ţi baţi capul, făcînd toată ziua curte negustorilor de pe stradă, drept care ajungi la fel de deştept ca şi ei ; iar acolo, nici măcar Operă nu este.

Cînd se trezi, spre seară, ducesa trecu prin clipe de mare nelinişte : nimeni nu ştia unde dispăruse Fa-bricio. în cele din urmă, către miezul nopţii, pe cînd se afla la spectacolul de la curte, primi o scrisoare de la el. In loc să se constituie prizonier la îttchisaarem oraşuhii, unde era stăpîn contele, se dusese să-şi eia locul în fosta lui celulă de la fortăreaţă, fericit că poa«J locui la cîţiva paşi de Clelia.

Această hotărîre a lui avea să aibă cele mai grave' urmări ; în fortăreaţă era, mai mult ca oricînd, expus! primejdiei de a fi otrăvit. Nechibzuinţa lui o deznă-dăjdui pe ducesă ; îi ierta pricina — dragostea nebvt-j nească pentru Clelia — fiindcă, de bună seamă, în cîteva zile fata guvernatorului avea să se căsătorească cu bogatul marchiz Crescenzi. Dar această nebunie îi dădu din nou, lui Fabricio, toată puterea pe care o avi, mai înainte asupra inimii ducesei.

„Hîrtia aceea blestemată, pe care am supus-o semnă­turii, îi va pricinui moartea ! Ce nebuni aînt bărbaţii cu prejudecăţile lor despre onoare ! Ca şi cum ma« poate cineva să se gîndească la onoare într-o ţară cui guvern absolutist, unde un Rassi este ministru de] Justiţie ! Trebuia să ne mulţumim pur şi simplu efl o graţiere, pe care principele ar fi semnat-o cu aceeaşi uşurinţă cu care a semnat convocarea tribunalului extraordinar. La urma urmei, ce însemnătate poate av faptul că un om de rangul lui Fabricio ar fi, mai muli sau mai puţin, învinuit că a ucis, cu sabia în mînă, vH măscărici de teapa lui Giletti ?"

2-}8

i mu citi biletul lui Fabricio, ducesa alergă la conte,

1 găsi alb ca varul :

O, doamne ! scumpă prietenă, nu am de fel noroc lill acesta şi iarăşi o să fii supărată pe mine. Pot 'videsc că l-am chemat aseară pe temnicerul în~ : oraşului ; în fiecare zi, nepotul dumitale ar fi i vină să ia ceaiul la dumneata. Ceea ce-i groaz-■ că nu putem nici unul din noi să ne ducem să i principelui că ne temem de o otrăvire din po­li ii Rassi ; bănuiala aceasta i s-ar părea culmea taţii. Totuşi, dacă ţii cu orice preţ, sînt gata să la palat; dar sînt dinainte sigur de răspuns. /Bm : şi mai departe. îţi ofer un mijloc, de care nu .1? lolosi nici pentru mine. De cînd sînt la putere în asta, n-am curmat viaţa nici unui om şi ştii că, ncest punct de vedere, sînt atît de nătărău încît, spre seară, mă mai gîndesc încă la cele două is-are, din porunca mea cam uşuratică, au fost îm-pe vremuri, în Spania. Cu toate acestea, te în-vrci să te descotoroseşti de Rassi ? Primejdia în află Fabricio, este fără margini ; căci o dată cu 0, Rassi are la mină un mijloc de a mă face iau tălpăşiţa, mierea aceasta plăcu foarte mult ducesei, care,

¹ uză s-o primească.

Nu vreau, îi spuse ea contelui, ca acolo unde ne ige, sub frumosul cer al Neapolului, să fii ii. scara, de gînduri negre.

l'.ir. scumpă prietenă, mi se pare că nu avem de ii între asemenea gînduri negre. Ce-ai sa te faci nu să mă fac eu însumi, dacă Fabricio e răpus de i.i ?

cutia urmă şi mai aprinsă în jurul acestei pro-ii i ducesa o încheie cu următoarele cuvinte :

îşi datorează viaţa faptului că te iubesc urnii decît pe Fabricio ; nu, nu vreau să otrăvesc

249

!

dinainte toate serile bătrîneţii pe care o vom petrec împreună.

Ducesa alergă la fortăreaţă : generalul Fabio Contij fu încîntat să i se poată împotrivi, întemeindu-se prevederile categorice ale legilor militare : nimeni poate pătrunde într-o închisoare de stat, fără un ordiij semnat de suveran.

— Dar marchizul Crescenzi şi muzicanţii lui intră fiecare zi în cetăţuie.

— Am obţinut, pentru ei, un ordin anume al suve ranului.

Biata ducesă nu bănuia nici pe departe toate nenoro cirile care o aşteptau. Generalul Fabio Conţi se const| derase personal dezonorat de fuga lui Fabricio. Cînd 1 văzuse întorcîndu-se în fortăreaţă, n-ar fi trebuit să-J primească, fiindcă nu avea nici un ordin în acest ser „Dar, se gîndi el, cerul mi-1 trimite ca să-mi spe onoarea şi să mă ferească de bătaia de joc care, altfel mi-ar fi pătat cariera militară. Nu trebuie să pierd ocazia : fără îndoială că va fi achitat, şi nu-mi rămîfl decît puţine zile ca să mă răzbun."

pi toiul al douăzeci şi cin cile

a

Sosirea eroului nostru o aduse pe Clelia în culmea r.-iuidejdii : biata fată, pe cît de cucernică pe atît de luiiită cu ea însăşi, nu putea să-şi ascundă că nu va Ifl niciodată fericită departe de Fabricio ; dar jurase kflntci fecioare, cînd cu presupusa otrăvire a generalu­lui, să facă voia tatălui ei şi să se jertfească, măritîn-' du se cu marchizul Crescenzi. Jurase să nu-1 mai vadă ni' uniata pe Fabricio şi era pradă unor cumplite iiiii.iiari de cuget, din pricina destăinuirii la care se lă' •«»«• ispitită în scrisoarea trimisă acestuia, în ajunul fugii Im Cum să descriem ce se petrecu în sufletul ei plin de Halr, cînd, în timp ce stătea şi se uita, dusă pe gînduri, In p.isărelele ei, îşi ridică din obişnuinţă ochii plini de il< pe fereastra de la care o privea altădată Fabricio fi ii văzu salutînd-o cu un respect plin de dragoste. ii că are o vedenie pe care cerul i-o trimitea ca • I» Ji-psească ; apoi, mintea ei înţelese crunta realitate. , I ni prins, îşi spuse ea, şi e pierdut." îşi aminti de vorbise în fortăreaţă după fuga lui ; pînă şi cei

i.....Ic- pe urmă temniceri se socoteau adînc jigniţi.

e uită la Fabricio şi, fără să vrea, privirea ei în întregime patima care o umplea de dez-

oare, părea ea să-i spună, că voi fi fericită în palat care se pregăteşte pentru mine ? Tatăl

251

meu îmi spune că dumneata eşti la fel de sărac sîntem şi noi. Doamne ! cu cîtă bucurie aş împăl această sărăcie .' Dar, vai, trebuie să nu ne mai vede niciodată."

Clelia nu avu puterea să folosească alfabetul : timp ce se uita la Fabricio, fu cuprinsă de un leşin căzu pe un scaun, lîngă fereastră. Capul ei se spr pe marginea ferestrei şi, cum ţinuse să-1 vadă pînă ultima clipă, faţa îi rămăsese întoarsă spre Fabricii care putea s-o cuprindă, toată, cu privirea. După cîtei) clipe, cînd deschise ochii, prima ei căutătură fu spre el văzu lacrimi în ochii iui. Dar lacrimile acestea izvora din negrăita lui fericire : avea dovada că Cielia uitase, în ciuda depărtării. Cei doi sărmani rămaseră cîtva timp ca vrăjiţi, tutîndu-se unul celălalt. Fabricio îndrăzni să cînte, ca şi cum s-ar | acompaniat cu o chitară, cîteva cuvinte născocite loc : ,,Ca să te văd, m-am întors în închisoare : voi judecat".

Cuvintele acestea treziră parcă toată tăria Cleli* se ridică repede, îşi acoperi ochii şi, prin gesturile mai însufleţite, încercă să-i explice că nu trebuia mai vadă niciodată ; făgăduise acest lucru sfir fecioare şi acum îl privise numai fiindcă îşi uitase făgăduinţă. Fabricio îndrăzni, însă, să-i vorbească i departe de dragostea lui ; atunci Clelia fugi, supărat punîndu-şi în gînd că nu-1 va mai vedea niciodată, acestea fuseseră întocmai cuvintele jurămîntuîui „Ochii mei tiu-l vor mai vedea niciodată".

Scrisese aceste cuvinte pe un petec de hîrtie, pe unchiul ei, Cesare, îi îngăduise să-1 ardă pe altar clipa jurămîntului, în timpul unei slujbe.

Dar, în ciuda tuturor jurărm'ntelcr, prezenţa lui bricio în Turnul Farnese o făcu pe Clelia să-şi reia ei de mai înainte. De obicei, îşi petrecea mai tot la ea în cameră. Abia îşi venise în fire după tulburară

252

lată în care o aruncase vederea lui Fabricio, că

-ti să cutreiere iar palatul, ca să-şi refacă, cum

ine, legăturile cu toţi prietenii ei subalterni. O

foarte gureşă de la bucătărie îi spuse în mare

data asta, ntonsignore Fabricio nu mai iese .ţuie.

0 să mai facă greşeala să sară peste ziduri, ielia; dar va ieşi pe uşă, dacă va fi achitat.

ştiu ce vorbesc cînd spun excelenţei-voastre ■c iese din fortăreaţă decît cu picioarele înainte.

1 se îngălbeni, ceea ce nu-i scăpă bătrînei, -i vorbăria. îşi spuse că fusese o nesocotinţă

■cască astfel în faţa fiicei guvernatorului, care

i trebuiască să spună pretutindeni că Fabricio

apit de o boală. Reîntorcîndu-se sus la ea, Clelia

ni cu medicul închisorii, un om cumsecade, sfios,