Partea a ii-a

3.3. Limonade. Limonada

3.3.1. Generalităţi

A. Definiţie

Limonadele sunt soluţii apoase obţinute prin dizolvare de acizi organici, anorganici sau săruri în apă conţinând edulcoranţi, aromatizanţi şi destinate administrării interne în diferite afecţiuni având efect laxativ, purgativ, antiemetic sau utilizate ca băuturi răcoritoare.

B. Formularea limonadelor

Limonadele conţin următoarele componente:

a. Acizi. Acizii se utilizează în concentraţii de 0,2-1%. Pentru prepararea limonadelor se pot folosi următorii acizi:

a₁ – acizi organici (acid citric, acid tartric, acid ascorbic);

a₂ – sau acizi anorganici (acid clorhidric şi acid fosforic):

b. Săruri. Citraţi de natriu şi magneziu, glutamaţi, tartrat de potasiu, bicarbonat de sodiu etc.

c. Edulcoranţi: sirop simplu, sirop de lămâie, sirop de portocale etc.

d. Solvent: apa distilată.

Limonadele gazoase conţin în afară de aceste componente şi bioxid de carbon introdus sub presiune sau rezultat în urma reacţiei dintre bicarbonat de sodiu şi un acid utilizat.

C. Prepararea limonadelor

Limonadele se prepară prin dizolvarea substanţelor în apă după care se filtrează. La limonadele gazoase filtrarea se realizează înainte de neutralizare, de asemenea prepararea lor are loc în mod diferit şi anume:

- prin dizolvarea bicarbonatului în apă şi adăugarea unui acid organic când rezultă dioxid de carbon;

- prin prepararea şi condiţionarea separată a soluţiilor acide respectiv bazice amestecarea făcându-se în momentul utilizării;

- prin introducerea substanţelor solide (bicarbonat de sodiu şi un acid organic) într-un recipient adecvat peste componente adăugându-se siropul şi apa distilată urmată apoi de închiderea flaconului. Recipientele în care sunt ambalate limonadele gazoase trebuie să aibă pereţii rezistenţi pentru a rezista la presiuni de 2-3 atm.

Timpul de conservare a limonadelor este de 1-2 zile la rece deoarece sunt medii prielnice pentru dezvoltarea microorganismelor. În limonade pot apărea şi fermentaţii datorită zahărului utilizat.

D. Limonade oficinale în F.R. X
În F.R. X avem oficinale două limonade: Solutio Efervescens (Limonada gazoasă, Sol. Riviere) şi Soluţia de Citrat de magneziu (Limonadă purgativă sau Limonadă Roge).
1. Solutio Efervescens

Sinonime: Soluţie efervescentă

Limonada gazoasă
Preparare:

Soluţia I:

Natri hydrogenocarbonas 4g

Sirupus simplex 15g

Aqua destillata q.s.ad. 100g
Soluţia II

Acidum citricum 3,65g

Sirupus simplex 15g

Aqua destillata q.s.ad. 100g

Soluţiile se prepară în două recipiente separat şi se amestecă în timpul utilizării.

Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antiemetic.
2. Solutio Magnesii citratis

Soluţie de citrat de magneziu
Preparare:

Acidum citricum 25,5g

Magnesii subcarbonas 15g

Sirupus simplex 50g

Citri Aetheroleum 0,1g

Talcum 5g

Aqua destillata q.s.ad. 350g
Peste acidul citric dizolvat în 200 ml apă încălzită la aproximativ 70⁰C se adaugă în cantitate mică carbonat bazic de magneziu şi se agită până la dizolvare. Se adaugă siropul simplu şi uleiul de lămâie în prealabil triturat cu talcul şi 20 ml apă, apoi se filtrează şi se completează cu apă la 350 g.

Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: purgativ.

3.4. Ape aromatice. Aquae aromaticae (F.R: IX)

3.4.1. Generalităţi

A. Definiţie

Apele aromatice sunt soluţii apoase de uleiuri volatile destinate pentru a fi utilizate ca atare sau ca vehicule pentru prepararea unor medicamente de uz intern (F.R. IX).

În prezent utilizarea apelor aromatice în farmacie este restrânsă, în schimb industria utilizează această formă pe scară destul de largă. Apele aromatice sunt utilizate în industrie pentru aromatizarea unor produse tipizate sau în unele cazuri chiar utilizate pentru un efect terapeutic.

Utilizarea apelor aromatice poate fi atât pentru preparate pentru uz intern cât şi pentru preparate uz extern (ape de gură, creme etc.).

B. Istoric

Apele aromatice au fost cunoscute şi utilizate încă din antichitate. Cele mai vechi surse care indică utilizarea acestei forme le găsim în literatura antică chineză, de unde au fost preluate de către arabi. În sec. IX d.Hr. savantul arab Geber a dat indicaţii asupra distilării ca metodă de obţinere a apelor aromatice şi a prezentat proprietăţile acestei forme. Mai târziu apele aromatice au fost aduse în Europa (în sec. al XIII-lea) de către medicul Villanova (1235-1312)şi desigur forma s-a perfecţionat tot mai mult prin îmbunătăţirea metodelor de obţinere şi respectiv a aparaturii utilizate.

În România, apele aromatice au fost introduse ca formă oficinală în F.R. I (1862) unde sunt înscrise un mare număr de ape aromatice, o monografie generală fiind introdusă abia în F.R. IV sub denumirea de „Aquae aromaticae” sau „Hydrolata”, în care sunt introduse şi soluţiile de uleiuri volatile alături de soluţiile extractive obţinute din plante. Delimitarea netă apare abia în F.R. VI care descrie monografia „Aquae aromaticae”.

În F.R. IX avem monografie generală „Aquae aromaticae” sau Hydrolata, în F.R. X nemaifigurând această monografie.

3.4.2. Formulare

Pentru obţinerea apelor aromatice avem nevoie de următoarele materii prime:

a. Produse vegetale. Pentru obţinerea produselor de calitate este nevoie ca drogul vegetal (frunze, flori) să fie utilizat imediat după recoltare, excepţie făcând scorţişoara, florile de tei şi florile de levănţică care se utilizează uscate.;

b. Vehicul. Ca vehicul pentru această formă se utilizează apa distilată. Raportul produs vegetal /solvent variază în limitele 1/1 până la 1/5 dependent de gradul de solubilitate a uleiului volatil cât şi de conţinutul de ulei volatil în produsul vegetal utilizat.

3.4.3. Prepararea apelor aromatice

Apele aromatice pot fi obţinute în următoarele moduri:

- distilare şi antrenare cu vapori de apă, a uleiurilor volatile din plante;

- diluarea apelor aromatice hidroalcoolice concentrate obţinute industrial;

- dizolvarea uleiurilor volatile în apă:

• 
  dizolvarea directă;
  
• 
  dizolvarea cu talc (F.R. IX);
  
• 
  dizolvarea cu ajutorul agenţilor tensioactivi
  

- dizolvarea uleiurilor volatile în alcool urmată de diluarea acestor soluţii cu apă.
A. Distilarea şi antrenarea cu vapori de apă

Există diferite instalaţii utilizate pentru obţinerea apelor aromatice, prin distilare şi antrenare cu vapori de apă. În continuare vom prezenta câteva dintre aceste instalaţii care utilizează această metodă.

A₁. Antrenarea cu vapori de apă. Metoda utilizează instalaţia prezentată în figura 3.7.:

Figura 3.7. Antrenarea cu vapori de apă
(după Ion Ionescu Stoian – Tehnică farmaceutică, 1974)

Instalaţia este compusă dintr-un balon, generator de vapori de apă, balonul cu produsul vegetal din care vor fi antrenate uleiurilor volatile, sursa de încălzire, refrigerent şi vasul colector. În timpul fierberii, vaporii de apă formaţi în generator antrenează vaporii de apă încărcaţi cu uleiuri volatile din vasul al doilea, care datorită suprapresiunii create ajung în refrigerent, de unde, după răcire se condensează obţinându-se astfel apa aromatică care este colectată într-un vas colector.

Dezavantajul acestei metode este că produsul vegetal vine în contact prin intermediul balonului cu sursa de căldură care poate degrada o parte din componentele volatile.

A₂. Antrenarea cu vapori de apă în acelaşi cazan. Această metodă utilizează instalaţia din figura 3.8.:

Figura. 3.8. Aparat industrial pentru obţinerea apelor aromatice şi a uleiurilor volatile
(după Lupuleasa Dumitru, Popovici Iuliana, 1997)

1 – Cazan;

2 – Refrigerent;

3 – Vas colector
Această metodă este mai perfecţionată decât prima, înlăturându-se inconvenientul degradării unor componente ale uleiului volatil datorită supraîncălzirii. În această instalaţie produsul vegetal este adus într-un coş din sită metalică închis sau nu în prealabil în pânză de sac, ca sa nu vină în contact cu apa aflată în partea inferioară a cazanului. Vaporii de apă pătrund prin produsul vegetal din partea inferioară a vasului antrenând uleiul volatil de unde datorită suprapresiunii create pătrunde în refrigerent apoi în vasul colector, de unde, datorită diferenţelor de densitate, pot fi colectate uleiul volatil pur sau ape aromatice.

Antrenarea cu vapori de apă se utilizează pentru distilarea a două lichide foarte puţin miscibile sau foarte puţin solubile unul în celălalt. La o anumită temperatură fiecare din cele două lichide cu puncte de fierbere diferite degajă vapori dezvoltându-se o presiune de vapori diferită pentru fiecare lichid. Vaporii sunt miscibili în orice proporţie. Presiunea totală a amestecului eterogen va fi egală conform legii lui Dalton cu suma presiunilor parţiale

P = Pa + Pu

Pa = presiunea parţială a vaporilor de apă;

Pu = presiunea parţială a vaporilor volatili.

Presiunea amestecului de vapori va atinge presiunea atmosferică la o temperatură mai mică de 100⁰C şi amestecul va începe să fiarbă la acea temperatură. În timpul fierberii temperatura rămâne constantă până la epuizarea unuia dintre componente. Produsul vegetal utilizat pentru obţinerea apei aromatice în acest mod trebuie adus în prealabil la gradul de mărunţire corespunzător, după care se macerează 24 de ore cu apă rece sau amestec de apă şi alcool, apoi se supune antrenării cu vapori de apă.

A₃. Antrenarea cu vapori de apă care provin de la un generator separat

La această metodă utilizată mai mult industrial există un generator de vapori care poate alimenta o baterie de distilatoare. Generatorul poate fi plasat într-un spaţiu separat prezentând în acest mod câteva avantaje:

- distilatoarele nefiind în contact cu sursa calorică se înlătură eventualele posibilităţi de incendiu;

- extracţia decurge continuu nefiind nevoie de întreruperi pentru completarea cantităţii de apă epuizată.

În operaţiile de distilare se acordă o atenţie deosebită încălzirii pentru ca producerea de vapori să fie moderată, condensarea rapidă pentru a evita pierderile de ulei volatil.

Primele porţiuni de distilat sunt principii volatile cu caracter hidrofil (aldehide, alcooli, acizi) cu aromă plăcută, în continuare obţinându-se fracţiuni volatile mai greu solubile în apă şi cu miros aromat mai puţin evident. Sfârşitul distilării se constată atât prin absenţa mirosului produs de uleiul volatil dar şi prin diferite identificări calitative.

B. Diluarea apelor aromatice concentrate obţinute industrial

Industria furnizează soluţii concentrate de uleiuri volatile care se diluează cu apă în funcţie de concentraţia produsului tipizat (duplex, triplex etc.), adică soluţii care rezultă prin amestecarea a două sau trei părţi apă cu o parte ulei volatil.

C. Dizolvarea uleiurilor volatile în apă

C₁. Dizolvarea directă. Se realizează prin agitarea uleiului volatil cu apă în cantităţi strâns corelate cu gradul de solubilitate a uleiului volatil în apă.

C₂. Dispersarea uleiului volatil cu talc (F.R. IX)

Preparare

Aetheroleum gta 1,00

Talcum gta 10,00

Sol. Conservans q.s.ad. gta 1000,00
Uleiul volatil se triturează cu talcul şi cu soluţia conservantă încălzite la 35-40⁰C adăugată treptat. Talcul are rolul de a dispersa uleiul în particule foarte fine mărindu-se în modul acesta suprafaţa de contact a uleiului cu apa şi uşurându-se astfel dizolvarea.

Talcul mai are rolul de a clarifica soluţia. În acest mod se produce o dizolvare selectivă şi anume se dizolvă componentele volatile hidrofile în cantităţi de 0,3-0,4 g/l. Diferenţa de 60-70% ulei volatil reprezentat de hidrocarburile terpenice greu solubile nu se dizolvă în apă.

C₃. Dispersarea uleiul volatil cu agenţi tensioactivi

Prin această metodă se obţine o dizolvare bună, inconvenientul fiind gustul mai puţin agreabil produs de Tween, fapt pentru care F.R. IX exclude această metodă de obţinere.

În F Hung. VI avem următoarea formulă pentru obţinerea apelor aromatice utilizând această metodă:

Aetheroleum gta 2,00g

Tween 20 gta 20,00

Alcoholum gta 200,00

Aqua destillata gta 778,00
Conform acestei metode uleiul volatil se dizolvă în alcool apoi prin intermediul emulgatorului în apa distilată.

D. Dizolvarea uleiurilor volatile în alcool şi diluarea cu apă a soluţiilor alcoolice

Conform acestei metode apele aromatice se obţin în următorul mod: se prepară iniţial o soluţie conţinând 1% ulei volatil utilizându-se alcool concentrat în cantitate corespunzătoare pentru a obţine 100 ml. Pentru obţinerea apei aromatice se amestecă 3 ml din această soluţie concentrată cu 97 ml apă proaspăt fiartă şi răcită la aproximativ 40-50⁰C. Apa este adăugată în porţiuni mici şi sub agitare continuă, după care se filtrează.

3.4.4. Caractere şi control. Conservare

Apele aromatice sunt soluţii neutre sau slab acide, limpezi sau slab opalescente, cu mirosul şi gustul uleiului volatil.

F.R. IX prevede la condiţii de puritate controlul următoarelor substanţe: cloruri, fer, metale grele, alcool şi substanţe tensioactive.

Dozarea uleiului volatil se face prin extracţie şi cântărire conform metodei generale înscrise în F.R. IX. Apele aromatice trebuie să conţină în general 0,03% ulei volatil. F.R. IX prevede un termen de valabilitate de 6 luni (deoarece apele aromatice sunt uşor alterabile).

Factorii care contribuie la alterarea apelor aromatice sunt:

- factori fizici (temperatura, lumina);

- factori chimici (oxigenul etc.);

- factori de ordin biologic (invadare cu microorganisme).

F.R. IX prevede că apele aromatice care prezintă mucegaiuri, miros modificat să nu fie folosite. Unele farmacopei permit adăugarea de conservanţi (nipagin 0,05%).

Apele aromatice se conservă în locuri răcoroase, ferite de lumină, în flacoane de sticlă complet umplute şi bine închise.