Partea I capitolul Despre tradiţie în cultura educaţiei fizice transilvănene
Yüklə 1,95 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- „Povestea unui sportiv adevărat’’
| Sport în iulie 1966 , titra titlul “tineri sportivi români în actualitate. Mihai Albu –în echipa Europei’’.
Mihai Albu, fostul baschetbalist al echipei universitare clujene, transferat după caţiva ani la Dinamo Bucureşti, a atins cel mai înalt grad al performanţei sale sportive în 1966, după ce, la Campionatul Europei de la Moscova, unde a avut cel mai bun procentaj în transformarea loviturilor libere, fiind selecţionat în echipa Europei. După maestrul emerit Mihai Nedef, care a avut cinstea selecţionării în 1964, chiar în prima ediţie a acestei întâlniri, un alt român şi-a făcut loc în echipa Europei, alături de cehii Zidek şi Ammer, sovieticii Traian şi Volnov, spaniolii Luy şi Rodrigues, bulgarul Savov, grecul Trantzos şi belgianul Steveniers.1 Echipa de rugby a universităţilor clujene, din motive economice, a trecut în custodia Institutului Agronomic ( ca şi echipa de baschet de fete ), purtând numele de Agronomia Cluj. Presa sportivă centrală urmărea cu atenţie evoluţia acestei echipe studenţeşti care conferea un plus de interes în cadrul campionatului republican de rugby. În iulie 1967. este publicat fotoreportajul intitulat “Agronomia Cluj, un XV al tinereţii şi al optimismului’’, în care era prezentat lotul echipei : Mircea Chişu ( 19 ani, 1,88m, 102 kg, linia a II-a, student I Drept), Ion Cotuţiu (19 ani, 1,86m, 82 kg, linia III-a, II Agronomie), Mircea Chirilă ( 23 de ani, 1,82m, 90 kg, linia a III-a , inginer constructor), Geza Deak ( 23 ani, 1,81m, 99kg, linia I, merceolog), Ioan Coteţ ( 22 ani, 1,70m, 77 kg, linia I, IV Electromecanică), Alexandru Bucur (23 ani, 1,72m, 82 kg, linia I, inginer constructor ), Cicerone Zamfir (28 ani, 1,68m, 78 kg, linia III, I Medicină Veterinară), Ioan Pop (21 ani, 1,80m, 84 kg, linia I, II Agronomie), Ion Balint (21 ani, 1,86m, 80 kg, linia II, III Medicină Generală), Doru Codlea ( 20 ani, 1,89m, 90 kg, linia II, II Mecanică), Ferencz Hegeto ( 26 ani, 1,89 m, 88 kg, linia II, IV Medicină Veterinară), Alexandru Paloşanu ( antrenorul echipei ), Aurel Bălan ( 25 ani, 1,80m, 82 kg, aripă, IV Medicină Veterinară), Victor Iureş ( 22 ani, 1,75m, 72 kg, fundaş, absolvent liceu), Ion Chişu ( 21 ani, 1,75m, 75 kg, aripă, I Medicină Veterinară), Nicolae Moraru ( 23 ani, 1,69m, 69 kg, centru, absolvent liceu), Nicolae Cordoş (28 ani, 1,69m, 74 kg, centru, profesor de istorie), Alexandru Ştefu (23 ani, 1,74m, 74 kg, centru, III Educaţie Fizică), Gligor Florea (21 ani, 1,78m, 72 kg, aripă, IV Filologie), Nicolae Măţăoană ( 24 ani, 1,70m, 72 kg, mijlocaş la grămadă, absolvent liceu ), Corneliu Cincora (21 ani, 1,72 m, 68 kg, centru, III Medicină Veterinară), Horia Bucşa (20 ani, 1,81m, 74 kg, mijlocaş deschidere, I Filologie), laurenţiu Catană ( 26 ani, 1,80m, 88 kg, linia III, VI Medicină generală), Ştefan Szentanay (24 ani, 1,86m, 94 kg, linia II, tehnician), Andrei Gebefugi (35 ani, 1,77m, 94 kg, linia I, tehnician). În continuare reporterul Horia Cristea prezintă reportajul propriu-zis, cu următorul text: “După o absenţă de un an (în 1966 a activat în categoria B), echipa de rugby Agronomia Cluj a revenit în plutonul purtător al galonului A. Contrar unor aşteptări ( întrucât după retrogradare antrenorul Alexandru Paloşanu a primenit radical lotul ), revenirea nu le-a hărăzit clujenilor un fotoliu în loja anonimilor. La sfârşitul turului, Agronomia a ocupat locul 9 în clasamentul general ( 11 4 0 7 36 : 85 19 ), având în urma sa pe Gloria Bucureşti, Precizia Săcele şi Rapid Bucureşti. Locul 9 e relativ bun dacă îl raportăm atât la numărul mare al acelora care au făcut cunoştinţă cu exigenţele categoriei A abia în anul acesta, cât şi la tinereţea echipei ( 16 din rugbiştii clujeni au vârsta între 19 şi 23 de ani). Unii critici sportivi – ca să-i numim aşa –i-au dat acţiunii de primenire radicală a echipei din Cluj, întreprinsă de antrenorul Alexandru Paloşanu calificativul de “aventură’’. În ce a constat aşa zisa aventură ? În înlocuirea elementelor depăşite sau fără perspectivă, chiar dacă erau tinere, care intrase în echipă pe uşa unei selecţii greşite. Fireşte, procesul de asamblare a noului şi tânărului “XV’’ clujean a întâmpinat numeroase dificultăţi, şi mai întâmpină. Antrenorul Paloşanu a fost nevoit să recurgă chiar şi la improvizaţii pentru ca echipa care l-a dat pe Radu Demian să revină în categoria A şi să se menţină aici (obiectivul din 1967). Majorităţii jucătorilor încă nu i-a intrat în sânge că rugbiul modern înseamnă nu numai joc la mână, viteză, fantezie, şarje electrizante pe treisferturi, ci şi capacitatea de a suporta durerosul contact fizic cu adversarul. Şi asta din cauză că această majoritate este tânără, fără experienţă corespunzătoare. Situaţia nu v-a dura mult. Fiind talentaţi, bine pregătiţi şi mult îndrăgostiţi de balonul oval, băieţii Agronomiei vor învăţa să suporte şi latura dură a rugbiului. Antrenorul Paloşanu ne-a promis: “când băieţii nu se vor mai speria de şocul cu adversarul atunci, şi sper să fie cât mai repede, Agronomia va lupta nu numai ca să vieţuiască, ci şi să dobândească locul din frunte în ierarhia echipelor provinciale, pe care l-a avut, de altfel cândva’’. Cu siguranţă, promisiunea antrenorului Paloşanu se va materializa. El este un selecţioner exigent. Dacă ajunge la concluzia că talentul nu se poate afirma din lipsa curajului Paloşanu renunţă la serviciile celui în cauză. Rugbiul, deci şi Agronomia, are nevoie de jucători talentaţi şi îndrăzneţi. Agronomia Cluj dispune în pragul returului de un patrimoniu care îi dă dreptul să fie optimist: tinereţe, talent, dragoste pentru rugby; o pereche de aripi rapide, cu deprinderi tehnice corecte ( Chişu şi Florea ); o linia I puternică ( Pop, Deak şi Bucur ), o linie a doua care nu duce lipsă de jucători bine dotaţi din punct de vedere fizic, cu calităţi de luptători ( Chişu, Coldea, Hegeto, Balint, Szentanay), combativitate, tenacitate ( îndeosebi Zamfir, Pop, Chirilă ), un dirijor al treisferturilor ( Cordoş ), o pereche de mijlocaşi cu multă fantezie (Măţăoană şi Bucşa ), trei jucători cu calităţi bune pentru posturile de centri (Moraru, Ştefu, Cincora ). Se aşteaptă acum să revină în formă fundaşul Iureş , iar linia a III-a să se pună pe picioare ( ea este alcătuită din jucători reprofilaţi : Chirilă – fost pilier, Catană – fost linia II, Zamfir – fost taloner; s-a recurs la această reprofilare , fiind necesare în linia a treia –foarte pretenţioasă – un plus de experienţă şi multă orientare în joc). În încheiere , îi urăm Agronomiei Cluj –aflată pe un făgaş bun, însă cu un mare număr de debutanţi în categoria A – să-şi poată respecta promisiunea : rămânerea în categoria A şi, apoi în 1968, un loc fruntaş în clasamentul echipelor din provincie ! ’’1 În acelaşi număr al revistei , antrenorului Agronomiei Cluj, Alexandru Paloşanu i se solicită un interviu : „Antrenorul Paloşanu nu îşi ascunde gândurile. Da! Antrenorul Alexandru Paloşanu, care a fost unul din cei mai valoroşi componenţi ai „XV’’-lui României de acum 10 ani, nu-şi ascunde gândurile. A fost chiar bucuros când a aflat că le poate face cunoscute iubitorilor sportului cu balonul oval prin intermediul revistei SPORT. Rep.: Iertaţi-mi indiscreţia ! La ce vă gândiţi ? PALOŞANU : Întrebarea dumneavostră nu este o indiscreţie. Mă gândesc la federaţia noastră de specialitate, care ar putea să alcătuiască o selecţionată B a României nu numai din jucători ce aparţin echipelor provinciale. Iar acestei selecţionate să i se asigure anual 3-4 meciuri cu reprezentativele R.D. Germane, Poloniei , Cehoslovaciei şi Bulgariei. Ar fi un stimulent extraordinar pentru rugbiul din afara graniţelor Bucureştiului. Rep.: Este interesantă şi realistă dorinţa dumneavostră. Dar ce vor spune bucureştenii ? PALOŞANU : Nu văd de ce s-ar supăra. Reprezentativele străine pe care le-am citat sunt „victime’’ sigure pentru „XV’’-le A al României. Rep. : Vă ghicesc în priviri că vă mai gândiţi la ceva ! PALOŞANU : Eventual, selecţionata provinciei s-ar putea întâlni anual cu selecţionata Capitalei. S-ar ajunge la o tradiţie care ar da câştig de cauză rugbiului românesc ! Rep. : Totuşi, am impresia că este destul de complicată ideea cu selecţionata provinciei. Nu sunteţi de aceeaşi părere ? PALOŞANU : Este complicată doar în măsura în care tovarăşii de la federaţie nu cunosc prea bine echipele din provincie. Asta se poate remedia. Adică, activiştii salariaţi de la Bucureşti să acorde mai multă atenţie echipelor de rugby din provincie, să le viziteze, să cunoască jucătorii. Rep. : Probabil că o vor face în viitor, mai ales dacă însăşi provincia îi invită! Parcă , parcă , mai întrezăresc un gând cu ochii dumneavoastră ! PALOŞANU : Mă gândesc la rugbiul universitar bucureştean. E „liber’’. Termenul nu e academic, dar poate fi înţeles şi de cei mai tari savanţi. În Bucureşti sunt câteva echipe studenţeşti. De ani de zile activează, dar nici una din ele nu a reuşit să promoveze în categoria A. Rep. : Or fi de vină antrenorii. PALOŞANU : Echipa „Arhitectura’’ este pregătită de antrenorul emerit Nicolae Pădureanu. Nu a ajuns nici măcar până la baraj. Un alt antrenor cotat este Aurel Barbu. El pregăteşte echipa „Construcţii’’, iar Florentin Tudorache –„Politehnica’’. Toţi trei sunt absolvenţi I.C.F. cu specializarea rugbi, iar Pădureanu şi Barbu au fost şi antrenori federali. O echipă studenţească în categoria A ar produce un mare reviriment în rugbiul bucureştean. În orice caz mai mare decât acela datorat Gloriei sau Rapidului. Ar însemna o puternică propagandă rugbistică în rândurile zecilor de mii de studenţi din Capitală. Nemaivorbind cât ar câştiga echipa noastră naţională. În sfârşit, poate şi calitatea jocului s-ar îmbunătăţi, ştiind că echipele studenţeşti au, de obicei, un stil de joc spectaculos. Rep. : Gândurile dumneavoastră sunt juste şi reprezintă propuneri de care federaţia de specialitate ar trebui să ţină seama. Da! Antrenorul Paloşanu nu-şi ascunde gândurile. Sunt gânduri frumoase, izvorâte din dorinţa de a contribui la progresul rugbiului românesc.’’ În noiembrie 1967, Nicolae Mărăşescu publică pe o pagină întreagă a revistei Sport un interesant material care evocă figura emblematică a unui adevărat sportiv, fost în tinereţe atlet al Clubului „U’’ la Sibiu, dispărut prematur din viaţă în urma unui tragic accident : Zeno Dragomir. În preambulul articolului se arată : „Primul număr al revistei „Sport’’ din 1947 (pe atunci revista „Stadion’’) a apărut avându-l pe copertă pe Zeno Dragomir, cel dintâi săritor român de 4 metri. Tragica încetare din viaţă a renumitului sportiv, profesor şi pedagog ne obligă să reamintim cititorilor şi tuturor iubitorilor de sport remarcabila sa carieră sportivă. Textul articolului purta titlul „Povestea unui sportiv adevărat’’ şi avea următorul conţinut : „Zeno Dragomir s-a născut la 27 iunie 1923 la Caransebeş. De mic a îndrăgit săritura cu prăjina. S-a obişnuit cu un băţ lung (boată) cu care sărea toată ziua. Cu timpul, tânărul Zeno a crescut, cu performanţele la fel, doar boata a rămas aceeaşi, astfel că a ajuns, acum 30 de ani, în situaţia în care se găsesc cei mai buni săritori mondiali de azi. Adică să sară mai mult decât lungimea boatei sale. Primul succes îl consemnăm în 1939, la 16 ani, când reuşeşte o performanţă care atrage atenţia tuturor specialiştilor : 3,40 m. Un an mai târziu, la Predeal, preia recordul naţional de juniori cu un rezultat de 3,64m. Avea numai 17 ani. Dar, pentru că suntem la acest capitol iată cum au evoluat rezultatele sale : 16 ani 1939 3,40 25 ani 1948 3,80 17 ani 1940 3,64 26 ani 1949 3,92 18 ani 1941 3,40 27 ani 1950 3,92 19 ani 1942 - 28 ani 1951 4,03 20 ani 1943 3,55 29 ani 1952 4,20 21 ani 1944 - 30 ani 1953 4,12 22 ani 1945 3,75 31 ani 1954 4,15 23 ani 1946 3,90 32 ani 1955 4,10 24 ani 1947 4,00 33 ani 1956 4,00 După cum se poate vedea, la un moment dat rezultatele sale au stagnat, deoarece în acel timp o prăjină era un vis, o himeră. Prăjina sa din copilărie rămăsese aceeaşi. Era lipită şi răslipită cu leucoplast. Dar la un moment dat a cedat şi s-a rupt. A fost anul în care el a cucerit titlul de campion al ţării la ... săritura în lungime cu 6,48 m ! Apoi, a venit noua prăjină, care i-a adus multe succese şi în special realizarea celor 4 metri mult visaţi . Pentru Zeno, aceasta a fost împlinirea visului său sportiv. Şi pentru că vorbim de titlurile sale de campion , iată-le şi pe cele cucerite în proba sa favorită : 1939-3,40; 1941-3,40; 1946-3,60; 1948-3,80; 1949-3,80; 1950-3,91; 1951-3,85; 1952-4,12; 1953-4,05; 1955-3,90. În 1939 este selecţionat în echipa României pentru prima oară. Avea 16 ani şi a fost desemnat să reprezinte culorile ţării la Jocurile Balcanice. Emoţia debutului o trece cu destulă greutate: locul 6 cu 3,20 m. Apoi, odată cu trecerea anilor, Zeno avea să devină unul dintre atleţii de bază ai ţării, care avea să cucerească multe victorii pentru echipă, multe titluri de câştigător al unor concursuri de amploare, care aveau să-l facă cunoscut peste hotare. Să amintim în primul rând cele 2 victorii din cadrul Jocurilor Balcanice (1946-3,90; 1947-4,00), şi, în acelaşi an, locul 1 la Festivalul mondial al Tineretului (3,60). În 1952, locul 1 la Campionatele internaţionale ale României şi, în fine, de 14 ori internaţional. Ca un corolar al recunoaşterii valorii sale a fost selecţionat în echipa olimpică pentru Jocurile de la Helsinki ( locul 18 cu 3,95m) şi echipa pentru campionatele europene din 1954. Recordul ţării l-a adus tot mai sus : 3,90 în 1946, 4,00 în 1947, 4,03 în 1951, 4,10 în 1952 şi 4,20 m în acelaşi an. (Ultimul a fost doborât de Zoltan Szabo, în 1957). Interesant că la 20 de ani după ce Zeno a sărit 4 m s-a realizat şi prima săritură de peste 5 metri ( Astafei 5,03 m în 1967). Unul dintre cei care l-au cunoscut cel mai bine a fost Ion Soter. Colegi de echipă, de cameră, ani de zile împreună, ambii din Banat...Iată ce ne povesteşte Soter despre Zeno : „Îşi iubea proba şi prăjina precum violonistul vioara. În 1947, îmi amintesc, a fost în stare, la Praga, să umble prin tot aeroportul ca nu cumva prăjina să fie făcută „sandvici’’ printre geamantane. În ziua când şi-a văzut visul împlinit (4m) eu am sărit 1,90m-record. Ambii învinsesem două graniţe şi ne-am bucurat imens. În 1952 am realizat amândoi norma olimpică. El -4,10, eu – 2 m la înălţime. Puţin mai târziu am participat la un concurs la Kiev, fiecare la proba sa. Eu am sărit 2 m din prima încercare şi am cerut arbitrilor să ridice ştacheta la 2,05 m (recordul european era 2,04) şi eram sigur de reuşită. În acel moment Zeno sare peste ştacheta inălţată la 4,20 m şi eu am fost atât de bucuros şi de emoţionat totodată, încât nu am mai fost în stare de nimic. M-a scos pur şi simplu din ... priză. Mi-a părut rău pentru mine, dar m-am bucurat sincer pentru succesul său’’. Aceasta este pe scurt istoria sportivă a lui Zeno Dragomir. În afara activităţii sportive de performanţă, el a fost un remarcabil publicist şi scriitor, lucrările sale de specialitate, desenele sale, fiind mult apreciate. În munca profesională, ca antrenor şi profesor, a adus un aport substanţial la ridicarea de genereţii de profesori, fiind un minunat exemplu de disciplină, de seriozitate în muncă şi modestie. Despre neuitatele sale desene, Soter remarca foarte bine : „ Ca desenator sportiv a fost un artist desăvârşit , care , simţind mişcarea , o imortaliza. Desenele sale se mişcă’’. Ce poate fi mai elocvent în această privinţă decât faptul că renumita revistă vest-germană „Leichtathletik’’ a publicat o carte poştală ilustrată trimisă de Zeno cu prilejul Anului Nou, cu un desen atletic, pe care redacţia şi Toni Nett personal l-au apreciat ca pe ceva cu totul deosebit... Acesta a fost Zeno, sportivul , antrenorul, scriitorul, omul.’’1 Atletismul clujean este în atenţia presei sportive centrale şi în cursul anului 1967. Într-o pagină de revistă intitulată : „ Moment atletic’’ , este citată promisiunea Ilenei Silai „Şi acum , spre 2 :05,0 !’’ , urmând textul articolului propriu zis: „Cu vreo 2 ani şi ceva în urmă, un corespondent din Cluj al „Sportului’’ mi-a trimis o scrisoare „par avion’’ cu relatarea unuia dintre numeroasele cursuri de atletism desfăşurate în oraşul său. Multe probe, foarte multe nume şi, la fel, foarte multe rezultate. Nu mai ţin bine minte despre ce concurs era vorba, dar îmi amintesc de un rezultat : 58,9 pe 400 m la fete. Evident , toate performanţele care „coboară’’ sub 60 de secunde au o anumită semnificaţie şi mi le trec în fişe. Autoarea acestei performanţe – o oarecare Ileana Silai – îmi era necunoscută şi ( de ce n-aş recunoaşte ? ) am notat rezultatul însoţindu-l cu două semne de mirare. 58,9 secunde ! Un rezultat bun, care nu e chiar la îndemâna oricărei alergătoarepe 400 m. Cu prima cocazie i-am solicitat corespondentului respectiv amănunte despre această performanţă, despre autoarea ei. Şi am aflat –contrar părerii mele –că performera nu este o descoperire recentă a antrenorilor clujeni, ci o mai veche atletă clujeană –Ileana Ghergheli, care a revenit pe pista concursurilor după o întrerupere de trei ani. Ileana revenise, însă, în activitatea sub un nou nume, acela al soţului său. Oricum, rezultatul rămânea, ca atare, la fel de bun, dar din fişele mele am şters cele două semne de mirare... Ileana Ghergheli –Silai a început să practice atletismul cu aproape zece ani în urmă. În bilanţul anului 1958 am găsit-o înscrisă cu un rezultat de 63,2 pe 400 m. În anul următor debutului, 1959, sportiva clujeană a obţinut 60,0 pe 400 m şi 2:22,6 pe 800 m, pentru ca în 1960 ea să-şi încheie sezonul competiţional cu 59,4 şi, respectiv, 2:21,0. Au urmat trei ani de întrerupere şi în 1964 am notat, după cum am mai spus, reluarea activităţii acestei sportive, de fapt „debutul’’ atletei Silai. Eleva antrenorului Gheorghe Biro a revenit pe stadion cu forţe proaspete, cu dorinţa fermă de a realiza ceva deosebit. Aşa se face ca rezultatele ei au sporit considerabil ca valoare : în 1965 -58,4 şi 2:13,9 , iar anul trecut -56,3 şi 2:07,8. Dintre aceste rezultate , în mod special reţine atenţia cel înregistrat pe distanţa celor două tururi de stadion. În cursa respectivă, desfăşurată pe stadionul orăşenesc din Cluj, Ileana Silai pornise hotărâtă să doboare recordul republican al Floricăi Grecescu , 2:06,8 din 1961). Pentru aceasta a plecat foarte rapid şi a trecut la 200 m în 28,2 la 400 m în 59,0 şi la 600 m în 1:32,1. Puţinii spectatori şi-au dat seama, în acest moment, că Ileana este capabilă să coboare cu multe zecimi valoarea recordului dar... Atleta clujană n-a mai găsit resursele fizice necesare să alerge până la capăt în acelaşi tempo , a încetinit vizibil şi cele 35,7 de pe ultimii 200 de metri n-au putut-o duce decât la 2:07,8. La campionatele republicane din 1966, desfăşurate la Cluj în faţa propriilor spectatori între care se află întreaga ei familie, Ileana Silai a încercat din nou să intre în posesia recordului ţării. Din nou a pornit ca din puşcă , a trecut la 400 m cu multe zecimi sub 60 de secunde şi din nou nu a reuşit să-şi menţină tempoul de alergare propus. Din acest moment ea nu a mai avut nici măcar puterea să reziste finişului Florentinei Stancu şi al junioarei Elisabeta Baciu, pe care le condusese cu autoritate, şi a încheiat cursa abia pe locul trei. Eşecul, departe de a o fi demobilizat (Ileana a vărsat totuşi lacrimi amare), a îndârjit-o să se pregătească şi mai bine decât o făcuse până atunci. Dar până la sfârşitul sezonului, cu toată dorinţa ei , cifrele rezultatelor nu au mai putut fi îmbunătăţite. A trecut toamna, a trecut şi iarna. În acest răgaz de timp , Ileana Silai n-a lipsit de la nici un antrenament, lăsând în urma sa zeci şi zeci de kilometri , pentru că –aşa cum spune antrenorul Gheorghe Biro –rezistenţa nu-i este încă suficientă pentru a putea constitui un suport solid pentru marile aspiraţii ale atletei. A venit primăvara şi, odată cu ea, primele starturi în noul sezon de concursuri. În urmă cu câtăva vreme, pe stadionul din parcul Universităţii, Ileana Silai a luat startul într-o duminică la 400 m -56,3 ( record personal ) , iar a doua zi a participat la o cursă pe 800 m. De data aceasta, Ileana Silai a venit cu „lecţia’’ bine învăţată. Pentru a putea doborî recordul Floricăi Grecescu, trebuia, în primul rând, să ţină seama de greşelile comise în concursurile precedente, trebuia să-şi drămuiască mai bine efortul. Graficul cursei a exprimat acest lucru : 200 m .29,9 400 m -60,0 600 m -1:32,0. ( Aşa da! ) . Ultimii 200 m în 34,4. Cei cinci cronometrori aşezaţi în dreptul liniei de sosire înregistrează în corpore 2:06,4 – NOU RECORD REPUBLICAN. Ileana Silai şi-a văzut astfel împlinit un vis frumos. În luna iulie a anului 1967, revista „Sport” publică un reportaj dedicat felului cum se pregătesc atleţii clujeni pentru obţinerea a noi performanţe. Articolul se întitulează: „Oazele atletismului clujean” : „Atletismul clujean nu este o mare forţă, aşa cum ar inclina să creadă sentimentalul care a auzit de tradiţia sportului din cetatea universitară Babeş-Bolyai. Aici, în locul unei mări nemărginite, cu valuri cât casa, găseşti doar oaze, la care se adapă atletismul. „S-au retras apele şi a rămas marea de nisipuri”- explică profesorul Marian Păşcălău, vicepreşedintele al consiliului regional U.C.F.S Cluj- pentru că atletismul este recunoscut ca sport-rege nu numai teoretic. Practic convingerile sunt cu totul altele, ele dînd câştig de cauză jocurilor. Din acest motiv, baza materială a atletismului nu este corespunzătoatre decât pentru un număr limitat de sportivi. Tot din acest motiv, în şcolile elementare, în licee şi în facultăţi atletismul stă în ultima bancă, de regulă.” Şi pentru că această situaţie a atletismului clujean nu este o excepţie (într-unul din numerele trecute ale revistei noastre am semnalat-o la Timişoara, adică tocmai acolo unde, cândva, inima a pulsat cel mai mult sânge în arterele atletismului), să pornim în căutarea oazelor, însoţiţi de aparatele de fotografiat şi carnetele de însemnări. Instantaneul 1. Profesorul Petru Nagy şi cei mai buni elevi ai săi de la scoala sportivă: Attila Gyorg (13 ani; aruncarea mingii de oină- 68m; lungime-5,12m; 60m- 8,1 sec; înălţime-1,41 m), Ioan Paţiu (14 ani; 60m-7,5 sec; campion regional la triatlon A+B), Vasile Madjik( 15 ani; recorman republican de copii la 60 m-7,1 sec, 80m- 9,3 sec triatlon I şi tetratlon I), Agepsina Rusu(16 ani; aruncatoare de greutate şi de disc), Iuliana Crişan (16 ani; recordmană republicană de junioare mici la 300 m- 41,7 sec; categoria I pentatlon). Petru Nagy: „ Iuliana Crişan este singura junioară mică deţinătoare a categoriei întâi de clasificare. Este cea mai valoroasă atletă din grupa mea şi sper să realizeze un record la finalele campionatelor scolare de la Târgu Mureş”. Şi, într-adevăr, reprezentanta „acestei oaze” a devenit recormană naţională de junioare mici la 60 m garduri- 8,9 sec(vechiul record aparţinea timişorencei Gerda Covaci- 9,4 sec). De altfel a fost singurul record. Instantaneul 2. Profesoara Oprina Stroe cu cele zece „vârfuri „ feminine ale sale de la Liceul Nicolae Bălcescu cu program de educaţie fizică. Sus, de la stînga la dreapta : Viorica Moscalu(17 ani; 400m şi 200m), Angela Zirbo(17 ani; suliţă), Mariana Meşter (15 ani; garduri, sprint, lungime), Draga Comşa (15 ani; înălţime-1,46 m, lungime şi garduri), Lucia Mureşan (14 ani; înălţime-1,46 m, sprint şi lungime). Jos: Mioara Bunea (16 ani, 500m), Ecaterina Sas (14 ani; sprint, garduri şi lungime), Sanda Cubleşean (13 ani; sprint şi lungime). La concursul liceelor cu program de educaţie fizică, ţinut recent la Câmpulung Muscel, fetele Oprinei Stroe au câştigat întrecerile de ştafetă 4X100m şi la junioare mici, şi la junioare mari, iar la înălţime au ocupat locurile doi şi trei. Instantaneul 3. Profesorul Marian Paşcălău şi cel mai bun atlet al său, Andrei Sepci, căruia i-a indicat pentru acest an 7200 de puncte la declatlon (recordul său personal este de 6822 puncte). Andrei Sepci este unul din cei (...doi!) mai buni atleţi al Universitaţii din Cluj. Instantaneul 4. Doctorul Ion Arnăut dă startul. Vor ţâşni Gheorghe Lascu (elev; 100m-11,1sec şi 110 m garduri- 16,5sec) şi Dimitrie Grama, stînga(student; 400 m- 48,9sec şi 200m- 21,8 sec). La startul acesta asistă Florica Lupan (elevă; 80 m garduri-11,7 sec şi 5,40 m lungime). Sanda Tănase( bacalaureată; recordmană regională la pentatlon- 4093 puncte) şi Kurt Socol ( student; recorman naţional la decatlon- 7433 puncte). Ion Arnăut: „Dimitrie Grama este unul din cei mai buni atleţi ai Universităţii din Cluj. Sper să coboare în acest sezon le 48,5 pe 400m şi la 21,6 pe 200m . Sandei Tănase îi întrevăd 4160 de puncte la pentatlon, iar lui Kurt Socol o creşteră până la 7600 de puncte”. Din fotografie lipseşte Ana Beşuan, cea mai rapidă sprinteră a Clujului. După căsătoria sa cu recordmanul nostru naţional de decatlon ea a părăsit „oaza” doctorului Ion Arnăut, a părăsit atletismul. Păcat! Şi aşa destul de puţini atleţi de valoare... Instantaneul 5. După efort, doctorul Zina Olivia Simu controlează pulsul şi tensiunea. De la stânga: antrenorul Gherghe Biro (de la CSM Cluj), Ileana Silai (recormana noastră la 800m; antrenorul ei, Biro ne-a declarat că Ileana va duce recordul în acest an la 800m sub 2:05:0), Radu Rusu (4:08,8 la 1500 m obstacole în 1967- 9:14,6 la 3000 m obstacole). Gherghe Biro : „Radu Rusu are 18 ani. L-am selecţionat acum patru ani dintr-un număr de 306 ucenici de la Scoala profesională a Atelierelor 16 Februarie. Împreună cu el, l-am selecţionat şi pe Iuliu Borbei. Acesta era mai înzestrat pentru atletism decât Radu, dar nu a mai fost primit la antrenamente pentru că nu a rezistat tutunului, alcoolului şi comodităţii . Începând din 1968, Radu Rusu va porni în urmărirea lui Zoltan Vamoş”. A doua imaginea am luat-o în pădurea Hoia. Antrenorul Gheorghe Biro ne-a declarat că cel mai mare duşman al atletismului e plictiseala. De aceea, el caută să îndepărteze monotonia din timpul pregătirii. În acest scop foloseşte stadionul orăşenesc, traseul măsurat din parc, stadionul Babeş (pistă şi pădure). Cetăţuia (cu serpentină şi trepte), stadionul Clujeana (cu pistă scoarţă, moale şi elastică), pădurea Hoia. Schimbarea locului de antrenament păstrează noul, îi fereşte pe demifondişti de plictiseală. Un alt secret al lui Biro: încrederea pe care şi-a câştigat-o în rândurile elevilor săi. Cine-i respectă îndrumările obţine şi performanţa anunţată de antrenor.” Revista „Sport” din decembrie 1967, prezintă o statistică a atletismului din România, printre care apar următorii clujeni: D. Grama (U-Cluj) la 200 m 21,8 secunde, locul 5 I.Căpraru (C.S.M Cluj), 3000 m obstacole 9,05,2 locul5; Kurt Socol (U-Cluj), decatlon, 7,428, campion naţional; Andrei Sepci(U-Cluj) decatlon 6,872 pe locul al patrulea şi înălţime 2.02 locul 4; Sărucan (C.S.M Cluj) lungime 7,46m locul ; Kurt Socol (U-Cluj) disc 44,74 locul 5; Ileana Silai (C.S.M Cluj) 400m , 55,7 sec campioană naţională; S. Tănase (C.S.M Cluj) pentatlon 40,89 pe locul 5. Revista “Sport”, 24 iunie 1968, publică o pagină cu rezultatele de atletism pe acest an. Dintre clujenii îi găsim pe A. Darvas la 100m (10,4 sec), trioul la decatlon C.Socol, A.Sepci, V. Bogdan (pe locurile 1,3,4), C. Socol la 110 m garduri (locul 5), I. Căpraru (3000 m , locul 2), A. Sepci (înălţime 2,05m locul 3), V. Sărucan (lungime 7,72 locul 1), C. Socol (disc 49,74, loc 4, suliţă 69,36m locul 3). Ileana Pilar (400 m 54,5 locul 1 şi 800m 2,01,8, locul 1). Într-un clasament al antrenorilor după numărul de atleţi, în primi cinci ai anului 1968 (întocmit de Nicolae Mărăşescu), Dr. Ioan Arnăut, antrenorul atletismului U-ist se află pe locul 5-6 împreună cu Nicolae Păiş, iar Gheorghe Biro de la C.S.M Cluj (antrenorul Ilenei Silai, pe locul 7-8 împreună cu Ion Benga. În clasamentul antrenorilor, clujeanul Gheorghe Biro se află pe locul 3. În acelaşi număr de revistă se notează că “recordul lui Kurt Socol din patrulaterul de la Cluj a fost de o bună valoare , dar pe de altă parte el nu a atins baremul olimpic al normei fixate…” Revista “Sport” întreprinde o analiză a fenomenului sportiv universitar din Cluj, reportajul fiind situat sub îndemnul care te întâmpină la intrarea în Parcul Sportiv “Iuliu Haţeganu” : “Pro patria est ludere dum videmur” . “Inscripţia “Pro patria est ludere dum videmur” întâmpină de peste trei decenii pe toti acei care pătrund în parcul sportiv clujean de pe malul Someşului, donat de marele savant şi vizionar dr. Iuliu Haţeganu pentru generaţiile tinere. În 1940, dr. Iuliu Haţeganu, decanul facultăţii de medicină, scria: S-a creat în amintirea micului şi bunului meu fiu Ţuţu, copil bun şi cuminte, care la vârsta de 10 ani a părăsit această lume, pământul tării, pe care l-a iubit cu toată îngereasca putere a sufletului său… Mânat de o gândire a marelui filozof Maeterlink: Omagiul cel mai mare adus copiilor dispăruţi este de a face pentru copiii altora, tot ce am fi făcut pentru al nostru ”din anul morţii lui Ţuţu, am sacrificat timp, suflet, bani pentru eucaţia tineretului… Pentru a reuşi în educaţie, prima condiţie este de a crea un loc unde tineretul să se întâlnească cu plăcere pentru a trăi marile învăţături … Ştiind că apropierea de tineret este mai uşoară prin porţile fizicului, am crezut necesară înfiinţarea unui parc sportiv…Locul l-am găsit în plimbările mele pe malul Someşului. Cel mai potrivit loc, cu apă, cu aer, cu soare, cu arbori, o adevărată grădină olimpică în miniatură…În anul 1931 am început lucrările cu buget modest, cu forţe mici şi astfel an de an, cu cele mai mari economii şi cu ajutorul multor instituţii şi al câtorva conducători ai vieţii de stat, am reuşit să construiesc cel mai frumos şi cel mai armonic parc sportiv din Sud-Estul Europei. El se întinde pe 30 hectare, între cele două ramuri ale Someşului… Parcul sportiv cuprinde terenuri multiple pentru toate sporturile, jocurile şi exerciţiile fizice. Afară de aceste terenriu, are şi bibliotecă… Parcul sportiv nu serveşte spectacolului, ci este scoala adevăratei educaţii fizice. Nu este un stadion unde 22 fac sport şi 22 000 privesc, ci vrea sa inverseze aceste cifre, ca 22 000 să facă exerciţii şi 22 inşi să privească… Adevărata educaţie fizică prin dezvoltarea armonioasă a vigoarei fizice şi psihice prin augmentarea rezistenţei şi capacităţii de muncă, urmăreşte ameliorarea sănătăţii publice şi sporirea puterii de muncă a naţiei… Parcul sportiv Cluj este o realizare românească –care vă rămâne ca un monument al muncii şi gândirii româneşti… În anul 1938 am scris despre acest parc, făcut în amintirea scumpului meu fiu Ţuţu, următoarele: “Sunt şi în alte t ări parcuri sportive mai pompoase, cu stadioane de marmură, însă ce poate fi mai frumos decât un parc sportiv cu arbori, cu apă curgătoare, cu izvoare, cu peluze, cu terenuri, cu aer, cu soare- iată de ce eu consider Parcul Sportiv din Cluj ca cel mai frumos parc din lume.” Dr. Ion Arnăut, care devenind discipol al dr. Iuliu Haţieganu, a renunţat la meseria de avocat şi s-a dedicat aceleia de antrenor (a crescut aproape 20 de maeştri ai sportului în atletism), ne-a declarat: “Ce-a fost în stare să facă dr. Iuliu Haţieganu-acest grandios parc, noi nu suntem în stare să întreţinem. Cer senin-praf, plouă- noroi. Păcat că administraţia parcului nu ocroteşte acest bun al nostru, nemaivorbind că parcului îi mai trebuie construit un bazin de dimensiuni olimpice, conform proiectelor dr. Iuliu Haţieganu. Ar fi de dorit ca acest parc să îşi recapete toaleta îngrijită de odinioară cât mai curând, întrucât ar fi un omagiu adus ceratorului său.” Cândva, un profesor al Universităţii din Cluj aruncase un muc de ţigară pe una din alei, a fost amendat pe loc… În acelaşi număr, un detaliat material intitulat: “Alfabetul performanţei”. “Clujul e un organism cu o polivalenţă sportivă impresionantă, comparativ cu celelate oraşe din ţară, exceptând-normal-Capitala. Credem că universalitatea în materie a Clujului ar fi în stare să pledeze în favoarea unor întâlniri tradiţionale între cele două cetăţi, de pe malurile Dâmboviţei şi cele ale Someşului. Şi acum, să trecem la “alfabet” (cerîndu-vă, stimaţi cititori, scuze pentru relatările în goana calului şi, unele omisiuni). Atletism Sport de tradiţie. Din pleiada trecută: Pompiliu Stoichiţescu, Ion Moina, Ilarie Mădgaş, Aurel Palade-Ursu, Gabriel Georgescu, Ana Beşuan ş.m.a. Din pleiada de mijloc: mulţi, în frunte cu Ileana Silai, Andrei Sepci, Kurt Socol, Francis Gedeon, Adalbert Darvaş. Acestia se gândesc cu toată seriozitatea la Munchen. Jocurile Olimpice de la Ciudat de Mexico, prin rezultatele frumoase obţinute de România, îi stimulează de pregătire. Şi pe alţi atleţi clujeni, cu toate că condiţiiile actuale nu ar justifica un prea mare optimism (insuficient atasament din partea copiilor şi tineretului faţă de atletism;lipsa unei săli omologate pentru atletism în timpul iernii; numărul foarte mic de atleţi de performanţă din numărul foarte mare de studenţi din Cluj etc.). Consiliul judeţean pentru educaţie fizică şi sport în colaborare cu organele locale ale Ministerului Învăţământului, U.T.C şi C.G.S, ar trebuie să întreprindă, de urgenta, acţiuni concrete în direcţia întăririi atletismului pe meleagurile clujene.Talente există, dar imperfacţiunile pe tărâm organizatoric, împiedică depistarea şi pregătirea lor pe un larg front, în mod curgător, fără transpiraţie şi gâfâială: Uf ce ne facem? Bate la poartă olimpiada!, din păcate meritele C.J.E.F.S Cluj în frumoasa ispravă a Ilenei Silai la Ciudad de Mexico ar cam trebui căutate cu microscopul, chiar dacă după război mulţi viteji se arată! Baschet În 1953 şi 1954 fetele de la Ştiinţa (printre care surorile Cristea, Ileana Rostaş şi Ana Bereţki- componente ale naţionalei) au fost campioane ale ţării. În ultimii ani, rolurile s-au inversat. Echipele masculine au început să dea mai mult naţionalei: Rusu, Albu, Vizi, Demian, Viciu. Au fost ani când Clujul deţinea 5 portofolii îm diviza A (3m+2f). Azi, în A activează două echipe feminine (A.S Armata şi U) şi una masculină (U). Baschetul traversează o perioadă de reflux, determinată şi de restricţiile în sportul universitar: anularea finanţării echipelor de juniori. Refacerea terenului pierdut cade acum în sarcina Clubului sportiv scolar şi a şcolii sportive, care dispun de elemente valoroase, de perspectivă. Dar mai trebuie aşteptat până vor creşte bobocii… Box Şcoala clujeană a dat o serie de boxeri, printre care: Francisc Ambruş, Petru Ambruş, Gustav Ripca, Iosif Mihalic, Vasile Mîrza, Andrei Murg, Anton Murg, Gheorghe Chivăr, Ioan Otvos, Vasile Roşca. În perspectivă: Gheorghe Petreanu, Nicolae Cordoş, Ladislau Mathe, Arpad Majai. Boxeri de lot sunt şi Alexandru Popa şi Vasile Kiss, încorporaţi pentru satifacerea serviciului militar. Boxului clujean îi lipseşte o sală, o sală care să fie numai pentru box, cât de mică, dar numai a sportului cu mănuşi. Daca ar avea-o, atunci… dar nu mai e nevoie să spunem ce-ar fi! Ciclism Relieful clujean este ideal pentru ciclism, nu însă şi materialele, cu minus şi la calitate. Apoi, ce creşte în Cluj , înfloreşte în altă parte. De pildă, Emil Rusu a plecat la armată şi dus a fost. Şi ca el, Vasile Sălăjean, cel mai bun căţărător. Ioan fratele său, e încă în Cluj. Alte perspective: Ioan Cosma II, Stefan Szekeli, Vasile Rusu. Dacă federaţia de specialitate ar sprijini mai mult acest sport olimpic, dacă ar creşte numărul secţiilor de la două, la patru, cel puţin, dacă… ehe, ce s-ar mai vorbi despre cicliştii de pe dealul Feleacului.
O secţie de călărie are Clujul. În cadrul A.S Armata. Şi un singur junior-Timiş. Şi e bun Timiş, că a fost inclus în lotul naţional, cu cal cu tot. În perspectivă: şi cantitatea calităţii! Fotbal La anul, în Cluj, vor fi jocuri de artificii, măcar în sufletele iubitorilor sportului cu balonul rotund : “U”- cea mai veche echipă de fotbal din România-îşi va serba o jumătate de secol de existenţă, iar suporterii ei îi vor căuta pe coechipierii, încă în viaţă, ai lui Guga- primul căpitan al echipei naţionale , să le povestească cum a jucat la “U”, la Paris, în 1923. La sărbătoarea din 1969, clujenii îşi vor aminti că “U” a cucerit Cupa României în 1965, şi se vor mândri că unsprezece lor, deşi este cel mai … bătrân, este totuşi cel mai… tînăr. Probabil că, în ciuda instabilităţii sale, antrenorul Titi Teaşcă va fi prezent la festivităţi şi va spune : Numai cu o echipă atât de tânără, “U” se poate gândi şi la cea de a doua aniversare- de o sută de ani! Tot la anul, în Cluj, va exista, probabil două echipe de divizia A, C.F.R. Cluj , întărită cu experienţa “bătrânilor” Petru Emil şi Alexandru Vasile, va promova din divizia B, dacă incertitudinile nu vor fi mai puternice.” (“Sport” nr. 13 anul 1968) “Dacă nu pui la inimă… Duminică, 10 iulie 1965, la Praga. Clujeanul Kurt Socol realizează un nou record naţional la decatlon: 7 433p. Duminică, 10 iulie 1965, la Bucureşti, clujenii cuceresc “Cupa României” la fotbal. Luni, 11 iunie, la Cluj, antrenorul atletului, dr. Ioan Arnăutu, nimereşte la club tocmai când activiştii de toate felurile şi rangurile pregăteau buchetele de garoafe, mari ca în basme, pentru fotbalisti. Le spune: “ aţi pregătit un buchet sau măcar o floare pentru Kurt? Cineva consultă tabelul cu fotbaliştii triumfători. Spune: Doctore ne pare rău dar pe listă nu figurează nici un fotbalist cu numele Kurt. Kurt Socol a fost întâmpinat la Cluj fără fanfară. Fără florile cumpărate din banii clubului. N-a pus la inimă. Recent a reuşit un nou record la decatlon. Sunt sigur că le va trimite fotbaliştilor vederi de la Ciudad de Mexico. „ Revista ”Sport”, în februarie 1969, analizând schimbul de mâine al voleiului românesc, arată că la Cluj activează antrenori pricepuţi şi entuziaşti precum: Stănel Papu, Mihăilescu, Doina Bălăiţă, Vera Pavlenco, Dumitrescu, Tabacu, Chiriţă, Haimovici, Săvinescu, s.a Explicaţia unei fotografii al aceluiaş număr care prezintă cei 12 foşti componenţi ai formaţiei de campioni la volei: H. Nicolau, M. Grigorovici, D. Plocon, E. Derzsi, I. Szocs, M. Coste, A. Drăgan, W. Schreiber, M. Gonciu, M. Chezan alături de cei doi foşti u-işti, Gheorghe Feraru şi N Bărbuţă, care la acea dată activau la Tractorul Braşov. În primăvara anului 1968, în primăvara pregătirilor pentru participarea la Jocurile Olimpice, revista ”Sport”, numarul 6, publică un reportaj inspirat de atleţii u-işti: ”În anii trecuţi, când era rostit numele MOINA gîndurile îti zburau imediat la Cluj, spre pista de atletism a parcului sportiv fondat de dr. Iuliu Haţieganu, unde feciorul lui Moci îşi pregătea triumfurile de la 100m,200m, 400m, 4X100m, triatlon, iar alături de el o întreagă pleiadă de tineri încercau cu succes sa îl imite. Anul acesta, an olimpic, ale cărei luni până la starturile de la 2300m altitudine sunt în împuţinare, când rosteşti numele MOINA, gîndurile îţi zboară tot la Cluj, dar nu spre pista de atletism, ci spre gazonul stadionului Tineretului, unde cei ”unsprezece” purtători ai lui ”U” bat mingea rotundă de piele. Anul acesta când pronunţi numele antrenorului dr. Ion Arnăutu, vibraţiile sunt aproape imperceptibile. Atletism... Anul acesta când pronunţi numele antrenorului Constantin Teaşcă vibraţiile ating superlative seismice. Fotbalul! O, tempora! În trecut, tradiţia afirmării atletismului clujean. Azi- încercări de cristalizare a tradiţiei anonimatului. Cu toate că la Ciudad de Mexico nici un fotbalist romîn nu este chemat să lupte pentru vreun trofeu, cât de mic ar fi el. În vreme ce acolo, în ţara a doua a piramidelor, a aztecilor, atletismul nostru nu ţinteşte numai puncte... Iar o contribuţie vor încerca să aducă şi atleţii clujeni. Sunt puţini, e drept, dar, spre cinstea lor, sunt candidaţi olimpici, şi năzuiesc ca prin rezultatele lor să împiedice victoria tradiţiei anonimatului în atletism, să o reînvie pe aceea din anii trecuţi, pentru care Clujul stârnea atîtea invidii. Aceştea sunt : Ileana Silai... Kurt Socol... Vasile Sărucan...” Tot atunci, se publică un articol având ca temă viitorul sportului de polo pe apă, se face constatarea că, în general, în oraşele din provincie, printre ele şi Clujul, se manifestă o oarecare blazare, drept urmare rezultatele obţinute nu sunt pe măsura posibilităţilor cunoscute. În revista ”Sport”, luna iunie 1969, în notaţiile de la sfârşitul primăverii atletice, se afirmă că rezultatele sunt de bun augur, publicându-se bibliografia celor mai buni decatlonişti clujeni: Vasile Bogdan, Andrei Sepci, Kurt Socol şi bibliografia Ilenei Silai, cu următoarea explicaţie: Ileana Silai, până la închiderea ediţei, cea mai bună performeră mondială a sezonului la 800m, 2:03,2, realizată în cursa internaţională de la Koln. În primăvara anului 1971 are loc un proces de revigorare a lotului masculin de baschet al României în vederea turneului de la Katowize (Polonia), având ca prim obiectiv calificarea pentru Campionatul European. Profesorul Dan Niculescu, investit la cârma naţionalei, a urmărit sportivii din campionat, a selectat sportivi de talie înaltă. Printre ei au fost prezenţi şi baschetbalistii clujeni: Mihai Albu, Oczelak, Român, Zdrenghea, Rührig, execelentul pivot al lui ”U”, Horia Demian. Un material interesant la rubrica ”sport şi agrement” a revistei ”Sport”, are ca obiectiv Clujul, cu bazele lui materiale sportive: „Clujul, oraş a cărui tradiţie sportivă ne este scumpă. Nu întâmplător aici, în Cluj, a fost inaugurat, nu de mult, cel de-al doilea muzeu de istorie sportivă a României, cum nu este întâmplător nici faptul că, exceptând Bucureştiul, oraşul de la poalele Feleacului se bucură, în prezent, de o bază materială sportivă mai puternică decât a oricărui alt centru urban. Unul dintre cele mai solicitante puncte de agrement sportiv al clujenilor, mai tineri sau mai vârstnici, este lacul din vecinătatea stadionului Municipal. Amenajat în urmă cu peste o sută de ani, în fiecare vară amatorii de canotaj petrec aici plăcute clipe de destindere la „ bordul” unor ambarcaţiuni ce le sunt puse la dispoziţie. (Regretabil este însă aspectul neîngrijit al parcului care adăposteşte acest străvechi punct de agrement al oraşului. În această privinţă s-ar impune mai mult spirit gospodăresc din partea celor în drept.) La numai câtiva paşi de lac, întâlnim ştrandul oraşului. O splendidă amenajare amplasată într-un cadru pitoresc, cu mulţi arbori, supranumit pe bună dreptate, pe timp de caniculă, ”oaza clujenilor”. Ştrandul a fost dotat de curând cu o instalaţie de încălzire a apei, iar faptul i-a ridicat substanţial cota de utilitate. Păcat că dotările sportive de aici se rezumă la câteva mese de ping-pong care, şi ele, sunt păstrate mai mult pe verticală. Dacă veţi întreba pe un clujean ce obiective merită să fie neapărat vizitate în oraşul în care s-a născut, vă va recomanda, cu căldură, Grădina Botanică (un parc floral de renume mondial), iar drept al doilea obiectiv de interes- Parcul Sportiv al Universităţii Babeş- Bolyai. Despre acest parc s-a scris mult şi, totuşi, o imagine reală a frumuseţilor lui nu ţi-o poţi face decât vizitându-l. Pentru felul în care este întreţinut, felictăm Universitatea clujeană, pe studenţii ei şi, îndeosebi, pe toţi cetăţenii oraşului, de la mic la mare, care frecventează parcul, protejându-i cu cea mai mare atenţie rondurile cu flori, arborii ornamentali, ca şi toate chioşcurile şi instalaţiile sportive cu care este dotat: 8 terenuri de tenis, două de fotbal, o sală pentru atletism, o pistă de atletism, ştrandul, sectoare de joacă pentru cei mici, etc. Un parc sportiv pus la dispoziţia tuturor amatorilor de destindere în aer liber, a amatorilor de sport şi în special al copiilor care găsesc aici, la alţi parametri, locurile de joacă ce le-au fost luate prin înfiinţarea noilor cvartale de locuinţe. Contra infimei sume de 50 de bani, orice copil (şi vin grupuri-grupuri de câte cinci-opt-zece ştrengari) găseşte în Parcul de sport al Universităţii o peluză de iarbă pe care... să bată mingea. Dar la Cluj, mijloacele de destindere şi recreere activă au fost create şi pe lângă unele mari fabrici ale oraşului. La Parcul sportiv ”Clujeana” de pildă, de pe lângă ”Combinatul de pielărie şi încălţăminte”, bazinele de înot, cu instalaţie de încălzire, terenurile de fotbal, de handbal, sunt tot atâtea obiective către care cetăţenii şi copiii din cartier îşi îndreaptă zilnic paşii. Şi tot atât de solicitate, în special acum, în timpul concediilor şi al vacanţei de vară, sunt şi terenurile şi bazinele de înot aparţinând asociatiei sportive ”Record”, de pe lângă Combinatul textil Someşul. Bazinul de înot, deşi e de numai 33X7 m , găzduieşte un puternic centru de iniţiere pentru înot, atât pentru copii, cât şi pentru cetăţenii de o vârstă mai înaintată. Tot aici funcţionează şi o popicărie, două terenuri de handbal, două de volei, un teren de baschet. Toate aceste amenajări puse la dispoziţia salariaţilor combinatului, dar şi a oricărui cetăţean care doreşte să se destindă, să facă sport, sunt unanim apreciate drept excelente baze de agrement. În privinţa agrementului clujean, lucruri mai puţin bune am consemnat, însă, din partea edililor oraşului, care, în noile cartiere Grigorescu (pentru 12000 de locuitori) şi Gheorgheni (36000), nu au amenajat nici măcar un singur spaţiu de joacă pentru copii, ca să nu mai vorbim de terenuri de volei, de baschet etc. Timpul nu este însă pierdut. Buna tradiţie sportivă a Clujului îşi cere dreptul1.” Într-un număr din septembri 1971 se analizeză situaţia sportului clujean, situaţia tuturor secţiilor sportive: cea a boxerilor pregătiţi de primul campion Iosif Mihalik, a cicliştilor antrenati de exigentul Vasile Chisu, culturistii clujeni pregătiţi de antrenorul Ştefan Iavorski, cu multiplii campioni Dragomir Cioroslan, Alexandru Kis, Alexandru Spirer.Se publică şi fotografia echipei de handbal masculin Divizia A în frunte cu antrenorul Romeo Sotiriu şi jucătorii Burger, Saigo, Tudosie, Schobel, Udrea, Sârbu, Iancu, Slavici, Moldovan, Stuparu, Chircu, Oros, Popa şi Capră. Cirfrele prezentate în tabloul alăturat reprezintă o situatie la nivelul anului 1969:
În luna ianuarie a anului 1972, Ion Marea, redactor la revista ”Sport”, solicită un interviu antrenorului echipei universitare clujene prof. Alexandru Paloşanu, pe care-l publică împreună cu clasamentul turului Diviziei A de rugby. ”LA CLUJ SE MIZEAZĂ PE O VARĂ FIERBINTE După o vacanţă de vară călduţă (locul VI în ediţia 1970/1971 a campionatului), studenţii clujeni s-au regăsit cu greu într-o toamnă mohorâtă, după ce păreau că se rătăciseră de la primul pas. Spunem s-au regăsit, fiindcă realmente aşa a fost, numai că, din păcate, prea târziu pentru a avea parte de o iarnă fără fiori reci. Iată de ce astăzi mulţi continuă să întrebe: - Mai există şanse, Alexandru Paloşanu? Dar iată răspunsul antrenorului clujean: Bilanţul cifric, la jumătatea competiţiei (locul 12- ultim în clasament, nouă jocuri pierdute din 11 disputate) pare să indice o situaţie definitiv compromisă. Socotelile sunt, după unii, ca şi încheiate. Noi, însă, nu putem gândi aşa. Mi se pare normal. Situaţia naşte de obicei, atitudini şi gesturi patetice de genul : ” vom lupta până la ultima picătură”- ”am luat măsuri hotărâte” sau ”ne vom prăbuşi cu demnitate”. În ceea ce ne priveşte pregătim, într-un climat general de calm şi seriozitate, un retur al reabilitării, în care credem cu toţii. Avem principii la care am ţinut şi cărora le rămânem fideli. De altfel, în partea a doua a acestei perioade grele, am probat marile noastre resurse morale şi de voinţă! În privinţa performanţei pure, ambiţiile noastre sunt deocamdată limitate. Sistemul de ”autoutilitare” şi-a arătat din plin fisurile. În toamnă nu am putut evita o gravă criză de efectiv- mai ales valorică- peste care am trecut totuşi, dar cu un tribut greu plătit în puncte. Ne gândim acum la viitor şi sperăm să găsim soluţiile cele mai bune. Drumul dificil până la formarea unei echipe care să adune în ea toate virtuţiile şi ideile nobile ce le poartă în sine acest sport, cere dăruire, pasiune, inteligenţă... Dar ce nu cere? Deocamdată, muncă, încredere, calm, acestea sunt şansele noastre. Auzindu-l vorbind astfel, l-am întrebat pe Paloşanu: - Dv. sunteţi profesor de limba română. De ce vă ocupati de rugby? A zâmbit: Rugbyul e un fel de a trăi pentru mine, nu-i o meserie... E şi asta o şansă pentru clujeni, o mare şansă, numai de ar înţelege-o cu toţii. CLASAMENTUL TURULUI:
Yüklə 1,95 Mb. Dostları ilə paylaş:
|