Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

7. Evolutie si prognostic

Daca am definit insuficienta psihica primara ca pe o stare defectuala neprogredienta, înseamna ca, în anumite conditii si cu anumite limite, ea are posibilitati de recuperabilitate, mergând spre ameliorarea tabloului clinic.

Capacitatea de a se dezvolta si de a-si însusi cunostintele si deprinderile este inferioara fata de ritmul si eficienta proceselor psihice ale copilului normal. Valorificarea optima a posibilitatilor de dezvoltare de care dispune copilul deficient nu se realizeaza de la sine, ea depinzând de o multitudine de factori: cantitatea si calitatea resurselor intelectuale, senzoriale, motorii, de limbaj si emotional-volitive, metodele terapeutice utilizate, precocitatea si perseverenta cu care sunt aplicate si disponibilitatile emotionale, de angajament cu care familia consimte sa se implice în actul terapeutic.

Prezenta unor deficiente senzoriale, motorii sau afectiv-comportamentale, severitatea handicapului mental, existenta unor afectiuni între care epilepsia este cel mai frecvent întâlnita, mediul subcultural, abandonul, atitudinea rejectiva, încarcata de nerabdarea familiei sau dimpotriva, atitudinea hiperprotectiva, reprezinta obstacole de care trebuie tinut seama în aprecierea evolutiei si prognosticului copilului cu întârziere mintala.

Forma clinico-etiologica, tulburarile neurologice asociate, simptomatologia somatica polimorfa, pot întuneca prognosticul.

Prognosticul psihopedagogic va depinde de capacitatea de instructie si posibilitatea încadrarii în familie si în societate.

S-a observat ca randamentul în munca a deficientului mintal este mai bun decât prognosticul scolar, întrucât motivatia în procesul muncii este mult mai puternica si adecvata. Reusita profesionala nu implica gândirea verbal-logica, ci vizeaza diversele aptitudini psihomotorii, senzoriale, fizice, precum si factorii neintelectuali de personalitate (motivatii, atitudini, etc.) care nu sunt asa de deficitare si care pot compensa în parte deficienta mintala a individului. Adaptarea profesionala nu este în functie strict de coeficientul de inteligenta, ci depinde mai curând de instabilitate, de tulburari afective asociate si de posibilitatile concrete de încadrare. Integrarea deficientului mintal într-un colectiv de munca depinde si de particularitatile colectivului, de atitudinea de întelegere, de ajutor si cooperare pe care o au ceilalti fata de el.

Prognosticul social apreciaza tocmai gradul dependentei sociale (posibilitati de autoservire, formarea unor deprinderi de munca, însusirea unei meserii pe care sa o poata profesa într-un grup social organizat).