Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Tablou clinic. Autismul infantil este o tulburare de dezvoltare pervaziva caracterizata de prezenta anormala si/sau alterarea curbei de dezvoltare ce se manifesta înainte de 3 ani si prin modele caracteristice de comportament perturbate în cele trei domenii de activitate: interactiuni sociale, comunicare si comportament restrictiv, repetitiv (ICD-10). Exista un complex de simptome, care chiar daca nu sunt investite cu valoare diagnostica, apar adesea în conjunctie cu tulburarile autiste (O. Benga, 1997): anomalii de orientare si comutare a atentiei, tulburari în integrarea senzoriala, comportamente automutilante, anxietati periodice inexplicabile, anxietati fobice, tulburari de somn si alimentare, abilitati exceptionale (hiperlexie, învatarea rutelor si locatiilor, constructii din cuburi, hiperacuitate la stimulari unisenzoriale, abilitati "savante" pentru calcul, arta, muzica), disfunctii cognitive globale asociate cu tulburari ale sistemului nervos central de aspect microsechelar encefalopat.

Interactiunea sociala reciproca alterata constituie trasatura esentiala a bolii, care îi confera denumirea de autism. Copilul autist este detasat de mediu, dezinteresat de persoane, respingând colaborarea cu ele, lipsit de nevoia unui contact vizual "ochi în ochi" cu cei din jur, închistat într-o existenta paralela, departat de realitatea obiectiva, singur într-un univers marcat de bizar. Faciesul este inteligent, astfel ca, daca vezi fotografia unui astfel de copil nu-ti dai seama ca performantele sale sociale sunt atât de modeste. Autistul este incapabil sa receptioneze emotiile celor din jur, sa le traiasca adecvat si sa raspunda la ele (V.Ghiran, 1998). Nu este un consumator de stari emotionale, nu poate stabili relatii empatice, specific umane cu cei din jur si de aceea nu-si poate modela comportamentul în raport cu contextul social dat, fiind rezervat în fata unei lumi pe care nu o întelege.

Când debutul bolii se produce înainte de aparitia limbajului, copilul nu va vorbi niciodata. Daca debutul s-a produs dupa 1,5-2 ani, apare virarea calitativa specifica a limbajului: se pierde flexibilitatea în exprimare; dinamica, intonatia, accentuarea ideilor emise devin ciudate; foloseste notiuni aproximative, confunda sensul concret al cuvintelor cu cel figurativ, condenseaza notiuni. Copilul autist nu achizitioneaza constiinta de sine, el nu exista ca persoana, de aceea exprimarea lui se va face într-o maniera ecolalica, la persoana a III-a singular când este vorba despre propria persoana, spunând, de exemplu, atunci când îi este foame: "da copilului mâncare". Memoria mecanica buna îl ajuta la înregistrarea unor notiuni abstracte care îi depasesc vârsta, reproducând, fara adresa în comunicare fraze auzite întâmplator, de unde si denumirea tulburarii de "limbaj în banda de magnetofon", sau "limbaj de papagal".

Dezvoltarea somato-endocrina a copilului autist este buna, privirea inteligenta, dar impresia pe care o lasa în jur este de insuficienta psihica, hipoacuzie, bizarerie (V.Ghiran, 1998). Insuficienta psihica este aparenta (desi o parte din ei pot asocia un retard usor), la fel si hipoacuzia este consecinta dezinteresului general pentru informatia din jur. Autistul reactioneaza însa, la zgomote de intensitate mica, fosnit si manifesta interes pentru muzica clasica.

Caracterul bizar al comportamentului îi confera caracteristica psihotica. Jocurile sunt stereotipe, repetitive, lipsite de creativitate (mers pe vârfuri, în cerc, privindu-si mâinile, joc de lumini si umbre, jucarii zgomotoase, grimaserii). O nota dominanta a comportamentului lor este preocuparea pentru imuabil, pentru neschimbarea ordinii exterioare a lucrurilor. O parte dintre copiii autisti manifesta preferinta pentru un anumit obiect, care ocazional poate fi o jucarie. Adesea acest obiect are caracteristici senzitive si copilul îl gaseste atragator (o cârpa, o batista). Resping animalele de plus, sau papusile, pentru ca în mintea lor se produce ceva ce indica asemanarea cu realitatea: animale si oameni (Theory of Mind). Forma prevalenta de joc este cea senzorimotorie, în care, atentia copilului se îndreapta spre parti din obiecte si nu spre întreg. De exemplu, autistii îsi lipesc urechile de locul unde se aude zgomotul în momentul pornirii unui aspirator, fara a fi interesati de celelalte componente ale lui.